CAPITOLUL 2
Cuvintele femeii i s-au repetat în minte până când, în cele din urmă, autobuzul a oprit exact la un colţ de stradă, de parcă i-ar fi fost teamă şoferului să înainteze puţin mai adânc în inima cartierului. Înghiţi cu dificultate nodul din gât şi se ridică amorţită, ocolind scaunul mulatrei care încă o privea compătimitor, sperând să se răzgândească din clipă în clipă.
Însă Barbarei nu-i surâdea ideea de a dezerta în ultimul moment. Nu asta o caracteriza. Fie că aprecia sau nu, aici era singurul loc în care îşi putea permite să locuiască și se încăpățâna să meargă mai departe.
Trăgându-şi gluga pe cap, îşi adăposti chipul de boabele fine ale ploii ce se izbeau de asfalt tot mai alert. Mirosul umed de toamnă îi făcuse nasul să se încreţească şi să o înfioare. Ura ploaia în aceeaşi măsură în care ura absolut orice anotimp friguros ce îi făceau muşchii să dârdâie pe oase. Degetele i s-au strâns transpirate pe cureaua genţii şi înaintă pe aleea principală, ascultând sunetul roţilor ce scrâşniră cu viteză în spatele ei.
Nu văzuse nimic deosebit până acum, doar prea multe rămăşiţe şi construcţii părăginite ce nu dispuneau de nicio reparaţie. Devreme ce înainta cu multă încredere, deşeurile începeau să iasă în conturul luminii. Picioarele i s-au oprit involuntar, tremurătoare, şi umerii i s-au zguduit de o răceală înfiorătoare.
Privi în jurul ei roiul de case vandalizate şi ciuruite de gloanţe, ameninţările sângeroase ce murdăreau fiecare zid şi micile scântei ale morţii ce pluteau în aer, chiar deasupra ei. Un coşmar n-ar fi fost de ajuns să descrie ce simţea mai exact, ştia că tocmai se trezise captivă în mijlocul unui război între criminali şi nu putea face cale întoarsă.
Ocoli câteva bălţi negricioase de pe asfalt ce încă emanau un miros împuţit de sânge.
— Ce-ar mai putea însemna şi asta? s-a întrebat în șoaptă când întâlni aceste iniţiale, H.A.
Ar fi putut însemna orice, un marcaj specific cartierului, o semnătură. Degetele ei s-au intins spre acele doua litere, simțind o apăsare greoaie între omoplați. Apăreau scrijelite cu vârful cuţitului pe fiecare trunchi de copac sau pe majoritatea caselor. Nu i-a luat foarte mult timp să înţeleagă că această personalitate deţinea puterea plenară. O personalitate pe care nu voia nici cu gândul să o cunoască, darămite să-i invadeze teritoriul aşa cum, de fapt, se întâmpla.
Habar nu avea în ce direcţie se îndreaptă, dar nu-i plăcea deloc unde ajunsese. În realitate, cartierul era mai sumbru decât se zvonea. Era sângele care se imprimase în fiecare colţ de stradă, îl inspira şi greaţa i se stârnea amară în stomac, de parcă ar fi putut trăi oroarea persoanelor care muriseră aici. Erau cadavrele pe care deja le putea vedea în minte, în cinci grămezi diferite, aruncate în faţa ei şi peste tot unde prididea cu ochii.
„Mafia suntem noi"
„Smulgem cu dinţii pielea copoilor"
„Un singur pas, sute de gloanţe"
Intrase cu adevărat în bârlogul unor animale însetate de sânge. Citind aceste avertismente aproape că îi venea să o rupă la fugă înapoi acasă.
Care casă?
— Dumnezeule!
Elisa, proprietara cu care discutase de ceva vreme pe tema chiriei, o avertizase că Englewood e un cartier cam problematic, iar vecinii nu sunt deloc indulgenţi şi blânzi. De fapt, pot fii chiar sălbatici în zilele lor bune şi distrugători în zilele cele mai proaste. În clipa aceea de disperare a vrut doar să se vadă într-un loc restrâns în care să doarmă fără să asculte urletele de beţiv ale tatălui ei vitreg, aşa că acceptase fără să mediteze mai mult asupra situaţiei. Dar acum, privind frontul de luptă a vagabonzilor, nu era atât de convinsă că făcuse mişcarea corectă venind în Chicago.
Şocată, în mijlocul trotuarului, auzi un bas puternic de muzică rap ce îi zgudui toată construcţia trupească. Un soi de lumini puternice îi orbiseră ochii şi, ridicându-şi braţul, încercă să-şi protejeze faţă de intensitatea farurilor.
Maşina ce se apropia de ea părea setată să distrugă, roțile scârțâiau pe asfalt ca un ison furibund de animal, şi simţea perfect apropierea îngrozitoare de trupul ei. Simțea impactul. Înghiţindu-şi un ţipăt, sări cu câţiva paşi în spate înainte de a deveni una cu pământul.
Acum spera doar ca huliganii dinăuntru să nu aibă gânduri sinucigaşe, pentru că atunci când şoferul frână brusc la marginea bordurii, portiera din fața s-a şi deschis.
— Bună, iubito! Te-ai rătăcit? a întrebat tipul negru ce sări din locul pasagerului, trântind portiera în urma să.
Joaca din glasul lui nu părea să anunţe vreun pericol, ba chiar părea curtenitor, dar, la dracu, nu avea de gând să stea de vorbă cu nişte străini.
— Eşti mută sau ţi-e frică să vorbeşti? Haide, nu sunt atât de rău. Vorbeşte cu mine, păpuşă.
— Prefer să nu-mi consum secundele din viaţă vorbind cu rataţii care numesc o femeie păpuşă.
Băiatul cu ochi scăpărători izbucni într-un râs aproape furios. Stropii de ploaie sclipeau peste pielea lui ciocolatie.
— Hopa! Avem o prospătură tupeistă printre noi? a vorbit şi celălalt individ căruia, atunci când se apropie de ea, îi văzu claia roşcată de păr şi întunecimea îngrozitoare din spatele irisurilor. Cum ai ajuns în cartierul ăsta?
— Cu foarte mult ghinion.
În următoarele secunde portierele din spate s-au deschis simultan şi alţi doi băieţi ieşiră ca doi şacali. Impunerea lor a imprimat pe chipul Barbarei o teamă cumplită.
Cei patru s-au postat în jurul ei, împrejmuind-o fără să-i lase vreo cale liberă de scăpare.
— Ghinionul? a râs roşcatul. În cazul ăsta, mulţumim ghinionului că te-a adus printre noi.
— Ce crezi că ascunde sub hainele astea? a întrebat băiatul negru, cercetându-i corpul cu o foame oribilă în privire. Nu pare genul meu, fără supărare, păpuşă.
Roşcatul cu ochi periculoși s-a apropiat de ea. Barbara descoperi în colţul pometelui său un tatuaj, o cruce întoarsă, iar pe gât, în zona pulsului, cuvântul SATANIC se întindea până aproape de ureche.
Cu greu şi-a dezlipit ochii de la înfăţişarea lui. Nu găsea nimic atrăgător în felul în care o privea și nici nu putea înțelege de ce îl atrăsese tocmai pe el. Simţea multe, poate prea multe, şi tot ce se răscolea în adâncul ei îi provoca doar senzaţii extreme de panică şi precaritate.
— Ce-ai spune dacă nu te-ai mai apropia de mine? a bâiguit pe un glas adânc. Serios, tipule, păstrează naibii distanța.
— Las-o în pace, Ryan. Nu va sta prea mult în cartier, uită-te la ea, a râs unul dintre bruneţii din spatele ei, îndrumându-l să intre înapoi în mașină. Avem treabă, ai uitat?
Ryan se opuse, gemând încăpăţânat.
— Ochii tăi, iubito, nu-mi dau voie să te las. Dacă tot îl căutai pe dracu, ei bine, afla că l-ai găsit. Unde vrei să mergem?
— Înţeleg, vreţi să agăţaţi ceva nou în noaptea asta, dar eu nu sunt prada potrivită. Nu sunt interesată. Acum, dacă mi-ai da voie să plec, ţi-aş fi recunoscătoare.
Roşcatul a izbucnit în râs.
— Mi-ai fi recunoscătoare? a continuat Ryan să râdă. Scumpo, nu ştiu dacă realizezi în ce loc te afli, dar aici nimeni nu te cruţă doar pentru că eşti educată şi vorbeşti politicos.
— Cine a spus că sunt educată? a comentat Barbara. Încerc să nu-mi fac probleme cu toţi copiii încercaţi de hormoni.
Apropiindu-se primejdios de mult, Ryan îşi întinse degetele spre chipul ei cu intenţia de a-i feri şuviţele de pe tâmplă. Barbara a fulgerat precaută, plesnindu-l peste încheietură.
— Nu mă atinge, idiotule. Nu caut probleme cu tine şi nici tu nu vrei să te complici cu mine. Nu ştiu exact care din noi îl caută pe dracu, dar eu n-am timp să mă joc cu voi.
A scuturat din cap tulburată şi s-a întors rapid, luând-o la pas spre direcția opusă.
Când Ryan o prinse brutal de braţ, simţi cum greutatea genţii complotează împotriva ei şi o trage spre sol. Se smuci din strânsoarea lui, încercând să scape şi să o rupă la fugă său să-i trântească un pumn în nas. Degetele lui se încleştară în părul ei şi o bruscă la pieptul lui, strângând-o cu cealaltă mână de şold.
— Copil, zici? Ai idee cât de tare ai stârnit copilul în momentul ăsta?
— Ia-ţi naibii mâna de pe mine, a urlat printre dinţi, încercând să-şi recapete stabilitatea. Imbecilule, dă-mi drumul sau jur că-ţi scot ochii ăia.
— Haide, Ryan, nu te mai prostii. Trebuia să ajungem acum jumătate de oră, a mormăit plictisit șatenul. Se va ocupa Hase de ea, nu căuta să-ţi bagi nasul în treburile lui. Mişcă-te în maşină.
— Tipa asta vine cu noi, a ordonat ca un maniac. În noaptea asta nu mai scapă nici cu zece slujbe. A mea eşti, căţeluşă. Să văd cât de tare poţi să muşti când o să rămâi fără armura asta de fată dură.
Poftim? Nu! Când naiba s-a întâmplat să se trezească târâtă spre o maşină străină?
Picioarele i s-au împietrit în loc şi unghiile i s-au ancorat în mâna lui cât de adânc a putut. Ryan o trase mai mult, ignorând usturimea ce-i pornea frisoane insistente. Barbara îşi adânci panicată unghiile până la refuz, simţind straturile de piele desprinzându-se dezgustător de pe carnea lui şi sângele cald ce se i revărsa printre degete. Ryan hârâi animalic, împingând-o agresiv din braţele lui.
— Fir-ar să fie, târfa asta aproape mi-a smuls pielea, răcni turbat, frecându-şi mâinile însângerate. A naibii sălbatică, pentru asta...
O bubuitură a detonat în cer, stârnind pământul să tremure sub picioarele lor ca un seism. Impactul a fost urmat de alt pocnet mai aspru pe care Barbara îl recunoscu în urmatoarea clipă. A țipat o dată prelung când privi explozia de gloanţe ce se elibera deasupra capului ei ca o ploaie torențiala. Începu să se târâie în fund prin bălţile reci, cuprinzându-şi genunchii la piept și acoperindu-și capul cu brațele.
— Stai dracului departe de ea, Ryan! bubui o voce posesivă, mai puternică decât tunetul ce biciui cerul în secunda următoare. Ce se întâmplă aici?
La auzul acelei voci pătrunzătoare, aerul i s-a pierdut în plămâni odată cu trapurile nebune ale inimii sale. Prăbuşită la pământ, paraliză din fiecare mădular, cu palmele încă rănite şi şoldul zdrobit de duritatea cimentului.
— Hase, noi... încercam doar...
— De câte ori v-am zis să nu mai aduceţi târfe în cartierul meu? Se rătăcesc și sfârșesc mâncate de câini.
— Îmi pare rău, Hase, a început negrul să se bâlbâie. N-am adus-o noi aici. Nu ştiu cine e... a apărut dintr-o dată...
Ridicând ochii din pământ, Barbara a surprins o umbră zveltă ce-i eclipsă de tot priveliştea. Umbra trezise în ea cele mai moarte senzații pe care nu credea că le va simți vreodată. Era vulnerabilă și incapabilă, și nu se putea trezi la realitate ca să se împotrivească valului de caldură ce-o acapară din toate părțile.
Inspiră. Expiră. Continuă să faci asta, Barbara.
Vibraţiile din picioare i s-au extins în tot corpul. Nu mai simţea gram de durere când văzu silueta bărbatului ocolind maşina în paşi repezi şi hotărâţi, ce se indreptau direct spre ea.
Dintre toți prietenii lui el era singurul care purta o bandană roșie legată la cap. Quentin i-a spus mai demult că un lider se face remarcat prin ceva specific lui, ceva ce îl diferențiază de restul locuitorilor și îi oferă putere. În momentul în care i-a vazut bandana, a înțeles exact că blondul era conducătorul haitei.
El a părăsit colțul din care privise până atunci întreaga scenă. Poziția îi era țeapănă, cu pumnii încleştaţi şi o expresie acerbă ce-o făcu să-şi piardă graiul de tot. Pistolul din mâna lui strălucea ca o bucată de oţel ce avea impresia că trăgea şi mai mult spre gâtul ei.
Paşii lui de tiran au spart bălţile în care stropii de ploaie continuau să se adune. Cred că şi interiorul ei începuse cumva să se spargă în zece mii de bucăţi diferite. Simţea cum, lent, fiecare organ i se descompune.
— Englewood nu e locul potrivit în care să te plimbi. Cine eşti?
L-a simţit lăsându-se pe vine în faţa ei.
Abia acum reuşi să-i vadă trăsăturile impresionante. Doi ochi migdalaţi luceau precum adânciturile unui cobalt, chiar şi acum în toiul unei nopţi sângeroase. Acei ochi, acea sclipire, le mai văzuse de atâtea ori undeva, dar parcă totul era neclar. Între sprâncenele lui încruntate se formă o cută adâncă de nelinişte, dar Barbara a continuat să se holbeze la restul chipului său fără să simtă că era complet nepotrivit. Se holba la un strain. La un strain cu un pistol în mână. Acea formă agresivă a feţei adăpostea nişte buze sângerii şi pomeţi înalţi, trandafirii, pe care le-a admirat minute prelungi. Pentru un golan trăsăturile lui nu se comparau cu nimic primejdios.
— Te simţi bine? a şoptit el aproape urechea ei, aşteptând cu nerăbdare să-i audă glasul.
Hase nu s-a simţit niciodată atras de o persoană precum un magnet de opusul său, dar acum se întâmpla ceva scos din context. Furnicăturile din trupul lui deveneau tot mai incontrolabile devreme ce se apropia mai mult de ea, ca și cum se lăsa absorbit de o tornadă.
— Ochii tăi, a murmurat Barbara ca sedată, întinzându-şi degetele rănite spre pleoapele lui.
Glasul ei. Hase a putut auzi doar glasul ei mieros. Pistolul îi alunecă din palmă.
— Cine naiba eşti? a întrebat-o sever.
— Nimeni. Trebuie să plec, se trezi Barbara la realitate.
Degetele lui Hase i-au cuprins maxilarul dintr-o mişcare blândă, nepermiţându-i să se mişte din faţa lui. Cum ar fi fost posibil ca o atingere atât de străină să o simtă atacând-o din toate direcțiile?
— O să pleci când o să-ţi permit eu asta. Te-am întrebat cine eşti şi ce cauţi în cartierul ăsta. Nu-mi pune râbdarea la încercare, copilo.
— Dă-mi drumul, te rog! a suspinat printre buze, lăsându-şi lacrimile să i se scurgă pe obraji.
În acel moment, Hase simţi cum îl cuprinde un val de nebunie. Pielea ei era moale şi sensibilă, iar lacrimile îi făceau chipul să strălucească.
— N-o să te rănesc, zise și strânse din pleoape, ridicându-se brutal de lângă ea. Ia-ţi lucrurile şi pleacă din cartierul meu. Nu ești în siguranță.
—Dar...
— Nu te vreau aici. Pleacă unde naiba vrei şi nu te mai întoarce. A doua oară n-o să pot fii la fel de calm, gloanţele mele nu se risipesc aiurea.
Umezindu-şi buzele, deznodă nodul bandanei lui și, desfăcând-o, i-o întinsese Barbarei pentru a-şi şterge cu ea palmele însângerate.
Abia găsi forţa necesară de a-şi mişca mâinile, dar când întinse degetele tremurânde spre bandană, mâneca gecii i se ridică, iar şnurul învechit de la încheietura ei i se opri lui Hase direct sub ochi.
— Am un cadou pentru tine, şopti precaut băiatul, ca nu cumva asistenta să-i surprindă vorbele stâlcite.
Fetiţa făcu ochii mari de entuziasm şi îşi azvârli papucii pufoşi din picioare, urcându-se ca de obicei în patul lui. Când se îngrămădi lângă el, avu grijă să nu-i atingă rănile încă proaspete de pe piept şi braţe, nu-i plăcea deloc să-şi vadă prietenul atât de îndurerat. Deşi sub ochi avea o mare pată vineţie ce părea inflamată, rămase ca întotdeauna fascinată de albastrul sticlos al irisurilor lui.
— Ce mi-ai adus? vorbi încet la urechea lui, gest care îl făcu pe Hassen să chicotească. Vârful buzelor ei îi gâdilau urechea.
— Mă gâdili, îngeraş, surâse şi îşi frecă urechea de umăr.
— Ups! Buzele ei s-au ţuguiat vinovate. Spune-mi repede, ce mi-ai adus? Vreau să văd, se entuziasmă, iar cârlionţii ei tresăltau de la zvârcolul neîncetat al trupului.
Aruncând o ultimă privire la asistenta ce-i pregătea medicamentul, îi cuprinse palma în a lui şi ascunse rapid între degetele ei un şnur fin, uzat, pe care atunci când îl privi semăna mai mult cu o brăţară roşie. Fetiţa suspină, atingând docil metalul neted ce reprezenta o lacrimă sau poate un strop de ploaie.
— Uau, e atât de frumoasă!
— Poliţiştii, oamenii aceia cu pistoale, i-a explicat mai pe înţelesul ei, au recuperat-o din lucrurile mamei. Nu vreau să rămână uitată pe undeva, vreau să o porţi tu.
— Dar de ce eu? întrebă curioasă.
— Mama spunea că orice om e vegheat de către un înger. Din moment ce tu mă veghezi pe mine, aşa o să te pot veghea şi eu pe tine, chiar dacă nu suntem unul lângă altul.
— O să fiu îngerul tău, iar tu îngerul meu?
În obrajii ei a înflorit o culoare roşiatică, poate de fericire sau poate din cauza băiatului care se oferise s-o protejeze.
— Da, spuse băieţelul. Doar dacă doreşti...
— Normal că vreau să te protejez, întotdeauna o s-o fac. Mulţumesc! a chicotit şi s-a întins spre el, sărutându-l scurt pe obraz.
Pomeţii lui s-au umplut de foc. A profitat de aceasă ocazie ca să simtă din nou ceea ce, cu siguranţă, n-ar mai putea simţi în lipsa ei. Doar Barbara îi putea aduce raiul într-un iad atât de crud ca al lui. Iar atunci când îl atingea, nori de lumină dansau deasupra lor.
— Niciodată nu o s-o dau jos, îţi promit!