N/A: Hei, salutari!
Îndrăznesc să fac o mică precizare, asta a fost prima poveste pe care am scris-o și am publicat-o integral pe Wattpad în anul 2014; au trecut mulți ani de atunci și eu am crescut atât ca autor cât și ca persoană o dată cu ea. O să găsești o exprimare precară și momente nerealiste de-a lungul povestirii, dar daca ești dispus să treci peste aceste momente sunt sigură că o să îți placă! Nu am ieșit direct o scriitoare bună, așa că a luat ceva până să mă dezmeticesc. Aceasta carte este dovada că am avut un început furtunos și o evoluție decentă, dar sub nicio formă nu cred că aceasta este scrierea supremă. Pot doar să te asigur că am pus mult suflet în ceea ce am scris și sper să te bucuri de ea la fel cum m-am bucurat și eu când am scris-o.
xx
***
Abandonată de părinţii naturali în maternitate, Anastasia Carol a fost târâtă de la un orfelinat la altul până la vârsta de doi ani. Nimeni nu o voia. Nimeni nu se uita spre fata slabuţă cu păr uşor cârlionţat. Nimeni în afară de ea, îngerul ei păzitor. Cea pe care avea s-o numească mamă pentru 14 ani de atunci înainte. Mama ei adoptivă fusese o persoană minunată, cu o inimă blândă şi mereu un zâmbet încurajator. A crescut-o pana la varsta de 16 ani cu toata dragostea pe care o putea oferi o mamă pruncului ei.
Însă lucrurile au luat o întorsătură oribilă când Marie s-a imbolnavit de cancer, a aflat prea tarziu pentru a putea fi salvată şi oricum banii nu creşteau în pomi. Nu îşi permitea să plătească costurile pentru medicamente şi a lasat-o singură, mai devreme decât si-ar fi putut închipui.
Nu mai avea niciun sprijin şi era nevoită să locuiască cu soţul lui Marie, George, un om teribil care o jignea si o maltrata cu orice ocazie. Ar fi fugit de acolo în orice secundă, dar unde se putea duce o fată fără niciun sfanţ şi fără niciun ajutor? George fusese la un momentdat un om bogat şi influent, însă a căzut în patima jocurilor de noroc şi şi-a înecat supărarea în alcool.
Credea că e o zi relativ obişnuită de februarie, soarele arucând când şi când raze de după nori. Ştia că trebuie să ajungă repede acasă pentru că George avea s-o lovească dacă nu gătea şi nu făcea acelaşi lucru pe care îl făcea zi de zi. Curăţenie, mâncare, curăţenie. Temele şi le făcea după ce George adormea, la lumina difuză a unei lumânări vechi. A grăbit pasul ştiind că avea să fie pedepsită aspru dacă nu ajungea la timp. De fapt se certase de dimineaţă cu George, dar plecase oricum la şcoală ca să scape de manifestările lui violente, în ciuda protestelor lui şi a ultimei palme pe care avea să o mai primească de la el. A strâns de clanţă ca să îşi calmeze inima care bătea cu putere.
- Bună ziua rază de soare, a spus el pe un ton aspru.
- Bună George. S-a oprit pentru câteva secunde rotindu-şi privirea în jur, constatând că nu erau singuri în cameră. Doi bărbaţi îmbrăcaţi la patru ace împărţeau canapeaua îngustă şi plină de mucegai din aşa zisa sufragerie.
- Domnii sunt aici ca să... a început George.
- Ea nu ştie? a întrebat unul dintre ei confuz.
- Normal că nu ştie cap sec! Crezi că ar fi acceptat aşa ceva? s-a răstit George.
- Ce să accept? a întrebat fata simţind că inima are să o îi sfâşie pieptul. Sentimentul greu apăsător din pieptul ei nu îi dădea deloc pace.
- Domnii au venit să te ducă în excursie, a spus bărbatul cu o urmă de amuzament în glas. Rânjetul demonic de pe figura lui îi dădea fiori pe şira spinării.
- U-unde? a întrebat ea încurcată.
Întrebările ei fără rost îl călcau pe bătături.
- Scuzaţi-ne o secundă, a spus el luând-o de mână şi trăgând-o după el în camera lui.
- George, nu mai trage de mine! a spus ea ajunsă acolo.
- Taci! Ascultă bine la mine rahat cu ochi. Îţi vei face bagajele şi te vei căra în secunda asta din casa mea! Ar trebui să te bucuri, pentru că oamenii ăştia te duc direct în rai şi pe mine la fel! Nu pune întrebări care nu îşi vor avea rostul şi fă cum îţi zic, dacă vrei să îţi meargă bine. Sau preferi să rămâi în casa asta toată viaţa, pe banii mei, şi să îţi iei corecţii de câte ori am chef?
"Corecţii" îşi spunea ea în minte. Astfel numea el bătăile nenumărate la care fusese ea supusă de-a lungul unui an aproape întreg. Ce... monstru oribil putea fi omul acesta! S-a gândit că nu are prea multe dacă ar pleca din casa asta. Dar toată viaţa ei fusese dependentă de cineva şi nu îşi putea imagina acum cum era să plece pur şi simplu într-un loc necunoscut. Și cu cine? Cine erau acesti oameni și ce urmau să facă cu ea?
Şi totuşi...
- Cum rămâne cu şcoala? a întrebat ea sperând că totuşi George nu o va trimite de aici.
- Crede-mă iubito, nu ai nevoie de ea acolo unde mergi tu.
O sută de mii de gânduri negre i-au trecut prin faţa ochilor în acel moment. Ştia la ce se referea, şi nu avea de gând să facă asta.
- Nici să nu te gândeşti. A dat să îl ocolească, însă o lovitură după cap a trântit-o la pământ, iar ea a căzut inconştientă. George i-a chemat nonşalant pe cei doi bărbaţi să o ia.
- Chiar era nevoie să faceţi asta?
Unul dintr ei a luat-o cu grijă pe sus, fără ca ea să simtă ceva din starea de inconştienţă în care era.
- Şi banii mei? A întrebat George cu disperare.
Celălalt a aruncat cu scârbă o geantă din care se iveau cei 100.000 de mii de dolari promişi, având grijă ca această să îl lovească totuşi pe George în burtă.
- Aşa mai veniţi de acasă, a spus el, îmbrăţişând geanta. A fost o placere să fac afa... dar cuvintele lui au fost auzite doar de pereţi fiindcă bărbaţii plecaseră deja cu fata, fără să privească înapoi.
*
Lumina soarelui o îi deranja ochii teribil. Dar de unde venise toată lumina aceasta? După câteva încercări nereuşite, a deschis ochii. Era într-un pat. Şi nu orice pat. Era într-un pat uriaş, cu lenjerie fină şi baldachin. S-a ridicat şi a inspectat camera. Simplă, crem, cu un geam uriaş care dădea spre o curte luxuriantă şi spaţioasă. Lux. Peste tot. Avea un televizor uriaş cu ecran plat, un pat cât cea care ar trebui să fie camera ei, covoare pufoase şi o privelişte superbă spre... rai.
Auzi zgomot pe hol. Aşa că se duse şi se lipise de cel mai îndepărtat colţ al camerei. Uşa s-a deschis cu un scârţâit uşor şi o femeie cu sclipiri argintii în păr a intrat în cameră cu o tavă cu mâncare.
- Oh... mă gândeam că te-ai trezit. Şi că ţi-e foame, a spus femeia zâmbind. A lăsat tava pe pat şi cât ai zice peşte s-a evaporat din cameră, încuind uşa după ea.
- Stai! a strigat Anastasia. Nu mă închide aici! Cine sunteţi? a ţipat ea lovind uşa cu pumnii. Ce vreţi de la mine? Un râu de lacrimi i-a inundat ochii, însă nu se oprea din a lovi uşa cu toată puterea în speranţa că se va deschide. Sau că o va dărâma. Nici o şansă de nici o parte. Când în final nu a mai avut putere să bată, s-a prelins precum apa pe uşa masivă.
Ce voiau oamenii ăştia de la ea? Cine erau? Câţi erau?
Două zile mai târziu, zile în care a refuzat să mănânce ceva şi să se mişte din colţul ei, limitându-se doar la a bea apă şi a face o baie, o figură nouă şi-a făcut apariţia. Nu era cu mult trecut de opt dimineaţa. Femeia intrase în cameră fără să bruscheze uşa şi fără s-o facă pe furiş precum servitoarea care aparent o urmărea (probabil prin gaura cheii) şi reuşea să se facă nevăzută în cel mai scurt timp. Tocurile ei făceau zgomot puternic pe podeaua de lemn şi pe lângă picioarele ca de gazelă puse în evidenţă de o fustă crem, purta o bluză albă brodată cu cusături fine. Nu părea trecută cu mult de 40 de ani, dar la fel de bine modul în care arăta putea fi înşelător. Poate totul era doar o mască.
- Anastasia nu? a spus ea plimbându-se prin cameră ca un tigru.
- Ştiţi asta deja.
- Voiam să mă asigur. După un moment de linişte a adăugat: eşti mai frumoasă decât credeam. Roger a făcut treabă bună. Fata a ridicat din sprâncene nedumerită. Soţul meu, a lămurit-o ea, el te-a ales. Numele meu este Aleida Edinson. Iar tu te vei căsători cu fiul meu în câteva săptămâni.
Un moment de linişte s-a aşternut între cele două. Apoi Anastasia a spart gheaţa cu un râs puternic.
- Sunteţi amuzantă, a spus ea ştergându-şi lacrimile de la atâta râs.
- Schiţez vreun zâmbet? a răspuns ea serioasă. Uite ce e fetiţo, tatăl tău adoptiv a semnat un contract cu mine, dacă nu îl respectă ajunge la închisoare...
- Visul meu! a replicat ea sarcastică.
- Şi tu la fel. Mă voi asigura special de asta. Ai grijă ce faci micuţo, fii prudentă şi fă ce-i mai bine pentru tine.
- Pentru ce? Nu am semnat nimic!
- Tu nu. Dar tutorele tău legal da. Ai nişte haine în dulap, alege ce vrei şi coboară la masă. Îţi voi explica mai multe după. Meredith te va aştepta în faţa uşii şi te va conduce. Ochii ei verzi au atenţionat-o cu răceală că nu e de glumă. A ieşit fără alte cuvinte.
"Deci asta e? Trebuie să accept stupida propunere? Voi rămâne veşnic o marionetă a celor mai puternici decât mine. Mai întâi George şi acum ei. Nu pot face nimic. E inutil, dar ceea ce fac ei e inuman."