Când sperau că apele se liniștiseră, în familia Sawyer se iscase din nou ceartă. Lidia, Damian și Katia, reveniseră acasă, în orașul nou, pentru sora mijlocie. Pentru Laurie fusese o bucurie să-și revadă surioara teafără și nemăritată cu forța. O îmbrățișă puternic și își ceru iertare pentru că o lăsase singură, iar Katia o iertă numaidecât. Strânși cu toții în salon, Shila anunță că fratele ei și al lui Damian, Louis, sosise și se afla în birou. Pe când soțul Lidiei se ducea să-l întampine nu prea mulțumit de sosirea lui, o privi în treacăt pe Lidia care spera că va fi prezentată, dar constată că nu era necesar. În puținul timp în care își cunoscuse soțul îi citea tot mai clar pe față când îl nemulțumea ceva, iar Louis trebuia să fie un tânăr cu probleme, altfel nu și-ar fi explicat încruntarea lui Damian.
— Doamnă Labroue, spuse Lidia către servitoare, instalează-mi surorile în camere, te rog.
— Nu e necesar, surioară, vom sta la hotel până închiriem o casă în oraș și vom locui separat, fără să deranjăm.
— Nici vorbă, spuse Damian, care se întoarse parcă prea repede spre surprinderea tuturor. Veți locui în anexa vilei, dacă nu vă deranjează...
Lidia îl privea cu admirație și sări imediat cu voioșie.
— E mai mult decât perfect, veți fi aprope de mine și nu-mi pot dori nimic mai mult.
— Eu accept, dar nu vreau să deranjez, spuse Laurie, iar Katia dădu din cap că era de acord sora cea mică.
— Atunci așa rămâne, spuse Damian și văzu în ochii soției sale o sclipire de emoție. Era fericită.
Fetele fuseseră conduse de doamna Labroue în anexa vilei, ce conținea două camere, baie și bucătărie, amenajate luxos.
— Anexa asta parcă e ea însăși o vilă, se minună Laurie.
— Destul de încăpătoare și confortabilă, aprobă Katia și se făcură comode, începând despachetarea lucrurilor.
Unele lucruri nu se puteau uita ușor și Katia nu putea începe o viață nouă până nu accepta o încheiere. Încă o bântuia momentul când și-a luat rămas bun de la Marcus.
" — Să fii fericită acolo unde te va duce sora ta și să nu mai privești înapoi. Recunosc tot ce am simțit reciproc, dar acum totul s-a schimbat, surioară...
— Ce s-a schimbat?Ești frățiorul meu și te iubesc!
— Nu mai e nimic aici, pentru tine, copilă. Du-te, fă-ți o viață! Pleacă! "
Suferea enorm și până la urmă sufereau toate în tăcere, dar numai Katia, nu-și ascundea emoțiile. Sensibilitatea ei era ceea ce o definea și indiferent de ce credeau cei din jur, ea era sinceră întru-totul.
Damian se profilă pe câteva dosare din birou răsfoindu-le și iscălind câteva pagini, când Lidia ciocăni, intră și închise ușa în urmă, apoi i se adresă lui cu toată recunoștința, adăugând și un zâmbet strălucitor:
— Voiam să-ți mulțumesc pentru tot binele făcut mie și familiei mele, pentru răbdarea ta de fier și pentru bunătatea de care dai dovadă. Îți sunt pe deplin recunoscătoare și îți voi fi datoare toată viața mea.
— Pentru puțin... și nu vreau decât un lucru în schimb, spuse el, iar atenția ei maximă era către buzele și ochii lui, încercând să ghicească ce-i va spune.
— Dacă-mi este cu putință...voi accepta.
— Vreau să mă accepți și să-mi fii soție.
Lidia se îmbujoră și schiță un zâmbet sincer, dar senzual. El aștepta răspuns cu ochii lucind de nerăbdare și admirație, iar ea își pierdu cuvintele. Le avea, dar nu le nimerea pe cele potrivite. O voce gâtuită încerca să rostească vorbele mult așteptate de el, în schimb scoase perla.
— Mâncăm în oraș?
Aceiași pauză se așternu între ei și Damian pufni dezamăgit, dar nu se putea stăpâni să nu râdă.
— Desigur, mă ocup eu. Să fii gata într-o oră.
Lidia se strecură tiptil afară din birou, de parcă ai fi crezut că nu dorea să distrugă somnul cuiva și se rezemă de ușă.
" Ce inspirată ai fost! Bravo ție dobitoaco! Știi că vrei, știi că îl placi, știi că nu poți spune nu, știi că nu poți fugi! Când am devenit o lașă? Nu sunt o lașă, îl vreau și îl pot avea fiindcă e deja al meu. E soțul meu și mi se cuvin drepturile asupra lui. Doamne, ce voi face? Voi sta la masă cu el, voi dormi cu el în cameră...nu că n-am dormit și până acum, dar de data asta, inima nu-mi dă pace. Nu mă pot gândi decât că a făcut atâtea pentru mine și merită să fiu a lui, are dreptul și i-l voi acorda cu prima ocazie. Doar...să fiu spontană. Nu trebuie să știe el de dorințele mele ascunse și ferească Dumnezeu, acum mă văd și în pat cu el..."
Femeia se îndepărtă râzând prostește, iar pe partea cealaltă a ușii, soțul ei visa cu ochii deschiși.
" Nu a acceptat, dar nici nu a refuzat, așa că nu pot decât să sper. Invitația ei în oraș, mă surprinse și mai mult, iar pasul ăsta mic, făcut de ea la faptul că vroia o ieșire în doi, nu putea indica decât că eu trebuia să fac pasul următor. Voi încerca în intimitate să aflu ce gândește, ce simte, ce-și dorește și ce vrea. Și totuși, conștiința mă macină grav, ar trebui să-i spun despre mine, că o cunosc și că m-a cunoscut cândva, dar motivul depărtării noastre de atunci, pe când eram doi adolescenți, va distruge puținul construit acum. În prezent, e o femeie mult mai frumoasă, mai inteligentă, mai cultă, decât adolescenta de atunci...I-am provocat un rău, e adevărat, dar nu a fost intenționat și dacă nu au înțeles atunci, nu mă vor înțelege nici acum. Poate că e mai bine să tac pe moment sau pentru totdeauna. Știu că asta ar însemna să profit de încrederea ei, până mă va recunoaște, dar o iubesc mai mult ca atunci și o voi face să mă ierte."
Din gândurile lui întoarse în timp, îl dezmetici Filla, care rămăsese în urmă cu știrile.
— Damian, spune-mi că nu e adevărat ce aud, spuse maică-sa prefăcându-se șocată.
— Ba este, răspunse netulburat de isteria ei.
— Dar nu pot să cred, cum să-și aducă toată familia în casa mea? Te-ai însurat cu una sau cu toate trei?
— Mamă, încetează. Dacă nu-ți convine, mai avem două vile și cinci apartamente în oraș, case de vacanță și alte bunuri, te poți simți în largul tău oriunde.
— Îmi spui să plec?! Filla îl privea consternată.
— Spun, să iei o pauză din a-mi supăra soția. O iubesc pe Lidia cu tot cu rudele ei și te rog să înțelegi asta.
— Înțeleg, a sosit timpul ca mama să-și ia tălpășița nu-i așa?
— Nu-mi pune vorbe-n gură! N-am zis așa ceva, oftă Damian închizând un dosar. Vreau să-mi întemeiez o familie, să fiu fericit...Uită-te la Louis! Doarme de când am ajuns și mirose a wiskey în camera lui. Îndreaptă-ți atenția și către celălalt fiu!
— Vrea partea lui și să plece din nou în Europa, dar lasă că-l muștruluiesc eu binișor și va sta la locul lui.
— Ar fi bine să o facă, fiindcă nu mai vreau să-mi facă iar probleme și nici să-mi încurce afacerile nu doresc.
— N-o va face, știu ce am de gând...spuse femeia și se relaxă în fotoliul din fața lui Damian care o privea suspicios.