- Nu știu nici eu ce este între mine și el, dar când voi afla o să fii prima căreia îi voi spune, Eva!
- Mulțumesc. Și nu înțeleg reacția ta, Marina!
- Dacă te uiți în spatele tău vei înțelege!
Mi-am întors indignată capul și l-am zărit pe Emilian în compania unui băiat puțin mai înalt decât el, cu părul șaten deschis spre blond, ochii de un verde smarald strălucitor, un surâs șarmant și foarte chipeș, aproape că nu-mi mai puteam lua ochii de la el.
Oare cine era? Nu-l mai văzusem până atunci și eram intrigată de apropierea dintre Emilian si el.
Marina nici măcar nu se putea uita la acel băiat, ceea ce mi se părea foarte bizar pentru că ochii ei erau formați doar să admire băieți frumoși și bine îmbrăcați conform tendințelor așa cum era acel străin.
Un chicot zgomotos mi-a părăsit gura fără să vreau atunci când am realizat că Marina mai avea puțin și se băga spre masă, iar Brianna și Vanessa s-au încruntat fulgerându-mă cu privirile lor arzătoare.
- Ce? Am pufnit ridicând din umeri confuză.
- Nu vreau să fiu văzută, a borborosit Marina de sub masă, adică era complet sub masă, iar când și-a pus mâinile pe genunchii mei am tresărit.
- Ce naiba faci? Am șoptit aplecându-mă spre ea dându-mi o șuviță de păr după ureche.
- Dylan nu mă poate vedea, adică eu nu vreau să-l văd... niciodată!
- De ce?
- Eva, a rostit Vanessa prinzându-mă de braț și obligându-mă să scot capul de sub masă. După ce Marina s-a despărțit de Caleb s-a îmbătat și a făcut sex pe plajă cu Dylan!
- Ce? Am țipat uluită, și în următoarea clipă ea mi-a acoperit gura și mi-a dat un ghiont în momentul în care Emilina și Dylan erau lângă masa noastră.
- Bună, băieți, i-a salutat Brianna pe un ton amabil și puțin pițigăiat. Dylan, credeam că te-ai mutat din oraș!
- Așa a fost planul, dar părinții s-au răzgândit și uite-mă din nou aici și la același liceu atât de plictisitor, replică cu un surâs enervant pe față.
- Bine ai venit atunci, i-a urat Vanessa făcându-i din ochi zâmbitoare.
- Aveți o nouă prietenă, deci. Eu sunt Dylan, a spus el întinzându-mi mâna prietenos, dar eram prea departe de el și asta însemna că trebuia să mă ridic, iar când am intenționat să fac asta, Marina m-a prins de picioare si m-a trântit înapoi pe scaun în timp ce Emilian și-a îngustat ochii uitându-se sceptic la mine.
Mi-am aplecat privirea stângenită, iar el și-a retras mâna puțin iritat.
- Se pare că acel scaun este ca un magnet, comentă Emilian săgetându-mă cu privirea, iar un mic chicotit s-a auzit de sub masă.
- Ați auzit și voi? A întrebat Dylan și amândoi își ciuleau urechile mai ceva ca o pisică și timp de câteva momente au stat liniștiți ascultând atent până când eu am scos un alt chicotit și ochii le-au căzut asupra mea, iar Brianna și Vanessa își mențineau zâmbetele forțate.
- Cred că sunt alegică, am mormăit scoțând un chicot și apoi un mic strănut.
- La ce?
- Nu cred că vrei să știi, Dylan, dar dacă tot insiști îți voi spune!
- Nu insist, replică râzând.
- Da, da. Sunt alergică la prietenul tău. Stai puțin să-mi amintesc cum îl cheamă, am rostit dur când ochii lui îmi cercetau întreaga față și maxilarul i s-a încleștat. Emilian? Da, sunt alergică la Emilian, am strigat pe un ton ironic care mi-a amuzat prietenele.
El îmi aruncă o privire nervoasă și plecă din cafenea fără alte comentarii.
- Apropo, dacă o vedeți pe Marina să-i spuneți că vreau să o văd, ne-a informat Dylan, iar apoi a plecat în pas alergător pentru a-și ajunge prietenul din urmă.
Marina a ieșit de sub masă răsuflând ușurată, iar pentru câteva momente am râs toate zgomotos fără să ne putem opri și abia de mai aveam aer.
Emilian a deschis mânios portiera mașinii și a aruncat ghiozdanul pe bancheta din spate, iar apoi și-a vărsat nervii pe sărmana portieră izbind-o cu putere și bolborosind o înjurătură.
- Frate, te cunosc foarte bine și niciodată nu ai tăcut în fața cuiva care te ia la mișto. Cine este de fapt acea fată? Vocea lui dornică să afle cât mai multe îl iritau pe Emilian într-o oarecare măsură.
- Eva...
- Acea Eva?
- Da, Dylan!
- Frate, a exclamat el dându-i un ghiont în umăr. Este mai drăguță decât mă așteptam și faptul că este prietenă cu Brianna și Vanessa este un mare plus.
- Este prietenă și cu Marina.
- Și mai bine!
- Ele trei erau ca niște suricate, iar acum li s-a alăturat și Vanessa. Încearcă doar să-ți imaginezi, Dylan... Patru suricate sâcâitoare!
- Vai de viața ta?
Am descoperit cât de încântătoare putea fi Vanessa dacă ajungeai să o cunoști puțin și nu-i purtam pică pentru că era înnebunită după Emilian deoarece am observat ceva interesant când cei doi băieți ne-au stricat discuția ca între fete.
Cât timp Emilin și Dylan au stat lângă masa noastră, ea nici măcar o clipă nu l-a privit pe Emilian, ci ochii îi erau doar pe fereastră deoarece dincolo de ea se afla Caleb împreună cu un alt băiat vorbind.
Poate doar mi s-a părut, însă instinctul îmi spunea că la el s-a uitat. De când era atrasă de el? Trebuia să aflu...
După ce am ajuns acasă mi-am făcut temele și apoi m-am gândit să-mi pregătesc terenul pentru a-l spiona pe tata așa că mi-am luat inima în dinți și l-am sunat.
- Bună, tată, l-am salutat când mi-a răspuns.
- Eva, scumpa mea. Nu mă așteptam să mă suni!
- Voiam să știu ce ai mai făcut zilele astea, cum te simți acum că ești liber.
- Este minunat. Îmi place și colectivul de la fabrica la care lucrez și sunt bine. Îmi place și apartamentul pe care Matt mi l-a închiriat.
- Mă bucur să aud asta, tată. Mâine aș vrea să vin la tine și să luăm prânzul împreună!
- Ce veste bună, a exclamat el mascând atât de bine veninul din glasul lui. O să-ți pregătesc mâncarea ta preferată!
- Bine, dar nu lucrezi mâine?
- Ba da, lucrez, dar intru în tură după prânz.
- Am înțeles. Ne vedem mâine, tată!
Așa cum m-a sfătuit Vanessa aveam de gând să am încredere în instinctul meu pentru că el nu mințea. La fel ca și în cazul lui Emilian, inima mea știa lucruri pe care mintea nu le putea explica și trebuia să descopăr adevărata față a tatălui meu...
Mi-am pregătit caietele și cărțile pentru ziua de mâine, iar apoi m-am trântit pe pat închizând ochii și ascultând liniștea, lucru pe care adoram să-l fac deoarece în tăcere știam că o voi găsi pe acea Eva rațională, care îmi amintea cine eram de fapt.
Am auzit două bătăi în ușă și m-am ridicat așteptând ca Matt să deschidă ușa.
- Ce bine că încă nu dormi, rosti când păși lejer în camera mea.
- S-a întâmplat ceva? L-am întrebat curioasă dornică să aflu răspunsul cât mai repede. Este despre Logan? Am continuat să întreb devenind îngrijorată. Nu mai am nicio veste de la el, Matt!
- Nu știu nimic de Logan. În seara asta am verificat cutia poștală și astea sunt pentru tine, replică punându-le pe birou printr-o mișcare leneșă.
- Mulțumesc. Mâine merg să iau prânzul cu tată!
- Mă bucur, Eva, dar te rog să nu faci vreo prostie.
- Cum adică? Am mormăit ofensată.
- Doar ai grijă!
Matt a ieșit din cameră, iar eu m-am repezit spee birou înșfăcând cele trei plicuri mici și așezându-mă înapoi pe pat. Ce mai era de data asta? Cumva admiratorul meu secret?
Am zâmbit pe sub mustăți și am deschis plicurile citind ce scria pe bilețele din interior.
,, Dacă nu vorbim asta nu înseamnă că nu mă gândesc la tine. Încerc doar să stau departe de tine pentru că știu că nu te pot avea."
" Tu însemni mai mult pentru mine decât îți voi arăta vreodată și ador ceea ce simt când te văd zâmbind."
" Tu și eu vom fi întotdeauna afaceri neterminate."
Am chicotit entuziasmată privind cele trei inițiale din metal ale literei ,,A" și nu mai exista loc de îndoială. Chiar aveam un admirator secret și asta mi se părea inimaginabil, dar cine putea fi?
Din ceea ce scria în bilețele am dedus că ar fi vorba de un băiat de la școală și trebuia să încep să-i fac în ciudă lui Emilian cu admiratorul secret.
Am pus bilețelele și inițialele într-o cutiuță roz cu imprimeuri florare și apoi m-am întins în pat luând telefonul de pe noptieră.
Mă holbam la numărului lui Emilian de mai bine de zece minute ținând telefonul deasupra feței, iar când a scos un mic sunet ascuțit m-am speriat și l-am scăpat lovindu-mi nasul. Fir-ar.
Mi-am frecat puțin nasul și apoi m-am uitat să văd de la cine era mesajul... Vanessa, care voia să îmi spună ceva important mâine.
Muream de curiozitate, dar trebuia să aștept până mâine...
O nouă zi a sosit, bateriile îmi erau încărcate, de abia așteptam să aflu ce avea Vanessa să-mi spună și apoi urma să merg la tatăl meu.
Când am auzit claxonul mașinii lui Caleb, mi-am luat ghiozdanul și am ieșit alergând din casă pentru că nu îmi doream ca el să mă aștepte. El se liniștise în privința Marinei și eram curioasă de ce...
- Caleb, ești bine?
- Sigur că da. De ce?
- Erai supărat pentru că Marina și Aust...
- Am trecut peste, m-a întrerupt când a parcat mașina în curtea liceului.
- Serios?
- Da. Dylan s-a întors și nu are rost să mă mai gândesc la ea.
- De ce? L-am întrebat făcând pe neștiutoarea, deși știam esențialul dintre Marina și acel băiat.
- Ea este îndrăgostită de el, dar refuză să accepte asta, iar mie îmi este bine așa cum sunt acum.
- Am înțeles. Dar ce părere ai despre Vanessa?
- Este o fată frumoasă, dar niciodată nu va străluci așa cum merită din cauza lui Emilian. El îi face mult rău, Eva.
- Ajut-o, Caleb, l-am îndemnat coborând din mașină. Cred că nu vei regreta.
În timp ce eu și Caleb ne îndreptam spre clădire, am zărit-o pe Vanessa venind grăbit spre noi, însă calea i-a fost tăiată de Emilian și Dylan, ea fiind un mic iepuraș, iar ei doi vulturi periculoși.
Aș fi vrut să intervin, dar era mai bine să îmi văd de treaba mea și să aștept ca ea să vină la mine.
- Ce ai de gând să faci? A întrebat-o Emilian răscolind-o cu privirea lui aspră.
- Cât mă bucur să vă văd, a exclamat râzând într-un mod fals ferindu-și ochii.
- Te-am întrebat ceva, Vanessa!
- Uite care este treaba, Emilian, a replicat printre dinți împungându-l cu degetul în piept. O să îi spun Evei adevărul pentru că nu îmi place deloc situația asta. Am fost iubiți, dar acum îmi doresc doar o prietenie între noi. Înțelegi?
- Înțeleg asta, dar nu este datoria ta să îi spui adevărul!
- Haide, Vanessa! Lasă-l pe el să-i spună, a rugat-o Dylan zâmbindu-i fermecător.
-
Bine, bine, dar cât mai repede, l-a avertizat înainte de a-și da părul negru pe spate plecând.
Am ajuns în clasă și am trecut pe lângă banca Marinei fără să o observ, însă după câțiva pași m-am oprit ridicând indignată din sprâncene și m-am dat ușor înapoi holbându-mă la blonda cu pălărie se plajă și ochelari de soare care îi acopereau jumătate din față.
- Ce faci? Am șoptit aplecându-mă ușor spre ea.
- Mă ascund. L-ai văzut pe Dylan?
- De ce naiba te ascunzi de el?
- Nu știu, Eva. Inima mea o ia razna de fiecare dată când îl văd și asta nu este bine pentru că îmi este teamă să nu fiu bolnavă, a răspuns așezându-și ochelarii pe nas și uitându-se fix la mine.
- Nu ești bolnavă, prostuțo. Ești doar îndrăgostită, am rostit chicotind atingându-i cu blândețe umărul. Era atât de nostimă și o preferam așa decât o psihopată în devenire.
- De ce șușotim? A intervenit Vanessa apărând în spatele meu și am tresărit dându-mă ușor într-o parte. Avem ora de educație fizică și ar fi bine să mergem!
- Da, am exclamat eu și Marina hotărâte urmând-o pe Vanessa spre sala de sport și după ce ne-am schimbat în echipamentul sportiv eu am ieșit pe hol pentru că voiam să-mi sun tatăl, doar că era prea multă gălăgie așa că am mers mai departe pe hol și am deschis prima ușa pe care am văzut-o și am intrat.
Părea un fel de vestiar, doar că nu observasem că era al băieților și când am vrut să apelez numărul tatei am auzit un zgomot și m-am ascuns între un dulap înalt și perete rugându-mă să nu fiu găsită.
Am ridicat capul indiferentă și l-am zărit pe Emilian la bustul gol, pur și simplu simțind cum un nod enervant mi se formează în gât. Uitasem cât de frumos era și aș fi putut să-l privesc așa ore, zile, ani întregi pentru că inima mea era doar a lui și cu greu îmi țineam sentimentele în frâu.
La un moment dat, Dylan a intrat în vestiar și mi-am strâns mâinile pe lângă corp agitată aruncând o privire fugară spre el și apoi spre Emilian care a luat un tricou alb pe el.
- Chiar nu ai văzut-o pe Marina?
- Nu am văzut-o, Dylan. De ce ești atât de dornic să o revezi?
- Nu știu. După ce m-am culcat cu ea pe plajă ceva s-a întâmplat cu mine.
- Da, frate. Te-ai simțit bine, foarte bine, a râs Emilian tachinându-l, iar eu am strâmbat din nas continuând să îmi ciulesc urechile.
- Pe lângă asta, replică prietenul său dându-și iritat ochii peste cap.
După acea noapte de fiecare dată când o vedeam inima mea o lua razna și vreau să văd dacă și acum se va întâmpla asta. Îmi este teamă să nu fiu bolnav, Emilian!
- Bolnav? Ești îndrăgostit de ea, idiotule.
- Ce știi tu despre iubire?
- Știu mai multe decât crezi, a spus el umflându-se în pene mai ceva ca un curcan.
- Nu sunt îndrăgostit de ea, iar tu de asta ai rănit-o pe Eva, geniule?
- Nu vreau să vorbesc despre ea, Dylan.
- Bine, dar într-o zi trebuie să-i spui și...
Superbul meu telefon care nu era dat pe silențios a început să sune și ochii lor arzători s-au întors spre mine. Fir-ar.
Am oprit melodia care cânta și mi-am ridicat speriată ochii spre ei, care nu păreau deloc încântați de prezența mea.
L-am privit insistent așteptându-i reacția, însă mi-a răspuns cu o altă privire, rece, furioasă, aspră. Mă simțeam rău pentru că...
De fapt habar nu aveam dacă mă simțeam într-adevăr așa, nu îmi plăcea situația în care mă aflam, deloc! Dylan și-a încrucișat brațele sprijinându-se de un dulap, citind cu ușurință amuzamentul din ochii lui verzi, iar Emilian era ca un vulcan care mocnea fiind oricând gata să erupă.
- Ne spionezi? M-a întrebat dregându-și vocea și încercând să nu explodeze de furie.
- Nu, am susținut pe un ton ferm. De ce aș face asta? Sunt aici pentru admiratorul meu secret?
- Ce? Au pufnit cei doi băieți în același timp, făcând un mic schimb de priviri.