Vreau apă. .. senzația de uscăciune din gura se accentuează tot mai tare, încerc să îmi deschid gura, dar parcă am buzele lipite. Vreau să îmi deschid ochii dar pot să îi țin deschiși doar fracțiuni de secunde, aud vocii în jurul meu,dar nu le recunosc. Capul. ..Mă doare. ..parcă camera se învârte cu mine. Unde sunt?
- Mă duc să anunț doctorul.
Din nou aud aceea voce. .. doctorul? Ce se întâmplă cu mine...? Încerc să îmi mișcă brațele, parcă aș fi legata, imobilizată... Tot corpul mă doare ,însă abdomenul parcă mă înțeapă în mod constant. Ce am făcut aseară? Încerc sa deschid ochii din nou. Alb. ..Totul e alb în jurul meu, simpla deschidere a pleoapelor mi se pare un efort de nedescris... încerc sa refac în minte ce am făcut. ..Unde sunt ...
David...Vreau să ne căsătorim, aș vrea să râd dar din nou senzația de durere acută în abdomen mă împiedică. Îmi aduc aminte cum am ajuns acasă. .. m-am culcat... Kate! Încep sa mă agit pe patul extrem de tare.
- Şhhh... Nu te agita.
Vocea atât de familiară a lui David imi sursură în urechi. Întorc capul spre direcția de unde îi aud vocea și încerc din nou sa deschid ochii. O secunda reușesc să îi văd chipul...pare așa îngrijorat.
- Te rog iubito nu te mișca.
De data asta reușesc sa îmi deschid buzele.
- Ce....
Mâna lui o mângâie pe a mea. Îmi place așa de mult să îi simt pielea, mă calmează, simpla lui atingere mă calmează...
- Ai fost atacată... Îți amintești?
Brusc îmi vine în minte chipul ei când a îndreptat pistolul spre mine, și când a tras... De ce? Îmi deschid ochii să îi privesc chipul din nou și dau din cap încet pentru a afirma că da...da, îmi amintesc ce s-a întâmplat.
Atunci se apleacă și mă sărută pe frunte apoi îmi șoptește. ...
- Am fost așa de îngrijorat pentru tine... Doamne... Să nu îmi mai faci ăsta ... Să nu îndrăznești sa te mai lași împușcată!
Simt urma de umor din vorbele sale...Chiar dacă tot corpul mă doare încerc să zâmbesc ușor, nu reușesc să țin mult ochii deschiși.
- Ely. .. Atât reușesc să spun.
- E afară. ..Nu a mers toată noaptea de aici. . . E bine...Marcelo are grijă de ea.
Face o pauză, îi aud respirația aproape de tâmpla mea, e acolo, dar nu spune nimic.
- Ști cine a fost cea care a tras ?
Simt atâta preocupare în glasul său, am reușit să îi complic viața. ..tipic mie.
-Da... expir greu și încerc să îmi umezesc buzele. O clientă. .. reușesc să șoptesc încet pentru a nu îmi mișca prea tare corpul.
- Cine...?
Încerc să îmi aduc aminte numele complet pentru a nu greși.
- Kate ... Tomson, adaug.
Aud cum se ridică și se îndepărtează de mine,deschide ușa și vorbește ceva cu cineva. Nu reușesc să disting vocea,dar pare a fi de bărbat... Poate unul din cei care îi asigură paza. Somnul pune din nou stăpânire pe mine...aud doar șoaptele cum se îndepărtează încet până nu se mai aud defel...
- Crezi că va rămâne cu cicatrice mare?
- Ce mai contează. ..important e să se recupereze. ..
- Crezi că va putea să treacă peste asta... La coșmaruri mă refer. ..
Aud vag discuția dintre ei. Îmi pare așa de rău că se preocupă pentru mine, nu vreau să fiu un motiv permanent de îngrijorare pentru ei...
- Va trece, acum are un motiv, defapt două ... Este puternică, iar eu sunt alături de ea, nu mai am de gând să îi las singuri nici un minut.
Vocea gravă, joasă a lui David îmi oferă acel sentiment de siguranță, dacă îl ascultam de la început, Da am un motiv sa îmi revin,pentru el... Dar la ce se referă prin două . ..
- Mă bucur ca te are aproape,avea nevoie de asta. .. De cineva care să o facă să prindă încredere în ea...
Ely...oare cum o fi ea...Sper ca femeia aia nu ia făcut nici un rău, dacă pe mine m-a împușcat...dar David a zis că e bine, că nu a avut de suferit, sper să nu mă urască pentru că am adus o asemenea ființă în casa noastră...deși practic nu îmi dau seama cum a reușit să intre acolo....David, defapt Trevor tocmai schimbase yala de la ușă.
Îmi deschid ochii și îi privesc. Stau pe fotoliile de lângă geam și privesc spre patul meu.
- Ava... față lui Ely se luminează instant. Își duce mâinile la gură și sare repede în picioare și se apropie de mine. Cum te simți? Mă întreabă în timp ce îmi mângâie brațul, chipul ei exprimă oboseala și preocuparea, emoțiile prin care a trecut.
- Mi-e sete. .. șoptesc eu încercând să zâmbesc ușor.
- Aici...David îmi oferă un pahar de apă cu un pai pentru a putea bea.
Niciodată nu m-am simțit mai fericită deoarece pot bea un pic de apă.
Îi zâmbesc slab pentru ai mulțumi.
- Ne-am speriat, spune încet Ely, dar mă bucur tare mult că ești bine, nu mi-aş fi iertat niciodată dacă ţi s-ar fi întâmplat ceva.
- Nu e vina ta,îi șoptesc eu. Eu...Pe mine a vrut să mă omoare. Deși sinceră să fiu nu am nici cea mai mică idee de ce, mă gândesc eu.
Spun cuvintele și nu îmi vine să cred. Abia acum realizez ca tipa aceea chiar vroia să mă omoare și că privind starea mea actuală, aproape că reușise. Dar de ce? Nu cred că am făcut ceva care sa o determine să îmi vrea răul.
- Iubito, aud vocea caldă a lui David, este un alt David, altul decât cel autoritar pe care îl știam eu.
- Da...îi răspund privind în ochii lui care par foarte îngrijorați.
- Oamenii mei m-au informat că găsirea acelei criminale este prioritar pentru polițe, iar câțiva prieteni de-ai mei de la FBI vor da o mână de ajutor. O vor găsi.
- Știu. Știu că va face orice îi stă în putere pentru a o găsi, pentru a mă ști în siguranță.
- Ely, David ridică privirea spre ea, ar trebui să mergi acasă...nu a tine, adaugă repede. Du-te la Marcelo.
- Nu. Nu o las singură.
- Nu e singură. Eu nu mă voi dezlipi de ea...nici o șansă.
- Du-te, spun eu încet, ești obosită, și ... ai nevoie de un duș, machiaj și toate alea. Spun zâmbind ușor. Ești dezastru!
- Ha! Îmi răspunde aceasta zâmbind larg și ridicând brațele în aer. Spui aste pentru că nu ai oglindă fato!
Are dreptate, probabil arăt deplorabil.
- O să dau o fugă până acasă.
- Nu la tine! Răspunde apăsat David, privind spre ea.
- Să trăiți! Răspunde ridicând palma la tâmplă ca un soldat.
David se încruntă la acest gest, îmi dau repede seama că îl deranjează, îi aduce aminte de acea perioadă din viața lui, Ely nu are de unde să știe așa că nu ia în seamă mica lui schimbare de dispoziție. Un timp după ce Ely a ieșit din salonul în care mă aflam, era liniște, David nu spune nimic, ochii lui mă analizează atent și se așează lângă patul meu .
- Te iubesc.
Cuvintele îi ies atât de natural din gură de parcă mereu îmi spune același lucru. Inima mi se înmoaie... cuvintele acestea atât de simple, dar care exprimă atât de multe, știu că îi este greu sa se exprime, să îmi spună ce simte pentru mine.
- Și eu. Îi răspund în timp ce el îmi ridica palma și mă sărută în mijlocul ei,buzele lui calde îmi mângâie pielea în contrast cu asprimea bărbii sale. O mulțime de senzații îmi trec prin trup. Mă aduce la realitate durerea acută din abdomen.
- Iubito...Trebuie să vorbim.
Tonul lui serios și privirea pătrunzătoare ațintită asupra mea îmi dă de înțeles că este vorba despre ceva serios.
- Situația ta încă e gravă ....
Gravă? La ce se referă. Primul lucru care îmi trece e invaliditatea. ...Poate ca glonțul m-a atins la coloană. Încerc repede să îmi mișc picioarele. Expir ușurată când realizez că picioarele mă ascultă,dar această ușurare trece când realizez că dacă nu invaliditatea e altceva,ochii îmi fug repede de-a lungul corpului,îmi privesc brațele care sunt întinse de-a lungul trupului pline cu fire și tuburi prin care probabil îmi dau substanțele de care are nevoie trupul meu...abdomenul bandajat îmi atrage atenția.
-Ce ? Îl întreb agitată.
- Ești însărcinată. ...știai?
Nu mai pot spune nimic. Privesc speriată spre omul care sta în fața mea, emoțiile se pe chipul lui nu le pot citi. Îmi trece repede prin minte ultima dată când am avut menstruația...Nu îmi aduc aminte...Ce?
Probabil citește nedumerirea de pe fața mea.
- E ok... Sunt aici... Îmi spune în timp ce se apropie de mine încât îi simt respirația caldă pe buzele mele...
Nu mă pot gândi la nimic acum. Stau și îl privesc și nu îmi vine sa cred ce mi-a spus...Un copil...
- Ești sigur? Șoptesc eu încet privindu-l neîncrezătoare.
- Da. Medicul a confirmat...Nu știai?
Neg cu capul...
- Problema e ca ai pierdut mult sânge... Există posibilitatea să nu fi primit destul oxigen. Medicul spune ca trebuie sa monitorizeze câteva zile permanent embrionii...
- Embrionii?!
Privesc incapabilă să mai spun ceva. Nu m-am obișnuit cu ideea a fi însărcinată. Acum aud cuvântul embrioni...Mai mulți. ...câți?
- Avem gemeni...
Mi se usucă gura și buzele îmi rămân întredeschise. Ce sa mai spun....ca nu am fost capabilă să îmi controlez hormonii în preajma lui și în plus am reușit să și rămân însărcinată...cu gemeni. Dar a zis...avem.
- Ce o sa facem? Îl întreb destul de speriată. Îți jur ca nu am vrut ,nu vroiam să ... să îți asta, spun arătând spre burta cu deget dar și cu privirea.
Îmi zâmbește ușor și atunci se coboară ușor în jos. Stă în genunchi lângă patul meu și mă sărută ușor pe abdomen,undeva aproape de bandajul care îmi acoperă aproape toată burtă.
- Asta...Spune sărutându-mă din nou în același loc. Este cel mai bun lucru care mi s-ar fi putut întâmpla...
- Este? Îl privesc cu lacrimi în ochi. Nu cred că pot să îmi rețin lacrimile care îmi umplu ochii.
-Shhh...Te rog să nu plângi...De acum să râzi doar...asta vreau.
Ușa de la salon se deschide ușa și arunci David se ridică și îmi ia palma în mâna lui.
- Domnule...Trevor stă serios în pragul ușii și așteaptă ca David să spună ceva. Un minut vă rog...tonul său grav mă îndeamnă să cred că are ceva informații în legătură cu nemernica care m-a împușcat.
- Revin într-un minut.
Își îndreaptă pașii spre Trevor...neputința mă macină. As vrea să fiu acolo să ajut,nu îmi place să mă simt ca o povară.
Discuția dintre ei se lasă cu o tăcere bruscă, nu reușesc să îmi dau seama despre ce vorbesc,însă discuția îl afectează vizibil pe David. Devine nervos și își trece mâna prin păr, stă sprijinit cu un braț de marginea ușii și privește spre telefonul pe care Trevor il arată, ia telefonul din mâna prietenului său și privește mut ecranul acestuia. Ochii i se umplu de lacrimi și nervos și le șterge. Imaginea care se desfășoară în fața mea mă agita din ce în ce mai mult.
- David...încerc să îl șterg, dar din gura îmi iese mai mult o șoaptă.
David își arunca privirea spre mine și probabil că își dă seama că îl strig deoarece îi mai spune ceva lui Trevor și apoi se întoarce lângă patul meu.
- Ce s-a întâmplat? Îl întreb agitată...
- Nimic...răspunde el repede...
Mult prea repede.pemtru ca eu să îl cred. Este evident că are ceva.
- Nu mă minți...Nu tu. Îi spun zâmbind ușor. Nu îmi place când faci ăsta. ...Te rog să îmi spui ce a zis Trevor.
David nu îmi răspunde. Mă privește atent apoi își îndeasă mâinile în buzunarul pantalonilor gri pe care îi poartă. Este aici cu mine,dar mintea lui pare a fi total în alta parte acum. Orice i-ar fi zis sau arătat Trevor, l-a făcut să se schimbe radical față de barbatul care acum douămunute îmi spunea că mă iubește.
- Mi-a arătat o filmare făcută de Bossly acum două zile.
Nu spun nimic. Aștept să continue.
- Când te-ai întâlnit cu femeia care te-a rănit...deși ți s-a cerut să lucrezi birou în acea zi,adaugă ridicând un deget amenințător spre mie, și îmi dau seama că vorbește foarte serios.
- Au gasit-o? Întreb încet, îmi dau seama ca am greșit când am mers cu ea sa îi arat acel apartament...m-am pus singură în pericol.
- Nu. Răspunde scurt.
Răspunsul lui scurt îmi spune mult mai multe decât ar vrea el să știu.
- Nu mă minți... Nu ai vrea ca eu să fac la fel...
Ochii lui se îmblânzesc... Și închide o clipă că și cum încearcă să își aleagă cu atenție cuvintele.
- Cum ai zis că o cheamă?
Mă uit o clipă la el și nu îmi dau seama despre ce vorbește.
- Pe această femeie...
- Tomson,răspund repede.
- Prenumele. ..
- Kate.
- Kate...zâmbește o clipă. Un zâmbet dureros...ca și un semn de neputință. Exact așa o cheamă... Spune ducându palmele la fără și își freacă ochii și barba cu acestea ca un semn de disperare...
Nu înțeleg nimic din ce spune și din cum reacționează.
- Îmi pare așa de rău..Ești aici din cauza mea. Spune spăşit...
Neg cu capul,nu am să las să se considere vinovat pentru ce s-a întâmplat. E numai vina mea.
- Ți-am pus viața în pericol...iartă-mă.
- Te rog să nu mai știu asta.
Se așează lângă mine și îmi trage capul la pieptul său. Îl las... stăm așa un timp...într-un final David continuă.
- Acum tu și cu gemenii sunteți tot pentru mine...Tot. Și nimeni și nimic nu mă va putea despărții de voi...nici măcar ea.
- Ea? Reper eu ca și un ecou ultimul cuvânt rostit .
- Kate.
Mi se pare că numele acelei femei primește o altă conotație când este rostit de el...parcă pentru el are alta semnificație.
David îmi mângâie părul apia își coboară bărbia și o sprijină de capul meu. Stă pe pat lângă mine cu picioarele atârnându-i pe marginea patului în jos,are soldul și talia lipite de brațul meu,îmi dau seama că are trupul încordat pentru a nu mă mișca pe mine și pentru a nu - mi provoca durere. Umerii lui sunt în dreptul capului meu, încearcă să mă strângă ușor în brațe.
- Kate! Spun eu aproape țipând. Abia atunci îmi dau seama și reușesc să fac legătura între toate informațiile pe care le-am primit acum. Îmi ridic ochii neliniștită spre el și lacrimile încep să mi se rostogolească pe obraji. E Kate... A ta?
Ochii lui se umezesc și îmi sărută apăsat fruntea.
- Da.