Weekend-ul trece mult prea repede, chiar și așa plin de peripeții cum a fost, tot aș fi vrut mai mult.
Întotdeauna am urât zilele de luni, însă, acum le urăsc și mai mult. Vreau doar sa stau acasă, să mă gândesc la tot ce s-a întâmplat în ultimul timp, nu să merg într-o școală de la care oricum nu învăț nimic pentru că nu mă pot concentra.
În ciuda lipsei de chef pe care o am, mă ridic din pat și pornesc spre baie, sperând ca apa să-mi mai curețe din lene.
Dușul ce îl fac, cred că este cel mai scurt de până acum și nici cu ținuta nu-mi bat capul prea mult, alegând o pereche de blugi mulați, un maieu negru și o cămașă roșie, în carouri, tipic pentru mine.
Nu cred că îmi iau mai mult nici să îmi trec pieptănul prin păr sau să îmi aplic puțin machiaj, asta exact înainte să îl simt pe Logan în spatele meu.
— Ești gata? Șoptește lasciv în urechea mea și simt cum tot corpul mi se cutremură în urma gestului său.
— Da. Mergem? Rostesc repede și mă îndepărtez pentru a-mi înșfăca geanta de pe pat.
Îl văd pe Logan zâmbind cu coada ochiului, însă se conformează și amândoi pornim spre mașina lui.
Drumul până la liceu îl parcurgem în liniște, fiecare cu alt gând în minte și, probabil alt plan în legătură cu haita, de aceea tresar speriată când îi simt mâna pe brațul meu.
— Am ajuns, șoptește blând și imediat după ce oprește motorul, iese din mașină și ocolește până ajunge în dreptul meu. Ești bine? adaugă privindu-mă îngrijorat.
— Aham, aprob ușor și cobor imediat pentru a evita să aprofundeze subiectul. Sunt sigură că știe că mint, însă, nu vreau să îl sperii spunându-i că am o presimțire rea.
Primul curs pe care îl am este istoria și, spre disperarea mea, Logan îl are și el.
Intrăm amândoi în clasă și mă așez în prima bancă liberă pe care o găsesc, fără a lua în considerare că Logan va vrea să se așeze lângă mine, însă, asta nu îl oprește să se rățoiască la băiatul de lângă a mine și să-i ia locul.
Zâmbesc timid și îmi dau ochii peste cap înainte de al ignora și a deschide cartea.
Din pură coincidență, ochii mei rămân ațintiți pe ușa sălii de clasă care se deschide brusc iar un brunet, înăltuț și cu o construcție bine definită își face apariția zâmbitor. Îmi ia câteva secunde până îl recunosc, iar când o fac tot aerul îmi rămâne blocat în plămâni.
Înainte să-mi întorc privirea spre Logan îl simt încordându-se lângă mine ceea ce înseamnă că a văzut și el ceea ce vad eu.
— Tyler. Șoptesc oripilată de ideea că Logan ar putea face vreo gafă în fața tuturor. Ce caută aici? Adaug pentru a-l distrage pe Logan, care, e încordat ca un arc și mârâie amenințător cu ochii pe cel ce tocmai a intrat în clasă.
— Ne provoacă. Mârâie el cu dinții încleștați. Știe că nu voi suporta să-i văd fața zilnic, așa că face exact ce nu-mi place pentru a mă provoca. Trebuie să ies de aici înainte să fac vreo prostie.
Înainte să analizez mai bine ce a spus, simt pala de vânt ce e provocată de viteza cu care Logan dispare din clasă. Mă ridic și eu să ies înainte ca profesorul să apară și încerc să trec pe lângă Tyler fără să-l privesc, însă acesta mă apucă de braț pentru a mă opri.
— Nu trebuie să faci asta. Nu trebuie să lupți pentru ei. Îmi șoptește mârâit și oricât de mult aș vrea să fac ceva, nu pot. Puterile mele sunt excluse la școală, nu vreau să risc decât dacă trebuie. Decât dacă viața mea depinde de ele, ceea ce nu sunt convinsă că e cazul acum. Poate sunt eu naivă, însă am impresia că Tyler e mult prea prietenos cu mine. Am impresia că încearcă să mă protejeze.
Îmi alung din cap gândul ăsta si mă concentrez la ceea ce mi-a spus, așa că privesc în ochi, fără teamă, fără a ezita și rostesc șoptit.
— Sunt prietenii mei și în caz că nu știi, prietenii au grijă unii de alții. Mârâi și eu la rândul meu printre dinți și încerc să-mi trag brațul din strânsoarea lui, însă fără noroc, așa că îl privesc furioasă.
— Raelynn, intri într-un război fără a avea habar de ce și pentru cine.
— Asta nu e treaba ta, Tyler, stați departe de mine și de prietenii mei sau o să aveți de-a face cu mine, rostesc hotărâtă și încerc din nou să plec, însă, se pare că brunetul nu a terminat de vorbim.
— Asta știu, uite... Jason deja știe de prezența ta și de puterile tale și în curând va găsi o cale să te scoată din schemă, într-un fel sau altul, ceea ce știu sigur că nu-ți dorești. Crede-mă, încerc să te ajut. Rostește el cu o mină tristă și mă privește adânc în ochi, probabil sperând că așa mă convinge să stau deoparte.
— Și de ce încerci să mă ajuți? Credeam că ucide-ți fără să vă pese.
— O facem. Mi-o întoarce eliberandu-mi brațul, după care continuă. Dar tu ești... Specială și nu vreau să mori degeaba, să fii ucisă din cauza lor, a unor necunoscuți.
Îl privesc câteva secunde fără a respira măcar, după care profit de libertatea oferită și mă fac nevăzută pe hol sperând să dau de Logan, ceea ce se întâmplă la doar câțiva pași.
— Ai vorbit cu el, nu-i așa? Mă întreabă șatenul privindu-mă îngrijorat, o privire de care m-am cam săturat, văzând-o de prea multe ori în ultimul timp.
— Nu e ca și cum aveam altă soluție, răspund nervoasă și mă fâțâi de pe un picior pe altul.
— Nemernicu' ăla te-a atins? Îl omor. Mârâie Logan printre dinți și știu că nervii săi sunt întinși la maximum.
Îmi așez cu viteză palma pe pieptul său pentru a-l opri și simt toată încordarea sub atingerea mea.
— Logan, asculta-mă! Nu mi-a făcut nimic, Ok? Doar am vorbit. Haide mai bine să ieșim la aer, ne calmăm și ne pregătim de următorul curs, ok? O scoatem noi cumva la capăt.
Oftez epuizată după ce termin și, observându-mă cât de obosită sunt, oftează și el resemnat.
— Rae, nu o să-i permit să se mai atingă de tine! Îți jur, îl omor cu mana mea... Eu...
— Hei... Îl întrerup, Îi iau fața în palme și îl privesc în ochi înainte să continui, lasă-l de data asta, data viitoare mă ocup chiar eu de el!
— Rae... Îmi șoptește numele și oftez din nou, de data asta din alte motive.
— Te rog, ai încredere în mine, e tot ce îți cer.
— Bine. Haide să plecăm de aici.
Prima zi de școală ne-o petrecem cu toții chiulind, ceea ce mie îmi va aduce mari probleme, însă asta e ultima mea grija.
Câteva ore mai târziu când el parchează în fața casei mele, zâmbesc fericită.
— Ce-i cu zâmbetul ăsta larg? ma întreabă arogant și se face comod în scaun, lăsându-se pe spate.
— E doar... Adică tu. Felul în care ai vrut să mă protejezi azi și felul în care te-ai calmat atunci când ți-am cerut, îmi dă fiori pe șira spinării și mă face să zâmbesc. Ii relatez cu sinceritate și știu ca zâmbetul meu s-a lărgit, ca și al lui. Sentimentul e reciproc, Logan. Vreau să ai încredere că voi fi mereu acolo pentru tine și-ți voi păzi spatele. Adaug atunci când văd că vrea și el să spună ceva.
— Ne vedem mâine, Raelynn, e răspunsul lui, dar sa fiu sinceră, nici nu am nevoie de mai mult. E de ajuns pentru a mă face să cobor din mașină cu un zâmbet larg pe chip.
Ajunsă în fața ușii ii fac cu mâna înainte de a o închide și încep sa alerg spre camera mea, când vocea mamei mă face să îngheț după câteva trepte.
— Raelynn Valerie Swan, unde ai fost toată ziua, Domnișoară? Aud vocea furioasă a mamei în momentul în care dau să o iau la fugă pe scări.
— Bună și ție mamă, am... ieșit să văd orașul cu Lidya și Ashley, oricum nu se făceau ore pentru că se spărsese o conductă. Bolborosesc rușinată de ceea ce scot pe gură, având în vedere că îs doar minciuni.
— Raelynn care e regula numărul unu în casa asta? Îmi pune ea întrebarea de un milion de dolari și culmea, cea la care știu perfect răspunsul.
— Să nu ne mințim una pe cealaltă?! Răspund sub forma de întrebare și simt cum obrajii îmi iau foc.
— Exact. Nu am stabilit că nu ne mințim ? Te-am văzut ieșind din mașina lui Logan și îmbrățișându-l, Rae, asta după ce mi-ai spus că nu e nimic între voi, ba mai mult, că vă urâți și acum chiulești din prima zi pentru el?
Nu omit nici o secundă dezamăgirea din glasul mamei și tot zâmbetul mi se stinge treptat. Mă apropii ușor de ea și vina pe care o simt înăuntrul meu, îmi rupe sufletul.
— Mama... îmi pare rău dar nu am chiulit pentru el, am chiulit pentru că eu nu m-am simțit bine iar el mi-a fost alaturi și da, am sentimente pentru el și aveam de gând să îți spun. Știi că nu te-aș minți decât dacă viața mea ar depinde de asta și acum, așa e! Răsuflu tot ce am pe suflet și chiar dacă știu că ceea ce urmează ne poate afecta pe amândouă, trebuie să știe și ea despre ce este vorba. Trebuie să știe și ea de pericolul ce ne înconjoară.
— Ce vrei să spui mai exact? Murmură ea, probabil gândindu-se la ce e mai rău, așa că oftez adânc și îi iau mâinile într-ale mele înainte de a începe.
— Lumea nu e așa roz cum pare mami, încerc să atenuez noutatea, așa cum exist eu, ciudata fără nume, așa există și vampirii, vârcolacii și vânătorii și probabil multe altele specii negate de om, adaug repede cu durere și aștept răspunsul ei.
— Vrei să spui că... Oh Doamne, Dumnezeule... Copii de alături... sunt...
— Vampiri, adaug când realizez că ea nu știe cum să termine fraza, și o haită de vârcolaci din orașul lor, sunt aici pentru a le face rău, iar eu... am cam căzut la mijloc dar nu vreau să te sperii, avem totul sub control, îi vom alunga curând. E ok, în sfârșit nu mai sunt singura ciudată, mama.
Știu că toate astea au bulversat-o și știu că i le-am aruncat prea simplu în față, însă nu mi-e teamă, știe ce sunt eu și prin asta, știe că vecinii mei sunt exact ce am nevoie, așa că nu mă tem de o mutare bruscă.
— Raelynn, scumpo, tu nu ești o ciudata. Ești fiica mea, iar asta e tot ce contează. Nu te-am adus aici pentru a te pune în pericol luptând într-o luptă care nu-ți aparține.
Se ridică de pe canapea și își masează fruntea cu două degete, așa cum face de fiecare dată când e speriată și se gândește la ceva.
— Plecăm, Raelynn. Ne mutăm, poți începe să împachetezi, adaugă repede și începe să se învârtă dintr-un colț în altul, fără o anume țintă, un alt lucru pe care îl face când e speriată.
Ei bine, nu m-am așteptat la asta. Mă ridic vijelios de pe canapea și mă postez în fața ei pentru a-i opri agitația.
— Mama, uită-te la mine. Nu plec, am terminat-o cu fuga. Ăsta e locul în care vreau să fiu, iar ei- gesticulez cu mâna, arătând spre casa vecinilor - sunt prietenii de care am avut întotdeauna nevoie și chiar dacă trebuie să lupt pentru a avea o viață liniștită printre oameni ca mine, atunci asta fac.
Rostesc hotărâtă și cu speranță în glas și îmi privesc mama adânc în ochi. O cunosc, știu că se gândește doar la siguranța mea, dar știe și că am dreptate.
— Raelynn, scumpo, nu are sens ce spui. Ai putea muri în procesul ăsta despre care vorbești tu iar eu nu pot permite așa ceva. Privirea sa îndurerată mă îngenunchează și lacrimile încep să-mi curgă șiroaie pe obraji, fără a le putea controla.
— Mamă, te rog... Nu vreau să plec, m-am saturat să tot fug... simt că aici e locul meu...
— Rae, scumpo, mă întrerupe cât de blând poate, apoi continuă, suntem aici de două săptămâni. Nu te-ai fi putut atașa atât de repede de locul ăsta și de copii de alături. Îmi răspunde mama indignată de ceea ce am spus și ochii i se umplu de lacrimi.
— Ba am făcut-o. M-am atașat de orașul ăsta, de Lydia și de Logan... M-am îndrăgostit mama, m-am îndrăgostit și știind ce este, că este la fel de anormal ca mine mă face să îl iubesc și mai mult și să vreau să lupt pentru el.
— Oh, Rae, nu-ți poți pune viața în pericol pentru un băiat pe care nici nu îl cunoști. Nu voi permite așa ceva.
Fac un pas în față și îmi așez mâinile pe umerii săi, încercând să o calmez și să o fac să vadă lucrurile așa cum le văd eu.
— Nu plec. Nu din nou mamă, când am aflat că sunt vânați și pe fugă... eu am fost cea care l-a convins pe Logan să nu plece, pentru că îl iubesc și pentru că lângă el pot fi eu. Nu pot fugi când eu am fost cea care i-a oprit aici. Eu sunt singura care s-a aruncat în mijloc și nu voi da bir cu fugiții!
Dintr-o dată, sunt speriată că mama nu-și va schimba părerea și că mă va lua cu forța de lângă Logan, lucru ce mă înfioară până în măduva oaselor.
— Tu chiar... îl iubești? Chiar ești îndrăgostită de băiatul ăsta? De un vampir? Întreabă mama cu vocea înecată în lacrimi și nu pot face altceva decât să-mi înfășor brațele în jurul ei și să aprob cu un oftat.
— Da, sunt îndrăgostită până peste cap de el, mama, și vreau să rămân aici indiferent de preț! răspund hotărâtă și imediat văd resemnarea din privirea ei.
— Bine, fie. Rămânem, dar asta până la primul semn că ești in pericol. Îmi răspunde hotărâtă și îsi șterge lacrimile în timp ce se îndreaptă spre ușă și adaugă grăbită, trebuie să plec acum, însă revenim la discuție când termin. Mâine ai școală, așa că nu sta mult și Kathrine... te rog, nu mai chiuli.
— Te iubesc, mama. Servici ușor.
— Se subînțelege. Ai grija ce faci tânără domnișoară, adaugă cu regret în glas și știu că, din acest moment va fi cu ochii pe mine și pe vecinii de alături.
Privesc în urma ei și nu-mi vine să cred că mama mea chiar știe adevărul. Tresar când aud vocea serioasă a lui Logan în spatele meu și mă întorc spre el zâmbind. Un zâmbet care-mi dispare imediat ce aud ce are de spus.
— Mama ta are dreptate, Swann. Ar fi mai bine să plecați.
Seriozitatea cu care rostește cuvintele mă izbește ca o pală de aer rece și mă lasă fără cuvinte pentru câteva secunde, însă, îmi revin repede și îmi dau seama că mai am o persoană de convins că nu plec nicăieri.
— Tu ai... ascultat? Ce am vorbit cu mama? Întreb cu glas răgușit, roșind la gândul că Logan a auzit discuția cu mama.
— Am prins câte ceva, inclusiv partea... amm... că ești îndrăgostită de mine, dar asta nu schimbă faptul că te vreau undeva departe, în siguranță.
— Logan, mai bine nu. Chiar nu vreau să aud ce ai de spus. Nu azi. Îi răspund eu și pornesc să-mi iau un pahar cu apă doar pentru a mă depărta de el.
— Raelynn, iubito, uită-te la mine! Șoptește și luându-mi bărbia între degete, mă întoarce ușor spre el, până ajung să-l privesc în ochi.
— Nu e corect! Nu tu decizi ce fac cu viața mea. Am nevoie de o casă Logan, am nevoie de voi, de prieteni ca și mine. Toată viața am fost înconjurată de oameni care mă priveau cu suspiciune, cu teamă... nu mai vreau asta... Continui să bolborosesc și lacrimile încep să curgă necontenit fără să îmi dau seama.
Logan își înfășoară brațele în jurul taliei mele și oftând, mă trage mai aproape până îi simt bătăile inimii sub palmă. Îmi așez capul pe pieptul lui și îmi las suspinele de mult suprimate, să se dezlănțuie, în același timp sperând că subiectul este închis și că decizia mi-a fost acceptată.
---------------------------------------------------------
12... sunt așa de fericită. 😍😍
Lectură plăcută 😍😍