Cu o zi înainte de marele eveniment, Maria face ultimele retușuri. Fusese la local de vreo trei ori de dimineață. Făcuse patru ședințe cu toți organizatorii, vorbise cu Augusto, cu toți oamenii care se ocupau de fete și pregătirea lor. Se asigurase de numărul de locuri și de invitați: peste 150 de oameni erau așteptați mâine seară la prezentarea de modă.
Ultimele pregătiri erau în toi, iar Maria voia să se asigure încă de azi că totul va fi gata la timp pentru mâine. Mâine avea să meargă la salon pentru a se pregăti. Nu voia ceva extravagant, pompos. Toată viața ei merse pe elegant și simplu. Nu avea de ce să se schimbe acum.
În seara asta va avea loc o repetiție la local la ora 06:30 PM. Modelele vor defila pe podium, iar Maria, împreună cu echipa sa, va hotărî dacă mai este ceva de adăugat sau nu.
Acum era la firmă, aruncând o ultimă privire asupra rochiilor pentru prezentare. Era mândră de creațiile sale. Pusese atât de mult suflet și atât de multă pasiune și spera din adâncul inimii că totul are să iasă minunat.
Un ciocănit se aude încet în camera imensă, iar Maria se întoarce spre ușă. Margret aruncă o privire prin încăpere și o zărește imediat.
— Aici erați?
Maria îi zâmbește amar, plină de emoție și gânditoare.
— Pot să intru? Întreabă Margret întrând până la jumătate. Maria îi face semn din cap, afirmând.
Se întoarce către umerașele cu rochii de toate culorile, formele, mărimile și gusturile. Margret era îngrijorată pentru ea. Maria se făcuse dispărută de o jumătate de oră, dar dacă o întrebai pe ea, îți spunea că este aici de cinci minute.
— Sunteți bine?
Maria aranjează un voal dezordonat de la o rochie neagră vaporoasă. O așează mai bine pe umeraș și se întoarce spre Margret.
— Cât de bine aș putea fi într-o asemenea zi.
Margret îi zâmbește și o strânge puternic în brațe.
— Știți că totul o să iasă bine, nu-i așa? Ca să nu zic perfect. Afirmă încrezătoare din spatele ei.
— Îmi doresc asta. Dar se apropie clipa și parcă tot simt că mai trebuie lucrat la ceva.
— Așa aveți impresia, credeți-mă. Dacă mai este ceva de făcut, a-ți făcut asta deja. Spune privind-o în ochi. Acum nu mai aveți nimic de făcut. Trebuie doar să așteptați și să vedeți rezultatele.
— Știu, dar așteptarea asta mă omoară. Spune zâmbind, trăgând-o din nou pe Margret într-o îmbrățișare neașteptată.
— Totul va fi bine! O încurajează aceasta, amintindu-și de prima zi a Mariei la firma Ace.
Maria închise ochii și se lăsă mângâiată pe spate de Margret. În ciuda vârstei, tot mai simțea nevoia ca cineva să-i spună că o să reușească și că va fi bine. Indiferent de vârstă, oamenii au mereu nevoie de un umăr pe care să plângă.
Își revin din îmbrățișare și râd scurt, Maria ștergându-și o mică dâră umedă de sub ochi. Se aude un alt ciocănit și peste câteva secunde intră și Alex în micul depozit.
— Ce faceți aici?
Femeile se uită una la alta și încep să râdă din nou, Margret scuzându-se și lăsându-i pe cei doi singuri.
— A trebuit să te urmăresc pe camerele video ca să văd unde ești, iubito. De ce ai dispărut aici? O întreabă și se apropie de ea, sărutând-o pe frunte.
— Am vrut să mai arunc o privire pe aici.
— A câta?
Maria râde și își coboară privirea spre cravata lui Alex care era în dreptul ei. Își lăsă capul pe pieptul său, iar Alex o strânge și mai tare și oftează, simțindu-i încordarea.
— Nu-ți mai face atâtea griji, iubito. O încurajează și o mângâie pe spate. Purta un maiou și niște jeanși deschiși la culoare, ceea ce-i conferea un aer răcoritor. Mirosul dulce și prospețimea îl îmbătau pe Alex mereu.
Îi apucă obrajii mici și delicați și o sărută apăsat.
— Am o surpriză pentru tine.
Maria zâmbi ușor punându-și mâna peste a lui.
— Dar nu pot să-ți spun acum despre ce e vorba.
— Cum adică? Ce fel de surpriză? Întreabă soția lui curioasă.
— O să vezi deseară!
Maria ridică o sprânceană și zâmbi în colțul gurii.
— După ce se termină repetiția, vom merge undeva. Și acolo o să fie surpriza. Îi spune acesta la ureche.
— Alex, știi că sunt emoționată și stresată și că mă gândesc numai la prezentare. Spune-mi care-i surpriza ca să nu mă gândesc și acolo și să stau cu inima la gât. Se smiorcăi Maria ca un copil mic.
— E o surpriză. N-ar mai fi o surpriză dacă ți-aș spune ce este. Deseară, după ce terminăm acolo, o să vezi. Afirmă și o ciupește de obraz, sărutând-o încă o dată.
***
— Cred că ar trebui să iei rochia aceea grena, scumpo. Îi sugeră mama ei din pat, aflându-se în singurul loc liber din tot patul unde te puteai așeza. Restul era ocupat de haine.
Maria compara acum două rochii în oglindă. Le punea peste hainele ei și strâmba din nas din când în când.
— Crezi că ar trebui să iau o rochie sau o cămașă și o fustă? Sau poate niște pantaloni? Spune ea nedumerită.
Mama ei dă ochii peste cap și mai aruncă o privire peste mormanul de haine.
— Scumpo, îți poți lua orice. Sunt convinsă că Alex te iubește și îmbrăcată într-un sac de cartofi.
Maria se întoarce spre mama ei și aruncă pe pat umerașele celor două rochii pe care le avusese în mână.
— Frumoasă glumă, mamă. Dar eu chiar vorbesc serios.
— Și eu la fel, iubita mea! Afirmă Perry și o sărută pe obraz. De fapt, eu ți-aș arăta o rochie de-a mea, dar voi, tineretul, nu le mai aveți cu așa ceva.
— Mamă!
— Vezi, exact ce spuneam.
— Nu! Adică, da! Mă refeream la faptul că poți să mi-o arăți. Aș fi chiar bucuroasă. Afirmă fiica ei entuziasmată.
Mama ei zâmbi larg și peste câteva minute, intră înapoi în dormitorul Mariei.
— Uite-o! Spune și i-o întinde fiicei sale, emoționată.
Era o rochie neagră, simplă, care îi venea Mariei până aproape de genunchi. În față, la baza gâtului, avea câteva detalii și imprimeuri sclipicioase, iar pe spate avea o mică adâncitură, delicată. Era conică, dintr-un material ușor flexibil.
— Asta e rochia pe care am purtat-o la prima întâlnire cu tatăl tău. Spune mama ei cuprinsă de emoții. Maria se așează pe marginea patului, pregătită de poveste, ascultând. Știi că mama mea, Dumnezeu s-o ierte, avea o patiserie. În ziua aceea a trebuit să plece în alt oraș cu treabă și m-a lăsat pe mine să vând și să am grijă. Înainte de a pleca, i-am spus că ce o să vând în ziua respectivă, o să-mi rămână mie și fusese de acord grăbită. La sfârșitul zilei strânsesem câțiva zeci de dolari, nu erau mulți, dar suficienți pe timpul acela. Am intrat în magazinul de haine de vis-a-vis și rochia asta mi-a atras atenția încă de la început. Era mai scumpă decât aveam eu bani, dar vânzătoarea mi i-a acceptat, iar eu i-am mulțumit și i-am zis că oricând va avea nevoie de ajutor, am să fac tot posibilul să o ajut. M-am dus acasă repede, știind că trebuie să mă pregătesc pentru întâlnire. Ne întâlnisem la un colț de stradă și eram așa emoționată. Nu mai făcusem lucruri pe ascuns până atunci, spune și râde. Am stat pe o bancă până târziu și tot atunci ne-am ținut de mână pentru prima dată. Îmi spusese că stelele de pe cer—
— Au o altă însemnătate acum. Termină Jimmy fraza.
— Jimmy!
— Tată!
Sar amândouă speriate.
— De când stai acolo, tată?
— De destul timp încât să-mi aduc aminte de vremurile acelea, scumpo. Ați avut un moment lacrimogen?
— Nu chiar. Răspunde soția lui.
Apoi se întoarce către Maria și îi pune mâna pe genunchi.
— Mi-ar plăcea să te văd îmbrăcată în rochia asta, Maria. M-aș bucura mult. Îi spune sincer mama ei.
Aceasta o îmbrățișează, atât pe ea, cât și pe tatăl ei, iar Perry închide ușa, lăsând-o pe Maria să probeze rochia.
La scurt timp, Maria coboară treptele etajului și pășește în sufragerie unde micuța râdea alături de bunicii ei. Cei trei fac o pauză când o zăresc pe Maria.
— Îți stă minunat, scumpo! Spune mama ei.
Maria asortase niște pantofi negri la rochie, iar la urechi avea o pereche de cercei mici și albi, la fel ca brățara.
— Mami, țe fumoasă ești! Vine și Clara la picioarele ei.
— Mulțumesc, fetița mea! Spune și Maria și o sărută pe fruntea cea mică.
— Unde te duți?
— Merg la o întâlnire cu tatăl tău, scumpo.
— La o întâlnile? Ței-i aia? Întreabă Clara serioasă, iar cei trei adulți râd.
— O să înțelegi peste câțiva ani, îi răspunde bunicul, luând-o în brațe. Ești exact ca mama ta, Maria. Mai adaugă el.
Aceasta le zâmbește sincer și îi sărută pe toți trei. Soneria de la ușă le dă de știre că Alex a ajuns, iar Maria se îndreaptă în fugă să deschidă.
— Bună, dragule.
— Bună, iubito! Spune și o sărută, iar din spatele Mariei apare și Clara.
— Tati!
Alex o ia repede în brațe și o sărută pe obrajii rozalii la fel ca ai mamei sale.
— I-am păstrat Clarei un iaurt pentru deseară, mamă. O să mergem la repetiție acum. Nu știu cât o să dureze, să nu ne așteptați, îi transmite ea mamei sale.
— Nu te îngrijora, scumpo. Ne descurcăm noi. O asigură Perry.
Maria o sărută pe Clara din brațele tatălui ei, iar aceasta coboară apoi, mergând spre păpușile din sufragerie.
— Să nu stea până târziu! Le spune și Maria când urca în mașină.
— Nici tu! Îi răspunde și tatăl ei, luându-și de umăr soția.
Alex îi claxonă când porni mașina și se făcură nevăzuți pe strada luminată.
Repetiția a decurs de minune, așa cum și-a dorit Maria. Le mulțumi tuturor pentru implicare, asigurându-se că mâine, în ziua cea mare, totul va fi perfect. Maria nu mai văzuse niciodată atât de aproape un podium și nici backstage-ul unei astfel de prezentări. Se gândea că mâine o să fie totul și mai aglomerat, dar începuse să se acomodeze cu atmosfera.
Tot acum, Maria văzu și cum o să fie machiate și coafate modelele și fiecare câte și ce rochii o să primească. Totul decurgea conform planului și nimic nu avea să meargă prost, era sigură de asta. Modelele aveau un drum ușor de parcurs, nu prea lung, cu scaune de o parte și de alta a podiumului, pentru ca oamenii să poată vedea rochiile de la mică distanță și de ce nu, pentru a le comanda.
După ce terminară aici, Alex îi spuse din nou de supriză, iar Maria devenea din ce în ce mai curioasă.
— O să afli în curând. Îi tot spunea soțul ei.
Acesta parcă mașina în fața unui restaurant de lux. Alex îi deschide portiera, iar un valet îi conduce până la intrare. Când pășiră înăuntru, Maria se aștepta la un vuiet de conversații, cu oameni și ospătari care trec de colo-colo prin toată încăperea, cu muzică în surdină și ciocniri de pahare.
Alex închiriase întreg restaurantul doar pentru ei în această seară. La o masă din mijloc, Maria observă tacâmurile puse și câteva lumânări în jurul lor. Alex o strânse de talie ușor, iar ospătarul care se ocupa de buna lor dispoziție le făcu semn către masă.
Maria rămase șocată pe de-a-ntregul. Nu se aștepta ca surpriza să aibă asemenea proporții.
— Alex, e...
Mai aruncă o privire în jur înainte de a se așeza. Alex îi trase scaunul ușor și trece pe lângă ospătar, aplecându-se să îi transmită ceva ce Maria nu auzi și se așează în scaunul lui.
Maria privește tacâmurile care parcă erau scoase din cutie, atât de tare străluceau, așezate la distanțe egale una față de cealaltă. Paharele sclipeau și ele, iar fața de masă era impecabilă.
Alex îi făcu semn ospătarului, iar acesta încuviință din cap, făcând, la rândul lui, semn unui alt adjutant care venea cu vinul. Le turnă în pahare încet, aproape neobservabil și plecă de la masă în aceeași manieră.
Cei doi își ciocnesc paharele, zâmbind unul spre celălalt, privindu-se în continuare.
— Totul este în regulă cu repetiția, nu?
— Exact așa cum îmi imaginam, dragule. Spune Maria cu mai multe emoții parcă.
— Mă bucur că ești fericită, draga mea. Răspunde și-i întinde mâna. Maria o atinge pe a lui și o mângâie.
— E o surpriză extraordinară, Alex. Nu mă așteptam, spune înconjurând totul cu privirea.
— Nu e asta surpriza.
Maria se opri asupra lui și-l cercetă cu privirea curioasă. Dacă nu era asta, atunci ce era? Zâmbi și se încruntă în același timp.
— Îmi acorzi acest dans? Întreabă Alex și se ridică, întinzând mâna spre Maria.
— Sigur că da.
Amândoi încep un ritm lent, legănându-se după acordul melodiei One in a million. Datorită tocurilor, Maria își putea privi în ochi soțul și se bucură în sinea ei pentru asta. Dansau și se priveau fără să scoată vreun sunet. Se lăsau purtați de muzică și parcă uitau unde sunt și ce făceau. Lumina din jurul lor dispărea încetul cu încetul, rămânând doar ei doi. Muzica avea adesea puterea aceasta asupra oamenilor. De a-i transpune într-o altă lume, chiar și pentru 3-4 minute.
După ce melodia se termină, mai rămân privindu-se unul pe altul, în picioare, pentru câteva clipe.
— Te iubesc, Alex!
— Și eu te iubesc, dragostea mea! Îi răspunde și Alex, sărutând-o. Încă mai ești curioasă în privința surprizei?
— Tu ce crezi? Normal! Spune ea cu entuziasmul fiicei sale.
Alex zâmbește și se întoarce cu privirea spre același ospătar. Închide ochii și confirmă ceva din cap, iar acesta îi răspunde în același mod, plecând. Își concentrează apoi atenția asupra Mariei care privise scena cu aceeași curiozitate ca mai devreme.
— Sper să-ți placă.
Peste câteva secunde, același ospătar vine însoțit de o doamnă care ținea în mână un umeraș cu o îmbrăcăminte protejată de un sac negru, special pentru haine. După cum putea observa Maria, era o piesă de vestimentație nouă. Numai hainele noi sau cele proaspăt realizate sunt păstrate în asemenea saci.
Alex mai dăduse încă o dată din cap și o prinse pe Maria de mână, apropiindu-se de cei doi.
— Știu că ai fost foarte ocupată cu tot ce ține de eveniment. Mai știu și că există posibilitatea ca tu să te fi pregătit deja în privința vestimentației tale de mâine seară, dar am venit cu multă speranță. Aș fi nespus de bucuros dacă ai purta-o.
Maria îl ascultă uimită, gândindu-se deja la ce urmează.
Femeia descheie fermoarul sacului și un material de o culoare deschisă, un galben pal, se face vizibil.
Maria își pune imediat mâna la gură de uimire și își abține câteva lacrimi.
Materialul capătă formă odată cu dezvelirea sacului și Maria rămâne și mai uimită. Avea în fața ei o rochie de un galben deschis, pal, aproape alb, lungă, dreaptă și vaporoasă, care atingea covorul roșu al restaurantului. În zona pieptului avea o mulțime de spații libere, menite să pună la vedere și porțiuni ale abdomenului. Bretelele negre, care înconjurau partea ce acoperea sânii și care coborau până jos, scoteau în evidență atât culoarea, cât și corpul micuț al Mariei.
— Alex...
Maria își puse ambele mâini la gură acum și se apropie încet de rochie.
— Dumnezeule! E...minunată! spune privind-o de jos până sus. Normal că am să o port, iubitule! Bineînțeles! Spune Maria emoționată până la lacrimi, sărindu-i în brațe lui Alex. Îți mulțumesc din tot sufletul, iubitule! Îți mulțumesc!
Alex râde și o strânge puternic în brațe, ridicând-o și rotind-o de câteva ori. O lăsă încet jos și o sărută cu dragoste.
***
— Acestea fiind spuse, vă invităm la prezentarea de modă a Mariei Ace! Spune bărbatul coborând de pe scenă.
Maria aștepta entuziasmată în spatele cortinei melodia de deschidere. Aceasta porni încet, exact cum le spusese ea și prezentarea începu. Maria putea vedea spectatorii din culise și la început fusese copleșită de emoții. Pe parcurs își revenise și se concentră pe ceea ce avea de făcut. Privea spectacolul modelelor și afirma mulțumită. Toată lumea îi respectase cerințele. Lucra cu oameni profesioniști care știau meserie și știau ce trebuiau să facă. Vedea și oameni din mulțime, invitați care dădeau și ei din cap, semn că apreciau ceea ce vedeau.
Cel mai important, își vedea familia alături. Îi vedea pe părinții ei alături de părinții lui Alex. Zâmbeau cu toții și le putea observa mândria din privire. Mama ei mai vărsa câte o lacrimă în timp ce privea modelele defilând, gândindu-se la munca depusă de fiica ei, dar Jimmy era acolo, asigurându-se că nu e nicio problemă.
Chiar și partenerii de afaceri din Dubai ai domnului Ace afirmau mulțumiți din cap. Maria prefera să creadă că afirmau la rochii, nu la fete, dar se amuza pe seama asta.
Coafura ei nu era ieșită din comun. Nici nu-și dorise asta. Își făcuse un coc lejer, dar rezistent, din care mai ieșiseră câteva șuvițe din cauza frecușului de colo-colo. Machiajul era și el simplu, în ton cu rochia, iar creionul din jurul ochilor îi scoteau și mai mult ochii în evidență. Buzele îi erau acoperite de un luciu de buze încolor, iar zâmbetul ei era de milioane. Nu se accesorizase cu nimic în zona gâtului, doar își puse niște cercei delicați.
Alex purta un costum de un albastru bleumarin și era asortat de niște pantofi maronii. Avea o cămașă albă la care adăugase o cravată de aceeași culoare cu nuanța costumului. Fericirea și împlinirea li se citea pe față amândurora.
— Felicitări, doamna Maria!
Maria se sperie dintr-odată și se întoarse repede. Domnul Dominic o privea acum cu zâmbetul pe buze.
— Vai, vă mulțumesc frumos! Zise ea uimită.
— Sunteți foarte frumoasă! Drept să vă spun, sunt invidios pe domnul Alex, să știți. Nu găsești o astfel de femeie în fiecare zi.
— Poate ar trebui să mai căutați. Spune Alex, făcându-și simțită prezența în conversația celor doi. Își strecoară mâna peste mijlocul Mariei și îi zâmbește ironic lui Dominic.
— Aveți o soție minunată!
— Da, știu, vă mulțumesc.
— Sunt sigură că și soția dumneavoastră va fi minunată! Îi spune și Maria încercând să mai destindă atmosfera.
— Felicitări încă o dată. Zise și-i sărută mâna, trecând cu vederea peste replică.
— O seară frumoasă! Salută și ea.
Alex dă ochii peste cap, iar Maria se întoarce spre el.
— Chiar trebuia să faci așa?
— Așa cum?
— Așa! Spune Maria râzând, sărutându-și soțul. Unde e Clara?
— Era cu Margret la candy bar. Spune uitându-se prin împrejurimi, căutând-o cu privirea.
— Se apropie finalul.
— Ai grijă, o sărută Alex pe frunte.
Maria îi mulțumi și se pregăti.
Scrisese și rescrisese discursul acesta de peste zece ori. Simțea că nu spunea și nu transmitea cu adevărat ceea ce simte. Nu a dorit să apeleze la niciun specialist și nici nu a vrut să audă de varianta copiată de pe internet a lui Alex. Scrisese din suflet și sincer, erau cuvintele ei.
Când ultimul model părăsise scena, un ropot de aplauze se auziră până în culise. Maria înspiră adânc, închise ochii și pășise cu dreptul pe podium. Nu o împiedicau sandalele, ba chiar se simțea foarte bine cu ele.
O lumină puternică venise pe ea și încercă, pe tot posibilul, să nu-și piardă echilibrul. Aruncă o privire spre locul predestinat membrilor familiei și observă că lângă părinți, se așeză Alex care o ținea pe Clara în brațe. Micuța îi face cu mâna, iar Maria îi întoarce salutul.
Se apropie de stativ și își așează emoționată microfonul.
— Bună seara.
Zumzetul de după prezentare dispăru odată cu rostirea cuvintelor de către Maria.
— Vreau să vă mulțumesc tuturor că ați binevoit să fiți astăzi alături de mine și familia mea. Zise zâmbind, înconjurând sala cu privirea. În spatele acestei prezentări vă asigur că stau o mulțime de oamenii fără de care nu aș fi putut realiza totul la timp, cărora le mulțumesc pe această cale. Continuă Maria, aruncând o privire în stânga unde se aflau Augusto și Margret, împreună cu mare parte din echipă. Mulțumiri le datorez și familiei mele care mi-a fost alături atunci când am pornit pe acest drum. Perry își adunase mâinile în jurul bărbiei și asculta cu atenție, sorbindu-i Mariei fiecare cuvințel. Aici mă refer și la întreaga firmă Ace, domnului Ace care a crezut în mine și m-a ajutat să-l ajut. Spune și zâmbește către el. Îți mulțumesc ție, Alexander Ace, că-mi ești aproape și că nu m-ai lăsat la greu. Ai venit în viața mea, în viața noastră, atunci când mă așteptam mai puțin și îți mulțumesc că m-ai readus la viață și m-ai învățat să iubesc din nou. Afirmă emoționată, încercând să se abțină din plâns. Alex îi mimează pe buze că o iubește, iar Maria clipește și zâmbește sincer. Îți mulțumesc și ție, micuța mea, că mi-ai luminat fiecare zi și că mi-ai arătat ce înseamnă bunătate, inocență și blândețe. Se uită și la Clara care îi trimite un pupic în aer. Maria îl prinde și îi trimite și ea unul. Sunt foarte emoționată, vă rog să mă credeți. Îmi pare rău dacă am uitat pe cineva, să nu credeți că este cu intenție, se scuză aceasta răsuflând adânc. Vă mulțumesc încă o dată pentru prezența, atenția și timpul acordate. Vă aduc la cunoștință că firma Ace va ma organiza asemenea evenimente și vă așteptăm cu drag să ne fiți alături.
Ropotul de aplauze nu întârzie să apară și o impresionă pe Maria până la lacrimi. Era cuprinsă de o emoție nemaiîntâlnită atunci când oamenii începură să se ridice și în picioare. Aceasta îi mai privește încă o dată, le face cu mâna și pășește pe podium înapoi spre culise. Acolo o aștepta familia: părinții, Alex și Clara. Persoanele cele mai impotante din viața ei, persoane pentru care ar lupta până la nesfârșit, ceea ce a și făcut, persoane pe care le iubea mai mult decât orice pe lume.
Niciun om nu rămâne la fel. Toți se schimbă. Fac ceva și tot se schimbă. De aici, oamenii pot progresa sau, mai rău, pot regresa. Chiar și atunci când altcineva face altceva, tot ne schimbăm. Ne schimbăm părerea, impresia, gândul despre acea persoană. Fiecare clipă trăită de noi e diferită față de cea dinaintea ei. Odată cu trecerea acelei clipe, noi suntem într-un alt timp, o altă lume, complet schimbați. Suntem alți oameni.
♥ Sfârșit ♥