"De ce trebuie să faci asta?", întreabă Jonas.
" Copile, tu nu înțelegi? Din cauza dracilor de ciori!", răspunde Hick furios ... "Uite că s-a și început a lumina, iar eu am multe de făcut în jurul fermei ... Ciorile naibii ... dar nu vă faceți griji, diseară o să iau pe cineva cu mine ... Să fie oare fata, sau băiatul?", Hick plecă cu un rânjet pe față.
" Nu, nu, nu! O să murim! Trebuie să facem ceva! " zice Ryan, acum mai speriat ca înainte.
Urmează un moment de tăcere. Apoi, se aude vocea lui Hick.
"Copii, hai la masă!" spuse el trântind o găleată plină cu intestine. "Sper că nu o să vă supărați, acestea au făcut deja viermi, au stat câteva zile în soare ... Dar hey, luați partea bună, cel puțin aveți mai multă carne!"
Cum le vede, Ryan începe să vomite.
"Hei, tu! Nu fă asta!" strigă Hick, îndreptându-se spre ieșire "ce crezi că or să mai mănânce colegii tăi în zilele următoare?"
Hick închide în urma sa ușa mare de metal care lăsa lumina înăuntru. Acum era beznă totală. Acel întuneric nu făcea nimic alt ceva decât să tensioneze atmosfera. Cu cât se încălzea mai tare, cu atât mirosul din cameră devenea mai insuportabil.
Un aer greu de respirat, Jonas ar fi dat orice pentru un minut de libertate. Când te gândești, îți pare că el nu era torturat. Dar acel miros, acel negru total, plânsetele colegilor săi de celulă...