Ah! Andalucia,
cât de bogat am fost
și cât de sărac sfârșesc acum,
la picioarele tale...
Pe marea ascunsă din ceasul tău din turn
atâtea veliere am pierdut
cum numai un nabab ar fi risipit
purtându-și bogăția zilelor sale
prin vâltoarea apelor tale
cu tot atâta turbată și dezlănțuită pasiune
cum am făcut-o eu.
Sute de galioane și goelete,
zeci de slupuri și brigantine,
toate, pântecoase corăbii,
numai de nestemate pline
s-au dus.
și nimic n-au însemnat pentru mine
cât te-am iubit.
.
De-acum, însă, gata
grei pașii mei de insomnie plâmbându-i
pe caldarâmul străzilor tale de voci,
de melancolie și frică
numai nopțile îmi mai visează singure.
...și când pe lângă mine,
-ca briza unui port ce nu a existat vreodată-
trece voaleta unei femei spaniole,
deși, încă, tot mă mai cutremur
repede îmi ascund fața în umbra portocalilor tăi
și printre suspine
trag cu năduf din țigară.
.
Ah! văduvele mele gitane,
umbritele mele de doliu și băutură,
Malaga, Granada, Cadiz și Cordoba
degeaba prin piețe mai sună chitare,
degeaba poeții îngână flamenco,
degeaba del sangre, degeaba del torro
corida mea pentru voi a murit
și odată cu ea și tovarășii mei de lumină.
..iar în iarba mormintelor lor de sub lună
degeaba mai vin și presar
și lacrimi și rime.