cum trece somnul greu pe lângă vise

1 0 0
                                    

De-acum numai apele
și toată puterea lor...
încolțiți
printre valuri
ca pietrele
vom sta
închiși,
de pretutindeni,
doar tăcerile
ni le vom asculta,
trecând pe lângă noi
cum trece somnul greu
pe lângă vise.

Am fost sau nu
și noi acolo?!
nimeni nu va mai putea ști
printre valurile nopții
firavi ca mugurii
încolțiți de puterea apelor tulburi
ne vom pierde
privindu-ne fără să ne mai cunoaștem
sub ochiul nostru vom deveni ca pietrele,
închiși
de pretutindeni,
numai tăcerile
pe lângă noi
vor trece,
cum trece somnul amar și greu
pe lângă vise.

Volume de aer IIUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum