Photo - Lexy
Capitolul 4 - Imi vreau carnetul!
Desi drumul inapoi spre casa nu ar fi durat decat 20 minute pe jos, Lexy deja isi blestema decizia de a nu lua masina pe care o trimise tatal ei, sau mai bine zis decizia de a fugi de soferul care incerca sa o ia de la scoala. Nu mersul in sine o deranja ci faptul ca a trebuit sa alerge in cercuri ca soferul sa ii piarda urma. Abia astepta sa isi ia carnetul de sofer in cateva zile ca sa scape de soferi si de toti. Masina ei deja o astepta in garaj, cadou de la parintii ei, totusi a fost nevoie de multa convingere din partea Vanesei, mama ei, ca tatal ei sa fie de acord. Inca incerca sa o convinga sa nu dea examenul de soferi.
*Get off of my back and into my game..* se auzi telefonul ei. Il scoase din buzunar si se uita la ecran."Tata...mai bine ii raspund pana nu face o criza".
-Alo?
-UNDE ESTI DOMNISOARA?!! se auzi tipatul tatalui ei, iar Lexy sarind in sus din cauza volumului apasa butonul de inchidere a apelului. Se uita cateva secunde la telefon, degetele ei fiind stranse in jurul clantei, pregatita sa deschida usa. Telefonul suna din nou.
-Ai inchis telefonul?
-Pai, cam asta am facut, ii zise ea intrand pe usa, indreptandu-se in sufragerie unde il gasi pe tatal ei cu telefonul la ureche, sprancenele incruntate si buzele asezate intr-o linie dreapta. Indeparta telefonul de la ureche atunci cand o vazu.
-Pe unde ai fost?! Eu si mama ta am fost atat de ingrijorati!!
-Shh, incepe telenovela, se auzi vocea mamei ei care era proptita pe canapea in fata televizorului.
Lexy dadu din umeri.
-Poate soferul a incurcat adresa? Eu l-am asteptat.... de-aia am intarziat, il minti ea, incercand in acelasi timp sa para cat mai inocenta.
-Nu te cred.
-Ei bine, nu poti sa nu zici ca nu am incercat, ii zise ea aranjandu-si ghiozdanul pe umar pregatita sa se urce la ea in camera, dar tatal ei o opri inainte sa faca vreun pas.
-De ce ai fugit de sofer? o intreba iar Lexy ofta adanc.
-Pentru ca am vrut sa merg pe jos, cam asta fac cei de varsta mea care nu au o masina, sau ooo da, iau autobuzul!
-Ai fi putut pati ceva!
-Tata, este doar un drum tampit de 20 de minute! Pot sa te asigur ca nu o sa patesc nimic in 20 de minute amarate!!! Sunt o multime de oameni pe strada!!
-Nu ma intereseaza, maine vreau sa iei masina!
-Pot sa o conduc?
-Nu fi prostuta, normal ca nu ai voie sa o conduci, nici nu ai carnet.
-Atunci nu vreau!
-Lexy!
-Mama!
Vanesa isi intoarse capul spre cei doi si ii privi cu ferocitate ca au indraznit sa ii intrerupe telenovela, Lexy si tatal ei inghitira in sec, uitand de faptul ca nu ar fi trebuit sa o intrerupa in timpul telenovelei ei preferate.
O aura intunecata o inconjura dar se disipa imediat ce au inceput reclamele spre fericirea celor doi, Vanesa ofta intristata ridicandu-se din locul ei comfortabil de pe canapea, se apropie de ceilalti membrii ai familiei punandu-si apoi mainile in sold.
-Philip, dragul meu, Alexys, minunata mea fiica, este a patra oara cand ma deranjati in timpul serialului, sper ca aveti un motiv bun! ii anunta Vanesa.
-Da am! striga Lexy, tata nu-mi da pace! Nu mai trebuie decat sa ma anunte ca de maine fac scoala acasa!
-De ce nu m-am gandit la asta? se intreba soptind barbatul cu ochi verzi.
-TATA!
-Oh Philip, nu te purta asa, Lexy nu mai are 4 ani, uite cum facem, soferul o sa te duca si o sa te ia de la scoala pana joi, cand o sa iti iei carnetul, apoi o sa mergi si o sa te intorci singura, e bine?
-Dar cine a zis ca o sa o las sa conduca? intreba indignat Philip incrucisandu-si mainile ca un copil mic.
-Atunci de ce mi-ai luat o masina?! Sa stea sa adune praf in garaj? intreba furioasa Lexy aruncandu-si mainile in aer.
-Gata amandoi! Telenovela incepe din nou! Ramane cum am stabilit! Lexy pana joi, soferul! Phil, Lexy isi ia carnetul! Am terminat! Fernando isi va declara dragostea netarmurita pentru Augusta! urla Vanesa cu cateva clipe inainte ca pe ecran sa reapara scena care fusese intrerupta de reclama. Vanesa se grabi pe canapea si isi lua din nou in brate cutia cu servetele.
Lexy si tatal ei ramasera inghetati in locul in care erau inainte privind la femeia bruneta care isi pregati servetelul de hartie in care sa isi sufle nasul.
-Credeam ca Armando s-a confesat deja? o intreba tatal ei in soapta.
-Nu era Fernando? Ma rog, s-a confesat, dar s-au despartit si acum el se simte vinovat pentru accidentul cu masina si isi da seama ca inca o iubeste si O DOAMNE!!! Cum de stiu asa ceva?! Eu m-am carat de aici! Hai pa! striga ea alergand spre scarile pe care le urca in cateva secunde, trantind apoi usa in urma ei.
Isi arunca ghiozdanul pe podea langa consola de jocuri si se tranti pe burta in pat bucuroasa ca a scapat de scoala. Se ridica imediat ce o durere ii trecu prin stomac si incepu sa scuipe blesteme, se indrepta la oglinda ce acoperea toata suprafata dulapului imens, care era mai mult o camera mai mica decat un dulap.
Isi ridica tricoul si isi privi abdomenul in imaginea reflectata, in afara de cercelul din buric, despre care parintii ei inca nu stiau nimic, era o vanataie, nu foarte vizibila dar totusi acolo. Se incrunta, amintindu-si mingea aruncata de ea spre Miky? Sau care i-o fi numele, care se intoarse cu putere inapoi. Telefonul ii suna din nou, iar ea raspunse tipand furioasa la cel care o sunase, avea nervi din cauza loviturii.
-Ce vrei?!!
-Ooo, nu trebuie sa fii atat de infricosatoare, sunt Mischa, se auzi vocea de pe cealalta linie.
-Da, bine, dar de unde ai numarul meu?
-Ian mi l-a dat.
-Si el de unde il are?
-L-a furat din dosarele scolii.
-A intrat in birou ca sa ia un numar?
-Nuu, a spart codurile de la calculatorul principal.
-Ok...zii ce vrei.
-Deja la subiect, vad. Vroiam sa vorbim mai intai despre moda, baieti...
-Pa Mischa-
-Nu, stai! Glumeam, haha! Te-am sunat sa iti dau detalille despre petrecere, stii pentru farsa?
-Bine...
-Dar mai intai...zi-mi farsa!
-E secret! O sa vezi tu.
-Haide, spune-ne, vreau sa ajut si eu! Si Ian poate sa participle si el!
-Nope, eu lucrez singura.
-Oo bine! Cum vrei tu! Dar eu iti ofeream o mana de ajutor sa castigi cei 100 de dolari!
-Heh, tot nu, acum spune-mi detaliile.
.................................................................................................
-Va rog domnisoara Vorcester, incetiniti! tipa examinatorul care se agata cu toata puterea de scaunul pe care statea.
-O haaai, ma descurc bine! Abia am 100 la ora! striga Lexy tragand brusc de volan virand la dreapta, oprind la trecerea de pietoni pentru a lasa un barbat sa treaca. Lexy incepu sa claxoneze zgomotos, vazand ca se misca atat de greu.
Accelera din nou, oprind in fata cladirii de examinari, Mischa incepu sa bata din palme in spate, amuzata de drumul cu masina, insistase sa urce in masina sa o vada pe Lexy cum conduce, examinatorul nu a fost greu de convins, era pana la urma unchiul ei care a venit din Rusia odata cu ea si cu parintii ei.
-Deci am trecut? intreba Lexy zambind orbitor la barbatul care era acum in stare de soc.
-S-a terminat?
-Aaa, da, cam acum 5 minute, hai grabeste-te, imi vreau carnetul!
-Crezi ca o sa dau carnetul unei fete care ar putea produce un dezastru in trafic?! se infurie examinatorul, incercand sa isi desfaca centura de siguranta, vroia sa iasa cat mai repede de acolo.
-Ooo, pacat, asta inseamna ca trebuie sa ma intorc din nou sa dau examenul, sper ca aveti pantaloni de rezerva, il anunta Lexy privindu-l in ochi. Barbatul incepu sa transpire, nu mai vroia sa mai traiasca o astfel de experianta cat va trai. Semna repede o hartie pe care i-o dadu lui Lexy.
-Ati trecut, felicitari, o zi buna domnisoara Vorcester si va rooog, nu va mai intoarceti.
Lexy zambi fericita cand isi plimba ochii asupra foii care dovedea ca de azi este sofer.
-Deeeeci, incepu Mischa, imi zici si mie farsa? Vreau sa o stiu si eu!
-Ti-am mai zis deja, nu!
-Bine, bine, o sa mergem cu masina acolo? intreba Mischa iar cand Lexy dadu din cap aprobator, isi apuca telefonul si incepu sa formeze un numar.
-O sa-l sun pe Ian sa ii dau vestile bune! Mergem cu stil la petrecere!