Am clipit rapid, incercand sa imi dau seama unde ma aflam. Am simtit vantul usor de septembrie si am privit in jur. Soarele lucea calduros. O serie de case mari, frumoase, care mai de care, se aflau pe o parte si alta a soselei. Unde sunt? Ce caut eu aici? m-am intrebat. Am privit spre drumul ce parea fara de sfarsit.
Nu pot sa spun cat am stat asa, dar atentia mi-a fost distrasa cand am zarit ca pe o usa a iesit o mica familie, formata din mama, tata si o fetita de vreo cinci anisori, tinandu-se de mana. Am zambit. Ce bine arata impreuna! am gandit. Sunt atat de fericiti!
- Mami, tati, pot sa ma joc cu mingea? a intrebat fetita cu vocea dulce.
- Desigur, scumpo! a raspuns mama copilei.
Micuta a luat mingea ce statea in iarba si a inceput sa se joace cu ea. Parintii o priveau cu dragoste.
De dupa colt aparuse o masina gri ce venea cu viteza. De ce am o senzatie proasta legata de ea? Fetita a aruncat mingea in sus si, dorind sa o prinda, a scapat-o, iar aceasta s-a rostogolit spre sosea.
Nu! am tipat, dar nu parea sa ma fi auzit.
Copila a inceput sa alerge dupa minge, dar parintii au vazut-o prea tarziu. Mama, care era mai aproape, a fugit cu viteza dupa ea, fiind urmata de tata, la doar doi metri distanta.
- Opreste-te! i-a strigat tatal, dar nu i-a dat atentie.
A ajuns mingea din urma si a luat-o in maini, fara a se mai asigura ca ar putea fi periculos. Pleaca de acolo! am tipat la fetita. Fix in acel moment, a vazut masina ce se apropia cu viteza de ea. A ramas nemiscata din cauza socului, tinand strans mingea la piept in mod protectiv. Automobilul se afla la o distanta de cinci metri.
Fugi! Pleaca de acolo! O sa te loveasca! am tipat eu iarasi, dar nu m-a ascultat. Am incercat sa fug la ea sa o iau de acolo, dar nu ma puteam misca din loc.
Mama a ajuns si a impins-o cu putere pe fiica, care s-a impleticit si a cazut alaturi de rotile masinii, mama fiind cea cu adevarat lovita.
Masina a facut impactul cu femeia si a franat brusc, oprindu-se la cativa metri dupa acesta.
Am vazut tatal socat, ca a ramas cateva clipe pe loc, nestiind ce sa faca - doar privea cand la micuta, cand la sotie - , apoi si-a luat avant spre copila care cazuse jos, ingrozita.
- Lunna... a spus acesta, apropiindu-se de micuta si asezandu-se alaturi de ea jos in genunchi, strangand-o la piept.
Sarmanul copil... am gandit. Se vedea ca si tatal e distrus moral, dar incerca sa emane putere, ca sa o imbarbateze pe ea.
A... A... murit... am concluzionat, vazand persoana nemiscata, care statea intr-o balta de sange. Fetita plangea in bratele tatalui.
Soferul a iesit din masina, trecandu-si nervos mainile prin par, si s-a indreptat spre locatia femeii, apoi si-a ingropat fata in palme, observandu-se pe fata lui ca regreta...
Nu puteam sa nu observ ca pe cer s-a adunat un strat gros de nori intunecati si a pornit vantul, ce prevesteau o furtuna. Pana si natura sta sa planga pentru ei...
Vederea mi s-a incetosat, iar eu am clipit rapid, ca sa imi revin.
* * *
Am deschis ochii si mi-am dat seama ca sunt, inca, prizoniera in aceasta casa uriasa, din care nu o sa pot scapa niciodata...
Adam nu era in dormitor, unde ma aflam eu, asa ca mi-am sters lacrimile ce se uscau deja pe obrajii mei fierbinti si, cel mai probabil, rosii, din cauza plansului.
M-am saturat sa retraiesc asta... E atat de dureros sa revad acest moment... din nou... si din nou... si din nou.... Moartea mamei mele a fost si ramane cel mai groaznic cosmar pe care l-am avut in viata mea... Si cel mai frecvent din toate... De oricate ori sunt framantata de vreun gand sau incerc sa-l uit, somnul imi face festa, iar eu ma trezesc din somn plangand, cu lacrimi reci pe obraji....
Dar nu inteleg un lucru... De ce subconstientul ma considera o alta persoana din cadru, pe cand eu eram, in realitate, fetita cea mica?... Si... Cine ar fi putut fi cealalta persoana?... E atat de straniu acest lucru...
Mi-am clatinat capul, incercand sa evadez de printre ganduri. Era cat pe ce sa tip, cand am vazut o silueta intunecata in cadrul usii. E Adam, calmeaza-te. mi-am spus in gand respirand adanc ca sa ma linistesc.
- Te-ai trezit deja? m-a intrebat nepasator.
- Da. Din pacate sau din fericire... Nici eu nu stiu... i-am raspuns intr-un oftat.
Am privit in jur. M-am incruntat incercand sa imi amintesc ce se petrecuse cu o seara in urma. Cand am adormit? Imi aduceam aminte doar ca ma gandeam la tot felul de chestii, pe care le-am aflat in aceeasi zi, stand in fata televizorului din sufragerie. Mai mult ca sigur nu m-am culcat aici...
- Pot sa te intreb ceva? am auzit vocea lui Adam, care m-a scos din meditatii.