Am mers incet in directia in care s-a dus el si m-am uitat cu coada ochiului pe usa sufrageriei apartamentului. Privea spre marginea balconului ganditor. La naiba! M-a prins cum am incercat sa fug... Uitasem ca am lasat prelungitorul acela acolo... De parca ar fi simtit ca sunt in spatele lui, s-a intors spre mine. La naiba!!! De unde a stiut ca l-am urmarit?...
A deschis gura ca sa spuna ceva, dar nu a scos nici macar un cuvant. S-a intors inapoi spre marginea geamului privind in jos, la fel de tacut. Chiar daca stiam ca nu e o miscare prea inteligenta, m-am dus dupa el. Nici macar nu stiam ce era in capul meu cand am facut acest gest... Cand eram la o distanta de un metru de el, l-am auzit razand, chiar daca statea, inca cu spatele la mine.
- Ce faci? m-a intrebat ironic.
- Ămmm, bine... Tu?... i-am raspuns cu voce tremuratoare.
A ras cu aceeasi ironie in glas. Eu m-am apropiat de balustrada de metal a balconului si am inceput sa aduc prelungitorul inapoi sus. El s-a ferit din calea mea si m-a privit uimit.
- Si eu... mi-a spus cu retinere.
Eu continuam sa imi adun amprentele incercarii mele de a evada, pe cand el ma privea dorind sa inteleaga ceea ce fac. A ridicat o spranceana, lasand surprinderea sa ii inunde chipul.
Cand am adus toata "funia" sus, am dezlegat nodul pe care il facusem la inceput si am dus prelungitorul acolo, de unde a fost luat.
Adam a ras ironic, iarasi, urmarindu-ma cu privirea, orice faceam. As fi vrut sa nu fie atata timp cu ochii pe mine, dar ce pot sa fac? Nu i-ar inchide, doar pentru ca i-as spune eu sa faca asta... Sa ma asculte pe mine? Cum ar putea sa imi treaca asa ceva prin minte?
Dupa, m-am dus inapoi in dormitorul apartamentului si am inceput sa dezbrac hainele largi ale lui Adam de pe trupul meu mic. L-am zarit pe acesta cum a venit dupa mine, stand in dreptul usii si uitandu-se in continuare la mine. Cu toate ca aveam pe mine si hainele "mele", pe care mi le-au dat cand eram la tipul acela ce se presupunea a fi "doctor", i-am vorbit lui artagoasa.
- Nu te uita la mine... Nu vezi ca ma dezbrac?... i-am spus simtind ca sangele mi se ridica in obraji.
- Chiar imi placea cum arati in hainele mele... mi-a spus ranjind pervers.
Eu am ras cu sarcasm.
- Stii cum se spune: "Lucrurile bune nu dureaza vesnic"...
A oftat teatral si a ranjit din nou.
- Pacat...
- Da, cred si eu... i-am zis zambind victorioasa.
Cu toate ca il simteam cum aproape ma manca din priviri, am scos hainele lui de pe mine, incercand sa nu-l iau in seama.
Cand am terminat, le-am impaturit frumos si le-am pus pe un scaun ce statea la mica masuta din camera, pe care, si de data asta, statea aceeasi schema din noaptea in care incercasem sa scap prima data.
Cat de mult timp pare ca a trecut de atunci... Oare cat a durat mai exact sederea mea aici?
Adam doar statea, nespunand nimic. Ii simteam plivirea pe mine si mi-am dat seama ca perechea de pantaloni scurti de pe mine, erau chiar scurti.
Cine stie ce ii trece acum prin cap, vazandu-ma cotrobaind prin apartamentul lui, de parca as fi acasa la mine, imbracata astfel?... Dar ranjetul lui pervers, sau faptul ca si-a muscat involuntar buza privindu-ma, nu imi schimba deloc parerea...