„Cel care își întemeiază o familie are cariera supremă. Toate celelalte cariere există cu un singur scop: acela de a susține cariera supremă." - C.S. Lewis
***
- Dar de ce trebuie să pleci din nou? Este vacanță judecătorească, iar tu chiar și în această perioadă trebuie să faci astfel de deplasări? s-a plâns Iolanda, țuguindu-și buzele și făcând pe bosumflata.
Edi o privi atent, cu ochii strălucindu-i de încântare și cu un surâs discret. Știa că aceasta îi va fi reacția când va afla de plecarea lui, că la fel ca și el nu-i făcea deloc plăcere să fie departe unul de celălalt, nici măcar o zi. Dar cu toate acestea, el încercă să o încurajeze și să nu facă amândoi o tragedie pentru două zile:
- Iubita, sunt doar două zile și vei vedea că vor trece atât de repede încât nici nu ne vom da seama.
- Vorbește în numele tău, te rog, i-a replicat Iolanda cu o bosumflare și mai accentuată, făcând-o și mai irezistibilă în ochii lui Edi, mai ales când îi auzi următoarele cuvinte: Pentru că eu voi sta singură aici și îmi voi plânge de milă, fără să pot închide un ochi toată noaptea, așa cum fac de fiecare dată când tu ești plecat. Nu înțeleg, este o consultație juridică, de ce nu o faci online, așa cum ai procedat de atâtea ori, când a fost vorba de clienții din provincie?
- Pentru că acest client a insistat că nu vrea consultația juridică online, motivând că problema pe care o are este destul de complicată.
Indiferent de argumentele și de încurajările oferite de iubitul ei, Iolanda nu se arătă prea înțelegătoare cu această plecare a lui și părea chiar supărată. Reacția ei, mai gravă decât de obicei, l-a surprins pe Edi, făcându-l să-și pună întrebarea dacă ideea lui era bună sau avea să năruie totul cu ea.
Chiar și seara, când s-au băgat amândoi în pat, Iolanda refuză cu înverșunare să lase supărarea deoparte și să fie mai înțelegătoare. Edi a încercat să o ia în brațe și să o sărute, dar ea i-a refuzat aceste gesturi și s-a îndepărtat de el.
- Ioli, de ce faci asta? Crezi că eu vreau să plec și să te las singură sau că mă duc acolo pentru că altceva nu am ce face?
- Nu vreau să pleci! a rostit foarte aprigă Iolanda, rămânând tot cu spatele la el.
- Înțeleg că nu îți face plăcere plecarea mea, dar crezi că ne ușurezi situația cu această atitudine? După ce că vom sta departe unul de celălalt pentru două zile, vrei să fim și supărați?
- Nu vreau nici să stăm despărțiți și nici să fim supărați, ci vreau să nu pleci, i-a răspuns ea, asemenea unui copil răsfățat care refuză să accepte o situație ce nu este pe placul lui, indiferent de explicațiile care i se ofereau.
Edi știa că este timpul să își schimbe și el atitudinea și că nu era în avantajul său să o încurajeze cu acel răsfăț cu care fusese obișnuită. Așadar, înainte de a se ridica din pat și de a pleca din dormitor, i-a zis:
- Din păcate nu pot să îți fac pe plac cu acest lucru. Și chiar îmi cer scuze pentru faptul că nu îți pot îndeplini orice capriciu! Dar nu sunt peștișorul de aur care îndeplinește dorințe pe bandă și care nu are nevoie de nicio înțelegere niciodată. Și să nu te miri de ce nu te voi suna și nu îți voi răspunde la telefon în aceste două zile. Te voi trata în același mod în care îți iei și tu la revedere de la mine.
Doar de două minute a avut nevoie Iolanda pentru a-și da seama că a exagerat din nou. S-a ridicat din pat și s-a dus după el, hotărâtă să își ceară iertare. L-a găsit așezat pe canapea, butonând telecomanda cu gesturi din care se vedea clar starea sa de irascibilitate.
- Te rog frumos dă-te, pentru că nu văd la televizor! i-a cerut Edi, în timp ce și-a lăsat capul într-o parte ca să poată vedea ecranul televizorului, arătându-se complet indiferent la faptul că Iolanda s-a așezat în poala lui și și-a încolăcit brațele pe după gâtul său, cerându-și iertare cu sinceritate.
- Lasă televizorul acum. Haide în pat! Edi, te rog, iartă-mă pentru reacția mea. Ai dreptate, nu vreau să fim și supărați. Este suficient că stăm departe unul de celălalt două zile. Hai, nu fi rău, a insistat ea, când a văzut că indiferența lui persistă.
A început să îl sărute pe obraji cu atingeri tandre și pline de senzualitate și coborî cât mai ușor posibil pe gâtul lui, știind că dacă acesta putea rămâne indiferent în fața scuzelor și regretelor ei sincere, în privința săruturilor ei nu va putea.
- Te rog, Iolanda, chiar vreau să mă uit la televizor liniștit.
În pofida acestor cuvinte, care nu aveau nimic în comun cu realitatea și care erau perfect contrazise de răspunsul trupului său, Iolanda a continuat să îi atingă pielea cu buzele ei și se folosi cu iscusință și de mâinile care începuseră să umble cu senzualitate pe corpul lui. Bineînțeles că așteptările nu i-au fost înșelate și aceste gesturi au reușit să spargă zidul de indiferență cu care se înconjurase Edi. Numaidecât, s-a simțit luată pe sus de către Edi și întinsă pe canapea cu brațele strânse deasupra capului, fără prea multă blândețe. Lucru ce nu s-a simțit nici în vocea lui, atunci când i-a spus:
- Ah, diavoliță mică, oricât de mult încerc să îți anihileze acel răsfăț, tot găsești tu o modalitate prin care să profiți de mine și de sentimentele mele!
- Eu!! se miră Iolanda, cu o expresie de cea mai inocentă ființă, ceea ce era într-o desăvârșită contrazicere cu sclipirea plină de ispitire din ochii săi verzi, cu care îl privea fix pe bărbatul de deasupra ei.
- Da, tu!
- Dar eu nu am făcut nimic! Eu doar am...
- Acum taci, pentru că orice ai mai spune, cuvintele tale sunt de prisos, a întrerupt-o Edi, foarte radical, fără să îi lase vreo șansă de a mai spune ceva în apărarea ei, deoarece i-a astupat gura cu gura lui și a continuat ceea ce Iolanda începuse sau ceea ce căutase să obțină.
Întreaga zi de după această seară, Iolanda a avut o stare foarte schimbătoare. Era euforică când își amintea de momentele petrecute în brațele lui Edi, și supărată când realiza că îl va putea revedea abia peste două zile și că urma să doarmă iar singură, lucru ce-i displăcea complet. De această dată, a fost rândul Ioanei să-și anime și consoleze prietena, în timpul pe care și l-a petrecut alături de ea la agenție.
Așa cum se întâmpla de fiecare dată când Edi era plecat, seara și-a petrecut-o în casa fratelui ei, mâncând împreună cu toți cei din casă și petrecând alături de ei momente mult mai plăcute în comparație cu cele pe care i le putea oferi singurătatea. Pentru o clipă, a fost tentată să rămână acolo și peste noapte, însă un sentiment viu, ce-i provoca o agitație lăuntrică și o ducea cu gândul acasă, a îndemnat-o să renunțe la această decizie și să se retragă în apartamentul în care locuia cu iubitul ei.
Când a intrat, era o liniște deplină, așa cum se și așteptase. Și-a aruncat într-un mod neglijent cheile și poșeta pe canapeaua din sufragerie, fără să-și rețină oftatul plin de deznădejde și se îndreptă hotărâtă spre baie, din dorința de a face un duș rapid și de a adormi cât mai repede.
Ieșind din baie și intrând în dormitor în clipa în care a aprins lumina a avut parte de un șoc. În primul rând, pentru că aceasta nu se aprindea, iar în cel de-al doilea rând, pentru că pe peretele din stânga ei, au început să ruleze zeci de slide-uri cu diferite poze din copilăria ei, alături de care era scris și câte un mesaj.
Preț de o clipă, a rămas înmărmurită, doar uitându-se cu ochii mari la acele imagini, apoi a cuprins cu privirea întreaga cameră și a observat că pe peretele din partea dreaptă, rulau slide-uri cu fotografii în care erau reprezentați doar ea și Edi. Acestea începeau cu prima lor fotografie făcută împreună și se terminau cu ultima, cea făcută doar cu o seară în urmă, la insistențele Iolandei, afirmând că vrea o poză cât mai recentă cu ei doi, ca să își aline dorul.
Simțea cum inima o izbește puternic în piept, împiedicând-o să respire normal și că picioarele încep să îi tremure din pricina emoțiilor mult prea copleșitoare ce o invadaseră. După ce mintea ei a reușit să cuprindă și să înțeleagă ceea ce se întâmpla, totodată să treacă peste sentimentul de surprindere totală, și-a întors privirea către peretele pe care erau proiectate fotografiile din copilăria ei și a început să citească rândurile scrise în dreptul lor.
În prima poză, ea avea vreo șapte ani, cu părul împletit în două codițe perfecte și îmbrăcată în uniformă școlară, iar în dreptul ei era scris următorul mesaj: „Prima ta zi de școală. Îmi amintesc foarte bine, cum fratele tău s-a chinuit de vreo trei ori să îți împletească părul, străduindu-se să-i iasă perfect și să te mulțumească. Dar i-a fost imposibil să o facă, pentru că tu ai găsit de fiecare dată un mic amănunt de care să te plângi și ai început să faci o tragedie din acest lucru, spunând foarte supărată că tu nu poți să mergi în prima zi de școală cu acele codițe strâmbe și împletite atât de urât. În cele din urmă, a venit mama, ți-a împletit ea părul pentru a patra oară, ai fost ceva mai mulțumită și ai acceptat să plecați către școală."
În următoarea poză, Iolanda se afla în curtea casei, zâmbea foarte fericită și era încălțată cu rolele, iar descrierea era aceasta: „Aici aveai zece ani. A fost prima dată când Ioan ți-a permis să te duci cu colegii de clasă în parc, fără să fii însoțită de el. Aceasta după ce te-ai rugat ore întregi să te lase. Ai venit de acolo cu mâna ruptă și i-ai spus fratelui tău că el este de vină pentru că nu te-a însoțit. Deși mi-a părut rău de suferința ta fizică, m-am amuzat foarte tare când mama mi-a povestit care a fost reacția ta."
În dreptul celei de-a treia fotografii, în care Iolanda, tot o copilă fiind, cu același zâmbet nelipsit de pe chipul ei, apărea ținând pe după gât o fetiță mai mică, ce era murdară pe față și pe hăinuțele sărăcăcioase pe care le purta, dar cu brațele pline de jucării, erau scrise următoarele rânduri: „Mai ții minte acele vremuri în care, în fiecare duminică dimineață, te rugai de mama să te ajute să pregătești zeci de sandvișuri și te duceai să le împarți copiilor săraci ce se strângeau în fața bisericii? Acolo ai cunoscut-o pe această fetiță cu care te-ai împrietenit foarte mult, declarând de multe ori că este cea mai bună prietenă a ta, și căreia i-ai dăruit o mulțime dintre jucăriile tale, chiar și dintre cele preferate. Întotdeauna am fost mândru de sufletul tău nobil și de faptul că ai fost de mică foarte prietenoasă cu absolut toată lumea, indiferent de cine este sau ce este respectivul. Sufletul tău a fost unul dintre motivele pentru care m-am îndrăgostit de tine."
Într-o altă poză, Iolanda era deja o adolescentă frumoasă. Se afla pe plajă, îmbrăcată într-un costum de baie roșu, avea brațele larg desfăcute, iar fața îi era luminată de la zâmbetul larg de pe fața sa. În privința acestei fotografii, Edi avea următoarea amintire: „În weekend-ul în care a fost făcută această fotografie, în urma unei invitații din partea fratelui tău, am venit cu voi doi la Constanța. În timp ce ne aflam pe plajă, m-ai întrebat într-un mod foarte delicat dacă vreau să îți fac o poză. Bineînțeles că am acceptat imediat, fiind foarte încântat și extrem de emoționat de rugămintea ta și de faptul că mi-ai adresat acele cuvinte. Îmi amintesc și acum cât de tare îmi tremurau mâinile pe aparatul de fotografiat când te-ai așezat în fața mea și faptul că am fost nespus de bucuros când tu te-ai arătat foarte încântată de poza pe care ți-am făcut-o. Am iubit fiecare clipă din acel weekend în care te-am avut alături și te-am putut privi în voie. Mult timp mi-am hrănit sufletul cu acele amintiri prețioase."
Astfel de fotografii pline de evocări au continuat să ruleze pe perete, iar Iolanda citea cu ardoare fiecare rând scris din dreptul lor. În primul rând, pentru faptul că erau lucruri pe care ea nu și le mai amintea, deoarece nu au reprezentat o importanță prea mare pentru ea toate acele detalii, dar și pentru faptul că aceea era o ocazie unică de a-l cunoaște și pe Edi din acele timpuri, sentimentele lui de atunci pentru ea și amintirile sale, în care era și ea implicată. Acesta refuzând cu înverșunare să îi vorbească despre începuturile acelei iubiri pe care el o purta în suflet de atâția ani și despre ce a simțit el în acele vremuri.
Iolanda era atât de absorbită de ceea ce se întâmpla pe peretele din fața ei, încât nu a sesizat apariția lui Edi în cadrul ușii. Acesta apăruse de ceva timp, dar a păstrat tăcerea și a rămas pe loc. Într-o liniște deplină, nedorinând să o deranjeze, s-a sprijinit cu umărul de tocul de la ușă și o privi pe Iolanda cu un surâs plin de satisfacție când a observat interesul cu care citea acele rânduri.
Însă după ce a citit și următoarele cuvinte, care au încheiat acea prezentare a amintirilor: „După cum observi, am strâns în suflet o viață de amintiri cu și despre tine. Dar nu îmi este suficient, mai vreau încă o viață plină de amintiri cu tine. Mai am nevoie și de altele construite împreună de această dată, ca cele care sunt pe peretele opus și pe care am început deja să le avem." Iolanda s-a răsucit pe călcâie pentru a privi și fotografiile cu ei doi și atunci l-a zărit pe Edi, ce a zâmbit și mai larg când a sesizat că prezența i-a fost descoperită.
- Edi! rosti aceasta cu o stare de șoc și mai avansată, simțind că picioarele îi tremură și mai tare și că inima îi zvâcnește puternic în piept. Ce semnifică toate acestea? Și ce-i cu tine aici, nu trebuia să fii la Arad? adaugă ea, când a realizat că prezența lui acolo era la fel de surprinzătoare ca tot ceea ce i se întâmpla în acel moment.
Edi se apropie de ea, fără să îi răspundă la întrebări. Se așeză în spatele ei și după ce îi înconjură talia cu brațele, dorind să o aibă cât mai aproape, dar fără să o împiedice să vadă fotografiile cu ei doi, și-a apropiat buzele de urechea Iolandei și cu un glas în care s-a simțit un amalgam de emoții și senzualitate, i-a șoptit:
- Bine ai venit în universul meu, frumoaso! După cum observi, tu ai fost și întotdeauna vei fi universul meu.
- Edi, totul este atât de... frumos și special! a exclamat Iolanda foarte emoționată. Cum de îți amintești toate acele detalii despre fiecare poză în parte? Eu nici măcar nu îmi amintesc vârsta pe care o aveam atunci când au fost făcute, întrebă ea, răsucindu-se cu fața spre el și privind din nou spre peretele pe care erau proiecte fotografiile cu ea micuță.
- Pentru că toate acele detalii au fost foarte importante pentru mine și ele constituie câte o amintire pe care o am în privința ta, dar și pentru că tu ai fost prezentă în inima mea dintotdeauna. Încă de când eram amândoi doar niște copii, eu am fost interesat de tine. Să te văd și să aflu cât mai multe lucruri care aveau legătură cu tine, a fost tot timpul o plăcere pentru mine, dar și un interes căruia nu m-am putut opune. Bineînțeles, că acest interes a suferit unele schimbări odată ce am crescut.
Iolanda îl privi cu ochii uzi de lacrimi și sclipindu-i de încântare, apoi a cuprins din nou cu privirea dormitorul lor și l-a întrebat:
- De ce ai făcut asta?
- Din mai multe motive. Dar unul dintre ele este că tu tot timpul mi-ai cerut să îți povestesc despre acea perioadă în care te iubeam în secret, iar eu ți-am refuzat această plăcere. Ei bine, am ales ca prin intermediul acestei surprize să îți fac cunoscute o parte dintre sentimentele și amintirile mele de atunci. Îți place? se interesă Edi, obligând-o cu blândețe să îl privească în ochi.
- Foarte mult! Totul este foarte frumos! Cuvintele pe care le-ai scris în dreptul fiecărei poze și amintirile pe care le ai în legătură cu ele sunt foarte speciale și spun cu mult mai mult decât aș fi sperat să aflu vreodată despre sentimentele tale din trecut. Dar... cel mai mult îmi plac aceste fotografii, l-a informat ea, arătând spre cele în care apăreau ei doi.
- De ce?
- Pentru că în acestea sunt conștientă de existența ta și mai ales de dragostea ta pentru mine, lucru ce nu s-a întâmplat în timpul în care celelalte poze au fost făcute, dar și pentru faptul că amintirile ce au legătură cu aceste fotografii sunt comune, construite împreună, așa cum ai spus și tu, și îmi trezesc un sentiment de fericire desăvârșită atunci când le privesc. Of, Edi, nici nu îți poți imagina cât de mult regret faptul că mi-ai fost indiferent atâția ani și că nu am văzut în tine bărbatul pe care îl văd azi. Am pierdut timp prețios în care am fi putut fi împreună, deoarece sunt convinsă că dacă ți-aș fi acordat și atunci cea mai mică atenție sau șansă, m-aș fi îndrăgostit de tine cu aceeași forță.
- Nu spune asta. În seara aceasta nu vreau să vorbim despre ce ar fi putut fi sau să ne amintim de regrete, întunecând bucuria acestei surprize, i-a zis el, cu inima strânsă când a sesizat sentimentul de vinovăție și regretele din sufletul ei .
- Ai dreptate. Iartă-mă!
- Nu am ce să îți iert, frumoaso. Dimpotrivă, cuvintele tale îmi oferă speranță și încredere că voi obține un răspuns pozitiv la întrebarea pe care urmează să ți-o adresez.
- Ce întrebare? se interesă Iolanda, nedumerită de vorbele lui, fiind clar că nu bănuiește nimic din ceea ce urma să se întâmple.
Dar a aflat în următoarea clipă, când Edi s-a depărtat un pas de ea, a scos o cutiuță verde din buzunar, care conținea cel mai frumos inel pe care Iolanda l-a văzut vreodată și când acesta a îngenuncheat în fața ei și a întrebat-o:
- Iolanda Damadian, vrei să fii soția mea și să-ți împarți de aici înainte întreaga ta viață cu mine?
- O, Doamne, nu se poate! exclamă Iolanda, cu ochii măriți de uimire, astupându-și gura cu mâna și rămânând împietrită pentru o clipă.
Simți cum inima i-o ia la galop și că toate simțurile ei îi sunt stăpânite de valurile neîntrerupte de extaz, ce se năpusteau asupra ei, creându-i o stare de beție.
- Nu se poate să fii soția mea, să-ți împarți viața cu mine sau ce anume nu se poate? o întrebă Edi, fără să-și poată ascunde nici el emoțiile provocate de acel moment special și unic.
- Edi, ești sigur că vrei să-ți trăiești întreaga viață așa și că o să reziști cu o mofturoasă ca și mine? Sunt conștientă că nu este ușor să conviețuiești cu mine, că uneori reacționez în mod impulsiv și capricios. Și deja cred că ți-am scos ceva peri albi în puținul timp de când locuim împreună.
- Din câte știu, în acest context eu eram cel care punea întrebarea, iar tu trebuia să dai doar un răspuns scurt. Dar ca de obicei, ție îți place să complici lucrurile și să obții de la cei de lângă tine mult mai mult decât ți se oferă, a afirmat Edi, ușor amuzat de situația în care îl punea Iolanda, continuând apoi să vorbească cu o atitudine ceva mai serioasă: Nu-ți face tu griji, pentru că știu eu cum să mă descurc cu mofturile tale. Și crezi că dacă nu eram sigur te mai întrebam un lucru de o asemenea importanță și mai stăteam acum în genunchi în fața ta? Te iubesc, Ioli, așa răsfățată cum ești și am nevoie de tine ca să simt că trăiesc și să pot fi fericit. În ce fel vrei să-ți mai spun lucrurile astea ca să te convingi?
- Da!
- Da, ce? întrebă el, dorind să fie sigur de înțelesul acelui da, ținând cont că cererea lui a deviat puțin.
- Da, îmi doresc să fiu soția ta și să-mi împart viața cu tine, mai mult decât orice altceva. Și eu te iubesc, Edi, și nu-mi mai imaginez viața fără tine.
Răspunsul ei, plin de emoții și de certitudine, a adus o ușurare vizibilă în sufletul lui Edi. Avea senzația că odată cu acel răspuns i s-a oferit o a doua viață. O viață cu totul diferită, că de această dată va avea puterea care să îi permită să obțină împlinirea și să împiedice ca existența lui să mai fie o existență searbădă, lipsită de farmec și de bucurii sufletești, așa cum a fost înainte să o aibă pe Iolanda alături. Zâmbind cu toată ființa sa, se ridică iute în picioare, își sărută proaspăta logodnică și abia apoi a scos inelul din cutiuță și îl așeză pe degetul Iolandei, ce privi ca fermecată acea bijuterie.
Edi a privit-o cu ochii plini de emoție și fericire, când o văzu pe ea atât de emoționată și încântată și cu un glas în care au fost prezente aceleași sentimente, i-a mărturisit:
- Îți jur, că mă simt cel mai fericit bărbat din lume. Și îți jur că voi depune toate eforturile necesare ca tu să fii fericită alături de mine. Să fii soția mea și să-mi întemeiez o familie alături de tine, a reprezentat, de ani buni, cea mai mare, dar și cea mai irealizabilă dorință a mea.
Cu o stare de beatitudine, Iolanda s-a năpustit în brațele lui, strângându-l cu nesaț și vorbindu-i cu un extaz ce se revărsa în toate gesturile ei din acel moment:
- Eu am senzația că trăiesc un vis frumos. Totul pare ireal de perfect, această surpriză cu fotografiile, faptul că ești acasă, cererea ta în căsătorie și fericirea imensă pe care o simt. Edi, te iubesc! Te iubesc enorm și mă simt extrem de norocoasă, pentru că urmează să fiu soția celui mai frumos, inteligent și bun bărbat. Chiar dacă acest viitor soț al meu este și un mare mincinos și prefăcut, adaugă ea, măsurându-l cu o privire plină de reproș.
- Mă regăsesc în cuvintele cu viitorul soț, dar în partea cu un mare mincinos și prefăcut, nu știu despre cine vorbești, se apără Edi, adoptând o expresie de nevinovat.
- Despre tine, mincinosule! Tu de fapt, aseară m-ai mințit ca un neobrăzat și te-ai prefăcut cu plecarea ta, pentru că nu ai plecat nicăieri.
- Recunosc că am mințit, dar am făcut-o cu un scop nobil și sper să fiu iertat pentru asta. Trebuia să mă asigur că vei sta cât mai multe ore plecată, ca să am timp să pregătesc totul. Eram convins că dacă știi că eu sunt plecat, tu vei veni cât mai târziu acasă și că îți vei petrece seara la fratele tău.
- Și ce te făceai dacă rămâneam peste noapte acolo, așa cum s-a întâmplat de câteva ori când tu ai fost plecat de acasă? Pentru că am fost tentată să fac asta.
- Găseam eu o soluție și pentru o asemenea situație, nu-ți face griji. Ținând cont că am amânat de vreo două ori, eram hotărât să te cer în seara aceasta de soție și crede-mă că nimic nu m-ar fi putut opri.
- Așadar... să înțeleg că nu aveam nicio șansă de scăpare? se interesă Iolanda, manifestându-și fericirea și interesul ei pentru Edi prin gesturi și priviri provocatoare.
- Înțelegi foarte bine. Oricum, tu ți-ai dat acordul să fii a mea pentru totdeauna cu mult timp în urmă, această cerere a fost doar o formalitate. Noi nici măcar nu aveam nevoie de ea, deoarece era destul de clar pentru amândoi drumul pe care mergem, i-a răspuns Edi, cu acea atitudine ușor arogantă și cu un zâmbet de cuceritor, în timp ce i-a înconjurat mijlocul și a lipit-o de trupul său în același mod provocator ca și al ei.
- Îngâmfatule! Ești un...
Edi nu s-a arătat prea interesat să audă părerea Iolandei despre el, deoarece nu i-a permis să termine de vorbit și a pus stăpânire pe gura ei, sărutând-o cu însetare și primind și la acest gest tot un răspuns afirmativ din partea ei.
În același timp, în casa Damadian, Ioan tocmai ieșea din camera fiului său, unde i-a citit acestuia obișnuita poveste înainte de culcare și intră în dormitorul lui. Imediat o căută cu privirea pe Ioana, dar nu o zări, însă ușa întredeschisă de la baie și auzind glasul ei cristalin cu care fredona un cântec, i-au dat de înțeles unde o putea găsi. Ispitit de vocea ei caldă și plăcută, s-a apropiat și pentru că nu o putea vedea foarte bine, a împins încet ușa și a rămas pe loc, privind-o.
Ioana, abia ce ieșise din duș și se afla în fața oglinzii, pieptănându-și buclele blonde și lungi, încă ude. Trupul ei subțire îi era acoperit doar cu un maiou scurt și cu lenjeria intimă în partea de jos, iar în timp ce fredona acea melodie, își mișca ușor șoldurile pe ritmul ei, fiind evidentă buna dispoziție pe care o avea și lipsa unor griji majore, care să-i întunece gândurile și sentimentele.
Din poziția în care se aflau, Ioan o putea vedea doar din profil, dar era suficient cât să devină pur și simplu fermecat de imaginea ei și să-i apară numaidecât pe chip un zâmbet plin de încântare.
Pe zi ce trecea, era tot mai convins că Ioana a reușit să depășească trauma din viața ei. O simțea tot mai liniștită, că s-a detașat de acel trecut nemilos și că este din ce în ce mai ancorată în prezentul lor și cu gândul la un viitor tot comun. Iar acea manifestare a ei, din acea clipă, era un alt argument cu care să își susțină această convingere.
În timp ce continua să o privească, se minună el însuși ce impact putea să aibă asupra lui doar simpla ei prezență. Simțea că inima-i zâmbește în el, iar bucuria și plăcerea survenite din faptul că femeia gingașă și plină de farmec din fața sa era a lui, îl făceau să se simtă cel mai norocos bărbat. Acel moment, faptul că o putea privi în voie i se părea chiar magic, la fel cum i se părea că-i este viața de când ea a intrat în casa lui, mai ales de când își împărțea zilele și nopțile cu ea. Ținând cont de căsnicia lui de patru ani, nu era pentru prima dată când conviețuia cu o femeie, dar situațiile erau atât de diferite încât se aflau într-o perfectă relație de opoziție. Alături de Andreea, încă de la început, au existat divergențe fără soluționare, ce au provocat tensiuni mari între ei și certuri zilnice. Pretențiile ei, care de multe ori lui Ioan i s-au părut neraționale și lipsite de maturitate, erau cu mult mai mari decât el îi putea oferi, astfel ajungându-se la o conviețuire chinuitoare, ce nu mai aducea nicio satisfacție din niciun punct de vedere. Nu de puține ori s-a întâmplat să rămână la birou cât mai multe ore pe zi, indiferent dacă programul îi impunea sau nu acest lucru, neavând nicio satisfacție sau dorință de a reveni acasă și evitând prin această cale o altă ceartă, deși nu-i reușea mereu această performanță. Indiferent de oră, Andreea găsea mereu puterea și motive să se plângă, să se victimizeze și să-i aducă mii de reproșuri pentru căsnicia lor eșuată. În acea vreme, tânjea atât de mult după o clipă de pace, încât dacă prin absurd trecea o zi fără să aibă loc o dispută între ei, Ioan ajunsese să se simtă norocos doar dintr-un asemenea motiv. Își amintea perfect că în ultima perioadă totul devenise atât de intolerabil, chiar și pentru el, încât începuse ca nu doar prezența ei să-i fie deranjantă, ci până și lucrurile ei personale ajunsese să-l irite atunci când le vedea înșirate prin casă sau prin dormitorul său. A existat o perioadă în care s-a întrebat dacă nu cumva problema lor era chiar la el. Dacă nu cumva așteptările lui erau prea mari de la femeia de lângă el, iar ceea ce el oferea prea puțin, crezându-se chiar un neadaptat în conviețuirea cu o femeie.
Dar aceste gânduri nu au persistat prea mult, convingându-se el însuși de realitatea situației, iar viața pe care o trăia acum alături de Ioana era o altă confirmare că nu el a fost problema, ci că femeie pe care a ales-o nu era cea potrivită pentru dorințele lui. Ioana reușise să-i anuleze cu totul experiența dezamăgitoare din trecut, să-i aducă pacea în suflet și în viață, pe care și-o dorea, să-l împlinească ca om, ca bărbat și ca tată și mai ales să-i ofere realitatea a ceea ce și-a imaginat el a avea o viață frumoasă și sănătoasă de familie. Ioana a reușit prin felul ei umil, liniștitor și timid de a fi, să-i construiască în inimă un imperiu de fericire și satisfacție, în timpul relativ scurt de când se mutase în dormitorul lui. Față de situația avută cu Andreea, acum abia aștepta să revină acasă, alături de ea și de fiul lor, să petreacă cât mai mult timp cu ei doi, iar noaptea să o aibă în brațele sale pe Ioana și să savureze fiecare secundă petrecută în preajma ei. Și făcând o scurtă comparație în gând, în situația de acum, adora să vadă prin dormitorul lui lucrurile ei personale. De fiecare dată când le zărea sau când acestea ocupau un loc care înainte era destinat obiectelor lui personale, un zâmbet de satisfacție i se contura pe chip în mod involuntar. Toate acestea semnificând o reală dovadă a prezenței ei în viața sa, că în sfârșit formau cuplul pe care el și-a dorit dintotdeauna să-l formeze cu Ioana. Un cuplu ce spera ca după ziua de mâine să devină și mai consolidat.
Trecând de aceste gânduri, a devenit din nou conștient de imaginea pe care i-o oferea aceasta, de mișcările ei unduitoare și mai ales ademenitoare, pe ritmul aceluiași cântec suav pe care continua să îl fredoneze și de frumusețea irezistibilă pe care aceasta o avea. Își plimbă cu interes privirea pe tot trupul ei și se minună din nou de ceea ce ea provoca în interiorul său. Fiind un om foarte echilibrat, dintotdeauna a știut cum să își țină în frâu instinctele primare, cum să gestioneze atracția pe care o anumită femeie a avut-o asupra lui, fără ca purtările lui să pară deplasate și cum să mențină controlul asupra simțămintelor și emoțiilor lui, punând mereu rațiunea înaintea pasiunii. Însă și în această situație, datorită Ioanei, lucrurile erau complet diferite. Chiar și după atâția ani de când o cunoștea, ea continua să îl atragă cu o forță năucitoare, să-l tulbure prin prezența ei, să-l cucerească de fiecare dată când se afla lângă el și să o dorească în brațele sale cu o intensitate și mai mare decât în ziua anterioară. În Ioana găsea un amalgam de candoare, de eleganță feminină, de frumusețe pură și de o senzualitate pe care nu credea că ea o posedă într-o proporție atât de mare, fapt ce uneori chiar îl dezorienta, întrucât se simțea incapabil să reziste farmecelor ei feminine, să-și controleze pornirile și manifestările, astfel încât să nu pară neadecvate și să rămână rațional în preajma ei.
- Hei, ce faci? De cât timp ești aici? îl Întrebă Ioana mirată, în clipa în care a terminat să-și pieptene părul și s-a întors cu fața către ușă, văzându-l.
- De suficient timp încât să mă conving din nou că sunt cel mai norocos bărbat din lume, i-a răspuns Ioan adoptând și el o atitudine plină de șarm, zâmbind cu drag la ea și privind-o asemenea unui bărbat complet cucerit de farmecele femeii din fața sa.
Ioana a înțeles numaidecât atât natura privirilor lui, cât și a răspunsului dat și i-a zâmbit și ea timid. Dar înainte de a se lăsa captivă de magia și atracția ce au început să plutească deasupra lor, a schimbat sensul discuției, interesându-se de fiul ei:
- Gata povestea? A adormit, Ioan?
- Da, gata, a adormit precum un îngeraș. Sunt curios, de ce nu ai rămas cu noi ca de obicei? Am convingerea că ai avut tu un motiv, dar care este acela? a întrebat-o și Ioan, acceptând cu un surâs cât mai discret acea deviere a discuției și negarea ei a ceea ce se întâmpla de fapt cu ei în acel moment, dar fără să-și poată șterge plăcerea din privire.
- Pentru că azi, a întrebat mult mai des la ce oră vii acasă decât de obicei și am avut senzația că vrea să vorbească ceva cu tine. Iar în timpul petrecut cu el, de după sosirea ta, mi-a confirmat bănuaiala, dar mi-a dat și de înțeles că vrea să rămână singur cu tine pentru a-ți vorbi.
- Și ai avut dreptate. Se pare că și-a amintit că se apropie ziua lui de naștere și mi-a vorbit despre acest subiect, i-a confirmat Ioan, având pe chip un zâmbet discret ce dovedea mulțumirea din sufletul său cu relația consolidată și specială pe care cei doi au ajuns să o aibă.
- Dacă nu este un secret atât de mare, poți să-mi spui și mie ce anume ți-a spus despre ziua lui?
- Știi că peste două luni și câteva săptămâni va împlini șase ani, nu?
- Da, normal că știu. Data când l-am născut pe fiul meu se află printre amintirile care mi-au revenit în minte.
- Bun! Ideea este că eu la fiecare aniversare i-am serbat ziua cu toți colegii lui și cu toți cei pe care el a dorit să-i invite. Și acum m-a întrebat dacă îi voi mai serba ziua și anul acesta pentru că de data asta va avea un invitat special. Știi la cine s-a referit?
- La cine?
- La tine, i-a răspuns Ioan, privind-o cu ochii plini de adorație. Mi-a spus că aceasta va fi prima oară în care îl vei vedea suflând în lumânări și mai ales că vrea să fii alături de el și să-l vadă toți prietenii lui că și el are mamă.
- Într-adevăr, anul acesta va fi pentru prima dată când voi fi prezentă la ziua fiului meu, a murmurat Ioana cu tristețea anilor pierduți, dar cu bucuria unei asemenea ocazii.
- Exact! Și un astfel de eveniment chiar merită sărbătorit. Așadar, începând de mâine va trebui să ne ocupăm de aniversarea lui, să organizăm lucrurile din timp ca totul să iasă perfect, a anunțat-o acesta cu un entuziasm molipsitor, născut dintr-un sentiment de mulțumire desăvârșită odată cu acel eveniment ce urma să vină, dar și cu normalitatea ce se instala tot mai solid în viețile lor.
Imediat ce acest subiect a fost epuizat, Ioana a simțit și mai intens acele priviri incendiare și stăruitoare ale lui Ioan. I-a observat încă din prima clipă ochii seducători și plini de încântare ce i-au analizat și totodată i-au mângâiat trupul încontinuu în timpul acelui mic dialog, dar a încercat să facă abstracție și să nu se lase prea mult intimidată. Însă odată ce tăcerea a intervenit între ei, privirile lui au devenit și mai profunde și arzătoare, fiind vizibilă dorința ce mocnea în el. Iar ea nu a mai reușit să pară la fel de indiferentă la seducția lui. Pe lângă faptul că în scurt timp s-a simțit complet cucerită de prezența sa bărbătească și subjugată de aceeași dorință dominatoare ca și a lui, acele priviri pline de atracție o făceau să se simtă și mai dezgolită decât era. Motiv pentru care a întins mâna spre cuierul din partea ei stângă, după halatul pe care îl agățase acolo înainte să intre la duș.
- Nu face asta, te rog! i-a cerut Ioan cu o voce joasă, înțelegându-i clar intenția, făcu doi pași către ea, adăugând: Doar nu îți este rușine de mine.
Ioana i-a îndeplinit rugămintea și a renunțat la ideea de a se acoperi, însă era evident cât de intimidată era cu acea situație.
- Nu, nu îmi este, doar că... uneori mă privești într-un mod prea copleșitor pentru mine și...
Ioan a profitat de pauza făcută de aceasta și a eliminat orice distanță dintre ei. Iar după ce a fost suficient de aproape, și-a sprijinit fruntea de-a ei și cu mâinile așezate pe brațele Ioanei a început să o mângâie cu delicatețe de-a lungul acestora și i-a vorbit cu sinceritate, ca și când îi mărturisea una dintre cele mai mari taine ale lui:
- Iartă-mă! Sunt conștient că uneori mă holbez ca un nesimțit la tine, dar știi foarte bine că nu pot evita asta. Ești atât de frumoasă, atât de fermecătoare, de perfectă și mă atragi pe zi ce trece tot mai mult, încât pierd orice contact cu rațiunea, atunci când te am în fața mea în felul acesta. Îmi placi enorm, Ioana, și crede-mă că te-aș privi și admira fără încetare. Și ți-am mai spus, că îmi placi și mă atragi într-un asemenea mod, încât uneori mă speri și eu, pentru că mă faci să-mi pierd controlul, iar acest lucru nu mi s-a mai întâmplat până acum și credeam că nu mi se va mai întâmpla la această vârstă. Micuțo, te deranjează privirile mele atât de mult? o întrebă el, când a sesizat că ea nu are nimic de spus, ci doar a rămas privindu-l cu ochii măriți și îngândurată.
- Nu, absolut deloc. Recunosc că uneori mă faci să mă simt stânjenită cu modul în care mă privești, dar totodată mă faci să mă simt o femeie specială și dorită. Nu este o senzație care să-mi creeze vreun sentiment negativ, ci din contră. Simt că genunchii încep să-mi tremure de emoție, că inima mi-o ia la trap și că ceva îmi roiește prin stomac. Ioan, nu trebuie să-ți ceri iertare, pentru că nu greșești cu nimic privindu-mă în felul acela. Înțelege, nimic venit din partea ta nu are cum să-mi facă vreun rău, așa că din punctul meu de vedere îți poți pierde controlul de fiecare dată când mă ai lângă tine, fără nicio teamă. Și mai vreau să-ți spun ceva, s-a impus ea, cu o cutezanță necaracteristică, când a sesizat că Ioan dorește să-i vorbească. Vreau să știi că tot ceea ce simți tu este reciproc, pentru că și eu te plac enorm. De multe ori te privesc într-un mod în care nu am privit niciun alt bărbat, din teamă, dar și din lipsă de interes. De multe ori și eu rămân pierdută și casc ochii la tine, fără să fiu în stare să mă abțin.
În timp ce îi mângâia chipul, Ioan a privit-o în ochi cu o tandrețe uimitoare, zâmbind mulțumit de puterea ei de recunoaștere. La fel cum s-a întâmplat și în trecut, și acum, de când împărțeau același dormitor, a surprins-o de multe ori cum îi studia cu interes fizicul, de fiecare dată când el se schimba de haine în fața ei și mai ales mângâierile ei pe trupul lui demonstrau atracția pe care o simțea pentru el. Toate aceste mici detalii, care se alăturau altora, îl făceau extrem de fericit și mulțumit de viața pe care au ajuns să o aibă împreună, dar și de intimitatea lor de cuplu, lipsită de orice repercusiune a traumei suferită de Ioana.
- Micuța mea! rosti Ioan cu un glas plin de emoție, înainte de a-și lipi buzele groase de ale ei și de a o săruta cu aviditate.
Și deși Ioana i-a răspuns cu aceeași râvnă la sărut, arătându-i clar cât de mult îl dorește și ea, Ioan, înainte de a-și pierde controlul și de a uita complet de planul său și de faptul că mai are un ultim lucru de făcut ca acesta să poată fi pus în aplicare a doua zi, s-a oprit. Oftând ușor s-a depărtat câțiva centimetri, fără să renunțe la îmbrățișarea lor și i-a zis:
- Stai puțin! Înainte de a-mi pierde complet capul, trebuie să-ți spun ceva.
Foarte surprinsă de îndepărtarea lui și de cuvintele folosite, Ioana s-a uitat la el cu acei ochi catifelați, ce-i făceau inima lui Ioan să bată și mai tare, de fiecare dată când ea îl privea în felul acela timid. Acesta a înțeles numaidecât că a indus-o în eroare și s-a abținut să nu râdă de interpretarea ei greșită și de expresia de pe chipul său.
- De fapt, mai degrabă vreau să te invit undeva. Mi-ar face mare plăcere dacă ai veni cu mine mâine de dimineață la o mică plimbare cu barca pe lac. De la prima experiență, cum s-au întâmplat atâtea lucruri care ne-au dat viețile peste cap, nu am mai avut ocazia să te am alături și mi-ar plăcea foarte mult dacă m-ai însoți din nou. Vrei să vii?
Înainte de a-i răspunde Ioana l-a privit fix în ochi, bucurându-se de blândețea și dragostea zărite acolo și afișându-și unul dintre cele mai fermecătoare zâmbete ale ei. Invitația primită din partea lui Ioan, exprimată într-un mod foarte galant și special, i-a amintit Ioanei de educația înaltă pe care acesta o avea și cum a fost posibil ca ea să se îndrăgostească cu atâta forță de el.
- Sigur că vreau! Cu cea mai mare plăcere vin, a răspuns ea în cele din urmă, fiind foarte convinsă de acceptul oferit și foarte nerăbdătoare în privința acelei plimbări, dar apoi își aminti de următorul amănunt: Dar dacă vom ieși amândoi, micuțul Ioan va rămâne singur în casă.
- Am vorbit cu doamna Olga și va veni ea mai devreme, ca să fie aici în cazul în care se va trezi, deși nu prea cred.
- Ca întotdeauna, tu te îngrijești de toate, i-a zis Ioana cu admirație, continuând să-i vorbească plină de entuziasm: În acest caz, ne putem bucura de această plimbare fără nicio grijă.
- Dar va trebui să te trezești foarte devreme, la fel ca și data trecută.
- Știu, dar nu contează. Pentru o clipă petrecută în plus cu tine, aș renunța la orice, nu doar la câteva ore de somn, l-a asigurat Ioana, anulând mica distanță dintre ei și înălțându-și fața către a lui în căutarea acelor buze groase și senzuale pentru înfăptuirea unui nou sărut.
Ioan veni imediat în întâmpinarea ei și reluă sărutul înfometat abandonat mai devreme, fără să se mai împotrivească de această dată dorinței de care era învăluit. Continuând să se bucure de dulceața buzelor acesteia, o ridică de subsuori în brațele sale și o îndemnă să-și încolăcească piciorele în jurul taliei lui, apoi se îndreptă cu ea spre pat.
Cel care s-a trezit primul a fost Ioan și privind pe geam la soarele ce se pregătea să răsară, a înțeles că ziua avea să fie una superbă, specifică anotimpului de vară, ceea ce o va face o zi și mai memorabilă. Cu mângâieri și săruturi tandre, a început să o trezească și pe Ioana, bucurându-se din toată inima de mormăielile ei și de felul în care se întindea și se gudura în brațele lui.
În scurt timp, amândoi au ieșit foarte joviali din casă și au ajuns la depoul din parc. În timp ce Ioan scotea barca și vâslele, iar Ioana a rămas afară așteptând, domnul Mihai, foarte discret, l-a asigurat că totul este aranjat așa cum au stabilit cu o seară în urmă. Acesta i-a mulțumit foarte recunoscător pentru ajutorul și implicarea lui, după care trase aer adânc în piept și se miră când a realizat că are emoții. Era convins că nu va fi dezamăgit și că va primi răspunsul dorit, dar își dorea din tot sufletul ca totul să iasă perfect.
Prima dată, Ioan a ajutat-o pe ea să urce în barcă și să se instaleze cât mai comod și după ce i s-a alăturat și el, a început să vâslească fără grabă, zâmbindu-și unul altuia neîncetat, fiind evident cât de mult se bucurau de acel moment.
Soarele ce se ridica pe cer chiar în spatele Ioanei, își împletise razele strălucitoare în buclele ei blonde, reflectând o lumină vie în jurul ei și oferindu-i o imagine serafică, cu care Ioan își bucură ochii și inima, fiindu-i imposibil să renunțe la acea bucurie și să privească în altă parte.
- Ioan, uite o sticlă cu o fundiță roșie și pare că are un răvaș în ea, exclamă Ioana, arătând cu degetul spre respectivul obiect pe care îl zărise imediat ce-și desprinse privirea de la Ioan și se uită în față.
Acesta din urmă, se întoarse către locul indicat de ea, simulând interes și uimire pentru prezența neobișnuită a acelei sticle care plutea la câțiva metri depărtare de ei.
- Ciudat! Nu am mai văzut așa ceva pe aici.
- Nu, Ioan, nu o lua! Poate îi este destinată cuiva, a încercat Ioana să-l împiedice, când a văzut că acesta deja se întindea după sticlă.
- Dacă descoperim că este destinată pentru cineva anume, o punem la loc, a asigurat-o acesta, luând deja sticla în mâinile sale și întinzându-i-o: Poftim!
- Nu, desfă-o tu.
- Ba desfă-o tu! Pentru că tu ai fost cea care a văzut ai această onoare.
Ioana luă obiectul respectiv din mâinile lui Ioan, ușor nesigură și-l studie cu mare atenție. Era o sticlă normală, incoloră, avea pictată doar o inimă mare roșie pe ea și o fundă tot roșie prinsă de gât. Înainte de a trage de dopul de plută și de a scoate din ea hârtia făcută sul și prinsă cu o altă panglică roșie, Ioana își ridică privirea la Ioan, nefiind convinsă că procedează tocmai corect, dar după ce observă îndemnul din privirea lui, aceasta îndrăzni să scoată biletul, de pe care citi următoarele rânduri:
- „Aristotel spunea că dragostea este compusă dintr-un singur suflet care locuiește în două corpuri. De când acest sentiment nu-mi mai este străin, datorită ție, sunt întru totul de acord cu aceste cuvinte, pentru că deși corpul meu este independent de-al tău, atunci când nu te afli lângă mine, nu aș putea spune același lucru și despre suflet. Încă de când te-am văzut prima oară, indiferent de distanțele care au existat între noi și de zilele în care nu ne-am văzut, sufletul mi-a fost tot timpul sudat de al tău, devenind amândouă unul singur, ce poartă aceeași dragoste pură și nemuritoare." Ce cuvinte frumoase! exclamă Ioana foarte emoționată de rândurile citite.
- Are vreun nume trecut pe hârtie?
- Nu, a răspuns ea, după ce a studiat cu atenție hârtia din mâinile sale.
- Înseamnă că nu are niciun destinatar, așa că nu avem pentru ce ne face griji că ne-am permis să citim aceste rânduri.
- Totuși, eu spun să o punem înapoi, își dădu Ioana cu părerea, străduindu-se să facă din nou sul hârtia și să o bage în sticlă, însă, cum Ioan continuă să vâslească barca în direcția pe care o știa el, în clipa în care ea și-a ridicat privirea a zărit numaidecât în față o altă sticlă, la doar un metru distanță.
- Ioan, uite o altă sticlă! reacționă ea imediat, devenind și mai uimită și de prezența acesteia.
Când au ajuns în dreptul ei, de această dată Ioana a fost cea care s-a aplecat după ea, ținută bineînțeles de Ioan, pentru a o ști în siguranță. Sticla era aproximativ la fel ca prima, singura diferență fiind că în loc de acea inimă mare pictată pe ea, avea mai multe inimioare mici. Entuziasmul și nerăbdarea ei de a descoperi mesajul pe care aceasta îl conținea era prea mare, ca să-și mai amintească de intenția sa de a repune prima sticlă pe apă, astfel că o abandonă și pe ea și biletul ei pe fundul bărcii și o desfăcu pe cealaltă cu ceva mai multă hotărâre decât pe prima.
- „Un autor anonim a spus că există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul, că există clipe, oameni și fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii. Tu, cea care îmi guvernezi inima, nu cred că poți cuprinde cu mintea cât de intactă, vie și puternică este dragostea mea pentru tine, deși a trebuit să reziste la vitregia timpului, a oamenilor, a neîncrederii și a uitării. Dar ea, această dragoste măreață ce mi s-a înfiripat în inimă cu ani în urmă, este frunza ce a refuzat să cadă și să supraviețuiască celui mai puternic vânt, iar tu și clipele petrecute cu tine ați fost imposibil de doborât de acea lege a firii. Speranța, că într-o zi ne vom regăsi și că te voi putea cuceri din nou, a existat mereu în sufletul meu."
După citirea acestui mesaj, Ioana a rămas cu privirea în jos gânditoare, iar Ioan a privit-o cu un surâs plin de mulțumire, devenind evident pentru el cât de mult au înduioșat-o acele cuvinte. Dar în clipa în care au ajuns în dreptul și celei de-a treia sticlă, a făcut-o și pe Ioana conștientă de existența acesteia:
- Uite și o a treia. Vrei să o scoatem din apă și să vedem ce mesaj are?
- Da! a răspuns Ioana grabnic, revenindu-i entuziasmul, iar după ce Ioan a avut-o în mâinile lui, și a întins-o spre ea, ea i-a zis: Citește tu mesajul acesteia!
- Nu, citește-l tu! Chiar vreau să ai tu această plăcere.
Fără să se lase prea mult rugată, Ioana a luat-o din mâinile lui și după ce a desfăcut-o a citit următorul mesaj:
- „Dacă aș fi avut o floare pentru fiecare moment în care m-am gândit la tine, aș putea să mă plimb prin propria mea grădină pentru totdeauna. Aceste cuvinte îi aparțin lui Alfred Tennyson, însă eu mă regăsesc foarte mult în ele, pentru că nu a fost zi, oră sau măcar o clipă în care tu să nu te afli în gândurile mele, iar acum aș fi putut să am câmpuri întregi de flori, dacă din fiecare clipă ar fi răsărit o floare. Și dacă ar fi să țin cont și de gândurile din prezent, în care tu ești acolo încontinuu, probabil că nu aș mai avea loc pe acest pământ unde să le sădesc." Ioan, cine ar fi putut să scrie aceste mesaje atât de frumoase? Este ciudat că nu este trecut niciun nume pe ele. Nu crezi? se întrebă ea contrariată, privindu-l fix pe Ioan, care a încercat să-i răspundă cât mai credibil, deși inima îi bătea puternic în piept.
- Nu știu cine le-ar fi putut scrie, poate mai găsim și alte mesaje și descoperim în cele din urmă.
- Uite o altă sticlă, strigă Ioana, arătând cu degetul în fața ei, spre direcția celei de-a patra sticle, ce lucea în soarele ce se înălțase pe cer, ca apoi, după ce privi dincolo de aceasta, să continue cu o exaltare pe care nu și-o mai putea ascunde: Iar după ea este o alta. Vezi?
- Da, văd, i-a răspuns el,deja vâslind spre locul respectiv și întinzându-se să cuprindă cu mâna sticla cu numărul patru, al cărui mesaj l-a desfăcut și citit tot Ioana:
- „William Blake spunea că este posibil să vezi o lume într-un grăunte de nisip/ Și raiul într-o floare sălbatică/ Să ții infinitatea în palma ta/ Și eternitatea într-o oră... Pentru mine acel grăunte de nisip îl reprezintă ochii tăi. De fiecare dată când te privesc, văd în ei o întreagă lume. Lumea în care vreau să trăiesc și din care vreau să fac parte pentru restul vieții. Floarea sălbatică ce mă face să simt că trăiesc într-un rai în fiecare zi, ești tu cu tot ceea ce te definește. Din pricina suferințelor pe care le-ai îndurat și a temerilor tale te-ai înstrăinat atât de mult de oameni, încât aș putea spune că erai o mică sălbăticuță temătoare atunci când te-am cunoscut. Dar cu timpul ai început să ai încredere și mai mult curaj, mi-ai permis să mă apropii de tine și să-ți arăt frumusețea și magia unei iubiri pure. Acum, de fiecare dată când te țin de mână, simt că am infinitatea acestei iubiri în palma mea, iar de fiecare dată când te afli în brațele mele eternitatea mi se așterne în suflet."
Imediat ce a terminat de citit, Ioana și-a înălțat o privire interogativă la Ioan, care îi zâmbea foarte drăgăstos. Însă nu a primit niciun răspuns la acea privire, pentru că acesta deja îi întindea a cincea sticlă pe care o recuperase între timp din apă.
- „Un alt citat despre iubire, al lui Sorin Cerin, spune că omul este Iubire, iar dacă are loc cu adevărat o mare Iubire între două suflete, aceasta nu moare niciodată, ci se transformă în sfințenie, cea mai superioară treaptă pe care noi o putem discerne a Iubirii. La fel și iubirea noastră, ce a început cu o privire timidă, cu o tremurătoare strângere de mână și a continuat cu mii de speranțe și visuri, a ajuns o Iubire sfântă și nemuritoare. O iubire ce a rezistat despărțirilor pe care destinul ni le-a pus în cale, timpul nu a reușit să o distrugă, iar inimile noastre s-au unit pentru totdeauna și nimeni și nimic nu o mai poate distruge. Pentru că tu vei fi întotdeauna în inima mea și te voi păstra acolo pe vecie, ca pe cea mai mare comoară."
Emoțiile oferite de toate aceste cuvinte pline de dragoste, i-au sensibilizat pe amândoi în mod evident și deși Ioana începuse să-l privească suspicios pe Ioan, în clipa în care au ajuns în mijlocul lacului cu acea căutare de sticle și a zărit și a șasea sticlă, plutind lângă barca lor, s-a întins după ea, dornică să citească și mesajul pe care aceasta îl aducea, sperând că va afla adevărul în cele din urmă cu acele sticle misterioase:
- „A șasea sticlă și al șaselea răvaș în care ți-am scris despre măreția dragostei mele. Am ales acest număr pentru că, azi, el reprezintă ceva pentru noi doi. În cazul în care nu știi la ce mă refer, vei afla în următoarele rânduri: Biblia ne vorbește despre dragoste în felul următor: Chiar dacă aș fi cel mai puternic om din lume, dacă nu am iubire sunt cel mai slab. Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Și chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știința, chiar dacă aș avea toată credința, așa încât să mut și munții și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic. Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate. Dragostea nu pizmuiește, nu se poartă necuviincios. Dragostea crede totul, poate totul, îndură totul. Dragostea niciodată nu piere, pentru că fără iubire nu suntem nimic. (1 Corinteni, 13:1-13) Tot acest concept despre dragoste, tu m-ai făcut să-l înțeleg și să-l simt cu adevărat. Dintre toate citatele pe care le-am ales, acesta simt că descrie în cel mai autentic mod sentimentele mele pentru tine și dragostea ce există între noi doi, de aceea l-am lăsat la urmă. Și cum doar tu îmi poți umple inima și viața de iubire, eu fără tine, micuțo, nu sunt nimic. Iar azi, în ziua în care se împlinesc exact șase ani de când Dumnezeu te-a pus în drumul meu, azi, mă prezint în fața ta, cu cea mai pură, sfântă și eternă iubire ce a existat vreodată. Și în numele acestei iubiri, te rog să-ți ridici privirea din această hârtie, să te uiți în ochii mei și să-mi răspunzi sincer la următoarea întrebare:"
În timp ce a citit, de ce se apropia de finalul acestor rânduri, glasul Ioanei devenea tot mai chinuit de emoțiile puternice de care era încercată, mai ales când a deslușit autorul acelor mesaje. Însă odată cu ultimile cuvinte scrise pe acea hârtie, a simțit cum mâinile au început să-i tremure, că inima îi sare din piept și că se află în pragul lacrimilor. Într-un ritm lent, și-a ridicat ochii mirați la Ioan, care tocmai abandonă vâslele din mâinile lui, se ridică ușor de la locul său, îngenunche în fața ei, având grijă să nu balanseze prea mult barca și după ce a scos din buzunar o cutiuță din catifea roșie, ivindu-se din ea cel mai elegant inel posibil, a întrebat-o:
- Micuța mea, pur și simplu nu-mi mai imaginez viața fără tine, nu aș mai putea trăi fără tine și aș muri dacă acești ochișori timizi nu m-ar mai privi, dacă mâinile tale nu m-ar mai mângâia, dacă buzele tale nu m-ar mai săruta și nu mi-ar mai spune: te iubesc. De aceea, m-ai face cel mai fericit bărbat din lume și cel mai mândru dacă ai accepta să fii soția mea și să-mi fii alături toată viața. Ioana, vrei să-ți unești destinul cu al meu și în fața lui Dumnezeu, căsătorindu-te cu mine și fiind viitoarea doamnă Damadian?
În acel moment, primul lucru pe care l-a făcut Ioana a fost să mulțumească în gândul ei lui Dumnezeu că stătea jos, pentru că altminteri, era convinsă că ar fi leșinat de emoții și din lipsă de aer. Cu toate acestea, din cauza sensibilității ei, nu a reușit să se mențină dincolo de acel prag al lacrimilor și în următoarea secundă și-a cufundat fața în palme și a început să plângă.
Văzându-i reacția, Ioan a fost profund mișcat și a îmbrățișat-o iute, atât cât i-au permis locul și condițiile în care se aflau.
- Fir-ar, m-am temut de o astfel de reacție din partea ta și se pare că temerea mea s-a adeverit. Micuțo, te rog, nu face asta! Chiar nu vreau să văd acești ochișori înlăcrimați în acest moment, indiferent de natura lacrimilor. Nu în această clipă, Ioana, te rog, i-a zis el, ridicându-i fața și ștergându-i cu delicatețe lacrimile.
- Iartă-mă, dar știi că nu sunt o fire prea puternică și că mă emoționez foarte repede, s-a scuzat Ioana, făcând eforturi să-și stăvilească lacrimile. Știam că va veni și acest moment. Cum tu ești un bărbat cu principii mai tradiționale și ții foarte mult la regulile societății, știam că urmează să faci și acest gest, dar niciodată nu mi-am imaginat că totul va fi atât de frumos, că tu ai putea scrie atâtea cuvinte frumoase, inspirat de dragostea noastră pe care o vezi într-un mod atât de perfect. Dar... Ioana făcu o scurtă pauză, îl măsură cu privirea pe Ioan, de parcă era mirată și chiar contrariată, apoi i-a cuprins fața în palmele ei mici, și-a pironit ochii în albastrul senin al ochilor lui și i-a vorbit: Ioan, iubirea mea, de ce mă mai întrebi dacă vreau să mă căsătoresc cu tine? Oare nu îți este clar că viața îmi este legată cu totul de a ta, că tu ești ancora mea, că tu ești cel care îmi alungă toate durerile, toate temerile, toate îndoielile și că doar tu îmi dai putere și curaj? Ioan, și eu am atâta nevoie de tine, încât atunci când pleci singurul lucru pe care mi-l doresc este să te întorci cât mai repede, atunci când îmi dai drumul la mână, simt că nu mai sunt întreagă, atunci când ochii tăi nu sunt îndreptați către mine, inima mea este tristă, atunci când buzele tale abia le-au sărutat pe ale mele, în clipa următoare îmi este dor de atingerea lor. Iar modul deosebit în care faci dragoste cu mine, adorându-mi fiecare parte a trupului ca și când pentru tine ar fi mereu pentru prima dată când acest lucru se întâmplă, mă faci ca azi te doresc mai mult decât te-am dorit ieri. După cum vezi, existența mea este complet dependentă de a ta, de aceea vreau cu toată inima să mă căsătoresc cu tine. Da, Ioan, accept să fiu soția ta, să te iubesc, să te respect și să-ți fiu alături toată viața, pentru că singura care mă mai poate smulge de lângă tine este moartea. Iar dacă există iubire și în viața de apoi, inima mea tot pe tine va alege să te iubească, pentru că ea te-a iubit și te-a recunoscut chiar și atunci când mintea mea nu-și amintea de tine.
Toate aceste cuvinte pline de sinceritate și rostite cu exaltare, i s-au gravat în inimă lui Ioan și știa că nu le va uita câte zile mai avea de trăit și l-au emoționat atât de tare încât aproape că l-au adus și pe el în pragul lacrimilor.
- Micuțo, cred că tocmai am fost privilegiat cu cel mai lung, sincer și inedit răspuns dat la o cerere în căsătorie, i-a zis el, zâmbind cu drag la ea, după care i-a cuprins mâinile în palmele lui mari și îi mărturisi: Sunt extrem de fericit, tu mă faci fericit, Ioana.
- Și eu sunt fericită. Atât de fericită încât îmi vine să plâng.
El îi sărută pe rând mâinile, cu tandrețea-i obișnuită, apoi cu inima bătându-i nebunește în piept, i-a așezat inelul de logodnă pe deget. Preț de o clipă, amândoi au privit degetul împodobit al Ioanei, după care și-au ridicat ochii în același timp și același ritm unul la celălalt, privindu-se cu nesaț până în momentul în care buzele li s-au apropiat și s-au sărutat cu dragoste.
- Te iubesc, micuțo! i-a declarat el, continuând să-i sărute apăsat buzele ei dulci și calde.
- Și eu te iubesc, Ioan!
- Te iubesc enorm, Ioana! i-a zis din nou Ioan, simțind nevoia să-și elibereze cumva sufletul de acel șuvoi de emoții și acea dragoste, ce era mai vie ca niciodată.
- Iar eu te iubesc la infinit!
- Te iubesc așa cum nu am mai iubit pe nimeni, viitoarea mea soție! a continuat el competiția lor cu acele declarații, zâmbindu-i mândru când a numit-o în acel mod.
Ioana s-a bucurat cu toată ființa ei de acele cuvinte și cu un surâs dulce și plin de grație, l-a susținut pe Ioan în jocul său, mărturisindu-i:
- Eu te iubesc așa cum nu am crezut că voi iubi vreodată, viitorul meu soț!
După alte câteva săruturi, priviri pline de dragoste și îmbrățișări cu același ingredient, cei doi și-au continuat plimbarea pe lac mult mai veseli și fericiți decât erau când au plecat. Însă, din păcate, după ce au ajuns acasă și au luat micul dejun împreună cu fiul lor, au fost nevoiți să se despartă pentru câteva ore. El ducându-se la cabinetul de avocatură, iar ea, cum în acea zi Iolanda nu avea nevoie de ajutorul ei la agenție, a ră mas acasă cu Junior.
Tot în aceeași zi, în biroul său, Ioan tocmai terminase o consultație juridică online și imediat gândul i-a zburat la Ioana și la fiul lor, întrebându-se oare ce fac. Oftă lung și după ce închise laptopul și privi cât este ceasul, își dădu jos ochelarii de la ochi, socotind în mintea sa peste câte ore are următoarea programare și dacă are timp să ajungă acasă în acea pauză de masă. Din păcate timpul nu era de partea lui, drumul mult mai lung și mult mai aglomerat în comparație cu cel până la restaurantul de alături unde mânca el de obicei, era de asemenea împotriva sa. Însă dorința de a le auzi măcar vocile, îl îndemnă să ia telefonul și să-i sune.
Dar nu a mai avut timp, nici măcar să deblocheze telefonul, pentru că niște zulufi blonzi au dat năvală în biroul lui, alergând spre el și strigând:
- Tati! Tati!
Uimit de apariția fiului său și a Ioanei care pășea timid în urma lui, zâmbindu-i în felul ei gingaș, își abandonă telefonul și se ridică iute în picioare, ocolind biroul, își luă fiul în brațe.
- Hei, voinicule! Ce faci?
- Bine. Am venit la tine, tati! i-a răspuns Junior, privindu-și tatăl cu ochii săi inocenți plini de bucurie.
- S-a întâmplat ceva? își reluă Ioan întrebările, de data aceasta adresându-se Ioanei, pe care o privi cu îngrijorare:
- Nu, nu s-a întâmplat nimic, stai liniștit. Cum știam că la această oră ai pauza de masă, eu și fiul tău ne-am gândit să venim aici, să-ți facem o surpriză și să mâncăm împreună. Bineînțeles, dacă ai timp.
- Normal că am timp. Vă mulțumesc pentru o așa surpriză frumoasă! Tocmai mă gândeam la voi doi și voiam să vă sun ca să văd ce faceți, le-a zis Ioan, cu o privire ce-i sclipea de încântare și cu un zâmbet larg conturat pe chipul lui.
- De fapt, tati, să știi că nu este adevărat. Mami minte, pentru că nu ne-am gândit amândoi să venim la tine, ci doar ea s-a gândit. Ideea cu surpriza a fost doar a ei. Eu cred că îi era dor de tine și nu vrea să recunoască pentru că îi este rușine, i-a spus Junior, tatălui său, având tipărită pe fețișoara lui dulce, o seriozitate ce reieșea una comică.
Ioan se amuză de denunțul făcut de fiul său și de părerea acestuia. Cu ochii zâmbitori, o iscodi cu privirea pe Ioana, care se rușină numaidecât și evită să se uite la el, dar care își admonestă fiul, fără să folosească un ton care să denote gravitatea acelei admonestări:
- Hei, pârâcios mic!
- Auzi, mami minte! Interesant! rosti și Ioan, făcând pe uimitul, de parcă a aflat una dintre cele mai mari taine posibile.
Junior se amuză și el pe seama mamei sale, apoi își manifestă dorința de a coborî din brațele tatălui său, unde s-a aflat în tot acest timp și începu să studieze cu atenție diferitele obiecte, care i se păreau lui interesante, din biroul tatălui său. Ioan îl urmări cu privirea pentru câteva secunde, apoi, după ce își așeză părul în spatele urechilor, adoptă o ținută autoritară, sprijinindu-se de blatul biroului din spatele său, încrucișându-și brațele la piept, se uită la Ioana cu acei ochi seducători și o întrebă:
- Mincinoasă mică, nu ai de gând să mă saluți așa cum se cuvine? Nu-mi amintesc să fi primit vreun sărut de la tine de când ai intrat în biroul meu.
- Nu-mi spune așa, pentru că nu sunt mincinoasă! rispostă aceasta, în timp ce se apropie de viitorul ei soț și îi oferi sărutul restant.
- Dacă nu tu ai mințit, atunci să înțeleg că cel care minte este fiul nostru și că de fapt nu ți-a fost dor de mine? o întrebă el, cu o mimică serioasă, începând să se joace cu degetele în buclele ei blonde.
- Ba mi-a fost foarte dor de tine, de aceea am venit aici. Bine, recunosc, fiul nostru a avut dreptate și ideea de a veni îmi aparține în totalitate mie, pentru că mi se părea insuportabil să aștept până diseară ca să te văd din nou.
Ioan o privi cu toată dragostea din inima lui, iar ochii săi au realizat pentru a mia oară cât de frumoasă, delicată și grațioasă este Ioana, iar el cât de norocos că ea este a lui. Îi înlănțui mijlocul cu brațul său, ca să o poată aduce mai aproape de el, apoi îi dădu părul de pe umărul drept și după ce a depus câteva săruturi fierbinți pe pielea ei, exact lângă breteaua de la rochița pe care o purta, și-a apropiat gura de urechea sa și i-a șoptit:
- Și mie mi-a fost dor să te văd și încă îmi este dor să te am din nou în brațele mele. Te ador, micuțo!
Fără să mai țină cont de prezența fiului lor, Ioana îndrăzni să-și încolăcească brațele în jurul gâtului lui și să-i șoptească:
- Și eu te ador, iubirea mea, dar în această ultimă privință chiar va trebui să aștepți până diseară.
- Este a doua oară în această zi, când îmi spui iubirea mea și îți jur că mi-ar face o mare plăcere, dacă ți-ai face un obicei din asta, i-a zis Ioan, cu o privire în care se observa limpede bucuria ce-i umplea sufletul.
- Atunci așa voi face. Pentru că tu ești unica și eterna iubire a mea.
Momentul lor de intimitate a fost întrerupt de Junior, care nu mai găsi nimic interesant de văzut în biroul tatălui său și plictisit, le ceru părinților săi să plece cât mai repede.
În clipa în care au ieșit pe hol, i-au văzut pe Iolanda și Edi ieșind din biroul acestuia din urmă și îndreptându-se spre lifturi în timp ce se sărutau. Ioana a fost surprinsă de prezența lui Edi, ea știind că el va lipsi din oraș pentru două zile. Îl întrebă pe Ioan de acest aspect, dar acesta nu a mai avut timp să-i răspundă pentru că Iolanda îi observă și veni iute lângă ei. Așa cum îi este obiceiul, îi salută plină de veselie, după care le arătă foarte mândră inelul de pe degetul ei și îi anunță de logodna lor.
- Ioli, este superb! Felicitări amândurora și vă doresc din suflet să fiți foarte fericiți împreună! le ură Ioana, îmbrățișându-i cu sinceritate, după care, neputând să-și ascundă propria fericire, arătând și ea podoaba de pe degetul ei, le mărturisi: Se pare că împărțim aceeași bucurie.
- Nu cred!!! se miră Iolanda, cu ochii măriți, dar și mai plini de bucurie, continuând să pună întrebări: Cum? Când s-a întâmplat? Unde? Trebuie să-mi povestești tot cu lux de amănunte.
- Mai întâi îmi povestești tu mie.
- Ce-ar fi să mergem cu toții să mâncăm? Pentru că timpul trece, iar mie chiar îmi este foame și vă povestiți acolo ce și cât vreți voi, interveni Ioan în discuția lor, luând-o deja pe Ioana de mână și bineînțeles, primind susținerea din partea prietenului său, Edi:
- Exact! Ioan are dreptate, dacă ar fi să stăm după povestitul vostru, am rămâne aici până mâine.
- Voi doi v-ați vorbit să ne cereți în căsătorie în aceeași zi? îi întrebă Iolanda, măsurându-i cu privirea pe cei doi bărbați atrăgători și impunători din fața ei.
- Nu a fost chiar în aceeași zi, ci la câteva ore distanță. Și sincer, nu ne-am propus acest lucru, a fost doar o întâmplare, i-a răspuns Ioan, uitându-se la sora lui cu acea dragoste frățească extrem de deosebită.
- Oricum, sper să nu existe astfel de întâmplări și cu data căsătoriei, pentru că eu vreau ca în acea perioadă, toată lumea să fie concentrată exclusiv pe nunta mea.
- Nici nu mă gândeam la altceva, răsfățato, i-a zis Ioan, amuzându-se de sora lui alături de ceilalți. Din câte mi-a spus Edi, voi ați stabilit data pentru anul viitor, eu vreau ca până la sfârșitul verii sau în prima lună din toamnă, cel târziu, Ioana să fie deja soția mea în mod oficial. Așa că poți sta liniștită, vei avea parte de exclusivitatea pe care ți-o dorești.
- Eu de ce nu știam de acest plan al tău și de data deja stabilită? îl întrebă pe Ioan cea implicată în mod direct la eveniment, privindu-l cu ochii ei negri și mirați.
- Iartă-mă! Urma să-ți spun despre acest lucru în această seară, se scuză acesta, accentuându-și scuzele prin gestul său obișnuit de a-i săruta tandru mâna.
- Dar de ce așa de repede? De ce această grabă?
De această dată a fost rândul lui Ioan, de a se mira de ceea ce a auzit din gura Ioanei. A privit-o cu ochii uimiți și foarte indignat a întrebat-o:
- Grabă?! Nu crezi că am pierdut suficienți ani, încât să mai irosim alt timp? În plus, consider că trei luni sunt îndeajuns pentru a pregăti totul și nici nu văd vreun motiv pentru care am mai aștepta. Sau ai tu vreunul?!
- Nu, normal că nu am! Iartă-mă, Ioan, ai dreptate! Am pierdut atâția ani, încât acum trebuie să căutăm să-i recuperăm, nu să mai adăugăm alții. Oricum, tot ce mă interesează este să fiu cu tine, așa că nu contează dacă ne căsătorim mâine sau peste trei luni.
- În acest caz, putem fixa data pentru ziua de mâine, a glumit Ioan, zâmbind larg de stupoarea de pe chipul Ioanei și sărutând-o cu blândețe.
După ce lucrurile au fost suficient de clare, cei patru, de mână cu Junior, și-au continuat drumul către lifturi și au luat masa împreună, petrecând câteva ore minunate unul în compania celuilalt.
La doar câteva săptămâni de la aceste evenimente, în casa Damadian, Ioan se afla alături de cele mai importante persoane din viața lui, la masa din bucătărie, luând cina. O bună parte din timp, Junior, care a avut parte de toată atenția și interesul părinților lui, le-a povestit acestora cât de distractivă, dar și constructivă a fost acea zi la antrenamentul de la înot. Însă când oboseala a început să-i dea târcoale, nu doar că locvacitatea și dorința lui de a povesti au dispărut, dar a început să se și joace cu furculița în mâncare și ca ochișorilor săi să le fie tot mai greu să stea deschiși.
- Tati, mie nu-mi mai este foame, m-am săturat, pot să urc la mine în cameră?
- Sigur că da, voinicule, du-te! Te rog frumos să te speli pe dințișori înainte să te schimbi în pijamale și să te bagi în pat! i-a cerut Ioan cu blândețea cu care îl obișnuise pe copil încă din primele lui zile de viață.
- Sărut-mâna pentru masă, mami! mulțumi micuțul mamei sale, cu o voce somnoroasă și cu ochișorii lui negri pe jumătate închiși.
- Să fii sănătos, puiule!
După plecare fiului lor, deși au trecut câteva minute, liniștea dintre cei doi persista. Ioan o analiză amănunțit pe Ioana, care pe tot parcursul acelei seri i s-a părut a fi cu gândurile departe și chiar ușor îngrijorată. Înțelegând că ea singură nu va ieși din acea stare și că nici nu-i va vorbi despre gândurile ei, o întrebă:
- Micuțo, ce s-a întâmplat? Te preocupă ceva?
- Nu mă preocupă nimic. Mă gândeam doar.
- La ce?
- La tine, la noi, la primii ani din viața fiului meu pe care eu i-am pierdut. Cât timp am pregătit cina cu doamna Olga, am rugat-o, pentru a nu știu câta oară, să-mi povestească despre acea perioadă în care eu am lipsit și de fiecare dată rămân impresionată de modul deosebit în care te-ai implicat în creșterea și îngrijirea micuțului Ioan, încă din primele zile în care l-ai adus aici și de norocul pe care copilul meu l-a avut cu tine.
- Nu este nimic deosebit, Ioana, în implicarea mea. Din punctul meu de vedere m-am purtat întocmai ca un tată normal și responsabil, doar atât, a contrazis-o Ioan cu blândețe, fără vreo urmă de fală.
- Iar din punctul meu de vedere, ești și vei fi mereu un tată cu totul deosebit, chiar dacă nu vrei să recunoști asta. Și acum, cum tu ai deja experiența cu micuțul Ioan, îmi dau seama că ești cu mult mai experimentat în îngrijirea unui nou-născut decât sunt eu. Și mă întrebam dacă peste aproximativ nouă luni mă înveți și pe mine tot ceea ce tu știi?
- Sigur că te învăț, i-a răspuns Ioan, într-un mod mecanic, înainte să analizeze cu adevărat întrebarea primită, în timp ce continua să mănânce ultimele bucăți de mâncare din farfurie, dar realizând în următoarea secundă sensul cuvintelor ei și-a ridicat niște ochi extrem de uluiți la ea, a scăpat pur și simplu furculița din mână când a văzut zâmbetul larg al Ioanei și expresia de amuzament și fericire de pe chipul ei și exclamă: Nu se poate!!! Micuțo, tu... Ceea ce... încerci să-mi spui este că... ești... Ioana, ești însărcinată?!
- Da, Ioan, vei fi din nou tată, l-a anunțat Ioana în mod direct și zâmbi cu toată fața la el, sesizând cât de emoționat devenise.
- Dumnezeule, micuțo, ce fericire! exclamă el, ridicându-se iute de pe scaun, înaintând către ea și devenind și mai copleșit de emoții. Nu pot să cred! Ești sigură?
Ioana își păstră pe chip acel zâmbet plin de mulțumire, se ridică și ea în picioare și îi confirmă:
- Da, sunt sigură. Zilele trecute mi-am făcut un test și a ieșit pozitiv...
- Zilele trecute?! Și de ce îmi spui abia acum?!
- Pentru că azi am fost cu sora ta la doctor și am primit confirmarea. Voiam să fiu sigură, de aceea nu ți-am spus.
Primind această confirmare, care l-a făcut să se încreadă că toată bucuria lui din suflet este reală, a ridicat-o în brațe pe viitoarea mămică și s-a învârtit cu ea pe loc, strigând:
- Dumnezeule, cât de fericit sunt!! Te iubesc, Ioana! Și îți mulțumesc pentru toată această fericire!
- Cerule, Ioan, o să amețesc, i-a zis ea, în timp ce râdea cu poftă, fiind evident că împărțea cu el aceeași fericire.
- Iartă-mă! M-am lăsat dus de val. Ești bine? Te-am strâns prea tare în brațe? o întrebă Ioan, foarte îngrijorat, așezând-o ușor pe picioarele ei și analizând-o din cap până în picioare.
Ioana își dădu ochii peste cap, când realiză că acesta deja începuse să se manifeste conform stilului său, dar se și amuză de îngrijorarea lui, când foarte bine dispusă, i-a zis:
- Este clar, deja ai început și nu am nicio scăpare! Îmi amintesc cât de grijuliu și protector ai fost cu mine când eram însărcinată cu micuțul Ioan, nu vreau să-mi imaginez cum vei fi acum când sunt însărcinată cu copilul tău.
Deodată privirea lui Ioan se întunecă, iar tristețea se așternu peste fericirea de pe chipului lui, iar cu un glas în care s-a simțit dezamăgirea, i-a vorbit:
- De ce spui un asemenea lucru? Și de ce gândești în acest mod? Ioana, pentru mine, între micuțul Ioan și acest copil, care urmează să vină pe lume, nu va exista nicio diferență, chiar dacă unul poartă sângele meu, iar celălalt nu. În inima și în mintea mea, amândoi sunt copiii mei, fără nicio altă discuție. Iar Ioan întotdeauna va avea un loc special în inima mea, indiferent de câți copii vom mai avea pe lângă el. Eu și acest băiat, împreună am reușit să traversăm o perioadă critică, pe care sunt convins că niciodată nu o voi mai traversa cu niciun copil pe care îl vom avea. Și mă leagă de el niște sentimente și trăiri extrem de profunde. Pe lângă faptul că Ioan este primul meu copil și așa va rămâne pentru totdeauna, tot el a fost cel care m-a ținut în viață și mi-a dat forță și motive să merg mai departe după dispariția ta. De altfel, datorită lui te-am regăsit și am putut să te aduc în această casă și am avut motive să te țin lângă mine, chiar și atunci când tu nu îți mai doreai să rămâi și să mă mai vezi. Datorită lui suntem acum aici, împreună. Ioana, te rog, să nu crezi că voi face vreodată diferența între copii, pentru că nici nu face parte din felul meu de a fi și de a gândi, o asemenea faptă, dar nici nu mi-ar permite inima să fac așa ceva.
- Iartă-mă, Ioan! Știu că nu ai putea să faci așa ceva și de altfel, nu așa am vrut să sune ceea ce am spus. Am stricat tot momentul și ți-am ruinat toată bucuria pe care o aveai cu această veste. Îmi pare rău, se scuză Ioana din nou, devenind și ea foarte tristă și lăsându-și rușinată capul în jos.
Acesta îi ridică ochii la el, o privi înțelegător și îi zâmbi cu dragoste. în timp ce-i vorbi:
- Nu-ți face griji că nu ai ruinat nimic. Nimeni și nimic nu ar putea să-mi alunge fericirea pe care o simt în aceste momente. Odată cu această veste mă simt cel mai împlinit bărbat din întreaga lume. Să știu că din dragostea noastră urmează să se nască o viață, este un vis împlinit. Te iubesc, micuțo, și îți mulțumesc din inimă pentru tot ceea ce mi-ai oferit și îmi oferi!
Ioana ar fi vrut să-i amintească și ea cât de mult îl iubește, dar el nu i-a lăsat timp, pentru că s-a năpustit la buzele ei și a sărutat-o o clipă destul de lungă, după care s-a lăsat în jos și i-a sărutat abdomenul încă plat, salutându-și pentru prima dată viitorul copil.
- Îți jur, că zilele trecute m-am gândit la acest aspect, amintindu-mi de cele două dăți, de la început, în care am fost prea amețiți de dorință și am uitat de protecție. De fapt, recunosc că nu am uitat cu adevărat, ci mai degrabă mi-am permis să uit, în mod conștient. Îmi doream ca acest lucru să se întâmple cât mai curând, ținând cont și de vârsta pe care eu o am.
- Și eu îmi doream foarte mult, la fel ca și tine. Să port în pântece copilul tău este o mare împlinire pentru mine. Dar te rog, nu mai aduce în discuție vârsta ta. Ți-am mai spus doar, că tu fizic pari cu mult mai tânăr, că încă ești un bărbat foarte chipeș, atrăgător, foarte puternic din toate punctele de vedere, în pofida vârstei tale.
- Chiar și așa, anii din spatele meu există și nu-i putem ignora în totalitate. Consider că în unele aspecte chiar trebuie să ținem cont de ei. De aceea, acum mai mult ca oricând, trebuie să ne grăbim și cu nunta. Vreau să fii soția mea cât mai curând, vreau să-mi porți numele, să intrăm mai repede în normalitate și să fim o familie întregită.
- Aceleași lucruri îmi doresc și eu, iubirea mea, i-a spus Ioana, îmbrățișându-l cu toată forța ei, apoi îl privi în ochi, surâzând la el foarte fericită și-l întrebă: Și dacă tot vorbim de dorințe, ce-ți dorești să fie, fată sau băiat?
- Hm, cred că balanța înclină mai mult spre fată. Îmi doresc o fetiță care să aibă părul tău blond și ondulat și care să moștenească grația și delicatețea ta. Cred că ar fi o adevărată prințesă cu aceste trăsături. Dar, orice ar fi, eu voi fi cel mai fericit tătic din lume. Important este ca tu și bebelușul să fiți sănătoși.
- Și eu tot fetiță îmi doresc. Dar cum avem deja un blond zulufat în casă, așa cum îi zice Edi, mi-ar plăcea foarte mult să aibă părul tău negru și acești ochi albaștri, blânzi și senini pe care îi ai tu și bineînțeles să aibă inteligența și înțelepciunea ta. Și un alt motiv pentru care îmi doresc să fie fată, este pentru că vreau să poarte numele mamei tale.
- Mamei mele?! se miră Ioan.
- Da. Știu cât de mult ai iubit-o și admirat-o pe mama ta și cât de importantă este amintirea ei pentru tine. Și cred că i-am aduce un adevărat omagiu dacă nepoata ei i-ar putea numele.
- Chiar dacă m-aș împotrivi cu toată forța, care există în această lume, acestui sentiment, tot mi-ar fi imposibil să nu te iubesc. Ești pur și simplu minunată și cea mai perfectă femeie cu care mi-aș fi putut uni viața, micuțo, i-a mărturisit el, mulțumindu-i în acest fel pentru ideea ei emoționantă și privind-o cu o admirație desăvârșită.
- Iar tu ești un vis împlinit pentru mine, Ioan. Te iubesc!
- Și eu te iubesc, Ioana, i-a confirmat acesta, sărutând-o din nou cu dragoste și o pasiune crescândă.