─Ce faci acolo, domnisoara Smith? intreaba sec profesorul de matematica privindu-ma nervos si atent.
Am dat-o in bara chiar acum.
Ma inrosesc in obraji.
─Aaa, nimic, bombăn eu in cele din urma dand din cap.
─Sigur, spun sceptici unii colegi din clasa.Ma fac ca nu ii aud.Domnul de matematica se uita încruntat la ei, apoi le spune taios sa faca liniste.Zambetul acelora dispare de pe chin intr-o singura fractiune de timp.Profesorul isi continua discutia, cautand in cele din urma cateva exercitii in manualul sau special .
Nici bine ce trimit mesajul, telefonul vibreaza iar .
Davis: Vreau sa iti aud vocea. Imi lipsesti prea mult .Te pot suna ?
O premiera ! Pentru prima data , Davis vrea sa vorbim la telefon ! Oh, uimitor. Tipul ciudat se schimba de la zi la alta. Sa fie bine, oare? Poate ca da.
Na! Dragul meu tip ciudat, iti este dor de mine, parca schimbai subiectul cand ti-am zis ca iti lipsesc deja! Hm, iar acum nu mai ai rabdare?!
Davis: Stiu ca vrei .Si tu esti la fel de nerabdatoare ca si mine.
Trebuie sa dau telefonul pe alt mod.Nu vreau sa ma vada din nou cineva.
Eu: Nu, nu vreau si nici nu pot.Ne vedem diseara ! Lasa-ma sa fiu atenta la ora, caci, nu mai ies de aici nici pana maine.Nu imi cunosti profesorul! Este de-a dreptul nebun cand vine vorba despre matematica.Nu ai vrea sa il cunosti, sunt sigura de asta.
Davis: Mi-ar face mare placere sa il cunosc.Cred ca si lui i-ar face placere.
Eu: Cum adica?
Davis: Doar am discuta pe limba.Ar avea singurul cuvant.
Eu:Parca ar fi o amenintare. Acum tu ?
Davis: Acum eu ?! Cine pe cine a mai amenintat?
Eu: Vorbim despre asta cand ne vedem.Pa.<3
Imi dau telefonul pe modul silențios, il pun in ghiozdan si asculta ceea ce spune domnul de matematica.Acum, facem cateva exercitii la tabla.Profesorul incepe sa scrie cu marker-ul negru pe tabla alba si lucioasa.Scrie un exercitiu pe care il rezolvam in vreo cinci minute, chiar atunci cand se suna de iesirea de la ore.
Am reusit sa supravietuiesc si ziua asta la scoala.Ziua asta a trecut foarte repede -diva Jane care ma loveste pe unde ma prinde, orele plictisitoare de istorie, filozofie, sport si fara Davis. Da, astazi ma revad cu el! Dupa atata timp. Mai am doar jumatate de ora pana se suna si il o sa il revad pe Davis . Nu mi-a mai trimis niciun mesaj pana acum .Poate pentru ca este foarte ocupat sau s-a suparat pe mine? Doar ce ma gandesc cum ar fi sa se fi suparat doar din atat, simt un gol in piept ce mi se mareste in timp ce musc cu putere din creion . Nu mi-ar placea sa ma cert vreodată cu Davis.In primul , orgoliul nu mi-ar permite sa ma duc sa ma rog de el ca sa ne impacam chiar daca as muri in casa de dorul lui! In al doilea rand, daca m-as certa cu el, mi-ar fi greu sa ma acomodez din nou cu el.Imi este greu dupa o cearta sa ma împac.Ma împac cu usurinta, dar ma simt diferita dupa aceea.Nu am nicio idee de ce sunt asa.
Imediat ce ies din liceu, ma uit in jurul meu . Nu e Davis! Niciun range rover evoque nu este in fata liceului.Niciun tip ciudat de care sunt indragostita si niciun tip ciudat cu care sunt impreuna ! Nu este!
Ma uit peste tot, ridicandu-ma si pe vafuri din cand in cand. Chiar nu este deloc.
Felicitari, Leyla! L-ai suparat .El voia sa iti auda vocea , iar tu nu .Uite ca nu a mai venit! De ce mama naibii s-a suparat? El nu stie cand nu poti face un anumit lucru? Nu sunt o neconformista.
Stau pentru cateva momente nemiscata privind drept inainte ..nu este, nu a venit...scot telefonul cu speranta ca am primit vreun mesaj de la el sau macar ca a incercat sa ma sune, dar in defavoara mea nu este niciun semn de la el...
Frigul imi inteapa usor chipul, iar lacrimile incep sa cada din in ce mai des.
Merg inainte stergandu-mi lacrimile. De cand este plecat , Jane ma tot impinge pe unde ma gaseste , iar acum el nu a venit, poate pentru ca s-a suparat.S-a suparat doar dintr-un nimic.
De azi imi creez o rutina: trezit, scoala, plans si somn.Ma rog, o sa incerc sa dorm daca nu-l mai vad...Ma simt foarte rau fara el.Chiar foarte rau si nu am habar de ce.El este singurul baiat din viata mea de pana acum, pana la varsta de aproape 19 ani!
Telefonul ma anunta ca am primit un mesaj, din nou .Este de la Davis...nu, tocmai dupa ce sunt cu lacrimile in ochi, nu ? Serios?
Davis: Draga mea , Leyla, din pacate nu mai pot veni pentru ca trebuie sa iau cina cu niste colege de munca , respectiv colegi.Regret ca nu pot ajunge si sper sa nu mai plangi ! Ne vedem maine.
Eu:Bine.
Stai .Ce? De unde stie ca plang? Ma rog, cateva lacrimi care imi cad. Ma uit din nou in jurul meu, dar nu il vad pe nicaieri.
Poate pentru ca a banuit ca plang?
Poate este aici.
*
Eva este in camera ei , iar parintii sunt plecati .
Stau in pat cu mainile sub cap intr-un intuneric total si privesc in fata fara a clipi.
Au trecut atatea zile de cand nu l-am mai vazut pe Davis.El este cu colegii lui , plus ca printre ei se afla si niste femei.Nici nu suport ideea ca acele femei se afla la masa, langa Davis.Nu suport deloc ideea asta.Cum ar fi ca vreuna dintre ele sa puna mana pe el? Sau sa se uite provocator la el ? Cum ar fi ca Davis sa bea putin, ca alcoolul sa i se urce la cap, apoi ,vreuna dintre ele sa il atinga , chiar si cu un deget? Nu, nu! Este imposibil .Ma trec toate apele si fierb de nervi.
Dacă nu sunt suficientă pentru el?
**
Sar in bratele lui si il strang puternic, de asemenea si el . Ma simt ca si cand a trecut o eternitate de cand nu l-am mai vazut, bine, cele cinci zile au insemnat o eternitate pentru mine.
Il strang din nou , iar el ma saruta pe par. Mi-a fost dor de el.Mă mangaie usor pe spate in timp ce imi saruta parul de nenumarate ori.
De ce îl iubesc atat de mult?
De ce simt că totul se sfarseste fara el?
Imi da drumul din bratele sale puternice si ma priveste cu o mina framantat si trist.
Amandoi suntem tristi cand de fapt ar trebui sa fim fericiti...
─Nu mai fi trista, zice ingandurat.
─Nici tu nu mai fi trist, Davis, zic in timp ce il privesc .Mi-ai lipsit.
─Mie-mi zici ? pufnind .
─ Leyla, nu mai vreau sa fii trista din cauza mea, te rog, nu meriti asta.
─De ce? Doar pentru ca te iubesc ? Nu pot , Davis, sa nu plang.
─Shh! Nu mai spune nimic! murmura in timp ce imi pune degetul aratator pe buze .
Se apropie cu buzele de urechea mea si imi sopteste zambind perfid :
─Poate reusim sa facem ceva cu tristetea asta . S-o inlocuim cu ceva placut.
Incerc sa spun ceva, insa o las balta...nu pot scoate niciun cuvant chiar daca vreau si de cate ori incerc sa spun ceva, inchid gura la loc.
Sunt subjugata de cuvintele sale si de zambetul lui perfid. Stiu ce vrea, simt ca asta vrea, vrea ce vreau si eu...
Ma uit la el marindu-mi ochii si observ cum si el ma priveste , de asemenea, iar in ochi i se citeste pofta si dorinta. Din priviri inteleg ca asta vrea de fapt.Inghit in sec fara a scoate vreun cuvant.
-Poate reusim , murmur in cele din urma.
Ce? Am zis fara a gandi ? Adica am zis ca vreau asta!
Oh, Doamne! Intru in pamant de rusine.
Cum naiba am zis asta? Si daca i-as spune ca " Nu" ar fi ceva rau in asta?
Nu , ar fi .Bineinteles, ar fi...sau poate nu , dar VREAU asta si eu.
Imi duc mana la frunte si il privesc.
─Ce s-a intamplat? intreaba in cele din urma .
─Pari cam speriata, Leyla, zice luandu-mi mana si sarutandu-o.
***
Ma aflu in dormitorul lui Davis .Sunt infasurata cu plapuma alba pufoasa si imi tin mainile sub cap.
Este miezul noptii .Davis doarme de ceva vreme si tot ce atata vreme sunt treaza. Nu pot dormi deloc chiar daca as vrea. Il privesc pe Davis in timp ce doarme, este atat de frumos si tanar! Mi-a fost dor de chipul lui zilele astea...tot timpul il aveam in minte , dar nu era suficient.Pur si simplu, simteam ca innebunesc.Fiecare moment din viata mea il petreceam gandindu-ma la Davis si din ce in ce mai tare imi era dor de el.Voiam sa il vad, dar nu puteam.Nu stiam cum, nu stiam ce sa fac.
Incerc sa ma ridic in capul oaselor din pat,simt cateva intepaturi in abdomen.
In cele din urma ma ridic usor din pat , încerc sa nu il trezesc pe Davis din somn.