Memoria unei inimi

XXXII - Curcubee de zâmbete și ploi de lacrimi

„Viața este o ciudată comedie care amestecă împreună și dureri și bucurii, punând lacrimi lângă zâmbet, punând zâmbet lângă plâns" - Alexandru Macedonski

***

În căutarea Ioanei prin casă și ajuns și în grădină, Ioan a văzut-o pe sora lui plângând în hohote în brațele acesteia și numaidecât s-a îngrijorat exagerat de tare, în felul său caracteristic. Se apropie grabnic de cele două și o întrebă pe Iolanda:

- Suflețel, ce ai pățit? De ce plângi?

De cum i-a auzit glasul și a sesizat prezența lui, Iolanda și-a înconjurat brațele în jurul gâtului acestuia, strângându-l puternic și plângând și mai tare, i-a spus:

- Of, Ioan, mi s-a întâmplat cel mai îngrozitor lucru care mi se putea întâmpla vreodată.

Acesta a fost singurul ei răspuns, ce nu l-a lămurit nicicum pe Ioan, dar văzând că ea nu era în stare să mai vorbească, a avut răbdare ca aceasta să se liniștească, strângând-o în brațe și încercând pe cât posibil să o calmeze. A privit-o pe Ioana cu ochii plini de îngrijorare, iar ea a încercat ca prin intermediul unei priviri să îi spună că din punctul ei de vedere nu este un lucru atât de grav, ci doar o neînțelegere.

Punct de vedere pe care l-a aprobat și Ioan, după ce Iolanda a reușit să se mai liniștească și i-a povestit cu lux de amănunte ceea ce i s-a întâmplat. Fără să se poată abține, lui Ioan i-a scăpat un râs înfundat, imediat ce sora sa a terminat de povestit, iar privirea năucitoare a acesteia, l-a îndemnat să îi ofere următoarele scuze și explicații:

- Iartă-mă, dar asta chiar mi se pare amuzant, nici măcar nu îmi pot imagina așa ceva. Suflețel, îți irosești lacrimile degeaba, pentru că eu sunt convins că Edi nu ar fi capabil de un asemenea lucru. Da, pare destul de incriminatoare conversația pe care ai auzit-o, dar cu siguranță Edi are o explicație verosimilă care să justifice totul. Nu face aceeași greșeală pe care ai făcut-o cu Bogdan, interpretând totul în propria ta manieră, fără să dai ascultare și explicațiilor lui. Dacă în privința lui Bogdan doar l-am susținut în nevinovăția lui, pentru Edi sunt în stare să bag mâna în foc.

- De ce naiba îi luați apărarea amândoi și mă acuzați pe mine că nu acționez corect, când el mă înșală pe mine, nu eu pe el? țipă Iolanda la amândoi, nervoasă pe lipsa lor de susținere.

- Pentru că Edi te iubește mai presus de orice, tu ești universul lui și pentru că eu îl cunosc ca pe mine însumi și sunt convins că nu s-ar preta la așa ceva. O asemenea faptă este sub demnitatea sa și sub respectul și dragostea pe care le are pentru tine, i-a răspuns fratele său, scoțându-și la înaintare toată puterea sa de convingere, care de data aceasta nu a avut efectul dorit.

Cu o atitudine furtunoasă, Iolanda s-a ridicat în picioare, având intenția de a pleca, dar înainte să facă aceasta, i-a respins argumentele lui Ioan, spunându-i:

- Se pare că nu îl cunoști atât de bine și că ai mai multă încredere în el decât merită. Eu cred că ar trebui să fii mai atent în privința lui, să nu ajungi să fii dezamăgit la fel ca și mine.

- Ioan, Edi nu ar fi în stare să îi facă așa ceva surorii tale, nu? se interesă Ioana după ce au rămas singuri, purtând pe chip îndurerarea provocată de suferința prietenei sale.

Acesta, observând cât este de afectată, s-a apropiat iute de ea și a consolat-o cu o îmbrățișare tandră și un sărut scurt și abia apoi i-a răspuns:

- Nu, micuțo, Edi nu i-ar face niciodată așa ceva. Eu sunt sigur că este vorba despre o neînțelegere. În urmă cu două zile, mi-a mărturisit că vrea să o ceară în căsătorie și de atunci caută ca disperatul un inel potrivit. M-a tot înnebunit arătându-mi poze cu inele de logodnă și întrebându-mă dacă eu consider că i-ar plăcea Iolandei, de aceea este imposibil ca un asemenea lucru să fie adevărat. Eu unul refuz să cred așa ceva.

- Ce frumos! exclamă Ioana cu ochii sclipindu-i de bucurie. Ioli cred că va fi foarte fericită. Dar ca acest lucru să fie posibil este nevoie ca mai întâi să-și rezolve problema ce s-a ivit între ei. Ioan, trebuie să-i ajutăm cumva!

- Ai dreptate, i-a zis acesta, scoțându-și foarte hotărât telefonul din buzunarul pantalonilor.

- Vrei să îl suni pe Edi?

- Da.

- Faci foarte bine, pentru că a tot sunat-o pe Ioli, dar ea a refuzat să-i răspundă și cu siguranță bietul de el este foarte îngrijorat că a ieșit din casă fără știrea lui și mai ales că nu poate să dea de ea.

Ioan a privit-o cu atenție și a sesizat la ea o reală îngrijorare pentru Edi și o dezaprobare față de reacția Iolandei. Toată această situație, dintre sora lui și cel mai bun prieten al său, i se părea extrem de cunoscută deoarece Ioana l-a pus de nenumărate ori în aceeași împrejurare în care se găsea Edi în acea clipă, refuzând cu înverșunare să-i asculte explicațiile și chiar plecând de lângă el fără să îi spună motivele. Realizând că în sfârșit a înțeles și ea care pot fi consecințele unui asemenea refuz și că suferința amândurora poate fi înlăturată prin comunicare și ascultarea unei explicații, foarte mulțumit de acest lucru, dar și cu o ușoară mândrie că dreptatea se află de partea lui, s-a apropiat de ea, și-a așezat delicat două degete sub bărbia ei și a obligat-o cu aceeași delicatețe să-l privească în ochi, spunându-i:

- Sper că ceea ce se întâmplă acum între ei doi și încăpățânarea Iolandei să-ți fie învățătură de minte.

Ioana l-a privit cu ochii vinovați, știind clar care îi sunt motivele de i-a spus acele cuvinte. Apoi i-a apărut în ochi o încredere desăvârșită și alături de zâmbetul ei grațios, care i-a făcut inima lui Ioan să îi tremure în piept de încântare, i-a zis:

- Stai liniștit pentru că mi-am învățat lecția. Dar dacă ai nevoie de o asigurare în plus, îți promit din nou că...

- Nu am nevoie de o altă promisiune, ci am nevoie să îmi demonstrezi, atunci când va fi cazul, că ai înțeles unde poate duce lipsa de comunicare și de încredere.

Ea a înțeles că acea discuție a luat naștere doar din teama lui de a nu o pierde din nou. Înțelegându-l perfect, ochii Ioanei au căpătat o strălucire aparte, ca și când și-a pus în ei întreaga dragoste ce se încuibase în inima sa pentru bărbatul pe care îl avea în față. L-a fixat cu acea privire grăitoare, și-a așezat mâinile pe pieptul lui, având grijă să îi simtă în palmă bătăile inimii și i-a mărturisit:

- Te iubesc, Ioan.

Exact cum se așteptase, bătăile inimii lui Ioan au devenit și mai accelerate când mărturisirea ei a ajuns acolo, iar această confirmare i-a adus și ei o mulțumire lăuntrică.

- Și eu te iubesc, Ioana, i-a declarat și elcu acea sinceritate ireală, trecând un moment destul de lung în care s-au privit cu intensitate și și-au hrănit inimile cu înfățișarea și prezența fiecăruia.

Trezită din acea reverie și amintindu-și de suferința prietenei sale, Ioana i-a sărutat apăsat buzele și i-a spus:

- Mă duc la Ioli, vreau să îi fiu alături și poate reușesc să o liniștesc și să o fac să se mai îmbuneze.

- Bine. Eu îl sun pe Edi să îi spun că este aici și să-l liniștesc în privința absentării ei din casă, a aprobat-o Ioan, care nu a lăsat-o să plece de lângă el înainte de a o săruta din nou.

Pe drumul spre camera Iolandei, Ioana s-a întâlnit cu fiul ei, care cobora pe scări alergând.

- Puiule, ți-am spus de atâtea ori să nu mai alergi pe scări, pentru că poți cădea și răni foarte rău, l-a apostrofat Ioana, înainte ca micuțul să ajungă lângă ea.

- Dar, mami, te căutam pe tine și voiam să te găsesc cât mai repede.

Ioana l-a privit cu o dragoste maternă nemărginită, adora când el o striga „mami". Să audă acel cuvânt adresat exclusiv ei și mai ales rostit cu acea voce gingașă și cristalină a lui Junior, încă nu i se părea o normalitate, iar inima sa continua să-i zburde în piept de fiecare dată când avea parte de acest dar. În schimb, Junior rostea acel cuvânt cu fiecare ocazie ce i se oferea, arătând prin acest fapt cât de mult și-a dorit să aibă cui să-i spună mamă. Totodată o făcea cu o dezinvoltură surprinzătoare, de parcă i se părea ceva firesc să îi spună Ioanei așa.

Aceasta, zâmbind cu drag la el, s-a lăsat în jos pentru a-l putea privi și mai bine și l-a întrebat:

- De ce voiai să mă găsești așa urgent? Ai nevoie de ceva?

- Vreau să te rog să te joci mine monopoly, a rugat-o micuțul, lăsându-și capul ușor într-o parte și privind-o pe mama sa cu cei mai îngerești ochi.

- Puiul meu drag, din păcate mami nu poate în acest moment pentru că are puțină treabă. Dar du-te tu înainte să pregătești jocul și îți promit că vin și eu cât pot de repede, iar dacă termini și eu nu am ajuns, poți să dai drumul la televizor și să te uiți la desene cât întârzii eu. Bine?

- Bine, mami, dar promiți că faci tot posibilul să nu întârzii mult?

- Îți promit, fiule, i-a făgăduit Ioana, sărutându-l pe unul dintre obrăjori înainte ca el să urce scările în aceeași manieră în care le-a și coborât, făcând-o pe aceasta să strige în urma sa: Ioan, te-am rugat să nu mai alergi pe scări.

A urcat și ea în urma lui și s-a îndreptat spre camera Iolandei, unde a găsit-o pe aceasta plângând și mai tare.

- Ioli, încearcă să te liniștești, îți faci rău inutil. Te rog, nu-mi place să te văd așa, a insistat Ioana, apropiindu-se de ea și mângâind-o pe păr.

- Of, Ioana, mă doare cumplit numai când mă gândesc că o să trebuiască să trăiesc fără el, pentru că nu știu cum o să fac asta. Eram convinsă că Edi va fi bărbatul alături de care voi trăi tot restul vieții, iar acum... Acum simt că am pierdut o parte din mine odată cu el și asta doare. Doare al naibii de mult!

- Scumpă prietenă, această pierdere nu este o certitudine, atâta timp cât Edi nu a avut ocazia să spună nimic în apărarea lui. Eu și fratele tău suntem ferm convinși că aici este vorba doar de o neînțelegere. Așa că încearcă să te liniștești și să privești lucrurile cu ceva mai multă claritate, să ai mai multă încredere în el și mai ales în relația voastră. Nu cred că tot ceea ce ai trăit cu el până acum a fost doar o simulare din partea sa. Edi te iubește, Ioli, și ca să-ți dai seama de asta este suficient să-l vezi cum te privește și cum se poartă când tu ești lângă el.

Cuvintele prietenei sale au făcut-o pe Iolanda să reflecteze pentru o clipă la tot ce a trăit și a construit împreună cu Edi, până în acea clipă, doar că neîncrederea, ce se instalase în mintea ei, s-a dovedit din nou mai puternică și a readus-o iar pe același tărâm plin de durere și lipsit de speranță.

După ce Ioan i-a telefonat lui Edi și i-a spus că Iolanda se află în casa lui și din ce motiv, doar douăzeci de minute au trecut până ce acesta s-a prezentat, destul de nervos, acasă la prietenul său.

- Unde este Iolanda? întrebă el, imediat ce a fost întâmpinat de către Ioan.

- Este în camera ei împreună cu Ioana. Nu, stai puțin, l-a oprit acesta din înaintarea sa, prinzându-l de braț și privindu-l cu o autoritate nu prea blândă. Înainte să te las să urci la ea, vreau să mă privești în ochi și să-mi spui că nu i-ai făcut asta surorii mele.

- Ioan, mă jignești! i-a replicat Edi, privindu-l cu niște ochi dezamăgiți și retrăgându-și brațul din mâna prietenului său cu gesturi ce indicau revoltă pe lipsa lui de încredere. Omule, știi foarte bine ce înseamnă sora ta pentru mine și cât timp am visat la ea și la cea mai mică atenție din partea ei. Chiar mă crezi atât de prost încât să risc să o pierd pentru o asemenea neghiobie? Și nu doar pe ea, ci și prietenia ta și chiar slujba mea. Odată cu Iolanda aș pierde tot ce este cel mai important pentru mine pe lumea asta. O iubesc pe sora ta, Ioan! Și o iubesc mai mult decât propria mea viață și crede-mă că nicio altă femeie nu merită asemenea sacrificii, în afară de ea. Ce naiba, credeam că ai mai multă încredere în mine?

- Am, Edi, nu-ți face griji în această privință. Exact cum i-am spus și Iolandei îți spun și ție, că sunt în stare să-mi pun toată onoarea mea la bătaie pentru tine, doar că voiam să aud o explicație de la tine și să am certitudinea că nu greșesc acordându-ți atâta încredere. Cu cine Dumnezeului vorbeai la telefon de ea a interpretat lucrurile în felul acesta?

- În dimineața aceasta am vorbit la telefon numai cu tine, cu mama și cu... Edi a făcut o mică pauză înainte de a rosti cel de-al treilea nume și a evitat să îl privească în ochi pe Ioan, știind că avea să primească o mustrare din partea sa, ...cu Delia.

Auzindu-i răspunsul, Ioan l-a privit ușurat, dar a avut în ochii săi albaștri prezentă și mustrarea la care se așteptase Edi și care s-a simțit și în vocea sa:

- Edi, ți-am spus doar că ar fi bine să-i spui de ea, înainte să afle în acest fel și că nu are niciun rost să te ascunzi.

- Știu, omule, dar... Mă hotărâsem să-i spun, da voiam să o și cunoască personal în același timp. Și cum n-am mai avut această ocazie, am tot amânat.

- Bine, acum du-te la ea și vezi cum rezolvi situația! Îți urez succes pentru că vei avea ceva de furcă cu ea, l-a atenționat acesta, oferindu-și-i un zâmbet de compătimire.

În momentul în care Edi și-a făcut apariția în dormitorul iubitei sale, era extrem de nervos pe ea și pe modul în care aceasta a procedat, dar văzând starea în care Iolanda se afla, toată furia lui s-a îndreptat spre el, acuzându-se drastic de neglijența de care a dat dovadă.

Pentru o clipă s-au privit unul pe celălalt în moduri total diferite fără să își spună nimic. Ioana, știind că este în plus, s-a ridicat în picioare, spunându-le:

- Vă las singuri ca să puteți vorbi. Eu mă duc să mă joc monopoly cu fiul meu.

- Ieși afară! Nu vreau să te mai văd niciodată și nici să mai vorbesc cu tine, i-a strigat Iolanda, imediat ce au rămas singuri, întorcându-se cu spatele la el.

- Nu am de gând să ies, pentru că eu prefer să înfrunt problemele, nu să fug de ele. Și de altfel, consider că am dreptul să mă apăr și să îmi dovedesc nevinovăția.

- De unde ai știut că sunt aici?

- De la cel care are mult mai multă încredere în mine decât iubita mea, i-a explicat Edi, urmând un moment tensionat de tăcere, căruia i-a pus el capăt: Ioli...

- Ieși afară! Tu nu auzi că nu vreau să te mai văd și nici nu vreau să te ascult! a țipat din nou Iolanda la el.

În mod paradoxal, deși gesturile sale exprimau doar o stare avansată de irascibilitate, iar fața toată îi era încruntată, Edi a început să o aplaude puternic pe aceasta, de parcă tocmai asistase la un spectacol impresionant, totodată felicitând-o cu vorbe lipsite de autenticitate:

- Bravo, Iolanda! Bravo! Sincere felicitări din partea mea, pentru faptul că ții atât de mult la relația noastră și că te zbați cu toate forțele tale ca ea să existe și în viitor. Și mă uimești teribil câtă încredere poți să ai în mine. Chiar mă simt onorat cu atâta încredere primită din partea ta.

Simțind în fiecare colțișor al inimii ironia ascuțită folosită de Edi, Iolanda, ca o vijelie dezlănțuită, s-a apropiat de el și i-a prins în pumni materialul tricoului pe care acesta îl purta, îl privi cu o furie teribilă, cu lacrimile lucindu-i în ochi și îi strigă în față:

- Măi, nemernicule, mi-am pus toată încrederea și toată inima mea la picioarele tale, dar tu ai călcat pe ele fără nicio milă. Am crezut în tine și în dragostea pe care ai spus că o ai pentru mine, mai mult decât am crezut în mine însămi. Așa că nu îndrăzni să-mi vorbești mie de încredere și de susținerea relației noastre, pentru că în toată povestea asta trădătorul ești tu, nu eu.

- Dacă eu sunt un trădător, atunci tu ești o mincinoasă, prin faptul că susții că ai încredere în mine! Dacă într-adevăr aveai această încredere, acum nu ne aflam în situația asta. Nu plecai în felul acela din casa noastră, ci veneai la mine să purtăm o discuție matură și să-mi ceri o explicație pentru ceea ce ai auzi, i-a strigat și el în față, înfruntând-o fără niciun sentiment de culpabilitate și susținându-și nevinovăția cu capul sus.

- Ce explicație ar mai fi de cerut, după ceea ce am auzit? Lucrurile sunt foarte clare pentru mine, există o altă femeie în viața ta, căreia îi spui „iubito", căreia îi duci dorul, cu care îți dai întâlniri pe la spatele meu și pe care urmează să o mai ceri și în căsătorie. Tocmai de aceea, eu...

- Stai puțin, că asta este nouă! a întrerupt-o Edi, amuzându-se zgomotos de supozițiile ei, dar simțindu-se în continuare irascibilitatea din starea sa. De unde naiba ai mai scos-o și pe asta, că urmează să o cer în căsătorie?

- Pentru că am văzut laptopul tău azi de dimineață și toate site-urile magazinelor de bijuterii online accesate. De acolo am scos-o, așa că nu încerca să negi.

Auzind răspunsul ei, în primele două secunde s-a putut zări o urmă de dezamăgire în privirea lui Edi, pentru faptul că a fot descoperit, dar apoi acesta i-a provocat un râs agresiv, care demonstra mai mult starea de furie excesivă ce-l cuprinse, decât o stare de veselie autentică.

- Scuză-mă, dar asta chiar mi se pare amuzant și sunt de-a dreptul uimit până unde te duce imaginația ta bogată, se scuză el, fără prezența sincerității în exprimarea acelor scuze și manifestându-se într-un mod nepotrivit situației, făcând-o astfel pe Iolanda să îl privească suspicios.

După ce s-a potolit din acel râs nejustificat, Edi a adoptat aceeași atitudine de ironie ce părea și mai ascuțită de această dată și a recunoscut:

- Dar știi ce, chiar ai dreptate. Adevărul este că, din moment ce am dus o viață de dezmăț și eram obișnuit să schimb femeile în fiecare seară, acum este normal să nu pot rezista într-o relație serioasă și să fiu mulțumit cu o singură femeie. De aceea, să știi că nu te înșel doar cu una, ci cu alte zeci de femei. De fapt, adevărul este că am de gând să le cer pe toate în căsătorie și să-mi fac un harem. De ce te uiți așa șocată la mine, nu asta este ceea ce îți închipui tu? Nu mai degrabă crezi asemenea idioțenii, decât în fidelitatea mea? A, și dacă te întrebi ce mai caut aici și de ce încerc să te conving să te întorci la mine, păi... ca să fiu sincer, începu Edi să-i acorde răspunsul la întrebarea adresată tot de el, plimbându-și ochii seducători și persiflatori pe silueta ei de jos în sus, trebuie să recunosc că încă îmi placi și mă atragi destul de mult și mă gândeam că n-ar strica să mă bucur și de atențiile tale din când în când, pe lângă atențiile celorlalte.

Nu a avut timp să termine de rostit ultima silabă, că acesta a simțit numaidecât, pe obrazul său stâng, usturimea provocată de palma severă pe care Iolanda i-a dat-o. După șoc și-a întors fața la ea și a privit-o necruțător și semeț, fiind destul de vizibil cum strângea din dinți ca să-și țină furia în frâu.

Doar dintr-un pas mare s-a aflat lângă ea și și-a încleștat mâna pe bărbia ei, forțând-o să-l privească și vorbindu-i foarte nervos:

- De ce nu ai venit la mine să faci același lucru imediat după ce ai auzit acea discuție? Aș fi preferat de o mie de ori să-mi dai această palmă atunci sau să mă lovești cu ce îți venea la mână, decât să pleci în felul acela. Așa nu aveai timp să ajungi în halul ăsta, din cauza suferinței pe care ți-ai creat-o singură, iar eu nu mai disperam pentru faptul că nu te-am găsit în casă și că nu reușeam să dau de tine. Mă doare, Ioli, să știu că tu mă crezi capabil de așa ceva, că mă desconsideri ca om și ca bărbat în felul acesta, adăugă Edi, îmblânzindu-și într-o oarecare măsură, atât glasul, cât și strânsoarea degetelor sale. Doare cumplit să văd că tu pui la îndoială relația noastră, dragostea mea pentru tine și tot ce am trăit amândoi până acum. Doare, frumoaso, să te văd plângând în halul acesta din cauza mea.

- Dacă ai impresia că prin aceste cuvinte pline de sentimentalism vei obține iertarea mea, te străduiești degeaba. Tot ce vreau este să ieși afară din dormitorul meu și asta cât mai repede, l-a anunțat Iolanda, depărtându-se de el, fără să lase, nici măcar pentru o clipă, senzația că au atins-o în vreun fel cuvintele sau apropierea lui.

- Îmi pare rău pentru tine, dar nu eu sunt cel care are nevoie de iertarea ta, ci tu ești cea care va trebui să obțină iertarea mea, după ce îți voi dovedi că sunt nevinovat, o anunță Edi, adoptând o atitudine demnă și privind-o semeț.

- Chiar sunt curioasă prin ce șiretlic îți vei dovedi tu nevinovăția. Pentru că mie una mi se pare imposibil de justificat ceva ce este nejustificabil. Așa că, hai, să-ți aud explicațiile pe care ești atât de dornic să mi le oferi, i-a strigat Iolanda, luând o poziție de așteptare cu brațele strânse la piept și privindu-l sfidător.

- Știi ce, nu o să mai primești nicio explicație din partea mea, pentru că sunt sigur că nu mă vei crede. Orice ți-aș spune, pentru tine va semnifica o altă minciună, așa că nu am de gând să mă obosesc degeaba. Oricum, nu meriți niciun efort în plus venit din partea mea. Dar în schimb, te voi pune în fața realității care îmi va dovedi nevinovăția. Din păcate nu o pot face mai devreme de mâine dimineață, așa că vom sta amândoi să așteptăm să treacă timpul, iar mâine la prima oră, te asigur că vei primi explicația mea printr-un fapt concret. Până atunci, te sfătuiesc să îți pregătești discursul cu care îmi vei cere iertare.

După acest anunț, făcut cu o atitudine plină de fală din partea lui Edi, acesta s-a așezat pe unul dintre fotoliile prezente din acea cameră, adoptă o poziție cât mai comodă, arătând prin asta că el este dispus să rămână în acel loc în tot timpul rămas până a doua zi dimineață.

- Asta este cea mai mare absurditate pe care am auzit-o? Cum adică nu poți să-mi dovedești nimic până mâine dimineață?

- Vei înțelege motivele pentru care nu pot, tot mâine.

- Și acum ce faci? Doar nu ai de gând să rămâi aici atâtea ore? îl întrebă ea, privindu-l șocată.

- Nu am de gând să rămân aici, ci am de gând să nu mă dezlipesc nicio clipă de lângă tine în tot timpul care a mai rămas până mâine. Adică unde vei merge tu, voi merge și eu. Și procedez în felul acesta, pentru că nu vreau să risc ca tu să-mi spui după aceea, că am avut suficient timp să plănuiesc ceea ce urmează să-ți arăt mâine și că a fost o înscenare. Ținând cont de imaginația ta bogată și bolnavă, te cred în stare și de așa ceva. Poftim, poți ține tu și telefonul meu, ca să eliminăm astfel toate posibilitățile pe care le-aș putea avea, i-a explicat acesta, aruncându-și telefonul său mobil pe patul Iolandei și reluându-și după aceea poziția relaxată.

- Nu am nevoie de telefonul tău și nici nu vreau să rămâi aici, tot ce vreau este să pleci din camera mea. Tu nu auzi? Ieși! țipă ea, când Edi nu a reacționat în niciun fel la dorința ei.

Iar pentru faptul că, în pofida țipetelor sale, Iolanda s-a lovit în continuare de un refuz de neclintit din partea lui Edi, aceasta a devenit și mai nervoasă din pricina stării de calmitate și de indiferență de care el dădea dovadă. Și astfel că reacționă conform stilului său impulsiv și furtunos și a început să arunce cu pernele decorative de pe patul ei în Edi, strigând la aceasta să plece. Terminând cu pernele, a trecut și la alte obiecte de prin cameră care nu mai păreau atât de prietenoase cu siguranța lui Edi, motiv pentru care, acesta s-a ridicat în picioare și a încercat să se apere de armele ei, în timp ce a strigat la ea:

- Potolește-te, Iolanda! Ești nebună, femeie! Vrei să mă omori? Tu nu auzi să încetezi?

- Dacă vrei să încetez, ieși afară din camera mea.

- Nu ies! a țipat și Edi la ea.

- Ieși! Tu nu auzi?

- Nu am de gând să plec, chiar dacă risc să-mi spargi capul cu ceva. Așa că te obosești degeaba.

Astfel au continuat să țipe unul la altul, de data aceasta dezlănțuindu-și amândoi furia și spunându-și unul celuilalt cuvinte nu prea ortodoxe. Iar atunci când țipetele lor au devenit mult prea exagerate și când au început să se audă în toată casa, Ioan și-a făcut apariția în camera surorii lui și cu un glas autoritar și suficient de ridicat cât să acopere țipetele celor doi, le-a spus:

- Potoliți-vă amândoi! Ce Dumnezeului înseamnă circul ăsta? Nu așa vă rezolvați problemele, urlând unul la celălalt și purtându-vă ca doi sălbatici. Iar dacă credeți că nu puteți să vă purtați civilizat, vă rog frumos să ieșiți afară în stradă și să urlați acolo cât vreți, dar nu aici. Țipetele voastre se aud în toată casa, iar fiul meu deja este îngrozit de ele și nu este obligat să vă suporte vouă purtările animalice. În plus, mama ta Edi a intrat adineauri în casă și cred că niciunul dintre voi doi nu își dorește să o supere cu cearta voastră.

- Ai dreptate, Ioan. Scuză-ne! Îți promit că nu se va mai întâmpla, i-a făgăduit Edi, ușor rușinat de acea situație, fapt neîmpărtășit și de Iolanda, care se exprimă cu aceeași agresivitate, atunci când îi ceru fratelui ei:

- Ioan, te rog, dă-l afară pe ăsta din camera mea, pentru că nu vrea să înțeleagă că eu nu îmi doresc să-l mai văd lângă mine.

- Îmi pare rău, dar nu am de gând să intervin pentru niciunul dintre voi doi. Tot ce vă rog este să vă rezolvați problemele în liniște. Iar tu domnișoară, încearcă să te temperezi pentru că cel mai mult se auzeau urletele tale.

După plecarea lui Ioan, cei doi au păstrat tăcerea și au evitat să se privească unul pe celălalt, putând astfel să-și aducă fiecare calmitatea. Iar atunci când ochii li s-au întâlnit, pentru o clipă au rămas înlănțuiți în acel contact vizual, s-au privit cu profunzime și au reușit ca din nou să simtă amândoi legătura trainică dintre ei și inimile lor.

Edi știa că este cel mai potrivit moment să încerce să se apropie de ea și să-i amintească de ce el nu ar fi în stare de lucrurile pe care ea le gândește despre el, doar că Iolanda, înțelegând intenția lui, a pus mâna pe unul dintre sfeșnicele așezate pe mobilierul din spatele ei și l-a amenințat pe acesta:

- Dacă te apropii de mine, jur că te lovesc.

- Lovește-mă! Hai, ce mai aștepți! o îndemnă acesta, înaintând spre ea fără să arate vreo teamă. Dacă tot ai declarat că nu vrei să mă mai vezi niciodată, ei bine, acum ai ocazia să scapi de mine pentru totdeauna. Hai! Nu ai curaj? continuă el să o provoace, când s-a aflat chiar în fața ei.

Observând ezitarea Iolandei de a-și duce la capăt amenințarea, Edi i-a luat cu ușurință sfeșnicul din mână, îl așeză la locul său, fără să întreruptă contactul lor vizual, spunându-i:

- Mă gândeam eu. Ești precum un cățeluș din acela mic, care se agită și își arată colții, dar care nu este în stare să-i și folosească. Ioli, reluă el cu o voce încărcată de emoție și de sinceritate, nu te-am înșelat și nici nu aș face-o vreodată, pentru că tu ești tot ce am eu nevoie. Tu ești fericirea mea, o fericire de care vreau să am parte toată viața. Ești femeia pe care mi-am dorit-o și o doresc cel mai mult și cea la care am visat încă de când eram un puști. Credeam că ai înțeles lucrurile astea și că îți este destul de clar ce și cât reprezinți tu pentru mine.

Preț de o clipă, acesta a simțit că a reușit să-i atragă atenția asupra declarațiilor sale, fapt pentru care se apropie și mai mult de ea și începu să își plimbe ușor degetele pe fața ei.

Iolanda a devenit conștientă de pericolul de care era amenințată odată cu acea apropiere și se ura pe sine pentru faptul că Edi încă avea puterea să o intimideze, să o supună tăcerii cu o simplă atingere sau privire și să o lase fără nicio reacție. Cu ultimele eforturi și cu un glas chinuit de atracția dintre ei doi, care începuse să-și facă simțită prezența, Iolanda l-a avertizat:

- Să nu îndrăznești să mă săruți!

- De ce nu? întrebă Edi, privind-o cu cea mai seducătoare privire a a sa și aducând-o deja în brațele sale.

- Pentru că eu nu vreau.

- De ce spui lucruri care nu sunt conforme cu ceea ce simți?

- Spun doar adevărul. Chiar nu vreau să mă săruți, și-a susținut ea afirmația, străduindu-se să se arate cât mai indiferentă în fața focului izbucnit între ei și care începuse să-i cuprindă pe amândoi.

Edi o privi în stilul său ademenitor, dar se putea zări și o aroganță survenită din încrederea pe care o avea cu toată acea situație. Apoi alătură acelei priviri intense și un surâs plin de încântare, ce a avut menirea să-i amintească Iolandei cât de atrăgător este bărbatul în ale cărui brațe se afla și că nu i-a fost nicicum greu să găsească cele zeci de femei
pe care a declarat că le are deja.

- Frumoaso, uiți că te-am avut de atâtea ori în brațele mele și că îți cunosc fiecare reacție, fiecare vibrație a trupului tău și fiecare privire? De exemplu, acum prin tot ceea ce îmi transmiți prin simțuri și prin intermediul ochilor tăi, deși afirmi contrariul a ceea ce simți, crede-mă că aș avea nevoie de minimum de eforturi ca să obțin din partea ta mult mai mult decât un sărut.

- Ești un încrezut insuportabil, asta ești, i-a strigat Iolanda în față, ajungând să fie supărată mai mult pe dreptatea pe care o avea, decât pe el, în timp ce se zbătea să scape din brațele sale. Chiar crezi că ești cel mai irezistibil bărbat la care visează toate femeile?

Devenind din nou irascibil și dorind să o potolească, Edi a tras-o cu brutalitate și mai aproape de el și a ținut-o prizonieră în brațele sale, împotriva voinței ei, apoi îi vorbi cu o siguranță desăvârșită, făcând următoarele afirmații:

- Nu, nu sunt bărbatul la care visează toate femeile și nici nu mă interesează să fiu, dar sunt bărbatul la care visezi tu. Pentru tine da, sunt cel mai irezistibil bărbat. Pentru tine am devenit bărbatul vieții tale și singurul alături de care îți dorești să fii. Și te rog, să nu îndrăznești să negi lucrurile astea, pentru că te obosești degeaba.

- Nu le neg, dar în schimb te înștiințez că ai fost toate astea până azi dimineață, când am aflat că mă înșeli, i-a strigat din nou Iolanda, provocându-l pe acesta să o bruscheze din nou și să-i strige la rândul său:

- La naiba, taci, pentru că nu mai suport să te aud spunând prostia asta. Nu te-am înșelat, Iolanda, și nici nu aș fi în stare să o fac vreodată!

- Măcar ai bunul-simț și nu mă mai minți cu atâta nerușinare. Nici măcar nu ești în stare să-mi oferi o explicație care să confirme nevinovăția cu care te fălești.

- Ți-am spus doar că mâine dimineață vei primi cea mai clară dovadă a nevinovăției mele.

- Este total absurdă tragerea asta de timp și nu înțeleg ce cauți să obții tu cu ea. Dar te anunț că nu mă mai interesează nicio explicație din partea ta și că din punctul meu de vedere tot ce a existat între noi vreodată s-a terminat în clipa asta. Așa că te rog, dă-mi drumul și lasă-mă în pace!

Iolanda a început să se zbată din nou și să-l împingă de lângă ea, dorind cu orice preț să scape din brațele lui. Edi se încăpățână să nu o elibereze, iar pentru faptul că ea continua să-l lovească cu pumnii în piept și știind că în acel moment, exista un singur mod cu care putea să o potolească, i-a cuprins capul în strânsoarea palmelor lui, iar în următoarea fracțiune de secundă i-a zdrobit buzele și a început să o sărute sălbatic, lăsându-se condus de o însetare arzătoare.

Doar de câteva secunde a avut nevoie pentru a o liniști pe Iolanda și a o face să-i răspundă la sărut cu aceeași însetare, de parcă uitase complet de presupusa lui trădare, iar tot ce conta pentru ea era să se asigure că Edi este acolo, cu ea, că nu l-a pierdut așa cum crezuse și că totul avea să fie ca înainte între ei doi. După clipe bune în care s-au sărutat pătimaș și au încercat să devină cât mai conștienți de momentul pe care îl trăiau și de prezența unuia celuilalt, Edi și-a pironit ochii în verdele strălucitor al ochilor ei și cu o voce joasă, i-a spus:

- Frumoaso, tu uiți un lucru foarte important și anume: că ceea ce există între noi doi nu se poate termina niciodată, iar tu nu poți pune capăt relației noastre pentru că ți-ai luat un angajament în noaptea în care am făcut dragoste pentru prima oară. Îți amintești ce te-am întrebat înainte de a te face a mea și care a fost răspunsul tău?

- Da, a murmurat Iolanda.

- Ce? Repetă, te rog, ca să mă asigur că încă îți sunt cunoscute acele cuvinte, i-a cerut Edi, sărutându-i suav pielea din spatele urechii, cauzându-i Iolandei prin acest gest o exprimare și mai dificilă, atunci când s-a supus cerinței lui:

- M-ai întrebat dacă sunt sigură de ceea ce vreau, pentru că odată ce accept să fiu a ta în seara aceea, înseamnă că accept să fiu a ta pentru totdeauna.

- Corect. Și cum tu ai acceptat, asta înseamnă că tu chiar vei fi a mea pentru tot restul vieții. Așa că nu încerca să scapi de mine, pentru că nu mai există nicio scăpare pentru noi doi. Suntem destinați sau chiar blestemați dacă vrei, să rămânem împreună pentru totdeauna. Și crede-mă că nu voi permite ca lucrurile să stea altfel, indiferent dacă vom ajunge să ne scoatem ochii unul celuilalt și asta pentru că eu nu mai pot să trăiesc fără tine. Ioli, dragostea mea, și-a reluat el discursul după un scurt moment în care s-au privit intens, vorbindu-i cu sinceritate și cu o dulceață în voce ce a pătruns până în inima acesteia, chiar dacă ea continua să se opună sentimentelor de dragoste pe care Edi i le scotea la suprafață, uită-te cu atenție în ochii mei și spune-mi sincer, de această dată, dacă tu chiar mă crezi în stare să fac așa ceva, să-ți provoc un asemenea rău.

- Aș vrea să cred cu toată forța inimii mele că nu ai fost în stare să mă înșeli, dar...

- Crede, Ioli, pentru că nu există niciun motiv pentru care aș face așa ceva. Te iubesc prea mult și nicio altă femeie nu mă va interesa și nici nu va putea să schimbe vreodată ceea ce simt pentru tine, a întrerupt-o el, exprimându-se cu o dorință imensă de a fi crezut.

- Atunci cu cine vorbeai la telefon și de ce i-ai spus „iubita mea" și că de abia aștepți să o vezi?

- Delia este numele celei cu care vorbeam, i-a mărturisit Edi, privind-o fix în ochi cu aceeași lipsă de vinovăție ce o deruta și mai mult pe Iolanda.

- Așadar, recunoști că este vorba de o femeie?! îl întrebă aceasta iute, cu ochii ei verzi măriți și revenind în starea sa de revoltă.

- Da, normal că este vorba despre o ea, din moment ce am folosit apelativul „iubita mea". Consider că ar fi fost mai grav dacă era vorba despre un bărbat, iar eu să folosesc acest apelativ, nu crezi? încercă Edi să destindă atmosfera cu o glumă, ce nu a fost nicicum gustată și de Iolanda. În plus, un astfel de apelativ poate fi folosit și în privința cuiva pentru care ai un sentiment de afecțiune mai specială, dar fără niciun caracter erotic.

- Toate cuvintele tale, cu care încerci să te dezvinovățești și să mă îndupleci pe mine, sunt plăcute și par adevărate, dar prefer să primesc certitudinea acestui adevăr pe care îl susții.

- Ți-am spus, vei primi această certitudine mâine dimineață.

- Foarte bine! Până atunci, te rog să te apropii de mine cât mai puțin posibil și să nu mai îndrăznești să mă săruți, l-a anunțat Iolanda, cu o atitudine semeață, străduindu-se să se arate inabordabilă și plecând din brațele lui fără să mai întâmpine vreun obstacol.

Edi a privit-o fără să se arate afectat de anunțul ei. Dimpotrivă, avea zugrăvit un surâs mândru pe chipul său, amuzându-se de atitudinea ei falsă.

- Serios?! Chiar ai de gând să te ții după mine la fiecare pas și întreaga zi? îl întrebă Iolanda, privindu-l cu ochii încruntați, în momentul în care ea a ieșit din dormitor, iar el a urmat-o îndeaproape.

- Ți-am spus doar că nu scapi de mine și asta ca să evit să-mi mai faci și mâine o altă scenă.

Iolanda a intenționat să-i spună ceva, dar văzându-l pe Junior că tocmai urcase scările și că se apropia de ei, i se adresă micuțului, ignorându-l complet pe Edi:

- Hei, piciule, ce faci?

- Mătușa Ioli! Edi! strigă copilul foarte fericit când îi văzu, alergând în brațele mătușii sale.

- Ce zici, piciule, ne jucăm noi doi un joc pe care să-l alegi tu? Astăzi, cum este duminică, nu am niciun alt plan și mi-ar plăcea foarte mult să-mi petrec ziua cu tine, încercă Iolanda să-l ispitească pe Junior, fiind conștientă că prin prezența copilului între ei doi va putea și ea să rămână în continuare indiferentă și supărată în fața lui Edi.

- Of, mătușa Ioli, îmi pare rău, dar eu voi pleca chiar acum cu mami și cu tati în parc. Ne ducem să ne plimbăm cu bicicletele, o anunță micuțul, cu o vădită părere de rău că nu se poate juca cu ea, dar și cu o bucurie prezentă pentru plimbarea pe care urma să o facă.

- Perfect! Vin și eu cu voi să mă plimb cu bicicletele.

- Și eu vin.

- Tu nici măcar nu ai bicicletă, așa că nu poți veni, a ripostat Iolanda, întorcându-se către Edi cu o privire fulgerătoare imediat ce l-a auzit invitându-se singur în respectiva plimbare.

- Edi, îți împrumut eu bicicleta mea și ne plimbăm pe rând cu ea, i-a sărit numaidecât în ajutor micuțul Ioan, arătându-se plin de bunăvoință, fără să realizeze că astfel trece în tabăra adversă mătușii sale.

- Îți mulțumesc tare mult, piciule. Ești un prieten de nădejde, i-a mulțumit Edi lui Junior cu sinceritate, apoi și-a întors o privire sfidătoare la iubita sa și îi vorbi pe un ton plin de reproș: Vezi, cineva care ține cu adevărat la mine și care chiar mă vrea în preajma sa. Și să știi că deși nu am bicicleta aici, pot veni la plimbare cu voi și cu rolele, pe care le-am lăsat în casa mamei mele, așa că nu trebuie să plec pană la noi acasă.

- Da, Edi, este o idee super! Așa tu poți să te ții de portbagajul de la bicicleta mea, iar eu te trag după mine, la fel cum fac băieții cei mari, exclamă Junior foarte încântat de acest plan al său, pe care Edi îl aprobă fără întârziere, necăjind-o intenționat pe Iolanda, care și-a dat ochii peste cap și nu și-a putut ascunde supărarea pentru faptul că acesta a câștigat teren în favoarea lui chiar și privința nepotului său.

Astfel că au plecat toți cinci în plimbarea din parc, timp în care cei doi au continuat să se atace cu replici acide, asemenea unor adolescenți îndrăgostiți și certați, stârnind râsul celorlalți, dar primind și câte o mustrare din partea lui Ioan, atunci când exagerau, amintindu-le că este și un copil prin preajmă.

Cu toate acestea, au reușit ca în fața doamnei Olga, să ascundă cu succes momentul critic al relației lor, fiind conștienți amândoi cât de mult ar afecta-o pe aceasta să-i vadă certați și mai ales să afle motivul acelei neînțelegeri, lucru nedorit de niciunul dintre ei.

- Să nu crezi că îți voi permite să dormi cu mine în același pat, i-a zis Iolanda cu aceeași atitudine războinică, când a venit seara și s-a retras în dormitorul său, iar Edi a urmat-o.

- Stai liniștită că voi dormi pe fotoliu, dacă într-adevăr, mai nou, îți displace să împarți același pat cu mine și din moment ce nu ai vrut să mergem la noi acasă.

- Sau te poți duce să dormi în altă cameră. Mai sunt și alte dormitoare libere în casa aceasta.

- Crezi că ți-am suportat nazurile tale toată ziua ca să renunț acum? Nici gând, a anunțat-o Edi foarte nonșalant, deja făcându-se comod în fotoliul ce avea să-i servească drept pat în acea noapte.

Iolanda a mai aruncat din nou asupra lui câteva săgeți ascuțite prin intermediul ochilor ei verzi, însă în mod surprinzător a ales să nu mai dea naștere la o altă repriză de ceartă și s-a preocupat doar de tabieturile ei de seară, timp în care a fost privită fără încetare și cu un real interes de către Edi.

Iar atunci când s-a băgat în pat și a observat că acesta continua să o privească stăruitor, se arătă foarte deranjată de acest aspect și i-a spus:

- Este chiar sâcâitor să fii privit la orice pas, așa că ți-aș fi recunoscătoare dacă nu te-ai mai holba la mine.

Edi nu s-a arătat dispus să-i alimenteze din nou acea comportare de răzvrătită, ci din contră a privit-o cu dragoste și cu o nostalgie ce-i lumină ochii săi albaștri, iar după câteva clipe i-a spus:

- Știi, cât timp am locuit în casa mamei mele, iar tu ai ocupat această cameră, nu a fost seară să nu mă uit de vizavi la ferestra ta și să-mi imaginez ce faci și care îți sunt obiceiurile înainte de culcare. Câteodată îți zăream silueta la geam, iar inima mi-o lua la trap de fiecare dată când se întâmpla asta, iar atunci când stingeai lumina, îmi imaginam cum arăți când dormi sau cum ar fi să îndrăznesc să mă strecor în camera ta și să dorm cu tine în brațele mele măcar o noapte.

Această mărturisire plină de sinceritate și de sensibilitate, a înduioșat-o cu adevărat pe Iolanda și i-a pătruns în inimă cu toată forța. Edi a evitat mereu să-i povestească despre sentimentele lui pentru ea din acele vremuri, deși Iolanda a insistat de câteva ori, însă el îi spunea că nu sunt niște amintiri prea plăcute și că nici nu este prea mândru de el din acea perioadă și că nu vrea să vorbească despre asta. Iar în acea clipă, faptul că a făcut-o din propria inițiativă și cu o vădită nevoie de a-și elibera sufletul de tristețea dorințelor neîmplinite din acele vremuri, a mișcat-o profund pe Iolanda. L-a privit în tăcere și cu mare atenție, o clipă destul de lungă și pentru prima dată în acea zi, a simțit că sufletul i s-a eliberat de teama de a-l pierde, pentru că i s-a părut și ei imposibil ca Edi să fie capabil să o înșele și acum era convinsă că mâine avea să primească o dovadă clară a nevinovăției sale. Iar acel sentiment de încredere în el și în dragostea lui, a devenit atât de puternic încât a reușit să-i zâmbească cu dragoste, să-i facă loc lângă ea în pat și să-i spună:

- În cazul în care nu te-ai plictisit să dormi cu mine în brațele tale, mai ai ocazia să faci acest lucru și în această noapte.

- Ești sigură? se interesă acesta foarte surprins de invitația primită. Adică, nu risc să primesc vreun sfeșnic în cap dacă îndrăznesc să mă bag în pat lângă tine?

- Haide, Edi, vino în pat și nu mai glumi!

Nu a mai așteptat și o altă invitație, că și-a abandonat cât mai repede fotoliul și i s-a alăturat acesteia. A cuprins-o cu brațele sale, aducând-o cât mai aproape de el, șoptindu-i la ureche:

- Te iubesc, frumoaso, mai mult decât mă iubesc pe mine însumi și crede-mă că mai degrabă mi-aș face rău mie, decât să-ți fac vreun rău ție.

Iolanda nu i-a spus nimic, dar în schimb a oftat de parcă și-a eliberat sufletul, a acceptat cu încântare îmbrățișarea lui și a adormit în scurt timp, foarte liniștită.

Sosind și dimineața hotărâtoare, când nici nu se luminase bine, Edi se căznea de zor să o trezească pe Iolanda, care se plângea asemenea unui copil că ea mai vrea să doarmă.

- Haide, Ioli, trezește-te, pentru că se face târziu și nu mai ajungem la timp.

- Dar nici nu s-a luminat. Unde Dumnezeului mergem atât de devreme?

- O să vezi. Hai nu mai fi puturoasă, a insistat acesta, dezvelind-o complet și obligând-o să se ridice din pat.

După o oră, Edi a parcat mașina în parcarea subterană a unui mall din București, fapt ce a surprins-o pe Iolanda.

- Serios? M-ai trezit atât de devreme ca să venim la mall? Ce naiba căutăm aici? Nici măcar nu este deschis.

- Amanta mea este genul acela de femeie plină de fițe și îi place să-și petreacă timpul prin mall-uri. De aceea te-am adus aici, ca să o cunoști. Dacă tot ai aflat de ea, consider că nu mai are rost să vă ascund una de cealaltă, i-a explicat Edi, ironizând-o și amuzându-se copios de expresia feței ei.

- Câteodată ai niște glume tare idioate, i-a replicat Iolanda, strâmbându-se la el.

Intrând în mall, cu Iolanda de mână, s-a îndreptat spre patinoarul permanent din incita acestuia, unde au fost întâmpinați de domnul care stătea de pază la intrare și care îl salută cu respect pe Edi:

- Bună dimineața, domnule avocat! Ce faceți? Nu v-am mai văzut de multă vreme pe aici.

- Bună dimineața! Într-adevăr, nu am mai avut timp să trec pe aici. Ea a ajuns? îl întrebă Edi foarte politicos.

- Da, de o jumătate de oră, deja zburdă pe gheață. Dar poftiți înăuntru, i-a invitata acesta, salutând-o și pe Iolanda printr-un gest al capului.

- Nu știam că obișnuiești să vii pe patinoar, i-a zis aceasta din urmă, neînțelegând exact ce căutau în acel loc.

- Sunt multe lucruri pe care încă nu le știi despre mine, i-a răspuns Edi, apropiindu-se de singura persoană care se afla așezată pe băncuțele de la marginea patinoarului.

Era o doamnă foarte în vârstă, îmbrăcată într-un stil extrem de modest și care privea cu dragoste spre fata de aproximativ zece ani, care patina într-un stil artistic, alunecând cu eleganță pe gheață, executând mișcări sigure și mlădioase.

- Bună dimineață, doamnă! Ce faceți? o salută Edi pe respectiva femeie, imediat ce au ajuns lângă ea.

- Bună dimineața, domnule avocat! Ce surpriză! Nu vă așteptam în dimineața aceasta, i-a răspuns ea, foarte încântată de apariția lui.

- Nu a fost ceva planificat. Am vorbit ieri de dimineață cu Delia la telefon și mi-a zis că veniți de la Brașov pentru două zile și eram convins că o să o găsesc aici la această oră.

- Da, păi o știți cât este de conștiincioasă și cum are un concurs foarte important săptămâna viitoare, trebuie să se antreneze temeinic până atunci. Doar că ieri și-a forțat glezna pe care a avut-o luxată și acum observ că o doare puțin, chiar dacă nu vrea să recunoască sub nicio formă.

- Știu, mi-a povestit la telefon și i-am spus că ar trebui să fie mai atentă cu lucrurile astea, că doar știe cât a pătimit din cauza gleznei.

- Aveți dreptate. Și eu îi spun mereu lucrurile astea. Vai, cât o să se bucure foarte mult să vă vadă.

Iolanda a ascultat cu mare atenție conversația iubitului ei cu acea doamnă necunoscută pentru ea, iar ultimele lui cuvinte i-au amintit de altele asemănătoare pe care le-a auzit în acea dimineață: „Iubita mea dragă, va trebui să fii mai atentă pe viitor cu lucrurile astea." Extrem de contrariată a privit către fetița ce continua să patineze și se întrebă cu surprindere, dacă era posibil ca ea să fie cea cu care vorbise Edi și căreia i-a spus „iubita mea dragă", iar următoarele cuvinte folosite tot de el, pe care de asemenea și le-a amintit, au avut puterea să-i întărească și mai mult acea posibilitate: „În plus, un astfel de apelativ poate fi folosit și în privința cuiva pentru care ai un sentiment de afecțiune mai specială, dar fără niciun caracter erotic."

A fost scoasă din aceste gânduri, chiar de el, care o strigase de două ori pentru a-i face cunoștință cu acea doamnă. După aceste prezentări, Edi a luat-o de mână și s-a apropiat cu ea de mantinelă, unde păstră tăcerea și privi cu drag spre respectiva fată, asemenea unui tată care își privește fiica, fapt observat și de Iolanda, care îl întrebă imediat:

- Îmi spui cine sunt cele două, de unde le cunoști, de când și ce căutăm aici?

- Ea este Delia, campioană națională la patinaj artistic, la categoria ei de vârstă, i-a răspuns Edi, arătând spre fată, iar doamna cu care ți-am făcut cunoștință este bunica ei. Le-am cunoscut în urmă cu aproximativ patru ani. Mama ei a murit cu câteva luni de zile înainte să o cunosc eu, tatăl ei este un om foarte agresiv și un bețiv notoriu, care nici măcar nu este în stare să aibă grijă de el însuși, motiv pentru care, după moartea fiicei lor, bunicii ei, adică doamna de acolo și soțul dânsei, s-au luptat să câștige custodia unică a nepoatei. Pentru acest lucru au apelat la serviciile cabinetului de avocatură al fratelui tău. La început, fiind un caz mai dificil, cel care a preluat cazul a fost Ioan, doar că din păcate nașul vostru a murit exact în acea perioadă și cum lui i-a fost imposibil să se mai ocupe de caz, având multe alte lucruri mai importante de făcut, singurul disponibil am fost eu. Abia ce terminasem facultatea și chiar dacă lucram de un an de zile în cabinetul fratelui tău, acesta a fost primul meu caz mai dificil pe care l-am preluat și pe care l-am câștigat cu succes. Bineînțeles urmând pașii indicați de fratele tău, dar tot un mare succes a rămas pentru mine. Pe timpul procesului, am îndrăgit-o foarte mult pe această copilă care pe atunci avea doar șase anișori. Era cea mai dulce fetiță pe care am văzut-o vreodată și pentru faptul că are ochii verzi ca ai tăi, în acele timpuri, îmi aducea aminte de tine de când aveai aceeași vârstă cu ea. De câte ori o vedeam, ea îmi vorbea doar despre patinaj și îmi spunea mereu că ea o să ajungă o mare patinatoare și așa mi-am dat seama cât de mult îi place acest sport. Am aflat că bunicii ei nu își mai permit să îi ofere condițiile necesare pentru practicarea acestui sport, iar faptul că în București nu mai există cluburi de patinaj artistic sau un patinoar permanent, cu excepția acestuia pe care se pot face antrenamentele doar la aceste ore și care este foarte mic față de ce are ea nevoie, lucrurile s-au complicat și mai mult deoarece singura opțiune era să se mute la Brașov, unde există toate astea. Aici am intervenit eu, i-am ajutat cu tot ce am putut ca această mutare să fie posibilă și o susțin cu tot ce pot, mai ales cu partea financiară, ca ea să poată practica în continuare acest sport și să-și poată urma visul. Mai exact, fac pentru ea același lucru pe care fratele tău l-a făcut pentru mine. O fac și de dragul acestei puștoaice, dar și pentru faptul că simt că datorez asta vieții. Știu ce înseamnă să ți se întindă o mână de ajutor și cât de mult îți poate schimba drumul vieții acea mână întinsă. Cu ea vorbeam, Ioli, ieri de dimineață și ei i-am spus „iubita mea dragă" și că îmi este dor de ea.

- De ce nu mi-ai spus cu cine vorbeai și cine era? îl întrebă Iolanda, extrem de înduioșată de acea poveste și de gestul lui de umanitate.

- Pentru că în acele clipe, orice ți-aș fi spus tu nu m-ai fi crezut.

- Atunci, de ce nu mi-ai spus despre ea până acum?

- Nu fac gestul acesta ca să mă fălesc cu el, ci îl fac pentru că așa simt și pentru că îmi aduce o mulțumire și satisfacție lăuntrică. Motiv pentru care, singurul care știe despre ea și despre tot ce fac eu pentru ea, este fratele tău, nici măcar mama nu are cunoștință de acest lucru, iar ție intenționam să-ți spun, dar voiam ca atunci când îți spun despre ea să o și cunoști. Ea vine destul de rar în București și de aceea am tot amânat, iar ieri când m-a sunat și când mi-a spus că vine în oraș pentru două zile, de aceea i-am spus că depinde de programul tău, pentru că nu voiam să o mai vizitez singur, ci voiam să vii și tu cu mine și să o cunoști.

- Acum înțeleg de ce aproape toate cazurile din Brașov pe care le aveți la cabinetul de avocatură le-ai preluat întotdeauna tu. Te duceai acolo ca să o vezi și pe ea, nu?

- Da, recunosc că acesta era unul dintre motive. Dar înainte să te am pe tine, nu conta orașul în care erau cazurile pe care le preluam, important pentru mine era să plec și să mă îndepărtez, măcar pentru câteva zile, de viața lipsită de sens pe care o duceam.

În urma acestui adevăr și a ultimelor lui cuvinte rostite cu durerea survenită din cicatricile sufletului său, Iolanda a simțit intens cum inima îi este schingiuită când și-a dat seama cât de nedreaptă a fost cu el. Ar fi vrut să-i ceară iertare chiar în acea clipă, doar că îi era teamă că lacrimile de care era amenințată îi vor inunda obrajii.

În tot acest timp, Delia, nefiind conștientă de prezența lui Edi, a continuat să patineze nestingherită de niciun alt factor, până în acea clipă în care a executat o piruetă spectaculoasă și a aterizat chiar cu fața la cei doi, putând astfel să îl vadă pe Edi. Fața i s-a luminat numaidecât și a înaintat către el, rostindu-i numele:

- Edi! Ce surpriză! Cât mă bucur că te văd!

Acesta a întâmpinat-o cu brațele deschise, manifestându-se cu aceeași bucurie pură ca și a Deliei. A sărutat-o pe ambii obraji și după ce a schimbat câteva cuvinte cordiale cu fata, ușor emoționat de acel moment, le-a făcut cunoștință celor două. Iolanda și-a înăbușit sentimentul de vinovăție, odată cu lacrimile, și s-a arătat foarte prietenoasă cu Delia și foarte încântată de acea întâlnire cu ea. În schimb, aceasta din urmă s-a arătat puțin intimidată de prezența impozantă a Iolandei, de frumusețea și de eleganța ei, dar totodată s-a simțit limpede și un real sentiment de respect și simpatie pentru iubita lui Edi, despre care auzise atâtea lucruri frumoase.

Copleșită de tot ceea ce a aflat, de relația pură, sinceră și frumoasă dintre iubitul ei cu acea fată și de regretele ce-i invadaseră sufletul, imediat după ce Delia a plecat de lângă ei și și-a reluat antrenamentul, Iolanda s-a lăsat pradă acelei stări plină de un amestec de sentimente contradictorii și pentru a nu începe să plângă acolo de față cu el și cu cele două, a ieșit în mare grabă din incinta patinoarului.

Nedumerit de fuga ei, Edi a urmat-o imediat și a găsit-o retrasă într-un colț cu fața cufundată în palme, plângând.

- Hei, Ioli, ce înseamnă asta? De ce plângi?

- Pentru că sunt o proastă de aceea plâng, i-a răspuns ea, foarte furioasă pe ea însăși.

- Uită-te la mine, te rog, i-a cerut acesta, ridicându-i fața spre el. De ce ai reacția asta?

- Pentru că...a început Iolanda să-i explice, depunând eforturi să-și potolească lacrimile și să se exprime cât mai coerent, ieri eram convinsă că te-am pierdut pentru totdeauna și doar simplul gând că trebuia să învăț să trăiesc fără tine îmi sfâșia inima, iar acum când am descoperit că nu este așa și că am fost foarte nedreaptă cu tine, mă simt foarte vinovată și din nou îmi este teamă să nu te pierd, pentru că tu ai fi perfect îndreptățit să nu mă ierți pentru lipsa mea de încredere. În plus, sunt și foarte impresionată și emoționată cu povestea pe care mi-ai spus-o despre Delia, de ceea ce faci tu pentru ea și de relația deosebită pe care am sesizat-o la voi doi. De aceea plâng, de teamă, de emoție, de faptul că sunt foarte mândră de tine și pentru că nu mă așteptam la toate astea.

- Ai dreptate, ești o prostuță. Și pentru această reacție, dar și pentru faptul că nu ai avut încredere în mine, i-a confirmat Edi, cuprinzând-o cu ardoare în brațele sale, fericit și mândru de sufletul nobil al iubitei sale.

Era conștient de valoarea sufletului ei, era unul dintre factorii pe care l-a observat de atâtea ori la Iolanda și care l-a făcut să se îndrăgostească cu atâta forță de ea, iar acea reacție, din acel moment, nu făcea altceva decât să-i confirme această valoare și să-i dovedească că nu s-a înșelat nicicum în privința ei. Având oglindită în ochii săi albaștri toată iubirea pe care i-o purta, Edi o privi cu mare atenție și îi vorbi cu sinceritate:

- Deși ai merita să fiu foarte supărat pe tine pentru lipsa ta de încredere, pentru că m-a durut cumplit să văd că tu mă crezi capabil de așa ceva, acum nu vreau să fiu. Tot ce vreau este să recuperăm relația pe care am avut-o înainte de această neînțelegere, să-mi recuperez iubita și să nu o mai văd plângând. Așa că, te rog, nu mai plânge, pentru că altfel chiar o să mă supăr pe tine și o să încep să fac și eu pe inabordabilul.

- Edi, să știi că îmi pare foarte rău pentru faptul că m-am îndoit de tine, a continuat ea să-și prezinte regretele, privindu-l cu aceeași intensitate a dragostei ca și a lui.

- Știu, frumoaso, și de altfel te-am avertizat de ieri că o să regreți. Sper doar că ai învățat din această nefericită întâmplare, să ai încredere în mine și că acum îți este clar ce și câtă importanță ai tu în viața mea.

- Te iubesc, Edi, și îți jur că, indiferent de împrejurare, niciodată nu mă voi mai îndoi de tine.

Cu inima ușurată de rezolvarea acelei situații dintre ei doi, Edi și-a lipit buzele de buzele ei și a sărutat-o pasional, pecetluind astfel împăcarea lor. Apoi a privit-o în ochi foarte fericit și în timp ce-i ștergea chipul frumos de urmele lacrimilor, a întrebat-o:

- Dacă tot am rezolvat această situație, ai vrea să mergem și să o invităm pe Delia și pe bunica ei să luăm micul dejun împreună în oraș, înainte ca eu să mă duc la cabinet și tu la agenție? Așa ai ocazia să o cunoști și mai bine, iar eu să petrec ceva timp cu ea, fără să mă lipsesc de prezența ta.

- Da, mi-ar plăcea foarte mult, i-a răspuns Iolanda cu un entuziasm copilăresc, zâmbindu-i fericită.

La două zile de la această întâmplare, spre seară, cei doi îndrăgostiți și-au făcut prezența în casa Damadian, în calitate de invitați la cină. După ce i-a primit foarte încântată de sosirea lor, ca o adevărată gazdă primitoare, Ioana a intrat în biroul în care se afla Ioan, anunțându-l de sosirea surorii lui și a celui mai bun prieten al său:

- Ioan, îmi cer iertare dacă te deranjez, vreau doar să te anunț că au sosit Ioli și Edi.

Imediat ce i-a auzit glasul, Ioan își ridică ochii din hârtiile pe care le studia, iar chipul i se lumină numaidecât. I-a zâmbit cu căldură și a privit-o ca fascinat, contemplând-o și lăsându-se complet sedus de frumusețea, de eleganța nativă și de gingășia ei, timp în care păstră tăcerea.

- Ioan, la ce visezi? Ai auzit ce ți-am spus? l-a întrebat Ioana când i-a observat tăcerea și starea de visare, zugrăvindu-și pe chip un zâmbet dulce, spre încântarea acestuia, știind în sinea ei cauza stării lui și simțind în fiecare celulă din trupul său emoțiile provocate de acea privire bărbătească și plină de încântare.

- Închide ușa și vino lângă mine, te rog! o îndemnă el cu blândețe și cu un zâmbet ademenitor, căruia Ioana nu i s-a putut opune.

De cum s-a aflat lângă el, Ioan a luat-o de mână, a pus-o pe picioarele lui și i-a înlănțuind trupul cu brațele sale, sărutând-o cu dor și pasiune, abia apoi i-a răspuns, în timp ce se juca cu degetele în buclele ei blonde:

- Visez la cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată și la cea care îmi stăpânește inima, la cea pe care o doresc din ce în ce mai mult și pe care nu mă pot abține să nu o privesc ca fermecat de câte ori o am în fața ochilor. Ai idee cine este această femeie?

Ioana îi zâmbi jucăuș și făcând pe neștiutoarea, își ridică privirea în tavan de parcă avea nevoie să mediteze serios la ceea ce urma să spună:

- Hm, nu cred că sunt convinsă cine este, dar cu siguranță această femeie este cea mai norocoasă și cea mai fericită din lume, din moment ce a reușit să cucerească atât de tare pe cel mai chipeș, cel mai nobil, cel mai bun, cel mai inteligent și cel mai onorabil bărbat din univers.

- Uau, dar câte calități are tipul ăsta?! se miră Ioan, amuzându-se discret de jocul lor copilăresc.

- Foarte multe, i-a răspuns ea fără nicio ezitare și foarte hotărâtă, oferindu-i un mic sărut pe buze, dar plin de dulceața ei specifică, înainte de a continua să-i vorbească: La fel de multe câte ai și tu, pentru că cel despre care vorbesc ești chiar tu.

- Iar cea la care visez eu și care a reușit să-l cucerească definitiv pe tipul acesta plin de calități, se află chiar acum în brațele mele. Te iubesc mult, micuțo! Și pur și simplu nu mă pot abține să nu te admir de fiecare dată când te am în fața ochilor.

- Și eu te iubesc, Ioan, și știi doar că același lucru mi se întâmplă și mie în privința ta.

După ce a primit această declarație, fără să se mai opună dorinței, Ioan a pus din nou stăpânire pe gura ei și s-a lăsat purtat de tentația de a o simți a lui.

Amintindu-și că erau așteptați în sufragerie, Ioana nu a permis ca lucrurile să meargă într-atât de departe încât să poată fi oprite doar într-un singur mod. Fără prea multă animare, i-a menționat și lui Ioan de acest aspect, obligându-l să-și rețină dorința aprinsă și făcându-l să ofteze, când a aprobat-o:

- Iartă-mă, micuțo! Ai dreptate, nu este momentul să ne pierdem capul, mai putem aștepta.

- Te rog, Ioan, nu-ți mai cere iertare, pentru că nu ai de ce. Nu ai făcut nimic greșit, i-a zis ea, foarte deranjată de acest aspect.

- Apropo, de iertări, a rostit și el, privind la ea cu încruntare, nici tu să nu-ți mai ceri iertare când vii la mine, iar eu lucrez, pentru că tu niciodată nu mă vei deranja. Ai înțeles?

După ce a primit răspunsul pozitiv pe care îl dorea din partea ei, cei doi și-ai făcut apariția în sufragerie unde erau așteptați.

Toți cei șapte prezenți la cina din casa Damadian, alăturându-li-se și domnul Petre de această dată, s-au bucurat de o atmosferă foarte plăcută și primitoare, până în clipa în care un freamăt neobișnuit venit de afară și câteva sirene de la mașinile de pompieri, le-au perturbat liniștea.

Realizând că ceva rău se întâmplase, au ieșit cu toții afară și au fost de-a dreptul îngroziți, când au văzut că acoperișul de la garajul vecinilor din partea dreaptă, era cuprins de flăcări. Cei trei bărbați, la inițiativa lui Ioan, s-au dus să-și ofere ajutorul acestora în caz de nevoie. Din fericire, nu a fost vorba de nicio victimă, iar flăcările nu s-au întins prea mult, fiind ținute sub control de către pompieri. Astfel o parte bună a construcției a putut fi salvată, iar situația nu a fost atât de gravă și dramatică.

După aproximativ zece minute, când Ioan s-a întors și a încercat să le liniștească pe cele trei, spunându-le adevărul, o observă pe Ioana că a rămas împietrită în același loc în care o lăsase și că privirea îi era ațintită asupra flăcărilor. Se apropie ușor de ea și o strigă ușor, încercând să o scoată din acea stare, însă fără niciun succes, ba chiar din acel moment seara lor s-a transformat într-un adevărat coșmar.

Fără să reacționeze în vreun fel la încercările lui de a o readuce la realitate, Ioana după ce a murmurat cu dificultate numele fiului ei de vreo două ori, cu fața desfigurată de o durere doar de ea știută și cu disperare, a început să alerge către curtea vecinilor, chiar în direcția flăcărilor, strigând:

- Copilul meu! Copilul meu se află acolo! Trebuie să-l salvez!

Ioan a alergat după ea și a prins-o din urmă, oprind-o și ținând-o în brațele sale cu forța, în pofida faptului că ea striga în continuare și se zbătea din toate puterile să scape ca să poată înainta spre acel foc. El realiză ceea ce se întâmpla în mintea ei și momentul dureros pe care vederea acelui incendiu a făcut-o să îl retrăiască, de aceea a întors-o cu spatele către garajul cuprins de flăcări și a obligat-o să-l privească în ochi, în timp ce i-a vorbit cu înflăcărare:

- Ioana, uită-te la mine! Ceea ce există în mintea ta acum nu este adevărat. Micuțul Ioan este în casă și este teafăr.

În pofida acestor asigurări, aceasta continua să se zbată în brațele lui și să creadă real ceea ce mintea ei plăsmuia.

- Lasă-mă! Tu nu înțelegi că trebuie să-l salvez, este copilul meu și...

- Fiul nostru este bine, Ioana! Înțelege, că nu se află acolo. Liniște-te! a țipat el la ea, bruscând-o ceva mai mult, doar din dorința de a o scoate din rătăcirea sa.

- Ioan! i-a pronunțat ea numele, ivindu-se pe fața ei o liniște interioară, fiind clar că nu se referă la numele copilului său și că l-a recunoscut pe cel din fața ei și că totodată a revenit la realitate.

- Da, micuțo, sunt aici lângă tine. Nu-ți face griji, totul este în ordine. Fiul nostru este teafăr, i-a zis acesta, respirând și el ușurat, când a conștientizat că rătăcirea Ioanei a luat sfârșit.

Doar că acel sfârșit a însemnat de fapt doar un alt început pentru ea, deoarece în următoarea clipă, privindu-l fix pe Ioan, mii de imagini au început să-i treacă cu viteză prin fața ochilor, asemenea unui film ce se derula fără încetare. Din pricina șocului, dar și a vitezei cu care i s-a umplut mintea de amintiri, a simțit cum sângele din tâmple îi pulsează cu violență, provocându-i în urechi un zgomot asurzitor, continuu și obsedant, iar capul i-a fost cuprins de o durere cumplită.

- Ioana, ești bine? o întrebă Ioan plin de îngrijorare, când i-a observat grimasa de șoc și durerea de pe față.

Ioana nu a avut capacitatea necesară de a-i răspunde, pentru că mintea îi era invadată în continuare de imagini necunoscute ei până în acea clipă. Și nici puterea necesară nu a mai avut-o, deoarece durerea a devenit de nesuportat, ceea ce a făcut-o să-și cuprindă capul în mâini și să înceapă să se vaite, iar imediat după aceea, picioarele sale au refuzat să-i mai ofere stabilitate, iar ochii să-i rămână deschiși.

Ioan a simțit că trupul ei devine tot mai moale și greu în brațele sale și în timp ce a susținut-o ca să nu se prăbușească, a tot strigat-o cu disperare din dorința de a o scoate din acea stare de leșin. Însă fără niciun rezultat favorabil, pentru că Ioana a leșinat în brațele lui, în următoarea clipă.

Din acea clipă, minutele care au trecut până la sosirea serviciului de urgență și până când Ioana și-a revenit în simțiri, au fost un adevărat iad pentru toți cei prezenți în casă, mai ales pentru Ioan a cărui îngrijorare a depășit cu mult limitele normalului. Bănuind ceea ce se petrecuse în mintea ei și ce anume a produs vederea acelui incendiu, Ioan a crezut de cuviință să solicite și serviciile medicului specializat în problema ei, cu care a ținut el legătura în tot acest timp, fără știrea Ioanei.

Acesta a sosit neîntârziat în casa Damadian, în urma solicitării și se afla deja de minute bune în camera ei, consultând-o. În tot acest timp, Ioan a încercat din răsputeri să-l liniștească pe Junior care se speriase foarte tare cu toată acea situație și care întreba încontinuu dacă mama lui se va mai face bine. Cu eforturi considerabile, Ioan a reușit să-l stabilizeze emoțional pe micuț și să-l facă să adoarmă, promițându-i de nenumărate ori că mama lui își va reveni și că va fi foarte bine, deși nici măcar el nu era convins de acest lucru și avea o teamă interioară înfricoșătoare că lucrurile nu vor mai fi ca înainte. Apoi a coborât în sufrageria casei, așteptând neliniștit ca medicul să termine consultul și să-i aducă și cea mai mică veste despre ea și starea ei.

În urma altor minute chinuitoare pentru el, când l-a văzut pe cel așteptat că tocmai cobora scările, l-a întâmpinat numaidecât, întrebându-l:

- Ce face, Ioana? Este bine?

- Liniștiți-vă! i-a cerut domnul doctor, observându-l extrem de agitat. Iubita dumneavoastră este mai bine. I-am administrat un calmant, am reușit să port o conversație cu ea și a reușit să se liniștească cât de cât, iar starea sa emoțională este ceva mai stabilă.

- Pot să o văd? întrebă Ioan foarte nerăbdător.

Medicul îl privi cu o vădită părere de rău și îl anunță următorul lucru în aceeași manieră:

- A menționat că vrea să o vadă pe sora dumneavoastră, înainte.

Profund dezamăgit de preferința Ioanei, după un minut de chibzuință, fiindu-i destul de greu să accepte alte câteva minute fără să o vadă, Ioan a chemat-o pe Ioli și i-a spus:

- Se pare că Ioana dorește să te vadă pe tine prima.

- Pot să urc acum la ea?

- Da, însă vă rog să nu o bombardați cu întrebări, iar atunci când răspundeți întrebărilor ei, pentru că sunt sigur că va avea multe de pus, evitați să-i oferiți prea multe detalii. Oricum mintea îi este plină de informații noi și surprinzătoare, nu are rost să o bulversăm și noi cu altele, iar cu timpul va găsi ea singură acele răspunsuri, a sfătuit-o domnul doctor.

- Am înțeles, l-a asigurat Iolanda, privindu-și fratele cu încredere, încercând să-l liniștească cu acea privire, înainte de a pleca de lângă ei.

- Domnule Damadian, aș dori să discut câteva aspecte cu dumneavoastră în privat, dacă se poate, ceru medicul, după plecarea Iolandei, privind discret către toți ceilalți prezenți în sufrageria casei.

- Sigur că se poate. Poftiți, vă rog, îl invită Ioan în biroul său, întrebându-l imediat ce a închis ușa în urma lor: Și-a amintit totul, nu-i așa? Până și acel episod înfiorător.

- Din păcate, da, i-au revenit și acele amintiri neplăcute, care, după câte îmi dau seama, vor îngreuna foarte mult toată această situație și recuperarea ei psihică. Domnule Damadian, o să fiu sincer cu dumneavoastră și o să vă spun că nici pentru ea nu este ușor, dar nici pentru dumneavoastră nu va fi. Pentru ea nu contează că acel episod a avut loc în urmă cu ani buni, toate acele imagini și senzații trăite atunci, în mintea sa sunt foarte proaspete și psihicul ei reacționează ca și când întâmplarea abia a avut loc. În plus, se pare că acea întâmplare a fost destul de traumatizantă și să nu uităm că ne confruntăm cu o fire foarte sensibilă. Nu mi-a fost greu să observ semnele care mi-au demonstrat că iubita dumneavoastră face parte din acea categorie de oameni care au un suflet și psihic foarte delicate, iar costul emoțional la ea este și mai mare. Ceea ce încerc să vă spun este că, va trebui să aveți foarte multă răbdare cu ea, din toate punctele de vedere, să vă înarmați cu înțelegere și să o susțineți temeinic în procesul de recuperare și stabilizare emoțională ce va urma.

- Domnule doctor, aici nu este vorba despre mine, ci este vorba despre ea și binele ei. Vă jur că sunt dispus să fac orice, numai să o văd pe ea că este bine și sănătoasă, l-a asigurat Ioan, foarte ferm, simțind că durerea îi revine în piept și cum o gheară înfierată îi străpunge inima și îl împiedică să respire normal.

Medicul i-a mai oferit unele informații și sfaturi în privința situației în care se găseau, după care s-a retras către casa lui, făcându-se destul de târziu, dar nu înainte de a-și oferi în continuare ajutorul în caz de nevoie. La scurt timp, Iolanda a coborât din camera Ioanei, simulând că nu a afectat-o atât de mult, timpul petrecut alături de ea. A răspuns fără prea mult entuziasm întrebărilor puse de fratele său, iar atunci când acesta a vrut să urce la ea, l-a oprit, spunându-i:

- Ioan, mi-a cerut să te rog să nu te duci la ea. A spus că nu vrea să te vadă deocamdată.

- De ce? Nu înțeleg, de ce refuză să mă vadă? o întrebă acesta, cu fața schimonosită de durerea și dezamăgirea survenite din aflarea acelui refuz al ei.

- Pentru că... mi-a spus că încă nu are puterea să dea ochii cu tine, pentru că îi este rușine.

- Rușine?! Îmi pare rău, dar această absurditate nu o voi accepta, i-a zis el, urcând deja treptele scării și îndreptându-se hotărât spre dormitorul lor.

A intrat ușor și a găsit-o în mijlocul patului, cu genunchii strânși la piept, având privirea pierdută în fața sa și cu gândurile rătăcite. În clipa în care l-a văzut acolo, Ioana s-a ridicat în picioare, s-a întors cu fața la perete și cu spatele la el, evitând astfel să-l privească, iar pe un ton plin de implorare, i-a spus:

- Ioan, ce cauți aici? Nu ți-a spus sora ta să nu vii? Te rog, pleacă!

- Cum adică ce caut aici și cum poți să mă rogi să plec? se interesă acesta, scandalizat de-a dreptul de reacția ei.

Nu a primit niciun răspuns de la ea, motiv pentru care s-a apropiat și a încercat să o întoarcă cu fața spre el, atingând-o pe umăr, dar Ioana a tresărit și i-a respins în mod clar atingerea, cerându-i cu lacrimi în ochi:

- Lasă-mă! Te rog, lasă-mă singură! Pleacă!

- Ioana, nu-mi face asta! Te rog, iartă-mă că ți-am ascuns și acest adevăr pe care tocmai ți l-ai amintit, dar mi-a fost imposibil să-ți povestesc așa ceva. Te implor, pedepsește-mă în oricare alt mod vrei, dar nu așa. Nu mă respinge din nou, pentru că nu pot să mai îndur iar lipsa ta de iertare. Micuțo, nu știu câtă nevoie ai tu de mine în aceste clipe, dar te asigur că eu am mare nevoie de tine.

Cuvintele lui încărcate de o durere mult prea grăitoare, au făcut-o pe Ioana să plângă și mai tare și ca în cele din urmă, să se întoarcă cu fața la el, vorbindu-i cu înflăcărare printre acele lacrimi agresive:

- Nu eu am ce să-ți iert ție, ci tu trebuie să mă ierți pe mine, Ioan, pentru faptul că nu am fost conștientă de sacrificiile pe care le-ai făcut pentru mine și că tu întotdeauna ai pus binele meu mai presus de orice. Cerule, abia acum înțeleg mult mai bine de ce ai evitat atât de mult timp să-mi spui adevărul, care îți era adevărata temere, de ce mi-ai tot repetat cât de afectată eram eu de trecutul meu, de ce vedeam acea aversiune la tine când vorbeai de tatăl copilului meu și de ce îți cereai iertare și aveai remușcări de fiecare dată când te apropiai de mine. Tu ai trăit tot timpul cu teama că eu îmi voi aminti acele clipe înfiorătoare din trecutul meu sau că tu vei fi cel care îmi va provoca revenirea acelor amintiri. Cum ai putut, Ioan, să înduri atâta și cum a fost posibil ca tu să te îndrăgostești cu o asemenea forță de mine și să mă iubești atâția ani, știind clar cât de pătat îmi este trecutul? Și pe lângă toate astea, ești în stare să-l iubești pe fiul meu din toată inima, fără să-ți pese modul în care a fost conceput și faptul că nici măcar nu se știe care este tatăl lui adevărat.

- Ioana, nu spune asemenea lucruri și nici nu le gândi pentru că nu au nicio relevanță. Fiul tău este lipsit de orice vinovăție și tu la fel, pentru că ai fost doar o victimă a celor doi nenorociți. Iar toate acestea nu au nicio legătură cu dragostea mea pentru voi și nici nu-mi pot influența în vreun fel imaginea pe care eu o am despre tine.

- Chiar și cu această lipsă de vinovăție de care vorbești tu, mie îmi este atât de rușine încât nici nu mai pot să te privesc în ochi. Iar acum, după tot ceea ce mi-am amintit, mă simt și mai nedemnă de tine și de dragostea ta.

- Te implor nu face asta! a exclamat Ioan foarte îndurerat, făcând un pas către ea. Nu te lăsa din nou pradă aceleiași lipsă de stimă pe care o aveai și atunci. Nu vreau să mai văd și să te mai aud că te desconsideri în felul acesta, pentru că nu ai niciun motiv. Ioana, în ochii mei ești cea mai demnă și pură femeie și așa ai fost și în trecut și așa vei rămâne și în viitor. Pentru mine valorezi mult mai mult decât oricare altă femeie din lume și aceasta pentru că tu ești cea de care m-am îndrăgostit și cea pe care o vreau lângă mine, iar tu știi foarte bine lucrul acesta. Micuțo, eu spre deosebire de tine, nu am fost niciodată străin de acest trecut al tău, iar acesta nu a schimbat cu nimic sentimentele mele și te asigur că nu va schimba nici de aici înainte.

- Dar s-a schimbat pentru mine. Pentru mine totul s-a schimbat, i-a strigat ea, cu ochii inundați de lacrimi amare.

- La ce te referi când spui totul? o întrebă Ioan cu o vădită teamă pentru ceea ce urma să audă, iar pentru faptul că ea a evitat să-i răspundă, a venit lângă ea și a încercat să o facă să se uite la el, cerându-i: Privește-mă te rog și vorbește cu mine!

Ioana i-a respins din nou atingerea și s-a depărtat de el, ceea ce l-a îngrozit pe Ioan și totodată l-a făcut să realizeze că trecutul s-a întors la ei și că se încăpățânează să nu-i lase liniștiți.

- Te deranjează atingerile mele? o întrebă el cu sufletul îndurerat când s-a gândit că în urmă cu câteva ore a avut-o în brațele sale, a putut să o sărute cu toată pasiunea sa, că noaptea trecută a făcut dragoste cu ea, iar acum se temea din nou de el și de atingerile lui.

Ioana nu știa cu exactitate cum să-i spună tot ceea ce se întâmpla cu ea și schimbările care au intervenit în starea ei. De aceea preț de o clipă, l-a privit cu atenție și și-a mușcat dur buzele, depunând eforturi mari de a nu izbucni într-un plâns și mai violent. Abia după un minut, care i s-a părut covârșitor lui Ioan, își adună curajul și îi mărturisi:

- Nu știu. Dar știu că mă simt foarte rău. Mă simt umilită, batjocorită, folosită și... atât de murdară. Mă simt murdară sufletește, psihic și moral. Nu suport să mă ating nici eu însămi, de aceea nu vreau să mă atingi nici tu. În ochii mei nu mai sunt aceeași și nimic nu mai este la fel, pentru că ceea ce mi-am amintit este atât de înfiorător încât a avut puterea ca doar în câteva minute să schimbe totul.

Din toată această mărturisire reieșea o durere cumplită ce s-a transmis și la el, iar pentru faptul că Ioan a revăzut în ochii ei că este din nou robită de aceeași tristețe profundă și traumatizantă, pe care ar fi dorit să nu o mai vadă niciodată, a simțit că pieptul îi este mistuit de o suferință cruntă. Avea un sentiment acut de neputință în ajutorarea ei și ura să simtă asta. Ura să o vadă din nou suferind, iar el să nu o poată ajuta cu nimic, să nu aibă nicio soluție la îndemână cu care să-i alunge acea suferință sau să o ia asupra lui și să se lupte doar el cu ea. Furios pe el însuși, pe toată acea împrejurare și pe faptul că nu o putea îmbrățișa, având o nevoie acută de a face asta, și-a strâns degetele în pumni, încordându-și toată masa musculară de pe trupul său și a închis strâns ochii, străduindu-se să facă față torturii la care era supus, văzând-o pe ea în felul acela. Când și-a deschis ochii și a privit-o din nou, fără voia sa, două lacrimi mari s-au scurs lent pe obrajii lui, șocând-o pe Ioana, care se simți și mai vinovată odată cu vederea acestui lucru.

- Iartă-mă, Ioan! Te implor, iartă-mă pentru toate astea. Îți jur, că ultimul lucru pe care mi-l doresc este să te fac din nou să suferi. Să știu că ți-am provocat din nou durere este de nesuportat pentru mine, dar nu știu cum să fac să ies din asta, să uit din nou de acest trecut cumplit, pe care nu pot să-l accept.

- Nu eu contez aici, Ioana. Nu de suferința mea vreau să te preocupi tu, ci de suferința ta, deoarece dacă tu nu mai suferi, atunci nu mai sufăr nici eu. Aceasta este singura cale prin care mă poți absolvi de orice durere, ca tu să fii bine, i-a zis el cu o certitudine uluitoare, ștergându-și cele două lacrimi.

Imaginea lui îndurerată, sinceritatea simțită în cuvintele sale și faptul că a văzut acei ochi senini și blânzi, pe care ea îi iubea cu toată inima sa, înlăcrimați și triști, toate acestea i-au adus Ioanei și mai multe lacrimi în ochi, plângând de această dată de suferința lui, nu de a ei.

- Te implor, micuțo, nu mai plânge. Nu suport să te văd așa, i-a cerut Ioan, ridicându-și mâinile pe cap și încleștându-și puternic pumnii în păr, fiind devorat de același sentiment de neputință și pentru a se putea abține în fața aspirației de a o cuprinde în brațele lui.

Ioana a îndrăznit să-și ridice din nou privirea la el și cum amintirile care i-au revenit nu-i erau atât de clare și întregite, în acel moment, i s-a reconstruit în mintea sa momentul de acum șase ani, în care ea i-a destăinuit adevărul despre trecutul ei. Și-a amintit perfect reacția pe care el a avut-o și încăpățânarea cu care i-a rămas alături și a avut grijă de ea în felul său blând, dar și teama pe care ea a trăit-o, crezând că acela va fi ultimul moment în care îl va mai putea vedea, că odată aflat acel trecut întinat, se va îndepărta el însuși de ea. Și nu a fost deloc așa, pentru că Ioan se afla în fața ei chiar și după șase ani de la acea întâmplare, dispus să treacă din nou prin aceeași suferință și respingere a ei, având doar speranța că în cele din urmă se va sfârși totul și că nimic nu-i va mai putea despărți. Această ultimă realizare, dar și faptul că bărbatul din fața ei, care suferea pentru ea, ca și când aceea era propria lui suferință, era același bărbat în ale cărui brațe s-a aflat de atâtea ori, dar niciodată nu i-a făcut nici cel mai mic rău, i-a creat impulsul necontrolat de a se năpusti în brațele lui și de a-l strânge cu toată forța, căutând un refugiu la pieptul acestuia. Un refugiu unde ar putea să-și plângă suferința și să-și vindece rănile, iar Ioan era cel mai potrivit refugiu pentru ea.

El a cuprins-o numaidecât, într-un mod disperat, cu brațele sale groase, mulțumind cerului în gândul său pentru acea împlinire a dorinței lui de a o avea aproape și de a-i putea alina suferința măcar prin acel gest. Și-a cufundat nasul în părul ei, inhalându-i mirosul pe care ajunsese să-l identifice cu pacea și fericirea din sufletul său. Era copleșit și el de acel amalgam de trăiri atât de intense și simți nevoia de a sta jos, fapt pentru care a ridicat-o pe brațe și s-a așezat cu ea pe pat, păstrând-o cu patimă la pieptul lui și depunându-i, din când în când, câte un mic sărut pe creștetul capului. În tot acest timp, Ioana a continuat să plângă, iar Ioan, deși era conștient că trebuie să rămână puternic pentru ea, de data aceasta nu a mai avut atâta forță încât să-și ascundă slăbiciunea în fața ei, astfel că a dat frâu liber altor câteva lacrimi și a plâns discret odată cu ea, strângându-se unul în brațele celuilalt de parcă acea îmbrățișare era unica lor ancoră de salvare.

- De ce a trebuit să se întâmple asta? De ce a trebuit, Ioan, să-mi amintesc de acest trecut cutremurător? Totul era perfect, eram atât de liniștiți și de fericiți! Acum cum o să pot trăi eu cu acele imagini înfiorătoare pe care le am în minte? îl întrebă ea, extrem de revoltată pe revenirea memoriei ei, curmând acele minute de tăcere, după ce au mai reușit amândoi să se mai liniștească.

- Nu știu, micuțo, de ce, dar îți promit că împreună vom trece și peste această încercare și că vom fi din nou fericiți.

- Crezi că va fi posibil ca eu să reușesc să mă detașez de aceste amintiri și să fiu cea care eram ieri? se interesă Ioana, fiind evidentă lipsa ei de încredere într-o asemenea realizare.

- Cu siguranță va fi posibil. Dragostea noastră este atât de puternică încât a reușit să treacă peste toate intemperiile ce ne-au fost puse în cale, așa că va trece și peste aceasta. Iubirea vindecă orice, Ioana, și te va vindeca și pe tine. În plus, dacă îți amintești și tu, aproape că reușiserăm acest lucru înainte de dispariția ta, când începusei să mă accepți din ce în ce mai mult lângă tine, iar asta și faptul că avem deja un trecut împreună, îmi oferă și mai multă încredere într-o asemenea posibilitate.

Ioana oftă plină de deznădejde, apoi își ridică ochii la el și îl imploră cu umilință:

- Ioan, știu că din cauza mea ai trecut prin atâtea suferințe pe care nu le meriți și probabil că la un moment dat vei ajunge la saturație, dar te rog să nu mă părăsești niciodată. Acum știu sigur că tu și fiul meu sunteți cele mai frumoase lucruri care mi s-au întâmplat în viața asta și singurii care mă pot ajuta să ies din acest impas. Doar pentru voi doi simt că sunt în stare să trec peste orice.

Auzindu-i rugămintea, dar și simțindu-i teama că așa ceva s-ar putea întâmpla, inima lui Ioan a început să-i sângereze în piept. Îngrozit de gândul ei, i-a cuprins fața în palme, privind-o fix în ochi și cu toată încrederea de care dispunea, i-a zis:

- Dumnezeule, nici măcar să nu te gândești la așa ceva. Niciodată, m-ai auzit, niciodată nu aș putea să fac un asemenea lucru, pentru că inima mea nu mi-ar permite. Dragostea pe care ți-o port este una necondiționată și nici măcar nu-mi pot concepe viața fără tine. Și nici dacă aș trăi mii de vieți alături de tine și mi-ar fi puse în cale suferințe și mai mari, nu aș ajunge la saturație. Ioana, tu ești fericirea mea și voi fi lângă tine și te voi susține mereu, indiferent de ce și cât va trebui să înfruntăm împreună. Și îți promit că vom trece și peste această încercare, ne vom vindeca împreună de acest trecut blestemat. Dragostea noastră întotdeauna a fost mai puternică decât trecutul tău și așa va fi și acum, ai încredere în mine, micuțo!

- Dacă există cineva în lumea aceasta în care am încredere, acela ești tu, Ioan. Îți mulțumesc tare mult pentru tot acest sprijin și pentru faptul că ești mereu lângă mine în modul acesta necondiționat.

- Întotdeauna voi fi, micuțo. De acest lucru să nu te îndoiești niciodată, i-a șoptit el, depunând un alt sărut tandru pe părul ei și accentuând și mai mult îmbrățișarea lor.

În tăcerea care s-a așternut din nou între ei, ascultându-și fiecare respirația și bătaia ritmica a inimii, Ioana își aminti că, după ce a suferit acea traumă, în brațele lui Ioan s-a simțit întotdeauna în siguranță și că a fost singurul loc care i-a oferit acest sentiment, că a fost singurul bărbat pe care a putut să-l accepte în preajma ei. Și deși făcea parte din aceeași categorie ca și monștrii care i-au făcut atâta rău, cu toate acestea, nu exista termen de comparație între ei, pentru că cei doi au fost călăii, iar Ioan unicul ei salvator, doar el deținea remediul cu care ea se putea vindeca pentru totdeauna, trebuia doar să învețe să-l accepte din nou.

În scurt timp, în urma acestor gânduri cu care încerca să-și autoinducă liniștea de care avea nevoie, calmantul administrat, epuizarea fizică și psihică și mai ales căldura plăcută a trupului lui și mângâierile tandre pe spatele ei, i-au creat o stare de somnolență căreia nu a avut puterea să i se opună.

Ioan a păstrat-o în brațele lui mult timp chiar și după ce a realizat că ea a adormit, dar în clipa în care a simțit că trupul începe să-l doară din cauza amorțelii, a întins-o cât mai ușor cu putință pe pat și a învelit-o cu mare grijă. A mutat în liniște unul dintre fotolii cât mai aproape de pat, s-a așezat pe el și cu fața sprijinită în palme, a privit-o insistent, întrebându-se la fel ca și în trecut, cum ar putea să o ajute, cum ar putea să-i smulgă pentru totdeauna acea tristețe din suflet, să o facă să uite din nou și cum ar trebui să se poarte cu ea de aici înainte? Nici măcar nu mai știa dacă era potrivit să mai doarmă în același pat cu ea, dacă Ioana va putea să-i mai accepte prezența și o asemenea apropiere, fără să-și amintească de abuzul la care a fost supusă. Ca el și prezența lui masculină să-i amintească de cei doi și să-i readucă senzațiile traumatizante pe care le-a trăit din cauza lor, chiar nu ar putea să suporte. Din nou a revenit trecutul în viețile lor, iar el avea senzația că trăiește aceeași noapte sumbră pe care a trăit-o și atunci când ea i-a destăinuit tot ceea ce a pătimit. Diferențele fiind că, între timp cei doi și-au primit pedepsele meritate, iar el a avut ocazia să-i arate Ioanei că iubirea lui sinceră și pură nu provoacă nicio traumă, suferință sau umilință atunci când este consumată în patul conjugal și spera ca acest ultim lucru să constituie un factor benefic pentru ei și să o ajute să facă diferența între atingerile lui și ale celor doi.

O agitație lăuntrică a pus din nou stăpânire pe starea sa și știa că o oră de înotat l-ar fi ajutat foarte mult, dar nu a avut puterea să plece de lângă ea și să o lase singură, astfel că a rămas pe acel fotoliu toată noaptea, adormind după ore bune în care a privit-o cu drag și a răsucit pe toate părțile situația în care se găseau, din dorința de a găsi cea mai bună soluție cu care să răzbească și să devină din nou cum au fost înainte de acea seară.