Capitolul 15- Surpriza serii..
-Intrați, intrați.. îi îndeamnă femeia fericită.
Caden o ia de mână pe Julianne într-un mod tandru și o trage după el până în interiorul clădirii după care femeia închide ușa de la intrare.
-Mă bucur atât de tare să te văd, puiule. spune femeia luându-l din nou în brațe pe fiul ei de data asta îmbrățișarea este mai scurtă.
Femeia se îndepărtează ușor de el, iar Caden preia cuvântul.
-Și mie îmi pare bine să te văd, mamă. zice privind-o zâmbind, după care se trezește la realitate. Mamă, ea este Julianne. spune el cuprinzând mijlocul fetei lipindu-o de el, putând să-i simtă emoțiile, asta făcându-l să zâmbească ușor amuzat. Iubita mea. termină el să o prezinte pe fată, iar femeia își îndreptă atenția asupra Juliannei zâmbind fericită.
-Of, Doamne! Mulțumesc că l-ai readus pe calea cea bună. Și încă cât! spune femeia amuzată și în același timp fericită, după care întinde mâna spre blondină. Aniela Morgan, îmi pare bine să te cunosc.
-Julianne Evans. Asemenea, doamnă Morgan. zice ea timidă acceptând mâna femeii care nu se mulțumește doar cu strângerea de mână așa că o trage într-o îmbrățișare de urs.
-Sunt atât de fericită că fiul meu a adus în sfârșit o fată acasă. spune Aniela în timp ce o lasă pe fată să respire revenind în strânsoarea caldă și încurajatoare a lui Caden. Și te rog scumpo, îmi poți spune Aniela, doamna Morgan e prea formal pentru mine. spune după care își zâmbesc unei alteia, Julianne acceptând să o numească așa.
După prezentări, Julianne și Caden află că Dustin, tatăl lui Caden, ajunge abia mâine din New York și cum mâine seară este reuniunea, pe zi vor ajunge și frații lui Caden împreună cu perechile lor și copii. Unchii și mătușile de asemenea. Din câte le povestise Aniela, vor fi chiar și verișorii lui Caden care sunt în cadrul armatei. Julianne se îngrozește la gândul că trebuie să dea ochii cu întreaga familie a iubitului ei, dar sunt emoții constructive. O face pentru a fi alături de Caden.
Acum, cei doi urcă scările spre fosta cameră a lui Caden, care, după spusele mamei lui, a rămas la fel ca înainte să se mute. Caden ține în mâini bagajele, și când se oprește în fața unei uși, Julianne o deschide. Cum intră în cameră, blondina începe să analizeze tot, de la patul de mărime medie acoperit cu lenjerie din saten negru până la setul de mobilă din încăpere de un maro deschis ce se potrivește cu parchetul. Culoarea pereților fiind albă, pe tavan erau pictate niște stele negre, alături de o semilună și un candelabru simplu.
-Drăguță cameră. punctează Julianne în timp ce Caden lasă gențile pe podea, iar ea așezându-se pe patul moale.
-Mda. mormăie el privind în jur pentru câteva secunde după care se întinde alături de ea.
-Mama ta este atât de..surprinzătoare. zice fata ușor reținută în timp ce îl pricește pe el, amândoi fiind întinși.
-Ce vrei să spui? întreabă el după care începe să se sprijine într-o mână stând aplecat asupra ei.
-Mă așteptam să fie altfel. răspunde privindu-l în ochi. Este atât de elegantă și de treabă..și frumoasă. Semeni mult cu ea. zice iar el îi dă un sărut scurt pe buze, apoi se retrage zâmbind.
-Mai puțin la ochi. Spencer îi moștenește ochii, iar eu culoarea părului. În rest, la aspect, semănăm cu tata.
-Mama ta mi se pare o persoană foarte drăguță. spune ea în timp de se cuibărește mai bine la pieptul lui încă privindu-l în ochi. Își așează palma dreaptă peste obrazul lui și începe să-l mângâie ușor.
-Se comportă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, iar asta mă frustrează. șoptește el după care îi sărută fetei apăsat, creștetul capului.
-Atunci fă și tu la fel. șoptește și ea la rândul ei. Arată-i că te-ai schimbat. Arată-le unde au greșit.
-De ar fi asta așa ușor. oftează el în timp ce se joacă cu părul ei.
-Nici nu am zis că este ușor. Dacă era ușor, îmi ascultam propriul sfat. șoptește ea ultima propoziție.
-Ce vrei să spui?
-Ben. mormăie fata. Nu pot să-l privesc și să nu-mi amintesc că el este persoana care ne-a părăsit pe mine și pe mama. Nu pot să-i arăt că m-am schimbat. Nu pot să mă prefac că nimic nu s-a întâmplat și în mod clar nu-l pot ierta. spune ea, iar Caden doar o mângâie ușor pe cap simțindu-se vinovat de suferința ei, deși nu este. Nu îi place să o vadă astfel.
-Nici nu trebuie să faci toate astea, iubito. șoptește băiatul în urechea ei. Trebuie mai întâi să te ierți pe tine însuți.
Știe și ea asta, doar că...e mult prea dificil să mai închizi rana din inimă odată ce a fost deja deschisă.
***
Următoarea zi casa Morgan este cuprinsă de o agitație totală din cauza pregătirilor pentru reuniune. Nu este o reuniune ca oricare alta de familie, așa cum se aștepta Julianne. Nu. Mai de grabă ar fi o petrecere stilată cu vreo 70 de invitați într-un salon mare. Aniela este ocupată cu dat ordine personalului, iar Caden nu dorea să rămână pentru tot restul zilei în casa cea mare, așa că a luat-o pe Julianne și au plecat.
-Unde mergem? întrebă fata curioasă în timp ce-și privește iubitul cum conduce, lui mărindu-i-se zâmbetul de pe față.
-La sală. răspunde el vag, iar blondina se încruntă nedumerită spre el.
-Nu sunt cea mai sportivă persoană din lume. comentează ea.
-Ai fost majoretă. punctează el amuzat.
-Am nevoie de o țigare.. mormăie ea, iar Caden izbucnește în râs știind că iubita lui a spus asta dinadins.
-Îmi pare rău, iubito, dar nu în mașină. În plus. Nu mergem la sală ca să ne antrenăm. spune iar asta îi provoacă o cută și mai adâncă pe fruntea blondinei.
-Zici că ai fi o prăjitură cu răvașe! se revoltă fata într-un mod amuzant. Ocolești să-mi spui tot și mă provoci să îmi dau singură seama.
-Buzele mele sunt pecetluite! spune el încercând să se abțină din a mai spune ceva.
Drumul nu a durat mai mult de zece minute, acestea fiind petrecute în liniște, radioul fiind singurul care își dădea silința să scoată vreun zgomot. Caden oprește mașina, o ajută pe Julianne să coboare, după care o ia de mână și o conduce până în interiorul clădirii ce se afla peste drum. Exact așa cum a zis, Caden a adus-o la o sală de sport. Nu mai intrase în vreuna până acum, decât cea de la școală. Așa cum a menționat și ea, nu este cea mai sportivă persoană din lume.
-Morgan?! o voce grasă de bărbat le atrage atenția celor doi blonzi care tocmai ce intrase în încăpere.
-Davenport! zice și Caden fericit începând să zâmbească în timp ce se îndreaptă spre tipul pe care l-a strigat acesta făcând același lucru.
Cei doi dau mâna și se îmbrățișează bărbătește, văzându-se pe fața amândurora că se bucură de revedere. Julianne observă asta de la distanță și începe să-l analizeze pe bărbatul masiv. Înalt, musculos, ochii probabil albaștrii ori verzi, părul blond precum al lui Caden doar că este drept și scurt în părți. Brațele îi sunt pline cu tatuaje de tot felul, iar fata se întreabă cine ar putea fi tipul ăsta.
În cele din urmă se apropie și Julianne de cei doi blonzi încercând să se facă observată de crețul zâmbăreț. Ținuta ei o ajuta cât de cât, blugii negrii puteau foarte bine să treacă drept colanți, iar maioul decoltat alb este destul de ispititor, de multe ori a încercat Caden să evite asta de-a lungul acestei zile, și acum încă se gândește la asta. Părul îi este prins într-o coadă împletită la baza gâtului, lăsând și mai mult expus gâtul.
-Ea cine e? întreabă blondul atunci când o observă pe fată începând să o analizeze din cap până-n picioare fără prea mari rețineri.
-Ea este Julianne, iubita mea. spune crețul în timp ce o strânge pe fată de mijloc, Julianne simțind o mulțime de fluturi în stomac la auzul prezentării pe care i-o face băiatul.
Se simte ciudat, iar când prietenul blond și masiv din fața lor se încruntă ușor pentru câteva secunde, simte ceva ciudat în interiorul ei. Băiatul imediat își schimbă expresia feței și începe să râdă amuzat, asta provocându-i blondinei o expresie intrigată. Nu îi credea.
-Tu, iubită! spune băiatul printre râsetele ușoare care deja stârnește atenția câtorva persoane din încăpere. Haide Morgan, nu m-am născut ieri! zice după care își potolește râsul făcând-o pe Julianne să-l privească cu o sprânceană ridicată. Nu-i place când cineva se ia în vreun fel de crețul ei.
Caden dă să-l contrazică pe prietenul său care face pe Toma-Necredinciosu', dar Julianne îl ia prin surprindere atunci când îi prinde bărbia tandru cu mâna ei mică și îl întoarce spre ea cuprinzându-l într-un sărut prelung care îi acoperea inima cu miere, iar pe a lui Caden o făcea să bată din ce în ce mai tare, el fiind cuprins de vraja ei ne mai păsându-i de cei din încăpere sau de prietenul lui.
-Asta te-a convins, sau vrei să continuăm spectacolul? întreabă Julianne după ce se desparte cu părere de rău de buzele calde ale iubitului ei.
În tonul ei se simte clar acel strop de iritare pe care i-a adus-o băiatul masiv, dar încearcă să reprime veninul pe care vrea să-l arunce asupra lui.
-Îmi placi! spune băiatul din fața ei întinzându-i mâna fetei cu un zâmbet șiret în colțul gurii. Eu sunt Daren, îmi pare bine să te cunosc Julianne. zice acesta în timp ce fata dă mâna cu el.
Caden doar zâmbește mândru pe interior. Nu știe dacă s-a simțit jicnită din cauza a ceea ce a zis Daren sau pentru că a încercat să facă mișto de el, dar îi place atitudinea pe care a preluat-o îngerașul lui. I-a gâdilat orgoliul.
***
-Julianne crezi că mă poți ajuta cu chestia as.. spune Caden în drum spre baie unde Julianne se pregătește, dar în pragul ușii se oprește la vederea ei.
Caden își coboară mâinile de la gulerul cămășii și le lasă să cadă pe lângă corp, inerte. Fata ce era aplecată spre oglinda chiuvetei din baie, își îndreaptă privirea spre băiatul din pragul ușii ce se holbează hipnotizat la ea.
-Cu cravata? întreabă ea zâmbind ușor amuzată, dar și îmbujorată din cauza reacției lui.
Blondina închide rimelul cu care tocmai își finisase machiajul și se îndreaptă spre creț care ușor, ușor revine la realitate când îi simte respirația fetei pe gâtul ei. Julianne termină repede nodul cravatei, apoi îl aranjează puțin, după care îi prinde sacoul în mâini și își ridică privirea asupra feței lui.
-Arăți bine! spune ea zâmbindu-i dulce.
Caden clipește de mai multe ori după care îi zâmbește și el în același mod.
-Tu arăți incredibil! șoptește el cât să audă și ea, după care îi lasă un sărut cald pe obraz.
Julianne roșește ușor, astfel mutându-și privirea spre pantofii ei negrii destul de înalți. Caden îi cuprinde mijlocul și se întorc amândoi spre oglinda mare și se privesc zâmbind.
-Suntem perfecți! zice el de data asta cu vocea lui groasă, după care își scoate la iveală zâmbetul de milioane.
El își îndreaptă privirea asupra ei, iar ea asupra lui conectându-se. Zâmbesc ușor, apoi își lipesc buzele într-un mod sălbatic. Nici unul nu știe de unde vine valul de adrenalină, dar le place.
-Suntem în întârziere. spune Julianne cu glas scăzut după ce rupe sărutul în cel mai dureros mod.
-Cui îi pasă? întreabă el cuprinzându-i iar buzele.
-Mamei tale, Caden. spune fata autoritară.
-Așa este, dar să-i mai lăsăm puțin să se destindă. Ei nu știu că suntem aici. Casa asta este atât de mare încât mama ne-a așezat în aripi diferite. Și ea vrea să le vadă fețele la apariția noastră. zice el zâmbind șiret în colțul gurii.
-Mmm.. mormăie ea încruntându-se ușor.
-Știu că nu o să-ți placă ce urmează, dar vor fi prea șocați ca să nu șușotească. o avertizează el.
-Nu asta este important. Nu-mi pasă ce vor zice ei. Vreau ca noi să ne simțim bine. îi zice ea zâmbind.
-Suntem surpriza serii, îngerașule! zice el cu o încântare ieșire din comun.
O să fie greu, dar cui îi mai pasă?
Și pecetluiesc toate acestea cu un sărut.
*****
Bună, bună! Nou capitol, dragii mei. De data aceasta mai devreme decât mi-am închipuit.
Vă pup!
Roxx☺