Memoria unei inimi

XXXI - Adevărul pentru Junior și o dezamăgire cruntă

„Dragostea este formată din cinci mari ingrediente: Prietenie, Încredere, Respect, Pasiune și Comunicare" - Ava Cadell  

***

    Surprins de îndepărtarea bizară a Ioanei din brațele sale, Ioan a privit-o cu încruntare, iar când a observat că sursa retragerii ei se afla chiar în spatele lui, deoarece aceasta se uita fix într-acolo, s-a întors și el și atunci și-a văzut fiul, stând în capătul scării, îmbrăcat în pijamaua lui cu dinozauri, privind confuz direct la ei cu ochișorii lui negri și cu cârlionții săi blonzi foarte ciufuliți. Înțelegând exact situația, de ambele părți, Ioan s-a liniștit și și-a salutat fiul cu un zâmbet larg și foarte binedispus:

   - Bună dimineața, voinicule!

    - Bună dimineața, tati! i-a răspuns copilul cu glasul său cristalin, în timp ce își freca ochișorii somnoroși și se apropie de cei doi.

    Când a fost suficient de aproape și-a înălțat ochii inocenți la ei și i-a privit pe rând, după care cu o exprimare și mai peltică din cauza stării de somnolență ce încă nu-i dispăruse, i-a întrebat:

    - Dacă v-ați pupat în felul acela scârbos, cum fac cei mari și la fel cum face mereu și mătușa Ioli cu Edi și v-ați și îmbrățișat, înseamnă că v-a venit mintea la cap, cum zice doamna Olga și că v-ați împăcat? Nu mai sunteți supărați unul cu celălalt? În sfârșit, pot să mă joc din nou cu amândoi în același timp?

    Pe Ioan l-a bufnit râsul imediat ce a auzit formularea acelei întrebări, pusă de fiul său, dar s-a abținut să se manifeste prea zgomotos, când a sesizat crisparea ce încă nu dispăruse de pe chipul Ioanei. După ce i-a zâmbit încurajator acesteia, și-a plecat privirea către Junior și l-a ridicat în brațe, așezându-se cu el pe canapea și punându-l pe picioarele sale, cu căldură în glas și dragoste în privire, l-a întrebat:

    - Voinicule, mai ții minte discuția noastră în care mi-ai spus că ar fi super tare dacă Ioana ar fi iubita mea?

    Junior a încuviințat printr-un gest al capului ce i-a scuturat zulufii lui blonzi, privindu-l fix pe tatăl său, care a continuat să îi vorbească, după ce, pentru o secundă, și-a aruncat din nou privirea către Ioana, zâmbindu-i cu dragoste acesteia:

    - Ei bine, eu și Ioana nu doar că ne-am împăcat, dar de aseară ea a devenit iubita mea și acum amândoi formăm un cuplu, la fel ca mătușa Ioli și Edi, i-a exemplificat Ioan din dorința de a se face cât mai înțeles.

    - Adică acum o să vă văd și pe voi doi pupându-vă toată ziua, la fel cum face Ioli cu Edi? Pentru că ei nu fac altceva decât să se pupe toată ziua, se interesă micuțul, cu o privire de omuleț supărat și chinuit de astfel de imagini, dar păstrându-și inocența dulce.

   Ioan zâmbi și mai larg și înainte de a-i răspunde micuțului, a privit-o din nou pe Ioana, care de data aceasta își schiță și ea un surâs reținut.

    - Da, este posibil să ne surprinzi de foarte multe ori și pupându-ne.

    - Of! exclamă micuțul, lovindu-se cu mânuța peste frunte, ca doar după o clipă să întrebe, cu o bucurie pură apărută pe fețișoara lui drăgălașă: Dar asta înseamnă că Ioana chiar nu o să mai plece niciodată, nu? Nu-i așa, tati, că acum dacă este iubita ta, tu o vei obliga să rămână aici cu noi mereu, așa cum și Edi a luat-o la el pe mătușa Ioli?

    - Sigur, voinicule, asta înseamnă că Ioana nu o să mai plece niciodată de lângă noi, dar nu pentru că eu o oblig să rămână, ci pentru faptul că ea își dorește să stea cu noi, la fel cum și noi ne dorim să o avem aici și la fel cum și mătușa Ioli a dorit să se ducă să locuiască cu Edi, ca să poată fi lângă el mereu. Înțelegi?

    - Da, i-a răspuns Junior cu ochii luminați de bucurie și privind din nou pe rând la cei doi, stăruind mai mult asupra Ioanei.

    După acea scurtă analiză, apărându-i pe chip un zâmbet de poznaș dulce, și-a apropiat gurița de urechea tatălui său și i-a șoptit ceva, făcându-l pe acesta să surâdă cu o vădită mândrie născută în inima sa și în timp ce o privea cu dragoste și pasiune pe Ioana, să-l aprobe imediat:

    - Într-adevăr, ai foarte mare dreptate. Sunt un norocos, nu-i așa?

    Micuțul a aprobat și el, întărindu-și astfel secretul spus tatălui său, iar acel dialog misterios, nu a lăsat-o indiferentă pe Ioana, căreia i-a dispărut teama din suflet, când a văzut reacția fiului ei la anunțul făcut de Ioan. Adoptând o aparentă supărare, își așeză mâinile pe talie, se bosumflă și își rosti nemulțumirea:

    - Hei, nu este deloc manierat să vă șușotiți secretele în prezența altei persoane. Și vorbiți despre mine de parcă nu aș fi prezentă și nici aceasta nu este frumos.

    Reproșul ei l-a amuzat pe Junior, care își puse mânuța peste guriță și râse înfundat. Ioan o privi pe Ioana cu aceiași ochii pasionali și încărcați de dragostea ce-i umplea inima și știind că are dreptate, dar și dorind să afle și ea părerea fiului lor, trecu de partea ei, spunând:

    - Ioana are dreptate, nu este frumos ceea ce facem. Așa că, hai să îi spunem și ei ce mi-ai șoptit mie.

    - Bine, dar spune-i tu, tati, îl îndeamnă copilul, devenind dintr-o dată foarte rușinat.

    - Nu îi spun eu pentru că au fost cuvintele tale. Spune-i tu! Hai, curaj! Sunt sigur că se va bucura când va auzi, a completat Ioan, observând că micuțul tace și se lasă pradă timidității.

    După o ultimă privire către tatăl său, ca de obicei, culegându-și de acolo curajul necesar, și-a întors o privire sfioasă la Ioana, începu să-și legene piciorușele lui mici și cu un glas firav, i-a mărturisit:

    - I-am spus lui tati că acum are cea mai frumoasă și bună iubită din tot universul.

    Cuvintele copilului au sensibilizat-o până aproape de lacrimi pe Ioana, care li se alătură pe canapea și își îmbrățișă fiul vădit emoționantă, apoi îl privi cu ochii plini de dragoste, spunându-i:

    - Îți mulțumesc, puiul meu drag, pentru ceea ce ai spus, dar să știi că tatăl tău are și cel mai minunat și frumos fiu.

    Vorbele Ioanei l-au intimidat și mai mult pe micuț și de aceea nu a spus nimic, dar a zâmbit reținut cu o inocență ce ar fi putut înduioșa orice inimă.

    - Să înțeleg că eu sunt urâtul familiei, dacă de mine nu spuneți nimic? interveni Ioan, făcând pe supăratul și stârnind râsul numaidecât la cei doi, în special lui Junior care se amuză copios.

    Și cum inocența lui de copil l-a făcut să creadă întru totul în supărarea tatălui său, după ce s-a potolit din râs, s-a răsucit în brațele acestuia cu fața spre el, și-a așezat mânuțele lui mici pe obrajii lui Ioan și i-a zis:

    - Tu nu ești urât, tati! Tu ești cel mai frumos și bun tătic din lume.

    Ioan i-a mulțumit recunoscător, îmbrățișându-l foarte strâns, moment în care și-a îndreptat din nou ochii la Ioana și a putut să se bucure de zâmbetul ei dulce și grațios și de o privire încărcată de iubire, ce aproba fără niciun dubiu afirmația fiului ei. A întins o mână către aceasta și a adus-o și pe ea în brațele sale, bucurându-se cu tot sufletul de îmbrățișarea lor în trei.

    În acea dimineață, bucuria simțită de doamna Olga se observa din cel mai mic gest sau cuvânt spus, pentru faptul că i-a avut la masă pe toți copiii ei, deoarece în inima sa mare de mamă, au avut loc și ceilalți trei, pe lângă locul special ocupat de Edi, bineînțeles fără să lipsească de aici nici Junior, pe care îl considera ca fiind primul ei nepot. A fost una dintre acele dimineți perfecte, plină de bună dispoziție și fericire din partea tuturor, bucurându-se sincer unul de compania celuilalt.

    După ce au mâncat, au mers cu toții în grădina casei pentru a savura cafeaua, unde la un moment dat, Ioan s-a retras câțiva metri împreună cu Edi, nedorind să le deranjeze pe cele trei cu discuțiile lor plictisitoare despre lucrurile ce aveau legătură cu cabinetul de avocatură, în special cu programul acelei zile, în care el nu intenționa să meargă la serviciu. Iar Ioana a rămas pe balansoar, locul pe care l-au împărțit amândoi până în acea clipă, în compania doamnei Olga și a Iolandei, purtând și ele o discuție ce părea destul de interesantă. Însă discuția lor se pare că pentru Ioana nu a fost mai interesată decât imaginea bărbatului din fața ei, care avea puterea să o tulbure doar prin simpla lui prezență.

    Ochii săi au început să-l analizeze amănunțit, așa cum au mai făcut-o de atâtea ori, doar că de data aceasta a pus mai mult curaj în analiza ei și involuntar, gândurile i-au zburat la evenimentele din noaptea trecută și la senzațiile și sentimentele trăite în brațele acelui bărbat care i-a arătat ce înseamnă dragostea adevărată și pură și să te simți o femeie dorită și adorată în același timp.

    Doar după câteva secunde de când ea și-a pironit ochii pe trupul lui, Ioan și-a îndreptat privirea spre Ioana și a simțit că inima îi este inundată de o fericire mângâietoare când a văzut că ea îl studia în modul acela plin de interes și fascinație. I-a răspuns și el privirilor ei în egală măsură, complet atras de înfățișarea și puritatea acesteia, ajungând să simuleze că este atent la discuția purtată cu Edi și să răspundă monosilabic din când în când. În clipa în care li s-au întâlnit privirile, și-au zâmbit discret unul celuilalt și complet seduși de ceea ce ochii lor vedeau, au menținut contactul vizual, realizând amândoi că erau subjugați de aceleași amintiri.

    - Hai du-te la ea, că mai ai puțin și o mănânci din priviri! Oricum, am început să vorbesc singur și am și înțeles perfect ce am de făcut azi la cabinet în lipsa ta, l-a îndemnat Edi, care a sesizat, fără prea multe eforturi, ceea ce se întâmpla între cei doi.

    Ioan l-a privit cu recunoștință, l-a bătut ușor pe umăr, mulțumindu-i prin intermediul ochilor, apoi s-a apropiat de Ioana. Când și-a reluat locul de lângă ea, s-a asigurat că nu rămâne prea mult spațiu între corpurile lor, cu gesturi delicate i-a adunat tot părul pe umărul drept, descoperindu-i urechea la care i-a șoptit:

    - Nu este bine ce faci, micuțo.

    - Ce anume? întrebă ea confuză, fixându-și privirea ei catifelată în albastrul senin al ochilor lui și simțind amândoi puntea creată între inimile lor odată cu acel contact vizual.

    - Faptul că te uiți la mine cu ochișorii ăia inocenți, dar și pofticioși în același timp. Pentru că nu faci altceva decât să mă ispitești și mai mult și să îmi pui răbdarea la grea încercare.

     Ioana nu a adăugat nimic la cuvintele lui tulburătoare, dar el s-a mulțumit să o simtă cum începe să se fâstâcească și că trupul îi vibrează doar la simpla lui apropiere. A simțit o imensă satisfacție masculină, conștientizând din aceste semne, că după cele petrecute în noaptea trecută, efectul său asupra ei a devenit și mai puternic.

     Cu coada ochiului a privit către ceilalți și pentru faptul că erau cu toții cu fețele întoarse spre aleea unde Junior dădea un adevărat spectacol cu trotineta sa, a început să îi depună mici sărutări fierbinți în spatele urechii, în timp ce, cu o voce joasă și seducătoare, o întrebă:

     - La ce te gândeai când te uitai la mine în felul acela?

    - La nimic, i-a răspuns Ioana grabnic cu respirația accelerată, din pricina senzațiilor provocate de săruturile și atitudinea lui Ioan.

    - Fii sinceră cu mine, Ioana!

    - Ioan, încetează, te rog! Ne poate vedea cineva, i-a cerut aceasta cu timiditate, totodată încercând să se îndepărteze și să scape ea însăși de tortura dulce la care o supunea Ioan, prin faptul că a continuat să-i alinte pielea din spatele urechii și gât, cu buzele lui groase.

    Ioan nu i-a permis să se îndepărteze și a ținut-o cu blândețe lipită de el, continuând să o sărute, iar cu un glas șiret în care s-a simțit și zâmbetul de pe chipul său, i-a zis:

    - Dacă vrei să încetez, fii sinceră și spune-mi la ce te gândeai.

    Ioana știa că el nu avea să renunțe la dezmierdarea lui până nu va obține ceea ce voia, astfel că și-a întors fața către el și având pe chip un surâs sfios, i-a mărturisit:

    - Mă gândeam la noi doi și la tot ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută.

    - Se pare că ești bântuită de aceleași amintiri ca și mine, pentru că și eu, oricât de mult încerc să revin cu picioarele pe pământ, nu reușesc să nu mă mai gândesc la tot ce am trăit alături de tine azi-noapte și să nu mai visez cu ochii deschiși. Sunt fericit, Ioana! a completat el acea declarație, privind-o cu profunzime în ochi și începând să-i mângâie fața cu gesturi pline de tandrețe și afecțiune. Atât de fericit încât îmi vine să-mi strig fericirea în gura mea. Și asta datorită ție, tu mă faci fericit, micuțo.

     Ioana simțind că-i iese inima din piept de emoția născută din vorbele lui, l-a privit cu o strălucire aparte în ochi. Fără grabă, o mână și-a așezat-o pe mâna lui, cu care îi mângâia obrazul, accentuând acea atingere, iar cu cealaltă i-a atins chipul acestuia, plin de acea seninătate obișnuită la care i se alătură și o fericire ce nu putea fi ascunsă și care avu menirea să dubleze fericirea din inima ei, toate acestea și emoția puternică a acelei clipe, au făcut ca vocea Ioanei să aibă un tremur plăcut atunci când i-a spus:

    - Te iubesc, Ioan!

    Ar fi vrut să-i mai spună că și ea este fericită, tot datorită lui, dar vocea nu a mai ajutat-o, astfel că s-a hotărât să-i arate printr-un sărut timid, pe care Ioan l-a primit cu toată inima și l-a transformat într-un sărut pasional ce le-a mai domolit puțin dorința unul pentru celălalt.

    La scurt timp, Iolanda și Edi au plecat, doamna Olga s-a retras în bucătărie, iar cei trei au mai rămas ceva vreme în grădina casei, jucându-se împreună până Ioan a venit cu ideea de a merge la un film sau o piesă de teatru pentru copii.

    Au ales piesa de teatru de care Junior s-a bucurat foarte mult, apoi au luat prânzul în oraș, doar ei trei, la același restaurant în care Ioan a dus-o pe Ioana la prima lor întâlnire, ocazie cu care i-a făcut și ei cunoscut acest aspect de care ea nu-și amintea.

    Pentru faptul că aceea era una din zilele în care micuțul avea antrenamentele la înot, de la restaurant s-au îndreptat spre club. Să poată sta din nou cu amândoi și să-i aibă lângă el la antrenamente și întreaga zi, l-a încântat atât de tare pe Junior, încât micuțul exalta de fericire și și-a dat toată silința să îndeplinească cererile antrenorului într-un mod perfect, doar ca cei doi să fie mândri de el.

    Observând bucuria zburdalnică a copilului și fericirea și mândria din ochii Ioanei, Ioan și-a spus în gândul său că, fără nicio îndoială, a meritat toate eforturile depuse de el pentru a o găsi și toată acea suferință din spate, ca să poată vedea acea bucurie în ochii lor și să trăiască o asemenea zi. Zi care l-a făcut să simtă că în sfârșit soarta i-a oferit fericirea de a-i avea pe amândoi în viața lui și de a avea familia pe care și-a dorit-o dintotdeauna. De multe ori, în acei ani în care Ioana a fost dispărută, la momentele importante din viața fiului său sau la o simplă zi petrecută împreună cu acesta, deși trăia cu bucurie toate acele clipe, Ioan a purtat în suflet și o doză de tristețe pentru faptul că ea lipsește și că nu se poate bucura alături de ei. Dar acum știa și avea un sentiment puternic de încredere, că din acel moment totul avea să fie diferit, că vor fi împreună pentru totdeauna și că acea zi era doar începutul unei noi vieți trăită în trei, asemenea unei adevărate familii.

    Ajunși acasă destul de târziu și venind și ora de somn a micuțului, ce părea destul de istovit, cei doi i-au citit împreună povestea pe care nu au avut timp să o termine înainte ca Junior să intre în lumea viselor.

    Ioan a închis cartea din mâinile sale încet, și-a sărutat fiul pe frunte de noapte bună și după ce a așteptat ca Ioana să facă același lucru și l-au mai privit cu dragoste încă o dată pe micuț cum doarme, a luat-o de mână și au părăsit în liniște camera copilului, conducând-o apoi în dormitorul lui.

    - Este totul în regulă? o întrebă el, când a văzut-o că a devenit foarte stânjenită și a început să-și răsucească degetele de la mâna stângă, imediat ce el a închis ușa în urma lor.

    - Da, totul este în regulă, doar că... De fapt încercam să-mi găsesc cele mai potrivite cuvinte cu care să îți mulțumesc pentru această zi perfectă! i-a mărturisit Ioana, cu un glas plin de emoție și privindu-l cu intensitate.

     Ioan a înaintat spre ea cu pași mici și când apropierea lui a fost suficientă, a adus-o ușor în brațele sale, a privit-o cu adorație și i-a spus:

     - Nu ai pentru ce să îmi mulțumești. Și pentru mine a fost o zi perfectă. O zi la care am visat de atâtea ori și care azi, trăind-o cu adevărat, mi-a adus o satisfacție și o fericire imensă.

     - Ba da, am atâtea lucruri pentru care ar trebui să-ți mulțumesc, încât nici nu știu cu ce să încep. Ioan, faptul că ai păstrat amintirea mea vie în sufletul tău, alături de dragostea ta pentru mine, faptul că nu ți-ai pierdut speranța și că nu ai renunțat nicio clipă să mă cauți și faptul că te-ai zbătut atâta să mă aduci în casa ta, toate astea au făcut posibilă această zi minunată. De aceea trebuie să-ți mulțumesc, pentru că toată fericirea pe care o simțim acum amândoi, ți-o datorăm exclusiv ție, i-a zis Ioana, foarte convinsă pe adevărul afirmațiilor sale.

    - Și crede-mă că aș face toate astea din nou dacă ar fi nevoie. Pentru că fericirea simțită acum merită orice sacrificiu, tu meriți orice sacrificiu, micuțo.

    Profund sensibilizată de cuvintele lui, de acel moment emoționant și de toate sentimentele din inima ei, Ioana l-a îmbrățișat foarte strâns și după ce și-a așezat capul pe umărul lui, în modul ei gingaș, așa cum obișnuia, i-a spus:

     - Sunt foarte fericită, Ioan, nici nu-ți imaginezi cât de mult. Și mă simt și cea mai împlinită femeie pentru faptul că vă am alături, pe tine și pe fiul meu, mai ales că acum nu mai există niciun risc să vă pierd sau vreun motiv pentru care să trebuiască să renunț la voi.

    - Riscurile și motivele de care vorbești tu nu au existat nici înainte, poate doar în viziunea ta. Pentru că eu eram hotărât să-mi recapăt libertatea cu orice preț, trecând peste orice, doar ca să pot fi cu tine. Mai ales că am așteptat o asemenea ocazie atâția ani.

    Ioana și-a ridicat privirea în ochii lui și foarte categorică și sigură pe cuvintele ei, i-a spus:

    - Ioan, tu și fiul meu sunteți cele mai importante persoane din viața mea și îți jur că nu o să mai renunț niciodată la niciunul dintre voi doi, orice s-ar întâmpla.

    - Chiar mă bucur să aflu asta și voi și ține minte acest jurământ al tău, ca să ți-l amintesc în caz de nevoie, i-a spus Ioan, zâmbind cu drag la ea și apropiindu-și lent buzele de buzele ei, a început să o sărute cu sete.

    - Ioan, i-a șoptit ea numele, încercând să scape de gura lui însetată. Aș vrea să mă duc în camera mea să fac un duș.

    - Păi începând de noaptea trecută aceasta este camera ta, așa că poți face duș și aici.

    - Da, dar... cum azi nu am avut timp să-mi aduc lucrurile aici, pentru că am fost plecați, nu am cu ce să mă schimb, i-a zis ea foarte stânjenită de acea discuție, dar mai ales de privirea pătrunzătoare și seducătoare a lui Ioan, care în timp ce a început să-i desfacă lent fermoarul de la rochie și o îndemnă să se deplaseze cu spatele spre ușa de la baia din camera sa, a anunțat-o:

    - Aceasta nu este o problemă așa mare, pentru că oricum nu ai nevoie de haine sau de alte lucruri în noaptea asta. Singurul lucru de care avem amândoi nevoie, este să ne dăm jos hainele astea de pe noi și să mergem să facem duș, înainte să ne băgăm în pat.

    - Împreună?! întrebă Ioana, privindu-l cu ochii mari de mirare și cu o timiditate crescândă.

    - Da, împreună. De ce îți displace ideea de a face baie împreună cu mine?

    - Nu, nicidecum, doar că mi se pare puțin... De fapt, cred că ar trebui să nu mi se mai pare în niciun fel, ci doar să încep să mă obișnuiesc cu toate aceste lucruri, a concluzionat ea, devenind ceva mai curajoasă când a realizat că bărbatul în ale cărui brațe se afla și care tocmai o dezbrăca de haine, este cel în care ea are cea mai mare încredere, cel de care s-a îndrăgostit într-un mod atât de intens și pur, cum ea nu credea că este posibil și cel care, în urmă cu doar câteva ore, a făcută să se simtă cea mai dorită femeie.

    - Mă bucur să te aud spunând asta, pentru că eu unul te-am admirat întreaga zi și fără să mă pot abține am rememorat de sute de ori tot ceea ce am trăit noaptea trecută, dar mi-am și imaginat cum va fi când te voi avea din nou goală în brațele mele, când îți voi atinge și mângâia din nou fiecare centimetru din pielea ta fină, când te voi săruta peste tot și când îți voi simți trupul vibrând de emoție și plăcere odată cu al meu. Ioana, ceea ce simt când sunt cu tine și dorul pe care îl am atunci când nu sunt cu tine, îți jur că sunt lucruri pe care nu le-am mai simțit cu nicio femeie și... De fapt, micuțo, să știi că am mare nevoie de tine în viața mea ca să mă simt un bărbat împlinit, iar în această clipă am o nevoie disperată să te simt din nou a mea.

     În timpul acestei confesiuni, cei doi, mergând complet lipiți unul de celălalt, într-o înlănțuire a brațelor și a trupurilor lor, au ajuns în baie, iar Ioan i-a dat rochia jos de pe ea, lăsând-o să cadă pe gresia rece și fiind urmată de lenjeria intimă, a început să-și depună mângâierile tandre și senzuale și săruturile înnebunitoare pe trupul gol al Ioanei. Aceasta, simțind că din nou vine asupra ei toată acea avalanșă de plăcere provocată de el și că picioarele nu-i mai oferă prea multă stabilitate, agățându-se și mai mult de trupul lui Ioan, accentuând astfel apropierea dintre ei, cu o voce întreruptă din pricina respirației prea agitată, i-a mărturisit:

    - Ioan, te doresc și să știi că și eu am nevoie de... de...

     Ioan nu a avut răbdare ca ea să termine de vorbit sau ca să-și dea și hainele jos de pe el, astfel că a luat-o în brațe și a intrat cu ea în cabina de duș, dând drumul la ploaia de apă caldă să cadă direct pe ei, iar acestea au adus-o pe Ioana în imposibilitatea de a mai gândi limpede și de a mai fi în stare să spună ceea ce avea de spus.

     - Știu exact de ce ai nevoie, așa că tot ce trebuie să faci este să mă lași să te iubesc din nou și să-ți arăt cât de mult te doresc și eu, i-a zis el, aproape smulgându-și hainele pline de apă de pe el, fără să renunțe la sărutul amețitor în care erau prinși amândoi și fără să-și mai amintească vreunul că scopul lor inițial era de a face doar duș împreună, măcar pentru început.

     Astfel că, ce doi s-au lăsat conduși de dorința prea mare de care erau dominați și de data aceasta, nefiind tulburați de nicio teamă, jenă sau vreun alt sentiment de reținere, s-au desfătat din plin și cu toată inima de toate senzațiile pe care și le provocau unul celuilalt și și-au potolit dorul cu care s-au luptat întreaga zi, urmând ca abia apoi să experimenteze și prima lor baie împreună.

     Fericirea din sufletele lor a dăinuit și în următoarele trei zile, în care abia așteptau ca Ioan să revină acasă și să poată petrece timpul împreună. Junior s-a arătat mereu extrem de bucuros de acele momente în care i-a avut alături pe amândoi și de care chiar a dus dorul, manifestându-se foarte expresiv și vioi. Ioana a început să se acomodeze surprinzător de repede cu viața de cuplu și cu faptul că împărțea același dormitor și același pat cu Ioan, care a avut plăcuta bucurie să o simtă pe aceasta, pe zi ce trecea, tot mai degajată alături de el, purtându-se într-un mod din ce în ce mai natural chiar și în intimitatea patului lor. Aici fiind ajutată de răbdarea și tandrețea lui Ioan, dar și de sentimentul de siguranță și de stabilitate pe care el i le oferea și din faptul că, prin dragostea pe care o avea pentru ea și prin felul lui de a se purta, el o făcea să se simtă o femeie extrem de dorită. Ioan, la rândul lui, trăia cele mai frumoase și pașnice zile din viața sa, fericirea văzută la cei doi, devenind propria lui fericire și odată cu trecerea timpului și cu avansarea relației de cuplu pe care începuse să o aibă cu Ioana, a înțeles și mai bine de ce nu a fost posibil să o uite în tot acest timp și de ce inima lui s-a încăpățânat să o iubească în continuare și de ce aceasta l-a împins mereu să o caute și să nu renunțe la ea. Deși nu a avut niciodată prea mari îndoieli în această privință, acum când planurile și visurile lui au devenit realitate și când a început să împartă viața cu ea, a primit certitudinea că Ioana reprezenta femeia ideală pentru el, că ea înfăptuia tot ceea ce el avea nevoie ca să se simtă un bărbat împlinit și fericit, că ea îi era destinată lui și el destinat ei, de aceea nimeni și nimic altceva nu ar putea să egaleze sentimentele și senzațiile trăite alături de ea.

     În prima a zi din weekend-ul aceleiași săptămâni, după micul dejun, la cererea lui Junior, cei trei au ieșit într-unul dintre parcurile de distracție din București. Ziua a fost una plină de încântare și fericire pentru toți și în mod cert s-ar fi terminat așa, dacă nu ar fi avut loc următorul eveniment: Hotărându-se cu toții că este timpul să se întoarcă acasă și îndreptându-se pre ieșirea din parc, Junior le-a cerut voie celor doi să-i mai permită să se mai dea încă o dată în caruselul lui preferat. În timp ce îl așteptau pe micuț, Ioan a primit un apel telefonic de la unul dintre clienții săi, motiv pentru care s-a îndepărtat puțin de gălăgia făcută de toți acei copii, ca să poată purta conversația respectivă în condiții adecvate. La doar câțiva metri distanță, un băiețel de vreo patru ani era certat foarte dur, ajungându-se chiar să fie maltratat fizic și psihic de către mama sa, o femeie șatenă, îmbrăcată foarte modest cu un stil ce se voia a fi elegant.

     Ioan a văzut toată situația de la început, îngrozit de modul acelei femei cu care încerca să-și educe sau să-și disciplineze copilul. Inițial a încercat să-și înfrâneze dorința de a interveni, dar când copilul a fost lovit zdravăn peste față de două ori și a început să plângă în hohote, fără ca mama sa să arate vreo fărâmă de regret, acesta și-a întrerupt conversația telefonică, cerându-și scuze clientului său și s-a apropiat de cei doi, spunând:

     - Doamnă, îmi cer scuze că intervin, dar consider că modul în care dumneavoastră acționați nu este unul tocmai corespunzător pentru a-l face pe copil să înțeleagă că a greșit și ce a greșit.

     Femeia, fiind destul de deranjată de intervenția lui Ioan, s-a întors cu fața la el, vorbindu-i cu o stare de furie și mai mare, ca și când era gata oricând să îl plesnească și pe el pentru îndrăzneala sa de a o deranja:

     - Nu este treaba ta cum mă port eu cu fiul meu, așa că...

    În momentul în care aceasta s-a întors și s-au putut vedea unul pe celălalt, pe fețele amândurora a apărut o mare surprindere. Au trecut atâția ani de când nu a mai văzut-o și nici nu a mai auzit ceva despre ea, fapt pentru care s-au studiat unul pe celălalt. Ioan a putut să observe limpede că îi dispăruse mult din frumusețea ei ispititoare, că avea ochii încercănați și ridurile îi erau foarte accentuate, părul nu-l mai avea coafat și îngrijit în mod exagerat așa cum se purta ea, ci doar prins într-o coadă banală, iar ținuta vestimentară era departe de a fi cea pe care, își amintea el, că ea o prefera. Întreaga înfățișare a femeii din fața lui, nu mai avea nimic în comun cu femeia frumoasă, elegantă și atrăgătoare ce i-a fost soție timp de patru ani, poate doar acea privire ucigătoare cu care îl fixase mai devreme.

    Trecând peste surprinderea de a o revedea, și-a aruncat privirea către băiețelul slăbuț de lângă ea, care plângea de zor și părea foarte speriat, fapt ce i-a amintit motivul pentru care s-a apropiat de ei, astfel că, adoptând acea atitudine formală și impunătoare, a reluat:

    - Andreea, bruscându-l și lovindu-l în felul în care ai făcut-o tu, nu este o soluție de a corija comportamentul fiului tău. Din contră, uită-te cât este de speriat, cu siguranță nu a înțeles nimic din reproșul tău și nu faci altceva decât să-l înrăiești cu o asemenea atitudine violentă.

     - Incredibil! Ce onoare pe capul meu, ca moralistul secolului să-mi țină mie morală și să-mi dea lecții cum să mă port cu propriul meu copil, i-a replicat aceasta cu o voce usturătoare și cu aceeași privire ucigătoare ațintită la el, continuând cu următorul reproș: Ăsta este singurul lucru pe care ai să mi-l spui după atâția ani în care nu ne-am văzut?

    - Nu este morală, ci doar vreau să te fac să înțelegi că nu este tocmai bună calea pe care ai ales-o tu.

    Ioana, rămânând lângă carusel ca să-l aștepte pe fiul ei și fiind exact spre direcția celor doi, a văzut și ea scena urâtă dintre mamă și fiu, atrăgându-i atenția plânsul copilului, de asemenea a văzut și faptul că Ioan s-a apropiat de ei și că a intervenit în apărarea fiului acelei femei și chiar dacă distanța nu i-a permis să și audă ceea ce îi spunea, aceasta s-a simțit foarte mândră de bărbatul de care s-a îndrăgostit.

    - Tati, de data aceasta mi-a plăcut și mai mult în carusel. Când mai venim aici pot să mă dau de mai multe ori? îl întrebă Junior pe tatăl său, imediat ce a ajuns lângă acesta, după ce a alergat distanța dintre carusel și el.

     - Sigur că poți, fiule, i-a răspuns Ioan, străduindu-se să-i zâmbească fără să pară afectat de situația în care se afla, mai ales că a zărit-o cu coada ochiului și pe Ioana că se apropia de ei și că Andreea se uita cu ură la fiul lui și spre direcția acesteia.

    - Vai, uite-o și pe blondina cu care m-ai înșelat și din cauza căreia ai divorțat de mine! Și presupun că ăsta este copilul cu care ai lăsat-o însărcinată în timp ce erai căsătorit cu mine, nu? Eu tot nu înțeleg, chiar și după atâția ani, ce a avut asta de m-ai părăsit pentru ea și cu mine nu ai vrut să faci un copil, dar cu ea ai făcut? întrebă Andreea, vărsându-și veninul asupra lor fără nicio remușcare.

    Ioan a privit cu teamă spre Ioana și a văzut limpede că aceasta a rămas năucită de cele auzite și că-l privea cu niște ochi temători și plini de întrebări, rugându-l parcă prin intermediul acestora să infirme cele spuse de acea femeie necunoscută ei. Oripilat de situația în care l-a pus fosta sa soție, pentru a doua oară, s-a întors către aceasta cu o privire cruntă, spunându-i:

     - Eu nu înțeleg cum este posibil ca și după atâția ani, să-ți susții minciunile și să mai și crezi în propria ta prostie. Însă, analizând mai bine situația, nu mă miră acest lucru, pentru că observ că ai rămas aceeași viperă, fără judecată și plină de josnicie. Ba chiar, ai o decădere morală și mai mare și această constatare nu-mi inspiră altceva decât silă pentru tine și milă pentru acest copil, care a avut ghinionul să fie fiul tău.

    Dacă ar fi putut să ucidă cu privirea ei, fără nicio îndoială, în acea clipă Ioan și-ar fi dat ultima suflare, dar cum nu era posibil un asemenea lucru, Andreea a ales să-l pedepsească pentru jignirile lui, în stilul violent care o caracteriza.

     - Îți sugerez să îți stăpânești aceste manifestări violente, dacă nu vrei să uit că am în fața mea o femeie, a avertizat-o Ioan, după ce i-a prins mâna cu care Andreea a intenționat să îl plesnească și și-a încleștat degetele pe încheietura mâinii ei până la limita suportabilității.

     Amenințarea și atitudinea extrem de aspră și lipsită de paciență a lui Ioan, care îi era acesteia mult prea cunoscută, chiar și după atâția ani, au făcut-o să bată în retragere. După ce și-a sustras nervoasă mâna din strânsoarea lui și le-a mai aruncat la toți trei o ultimă privire veninoasă și plină de o invidie evidentă, l-a smucit pe fiul ei, care se îndepărtase de ea, trăgându-l fără milă de braț și țipând la el:

     - Treci încoace și mișcă-te acasă! Și așa am pierdut destul timp cu tine pe ziua de azi.

    - Au, mami, mă doare, s-a plâns copilul, zbătându-se să scape de strânsoarea nemiloasă a acesteia.

    - Taci o dată din gură și nu te mai smiorcăi atâta, că te plesnesc din nou! l-a amenințat Andreea, în timp ce s-a îndepărtat de cei trei, care priveau și mai îngroziți la toată această scenă.

    - Tati, de ce plângea acel băiețel? întrebă Junior, cu o sinceră tristețe pe fețișoara lui mică, când l-a văzut pe cel mic plângând atât de tare.

   - Deoarece l-a certat foarte rău mama lui, dar nu-ți face griji pentru că o să-i treacă și nu o să mai plângă, l-a asigurat Ioan, cunoscând sensibilitatea fiului său, apoi îndreptându-și privirea către cea de la care a moștenit această sensibilitate, știind că ei trebuie să-i ofere mai multe explicații în privința acelei întâmplări urâte ce tocmai a avut loc și în privința cuvintelor auzite din gura fostei sale soții.

    Faptul că a văzut-o că evită să se uite la el și că toată bucuria a dispărut de pe fața ei, i-a accentuat și mai mult sentimentul de vinovăție, simțind cum i se strânge inima în piept. Se apropie de ea și încercă să-i vorbească:

    - Ioana...

    - Cred că este timpul să ne întoarcem acasă. Nu crezi? l-a întrerupt ea, foarte decisă, în timp ce l-a străpuns cu o privire plină de dezamăgire și s-a retras un pas în spate, arătându-i prin asta că în mod clar nu este dispusă să-i asculte explicațiile în acel moment.

    Ioan a cedat, realizând și el că nu era locul pentru o asemenea discuție și mai ales în prezența fiului lor, astfel că s-au îndreptat cu toții spre parcare, într-o liniște deplină.

    Iar pentru faptul că Junior a adormit, în scaunul său, la puțin timp după ce au plecat, la fel de tăcut a fost și drumul spre casă, amândoi simțind destul de clar atmosfera încordată dintre ei. De cum au ajuns, Ioana și-a ocupat timpul doar cu fiul ei, evitând astfel să poarte vreo discuție cu Ioan și chiar refuzându-l pe acesta când i-a cerut de două ori să-i acorde măcar cinci minute ca să-i poată explica cele auzite.

    Gândindu-se că o dată cu trecerea timpului, efectul primului impact urât pe care l-a avut asupra Ioanei acea întâmplare, se va mai ameliora, iar ea se va mai îmbuna și că va dori ca în cele din urmă să-i asculte explicațiile, Ioan s-a retras în biroul său din casă, ocupându-se de unele îndeletniciri ce țineau de cabinetul de avocatură. Spre seară, terminând cu acestea, a căutat-o pe Ioana prin casă și găsind-o în bucătăria casei, alături de doamna Olga, s-a apropiat de ea și cu o atitudine curtenitoare i-a mai cerut o nouă ocazie de a-l asculta și de a-i explica lucrurile.

    - Îmi pare rău, dar nu am timp. După cum poți observa sunt ocupată, pentru că vreau să-i fac un suc de portocale micuțului Ioan, l-a refuzat ea din nou, adoptând o indiferență aparentă față de prezența lui atât de aproape de ea și mai ales față de cererea sa.

    - Sunt sigur că îți poți abandona pentru cinci minute această activitate sau sunt convins că dacă o rugăm frumos pe doamna Olga să facă ea sucul în locul tău, ne va ajuta cu dragă inimă.

     - Sigur că vă ajut. Ioana, mamă, du-te și vorbește cu Ioan ce aveți voi de vorbit și îi fac eu sucul lui Junior cu mare plăcere, i-a sărit imediat aceasta în ajutor lui Ioan, înțelegând perfect situația cu care el se confrunta și că ea tocmai asista la prima lor supărare în calitate de cuplu.

    - Vă mulțumesc pentru sprijin, doamna Olga, dar prefer să îl fac eu, pentru că este fiul meu și pe mine m-a rugat să-i fac sucul, a refuzat-o ea pe aceasta cu felul ei blajin de a fi, pe care nu-l mai folosea și în privința lui Ioan în acele momente de mare dezamăgire pentru ea.

    - Ioana, te rog! Înțelege că trebuie să purtăm această discuție și să lămurim lucrurile. Toate acele răutăți pe care le-ai auzit au o explicație, te rog doar să-mi oferi ocazia să ți le spun, a insistat Ioan, vorbindu-i cu blândețe și privind-o în aceeași manieră.

    Aceasta, oprindu-se pentru o clipă din prepararea sucului, l-a fixat cu niște ochi intransigenți și i-a răspuns:

    - Nu înțelegi că nu vreau să vorbesc cu tine și să-ți aud vreo explicație? Cel puțin nu azi, așa că te rog lasă-mă în pace. A, și te anunț de pe acum, că în noaptea aceasta voi dormi împreună cu fiul meu.

    Poate că ar fi acceptat și acest al treilea refuz categoric al ei, doar că anunțul făcut de aceasta, pe care, sub nicio formă, nu-l putea tolera, a avut puterea surprinzătoare ca doar într-o secundă să-i sece orice urmă de răbdare. Astfel că, fără să-i lase timp de vreo reacție, i-a smuls din mână portocala pe care tocmai începuse să o curețe de coajă, punând-o pe masă, iar în următoarea clipă a luat-o în brațe și s-a îndreptat cu ea spre ușa biroului din care ieșise el cu doar două minute în urmă, stârnind amuzamentul doamnei Olga. Aceasta a realizat și ea că neînțelegerea lor nu era atât de gravă, dar a și înțeles că Ioana cea timidă știa perfect să se folosească de puterea pe care o are asupra bărbatului de lângă ea.

    - Ioan, ce faci? Te rog, lasă-mă jos! Ioan! i-a cerut aceasta, zbătându-se să scape din brațele lui, dar fără nicio izbândă.

    Acesta și-a continuat drumul nestingherit și a repus-o pe picioarele ei abia când a intrat în birou și a închis ușa în urma lor.

    - Cerule, ce mod mai este și acesta de a te purta?! Te comporți ca un sălbatic! afirmă Ioana, scandalizată de soluția aleasă de el.

    - Îmi pare rău, dar altă cale nu mi-ai lăsat. Te-am rugat cu frumosul și am încercat să am răbdare cu tine, dar toate au o limită până și în cazul meu, așa că va trebui să rămâi aici, chiar și împotriva voinței tale, și să asculți ce am de spus.

    - Ce nu înțelegi că nu vreau să te ascult! i-a replicat aceasta extrem de supărată. Te comporți ca un copil căruia i se refuză un capriciu și care nu poate înțelege motivele pentru care i se refuză.

     - Eu mă port ca un copil?! Dar tu cum te porți, Ioana, când refuzi cu încăpățânare să vorbești cu mine, să-mi asculți explicațiile și să lămurim această situație? a întrebat-o el pe un ton ridicat și ușor aspru, pe care nu-l folosea prea des, făcând o mică pauză în care a privit-o stăruitor înainte de a relua: Comunicare, Ioana, asta îți cer! Vreau să comunici cu mine, să-mi spui ce simți, ce gândești, ce te deranjează și care îți sunt supărările, pentru că acesta este un element care chiar insist să stea la baza relației noastre. Așa că nu te mai încăpățâna să faci lucrurile invers, deoarece nu am de gând să-ți permit asta.

    - Tu vorbești de comunicare?! se interesă ea, devenind și mai revoltată pe cuvintele lui și pe împrejurarea în care se găseau. Tocmai tu care ai omis să comunici cu mine și să-mi faci cunoscut faptul că ai fost căsătorit, Dumnezeu știe câți ani! Iar ceea ce este cel mai grav, este că tu erai căsătorit când m-ai cunoscut pe mine, că ți-ai înșelat soția cu mine și că ai divorțat de ea din cauza mea, iar biata femeie crede că ai făcut și un copil cu mine în timp ce erai căsătorit cu ea. Ce fel de om face așa ceva? Ce fel de persoană eram eu de am permis ca asemenea lucruri să aibă loc?

    - Vezi! De aceea ți-am tot cerut să mă asculți și să lămurim lucrurile înainte să ai timp să-ți faci asemenea scenarii, pentru că situația nu a fost deloc așa cum ți-a prezentat-o ea și cum ai înțeles-o tu.

    - Singurul lucru pe care îl înțeleg de aici, este că tu ai fost cândva căsătorit și că mi-ai ascuns intenționat acest fapt destul de important și că ai divorțat din cauza mea.

    - Pentru numele lui Dumnezeu, ascultă-mă și nu mai crede asemenea absurdități! i-a cerut Ioan cu exasperare, încercând să se apropie de ea.

    - Adică faptul că m-ai mințit și cu acest lucru, este o absurditate pentru tine? se interesă Ioana, cu aceeași atitudine plină de indignare, fără să accepte apropierea lui.

    - Nu te-am mințit! Admit că am uitat să-ți specific că am fost cândva căsătorit, dar aceasta pentru că nici măcar nu-mi mai aminteam de existența acestei femei în viața mea, când unicul meu scop din ultimii ani, în care mi-am depus toată concentrația și energia, a fost să te găsesc pe tine și să te cuceresc din nou când te-am regăsit, dar și pentru faptul că, nu mi s-a mai părut o informație de actualitate, deoarece înainte de dispariția ta, tu știai despre acest lucru, noi doi am avut o discuție destul de serioasă și de sinceră în privința acestui subiect și deși pare absurd...

    - Ioan, îți amintesc că mi-am pierdut memoria și că eu nu mai știu nicio discuție pe care am avut-o cu tine înainte de dispariția mea și nici cel mai mic amănunt legat de viața ta, despre care mi-ai povestit tu.

     - Cunosc foarte bine aspectul acesta și crede-mă că regret foarte mult că am neglijat să-ți spun despre acest amănunt din viața mea și că ai aflat într-un asemenea mod. Însă, îți jur, Ioana, că nimic din ce a spus acea femeie nu este adevărat. Căsnicia mea cu ea a fost un eșec total încă din prima noastră zi de conviețuire, fără vreo șansă de îndreptare, nu eu am înșelat-o pe ea, ci ea pe mine, chiar cu vărul ei și sub nasul meu, iar atunci când noi doi ne-am întâlnit pentru prima dată, eu și cu ea eram deja în divorț și nici măcar nu mai locuiam sub același acoperiș.

     Ioan, după aceste explicații, a așteptat o clipă în speranța că Ioana va spune ceva sau că își va schimba modul de percepere a lucrurilor, dar pentru faptul că aceasta a păstrat tăcerea, el și-a reluat povestirea, detaliind totul și oferindu-i aceleași explicații pe care i le-a mai oferit și în urmă cu șase ani.

    - Acum că mi-ai spus toate aceste minunate explicații pe care voiai atât de mult să mi le spui, pot pleca? Sau mai ai de gând să mă obligi să rămân în continuare aici și să mai aud și alte povești? se interesă Ioana, imediat ce el și-a încheiat relatarea, adoptând o atitudine falsă de indiferență față de explicațiile lui și de scuzele sincere pe care acesta i le-a prezentat.

    Ioan a privit-o surprins într-un mod foarte neplăcut, când a văzut reacția pe care ea a avut-o după ce a aflat adevărul și după toate eforturile depuse de el ca să îndrepte situația deteriorată dintre ei. Adoptând și el o atitudine de resemnare și de nepăsare, în timp ce s-a dat din fața ei și s-a depărtat de ușă, pe un ton rece și fals, i-a spus:

    - Te rog, dacă îți dorești atât de mult să pleci de lângă mine, ești invitata mea să o faci. Observ că preferi să ai în continuare încredere într-o străină, ale cărei dereglări mintale le-ai văzut și tu destul de clar, decât în mine. Și oricum, nu mă mai surprinde nimic, când de fapt, tu așa ai acționat tot timpul. Cum a a apărut o mică problemă între noi sau cel mai mic obstacol, tu te-ai îndepărtat imediat de mine, fără niciun regret, în loc să cauți o soluție. Și se pare că mereu uiți de jurămintele pe care mi le faci, atunci când afirmi că nu o să mai renunți niciodată la mine, orice ar fi. Probabil că ar trebui să mă învăț o dată minte pentru totdeauna, să nu mă mai încred în jurămintele tale false. Așa că te rog, ești liberă să pleci și să mă eviți în continuare, i-a sugerat Ioan, deschizându-i chiar el larg ușa, ca semn că el nu avea de gând să mai facă nimic în plus față de ce a făcut deja.

    - Te rog, nu mai spune asemenea lucruri, i-a cerut Ioana cu o vădită căință, simțind că toate cuvintele lui, rostite mai devreme, nu au fost altceva decât niște săgeți foarte ascuțite ce i-au străpuns inima.

    - Stai liniștită că am spus tot ce aveam de spus și nu intenționez să mai fac nicio completare.

    Ioana i-a susținut acea privire rece, având în ochi o sinceră părere de rău și toată blândețea ei, pe care a folosit-o și în vocea sa când s-a apropiat de el și i-a cerut:

    - Te rog, închide ușa!

    - O voi închide după ce ieși tu, i-a replicat Ioan, străduindu-se să rămână indiferent în fața privirilor ei catifelate și blânde, la care inima sa nu a întârziat să reacționeze așa cum o făcea mereu.

     A mai menținut acel contact vizual preț de o clipă, după care, văzând că ea nu mai avea nicio intenție de a părăsi acea încăpere, totodată și observând că a câștigat terenul pe care și l-a dorit, a lăsat ușa deschisă, s-a îndreptat spre birou și și-a reluat locul său obișnuit din spatele acestuia, prefăcându-se ocupat de unele dosare pe care le avea în față și ignorând total prezența ei.

    Ioana a închis ușa, apoi s-a apropiat de el și cu glasul ei timid și bineînțeles alături de nelipsitul gest de a își răsuci degetele de la mâna stângă, i-a vorbit:

    - Îmi cer iertare pentru reacția mea și pentru faptul că nu am vrut să îți ascult explicațiile. Te rog, Ioan, crezi că mă poți ierta? continuă ea să-și ceară scuze, observând tăcerea și lipsa lui de reacție.

    Ioan oftă profund, apoi s-a întors cu fața la ea cu tot cu scaun și fixându-și ochii mustrători în ochii ei timizi, a întrebat-o:

    - Pentru ce să te iert? Ca la următoarea neînțelegere să reacționezi la fel, refuzând cu încăpățânare să comunici cu mine și amenințându-mă că nu mai dormi cu mine, urmând ca apoi cine știe ce ispravă, ce va fi împotriva noastră, să mai pui în aplicare?

    - Nu, îți promit că nu o să mai fac așa! l-a asigurat Ioana foarte hotărâtă, eliminând distanța dintre ei cu încă un pas.

    Fără să-și poată stăpâni interesul și plăcerea, Ioan i-a privit chipul cu un real interes și cu niște ochi strălucitori și plini de încântare, coborând lent cu privirea pe întreaga ei siluetă o studie amănunțit. Doar într-o clipă, toată strădania lui de a se arăta nepăsător și supărat în fața ei, s-a risipit fără nicio șansă de recuperare, iar Dumnezeu îi era martor de câte eforturi avea nevoie ca să se poată abține să nu întindă mâinile spre ea, să o aducă astfel în brațele sale și să o sărute ca un nebun. Dorul de ea și dorința de care începuse să fie stăpânit, i-au proiectat în minte, în timpul acelei analize vizuale, imagini cu ei doi făcând dragoste chiar în acel moment și chiar în acel loc și acest fapt i-a îngreunat și mai mult situația.

    Doar în câteva secunde atmosfera dintre ei mustea de atracția pe care o simțeau amândoi. Iar în momentul în care el a revenit cu privirea în ochii ei, ca și când Ioana a înțeles perfect schimbarea lui de stare și exact ceea ce se petrecea în mintea sa în acel moment, în următoarea clipă, cu o îndrăzneală rar întâlnită la ea, Ioana s-a așezat în poala lui Ioan, i-a prins în pumnii ei mici gulerul cămășii pe care acesta o purta, trăgându-l astfel și mai aproape de ea și a început să-l sărute într-un mod devorator.

    Deși a fost extrem de surprins de gestul ei, Ioan și-a înconjurat imediat brațele groase pe trupul ei subțire și i-a răspuns la sărut cu aceeași sete și pasiune, dar lăsând-o pe ea să dețină în continuare conducerea. Iar după clipe bune, în care s-au sărutat ca doi înfometați, când ea și-a desprins buzele de pe ale lui, Ioan arăta de parcă a avut parte de șocul vieții sale, lucru confirmat și de următoarea afirmație:

    - Uau, micuța mea, nu știam că știi să săruți într-un asemenea fel! Îți jur că acesta a fost cel mai intens și înnebunitor sărut care mi s-a oferit în întreaga mea viață de până acum.

    - În acest caz, ar trebui să fii mândru de tine, pentru că tu m-ai învățat să sărut în felul acesta, i-a explicat Ioana, zâmbindu-i cu timiditate și făcându-l și pe el să surâdă foarte încântat de răspunsul ei și să o îmbrățișeze cu tandrețe.

    - Ioan, ai iubit-o? îndrăzni Ioana să-l întrebe, curmând momentul de tăcere ce a intervenit între ei.

    - Pe cine?!

    - Pe fosta ta soție.

    - La început am crezut că este vorba de iubire, dar cu timpul am înțeles că între mine și ea mai mult de o atracție fizică, urmată de o rutină, greu de acceptat și aceasta uneori, nu a existat nimic altceva. Iar în clipa în care am cunoscut adevărata dragoste prin intermediul tău, atunci m-am convins că ceea ce am simțit pentru fosta mea soție nu avea nicio legătură cu iubirea ce poate lua naștere între un bărbat și o femeie. Nu, Ioana, nu am iubit-o, nici pe ea și nici pe o altă femeie ce a făcut parte din trecutul meu, pentru că, deși niciodată nu m-am opus acestui sentiment, singura care a fost capabilă să-l sădească în inima mea și care s-a încăpățânat să rămână acolo, ai fost tu. Micuțo, ți-am mai spus-o, dar ți-o repet, ceea ce simt pentru tine și când sunt cu tine, nu am mai simțit cu nicio femeie și crede-mă, că nici măcar nu poți cuprinde cu gândirea intensitatea și imensitatea sentimentelor mele pentru tine.

    - Pe zi ce trece mă conving și mai mult cât de norocoasă sunt cu acest privilegiu pe care mi l-a oferit viața, de a fi eu cea de care tu te-ai îndrăgostit în modul acesta unic și de neimaginat, i-a mărturisit ea foarte sinceră și emoționată de declarația lui Ioan.

   - Și eu mă simt privilegiat de faptul că te-am găsit, respectiv și regăsit, că acum ești a mea și de faptul că te-ai îndrăgostit de două ori de mine în aceeași viață.

    - M-aș putea îndrăgosti de tine la infinitiv, dacă ar fi nevoie, pentru că tu ești singurul bărbat care a trezit în mine sentimente și dorințe pe care nu le credeam posibile.

    - Sincer, eu sper să nu mai fie nevoie să te îndrăgostești de mine vreodată, pentru că aceasta ar implica o nouă uitare și nu-mi doresc să văd iar cum te uiți la mine ca la un străin și eu să fiu nevoit să îmi ascund din nou sentimentele în fața ta.

    - Ai dreptate, nici eu nu îmi doresc să te uit din nou, pe tine și toate momentele trăite cu tine, i-a declarat Ioana, cuibărindu-se la el în brațe și adăugând după un moment de liniște: Ioan, aș dori să te întreb ceva.

   - Păi întreabă-mă! Curaj! o îndemnă el cu un zâmbet larg creionat pe buzele lui groase.

    - Este clar că ție îți plac foarte mult copiii și că paternitatea la tine este o particularitate nativă și mai ales că tu întotdeauna ți-ai dorit o familie, de ce nu ai făcut copii cu fosta ta soție și de ce ea a declarat că tu ai fost cel care nu a vrut copii?

    - După ceea ce am văzut astăzi, îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat înțelepciunea să evit să am copii cu ea. Îți mărturisesc că mi se pare puțin straniu să îți povestesc din nou aceste lucruri, ținând cont că ți le-am mai spus cândva, dar mă voi supune cu plăcere curiozității tale. Principalele mele motive le-au constituit faptul că, în mod cert, Andreea nu era mama pe care eu mi-o doream pentru copiii mei și în plus, eram din ce în ce mai convins că se apropie de final căsnicia pe care o aveam cu ea. Și da, îmi doream o familie, dar asta nu înseamnă că eram dispus să-mi întemeiez această familie cu oricine. Mi-am dat seama târziu că am făcut o mare greșeală căsătorindu-mă cu ea, dar mă bucur că m-am oprit la timp și că nu am permis o avansare a lucrurilor. De asemenea, îmi plac copiii foarte mult și a fi un tată foarte responsabil și dedicat este unul dintre principiile mele, pentru că îmi doresc să mă fac demn de acest titlu și de o asemenea binecuvântare, dar ca să pot face asta, consider că în primul rând, trebuie să aleg o mamă bună și cu aceleași principii ca și mine, pentru viitorii mei copii, iar Andreea nu întrunea deloc aceste cerințe.

    - Înțeleg și după ceea ce am văzut și eu azi din partea ei, îți dau mare dreptate cu tot ce ai spus. Femeia aceea nu trebuia să fie mamă, pentru că nu se face demnă de o asemenea binecuvântare.

    A urmat un nou moment de tăcere între cei doi, în care, într-o îmbrățișare tandră, au meditat fiecare la gândurile lui, până când Ioana l-a întrebat cu un glas abia perceptibil:

    - Ioan, au fost multe?

    - Multe ce? La ce anume te referi? ceru el explicații în plus, neînțelegând întrebarea ei.

    - Dacă au fost multe femei în viața ta?

    - Doar nu mă întrebi asta?! Serios!! exclamă Ioan când a zărit seriozitate pe chipul Ioanei. Chiar vrei să vorbim despre femeile care au existat în viața mea?

    - Nu despre toate, dar măcar despre cele care au fost mai importante. Și vreau să vorbim despre ele pentru că nu vreau să mai am din nou neplăcuta surpriză să mai apară vreuna și cine știe ce grozăvii să mai aflu și de la ea, așa cum s-a întâmplat să apară Sorina și fosta ta soție, despre care eu nici măcar nu știam că există sau că a existat vreodată, cum a fost cazul acesteia din urmă. Prefer să aflu lucrurile de la tine, înainte să-mi fie spuse cu răutate de aceste femei.

    Cugetând la vorbele ei, Ioan i-a dat oarecum dreptate, a privit-o cu o dragoste nemărginită și a început să se joace cu șuvițele ce-i ieșiseră din împletitura părului, iar după câteva secunde de liniște în care i-a studiat cu atenție întreaga înfățișare, și-a pus pe tavă toată sinceritatea sa debordantă și i-a spus:

    - Singurele mai importante au fost doar cele două pe care le-ai menționat și tu. Iar importanța lor a fost mai mult de natură socială, ținând cont de statutul pe care l-au avut; de soție, respectiv de iubită, dar asta nu semnifică, că în viziunea și în inima mea au avut aceeași importanță, mai ales în privința Sorinei. Și aceasta pentru că te-am cunoscut pe tine, pentru că ceea ce simt cu tot ce are legătură cu tine și importanța pe care tu ai ajuns să o ai pentru mine, nu se poate compara cu ceea ce am simțit pentru ele.

    - Și restul? se interesă ea cu o voce firavă, după ce i-a sărutat scurt buzele lui Ioan, ca drept mulțumire pentru răspunsul și sinceritatea oferită.

    - Înainte să încep relația cu Andreea, nu au fost prea multe, de fapt au fost doar vreo trei colege de liceu, cu care am avut niște relații adolescentine și eșuate din pricina lipsei mele de timp. Ținând cont că am practicat un sport de performanță și că timpul meu era împărțit între înot și școală, am fost un adolescent foarte ocupat, cu o viață socială destul de săracă. Apoi s-a întâmplat tragedia cu părinții mei și nu mi-a mai stat capul la astfel de lucruri, iar după ce am cunoscut-o pe Andreea și cât timp am fost cu ea, chiar dacă relația și căsnicia noastră nu era una satisfăcătoare, nu a mai existat nicio femeie în viața mea, pentru că fidelitatea face parte din felul meu de a fi și chiar țin foarte mult la acest aspect, adică să ofer fidelitate și să-mi fie și oferită în schimb. Apoi, ai apărut tu, m-am îndrăgostit de tine ca un nebun și în urma dispariției tale, deși după câțiva ani, am încercat să-mi refac viața cu altcineva, gândindu-mă că nu pot continua să sper și să rămân singur toată viața, nu am reușit, pentru că a existat întotdeauna ceva în mine care nu mă lăsa să accept ca altcineva să îți ia locul ca iubită și respectiv viitoare soție a mea și mai ales ca mamă a fiului meu. Astfel că a trebuit să accept doar relații clandestine, având ca unic scop doar plăcerea fizică, satisfacerea nevoilor mele ca bărbat, dar fără nicio însemnătate emoțională sau sentimentală. Iar cu Sorina a fost altceva, doar pentru faptul că era prietena surorii mele și că amândouă făceau tot posibilul să existe întâlniri între noi doi din diferite motive, mai mult sau mai puțin întemeiate, iar ea s-a încăpățânat să continuăm să ne vedem, deși eu i-am spus clar că nu există niciun viitor pentru noi. Este adevărat că m-am complăcut în această situație, cred că și pentru faptul că îmi era comodă relația cu ea, deoarece nu trebuia să să-i mai dau de înțeles sau să-i mai ofer mereu aceleași explicații, să nu-și facă speranțe de posibilitatea unui viitor împreună cu mine, așa cum făceam cu fiecare în parte, crezând că ei îi este destul de clar această situație, dar și pentru faptul că nu a existat nimic altceva care să mă facă să iau atitudine și să pun capăt, asta până în ziua în care te-am regăsit.

    - Înțeleg, murmură Ioana, cu o voce redusă și cu capul în jos.

    Ioan a privit-o stăruitor și a așteptat să vadă dacă mai are și vreo altă reacție în urma explicațiilor lui, dar observând că ea nu mai are nimic de spus și că pe fața ei se întrezărea o umbră de tristețe și înțelegând clar proveniența ei, a prins-o ușor de bărbie și i-a ridicat chipul la el, întrebând-o cu blândețe:

    - Ești geloasă?

    - Nu, i-a răspuns ea grabnic, dar fără niciun sâmbure de sinceritate, ceea ce l-a făcut pe Ioan să-și ridice sprâncenele și să o privească neîncrezător, cerându-i nonverbal să fie sincer cu el. Bine, recunosc sunt geloasă! a exclamat ea când a simțit că privirea lui intransigentă începe să-i străpungă inima, continuând să-i vorbească fără nicio oprire sau vreun paravan: Simt că-mi fierbe sângele în vene numai când mă gândesc că și alte femei au avut parte de săruturile și de mângâierile tale, iar atunci când o vedeam pe Sorina lângă tine și mai ales că se apropia de tine și mai mult, când eu eram prin preajmă, doar ca să vă văd eu și să mă facă geloasă, îți jur că-mi venea să-i scot ochii.

     Mărturisirea ei i-a umplut inima lui Ioan de o imensă satisfacție, dar i s-au părut atât de nefirești cuvintele ei și atât de comică ea când le-a rostit, încât acesta nu s-a putut abține să nu dea frâu liber amuzamentului pe care ea i l-a produs și să-i spună printre hohotele de râs:

     - Războinica mea mică, nu știam că poți fi atât de periculoasă.

    - Ioan, nu râde de mine, pentru că vorbesc serios! Și îți mărturisesc sincer că nu mă simt prea comod nici atunci când femeile cască ochii la tine și le uită Dumnezeu salivând, s-a destăinuit Ioana cu o îmbufnare dulce, ce a făcut-o în ochii lui și mai irezistibilă, iar în urma altei reprize de râs, Ioan i-a zis:

    - Spui asemenea lucruri pentru că tu mă iubești și mă vezi cu alți ochi, dar te asigur că femeile nu cască ochii la mine și cu atât mai puțin nu salivează atunci când mă văd, așa că nu ai de ce să îți imaginezi astfel de lucruri și să fii geloasă.

    - Tu ești oricum prea modest ca să recunoști acest lucru, dar eu am văzut asta de multe ori când am ieșit împreună, așa că nu este vorba de imaginația mea. De exemplu și astăzi în parc, au fost câteva mămici care te priveau cu interes și înghițeau în sec. Nu le-ai văzut, pentru că tu, cum ești foarte protector cu cei la care ții, tot timpul erai atent la fiul nostru și la siguranța lui, dar eu le-am văzut și cu greu m-am abținut să nu le zic să-și vadă de treaba lor.

    - Și crezi că ești singura căreia i se întâmplă asta? o întrebă Ioan cu o privire încruntată și pe un ton în care s-a simțit o mică doză de revoltă.

     - Ce vrei să spui? se interesă ea, părând confuză de vorbele lui.

    - Vreau să spun că și eu mă confrunt cu aceeași situație, că și eu mă zbat să fac față geloziei atunci când surprind bărbații cum se uită la tine insistent și cu râvnă sau când întorc capul după tine. Și nu te uita cu ochișorii ăia neîncrezători la mine, pentru că ceea ce spun este o realitate. Știu și am observat de multe ori, că tu, din pricina inocenței care te caracterizează, dar și a lipsei de experiență în privința bărbaților, nici măcar nu ești conștientă de efectul pe care îl ai asupra lor, dar crede-mă, Ioana, că pe lângă faptul că ești o femeie foarte frumoasă, ai și o dulceață aparte și o eleganță feminină desăvârșită, care nu pot trece așa ușor neobservate. Este adevărat că m-am mai aflat în aceeași situație și cu altele. Sorina de exemplu, este o femeie frumoasă, atrăgătoare, care atrage atenția imediat, dar în privința ei sau chiar și a Andreei, care mi-a fost soție, niciodată nu am fost atât de afectat, de fapt nici nu am prea dat importanță acestui aspect, dar cu tine este altceva. Din cauza ta am cunoscut cât de dăunătoare poate fi gelozia pentru liniștea și echilibrul psihic. De exemplu, când îl văd pe profesorul de chitară al lui Ioan, că imediat ce intră în casă privește ca un disperat prin toate părțile, doar ca să te vadă și pentru o clipă și că nu pierde nicio ocazie să vorbească cu tine, deși îi este destul de clară relația noastră, îți jur că mă abțin cu greu să nu-i caut un înlocuitor și să nu-l dau afară în șuturi. Dar are noroc că este un pedagog foarte bun, cum rar întâlnești, iar fiul nostru este foarte încântat de orele lui, de aceea încerc să nu amestec lucrurile și să rămân rațional. Iar faptul că am încredere deplină în tine și știu că bietul de el nu face altceva decât să spere în van, constituie un alt motiv.

    - Ioan, i-a rostit ea numele, cu o voce gâtuită de emoții, așezându-și palmele pe fața lui, din dorința de a fi sigură că o ascultă cu atenție, continuând apoi să-i vorbească cu înflăcărare: niciodată să nu te îndoiești de acest lucru, pentru că singurul bărbat existent pentru mine ești tu. Te iubesc prea mult și ți-am mai spus-o de atâtea ori, ești singurul care a putut să trezească în mine astfel de sentimente și să mă facă să mă simt în siguranță alături de tine și în privința relației pe care o construim împreună. Nu mă mai interesează să aflu nici măcar cine este tatăl fiului meu și cum s-a întâmplat ca eu să ajung însărcinată la o vârstă atât de mică, deoarece pentru mine tu ești singurul bărbat din viața mea. Doar tu, Ioan.

     Copleșit de emoții, acesta a strâns-o în brațe și a oftat profund, el știind mult mai bine că într-adevăr, pentru ea, indiferent de tragedia pe care a trăit-o, el avea să rămână singurul bărbat din viața ei sau cel puțin, singurul de care întotdeauna își va aminti cu drag. În urma acestor gânduri, Ioan a reluat contactul lor vizual și i-a spus:

    - Știu, micuțo, și crede-mă că nu mă îndoiesc de cuvintele tale, pentru că aceleași lucruri mi le spuneai și în urmă cu șase ani. De asemenea, nici tu nu ai de ce să îți faci griji, pentru că nicio femeie din lumea asta nu are puterea să-ți ia locul de lângă mine. Și nici nu ai motive să fii geloasă, nici pe femeile care mă privesc, dar nici pe cele care au făcut parte din trecutul meu, pentru că, Ioana, ceea ce trebuie să înțelegi tu este că niciuna nu a avut parte de aceleași mângâieri și săruturi pe care eu ți le ofer ție și aceasta pentru că pe niciuna nu am iubit-o cum te iubesc pe tine. Nici măcar nu există termen de comparație cu ceea ce simțeam când eram cu ele și ceea ce simt când sunt cu tine. Micuțo, dragostea noastră și ceea ce se întâmplă când suntem împreună nu mai are nicio legătură cu trecutul pe care l-am avut fiecare sau cu această realitate, pentru că aceea este doar o lume a noastră. O lume pe care îți promit că nu ne-o va mai ruina nimeni și nimic.

    - Și eu îți promit acest lucru. Ioan, de ce ne-a fost atât de greu să ajungem aici? De ce a trebuit să pierdem atât de mult timp și să suferim atât de mult? Mai ales tu, pentru că eu... singura mea suferință a fost că nu știam nimic despre trecutul meu, dar eu nu am dus dorul nimănui și nici nu m-am întrebat zilnic dacă acea persoană mai trăiește sau nu sau dacă mai există posibilitatea să o văd vreodată, așa cum ai făcut-o tu în toți acei ani, lucru care mi se pare înfiorător doar când mă gândesc la el.

    - Nu știu de ce a trebuit să pierdem atâta timp și să suferim atâta, dar știu că a meritat fiecare efort. Faptul că te am acum lângă mine, că te am în brațele mele în fiecare noapte și că mă trezesc în fiecare dimineață alături de tine, este cea mai mare recompensă și nu mă mai interesează ce a trebuit să îndur ca să o primesc. De aceea, hai să nu ne mai gândim la trecut, important este că acum suntem împreună, că în sfârșit, ne putem trăi iubirea și că avem un viitor deschis în față.

   - Ai dreptate, ceea ce trebuie să facem este ca regretele și suferințele să le lăsăm în spate, l-a aprobat Ioana, susținându-i acea privire intensă și la scurt timp, au simțit amândoi starea de comuniune dintre ei și că dorința lor comună își face din nou simțită prezența.

    Ioan a încercat să rămână lucid, dar când Ioana a început să se joace în părul lui de la spate și când el a simțit acea atingere delicată a degetelor ei, ce i-a produs o avalanșă de fiori prin tot corpul, i-a fost imposibil să se mai stăpânească. În următoarea clipă, și-a zdrobit buzele de buzele ei și a sărutat-o cu aviditate. Pasiunea dintre ei i-a învăluit pe amândoi și i-a adus în imposibilitatea de a se opri din acel sărut și din mângâierile pe care au început să și le ofere. Când a observat că Ioana îl trage și mai mult spre ea din dorința nestăpânită de a-l simți și mai aproape, Ioan, înnebunit de modul în care ea îi răspundea și îi arăta că îl dorește cu aceeași intensitate, a obligat-o să-și așeze picioarele de-o parte și de alta a trupului său, poziție ce i-a permis să-i lipească și mai mult corpul de-al lui într-un mod amețitor, accentuând astfel îmbrățișarea lor amoroasă, totodată și dorința lor care a început să se dezlănțuie.

    - Ioana, cred că ar fi cazul te dai jos din brațele mele acum, pentru că altminteri, îți jur că o să fac dragoste cu tine aici, pe fotoliul ăsta, a avertizat-o el, când a simțit că slăbiciunea lui pentru ea devine și mai dominatoare și că Ioana nu avea de gând să pună capăt acelui moment ce începuse să-i conducă spre tărâmul dragostei.

    - Ca să mă pot da jos din brațele tale, trebuie ca mai întâi să-mi dai drumul, i-a zis aceasta, privindu-l cu ochii aceia catifelați și strălucitori de la dorința ce exista și la ea.

   Înainte de a-i răspunde, Ioan a rămas hipnotizat de acea privire pură, dar și plină de pasiune și de întreaga ei înfățișare care stătea ca drept mărturie la dezlănțuirea lor de mai devreme.

   - Ai dreptate, dar problema este că nu îți pot da drumul și nici să te las să pleci nu pot.

    După această mărturisire, a revenit cu ochii în ochii ei, unde a întâlnit o privire ce a avut menirea doar să-l provoace și mai mult și să nu se mai gândească la locul în care se aflau, fapt pentru care, cu un glas foarte hotărât, a rostit:

    - Fir-ar să fie, mi-am ascuns și mi-am încătușat de atâtea ori dorința mea pentru tine, încât chiar nu mai vreau să mă chinui. Ai închis ușa? o întrebă el, privind peste umărul ei spre ușă și după ce a observat că aceasta este închisă, a pus-o să-și încolăcească piciorele pe talia lui și susținând-o cu brațele, s-a ridicat cu ea în picioare.

    - Da, am închis-o. Ce ai de gând să faci? îl întrebă ea în timpul acestor acțiuni, continuând cu aceleași întrebări, când a observat că Ioan a dat la o parte dosarele de pe suprafața biroului și că a așezat-o pe acesta.

    Iar el, rămânând în picioare în fața ei, s-a apropiat și mai mult de ea, cu blândețe și-a făcut loc între picioarele ei și a început să depună mici săruturi pe chipul și corpul Ioanei, vorbindu-i în timpul acestora:

    - Să te iubesc, asta am de gând să fac. Te doresc, Ioana, și pur și simplu nu mai vreau să-mi reprim aceste dorințe, de aceea te rog nu o face nici tu. Știu că simți aceeași dorință ca și mine, așa că nu te împotrivi, lasă-te purtată de ceea ce simți și de ceea ce îți spune inima. Iar pe mine lasă-mă să te iubesc aici și în această clipă, lasă-mă să mă bucur de tine, te rog, i-a cerut el cu o voce seducătoare, strecurându-și ușor o mână pe sub rochia Ioanei, care a cedat numaidecât rugăminților lui și a început deja să-i descheie nasturii de la cămașă și să atingă cu dor și plăcere pielea dezvelită.

    - Suntem doi nebuni, Ioan! Putea oricând să intre cineva și să ne surprindă, i-a zis ea, realizând ceea ce tocmai s-a întâmplat între ei, în timpul acelei îmbrățișări pătimașe în care erau înlănțuiți și care lăsa senzația că aveau să rămână uniți pentru totdeauna în felul acela.

   - Eu chiar sunt nebun după tine, micuțo, iar consecințele acestei nebunii le-ai simțit mai devreme. Te iubesc enorm, Ioana, și de când ai devenit a mea îți jur că mă simt și mai atras de tine, iar inima îmi arde în piept de dorul tău, de aceea nu pot să-ți mai rezist. Așa că eu zic să te gândești bine înainte să te mai așezi în poala mea și să mă săruți în felul acela, pentru că de acolo a pornit totul, a încercat el să se dezvinovățească, zâmbind nebunatic la ea.

    - Ba tu ești de vină, pentru că m-ai privit în felul tău provocator și seducător, înainte să fac eu asta. A, și te-am mai surprins, de vreo două ori, făcând lucrul acesta și în parc, astăzi.

    - Păi cine te pune să te afișezi în fața mea, când știi bine ce afect ai asupra simțurilor mele? Tu ești de vină că te privesc în felul acela, pentru că ești atât de înnebunitoare și ispititoare pentru mine.

    Această negare a vinovăției, venită din partea amândurora, le-a stârnit râsul și le-a înfrumusețat și mai mult acel moment de dragoste. După ce s-au potolit și după încă un sărut, Ioana, străduindu-se să coboare de pe norișorul pe care a plutit până în acea clipă și să revină la realitate, i-a zis:

    - Cred că ar fi timpul să ne aranjăm hainele pe noi și să ieșim de aici, înainte să ridicăm suspiciuni și mai mari. În plus, l-am lăsat singur pe micuțul Ioan.

    - Nu-ți face griji, știi doar cât este de creativ și că întotdeauna găsește cum să se joace singur și că se pierde ore bune în lumea creată de el. În plus, sunt convins că doamna Olga a fost atentă la...

    - Copii, mâncarea este gata de un sfert de oră. Să știți că aveți nevoie să vă și hrăniți, așa că vă aștept la masă cât mai repede, se auzi vocea doamnei Olga din spatele ușii, făcându-i pe cei doi să râdă pe înfundate de modul ei de a-i chema la masă.

   - Se pare că a auzit că vorbim despre ea, a glumit Ioan, care după ce i-a mai oferit un alt sărut Ioanei, o ajută să coboare de pe birou, spunându-i: Hai, dă-te jos de pe biroul meu și să mergem la masă, înainte să vină să ne scoată de urechi ea însăși de aici.

    S-au străduit cât au putut de mult să-și netezească hainele șifonate de pe ei, să-și recapete înfățișarea de dinainte și să șteargă cât mai mult din urmele a ceea ce s-a întâmplat mai devreme între ei, moment în care s-au amuzat din nou și și-au arătat fericirea reciprocă pe care o împărțeau. Dar înainte să deschidă ușa și să părăsească acea încăpere, Ioan s-a postat în fața ei, a privit-o cu seriozitate și a întrebat-o:

    - Totul este în regulă între noi? Ți-a trecut supărarea pe mine?

    - Mai ai îndoieli după ceea ce tocmai s-a întâmplat?

    - Voiam doar să mă asigur, i-a răspuns el, zâmbind mândru la ea.

    - Oricum nu pot să fiu supărată pe tine, pentru că ai un talent înnăscut de a pleda pentru nevinovăția ta, scoțându-mă tot pe mine vinovată și sfârșind ca tot eu să-mi cer iertare, când de fapt tu ești cel care a greșit.

    - Păi și în această situație tot tu ești vinovată pentru faptul că te-ai îndrăgostit de un avocat, a glumit Ioan, în timp ce se îndreptau spre bucătăria casei, râzând de îmbufnarea chipului ei, la auzul acestei replici și primind ca drept pedeapsă binecunoscuta ciupitură a Ioanei.

    Au servit cina toți patru într-o atmosferă plină de veselie, întreținută în mare parte de Junior. La sfârșit, Ioana a vrut să rămână și să o ajute pe doamna Olga la strângerea mesei și spălarea vaselor, dar după ce fiul lor s-a retras în camera sa, Ioan a rugat-o să-l însoțească pentru că are să-i spună ceva important. Fără ca îngrijorarea să întârzie să apară în starea ei, aceasta l-a însoțit până în sufragerie, întrebându-l:

    - Ce ai să-mi spui?

   - Ioana, m-am gândit în ultimele zile și eu consider că nu mai are rost să amânăm acest lucru. Vreau să-i spunem lui Ioan chiar în această seară că tu ești mama lui. Plănuisem să-i spunem imediat ce ne-am întors din parc, dar după cele întâmplate n-a mai fost posibil, însă consider că o putem face acum. Ești de acord cu decizia mea?

   Teamă și bucurie s-au țesut pe fața Ioanei în același timp. Îl privi tăcută pe Ioan, cu ochi nedumeriți și emoționați, preț de o clipă, iar în urma unei deliberări în mintea sa, i-a răspuns cu ezitare:

   - Da.

    - Nu-ți face griji, vei vedea că totul va fi bine, o asigură acesta, îmbrățișând-o în felul său tandru.

   - Vorbești tu, te rog? Tu ești un orator cu mult mai bun decât mine, ai o autoritate mult mai mare în fața lui și prezinți și mai multă încredere, în plus, eu cred că voi începe să plâng înainte să apuc să-i explic totul.

    - Bine, dacă așa vrei, atunci vorbesc eu. Și cum tu ai atâta încredere în mine, îți promit că îmi voi da toată silința ca lucrurile să iasă bine.

    Spunând acestea, Ioan a luat-o de mână și au urcat împreună în camera fiului lor. Înainte de a deschide ușa, el a privit-o din nou, încurajând-o:

    - Curaj!

   Ioana i-a zâmbit timid, s-a apropiat de el și i-a înconjurat trupul cu brațele ei subțiri, mărturisindu-i:

    - Știu că totul va ieși bine atâta timp cât tu ești lângă mine, dar tot am emoții.

    Au intrat în camera micuțului, amândoi cu niște fețe serioase, motiv pentru care, după ce Ioan i-a cerut lui Junior să-și abandoneze jucăriile și să ia loc pe pat alături de ei, pentru că are să-i spună ceva important, copilul, adoptând fețișoara lui de îngeraș nevinovat, i-a zis:

   - Dar, tati, ce vrei să vorbești cu mine? Să știi că eu nu am făcut nimic greșit și am fost foarte cumințel în ultimul timp.

    Cei doi au zâmbit reținut de dragul lui, iar Ioana neputând rezista drăgălășeniei fiului său, l-a îmbrățișat scurt și i-a sărutat unul dintre obrăjori.

   - Știu, voinicule, și să știi că tati este foarte mândru de tine. Dar nu despre asta vreau să-ți vorbesc, ci despre un lucru de oameni mari care are legătură și cu tine și de aceea, vreau să fii foarte atent la ceea ce urmează să-ți spun.

    - Bine, tati, promit că o să fiu foarte atent.

   - Bun, pentru început trebuie să-ți spun că există o boală care se numește amnezie și care constă în pierderea memoriei. Adică cel care suferă de ea pierde o parte dintre amintirile lui sau chiar pe toate și nu își mai amintește nici măcar persoanele dragi care au făcut parte din viața lui și...

    - Tati, este aceeași boală pe care o are și Ioana?

    - Da, voinicule, este aceeași boală. De unde știi? întrebă Ioan mirat.

    - Pentru că ea mi-a povestit. Ții minte, Ioana, că mi-ai povestit odată că tu nu-ți amintești de nimeni?

    - Da, puiule, normal că-mi amintesc și mă bucur să văd că îți amintești și tu, i-a răspuns aceasta cu un glas tremurat de la emoții.

    - Îmi amintesc bine tot ce mi-ai povestit, pentru că am fost foarte atent. Știu că ți-am spus că eu cred că este tare urât să nu ai nicio amintire și să nu-ți amintești de nicio persoană. Cum ar fi ca eu mâine să nu-mi mai amintesc de tati, de tine, de mătușa Ioli, de doamna Olga, de prietenul meu David și de domnul Pavel sau de doamna educatoare și de toți colegii de la grădi. Asta chiar ar fi super urât! exclamă copilul, cu o gravitate și seriozitate ușor hazlie.

    - Așa este, ar fi foarte urât și la fel de urât a fost și încă este și pentru Ioana, a reluat Ioan, încercând să ducă cu răbdare conversația pe drumul pe care îl voia el. Fiule, ceea ce vreau să îți spun este că noi doi, adică eu și cu tine, am făcut parte din trecutul Ioanei, pe care ea nu și-l amintește.

    - Adică noi doi o știm pe ea de dinainte să vină în casa noastră? întrebă Junior, fixându-l pe tatăl său, cu ochii lui mari și negri.

    - Da, așa este. Noi o știm pe Ioana de foarte mulți ani.

   - Și eu de ce nu îmi amintesc de ea? Am și eu acea boală?

   - Nu, tu nu ai acea boală. Tu nu îți amintești de ea pentru că tu abia te născusei. Erai un bebeluș, iar noi oamenii nu avem amintiri din perioada în care am fost bebeluși.

   - Dar tu îți amintești de ea?

    - Da, normal că îmi amintesc, de fapt îmi amintesc până și cel mai mic detaliu ce are legătură cu ea și cu tine din acea perioadă, i-a răspuns Ioan, îndreptându-și o privire caldă spre Ioana și zâmbindu-i acesteia cu dragoste. Și știi de ce?

   - De ce? se interesă micuțul, cu ochii și mai mari și cu o privire foarte atentă, părând chiar interesat de toată acea poveste.

   - Pentru că în acea perioadă eu m-am îndrăgostit de Ioana, iar la puțin timp te-ai născut tu, iar apariția ta m-a făcut cel mai fericit tătic din lume. Voinicule, ții minte că anul trecut de ziua ta, când ai suflat în tort ți-ai dorit ca mama ta să se întoarcă acasă?

   - Da, tati, îmi amintesc.

    - Ei bine, rosti Ioan, oftând profund și făcând o mică pauză înainte de a dezvălui acel secret, acum pot să te anunț că dorința ți s-a împlinit în ziua în care Ioana a venit să stea cu noi în această casă, pentru că Ioana este mama ta.

    Junior a rămas complet nedumerit în fața informației primite. Și-a mutat privirea confuză de la unul la celălalt de vreo câteva ori, apoi, fără ca niciunul dintre cei doi să se aștepte la o asemenea reacție, micuțul a început să plângă zdravăn.

   Ioana a rămas îngrozită, neștiind cum să interpreteze acea reacție a micuțului. Cu mâinile tremurânde l-a mângâiat pe cap, apoi l-a tras cu ardoare la pieptul ei și cu o voce îndurerată l-a întrebat:

    - Puiul meu drag, de ce plângi?

    - Ioan, fiule, de ce reacționezi așa? De ce plângi? interveni și tatăl său, când a văzut că întrebarea Ioanei a rămas fără răspuns.

    - Pentru că... dacă tu o să te căsătorești cu Ioana, iar ea va fi mama mea, asta... asta înseamnă că mama mea adevărată nu... nu o să se mai întoarcă niciodată, le-a explicat Junior cu pauze din pricina plânsului.

   Realizând confuzia din mintea copilului, Ioan l-a tras cu blândețe din brațele Ioanei și l-a pus să-l privească în ochi, după care, în timp ce-i ștergea obrajii umezi, i-a zis:

    - Fiule, dar Ioana este mama ta adevărată, nu faptul că eu mă voi căsători cu ea, o va face mama ta, ci faptul că ea este cea care te-a născut. Asta este ceea ce încerc eu să-ți spun, că mama ta adevărată s-a întors în sfârșit la noi și că nu va mai pleca niciodată. Uite-o, ea este! a întărit Ioan acea mărturisire, întorcându-i fața micuțului spre ea. Ioana este mama ta și ea a fost mereu, chiar și în acești ani în care ea nu a fost cu noi. Iar eu despre ea ți-am povestit încă de când erai tu foarte mic.

   A urmat un moment de tăcere profundă, în care mama și fiul, care se oprise din plâns, s-au privit intens unul pe celălalt, apoi micuțul s-a uitat la tatăl său și l-a întrebat:

   - Ea mi-a spus că este bona mea. Nu știe că este mama mea, dacă mi-a spus asta?

  - Din cauza amneziei, despre care ți-am vorbit mai devreme, nu își amintea nici că este mama ta și nici cum să se întoarcă la noi în acești ani. De aceea nu a fost posibil să o avem lângă noi, până ce eu nu am găsit-o. Dar acum este aici cu tine și știe tu că ești fiul ei.

   Junior a oftat puternic, asemenea unui om mare și cu privirea în jos, s-a străduit să înțeleagă cât mai mult cu putință din toată această situație ce părea mult prea complicată pentru el. Apoi și-a ridicat din nou ochișorii la tatăl său și l-a întrebat:

  - Adică, acum o să am și eu doi părinți așa cum are David și toți colegii mei de la grădi?

    - Da, fiule, i-a răspuns Ioan, devenind și el mult mai emoționat decât ar fi vrut, știind că are în continuare nevoie de o judecată limpede. De aici înainte vei avea și tu doi părinți, așa cum este normal. Eu și Ioana suntem și vom fi pentru totdeauna părinții tăi, pentru că ea este mama ta adevărată, iar eu sunt tatăl tău.

    În timpul acestei conversații dintre tată și fiu, Ioana a stat cu inima strânsă în piept de teama de a nu fi acceptată de copil. Și deși ar fi vrut să-i spună și să-i promită atâtea lucruri fiului ei, tot de teamă nu a fost în stare să rostească nici cel mai mic cuvânt. Aceasta până când Junior s-a uitat la ea, cu aceeași teamă ca și a ei și cu o vădită inocență, a întrebat-o:

    - O să pleci din nou în călătorii așa de lungi și o să mă lași iar fără mamă? Eu și tati o să rămânem din nou singuri?

    Ioana a încercat să-și reprime lacrimile, înghițind cu dificultate, a întins mâna tremurândă spre el și a început să-i mângâie fața dulce, spunându-i:

   - Nu, fiul meu drag, nu o să mai plec vreodată, orice s-ar întâmpla. Și îți promit că tu nu o să mai rămâi niciodată fără mamă, pentru că îți promit că de aici înainte o să fiu mereu lângă tine și lângă tatăl tău.

   - Și te pot striga mami, așa cum fac și ceilalți copii cu mămicile lor? se interesă din nou Junior cu aceeași inocență dulce, aducându-i Ioanei o bucurie imensă în suflet, dar demonstrându-i din nou cât de mare era dorința din inima lui de copil să o aibă alături pe mama sa.

    Ar fi vrut cu ardoare să-l aducă din nou la pieptul ei, dar și-a adunat toată puterea de abținere, a așteptat să-i audă următoarea întrebare și să-i lămurească toate confuziile. Dar se pare că, deși pentru cei doi lucrurile păreau foarte complicate,pentru Junior ele s-au dovedit a fi foarte clare și simple în mintea sa de copil, acum când a înțeles că mama lui s-a întors din acea călătorie și că nu va mai pleca niciodată. Fapt pentru care nu a mai avut de pus nicio întrebare, iar în următoarea clipă s-a aruncat în brațele ei și i-a spus pentru prima dată „mami", începând ca apoi să plângă din nou.

    Auzind acel cuvânt mirific rostit pentru întâia oară de către fiul său, inima ei de mamă a înflorit de fericire și din pricina emoțiilor mult prea puternice a dat și ea frâu liber lacrimilor și strângându-l puternic la pieptul ei, au plâns amândoi. Ioan știa că lacrimile lor erau doar rodul fericirii trăită de cei doi, astfel că a privit extrem de sensibilizat acea scenă dintre mamă și fiu. Iar după o clipă, fiindu-i imposibil să mai stea la distanță de ei, s-a apropiat și i-a cuprins pe amândoi în brațele lui protectoare, a depus un sărut tandru pe creștetul fiului său și pe fruntea Ioanei și le-a șoptit:

    - Vă iubesc din toată inima pe amândoi!

    - Și noi te iubim enorm pe tine! i-a mărturisit Ioana, privindu-l cu ochii strălucitori de la lacrimi și bucurie, apoi oferindu-i un sărut scurt, dar dulce.

    Timpul rămas din acea seară și l-au petrecut în trei, iar Junior nu doar că a acceptat-o ca mamă pe Ioana, dar a căutat cu orice pretext și mai mult ca oricând, să stea lângă ea și să-i atragă atenția, ceea ce le-a demonstrat celor doi că nu i-au produs nicio tulburare fiului lor, mărturisindu-i adevărul, ci din contră, i-au făcut o mare bucurie. Fiind de părere că emoțiile trăite de copil au fost prea puternice, atât Ioana cât și Ioan au hotărât să nu-l lase singur în acea noapte. Astfel că au dormit toți trei în dormitorul lor, spre deliciul lui Junior, care a sărit în sus de bucurie când a auzit invitația celor doi și i-a îmbrățișat pe rând, declarând că sunt cei mai tari părinți din lume.

    În următoarea dimineață, în apartamentul în care locuiau Edi și Iolanda, aceasta din urmă s-a trezit singură în patul pe care îl împărțeau cei doi. A mai rămas câteva zeci de minute în așternuturile comode, lenevind așa cum îi era obiceiul, dar sesizând că Edi nu se întoarce în pat alături de ea și că nici nu se aude vreun zgomot prin apartament, s-a hotărât să se dea jos și să-l caute.

    În sufragerie nu era nimeni, dar laptopul deschis și cana de cafea de lângă el erau semne clare de prezența lui Edi în casă. Atrasă de mirosul îmbietor al cafelei s-a apropiat pe vârful picioarelor, asemenea unui hoț, și a sorbit cu poftă o gură din lichid. Timp în care, aruncându-și ochii spre ecranul laptopului, a simțit că inima îi sare din piept, când a văzut că erau deschise mai multe pagini web ale unor magazine prestigioase de bijuterii, la categoria inelelor de logodnă. A privit ca fascinată la acel ecran, apoi simțindu-se ca o trădătoare și știind că nu ar fi deloc plăcut pentru Edi să o surprindă acolo și să-i strice surpriza, cu inima bătându-i nebunește în piept, a plecat în căutarea lui în bucătăria casei. Fiind ușa întredeschisă l-a văzut că pregătește micul dejun și că în același timp vorbește la telefon, a vrut să intre, să-l îmbrățișeze strâns și să-l sărute de bună dimineața, dar următorul apelativ rostit de el în acea conversație telefonică, a făcut-o să rămână pe loc și să asculte și restul:

    - Iubita mea dragă, va trebui să fii mai atentă pe viitor cu lucrurile astea. Mi-ar face o deosebită plăcere să vin să te văd, iar mâine seară chiar sunt ceva mai liber și cred că ar fi posibil, rămâne doar să văd ce program are Ioli. Bine, rămâne să te mai sun în cursul zilei de azi și să-ți spun dacă am rezolvat, dar îți promit că voi face tot posibilul să ne vedem mâine seară, pentru că și mie îmi este foarte, foarte dor de tine. Pa și ai grijă de tine, iubito.

    Toată fericirea simțită mai devreme de către Iolanda, i s-a năruit într-o clipă. A simțit că inima i-a fost cuprinsă de cea mai mare jale, iar trădarea suferită i-a adus o amărăciune cumplită în suflet. S-a depărtat de ușă în liniște și s-a întors în dormitorul lor cu pași grei. A cuprins cu privirea acea cameră și i-au trecut prin fața ochilor fiecare moment în parte trăit acolo în brațele lui Edi, iar asta i-a zdrobit și mai mult inima. S-a abținut cu greu să nu strige în gura mare de durerea sălbatică din pieptul ei și știind că nu mai poate face asta mult timp, în următoarea secundă a început să se schimbe de haine, cu o dorință aprigă de a pleca cât mai repede din acel apartament și de lângă el.

    A reușit să iasă de acolo nevăzută și neauzită de Edi, iar în clipa în care s-a urcat la volanul mașinii sale și a plecat pe drumul către casa fratelui ei, știind că în altă parte nu are unde să se ducă, lacrimile i-au invadat ochii. Fiind conștientă că vizibilitatea ei este tot mai redusă, din pricina ochilor umezi, a tras mașina pe dreapta și acolo și-a plâns durerea cu lacrimi amare.

    Când a intrat în casa fratelui ei, Ioana a fost prima care s-a întâlnit cu ea și a îngrozit-o numaidecât chipul acesteia plâns și schimonosit de durerea din suflet.

    - Cerule, Ioli, ce ai pățit de arăți în halul acesta?

    Iolanda nu a fost în stare să-i răspundă imediat, dar s-a arătat foarte ușurată că s-a întâlnit tocmai cu ea și a rugat-o să o însoțească în grădina casei, unde i-a relatat acea parte pe care ea a auzit-o din discuția telefonică a lui Edi și toată dimineața dureroasă pe care a trăit-o.

    - Eu nu cred că Edi este în stare de așa ceva. Ar fi trebuit să stai și să-i ceri o explicație pentru ceea ce ai auzit, sunt convinsă că există o justificare credibilă pentru acea conversație, i-a zis Ioana cu blândețe, fiind foarte convinsă de nevinovăția lui Edi.

    - Ce justificare să mai existe și ce explicații să îmi dea când lucrurile sunt foarte clare. L-am auzit, Ioana, l-am auzit cu urechile mele când îi spunea ăleia iubito și când își dădea întâlnire cu ea mâine seară, declarându-i că îi este și foarte dor de ea.

     - Știu că l-ai auzit, dar nici măcar nu știi cu cine vorbea la telefon. Ioli, nu face aceleași greșeli ca și mine, când am refuzat să-l ascult și să-l cred pe Ioan, reușind astfel să creez suferință și lui și mie. Edi este un bărbat foarte onorabil și integru, iar principiile după care se călăuzește în viață sunt aceleași ca și la fratele tău, pentru că el i-a fost ca un mentor și Edi a împrumutat foarte mult din conceptele de viață ale lui Ioan, luându-le ca drept exemplu. Și să spui că Edi te înșală pe tine, este ca și cum ai spune că Ioan mă înșală pe mine sau pe oricare altă femeie cu care ar avea vreo relație. Ți-l imaginezi pe fratele tău făcând acest lucru?

    - Nu, niciodată. Dar chiar dacă fratele meu i-a fost ca un exemplu, cu Edi este altceva. Să nu uităm că el nu a avut niciodată o relație serioasă până să o aibă cu mine și că era învățat să aibă orice femeie pe care și-o dorea și la orice oră.

   - Nu orice femeie, pentru că cea pe care și-o dorea cu adevărat nu a reușit să o aibă mulți ani, iar tu știi asta foarte bine, o corectă Ioana, arătându-se neclintită în încredințarea ei că Edi este nevinovat. Și chiar dacă a avut atâtea femei, singura care s-a aflat în inima lui ai fost tu, la fel cum s-a întâmplat și la fratele tău în anii în care eu am fost dispărută. Ioli, încearcă să vezi lucrurile din altă perspectivă. Crezi că Edi ar risca în felul acesta relația pe care o are cu tine, după atâția ani în care doar a tânjit la o asemenea relație?

   - Nu înțeleg de ce îi tot iei apărarea? Se presupune că ești prietena mea nu a lui, se revoltă Iolanda, cu ochii umezi de la lacrimile ce tot apăreau.

    - Pentru că pur și simplu nu pot concepe că Edi este în stare de o asemenea infamie și ar trebui să ai și tu ceva mai multă încredere în el.

    Iolanda a vrut să spună ceva, dar soneria telefonului său a întrerupt-o. A privit cu tristețe spre ecranul acestuia, motiv pentru care Ioana a întrebat-o:

    - El te sună?

   - Da, mă sună ca disperatul de când eram pe drum, probabil că a văzut că nu mai sunt în casă.

   - Păi cu siguranță este disperat de îngrijorare bietul de el, din moment ce tu nu ești de găsit. Răspunde-i, Ioli, și vorbește cu el sincer, ascultă-l ce are de spus în apărarea lui și abia apoi trage unele concluzii, o îndemnă Ioana cu o blajinătate caldă.

   Iolanda a stat în cumpănă preț de o clipă, iar apoi, foarte îndârjită a aruncat telefonul din mâna sa și a rostit printre lacrimi:

    - Nu vreau să-l aud și nici nu vreau să-l mai văd în viața mea, niciodată.

   Observându-i durerea sufocantă, care nu o lăsa să mai judece lucrurile cu claritate, Ioana a luat-o în brațele sale, oferindu-i cu toată inima umărul ei pe care aceasta să plângă și încercând să o liniștească. Dar a rămas la fel de încrezătoare că la mijloc este doar o neînțelegere, care spera să se rezolve cât mai curând și să-i curme cât mai repede suferința prietenei sale.