- Poftim? ridică Brad, tonul.
- Da, e dreptul tău şi chiar nu îmi place că trebuie să te întâlneşti cu Jessica, de fiecare dată, când îl vizitezi.
- Amber, ți-am spus că Jessica e căsătorită, iar eu ți-am promis că o să ne căsătorim curând.
- Şi dacă nu ar fi fost căsătorită? Ai fi încercat să te împaci cu ea?
- Amber, nu încerca să scoți de la mine, ceva ce nu ai vrea să auzi!
- Şi eu pot să fiu o mamă bună pentru Robert. Sau mai am o variantă, îți fac şi eu un copil, iar fiecare va fi cu copilul lui, spuse ea furioasă.
- Mai ai şi alte idei?
- Da, dacă te minte din nou şi nu e copilul tău!
- Noapte bună, Amber! Ai grijă cum conduci! Brad se ridică şi se îndreptă spre dormitorul lui.
- Brad! Stai! țipă ea şi îl urmă.
- Ce e? se întoarse spre ea.
- Sunt geloasă, de când suntem aici, Jessica primeşte mai multă atenție din partea ta, decât mine.
- Amber, îi luă mâinile între ale lui. Trebuie să ai încredere în mine, o să ne căsătorim, o să avem şansă să avem copii, dar Robert va fi şi el fiul meu. Iar Jessica va fi prezentă, doar în calitate de mamă şi atât.
- Eşti sigur că nu o mai iubeşti?
Brad tăcu o clipă, apoi o luă în brațe şi o sărută.
- Sunt foarte sigur! Aşa că nu îți mai face griji şi nu veni cu idei nebuneşti!
- Pot să rămân la tine?
- Nu e momentul!
- De ce? Nu te mai simți atras de mine? În Las Vegas, nu părea aşa.
- Amber, de ce nu vezi, că tu eşti femeia cu care vreau să îmi fac o familie.
- Brad, spui asta, dar nici tu nu o crezi. De un an de zile ne căsătorim, dar nicio dată nu ai spus că mă iubeşti! Doar eu.
- Amber, dar ea se desprinse de el.
- Nu, Brad, te rog gândeşte-te bine! Nu vreau să fiu lăsată baltă la altar.
Brad tăcu, iar ea îl privi, dezamăgită.
- Şi tăcerea e un răspuns. Caută-mă când crezi că ai un răspuns!
Amber plecă.
- Amber, strigă Brad.
Brad se aşeză pe pat, îşi frământă mâinile.
- De ce ai apărut, Jessica! gândi el cu voce tare.
Telefonul sună, iar el răspunse.
- Alo.
Nu se auzi nimic.
- Alo, repetă Brad.
- Da, se auzi o voce cunoascută lui.
- Jessica?
- Da. Brad, vreau să îți vorbesc.
- Sigur. Vrei să vin la moşie? Robert e bine?
- Da, e bine! Nu, ar fi mai bine să ne întâlnim în oraş.
- Sigur, ne putem întâlni la fostul bar Sunshine, acum e închis, dar e al meu.
- Bine, ne vedem acolo!
- Bine.
Jessica ajunse în locul unde fusese barul Sunshine. Văzu că numele era schimbat, rămase uimită, scria mare ondulat : Jo's Restaurant. Brad o astepta pe scările din fața restaurantului. Jessica se apropie uşor de el, ajunse în fața lui, se juca nervoasă cu cheile de la maşină. Se aşternu liniştea, niciunul nu scoase vreun cuvânt.
- Deci? ridică, Brad, uşor privirea.
- Deci..., mă ții în frig? Spuneai că e al tău, ar trebui să ai cheile.
- Da, sigur. Intră!
Brad deschise uşa şi o pofti pe Jessica în față. Căută, pipăind peretele, după întrerupătoare, pentru a lumina încăperea. Când le apăsă, restaurantul prinse viață. Totul se schimbase, totul era decorat şi aranjat într-o manieră medievală, romantică şi plăcută. Mese rotunde din lemn masiv, acoperite cu fețe de masă din mătase albă, iar marginile brodate cu ață roşie. Scaunele din lemn, cioplite cu modele medievale, tapițațe cu roşu şi auriu. Scena rămase la locul ei, însă avea şi cortină roşie, iar podeaua fusese schimbată. Pereții aveau un tapet auriu cu model.
- E superb!
- Da, mulțumesc, am avut puțin de muncă.
- Acum se şi găteşte?
- Da, am un bucătar excelent şi avem şi muzică live, un band cunoscut.
- E minunat!
- Mă bucur că îți place!
- De ce l-ai numit "Jo"?
- Pentru că atunci când am semnat contractul şi am schimbat numele, încă eram împreună. Trebuia să fie o supriză!
- Eu.., oftă ea.
- Stai liniştită, haide cu mine, vreau să îți arat ceva, înainte de a-mi spune ceea ce voiai.
- Bine!
Jessica îl urmă pe Brad, la etaj. El deschise o uşă şi apăsă întrerupătorul.
- Uau! exclamă ea, privind încăperea.
- Îți place?
- Da, de unde ți-a venit ideea?
- Nu ştiu, am vrut să împart ceea ce îmi place şi ştiu şi cu alte persoane, în special, copii.
Era un studio, avea diferite instrumente muzicale, un spațiu pentru înregistrări. Vechiul apartament se transformase într-un studio. În mijloc erau aşezate două canapele.
- E nemaipomenit! Cred că Robert ar fi încântat să vadă asta, a moştenit asta de la tine. Îi place să cânte.
- Da, am să îl aduc! Chiar voiam să te întreb dacă eşti de acord să îl învăț să cânte la chitară.
- Sigur, mi-ar plăcea!
- Mă bucur, aşează-te pe canapea.
Cei doi se aşezară, unul lângă altul, dar păstrară o distanță între ei.
- Spune-mi ce voiai, zise el pe un ton blând.
- Da, suspină ea. M-am gândit că...
Se auzi nişte râsete.
- Stai, se aud râsete? Sau mi se pare?
- Nu, le-am auzit şi eu.
- Oare cine e la ora asta?
Brad se ridică în picioare şi încercă să asculte de unde vine zgomotul.
- Să nu fi intrat hoții! zise ea speriată.
- Stai aici, merg să văd, lua o chitară şi merse de-a lungul holului.
- Stai, stai, vin şi eu! alergă Jessica şi îl prinse de mână, împreunându-le, Brad se întoarse şi o privi zâmbind.
- Ți-e frică?
- Nu, încercă ea să pară încrezătoare.
- Nici nu ar trebui, atâta timp cât eşti cu mine! Haide!
Brad auzi un zgomot din camera alăturată, acolo era biroul, unde Brad mai lucra sau se odihnea. Acolo avea doar un birou, o bibliotecă, o canapea şi acte ale restaurantului stivuite. Se apropiară amândoi de uşă şi o deschise încet. Brad ridică cu forță, chitara, în aer.
- Încet, şopti Jessica. Ai grijă!
- Stai liniştită!
Brad deschise brusc uşa.
- Stați pe loc! strigă el.
De pe canapea se ridicară, speriați şi îmbujorați, Garry şi Eva, amândoi țineau în mână un pahar cu vin. Brad şi Jessica se priviră şi râseră. Brad lăsă chitara jos.
- Domnule, se bâlbâi Garry.
- Brad, noi nu am ştiut, adăugă Eva.
Jessica zâmbi, iar Brad făcu acelaşi lucru.
- Vă rog să ne scuzați, nu am vrut să vă deranjăm, zise Brad.
- Nu! strigă Garry. Noi, se bâlbâi el, căuta cu disperare o explicație plauzibilă. Bună seara, doamnă Jessica.
- Bună seara, zâmbi ea. Eva, mă bucur să te revăd!
- Şi eu, mă bucur că v-ați împăcat, spuse Eva, mutându-şi privirea pe mâinile lor, încă împreunate.
Cei doi realizară că încă se țineau de mână şi îşi dădură drumul.
- Nu ne-am împăcat! strigară ei deodată.
Garry şi Eva, zâmbiră, dar tot se simțeau stânjeniți.
- Noi, încercă Eva să se scuze.
- E în regulă, Eva! Distracție plăcută, vă puteți lua liber ziua de mâine. Noi coborâm în restaurant! O seară frumoasă!
- Mulțumim!
Brad şi Jessica plecaseră spre restaurant, Garry şi Eva se aşezară din nou pe canapea.
- Încă se iubesc, spuse Eva. Dar
- Mi-a povestit atât de multe despre ea, încât cred ca n-a iubit niciodată altă femeie, decât pe ea.
- Şi eu cred, se vede acest lucru de la milioane de kilometri. Doar ei nu văd dragostea, care îi leagă.
- Da, zâmbi Garry.
- Crezi că se văd pe ascuns?
- Nu cred!
Între timp, în restaurant, Jessica se aşeză la una dintre mese, iar Brad, vis-a-vis de ea.
- M-a tot gândit şi vreau să accept postul de veterinar, pe care mi l-ai oferit. Dar cu o rugăminte, să îl ajuți pe tatăl meu cu cheltuielile, nu trebuie să mă plateşti.
- Bine. Eu îmi voi ține promisiunile. Mă bucur că ai acceptat postul. Ştiu că eşti un medic veterinar foarte bun, te-am văzut lucrând şi am nevoie de tine!
- Ai nevoie de mine? gândi ea cu voce tare.
- Da, se bâlbâi el, ca medic veterinar.
- Da, zâmbi ea.
- Te aşteptai la altceva?
- Nu, e răspunsul, pe care îl aşteptam!
- Şi doar pentru asta m-ai chemat aici, la ora asta?
- Nu, doar pentru asta, răsuflă ea, e vorba despre Robert!
- S-a întâmplat ceva cu Robert? se panică el.
- Nu, nu, stai liniştit! E bine, e foarte bine.
- Atunci?
- Atunci, ah, se bâlbâi ea, în primul rând aş vrea să îți spun că eu...
Telefonul sună.
- Scuze, dar e numărul de fix, de acasă.
- Răspunde!
- Alo, şopti Jessica.
- Sunt Donna, Jessica, am fost să îi duc un pahar cu apă şi nu, suspină ea, nu mai era acolo,
- Cine, Donna?
- E doar vina mea!
- Donna, calmează-te. Cine nu era acolo, zise Jessica, agitată.
- Băiatul, Robert!
*****