Brad ajunse la moşie, Garry îl aştepta.
- Domnule, avem o problemă. Domnişoara Amber a insistat să vă aştepte în dormitor, ştiu că ați interzis să intre cineva în camere, în lipsa dvs., dar nu am putut să o opresc.
- Garry, e în regulă. Mă descurc, poți să mergi la culcare.
- Bine, domnule. Ce face, Robert?
- Bine. E atât de frumos şi de scump. Îmi seamănă, dar frumusețea şi inteligența a luat-o de la mama lui. E isteț, vorbăreț şi dulce.
- I-ați spus că e fiul dvs.?
- Nu, încă nu. Noapte bună,Garry!
- Noapte bună!
Brad intră în dormitorul lui, Amber era acolo, într-o rochie aurie, pe corp. Era aşezată pe marginea patului, ținea în mână nişte fotografii. Avea ochii roşi, plânsese.
- Ai ajuns, zise ea pe un ton aspru.
- Da, am avut puțină treabă. Vru să o sărute, dar ea îl refuză. Se ridică şi acum, stăteau față în față.
- Ai fost la ea? îl privi Amber cu dispreț.
- Poftim?
- Spune-mi, ai fost la ea? țipă Amber.
- Amber, nu te înțeleg.
- Ba da, mă înțelegi. Ai fost la Jessica, nu?
- Da, am fost la Dave, nu la ea.
- Atunci, explică-mi, ce sunt cu aceste poze! Le aruncă pe pat şi se împrăştiară. Erau cu Jessica şi Robert.
- De ce îmi umbli printre lucruri?
- Pentru că am crezut că vom împărți totul, suntem logodnici!
Brad încercă să strângă toate pozele de pe pat.
- Amber, ne vom căsători şi atunci vom împărți totul!
- Brad, de un an de zile, ne căsătorim! Ce e între tine şi Jessica?
- Ce vrei să ştii, ce nu ştii deja? Dacă ai ajuns să îmi umbli printre lucruri.
- Nu ştiu nimic! Ai poze cu ea şi fiul ei, eşti vreun obsedat?
- Nu, Amber. Robert e fiul meu!
- Poftim? Tu şi Jessica ați avut o relație? De ce nu mi-ai spus?
- Da, acum aproape 5 ani. Pentru că nu am vrut să spun nimănui, a fost complicat.
- Şi, se plimbă agitată, apoi suspină, o mai iubeşti?
- Ai aflat ce ai vrut să afli, e suficient pentru azi.
- Nu, nu e! Brad, o mai iubeşti?
- Amber, o luă el în brațe. Jessica e şi va rămâne în sufletul meu, ca mamă a fiului meu. Ştii, că am amânat căsătoria pentru a cumpăra moşia, dar uite, alege o dată şi ne vom căsători!
- Vorbeşti serios?
- Da, te-am făcut să aştepți prea mult! O să ne mutăm împreună, după căsătorie. Bine?
- Bine, îl sărută ea. Te iubesc, Brad!
Se auzi o bătaie în uşă, apoi uşa se deschise.
- Domnule, îmi cer scuze, dar avem o problemă, puteți veni?
- Da, Garry! Ce s-a întâmplat?
- Un argat ne-a anunțat, că iapa gestantă, stă să fete. Avem nevoie de un veterinar.
- Sun-o pe doamna James.
- De ce pe Jessica? Mai sunt atâția veterinari în zonă.
- Amber, te rog, am nevoie de un veterinar, iar ea e cea mai aproape.
- Bine, domnule. Garry plecă în fugă, să o sune.
- Vin şi eu, zise Amber.
- Tu? Scumpo, ție nu îți plac animalele şi grajdurile. Iar în rochia aia!
- Nu contează, sunt logodnica ta!
- Bine. Căută în dulap şi îi dădu o cămaşă. Ia-o, măcar să nu te murdăreşti!
La grajduri erau doi argați, Brad, Jessica şi Amber.
- E atât de frumos! exclamă Jessica, aşezând mânzul lângă mama lui.
- E ud, zise scârbită Amber.
- E frumos şi aşa mic, adăugă şi Brad. Rămâi la un pahar de ceva?
- E cam târziu, sigur soțul ei se poate îngrijora, nu vrem să îi facem probleme, iubitule!
- Are dreptate, ar fi mai bine să merg, nu vreau să îl las singur pe Robert.
- Cum doreşti, ar trebui să pleci şi tu, Amber, e târziu. Eu în noaptea aceasta, va trebui să am grijă de ei, arătă spre iapă şi mânz.
- Dar am crezut că...
- Iartă-mă, dar nu pot să te conduc, îl rog pe Garry.
- Nu e nevoie, am venit cu maşina.
- Sună-mă, dacă e vreo problemă! zise Jessica, aruncând mănuşile şi dezinfectă.
- Sigur, mulțumesc!
- Cu plăcere. Eu plec, nu mai e nevoie de mine aici.
- Mulțumesc încă o dată, o prinse de mână, privind-o în ochi şi îi zâmbi.
Jessica ajunse acasă, intră în camera ei şi închise uşa, se rezemă de ea. Zâmbi, apoi se trânti pe pat.
- Brad, Brad! şopti ea. Se simțea, precum o adolescentă, la prima dragoste, dar îi era interzis să simtă astfel de lucruri, era căsătorită.
Uşa de la cameră se deschise.
- Eşti bine?
- Anto, m-ai speriat! se ridică în fund.
- Ai plecat aşa în grabă şi am crezut că s-a întâmplat ceva. Scuze, nu am mai bătut la uşă.
- E în regulă. Am fost la Brad, zise ea şi îşi dădu jos geaca.
Antonia închise uşa şi se aşeză lângă ea, pe marginea patului.
- La Brad? zâmbi Antonia, părea suspicioasă. Jessi, nu înțeleg, e ceva între tine şi Brad, acum?
- Nu! exclamă ea. Doar l-am ajutat în calitate de veterinar.
- De ce cred că e mai mult?
- De ce? Ți-a spus ție ceva sau lui David?
- Nu, ar fi trebuit?
- Nu! țipă ea.
- Te cunosc şi ai aceeaşi sclipire în ochi, ca şi atunci când ați fost la început!
- Antonia! Acea sclipire i se datorează, se bâlbâi ea, lui Victor.
- Dar dacă ar fi posibil ca tu şi Brad, să vă împăcați, ați face-o?
- Chiar țin la Victor, nu l-aş putea dezamăgi.
- Ştii, poate că Victor nu e sufletul tău pereche şi nici iubirea ta, ci încă în inima ta e Brad, bărbatul pe care l-ai iubit şi e tatăl lui Robert.
- L-am iubit pe Brad, dar acum Victor face parte de viața mea.
- Nu ştiu, dar poate e mai bine ca tu şi Brad, să vă recunoaşteți şi să fiți din nou, împreună.
- Anto, e uşor de spus şi sună atât de frumos, dar acum e prea târziu, eu sunt căsătorită şi el urmează să se însoare cu Amber. Cred că o iubeşte, dacă face acest pas.
- Nu ştiu, dacă o iubeşte pe Amber, dar sunt sigură că pe tine încă te mai iubeşte!
- Cum poți fi atât de sigură?
- Jessi, oricine îşi poate da seama, felul în care te priveşte.
- S-a schimbat. De multe ori, nu îl recunosc.
- E rănit! Dă-i timp, nu te-a văzut de trei ani, nu cred că ştie cum să reacționeze. Gândeşte-te! Ai fugit de el, l-ai mințit şi ai revenit cu un soț şi un tată pentru Robert.
- Ştiu! suspină ea. De aş putea da timpul înapoi, nu aş mai face aceste greşeli.
- Ai răbdare, eu cred că vă veți împăca.
- Nu ştiu! Victor?
- Sincer, fără să te superi pe mine, eu cred că te-ai căsătorit ca să-l uiți pe Brad, dar nu a funcționat.
- Anto, oftă ea. Nu ştiu ce simt, sunt o fraieră! L-am pierdut dintr-o prostie, dar e domeniul trecutului. Acum, nu mai avem nimic în comun.
- Ba da, un copil, zise Antonia.
- Un copil, suspină ea şi zâmbi.
- Nu îți pierde speranța!
- Cum e viața de femeie căsătorită? o coti Jessica.
- Nu s-a schimbat nimic încă, atât că locuim în aceeaşi casă. Aşteptăm să mergem în luna de miere. După aceea, o să locuim o perioadă în Berlin.
- Mă bucur pentru tine! Şi pentru David, normal. Când plecați?
- Mai stăm două săptămâni, iar pe când ne întoarcem, va fi şi apartamentul gata.
- Unde o să vă stabiliți?
- Nu ştiu, cred că o să ne întoarcem aici, David îşi va deschide un cabinet de avocatură.
- Mă bucur şi sper să vă reuşească tot ceea ce vă doriți!
- Mulțumim, o îmbrățişă ea. Te las să te pui la somn.
- O să dorm în cameră cu Robert, nu-mi place să îl las singur.
- Da, merg să îl trezesc pe David, că a adormit acolo, de când ai plecat, a adormit înaintea lui Robert, râse ea.
- Un unchi responsabil!
- Da, îl adorăm pe Robert!
- Şi el vă adoră, de aceea am decis să rămânem aici o perioadă!
A doua zi, de dimineață, Dave, David, Antonia, Jessica şi Robert luam micul dejun. Jessica îi dădea cu o linguriță lui Robert, să mănânce.
- Încă o lingurița, mami şi gata, zise Jessica, încercând să îl convingă să mănânce.
- Nu, spuse Robert, mofturos. Eu vreau să pap singur.
- Mănâncă singur, poftim, îi lăsă lingurița.
- Nu mai pot! Am păpat prea mult!
- Eşti tare mofturos! spuse David.
- Aşa era şi Jessica, când era mică, zise Dave.
- Unchiule, poți să mă duci să mă joc cu Brad?
- Robert, va veni Brad să se joace cu tine, dar acum e prea devreme.
- Te rog, unchiule!
- Dacă ne dă, mami, voie. Eu te duc, dar trebuie să îi ceri voie mamei tale!
- David! strigă ea. Bine, poți să mergi cu unchiul David, dar nu mult, ai înțeles?
- Te iubesc, mami! Robert alergă spre uşă.
- Şi eu te iubesc! Stai, unde pleci? Trebuie să te îmbraci prima dată, apoi poți să mergi.
David şi Robert ajunseră la moşia McGuirre, care acum era Miller. David ieşi din maşină, iar Brad veni spre el, pentru a-l întâmpina.
- David, frate, mă bucur să te văd aici!
- Brad şi eu mă bucur. Am o surpriză pentru tine. David deschise uşa din spate şi îl luă pe Robert din scaunul de copii, pentru maşină.
- Robert, ai venit la mine? spuse Brad, îl luă în brațe şi îi sărută obrajii.
- Da, ai spus că vii la mine cu o surpriză, dar nu ai venit!
- Veneam, dar nu aşa de devreme! Dar dacă tot eşti aici, o să îți arat surpriza.
Brad îl lăsă jos şi îl luă de mână. Erau la țarcuri, Brad îi arată un ponei.
- E un ponei, vreau să te învăț să călăreşti, zâmbi Brad.
- E poneiul meu? strigă Robert, entuziasmat.
- Da!
- Mulțumesc! Poți să mă înveți, acum?
- Trebuie, prima dată, să îi cerem voie mamei tale. Dar poți să îi dai un nume, să-l mângâi, iar dacă şi mami e, de acord, mâine o să învățăm să călărim!
- Bine! O să îl cheme, Viteză! Chiar dacă e mic, poate să meargă repede!
- Ai dreptate! Viteză, să fie! Vrei să îți arat şi restul animalelor?
- Da! sări el în sus, de bucurie.
David veni şi el, la țarcuri.
- Ce faceți? Îmi cer scuze, dar am avut de dat un telefon important.
- Unchiule, vii cu noi să vedem animalele?
- Sigur, vin şi eu, imediat! Luați-o înainte!
Brad îşi petrecuse ziua cu fiul lui la moşie, îi arătă animalele, se jucaseră, alergară şi mai târziu, luaseră masa împreună.
Mai târziu, David îl aduse pe Robert acasă.
- Mami! strigă Robert şi alergă până în brațele ei. Am primit un ponei, am văzut văcuțele şi caii. Am alergat, am păpat mâncare, dar tanti de la bucătărie, mi-a făcut clătite cu ciocolată!
- Încet, încet! Mă bucur că te-ai distrat!
- Putem merge şi mâine? Te-a invitat şi pe tine!
- Scumpule, îl sărută ea pe frunte. O să vedem! A fost cuminte? îl întrebă ea pe David.
- Da, s-au distrat. Brad a fost şi mai încântat! Antonia?
- E în cameră, am fost la cumpărături şi să rezolvăm nişte facturi ale tatei.
- O să mă ocup mâine şi de plata argațiilor, spuse David.
- Da, Brad, ce face?
- E bine, s-a bucurat de vizita lui Robert! David urcă primele trepte spre etaj. Jessica, mulțumesc!
- Pentru?
- Pentru că i-ai spus adevărul lui Brad. Ar fi bine să ştie şi Robert.
- Îi voi spune lui Robert!
- Ați fi o familie atât de frumoasă, scuze, că mi-am permis să fac această afirmație.
- Eşti cumnatul meu, ştiu că am greşit! Dar nu mai pot să schimb nimic!
- Ar trebui să încerci! spuse David încrezător. Noapte bună!
- Noapte bună!
Între timp, Brad şi Garry luau masa la moşia Miller.
- Domnule, nu credeți că Robert ar trebui să aibă o cameră a lui, cu jucării şi cu tot ceea ce are nevoie. Pentru a putea rămâne aici.
- Garry, ai dreptate, o cameră pentru fiul meu e o idee foarte bună.
- Aş putea, mâine, să îi aranjez una dintre camere, cea mai mare. Puteți face şi nişte cumpărături.
- Da, vreau ca fiul meu să fie fericit.
- Sună cineva la uşă!
- Da, cred că a mers Eva să răspundă, e în birou, trebuie să rezolve actele pentru restaurant.
- Iubitule, nu m-ai sunat azi, s-a întâmplat ceva?
Brad îşi aduse aminte de ea, abia acum, fusese atât de ocupat. El se ridică de la masă şi o sărută pe obraz.
- Iartă-mă, am fost ocupat, am uitat să te sun! Ia loc, spun la bucătărie să îți aducă şi ție o porție.
- Bună seara, domnişoară, spuse Garry.
- Bună, poți să te retragi. Nu pot să cred că stai la masă cu angajații.
Garry se ridică de pe scaun, se simți stânjenit.
- Garry nu e doar un angajat, e mâna mea dreaptă, fără el nu aş fi reuşit! E prietenul meu!
- Mulțumesc, domnule. Mă retrag, noapte bună, mă scuzați.
- Noapte bună, Garry. El plecă din încăpere. De ce te comporți aşa cu el?
- Scuze, dar nu am ştiut că e o persoană inportantă pentru tine.
- Amber, eu nu am fost bogat, iar Garry are permisiunea mea de a mă tutui, dar el a refuzat. Pentru mine e un prieten. Nu îmi place că te comporți aşa cu cei din jurul tău.
- Uite cum stă treabă, eu m-am săturat de chestia asta!
- De care chestie, nu înțeleg?
- Vreau să ceri custodia lui Robert, spuse hotărâtă, Amber.
*****