─ Tin sa va anunt ca aceasta este o zi de doliu in liceul nostru, din pacate . Stiti, bineinteles, de teribilul incendiu de vineri, de la clubul Hell , in care, majoritatea ati fost pentru a va distra . Insa, acea zi ne-a luat pentru totdeauna niste elevi exceptionali ai liceului in numar de 15 persoane, persoane care au fost incredibile din toate punctele de vedere.Din cauza acestui eveniment neplacut, chiar si dupa ceremonia organizata pentru ingroparea acestor tineri, tinem doliu pentru scumpii nostri elevi care s-au dus prea repede , la o varsta foarte frageda si prea dramatic.Ziua aceasta, 29 semptembrie, va deveni zi libera in liceul nostru, in celor decedati.Totul s-a petrecut doar dintr-un singur motiv: au vrut sa se distreze.Si-au dat cel mai important dar dat de bunul nostru Dumnezeu, doar pentru ca si-au dorit sa se bucure de weekend.Sunt convins ca parintii acestor copii au imbatranit cu minim zece ani.Durerea i-a inlemnit complet, se simt prabusiti.Ma doare sufletul doar cand ma gandesc. Nu mai pot spune nimic, zice stergandu-si lacrimile cu batista.Dumnezeu sa ii odihneasca in pace pe sarmanii nostri elevi !
Domnul Adams este intr-adevar afectat de incident, trist.Niciodata nu l-am vazut asa.Mereu a fost dur, parea o persoana care nu ar arata regretul, supararea, mahinirea pe chip.Chiar plange si regreta.Ce este drept, chiar este de plans, mai ales , cand te gandesti la chinul prin care au trecut.Eu am supravietuit, gratie bunului Dumnezeu.
─ A fost un incendiu? o intreb socata in soapta pe Zoe .
Pare relaxata.Nu ii înțeleg atitudinea deloc.
─ Mhm, da, nu stiai despre asta?
─ Dumnezeule! zic facand ochii mari.Bineinteles ca nu am stiut nimic! Crezi ca as mai fi intrebat? La ce ora a fost incendiul?
Ma priveste.
─ Cred ca dupa doua ore de la plecarea mea cu solistul.Nu stiu daca a fost chiar atunci.Dar a fost tarziu.Am vrut sa te sun, dar am fost ocupata,stii.Oricum, spune punand mana pe umarul meu, stiam ca la ora aia esti in casa si deja dormi.Nu a mai fost nevoie sa imi fac griji.
─ Si daca nu eram in casa la ora aia? intreb usor iritata.
─ Nu stiu ce s-ar fi intamplat, probabil mureau mai multi.
Nu stiu cum sunt la fata, dar pot paria pe orice ca sunt alba, ochii mariti extrem de mult si sunt atat de nervoasa! Nu pot sa cred ceea ce aud in momentul asta.Simt cum o stare de teama imi cuprinde intreg trupul.Simt cum multi fiori reci si intepatori imi pornesc din cap si mi se duc pana la degetul mare de la picior.
─ Stiam ca nu trebuie sa ies in asemenea locuri, spun lasandu-mi capul in palma.
Sunt panicata, socata, ingrozita.Ma simt atat de prost in intreg trupul.
─ Din ce cauza s-a produs incendiul? Întreb încet.
─ Nu imi aduc bine aminte, dar, cred ca a fost vorba despre o scurgere de gaz.
─ Dumnezeule mare!
Nici nu o mai privesc pe Zoe.
─ Aveti ceva de adaugat la aceasta dramatica discutie? intreaba domnul Adams cu ochii rosii si umflati de la lacrimi. Mai ales tu, domnisoara Smith? Este ceva de spus? Ma intreaba taios.
Cand domnul Adams imi pronunta numele, intreaga clasa ma priveste,nu ca asta ar fi pentru prima data cand numele meu rasuna in clasa.Bineinteles ca nu ! Dar , este pentru prima data cand un profesor se enerveaza din cauza mea, cel putin asa se pare in momentul de fata.Glasul sau taios asta ma face sa inteleg asta.
Ma ridic imediat in picioare , privind clasa intreaga, cand in stanga, cand in dreapta mea. Saracul Chip plange incontinuu Abia acum l-am observat.Aproape toti colegii mei sunt cu ochii in lacrimi, suparati.Afectati intr-adevar.Eu sunt socata,asta fiind pentru inceput, apoi ma voi simti ca naiba.
Nu am idee cum de nu am auzit ce s-a intamplat! Cum naiba de atatea zile nu am auzit nimic? Mama si tata nu mi-au spus absolut nimic despre asta.Ori nu au auzit cum nici eu nu am auzit despre asta, ori, faptul ca mai mult au fost la lucru , asa ca , vazandu-ne doar o ora sau doua pe zi, nici atat chiar, nu au avut ocazia de a-mi spune. Nu pot intelege cum.Nu pot intelege cum de nu am auzit pana acum si cum Zoe a fost atat de indiferenta in privinta asta.Cand Zoe cunoste pe cineva, te lasa de izbeliste.Este adevarat.
─ Cu adevarat un teribil incident ce a luat viata atatora, ne-a intristat pe toti, m-a afectat extrem de mult, mai ales ca am aflat recent.Puteam fi si noi, cei de fata, acolo.Nu pot intelege cum s-a intamplat totul atat de recent.Cu adevarat trist, regret sa aud despre o asemenea tragedie.Atat am avut de adaugat, zic incet si muscandu-mi usor buza inferioara.
─ Poti lua loc, e destul continuand sa vorbeasca si sa isi exprime regretele fata de elevii decedati , despre oamenii care au pierit , necunoscutii cat si cunoscutii ,si despre viata in general, incepand cu filosofii si citate din anumite roamane, care par destul de interesant ,adecvate momentului .Pe langa asta, isi exprima uimirea, socul , pentru ca, din ce spune domnul Adams, este singurul incident de acest fel ce s-a petrecut in oraselul nostru micut.
Firul se rupe cand imi aduc aminte de baiatul misterios.
Baiatul misterios din club cu care puteam muri daca il ascultam si mai ramaneam inca ceva vreme...oare el a auzit de incendiul din club?
─ Stupida adaugare si ma refer la a ta, imi sopteste o colega razand fortat.
─ Multumesc , Mabel.Sunt sigura ca tu te-ai fi descurcat mult mai bine decat mine.
─ Daca tot nu tinem cursurile, va pot ura drum bun si sa aveti grija de voi , copii.Multe lucruri se pot intampla ! ne zice intr-un final domnul Adams care iese imediat pe usa tinand catalogul sub brat.
─ Cunosti pe cineva dintre decedati? o intreb pe Zoe uitandu-ma la ea.
─ Da, murmura ea .Tipul nou si inca doua fete din grupul lui Jane.
─ Serios? Care sunt?
─ Le-am uitat numele .Mi-a spus cineva ca erau groaznice , zice.
─ Oh, Dumnezeule mare! zic punandu-mi mana la gura. Adica, au murit arsi de vii...
─ Oh, uite-l ! Trebuie sa plec, zice Zoe facand in fata cu mana.
Este nonsalanta.Zoe pare lipsita de sentimente.Cum naiba poate fi asa?
─ Cu cine? intreb eu curioasa pentru ca nu vad cui ii tot face cu mana .
Zambeste, iar in acel moment fuge si se arunca in bratele solistului sarutandu-l , strangandu-l in brate.Era de asteptat.
─ Ne vedem mai tarziu, Leyla. Îmi dau ochii peste cap fara a mai scoate vreun cuvant.
Merg lent prin orasul prin care, la ora asta, abia trec cativa oameni in graba,prin orasul acoperit de norii intunecati de un gri cenusiu care sunt urati, ingrozitori, care te deprima la propriu .Inca din zorii diminetii este frig si mohorat afara, ploua incet, ba repede, sufla vantul puternic, apoi se opreste.Este o vreme instabila.Imi simt sufletul la fel.Si eu sunt la fel astazi. Ma simt prea trista, prea abatuta, lipsita de viata.Nu am mai simtit asta de cand eram indragostita de un coleg de clasa,asta fiind pe la 14 ani. Ma simt goala, ca si cand ceva mi-ar lipsi.Mama spune ca asta simti cand intalnesti o persoana de care, apoi , te indragostesti .Asta simti cand nu o poti vedea deloc.Mama spune ca nu poti controla, nu iti poti opri inima si nici creierul sa faca asta absolut deloc, pentru ca mintea a memorat persoana respectiva, iar inima nu vrea sa o mai scoata de acolo.Ma simt trista, vreau sa dorm.Somnul ma ajuta sa imi revin cat de cat.De atatea zile ma tot gandesc la baiatul din club.Nu stiu de ce o fac.Nu stiu de ce simt nevoia sa il intalnesc, sa ii vorbesc.Mi-as dori sa il intalnesc.Ma simt trista cand ma gandesc ca tot ce a incercat sa fac a fost sa vorbeasca cu cineva , sa treaca vremea mai repede , in compania unei persoane cu care sa isi petreaca timpul.Poate a vrut sa vorbim doar pentru simplu fapt ca eram singura ca si el .Mi-ar placea sa vorbesc din nou cu el.As vrea sa il cunosc mai mult.Nu stiu cum, chiar daca imi este greu sa recunosc, dar el , din acea noapte, m-a facut sa ma pierd cu firea.Complet.M-a facut sa il tot am in minte.Imi las gandurile sa se deruleze in minte si ma sprijin cu spatele de un zid al unei caldiri destul de inalta ridicandu-mi capul catre cer ca sa simt picaturile reci de ploaie.Mereu mi-a placut ploaia si poate , picaturile imi vor remedia putin tristetea din suflet sau probabil ma vor scapa de gandurile astea idioate ,caci apa rece mereu te aduce cu picoarele pe pamant. Incepe sa ploua mai tare, cu picaturi mult mai mari si mai reci.Ma simt mai bine, oarecum.Din nou trec printr-o perioada grea.Nu imi place cand traiesc asemenea lucruri, cand trec prin asemenea stari.Nu trec des, dar , problema mea este ca atunci cand trec prin ele, ma simt al naibii de rau.Imi ia mult pana imi revin la starile mele firesti.Simt un aer rece ce vine spre mine si ma cuprinde.De asemenea, simt ca si cand ceva m-ar privi atent, m-ar studia .Cunosc starea.Cunosc destul de bine senzatia asta.Mi-as dori sa fie aceeasi.Imi deschid ochii imediat.
─Ce faci aici? intreaba tipul zambindu-mi in coltul gurii.
Il privesc fara a clipi simtindu-mi inima batand cu putere .Cred ca nu pot scoate niciun cuvant.
Imediat, imi arunc privirea asupra lui. E imbracat complet in negru , in blugi negri , intr-un hanorac larg , negru, barba tepoasa i-a crescut de atunci , din noaptea de la club.
Oh, Doamne! Inca ma tine minte! Nu pot sa cred asta.
─ Nimic, spun imediat.
Ma priveste atent de parca si-ar fi dat seama ca l-am mintit.Isi drege vocea, privind in jos intr-o fractiune de secunda , apoi spune :
─Mhm,daca tot destinul ne-a facut sa ne reintalnim atat de repede, ti-ar face placere sa mergem la o cafenea din apropiere? Este o ocazie de a ne cunoaste mai bine , adica , sa continuam ceea ce nu am terminat in acea seara, Leyla.
Mi-a spus pe nume! Ma simt atat de fericita ca el imi stie numele.
Dau din cap afirmativ.
─Asta este un da , sa inteleg?
─Da, este exact un da! ii zic zambind.
─Atunci ma bucur ca esti de acord.O fata destul de curajoasa.
Curajul? Adica? Ce vrea sa zica?