Memoria unei inimi

XXVII - Ghidușiile lui Junior și răbufnirea geloziilor

   „Copilul este aidoma albinei care adună nectarul pentru a face miere. Copilul preface totul în miere."- Antoine de Saint Exupery

***

    Din pricina volumului mare de evenimente la agenția de modeling, dar și a timpului pe care l-a implicat mutatul din casa fratelui ei, Iolanda nu a mai găsit o bună ocazie să vorbească cu Ioan despre bănuielile ei în privința Sorinei. Dar știind că nu este un lucru ce poate fi amânat prea mult și mai ales datorită presiunilor venite din partea lui Edi ca ea să-i facă cunoscute acele descoperiri lui Ioan, cât mai repede cu putință, a treia zi de când s-a mutat, și-a făcut timp și s-a prezentat la cabinetul de avocatură al fratelui său. A trecut mai întâi prin biroul lui Edi, rugându-l să o însoțească și să o susțină cu această problemă.

    Când Ioan i-a văzut pe cei doi că intră în biroul său, ținându-se de mână și cu aceleași fețe crispate ca acum trei zile zile, în spirit de glumă le-a zis:

    - Să nu-mi spuneți că acum ați venit să mă anunțați că vă veți căsători peste o săptămână.

    - Încă nu nu am atins acest subiect, așa că deocamdată nu avem ce să te anunțăm, dar nu este exclus. Am venit pentru că Ioli are să-ți spună ceva, i-a zis Edi, surâzând larg la gluma făcută de prietenul său.

    - Da, Ioan, vreau să vorbesc cu tine ceva foarte serios. Este despre Sorina, știi că ți-am zis și zilele trecute, a completat Iolanda, privindu-l pe fratele ei cu seriozitate.

    Cum persoana Sorinei sau discuțiile despre ea nu mai erau atât de importante și plăcute pentru el și știind că nimic îmbucurător nu mai poate auzi despre ea, Ioan a oftat deranjat și după ce și-a dat și ochii peste cap, a întrebat:

    - Ce-i cu ea? 

    - Păi cu ea se întâmplă unele lucruri bizare, despre care ar trebui să afli și tu.

    În timp ce le-a făcut semn să ia loc, Ioan a oftat pentru a doua oară, oarecum resemnat că trebuia să-și piardă vremea cu acea discuție despre Sorina, astfel că le-a zis:

    - Bine, să auzim ce se mai întâmplă acum cu Sorina! 

    Cei doi s-au așezat cât mai aproape unul de celălalt, după care, Iolanda a început să-i povestească cu lux de amănunte tot ceea ce i-a spus și lui Edi în acea seară despre boala Sorinei și despre schimbarea ei radicală.

    Ioan a ascultat-o cu mare atenție fără să o întrerupă și fără să pară surprins de ceea ce auzea, ci doar o umbră de ușurare se întrezărea pe chipul lui. 

    - Așadar, nu doar eu am observat aceste lucruri? întrebă el cu seninătate, imediat ce sora lui și-a încheiat povestea.

    - Cum adică?! Știai deja?! Să înțeleg că nu sunt doar niște idei fabuloase de-ale mele? întrebă și Iolanda, sfârșind a fi ea cea surprinsă.

    - Sincer, în ultimul timp mi s-au părut destul de superficiale crizele ei, iar cuvintele și felul în care se manifestă mi-au lăsat senzația de o crasă ipocrizie. Iar ceea ce bănuiești tu, eu am început să cred cu tărie că este adevărat. Ba mai mult de atât, eu sunt încredințat că de fapt nu este bolnavă deloc. Și din acest motiv, ca un prim pas pentru elucidarea acestui mister, exact acum o oră am luat legătura cu un medic cardiolog și am stabilit cu el o întâlnire pentru mâine. Consider că este timpul să mă informez mai mult despre presupusa ei boală, care sunt simptomele, cum se manifestă, ce tratament presupune și care sunt adevăratele riscuri pe care le implică. 

    - Mi se pare un început foarte bun. Eu m-am gândit la varianta să faci unele cercetări la clinica din Viena unde și-a făcut acele controale. Sau pur și simplu să-i ceri să meargă cu tine de mână la un control cardiologic și să afli adevărul chiar din gura unui medic. Dacă nu are nimic de ascuns va accepta să meargă fără nicio discuție, iar dacă are va căuta să se eschiveze, i-a zis Edi cu un real interes de a-și ajuta prietenul în această problemă.

    - M-am gândit și eu la această ultimă posibilitate, dar înainte vreau să pregătesc terenul, să fiu sigur că lucrurile vor decurge conform planului meu și mai ales, să nu-i dau timp ca să-și ia măsuri de precauție. Iar în privința primei variante, deja am dat câteva telefoane și acum aștept răspunsuri. Deși aici va fi mai greu, deoarece implică încălcarea confidențialității medic-pacient. Oricum, reluă el după o mică pauză, adresându-se de această dată surorii lui, îți mulțumesc foarte mult că ai venit să-mi spui toate aceste lucruri, care îmi vor fi de un real ajutor. Probabil că nici ție nu-ți este ușor, Sorina este prietena ta și într-o oarecare măsură tu ai sperat ca eu să rămân cu ea.

    - Încep să mă conving tot mai mult că am greșit enorm când credeam că Sorina este cea mai potrivită femeie pentru tine. Când de fapt, cea care te merită cu adevărat este Ioana. Am înțeles și îmi este clar că fericirea ta este doar alături de ea și îmi doresc foarte mult să vă văd odată împreună și fericiți pe amândoi. Așa că, de data aceasta nu o să încerc să mai pun piedici, ci o să te ajut cu tot ce pot ca să o demaști pe Sorina.

    - Chiar o să am nevoie să fii în continuare foarte atentă la tot ce face Sorina și să mă ții la curent. Faptul că tu petreci foarte mult timp cu ea și că o poți observa îndeaproape, ne poate fi de mare ajutor.

    - Îți promit că voi fi foarte atentă, i-a făgăduit Iolanda, zâmbind cu drag la fratele ei, care i-a răspuns în același fel și care, dorind să destindă atmosfera tensionată, le-a propus:

    - Bun! Acum dacă tot ai venit până aici și este deja ora prânzului, ce spuneți să mergem toți trei și să mâncăm împreună? Așa îmi veți putea povesti și mie cum este noua voastră viață în doi. Deoarece, domnișoară, din ziua în care ai plecat de acasă, ai uitat să mai vii prin vizită, iar nepotul tău a început să-ți ducă dorul. 

    - Și mie îmi lipsește foarte mult Junior, i-a mărturisit ea cu un zâmbet larg pe față, în timp ce s-au ridicat cu toții și s-au îndreptat deja spre ieșire, pentru a lua prânzul împreună.

    - De altfel, Edi, să știi că și de tine îi este dor. Zilele trecute mi-a spus că nu-i place că mătușa Ioli a plecat din casă pentru că îi lipsește mult, dar și pentru faptul că tu veneai mai des prin vizită când ea locuia cu noi și că te jucai mereu cu el, i-a înștiințat Ioan, vorbind cu o vădită mândrie despre fiul lui.

    - Normal că mă jucam cu el și chiar mă distram și foarte tare. Zulufatul ăsta mic este pur și simplu irezistibil și nu ai cum să nu te joci cu el și să-i reziști atunci când îl vezi. Și să știi, că eu și fiul tău am devenit foarte buni prieteni în ultima vreme. Poate mai buni prieteni decât sunt cu tatăl lui, adăugă Edi, adresându-se doar Iolandei și făcându-i cu ochiul, stârnind râsul celor doi frați, iar Ioan simțindu-se și mai mândru de fiul lui în urma cuvintelor sincere ale viitorului său cumnat.

    După tot ceea ce i-a spus Iolanda despre Sorina și după prânzul luat împreună cu cei doi, Ioan a căpătat o dispoziție mai bună, pe care nu a mai avut-o în ultimele zile. În plus, s-a simțit și mai încrezător că în curând își va recăpăta libertatea și apoi va putea să fie cu Ioana așa cum își dorește. 

    Revenit din camera fiului său, unde i-a citit una dintre poveștile cu dinozauri așa cum făcea în fiecare seară, exact când și-a dat tricoul jos și voia să se bage în pat, a auzit din nou scârțâitul provenit de la balansoarul din grădină. Cum la ora aceea, doar el, Junior și Ioana se mai aflau în casă, știa clar că ea este cea care stă în balansoar, chiar sub fereastra dormitorului său în acel moment.  

   Fără să stea prea mult pe gânduri s-a reîmbrăcat cu tricoul și a coborât în grădina casei, unde într-adevăr se afla Ioana. S-a apropiat încet și într-o tăcere deplină a luat loc lângă ea, pe respectivul balansoar. A așteptat o clipă, să vadă dacă ea se va ridica și va pleca de lângă el așa cum a făcut-o în ultima perioadă.

  - Bună! a salutat-o Ioan cu o voce joasă, când a văzut că în mod surprinzător a rămas. 

   - Bună seara! a răspuns și Ioana șovăitor.

    Apoi și-a întors capul în direcția opusă și și-a închis ochii pentru câteva secunde. Prezența tulburătoare și parfumul lui bărbătesc i-au pus în alertă toate simțurile. Știa că cel mai potrivit ar fi să se ridice și să plece, doar că îi era din ce în ce mai greu să stea departe de el și numai ea știa de câte eforturi avea nevoie ca să-l poată evita și cât de mult îi lipsea Ioan cu toată acea încredere, liniște, blândețe și senzația de ocrotire deplină pe care le răspândea în jurul lui. De aceea, nu era atât de puternică ca să se lipsească chiar și în acel moment de prezența lui. Voia să mai rămână măcar o clipă lângă el și să-și aline inima cu acea căldură îmbătătoare care începuse să i se răspândească în tot corpul din momentul în care l-a văzut că se îndreaptă spre ea. Dumnezeu îi era martor cât de mult a ajuns să-l iubească pe acest bărbat și cât de mult o durea toată acea situație. Ca el să aparțină altei femei, o femeie care nu-l merită nicicum, iar ea să fie obligată să-și renege și să-și ascundă sentimentele pentru el. Să renunțe la dragostea lui.

    - Azi am reușit să obținem ordinul de protecție și de restricție pentru Alina, împotriva soțului ei, iar mâine vom depune actele pentru divorț. Până acum lucrurile au mers în favoarea noastră, ea nu dă niciun semn că s-ar fi răzgândit și asta este bine. În plus, în urma cercetărilor făcute de mine, am descoperit că a mai fost implicat în câteva scandaluri cu bătăi în barurile pe care le frecventa și că mai are deja două dosare penale deschise. Dacă lucrurile vor continua în aceeași manieră, cazul va fi rezolvat mai repede decât am crezut eu, a înștiințat-o el, știind că acel subiect o poate interesa.

    Pentru Ioan nu conta despre ce discutau, important era să vorbească cu ea orice, dar să vorbească și să o simtă aproape de el, deoarece îi era teribil de dor de ea. 

    - Știu, am fost astăzi într-o vizită scurtă pe la ea și mi-a spus aceste lucruri. Și pe mine m-a asigurat că este mai hotărâtă ca oricând să nu dea înapoi și să meargă până la capăt de această dată cu divorțul. Mi-a mărturisit că dumneavoastră îi oferiți puterea și încurajările necesare și de asemenea, mi-a povestit și de modul impresionant cu care vă implicați în acest caz. De aceea, vreau să vă mulțumesc din nou pentru tot ce faceți pentru Alina și fiica ei, i-a zis Ioana, îndrăznind ca de această dată să privească în ochii lui albaștri. 

    - Ți-am mai spus că nu ești datoare să-mi mulțumești pentru acest lucru. O fac pentru că aceasta îmi este meseria și o fac cu mare drag, a murmurat Ioan, răspunzându-i cu bucurie la acea privire înduioșătoare și rămânând pentru o clipă nemișcat, când a observat că Ioana a început să-și plimbe involuntar ochii pe chipul lui și să-i observe amănunțit fiecare trăsătură. 

   Ca și în trecut, Ioan i s-a oferit cu totul acelei analize și nu a deranjat-o cu nimic, doar i-a urmărit cu privirea ochii ei negri ce-i străluceau de emoție și de încântare în timp ce se plimbau pe fața lui. Adora când ea îl studia în acel mod și cu atâta încântare, când se pierdea în imaginea lui și în tot ceea ce el îi transmitea. O făcea într-o asemenea manieră de parcă își culegea de acolo dragostea, ocrotirea și liniștea de care avea nevoie, așa cum o făcea și în urmă cu aproape șase ani, când încă se lupta cu urmările lăsate de trauma suferită.

    Un sentiment puternic ca o vrajă magică s-a așternut deasupra lor, dar în momentul în care Ioana a revenit cu privirea în ochii lui și a realizat rătăcirea dulce de care a avut parte, a rupt acea vrajă când brusc, i-a spus noapte bună, când s-a ridicat grabnic de la locul ei și a intenționat să plece.

    Ioan numaidecât s-a ridicat și el în picioare, a prins-o de mână, reținând-o lângă el și cu o voce caldă și plină de dorință, i-a zis:

    - Ioana, te rog, mai rămâi măcar o clipă lângă mine!

    - Îmi pare rău, dar prefer să intru în casă. Mă simt destul de obosită și vreau să dorm, i-a răspuns ea, străduindu-se să pară cât mai convingătoare și evitând cu succes să-l privească.

    - Știi, mâine dimineață intenționez să mă duc într-o nouă plimbare cu caiacul pe lac și mi-ar plăcea foarte mult să mă însoțești. Ce spui, vrei să vii cu mine și să repetăm experiența de data trecută? a întrebat-o el, făcând o nouă încercare să se apropie de ea și să o facă să renunțe la acea distanță pe care s-a tot încăpățânat să o pună între ei.

    - Nu, mulțumesc! Cred că cel mai potrivit este ca eu să rămân acasă, l-a refuzat ea, cu un glas trist, după un scurt moment în care a stat și a chibzuit, făcându-l pe Ioan să spere că va primi un răspuns pozitiv la invitația lui.

     Deși i-a fost limpede că în răspunsul ei nu s-a regăsit și sinceritatea și că nu era și ceea ce ea își dorea cu adevărat, că l-a refuzat doar din cauza situației incerte în care se aflau, Ioan, cu dezamăgirea și durerea în suflet, i-a eliberat mâna și a lăsat-o să plece de lângă el și de această dată. 

    Când a simțit că atitudinea și îndepărtarea ei de el devin exagerate și greu de suportat, cu blândețe, a încercat să o facă să renunțe, să vorbească cu el și să-i spună ce simte și ce gândește, dar Ioana a fost de neînduplecat, repetându-i în mod excesiv că așa este mai bine pentru toți trei și că așa se cuvine, ca ei doi să păstreze o anumită distanță. Ioan nu a insistat prea mult, știa că o poate aduce înapoi lângă el doar atunci când se va duce la ea și îi va spune că relația lui cu Sorina s-a terminat și că din acel moment el este un bărbat liber. Astfel că s-a înarmat cu răbdare și a acceptat situația impusă de ea. 

    Doar că mai avea momente în care dorul era prea copleșitor și în care nu suporta ideea că Ioana este atât de aproape de el, dar el o simte atât de departe. Iar unul dintre aceste momente a fost cel de mai devreme, când i s-a alăturat pe balansoar și a vrut să se bucure măcar pentru o clipă de prezența ei. Și chiar a putut-o face, deoarece faptul că ea nu a plecat imediat, că a rămas și l-a privit în felul acela profund și mai ales faptul că a simțit-o că era aproape să-i accepte invitația, i-a amintit lui Ioan de ce trebuie să aibă răbdare cu ea și că Ioana îl iubește cu aceeași intensitate ca și el, în pofida îndepărtării sale.

    Cu toate acestea, soarta a fost de partea lui în acea noapte și i-a oferit un alt moment în care și-a putut alina dorul. Adormise doar de o oră, aceasta după ce s-a chinuit să-și elibereze mintea de gânduri ca să poată adormi, și a fost trezit de niște țipete pline de groază ce se auzeau din interiorul casei. A realizat că Ioana avea din nou același coșmar, astfel că a coborât numaidecât din patul său și a fugit în camera ei. S-a apropiat de ea și pentru faptul că încă visa, a încercat să o trezească vorbindu-i încet și cu blândețe.

    Trezită și încă înspăimântată de ceea ce i-a fost dat să trăiască în acel coșmar, imediat ce a înțeles că prezența lui Ioan făcea parte din realitate, s-a năpustit în brațele lui, strângându-l cu toată forța, ca și când el reprezenta pentru ea unica salvare, apoi a început să plângă și printre lacrimi i-a rostit numele:

    - Ioan!

    - Da, micuțo, sunt aici cu tine. Gata, liniștește-te, totul a trecut! A fost doar un vis. Nu ți se va mai întâmpla nimic, a asigurat-o el, vorbindu-i cu o voce blajină, strângând-o la pieptul său și mângâind-o neîncetat și tandru pe spate și păr. 

    Au rămas în acea poziție, îmbrățișându-se, o clipă mai lungă. Timp în care Ioana a încercat să-și oprească lacrimile și tremuratul corpului, iar Ioan, în liniștea ce se așternuse în întreaga casă, s-a bucurat de acel moment și mai ales de modul în care ea i-a pronunțat prenumele, al cărui ecou încă îl auzea în urechile sale. A simțit în vocea ei, atunci când i-a spus „Ioan" și nu „domnul Damadian" o nevoie aprigă de prezența lui lângă ea, de ocrotirea lui și o imensă mulțumire sufletească că el este acolo. 

    - Un copil, a murmurat ea de la pieptul lui, după care și-a ridicat niște ochi mari și uluiți la el și a repetat același lucru: Un copil!

    - Ce copil?! întrebă el confuz.

    Iar Ioana cu ochii și mai măriți de surprindere, ca și când mintea i s-a eliberat de teamă și a putut să reproducă din amintiri ceea ce a visat, devenind din nou agitată, i-a zis:

    - Da, era un bebeluș! Ioan, cel la care încerc să ajung printre flăcări și nu sunt lăsată să ajung, este un bebeluș! L-am văzut, de data aceasta am putut să-l văd. Încerc să-l salvez, dar nu pot trece de acei oameni care mă împiedică să intru la el și asta îmi sfâșie sufletul. 

    - Ai reușit să mai vezi și altceva? Adică mai recunoști și pe altcineva din vis sau să înțelegi de ce acest copil este atât de important pentru tine? o întrebă Ioan plin de speranță, încercând să-și stăpânească emoțiile năvalnice și să nu arate că el știe mult mai bine ca ea ce visează și din ce cauză. 

    - Nu, doar atât am reușit să văd. Restul a fost ca și în dățile trecute, confuz, dar înspăimântător, l-a informat Ioana cu o vădită dezamăgire, după ce s-a gândit o clipă, apoi în urma câtorva secunde de liniște și-a ridicat din nou privirea la el și la fel de agitată, a reluat: Dar am văzut bebelușul! Acum știu la cine încerc să ajung. Îți jur, era un copil! Un bebeluș ce părea atât de mic și de firav, de parcă era abia născut. Da, asta este! Copilul este un nou-născut! Un nou-născut, Ioan!

    - St, gata! Știu că este surprinzător ceea ce tocmai ai descoperit, dar încearcă să te liniștești, te rog! Nu-ți faci niciun bine dacă te agiți din nou, i-a cerut el când a văzut-o că devine iar tulburată de ceea ce a visat, aducând-o înapoi în brațele sale, ținând-o acolo în felul său blajin și liniștitor și reluându-și mângâierile.  

    - Micuțul Ioan? întrebă ea după câteva secunde.

    - Ce-i cu el? se interesă acesta mirat, mai ales că a simțit-o cum s-a încordat în brațele sale în momentul în care a amintit de el.

    - Este bine? întrebă ea cu o mare îngrijorare în voce.

    - Da, este bine. Acum cel mult o oră, am fost eu la el în cameră și dormea liniștit.

    Faptul că imediat ce a primit asigurările că Junior este bine, a simțit-o cum s-a liniștit în brațele sale și că a respirat ușurată, Ioan s-a convins din nou că inima Ioanei nu-și pierduse memoria și că ea știa mult prea bine că Junior este copilul ei și același bebeluș pe care l-a visat și pe care a încercat cu disperare să-l salveze din flăcări. 

    A mai păstrat-o în brațele sale câteva momente, până ce a înțeles că spaima și tulburarea provocate de coșmar încep să se risipească și că pacea și o stare de somnolență le ia locul. Cu gesturi delicate a îndemnat-o să se întindă în pat, iar el i s-a alăturat, întinzându-se lângă ea pe partea rămasă liberă.

    - Ce faceți? l-a întrebat ea surprinsă de gestul său, ridicându-se numaidecât în șezut.

    Se așteptase să mai rămână lângă ea până va adormi, așa cum a făcut-o de fiecare dată, dar nu că i se va alătura și în pat.

    - Voi rămâne aici cu tine, până ce te vei mai liniști și vei adormi din nou, i-a răspuns el cu seninătate, continuând să-i vorbească cu o fermitate nestrămutată: Și nu încerca să mă dai afară pentru că sunt foarte hotărât să nu plec de lângă tine, chiar dacă voi dormi toată noaptea în acel fotoliu.

    - Dar...

    - Micuțo, a întrerupt-o el, în timp ce s-a apropiat de ea și a început să-i mângâie chipul cu vârful degetelor, în felul său duios, iar pentru faptul că știa clar care era de fapt problema ei, s-a folosit de toată sinceritatea, încrederea de care dispunea și și-a pus în voce întreaga sa tandrețe și căldură sufletească, vreau doar să stau cu tine și să mă asigur că ești mai liniștită. Ai încredere în mine că nu se întâmplă nimic. Nu este prima dată când dormim împreună. În plus, voi rămâne până când tu adormi din nou, ca și în dățile trecute. Te rog, oferă-ne măcar acest moment! Ioana, înțelege, îmi este foarte dor de tine și de prezența ta.

    Nici dacă ar fi fost cea mai puternică persoană din lume nu ar fi putut rezista unei asemenea rugăminți. Dar cum inima Ioanei nu era nicicum puternică în fața lui, fiind capabilă să-i ofere atât de multe acelui bărbat care-i tronează fiecare sentiment și gând și care se uita la ea în acel moment, cu privirea aceea plină de îngrijorare excesivă pentru ea și o dorință chinuitoare ca măcar să poată sta în preajma ei, aceasta și-a dat consimțământul printr-o mișcare scurtă a capului. 

    Bucuros de acceptarea ei, Ioan s-a întins pe spate, după care a adus-o ușor în brațele sale, așezându-i capul pe pieptul lui și începând să o mângâie din nou pe spate, în felul său liniștitor. La început a simțit-o destul de încordată și părea că îi era teamă să și respire sau să se miște chiar și un milimetru. A continuat să păstreze o oarecare distanță între trupurile lor și să-l atingă cât mai puțin cu putință, brațele și le ținea pe lângă corp într-o poziție destul de incomodă, neștiind exact ce să facă cu ele sau mai bine spus, lipsindu-i îndrăzneala de a-l atinge și cu mâinile. Goliciunea brațelor musculoase, a pieptului său lat și mai ales masculinitatea lui pe care o emana prin toți porii asupra simțurilor ei, o puneau într-o mare încurcătură.

    Când a simțit că Ioana a mai scăpat cât de cât de acea rigiditate, fără să se grăbească, Ioan a luat-o de mâna dreaptă și după ce a dus-o la buzele sale și i-a sărutat-o curtenitor, i-a așezat brațul peste trupul lui, îndemnând-o să-l îmbrățișeze și ea. În mod surprinzător, gestul lui Ioan a avut menirea să o încurajeze să-și găsească o poziție cât mai comodă, astfel că s-a ghemuit lângă el fără nicio reținere sau teamă, de parcă acolo, în brațele lui avea parte de cel mai bun refugiu care o poate adăposti de toate relele și calamitățile din această lume. 

    Încântat de reacția Ioanei, acesta și-a strâns și mai bine brațele în jurul trupului ei, aducând-o și mai aproape, ba chiar a cutezat să-și împletească și picioarele cu ale ei, din dorința de a o atinge cât mai mult posibil. Pentru faptul că nu a apucat să-și pună un tricou pe el când a fugit din camera sa și că pijamaua Ioanei era compusă doar dintr-un maiou și o pereche de pantaloni scurți, s-a bucurat că-i poate simți o bună porțiune de piele direct pe pielea lui, fără să fie incomodat de prea multe articole vestimentare. Doar că intimitatea momentului a căpătat proporții din ce în ce mai mari și atracția irezistibilă a început să se instaleze între ei, ceea ce a făcut ca dorința pentru femeia din brațele sale să înceapă să-l domine și ca bucuria de mai devreme să i se transforme într-un chin dulce. În atâția ani de când ea a pus stăpânire pe toate sentimentele lui, a strâns atâta iubire pentru ea și atâtea vise de felul în care ar putea să o iubească, încât începuse să-l doară abținerea pe care și-a impus-o de nenumărate ori. Micuța aceea a lui, extrem de timidă, ce se refugiase la el în brațe cu inocență, era capabilă, fără să-și propună, să-l tulbure într-un mod atât de ispititor așa cum nu a făcut-o niciodată Sorina cu toată frumusețea sa fizică, cu toată senzualitatea ei și toate farmecele cu care a fost înzestrată. Ioana trezea în el dorințe din ce în ce mai greu de stăpânit chiar și pentru el, unul dintre cei mai raționali și lucizi bărbați din lume. 

    La un moment dat, Ioana a simțit cum toată acea masă musculară impresionantă, de pe trupul lui Ioan, este încordată la maximum și deși îi lipsea experiența acestor lucruri, bănuia motivul. Fapt pentru care i-a adus și ei o tensiune și o agitație lăuntrică involuntară. Mai ales atunci când mângâierile lui, pe spatele ei, au început să treacă granița de la tandrețe spre senzualitate.

    Ioan a înțeles numaidecât că lupta pe care el o purta, a fost interceptată și de Ioana și că a agitat-o și a făcut-o să devină din nou încordată lângă el. Și cum nu voia nicicum ca ea să plece din brațele sale în acel moment sau ca el să se poarte nesăbuit și să nu-și respecte promisiunea de a nu profita de vulnerabilitatea ei, și-a adunat stăpânirea de sine și cu eforturi supraomenești a încercat să-și alunge poftele trupești ce porniseră să-l controleze. Și-a controlat și mâna ce începuse să se strecoare lent pe sub maioul ei, a sărutat-o duios pe frunte și dorind să-i facă cunoscut faptul că încă are controlul asupra lui și a întregii situații, cu o voce în care s-a mai simțit o urmă de dorință, i-a zis:

    - Dormi, micuțo!

    În mai puțin de douăzeci de minute Ioana a adormit liniștită în brațele lui, iar la scurt timp somnul a început să-i dea și lui târcoale și știa că dacă nu se va ridica în acel moment avea să adoarmă acolo cu ea în brațe și în patul ei, până dimineață. Numai gândul i se părea încântător și ispititor și crezând de cuviință că merita să-și ofere măcar această mică plăcere, că amândoi meritau, a decis ca de data asta să nu mai plece la el în cameră și să rămână. Așadar, cu Ioana în brațe, a căutat o poziție cât mai confortabilă pentru amândoi și s-a lăsat și el purtat în lumea viselor. 

    Trezit foarte devreme, la ora aceea matinală pentru obișnuita sa plimbare pe lac, cu caiacul, nu a avut forța necesară să plece de lângă Ioana și să se lipsească singur de acea fericire de a fi cu ea, de a o avea în brațele sale, de a-i simți mirosul, căldura trupului pe pielea lui și de a o privi cum doarme. Astfel că a renunțat în acea dimineață la plăcerea lui de a vâsli. Mai ales că pe parcursul nopții a simțit-o destul de agitată, probabil din cauza coșmarului, și nu voia să o lase singură.

    A trecut o oră de la această decizie, timp în care Ioan a privit-o fără încetare și a așteptat răbdător să se trezească. La un moment dat, deși toată noaptea i-a acceptat, în mod dezinvolt, toate îmbrățișările și apropierile lui, Ioana s-a depărtat de el și s-a întors cu spatele, prefăcându-se că doarme. Ioan a înțeles atât din respirația sa, cât și din felul brusc în care a plecat din brațele lui, că s-a trezit și că probabil, așteaptă ca el să plece din camera ei fără să mai dea ochii unul cu celălalt. Însă, el nu era de acord să plece fără să vorbească cu ea, astfel că a cuprins-o din nou în brațe, a întors-o ușor cu fața la el și pentru faptul că ea refuza în continuare să-și deschidă ochii, cu un glas blând, i-a cerut:

    - Ioana, te rog, deschide ochii! Știu că nu mai dormi. 

    Conștientă că mica ei simulare a fost descoperită și că nu mai are rost să se prefacă, Ioana a deschis ochii, iar primul lucru pe care l-a văzut a fost chipul lui ce era foarte aproape de al ei. Atunci când privirile li s-au întâlnit ceva s-a mișcat în sufletele lor și niciunul nu a putut ignora legătura trainică dintre ele pe care au simțit-o. 

     După câteva secunde în care s-au studiat reciproc, Ioan i-a surâs cu drag și a salutat-o:

    - Bună dimineața! 

    - Bună dimineața! i-a răspuns și ea, plecând din nou din brațele lui și ridicându-se mai sus pe pernă în timp ce s-a învelit până la gât cu cearceaful, gesturi ce-i trădau stânjeneala din acea clipă.

    Ioan și-a permis să o studieze și mai bine, iar imaginea ei, cu ochii ei negri, catifelați și somnoroși, cu părul bogat, de un blond luminos și cu buclele dezordonate din pricina somnului, cu buzele de un roșu natural și cu acea atitudine sfioasă, lui Ioan i se părea de-a dreptul adorabilă și că acea grație feminină și nativă a ei, era și mai vizibilă în acel moment. 

    - Mi-ați spus că veți pleca când eu voi adormi, i-a reproșat Ioana, când privirile lui analizatoare au început să o tulbure și să o facă să se simtă și mai stânjenită decât era. 

    - Știu că așa ți-am spus, dar nu am avut puterea să plec de lângă tine.

    Mărturisirea lui Ioan plină de o uluitoare sinceritate, a îndemnat-o pe Ioana să renunțe la reproșul din ochii ei și să-l privească cu blândețe. Cunoștea acea senzație. Și resursele ei de putere, de a sta departe de el, se epuizau pe zi ce trece și îi era din ce în ce mai greu să-și impună acest lucru.

    - Cum te simți? Ai avut un somn destul de agitat, se interesă acesta, după ce ea și-a desprins privirea din a lui.

    - Sunt bine.

    - Ioana, știu că am mai avut această discuție, dar eu tot consider că ar trebui să consultăm un medic și să ne asigurăm că aceste coșmaruri și tot ceea ce se întâmplă în subconștientul tău nu te va afecta mai târziu. 

    - Nu! V-am spus deja că nu vreau să merg la niciun medic.

   - Micuțo, nu cred că...

   - Domnule Damadian, vă rog nu insistați! i-a cerut ea cu înverșunare. 

   - Îmi fac griji pentru tine, Ioana, și nu-mi doresc să ți se întâmple ceva rău. Poți să înțelegi acest lucru? 

    - Da, pot. Și vă mulțumesc din suflet pentru toată această grijă deosebită pe care mi-o purtați, dar vă asigur că eu sunt bine și că nu aveți de ce să vă îngrijorați din pricina unor simple coșmaruri. 

    Ioan nu a mai insistat și nici nu a mai contrazis-o, deși știau foarte bine amândoi că visele ei nu erau doar niște simple coșmaruri. Avea să încerce să rezolve această situație în altă manieră. A văzut-o că din nou își întoarce capul în direcția opusă lui, că se acoperă și mai mult cu cearceaful, nu că mai era necesar să facă acest lucru, și că strânge acea bucată de material la piept. Gesturi ce-i indicau lui Ioan că ea devine și mai stânjenită de prezența lui și că așteaptă cu nerăbdare ca el să plece din dormitorul ei. Nu-și dorea nicicum ca prezența lui să ajungă să fie una incomodă pentru ea, astfel că fără niciun cuvânt și oftând ușor, s-a ridicat din pat și a ieșit din cameră.

    Ea l-a urmărit cu tristețe în ochi și imediat ce Ioan a închis ușa în urma lui, a dat drumul cearceafului, și-a cufundat nasul în perna pe care el a dormit, a inspirat profund, lăsând ca mirosul lui ce rămăsese impregnat în ea să-i desfete simțurile, apoi cu o vădită deznădejde, a murmurat:

    - Doamne, știi că nu sunt o persoană puternică, dar te rog, ajută-mă să pot rezista și să nu cedez acestui sentiment care a început să-mi controleze viața. Iar tu, inimă, te rog iartă-mă că te îndepărtez de cel pe care-l iubești.

     Întreaga zi, cei doi au purtat în sufletele lor sentimente contradictorii, de fericire și tristețe, din pricina acelei nopți dormită împreună și a atmosferei nu prea prietenoasă dintre ei din acea dimineață .

    În după-amiaza aceleiași zile, când a revenit acasă, la fel cum făcea în fiecare zi de șase ani, primul lucru pe care l-a făcut Ioan a fost să urce în camera fiului său, unde l-a găsit foarte vesel, jucându-se împreună cu Ioana. 

    Micuțul imediat ce i-a zărit intrarea, s-a năpustit în brațele lui, foarte entuziasmat de sosirea sa:

    - Ura! A venit și tati acasă! Tati, azi ai venit mai repede acasă!

    - Da, voinicule, azi, din fericire, am reușit să ajung mai devreme, l-a aprobat Ioan, cu un zâmbet larg zugrăvit pe față, fericit de primirea făcută de fiul său, pe care îl sărută pe frunte și fără să se poată abține, își băgă degetele în cârlionții lui blonzi. 

    - Tati, te rog, te joci cu noi cu popicele? Eu și Ioana ne distrăm super tare!

    - Sigur că mă joc! l-a anunțat Ioan, foarte încântat de invitația primită, dându-l jos din brațele sale și apropiindu-se cu el de locul în care erau așezate popicele. 

    Însă nu a apucat să ajungă, că Ioana s-a și ridicat în picioare, scuzându-se și intenționând să-i lase singuri și să părăsească camera. Dar cum aceste plecări subite ale ei, de fiecare dată când Ioan își făcea apariția, au devenit vizibile și chiar și deranjante și pentru Junior, acesta a întrebat-o:

    - De ce pleci? De ce nu rămâi să te joci împreună cu noi?

    - Puiule, eu mă duc să văd dacă o pot ajuta pe doamna Olga la treabă, iar tu în timpul acesta, poți sta împreună cu tatăl tău. Sunt sigură că ți-e fost dor de el și că vrei să vă jucați împreună.

    - Da, mi-a fost dor de el, dar eu vreau să te joci și tu cu noi. Vreau să ne jucăm toți trei, a anunțat-o micuțul cu o voce smiorcăită, ceea ce i-a accentuat și mai mult vorbirea sa peltică, apoi continuând să pună întrebări cu o atitudine comică de om foarte supărat: De ce când apare tati tu pleci mereu? De ce nu ne mai jucăm și nu mai stăm toți trei așa cum făceam înainte? Acum trebuie să mă joc cu voi separat. De ce ești supărată pe tati?

    - Puiul meu drag, dar eu nu sunt deloc supărată pe tatăl tău, l-a asigurat ea cu blândețe încercând să o scoată la capăt. 

    - Atunci de ce nu mai vorbești cu el? De ce mereu pleci când el vine lângă mine? 

    Ioan stătea chiar în spatele fiului său și cu fața spre Ioana, privind pasiv la toată această scenă. Îi era clar că ea se simte pusă la zid de către Junior cu toate acele întrebări incomode, însă pentru prima dată nu-i părea rău de încurcătura în care se afla Ioana și nici nu avea de gând să intervină în salvarea ei. Ba chiar era curios cum va reuși ea să iasă din acea situație și din acest motiv, atunci când ea și-a ridicat privirea la el și i-a cerut parcă ajutorul, Ioan, foarte relaxat, s-a sprijinit de dulapul din spatele său, și-a încrucișat brațele la piept și i-a răspuns privirii ei cu o privire impasibilă și întrebătoare, arătându-i că și el așteaptă aceleași răspunsuri de la ea ca și fiul lui. 

    Junior, fiind nerăbdător să primească răspunsurile cerute, a încercat să le obțină cu o altă întrebare, dar nu înainte a își încrucișa brațele lui mici la piept, asemenea tatălui său, de a-și lăsa capul într-o parte, ceea ce a făcut ca buclele blonde să-l urmeze în acea mișcare și să-l facă să pară și mai drăgălaș.

    - Eu am crezut că tu îl iubești și pe tati, nu doar pe mine. De ce pe tati nu-l iubești și nu vrei să stai cu el așa cum stai cu mine?

    Ioana a rămas efectiv cu gura căscată la întrebarea micuțului, găsindu-se într-un impas și mai mare. Ce ar putea să-i răspundă copilului, ca să nu-l supere și mai ales și de față cu tatăl lui? A îndrăznit să-și îndrepte din nou ochii la Ioan, dar surâsul discret văzut pe buzele lui groase și satisfacția din privire, care confirma că el se delecta din plin cu situația stânjenitoare în care ea se afla, au făcut-o să privească în podea și să devină și mai jenată.

    - Nu este corect, pentru că tati te iubește pe tine. Mereu îmi spune că eu, tu și mătușa Ioli suntem cei mai importanți pentru el. Tu de ce nu-l iubești? reluă micuțul cu o evidentă dezamăgire sesizabilă atât în voce, cât și pe fețișoara lui mică. 

    Dezamăgire pe care Ioana nu a putut-o suporta și a îndemnat-o să îngenuncheze în fața micuțului pentru a fi la același nivel cu el, și cu toată sinceritatea și convingerea ei să-i răspundă:

    - Scumpule, nu spune asta! Eu îl iubesc pe tatăl tău, la fel cum te iubesc și pe tine. Pe amândoi vă iubesc foarte mult și voi sunteți tot ce am mai drag pe această lume. 

    - Atunci, nu te duce să o ajuți pe doamna Olga la treabă și rămâi să te joci cu noi. Te rog, Ioana! 

    - Bine, rămân să mă joc și eu cu voi. 

   Răspunsul Ioanei l-a făcut pe copil să sară în sus de bucurie, dar în același timp, să se și arunce în brațele ei. Apoi a luat-o de mână și s-a apropiat cu ea de tatăl lui, iar în momentul în care privirea ei a întâlnit privirea lui Ioan, a simțit cum inima o izbește în piept din cauza fericirii și a iubirii nemărginite ce erau vizibile în ochii bărbatului pe care tocmai a declarat răspicat că-l iubește. 

    Astfel că datorită eficacității și inocenței lui Junior, deși la început s-a simțit o oarecare reticență în comunicarea dintre Ioan și Ioana, în cele din urmă, atmosfera s-a destins, iar cei trei au petrecut o după-amiază minunată împreună, asemenea unei adevărate familii. 

    Și cum micuțul a fost foarte încântat de acea seară și dorea să o prelungească cât mai mult, a rugat-o pe Ioana să rămână și ea alături de ei, când tatăl său îi citește povestea înainte de culcare. Așadar, la sfârșitul serii se aflau toți trei întinși în patul lui Junior. Ioana la perete, Ioan la margine și copilul între ei, iar pentru faptul că micuțul nu a adormit în timpul poveștii citită de tatăl său, a rugat-o pe Ioana să-i citească a doua poveste. 

    Apropiindu-se de finalul poveștii, ea și-a ridicat pentru o clipă privirea din carte și a constatat cu uimire că atât fiul, cât și tatăl au adormit în timp ce ea citea. A închis ușor cartea și a rămas pentru câteva clipe privindu-i cu drag pe cei doi și zâmbind încântată de ceea ce vedea. I se părea ireal că doar în două luni și câteva săptămâni de când îi cunoștea și de când se afla în casa lor, amândoi să devină atât de importanți pentru ea ca și propria ei viață și ca inima să-i fie plină de dragoste pentru ei și de o imensă fericire atunci când îi vedea și îi avea alături. Cât de norocoasă se simțea în acel moment, gândindu-se la cele două întâlniri din tramvai dintre ea și Ioan. Întâlniri care au făcut posibil ca ea să-i cunoască, să facă parte din viața lor și să se afle în acea clipă lângă ei și spera din tot sufletul ca acest lucru să nu se termine prea curând.

    În urma acestor gânduri și-a dat seama că este timpul să se ridice și să se retragă la ea în dormitor. Cum ea se afla la perete și trebuia să treacă peste amândoi ca să poată coborî din pat, a încercat să facă cât mai puțin zgomot și a reușit cu succes să să nu-l deranjeze și nici să-l trezească pe Junior, dar nu i-a fost la fel de ușor să treacă și peste trupul masiv al lui Ioan. Exact când și-a pus primul picior de partea cealaltă a corpului său, acesta i s-a agățat în așternuturi și s-a găsit în imposibilitatea de a-și mai menține echilibru și în disperarea de a nu ajunge pe podea s-a agățat cu mâinile de cămașa lui Ioan.

    Acesta, trezit și de vânzoleala ei, dar mai ales când a simțit-o că s-a prins de el, din instinct și-a înlănțuit numaidecât brațele pe trupul ei, salvând-o exact la timp. Deschizând ochii, văzând-o și mai ales simțind-o așezată chiar deasupra lui, surprins, Ioan a avut nevoie de câteva secunde ca să realizeze că nu visează, că este reală și să-și amintească unde se află. 

    - Îmi cer scuze, nu am vrut să vă trezesc, dar m-am împiedicat, i-a șoptit ea, cerându-i iertare destul de rușinată de situația ridicolă.

    - Ești bine? o întrebă și el cu felul său grijuliu, dar și cu un strop de amuzament, realizând stânjeneala de pe chipul ei.

    - Da.

    - Se pare că am adormit și eu odată cu fiul meu, în timp ce tu ne citeai povestea, a glumit Ioan, încercând să-i anuleze starea de jenă. 

    La gluma lui, Ioana doar a zâmbit slab, apoi a încercat din nou să coboare din pat, totodată și de pe Ioan, doar că el nu și-a slăbit niciun pic strânsoarea brațelor ca să îi ușureze misiunea, iar faptul că Junior și-a schimbat poziția, întorcându-se cu spatele la ei, și a bolborosit ceva despre niște mașinuțe și despre prietenul său, David, aceasta a rămas nemișcată de teamă să nu-l trezească și pe micuț. 

    Ioana a rămas cu ochii la Junior până ce acesta s-a potolit din vorbitul acela în somn. Ioan a privit-o foarte atent pe ea, apărându-i treptat pe buze un surâs de mulțumire, nefiind nicicum surprins de strălucirea din ochii ei atunci când îl privea pe micuț și de faptul că a rămas captivată de drăgălășenia lui. 

    - Sunteți cel mai norocos tată din lume cu acest copil minunat în viața dumneavoastră, i-a șoptit ea când a revenit cu privirea la el, fiind foarte convinsă de ceea ce a afirmat.

    - Așa este, sunt cel mai norocos tată din lume pentru că Ioan este fiul meu. Dar totodată sunt și cel mai norocos bărbat din lume cu faptul că cea mai frumoasă și delicată femeie din univers face parte din viața mea și că în acest moment se află în brațele mele.

    Sinceritatea desăvârșită și dragostea infinită ce s-au revărsat atât în cuvintele, cât și în privirea lui Ioan, i-au oprit respirația Ioanei pentru o clipă și i-au făcut inima să-i galopeze în piept de emoție. Poziția în care se aflau și privirile lor însuflețite au făcut ca iubirea dintre ei, în complot cu atracția irezistibilă, să-și deschidă din nou aripile deasupra lor și să-i țină captivi pentru o clipă. În momentul în care respirațiile li s-au accelerat, iar Ioan și-a strecurat ușor o mână în părul ei și ochii i-au coborât pe buzele sale, Ioana a realizat că de data aceasta chiar este timpul să se ridice de pe el și să plece la ea în dormitor.  

     Ioan a eliberat-o din strânsoarea brațelor imediat ce i-a înțeles dorința de a se ridica și a lăsat-o să plece, conștient că nu era nici momentul și cu atât mai puțin nici locul, să încerce să o sărute din nou, deși dorința nu i-a lipsit nicicum.

    A doua seară, Junior a sperat că își va petrece timpul tot cu cei doi în același mod, dar atunci când și-a întrebat tatăl dacă vrea să se joace cu el și cu Ioana, acesta, cu o vădită părere de rău, l-a refuzat, explicându-i micuțului că trebuie să plece pentru că are o întâlnire, dar i-a promis că va încerca să nu stea prea mult și să ajungă la timp ca să-i poată citi el povestea de dinainte de culcare. Ioana a fost prezentă la discuția dintre cei doi și i-a fost limpede cu cine se va întâlni Ioan, iar acea conștientizare i-a adus o durere ascuțită în inimă. A încercat să mascheze tristețea acelei vești, lăsându-și privirea în jos, dar Ioan a înțeles perfect că ea și-a dat seama de realitate și cu aceeași durere în suflet ca și a ei, simțindu-se ca un nemernic, a ieșit din cameră, după ce și-a sărutat fiul. Știa că deocamdată nu are cum să o consoleze, că dacă voia să o demaște pe Sorina trebuia să se țină de planul înfăptuit și totodată avea nevoie și de întâlnirea din acea seară. 

    - Ioan, iubitule, ce mult mă bucur că m-ai sunat și că m-ai invitat aici. Este restaurantul meu preferat, i-a zis Sorina, manifestându-se cu o stare de euforie, imediat ce s-au așezat la masa de două persoane rezervată de Ioan în acea seară.

    - Știu, tocmai de aceea ne aflăm aici, i-a răspuns el, cu o gentilețe prefăcută. 

    O bună parte din timpul petrecut acolo, cei doi au vorbit lucruri nesemnificative, iar Ioan s-a străduit să pară extrem de mulțumit de faptul că se afla în compania ei. Dorea să-i inducă o dispoziție bună. Dar acest lucru nu l-a împiedicat să fie și foarte atent la fiecare, gest, cuvânt sau privire a Sorinei și să se întrebe uluit în sinea lui, cum de nu a văzut până acum falsitatea și superficialitatea care există în această femeie.

     - Sorina, unul din scopurile acestei invitații, este că vreau să vorbesc ceva important cu tine, a anunțat-o el cu solemnitate, într-un târziu.

    - Ce?

    - Este legat de problema ta de sănătate. Printr-o întâmplare fericită, am aflat că la una dintre clinicile pe care le reprezint în calitate de avocat, va veni săptămâna viitoare o echipă de medici cardiologi din Germania, pentru un caz mai special de la noi din țară. Mă gândeam să profităm de această ocazie, aș putea să fac rost cu ușurință de o programare pentru tine. 

    - Ioan, nu cred că este o idee bună. Nu văd rostul acestui deranj.

    - Te asigur că nu este niciun deranj, o anunță el foarte dezinvolt, concentrându-și la maximum toată atenția asupra Sorinei și a reacției ei. Întotdeauna este importantă o părere în plus, mai ales în asemenea cazuri. Eu cred că nu ar trebui să ratăm ocazia aceasta și să mergi să te consulte și ei. 

    - Ioan, crede-mă că la Viena am fost consultată de cei mai buni medici și nu cred că altcineva îmi va spune ceva diferit.

    - Nu mă îndoiesc de eficiența medicilor din Viena, dar consider că nu este de neglijat nici eficiența medicilor din Germania. Am auzit că din echipă fac parte doar medici de renume și că se pot lăuda cu rezolvarea unor cazuri destul de complicate.

    - Chiar și așa, eu nu vreau și nu o să merg.

    - De ce? o întrebă Ioan, deloc surprins de refuzul ei vehement.

    - Pentru că nu este nevoie. Nu vreau să mai trec din nou prin toate acele analize și controale foarte solicitante pentru mine și pentru că ți-am mai spus, sunt sătulă de medici și de spitale.

   - Sorina, ținând cont de problema ta, ar trebui să te resemnezi cu vizitele la spital, respectiv și la doctor. Luând în considerare și gravitatea bolii de care suferi, pentru tine înseamnă supraviețuire aceste vizite. Sau mă înșel?

    - Nu, nu te înșeli, dar înțelege, eu am deja medicii mei care se ocupă de mine și sunt foarte mulțumită de ei, nu vreau să văd alți doctori și să o iau practic de la început. Iubitule, pentru mine au fost clipe de coșmar acele momente.

    - Bun, dacă nu vrei să dai tu ochii cu acești medici, atunci îmi poți da mie toate analizele pe care le-ai făcut până acum, iar eu mă voi duce la ei să le vadă. Cu certitudine își vor putea forma un punct de vedere și din aceste analize.

    - Nu înțeleg! De ce tot insiști? Ce câștigi tu din asta? îl întrebă Sorina, devenind foarte suspicioasă, mai ales amintindu-și de cuvintele lui stranii din acea seară. 

    Ioan a încercat să-și camufleze adevăratele sale intenții și a adoptat o atitudine curtenitoare și plină de preocupare, în timp ce  și-a întins brațul drept pe deasupra mesei ca să o poată lua de mână și a privit-o cu o aparentă blândețe. 

    - Insist pentru că-mi fac griji pentru tine, Sorina. Și pentru că nu pot sta indiferent. În plus, în ultima perioadă crizele tale au început să se înmulțească, de aceea sunt și mai îngrijorat din cauza ta.

    - Iubitule, îți mulțumesc sincer pentru preocuparea ta, dar nu ai de ce să fii așa de îngrijorat. Te asigur că am situația sub control.

    - Oricum, pentru liniștea mea, tot vreau să mă duc cu analizele tale la acești medici și să obținem o părere în plus, a anunțat-o el foarte decis și arătându-i clar că nu are de gând să dea înapoi. 

    - Problema este că analizele mele au rămas la clinica din Viena.

    Auzindu-i scuza, Ioan a zâmbit mulțumit în sinea lui. Acum era și mai convins că Sorina mințea cu nerușinare în privința bolii ei de inimă. Nu doar datorită cuvintelor folosite în toată această discuție, dar și datorită limbajului trupului la care Ioan a fost extrem de atent. Astfel că a putut să observe faptul că ea evita să-l privească în ochi când îi răspundea, mișcările mâinilor îi erau stângace atunci când își atingea de zor părul sau când își freca palmele între ele din pricina transpirației, ritmul respirației și tonul vocii nu era unul regulat. De asemenea, tensiunea din umeri, mișcarea continuă pe scaun, de parcă nu-și găsea locul și nervozitatea din toate gesturile ei demonstrau că adevărul nu se găsește în răspunsurile oferite de ea. Toate aceste semne ce trădau clar un om care denatura în mod intenționat realitatea, pentru Ioan erau mult prea ușor de observat și mult prea cunoscute, datorită profesiei sale. S-a uitat cu și mai mare atenție la ea și s-a mirat de faptul că nu a observat până acum faptul că, femeia frumoasă din fața lui, elegantă, de un rafinament excesiv și care se preocupa mereu, în mod exagerat, de imaginea ei exterioară, nu arăta nicicum a fi un om bolnav, în pericol de-ași pierde în orice moment viața sau deprimată de diagnosticul drastic care i-a fost pus. A înțeles abia în acea clipă, că încrederea în ea, compasiunea pentru ea, felul lui milostiv de a fi și faptul că nu a mai fost interesat să o privească amănunțit, l-au împiedicat să remarce aceste lucruri mai înainte. 

    O stare de nervozitate a pus stăpânire pe el în urma acestei analize. Ura să fie mințit, folosit sau ca bunătatea, încrederea în oamenii de lângă el și corectitudinea să-i fie confundate cu prostia. Ar fi vrut să-i spună în față tot ceea ce merita, chiar în acea clipă, dar cum știa că trebuie să meargă mai departe, pentru a obține dovezile clare de care avea nevoie, pentru a nu lăsa loc de niciun dubiu, și-a adunat stăpânirea de sine și s-a calmat înainte să răbufnească, purtându-se în continuare în același mod calculat. 

    - Nu-i o problemă așa de mare. Presupun că până marți, săptămâna viitoare, ai timp să faci rost de ele. Cum azi este abia luni, cu siguranță sunt suficiente zile ca să ți le trimită prin e-mail sau fax, i-a zis el cu o seninătate uluitoare zugrăvită pe fața lui, ținând cont de clocotul din interiorul său.

    - De ce până marți? întrebă ea mirată.

    - Pentru că în ziua de marți, la ora două, ești programată pentru un consult cardiologic amănunțit la medicii despre care ți-am vorbit. Dacă tu nu vrei să mergi, voi merge eu cu analizele tale.

    - Cum adică? Mi-ai făcut programare înainte să mă întrebi pe mine și înainte să ai acordul meu? întrebă ea uluită și foarte nervoasă de îndrăzneala lui.

    - Da, pentru că voiam să elimin din start posibilitatea unui refuz din partea ta. Și cum nu mă voi opri doar aici, să știi că intenționez să o sun pe mama ta și pe sora ta să le spun amândurora de această ocazie și să încerce ele să te convingă să accepți consultul, dacă eu nu reușesc. Din moment ce toți trei îți vrem doar binele, sunt ferm convins că amândouă vor fi de aceeași părere cu mine.

    - Nu, pe mama nu o suna! a exclamat Sorina foarte speriată, privindu-l cu niște ochi mari și devenind dintr-o dată și mai nervoasă.

    - De ce, nu? întrebă Ioan cu aceeași seninătate, făcând eforturi mari să-și rețină zâmbetul datorat triumfului de care se apropia.

    - Pentru că nu vreau să o îngrijorez și mai mult din cauza mea. Oricum este afectată foarte mult cu situația în care eu mă aflu. Nu-i este ușor să știe că fiica ei suferă de o boală incurabilă de inimă.

    - Sunt convins că așa este. Și tocmai pentru că este îngrijorată pentru tine și că-i pasă, consider că este necesar să afle despre această neglijență a ta și să încerce să te convingă. Deoarece, refuzul tău, Sorina, de a merge la acest consult, este o mare neglijență din partea ta și nu cred că atât mama, cât și sora ta, vor fi încântate să afle acest lucru.

    - Bine, voi merge cu tine marți la consult, dar nu le anunța pe ele de nimic, te rog! a acceptat ea cu o vădită teamă pe fața ei, consolându-se cu faptul că mai sunt câteva zile până atunci, timp în care poate găsi o soluție salvatoare. 

    De data aceasta Ioan și-a oferit libertatea să zâmbească mulțumit. Cu o atitudine mândră că a obținut ceea ce a vrut de la acea seară, s-a lăsat pe spate, sprijinindu-se relaxat de spătarul scaunului și privind-o cu niște ochi intransigenți, a zis:

    - Perfect! Cerem nota? o întrebă el după o pauză ce mustea de tensiunea aprigă dintre ei, cu aceeași atitudine calculată, ce arăta limpede o încredere exagerată în el însuși, în faptele sale și că nu există absolut nimic care să-l tulbure. 

    Atitudine ce a pus-o într-o dificultate și mai mare pe Sorina pe tot parcursul acelei discuții și care a devenit exasperantă pentru ea, deoarece nu-și putea da seama cu exactitate ceea ce gândește de fapt Ioan și care este adevăratul său scop.  

    În următoarea zi, când a revenit acasă de la birou, fiul său se afla în timpul lecției de chitară, așa că nu a intrat la el în cameră ca să deranjeze. A plecat în căutarea Ioanei prin casă și a aflat cu surprindere de la doamna Olga, că ea asista la ora de chitară. Ținând cont de predilecția domnului profesor pentru Ioana, nu a fost deloc încântat de această veste, dar a încercat să-și țină în frâu gelozia și să nu facă mare caz din acest lucru. S-a dus să-și facă un duș, s-a îmbrăcat cu o ținută mai lejeră, deși ar fi preferat să-și pună doar un șort de înot pe el și să se relaxeze înotând în piscină. Dar s-a gândit că ar fi mai plăcut să păstreze această activitate pentru mai târziu și să-și petreacă seara în acel mod, împreună cu fiul lui. Astfel că s-a retras în biroul său, ocupându-și timpul cu studierea dosarului unui client. 

    O jumătate de oră mai târziu, privind la ceas și știind că lecția de chitară s-a terminat, a ieșit din birou exact când Ioana cobora scările împreună cu respectivul profesor. Ioan a rămas pe loc, fără să înainteze către cei doi, ceea ce l-a ajutat să observe că rockerul acela nu-și lua ochii, plini de fascinație, de la Ioana și că aceasta zâmbea în felul ei grațios la ceea ce el îi povestea. Păreau foarte prietenoși unul cu celălalt și chiar încântați de compania unuia celuilalt. Atât de încântați și absorbiți în discuția lor, încât nici măcar nu i-au observat prezența lui Ioan în sufragerie și și-au continuat drumul pe holul ce ducea spre ieșirea din casă, nestingheriți. Ioan i-a urmat îndeaproape, fără să-i deranjeze sau să-și facă simțită prezența, dar fiind foarte atent la ei. Surprinderea lui neplăcută și mai ales gelozia sa, au căpătat proporții și mai mari în clipa în care Ioana nu doar că l-a condus pe domnul profesor până la ieșirea din casă, ci l-a însoțit până la poartă unde acesta avea mașina parcată și unde au mai rămas încă vreo cinci minute de vorbă. Ioan a continuat să-i urmărească de la fereastră, și pentru faptul că bărbatul a privit-o neîncetat în felul acela ademenitor și mai ales că și-a permis să o sărute pe unul dintre obraji, înainte de a se urca în mașină, iar Ioana nu a părut prea deranjată de gestul lui, acesta a simțit că gelozia din sufletul lui era pe cale să erupă.

    S-a retras din fața ferestrei în momentul în care Ioana a închis poarta și se îndrepta spre casă. A inspirat și expirat cu forță, încercând să-și domolească tumultul interior, și-a ascuns bretonul în spatele urechilor cu gesturi agitate și a rămas acolo pe hol, așteptând-o. În clipa în care Ioana a intrat și l-a văzut, a fost foarte surprinsă de prezența lui, dar l-a salutat în felul său politicos: 

    - Bună ziua, domnule Damadian! Nu am știut că ați ajuns acasă.

    - Păi erai foarte ocupată cu domul profesor ca să mă vezi, i-a reproșat Ioan pe un ton glaciar, privind-o foarte încruntat.

    - Da, am fost să-l conduc și în acest timp el îmi povestea despre copiii de la școala la care predă și activitățile pe care le desfășoară acolo, a încercat ea să-i explice. 

    Ioan nu s-a arătat prea înțelegător cu această explicație și a păstrat tăcerea, uitându-se fix în ochii ei cu o privire condamnabilă și rece. Ioanei îi era clar că este nervos, fața încruntată, privirea dojenitoare și faptul că tricoul pe care îl purta s-a întins excesiv de mult pe trupul lui, din pricina mușchilor încordați, demonstrau din plin acest lucru, dar nu înțelegea motivul. Atât tăcerea aceea deranjantă a lui, cât și modul aspru în care o privea, au intimidat-o imediat și conform stilului ei, a început să-și frământe degetele, iar înainte de a se retrage, a adăugat:

    - Eu mă duc la micuțul Ioan. A rămas singur în cameră.

    Exact când a trecut pe lângă el, Ioan și-a înconjurat brațul pe mijlocul ei și a obligat-o să facă același număr de pași în spate și să revină cu fața la el. 

    Cu o abținere vizibilă a furiei ce-i fierbea în sânge și cu o voce în care nu s-a simțit blândețea lui nativă, a întrebat-o:

    - Ești drăguță să-mi explici și mie ce semnifică ceea ce tocmai am văzut?

    - La ce vă referiți? îl întrebă și ea cu o naivitate autentică.

     - La ce se întâmplă între tine și profesorul de chitară al fiului meu.

    - Nu se întâmplă absolut nimic. Eu doar l-am condus pe Andrei la plecare, până la poartă.

    Nici măcar inocența din privirea Ioanei și sinceritatea evidentă cu care s-a exprimat, nu l-au ajutat prea mult pe Ioan să-și diminueze sentimentul chinuitor de gelozie ce începuse să-l domine. Tocmai din acest motiv, ochii nu i s-au îmblânzit deloc, iar vocea i-a sunat la fel de austeră și acuzatoare:

     - Ioana, în cazul în care nu ți-ai dat seama, tipul ăsta este interesat de tine, de fapt, nu doar interesat, ci este pur și simplu fascinat de tine, iar tu... tu tocmai ai flirtat cu el sub nasul meu. 

    - Nu este adevărat! rosti aceasta, vizibil scandalizată de cuvintele lui. 

    - Ce nu este adevărat, că el te place sau că tu ai flirtat cu el? o întrebă și Ioan, cu un calm metamorfozat, încrucișându-și brațele la piept, ceea ce a făcut ca materialul tricoului de pe el să fie supus la un test și mai mare de rezistență.

    - Ambele. Nu înțeleg, de unde ați născocit aceste interpretări?

    - Din ceea ce tocmai am văzut, i-a replicat el, cu superioritate și cu niște ochi și mai încruntați.

    Ioana l-a măsurat cu o privire ce exprima nevinovăție și o mare dezamăgire. Și cum nu voia să mai audă și alte învinuiri la adresa ei și să-i vadă ochii acuzatori, l-a anunțat:

    - Mă iertați, dar cred că este timpul să urc în camera fiului dumneavoastră. 

    Ioan din nou nu a fost de acord ca ea să plece, astfel că s-a pus în fața ei și a obligat-o să rămână pe loc, începând să-i pună întrebări imediat:

    - De ce fugi ca o lașă și nu ești sinceră cu mine? Spune-mi, îți place tipul? Te atrage?

    - Nu! Cum puteți crede așa ceva? i-a răspuns ea imediat, nelăsând loc de nicio interpretare și devenit chiar oripilată de întrebările lui.

    - Atunci de ce îl încurajezi cu interesul lui pentru tine?

    - Nu-l încurajez!

    - Ciudat. Eu am observat exact contrariul, i-a replicat Ioan, fiind foarte convins de afirmația lui și manifestându-se într-un mod tăios și sfidător.

    Ioana a rămas pentru o clipă stupefiată de ceea ce a auzit și de conduita stranie și deloc specifică lui. Îl privi cu ochii măriți de uluire și plini de dezaprobare, apoi, făcându-și curaj să-l înfrunte, foarte revoltată, i-a spus:

    - Știți ce, chiar dacă ar fi acesta adevărul, nu aveți niciun drept să-mi reproșați aceste lucruri, nici ca șef și cu atât mai puțin ca bărbat. Sunt liberă și suficient de mare încât să-mi placă și să flirtez cu cine vreau eu. 

    Spunând acestea, Ioana l-a ocolit din nou, dorind să-și continue drumul, dar fără vreo posibilitate de împlinire, deoarece Ioan a prins-o iar din urmă și s-a postat iar în fața ei, vorbindu-i și mai nervos:

    - Foarte bine, dacă nu am niciun drept ca bărbat, deși din punctul meu de vedere am până și acest drept, ținând cont de lucrurile pe care ni le-am spus sau declarat și de sentimentele care există între noi, atunci îți fac aceste reproșuri în calitate de șef. Te înștiințez și îți amintesc totodată, că nu te afli în casa mea ca să flirtezi cu toții bărbații ce apar pe aici, ci ca să ai grijă de fiul meu. Așa că, îți cer ca pe viitor să te limitezi doar la asta.

    Durerea și decepția din ochii Ioanei, i-au dat de înțeles acestuia că a mers prea departe cu aceste cuvinte, care nu fac altceva decât să o îndepărteze și mai mult de el, dar era prea târziu să și le mai retragă. Niciodată nu și-a impus autoritatea în fața ei în felul acesta riguros și niciodată nu a tratat-o ca pe o angajată în acea casă și mai ales, lui i s-a întâmplat foarte rar să-și piardă într-atât de mult controlul încât să spună cuvinte necumpănite și regretabile. Dar acum, gelozia din sufletul său i-a umbrit într-atât de grav judecata, încât chiar și el însuși ajunsese să se creadă un nemernic. Cuvintele rostite de el i-au provocat și lui durere în suflet, când a văzut pe fața Ioanei cum reapare tristețea aceea pe care nu a suportat niciodată să o vadă la ea. 

    Regretând sincer, a făcut un pas către ea și a întins mâna spre fața ei, dorind să o atingă, în timp ce i-a pronunțat numele pe un ton implorator:

    - Ioana, micuțo...

    Implorarea lui și cererea de iertare din privire au rămas fără rezultatul dorit, deoarece Ioana s-a depărtat imediat un pas în spate, ferindu-se de atingerea lui. După care l-a înfruntat într-un mod surprinzător chiar și pentru ea, spunându-i:

    - Aveți perfectă dreptate cu tot ce mi-ați spus și vă mulțumesc că mi-ați amintit acest lucru! Și ca să nu vă mai deranjez și pe viitor cu flirtul dintre mine și Andrei, voi accepta invitația lui în oraș. Astfel să-mi pot trăi viața personală afară din această casă și fără să incomodez.  

    - Ioana, nu glumi cu un asemenea lucru și nici nu-ți bate joc de sentimentele mele în acest mod, i-a strigat Ioan numaidecât, revenindu-i starea de gelozie și severitatea din privire.

    - Nu glumesc și cu atât mai puțin îmi bat joc. Cum dumneavoastră aveți o iubită și vă dedicați o parte din timp pentru relația cu ea, găsesc că și eu am acest drept. Să-mi văd de viața mea personală, fără să dau socoteală cuiva. În plus, să nu mai îndrăzniți să mă acuzați pe mine că-mi bat joc, pentru că nu eu sunt cea care în seara aceasta face declarații uneia, spunându-i cât de norocoasă sunt că face parte din viața mea, iar a doua zi mă duc la întâlnire cu cealaltă. Cu alte cuvinte, ar trebui să vă concentrați mai mult atenția asupra relației pe care o aveți cu Sorina și pe mine să mă lăsați în pace, i-a zis Ioana, vorbindu-i răspicat și cu o îndârjire crescândă pe tot parcursul acestui discurs. 

    Discurs care i-a dovedit lui Ioan că nu doar el era cel care se chinuia să facă față geloziei. O parte din inima lui nu era încântată că ea suferă în acest mod din pricina întâlnirilor lui cu Sorina, dar cealaltă parte, știind că situația potrivnică lor avea să se sfârșească în câteva zile, nu s-a putut abține să nu se simtă satisfăcută odată cu această descoperire. Cu un surâs discret și ademenitor, Ioan s-a apropiat cu pași mărunți de ea, dorind să o cuprindă în brațe. Însă, Ioana s-a retras în spate și foarte impunătoare, i-a cerut:

    - Nu vă mai apropiați de mine!

    - Îmi pare rău, micuțo, dar îmi este imposibil să nu o fac, când tu ești atât de ispititoare așa geloasă.

    - Nu sunt geloasă! l-a contrazis ea vehement, străduindu-se să rămână indiferentă la apropierea lui Ioan și la privirea lui seducătoare. 

    - Atunci, tu cum numești ceea ce mi-ai reproșat acum o clipă? a întrebat-o el cu același surâs încântător și continuând să reducă distanța dintre ei.

     - Eu doar am... 

    Nu că ar fi știut ce argument să aducă în sprijinul negării ei, dar în clipa în care Ioan a tras-o cu blândețe la el în brațe, și-a pierdut orice șir al gândurilor și orice rațiune. 

    - Vă rog, nu! Ne poate vedea cineva, a mai făcut ea o ultimă încercare când el și-a apropiat lin buzele lui groase și senzuale de buzele ei.

    - În clipa aceasta nu mă interesează nimic altceva, decât să te sărut, să te simt a mea și să-ți dovedesc că nu ai niciun motiv să fii geloasă, a anunțat-o Ioan, începând să o sărute ușor, fără să mai țină cont de încercările ei de a se opune și de a opri acel moment. 

    Ioana nu a fost atât de puternică încât să se împotrivească cu mai multă convingere, deoarece efectul pe care Ioan îl avea asupra ei nu s-a lăsat așteptat și a obligat-o să cedeze sub presiunea buzelor lui și în îmbrățișarea aceea pătimașă și plină de pasiune. Nu doar că i-a permis să o sărute în felul acela devorator, dar și-a încolăcit și ea brațele în jurul gâtului său, atingându-i ușor pielea de la ceafă cu vârful degetelor, ca apoi cu gesturi timide, dar dornice să-și strecoare mâinile în părul lui brunet din acea zonă.

    Încurajat de modul în care ea i-a răspuns, dar și dintr-o nevoie disperată de a o simți cât mai mult, de a se convinge că Ioana este a lui și că nu există riscul să o piardă, Ioan a pus și mai multă dorință, pasiune și posesiune în sărutul lor. S-a întors pe loc, cu ea în brațe, a lipit-o cu spatele de peretele de pe acel hol, și-a apropiat trupul de al ei până la ultima limită, ținând-o captivă între el și perete. Și pentru prima dată nu doar a sărutat-o, ci a început să-și plimbe și mâinile pe corpul Ioanei, ce vibra în brațele lui de aceeași dorință amețitoare. Ioan și-a strecurat o mână în părul ei bogat și a forțat-o cu blândețe să-și lase capul pe spate ca să poată avea acces la gâtul acesteia. A început să-i mângâie pielea din acea zonă cu buzele lui groase, ispititoare și înnebunitoare pentru Ioana, coborând ușor și asigurându-se că nu ratează niciun milimetru de piele. 

    Datorită cutezanței lui Ioan de a împinge lucrurile dintre ei și mai departe, dar și simțind că trupul Ioanei răspunde într-un mod pozitiv la toate atingerile lui, acesta și-a dezlănțuit și mai mult pasiunea pentru ea și a transformat acel moment într-o posedare nu doar sentimentală, dar și fizică. 

    Senzațiile provocate de el pur și simplu i-au zguduit toate simțurile Ioanei. Nu credea că atingerile bărbatului pe care-l iubește cu toată forța inimii sale, îi pot provoca asemena trăiri stranii și atât de intense încât o obligă să iasă din realitate și să ajungă într-o lume magică doar a lor. Fiind incapabilă să se împotrivească acelei dezlănțuiri dintre ei, pentru o clipă s-a abandonat cu toată ființa în brațele lui Ioan, uitând complet că, din punctul ei de vedere, nu era nicicum cuviincios ceea ce se întâmplă și că el de fapt aparține altei femei. Dar în clipa în care Ioan a ajuns cu buzele pe umărul ei și i-a lăsat în jos mânecuța de la rochița pe care o purta, înnebunit să simtă, să atingă și să sărute cât mai mult posibil din pielea ei caldă, catifelată, și mai ales, simțind și amenințarea că urmează ca el să coboare cu buzele pe sânii ei, Ioana a realizat că este timpul să împiedice ca lucrurile să meargă și mai departe. Doar că vocea cu care a făcut acest lucru, a fost una trădătoare pentru ea, deoarece a sunat mai mult a implorare de a continua și nu de a se opri.

    - Ioan, te rog!

    Auzindu-i rugămintea, acesta și-a înfrânat pofta de a avansa și mai mult cu dezgolirea și explorarea pielii ei, și-a ridicat fața la ea și apăsându-și buzele pline și fierbinți pe gura Ioanei, a început să-i șoptească printre săruturi:

    - Știu, micuțo, știu ce încerci să-mi spui. Dar, îți jur, vreau doar să continui să te sărut și să te fac să înțelegi că nu mă interesează nicio altă femeie și că îți aparțin ție trup și suflet. Doar ție, micuța mea, și asta pentru totdeauna.

    Ioana simțea că nu mai poate suporta, pentru mult timp, acea tortură dulce pe care i-o provoca Ioan cu săruturile lui și cu tot ce trezea în ea, dar știa că nici nu poate permite ca lucrurile să meargă mai departe. De asemenea, gândul că în seara trecută el a ieșit la întâlnire cu iubita lui și că probabil tot în acel mod a sărutat-o și pe ea, a început să pună stăpânire în mintea sa. Astfel că și-a adunat rațiunea de pe jos și a început să-l împingă ușor pe acesta, făcându-l să înțeleagă că ea vrea să se oprească. Doar că Ioan era prea dominat de dorință ca să înceteze și să o elibereze imediat de sub asaltul buzelor și mângâierilor lui. Văzând că el tot continuă, Ioana a devenit și mai înverșunată în respingerea sa, și-a proptit mâinile ei mici pe pieptul lui încordat și l-a împins cu și mai multă forță.

    A înțeles, din reacția acesteia, că este cazul să se oprească și cu eforturi considerabile venite din partea sa, Ioan și-a dezlipit buzele de pe gura ei și s-a depărtat un pas în spate, eliberând-o din strâmtoarea formată de perete și trupul lui. 

    În clipa în care s-a simțit liberă, din pricina tensiunii acumulate și dintr-un impuls necontrolat, Ioana și-a lipit palma dreaptă pe obrazul lui Ioan, pălmuindu-l zdravăn.

    Acesta a rămas pur și simplu șocat de faptul că Ioana cea timidă, speriată și delicată a fost capabilă de așa ceva, dar și de faptul că aceea a fost prima lui palmă primită de la o femeie. Și aceasta pentru că el niciodată nu și-a abandonat în fața unei femei acea purtare cavalerească ce-l definea și niciodată nu a întrecut într-atât de mult măsura, încât să ofere vreuneia motive ca să-l lovească.

    Realizându-și fapta pe care tocmai a săvârșit-o, că l-a plesnit chiar pe bărbatul care îi era șef și căruia îi datora atâtea beneficii, Ioana a rămas și ea uluită de îndrăzneala ei. 

    - O, Cerule! a exclamat aceasta, rușinată și temătoare de reacția lui, acoperindu-și gura cu mâna dreaptă și devenind și mai îngrozită odată cu trecerea secundelor.

    După ce și-a rearanjat bretonul după urechi, ce i-a venit pe frunte din pricina palmei primită, Ioan și-a întors fața la ea, privind-o încă uimit, dar și cu o urmă de mustrare și amuzament totodată, când i-a văzut expresia de șoc și teamă de pe chipul ei. A stat preț de o clipă și doar s-a uitat fix în ochii ei cu o privire nedefinită, apoi și-a plimbat privirea pe tot trupul acesteia, studiind amănunțit fiecare urmă de pe chipul și corpul ei ce stăteau ca drept mărturie la săruturile și atingerile lui pătimașe. După ce a terminat cu această analiză, a făcut o jumătate de pas spre ea, forțând-o pe aceasta, ca de teamă, să se retragă și să se lipească din nou cu spatele de perete. Reacția ei l-a făcut pe Ioan să se oprească în loc, ci doar să întindă brațul către ea și să o ia exact de mâna cu care l-a pălmuit. I-a ridicat-o la buzele lui și i-a depus mici sărutări calde pe ea, dorind să-i demonstreze prin acel gest că nu există niciun motiv să-i fie teamă de el și că nici nu este supărat pe ea. În același timp, a întins și cealaltă mână și cu o atingere ce a semănat mai mult cu o mângâiere seducătoare, i-a ridicat mânecuța de la rochie, pe care chiar el i-a lăsat-o în jos mai devreme, acoperindu-i umărul.

    - Spune-mi un lucru, a început el să-i vorbească, fără să renunțe la sărutatul mâinii ei și privind-o pe deasupra acesteia, cum se explică faptul că, în urmă cu ceva timp te manifestai ca cea mai timidă și sperioasă ființă, iar de câteva zile te porți ca o neînfricată, ținându-i piept Sorinei într-un mod uluitor, arătând că ești în stare să sari chiar și la bătaie pentru apărarea fiului meu, iar mai nou, pălmuindu-mă pe mine?

    - Îmi cer sincer iertare, eu...

    - Nu, a oprit-o el să-și ceară acele scuze timide în fața lui, acoperindu-i gura cu vârful degetelor, nu este nevoie să-ți ceri iertare. Cred că meritam palma pe care mi-ai dat-o, ținând cont de prostiile pe care ți le-am spus mai devreme. Eu trebuie să caut iertarea ta. Recunosc, m-am purtat ca un dobitoc. Dar oricât de matur și rațional aș putea fi, totodată sunt și bărbat și nu suport să te văd lângă el, știind interesul lui pentru tine. Micuțo, mă omoară gândul că aș putea să te pierd sau să te văd în brațele altui bărbat. De aceea, pentru liniștea mea, te rog spune-mi că ai glumit și că nu vei accepta invitația lui în oraș, a rugat-o el, cu o vădită durere numai la simplul gând că ar fi posibil să se întâmple un asemenea lucru.

    Înainte de a-i răspunde, Ioana și-a retras mâna din mâna lui cu mâhnire și cu un curaj apărut parcă de nicăieri, i-a replicat:

    - Dumneavoastră ieșiți cu iubita dumneavoastră la întâlniri, așa că nu văd de ce eu nu aș putea. Vă repet, nu aveți niciun drept să-mi cereți asemenea lucruri, în pofida a tot ceea ce există între noi. Mai ales în condițiile în care, azi mă sărutați pe mine, iar mâine vă duceți la întâlnire și o sărutați și pe ea. Iar în ceea ce privește autoritatea pe care o aveți asupra mea în calitate de șef, nu vă temeți, voi avea mare grijă ca aceste întâlniri, pe care chiar am de gând să le accept, să nu-mi afecteze atribuțiile mele din această casă. 

     Enervat și orbit din nou de gelozia provocată de indiferența la rugămintea lui și de anunțul ei, Ioan și-a înconjurat din nou brațul pe talia acesteia și a împiedicat-o pentru a treia oară să plece de lângă el, vorbindu-i pe un ton ce denotă exigență și ajungerea la limita suportabilă cu acea situație:

    - Eu zic să te mai gândești încă o dată înainte de a-i accepta invitația, pentru că riști ca din cauza ta să fiu nevoit să-i găsesc un înlocuitor și ca drăguțul tău de Andrei să piardă acest post de profesor al fiului meu.

     Făcând acest anunț, Ioan i-a întors spatele și a plecat foarte hotărât de lângă ea. Urmând exemplul lui, după o secundă când i s-a mai evaporat din șocul produs de cele auzite, Ioana s-a dus după el, s-a postat în fața acestuia, forțându-l să se oprească și speriată a exclamat:

   - Nu puteți recurge la un asemenea gest. 

    - De ce nu?! Am tot dreptul să renunț la serviciile lui, dacă acestea nu mai sunt mulțumitoare pentru mine, a anunțat-o Ioan cu o atitudine formală, nelăsând nicio emoție să se întrezărească pe fața sa, nici măcar atunci când ea i-a răspuns cu acea naivitate specifică prezentă în ochii săi rotunzi și negri, cu care l-a fixat.

    - Pentru că dumneavoastră sunteți un om integru, foarte bun și nu...

    - Nu te încrede prea mult în bunătatea mea, Ioana, a întrerupt-o el, adresându-i-se cu o față încruntată. Până acum tu mi-ai văzut doar latura bună, dar să știi că există în mine și contrariul. Te asigur că nu stau cu mâinile în sân atunci când sunt călcat pe coadă și că pot fi extrem de drastic și răzbunător, chiar și cu cei la care țin, cu atât mai mult cu persoanele străine care mă incomodează. Și nici nu am de gând să stau să privesc liniștit cum te pierd în favoarea altui bărbat. Lucru pe care nici măcar nu-l pot concepe. Sunt în stare să lupt cu toate mijloacele posibile pentru ceea ce-mi doresc și simt că-mi aparține. Ioana, îți repet pentru a nu știu câta oară, nu sunt un sfânt, așa că nu am de gând să mă jertfesc eu în beneficiul domnului profesor. De asemenea, te asigur că nu am devenit un avocat de succes datorită bunătății și mărinimiei mele. Iar de acest aspect, ar trebui să ții cont cel mai mult. 

   Anunțând-o aceste aspecte cu o siguranță neclintită, a ocolit-o și a plecat din nou de lângă ea, fără să aștepte vreo reacție. Oricum, privirea ei uluită și temătoare i-a fost suficientă. Dar s-a reîntors lângă ea după doar trei pași, amintindu-și că mai are să-i spună ceva, ca lucrurile să fie cât mai clare pentru ea. A apucat-o de bărbie, fără prea multă blândețe de această dată, ridicându-i fața din podea, apoi și-a fixat privirea lui fermă în ochii ei timizi și foarte categoric i-a spus:

    - A! Și ca o simplă informație pentru tine, află că de când s-a întors Sorina, nu am permis să mai existe între mine și ea nici măcar un sărut, cu atât mai puțin vreo altă intimitate. Și aceasta pentru că singura femeie care mă interesează în acest mod ești tu, dar și pentru faptul că eu, spre deosebire de tine, respect ceea ce inima mea vrea și dragostea ce ți-o port.

    Terminând de dat și această informație, i-a eliberat bărbia și a plecat de lângă ea la fel de brusc cum s-a și întors ca să-i spună aceste lucruri, văzându-și de drumul său și fără să se mai uite nici măcar o dată înapoi. 

    Ioana a rămas acolo, în capătul scărilor, complet bulversată de tot ceea ce s-a întâmplat între ei și de tot ceea ce el i-a spus. În mintea ei se amestecau toate acele întâmplări și cuvinte, încât nici nu mai știa dacă are motive să fie supărată sau fericită. 

    Ioan a trântit nervos ușa de la dormitorul său și a început să facă ture, cu pași apăsați, prin încăpere, conștient că în asemenea condiții nici el, dar nici Ioana nu vor mai rezista mult timp. Voia să fie liber, să o poată iubi în voie, să-i arate că el o vrea doar pe ea și cât de mult o vrea, să o simtă a lui și să aibă siguranța că nu o mai poate pierde niciodată. Era mai mult decât convins că în urma consultului cardiologic făcut de Sorina el va obține dovada clară a minciunii ei și știa de asemenea că nu au mai rămas multe zile până atunci, dar în acel moment, din cauza a ceea ce i-a fost dat să trăiască mai devreme, avea o teribilă senzație că nu mai este dispus să aștepte nicio zi măcar.

    Având o mare nevoie să se elibereze de toată tensiunea acumulată, s-a ținut de planul făcut mai devreme și și-a petrecut seara înotând în piscină, împreună cu fiul său, fără să o implice și pe Ioana în această activitate. Considera că este necesar să stea măcar în acea seară departe de ea și mai ales de ceea ce ea îl face să simtă în preajma ei, ca să se poată calma.

    Dar cum toți din acea casă complotau ca să-i apropie pe cei doi, în momentul în care a sosit un șofer al unuia dintre clienții cabinetului de avocatură, având să-i înmâneze niște acte importante lui Ioan, doamna Olga, sub pretextul că are o treabă pe care nu o poate întrerupe în bucătărie, a rugat-o pe Ioana să coboare ea la subsolul casei și să-l anunțe pe Ioan de sosirea acestuia. 

    Ajunsă la piscină, i-a găsit pe cei doi distrându-se copios. Junior se urca pe umerii tatălui său, ajutat de acesta și de acolo sărea în apă în timp ce scotea un strigăt prelung de bucurie, iar Ioan râdea copios de veselia copilului. Din pricina gălăgiei, dar și a implicării lor la acea distracție, niciunul nu i-a observat sosirea.De aceea, Ioana a fost nevoită să-l strige tare pe Ioan, căruia i-a dispărut imediat zâmbetul larg de pe față când și-a întors capul spre direcția acesteia și a văzut-o. A încercat să pară indiferent la vederea ei și a privit-o cu niște ochi întrebători, dar în realitate inima sa a început să-i galopeze în piept ca și când nu a mai văzut-o de zile întregi, nu de câteva ore.

    - Mă scuzați că vă deranjez, dar a venit un domn care are să vă dea niște acte importante și spune că trebuie să vi le înmâneze personal, l-a anunțat ea cu timiditate. 

    - Bine. Îți mulțumesc că m-ai anunțat! i-a răspuns acesta în același stil formal ca și ea, apoi i-a spus fiului său să-l aștepte, că nu va întârzia mult și înotând s-a îndreptat spre ieșirea din piscină. Și chiar dacă scara de acces se afla la doar un metru și jumătate distanță, nu s-a putut abține să nu iasă din apă exact prin locul în care se afla Ioana. 

    Aceasta s-a retras câțiva pași în spate de teamă să nu o stropească și a încercat să-și îndrepte atenția la Junior care începuse deja să o strige din mijlocul piscinei și să-i povestească foarte încântat cum s-a jucat el cu tatăl său în tot acest timp. Pentru câteva secunde a reușit să fie atentă doar la micuț, dar cum tatăl lui se ștergea de apă chiar în dreapta ei, stând cu spatele la ea, ochii îi erau atrași să privească din când în când și la trupul impresionant lui Ioan, acoperit doar cu un șort de înot. Involuntar și-a adus aminte de momentul lor intim și nebunesc consumat cu puțin timp în urmă, de toate senzațiile stranii și noi pentru ea, pe care Ioan i le-a provocat și ce au tulburat-o atât de mult. De asemenea, și-a amintit și de noaptea în care a dormit în acele brațe puternice și lipită de acel corp bărbătesc, de pacea și ocrotirea pe care le-a simțit acolo. Aceste amintiri au făcut-o să-i fie din ce în ce mai mai greu să se concentreze la ceea ce vorbea Junior cu ea.

    După ce și-a șters apa excesivă din păr și și-a luat prosopul de pe cap, Ioan a continuat nestingherit să își șteargă și restul corpului. Pentru o clipă și-a ridicat privirea și atunci a surprins-o pe Ioana, în geamul din fața lui, că pur și simplu se holba la el. Simțind cum un val de căldură și de plăcere absolută i se răspândește cu iuțeală în corp, și-a ascuns zâmbetul de încântare și s-a prefăcut că nu a observat-o, dorind să nu o intimideze și mai mult și nici să o deranjeze cu ceva sau să o facă să renunțe la acea cercetare asupra trupului său. Îi plăcea și îl făcea fericit că ea avea o asemenea îndrăzneală și interes să-l privească, că ea simțea nevoia ca ochii ei să-l cunoască și în acest sens. Îl bucura nespus, că acum nu o mai speria masculinitatea lui, dorința lui trupească pentru ea și atracția fizică care exista între ei. Iar ca drept dovadă stăteau nu doar acele priviri pline de interes și fascinație asupra trupului său, dar și momentul intens și magic dintre ei, trăit mai devreme și răspunsurile pozitive la toate săruturile lui. În comparație cu trecutul, acum Ioan se simțea dorit de ea și fizic și de asemenea, liber să-și arate pasiunea pe care ea o aprindea în el.

    Pe Ioan niciodată nu l-a interesat să fie dorit de vreo femeie doar pentru corpul lui și nici nu a încercat să seducă o femeie cu ajutorul fizicului său. Era conștient că atrăgea suficient de mult atenția, fără să mai depună și alte eforturi, și aceasta datorită masei musculare pe care a dobândit-o în urma sporturilor practicate. Dar în privința Ioanei, ținând cont de trauma ei din trecut, era chiar încântat și ușor mândru că ea arată interes pentru trupul lui și că el o poate cuceri și prin acea cale. 

    Când a terminat să se șteargă și s-a răsucit să-și ia halatul de pe șezlongul din spatele Ioanei, a surprins-o din nou cum și-a întors iute capul spre fiul său. S-a îmbrăcat și s-a apropiat de ea, mai mult decât ar fi fost necesar, iar cu o atitudine normală, ca și când el nu a văzut nimic din cercetarea ei asupra lui, a întrebat-o:

    - Te rog, poți rămâne tu cu Ioan până mă întorc eu?

    - Sigur că da! Nu vă faceți griji, i-a răspuns aceasta fără ca măcar să-l privească vreo secundă, prefăcându-se a fi extrem de interesată de cum înoată Junior. 

    - Mulțumesc!

    Refuzul ei de a-l privi i-a smuls lui Ioan un alt zâmbet, motivul fiind destul de clar pentru el. Peste doar zece minute când a revenit, l-a găsit pe fiul său tot în apă, arătându-și foarte mândru măiestria lui de a înota în fața Ioanei, care stătea pe marginea piscinei și privea cu drag la copil. Nu i-a deranjat în niciun fel cu sosirea lui, și-a dat halatul jos și a sărit în apă, după care a început să înoate pe latura opusă față de poziționarea Ioanei. 

    Aceasta a vrut să se retragă imediat ce el a sosit și să-i lase singuri, dar Junior, conform felului său imposibil de refuzat, s-a rugat de ea să mai rămână, motivând că el mai are să-i arate câteva stiluri de înot pe care le-a învățat la cursuri, deși ea cunoștea foarte bine tot ce știa copilul, deoarece ea era cea care mergea cel mai des cu el la cursurile de înot. Astfel că, din nou atenția Ioanei a fost împărțită între tată și fiu, deoarece i-a fost imposibil să nu-l privească din când în când și pe Ioan cum înoată și să nu se mire de ușurința și priceperea cu care o făcea. 

    Micuțul a surprins-o de vreo câteva ori că nu se uita doar la el și cum voia ca toată atenția să fie îndreptată doar asupra lui, a strigat-o de fiecare dată pe Ioana, cerându-i să fie mai atentă. Dar cum copiii nu sunt înzestrați cu prea multă răbdare, iar de discreție nici nu mai poate fi vorba, exact când tatăl său s-a rezemat cu coatele de marginea piscinei, hotărând să ia o pauză după cele cincisprezece ture de bazin și să se uite și el la fiul său și la acrobațiile pe care le făcea în apă, Junior a surprins-o din nou pe Ioana că nu la el se uită și cu un glas ridicat și mofturos, i-a strigat:

    - Ioana, nu te mai uita atâta după tati și uită-te și la mine! Of, acum trebuie să-ți arăt din nou cum fac eu pluta pentru că tu nu ai fost atentă.

    Ioan și-a îndreptat privirea către ea imediat ce a auzit remarca fiului său și s-a abținut cu greu să nu izbucnească în râs, mai ales când a văzut-o că-i venea să intre în pământ de rușine și că a murmurat niște scuze nedeslușite și bineînțeles că a evitat cu orice preț să se uite către el. 

    După această întâmplare, Ioana nu și-a mai îndreptat privirea la el nici măcar pentru o secundă. În schimb, a privit-o Ioan pe ea clipe bune și fără ca el să-și camufleze interesul. La scurt timp, Junior a început să-i arate Ioanei și cum știe el să facă sărituri în apă. Fapt pentru care Ioan s-a văzut nevoit să ia o nouă pauză de la înotat și să fie foarte atent la fiul său, pentru faptul că deocamdată, priceperea copilului la acest lucru nu era atât de mare și întotdeauna i-a fost teamă să nu se rănească în timpul vreunei sărituri. A ieșit din piscină și s-a așezat pe unul dintre șezlonguri cu fața la Ioana, putând din acel loc să-i privească foarte bine pe amândoi. Chiar și după atâta timp de când a regăsit-o și ea s-a întors în viețile lor, încă i se părea magic și cea mai înduioșătoare imagine să-i vadă împreună pe cei doi, mamă și fiu. Îi era limpede de legătura trainică ce se crease între ei și aceasta îl bucura enorm. Privindu-i cum micuțul se distra copios sărind în apă și își dădea toată silința să o impresioneze pe Ioana, iar ea râdea foarte fericită și chiar se arăta impresionată de toate năzdrăvăniile copilului, un zâmbet de mulțumire sufletească s-a conturat pe buzele lui Ioan și o strălucire aparte i-a apărut în ochii săi albaștri. Știa, că avându-i pe cei doi în viața lui și formând alături de ei familia pe care și-a dorit-o dintotdeauna, nu mai avea nevoie de nimic altceva ca să fie fericit pentru întreaga viață.

    Pe tot parcursul perioadei de când Ioana li s-a alătura la piscină, Junior a tot rugat-o și implorat-o să intre și ea în apă și să se distreze alături de el și de tatăl lui, dar s-a lovit de un refuz ferm din partea ei, făcându-l să uite pe micuț de această rugăminte prin laude și interesul ei pentru ceea ce știe el să facă în apă. Dar se pare că Junior nu a uitat pe deplin de plăcerea lui ca Ioana să intre și ea în apă. 

    Ioan s-a mirat când fiul său a început să sară în piscină de pe marginea ei, mai exact din locul în care se afla Ioana și că a renunțat la trambulină, el preferând întotdeauna trambulina. Dar a înțeles abia după a treia săritură motivul lui, când Junior s-a dat cu mult în spate față de cât era necesar ca să-și ia avânt și mai ales când a văzut la el acea privire de ștrengar care anunța o năzbâtie.

    - Ioan, nu! 

    Strigătul tatălui său, cu care a vrut să-l oprească, s-a dovedit a fi prea târziu, deoarece micuțul începuse deja să fugă iute cu mânuțele întinse în față și ajungând în spatele Ioanei, a împins-o zdravăn, provocându-i căderea în piscină. 

    Realizând gravitatea poznei făcută de fiul său, fără să mai stea pe gânduri, a sărit numaidecât în apă în salvarea Ioanei, care s-a panicat și se zbătea disperată să iasă la suprafață.

    -  Gata, micuțo, te-am prins. Acum ești în siguranță, i-a vorbit el imediat ce a luat-o în brațe, ținând-o cu fața în sus și continuând să o liniștească. Nu te mai zbate, că nu ți se mai întâmplă nimic. Eu nu am să-ți dau drumul. Liniștește-te!

    A scos-o din piscină cât mai repede cu putință și a așezat-o pe unul dintre șezlonguri, iar el s-a lăsat jos în fața ei, timp în care Ioana tușea puternic și încerca să-și elibereze căile respiratorii de apă și să-și recapete respirația.

    - Scuipă, Ioana, dacă ai înghiți apă, a îndemnat-o el, privind-o alarmat. 

    După ce aceasta a reușit să se mai liniștească din accesul de tuse și să înceapă să respire mai bine, Ioan și-a întors o privire extrem de mustrătoare la fiul său, care bietul de el a rămas pironit într-un loc, cu o expresie de groază pe fețișoara lui, devenind foarte speriat de situația pe care a provocat-o.

    - Tu realizezi gravitatea prostiei pe care tocmai ai făcut-o? Ce a fost în capul tău, Ioan? l-a certat tatăl său extrem de supărat, făcându-l pe micuț să-și lase rușinat privirea în jos. Pleacă imediat în camera ta și să nu ieși de acolo până nu vin eu la tine! i-a poruncit acesta cu o furie crescândă.

    Junior, cu ochii înlăcrimați, capul în jos și cu umerii lăsați, s-a urnit din loc și s-a îndreptat spre ieșire, timp în care Ioana, simțind o compasiune imensă pentru copil, cu o voce întreruptă de la tusea care încă îi dădea bătăi de cap, i-a zis:  

    - Vă rog, nu-l certați din cauza mea. 

    - Și ce ar trebui să fac? Să-l felicit și să-l premiez pentru neghiobia lui? se interesă Ioan, țipând și la Ioana foarte nervos, deoarece până și în acel caz și acel moment, ea tot îi lua apărarea micuțului în fața sa.

    - Cu siguranță nu a vrut. Nu și-a dat seama de...

    Nu a putut să-și finalizeze propoziția pentru că o nouă repriză de tuse a împiedicat-o.

    - Gata, micuțo, liniștește-te. Nu te agita, i-a cerut Ioan cu blândețe și ridicându-se de lângă ea, s-a dus să ia halatul lui și i l-a așezat cu grijă pe umeri, acoperind-o cât mai bine cu el. Apoi și-a reluat locul din fața ei și cu o figură ce exprima doar o excesivă îngrijorare, a întrebat-o: Ești bine? Te-ai lovit când ai căzut în apă sau te doare ceva?

    - Nu, nu m-am lovit. Sunt bine, nu vă faceți griji. Doar am înghițit puțină apă și m-am speriat foarte tare, dar nimic altceva.

   - Dumnezeule, și eu m-am speriat îngrozitor, când te-am văzut acolo, i-a mărturisit el, strângând-o cu forță la pieptul lui dezgolit și încă ud, dorind să se convingă că ea chiar este acolo lângă el, vie și sănătoasă. 

    - Vă mulțumesc foarte mult pentru faptul că ați sărit după mine și că m-ați salvat!

    Ioan a renunțat la acea îmbrățișare și i-a cuprins iute chipul în mâinile sale, fixând-o cu cei mai strălucitori și sinceri ochi albaștri, i-a spus:

    - Ioana, dacă tu ai păți ceva, eu aș înnebuni de durere și îți jur că nu este doar o formulă de a spune cuvinte goale, ci este purul adevăr. Micuța mea, tu și cu nebunaticul ăla mic, care te-a împins în piscină, sunteți mai importanți pentru mine decât propria-mi viață.

    - Vă rog, nu spuneți așa ceva. Și viața dumneavoastră este foarte importantă, i-a zis ea, profund mișcată de vorbele lui, întinzând mâna și atingându-i gingaș obrazul drept acoperit de barba scurtă.

    Mângâierea ei i-a atins inima lui Ioan și a făcut ca un sentiment de împlinire să-i curgă prin sânge și să-l acapareze cu totul. După o clipă în care a închis ochii și s-a bucurat de atingerea ei, a privit-o cu fermitate și i-a vorbit foarte categoric:

    - Ba o spun, pentru că fără voi doi lângă mine, viața mea nu ar avea niciun sens. Să vă pierd pe vreunul dintre voi ar semnifica nimicirea existenței mele. 

    - În aceeași situație mă aflu și eu. Viața mea fără dumneavoastră și micuțul Ioan ar fi pustie și inutilă de trăit. Sunteți singurii pe care îi mai am pe această lume și singurii care pot aduce fericire în inima mea. Domnule Damadian, o să vă rămân profund recunoscătoare, întreaga mea existență, pentru faptul că mi-ați apărut în drum, că m-ați adus în această casă și că-mi permiteți să fac parte din viața dumneavoastră și a fiului dumneavoastră. Vă jur, este cel mai mare privilegiu pe care l-am primit vreodată. 

    - Dacă ai știi și dacă ai putea să înțelegi, cât de privilegiat mă simt eu, cu faptul că te afli acum aici, în fața mea și că tocmai te-am auzit spunându-mi aceste lucruri. Ioana, știu că situația dintre noi doi este una incertă, însă ascultă-mă bine, chiar de-ar fi să mut și munții din loc, tu tot o să fii a mea în întregime, iar eu al tău. O să ne aparținem unul celuilalt și o să fim împreună așa cum ne dorim amândoi și îți jur, că nu va mai dura mult până când acest lucru va fi posibil. Știu că nu este nici pentru tine ușor, dar vreau să știi că mă străduiesc din răsputeri să închei cât mai repede cu putință acest capitol din viața mea, numit Sorina, și să-mi recapăt libertatea. Tot ce îți ție cer este să mai ai puțină răbdare și să ai încredere deplină în mine. Poți să faci acest lucru?

    - Da, pot, i-a răspuns aceasta cu certitudine, privindu-l atât de intens încât catifelarea și blândețea ochilor săi au fost și mai evidente.

    Imaginea ei ce vădea o grație feminină înduioșătoare și căruia el nu-i mai putea rezista și-l dezarma din ce în ce mai des de abținerea pe care încerca să și-o impună, l-a împins să se apropie de ea și să o sărute. Doar că Ioana l-a oprit înainte să-și ducă la capăt intenția, așezându-și ușor palma peste buzele lui și lăsându-și capul pe spate.

    - Nu, vă rog! 

    - De ce nu? o întrebă Ioan dezamăgit.

    - Pentru că, eu consider că ceea ce s-a întâmplat mai devreme între noi a fost suficient pe ziua de azi, dar și pentru faptul că... nu se cade, ținând cont de situația noastră.

    - Spune-mi un lucru, nu mă lași să te sărut pentru că tu consideri că nu se cade sau pentru că dorința mea pentru tine, pe care ai simțit-o mai devreme în momentul de care ai amintit și tu, ți-a creat vreun dezgust și de aceea nu-ți mai dorești sărutul meu? o întrebă el cu o teamă în suflet ca nu cumva subconștientul ei să lucreze în defavoarea lui, iar intimitatea clipelor trăite de ei în acea zi și atingerile lui ce au depășit unele granițe, să-i aducă vreo senzație de repulsie din trecut.

     - Nu, cum puteți crede așa ceva? întrebă ea, arătându-se revoltată pe interpretarea lui. Problema este că... cum eu socotesc că nu am niciun drept să primesc săruturile dumneavoastră, de fiecare dată când se întâmplă, am mustrări de conștiință și îmi reproșez că am permis să se întâmple din nou. Dar vă jur, îmi doresc săruturile dumneavoastră la fel de mult cum îmi doresc să văd lumina zilei în fiecare dimineață. Tocmai de aceea mă simt atât de slabă când vă apropiați de mine și nu mă pot opune. Nu știu ce vrăji ați făcut în privința mea, dar de fiecare dată când vă apropiați, mă priviți, mă luați în brațe sau mă sărutați mă faceți să simt lucruri care realmente mă sperie.

    În timpul acestei relatări, Ioan a privit-o cu o adorație eternă și cu inima liniștită că nimic din temerile lui nu era real. Și dacă mai era posibil așa ceva, inocența ei, timiditatea aceea unică, ce făcea parte din felul ei de a fi și cu care i s-a destăinuit în acel moment, și mai ales lipsa ei de experiență în aceste lucruri, îl atrăgea și mai mult și îl făcea să se simtă chiar mândru, că dintre atâția bărbați posibili, el este cel care trezește în ea asemenea senzații și tot el a reușit să o facă să se îndrăgostească de el pentru a doua oară. 

    - Nu trebuie să te sperii de ceea ce simți, micuța mea. Și de asemenea, nu vreau să te temi nici de ceea ce simți că vine din partea mea atunci când te am în brațele mele. Este normal, ca atunci când iubești să apară și astfel de dorințe și senzații ca cele pe care le experimentezi tu când eu sunt lângă tine. Și să știi că nu eu te-am vrăjit pe tine, ci tu m-ai vrăjit pe mine iremediabil, încă de prima oară când te-am văzut. 

    Amândoi s-au uitat cu melancolie unul în ochii celuilalt și au păstrat tăcerea, gândindu-se fiecare la acea prima dată când s-au văzut. Ioana și-a amintit de prima lor întâlnire din tramvai, când el a cumpărat o brichetă roșie de la ea și a privit-o cu interes. Ioan, în schimb, s-a gândit la o altă întâlnire, ce a avut loc în urmă cu aproape șase ani, într-o stație de autobuz, când el a găsit-o sprijinită de mașina lui. 

    Trezit din reverie din pricina tremuratului ei, Ioan s-a ridicat în picioare și întinzându-i mâna, a rostit:

    - Ai început să tremuri de frig. Hai să mergem, să-ți dai hainele astea ude jos și să-ți faci un duș cald.

    - Nu! Stați puțin, vreau să vă mai spun ceva.

    - Îmi spui după ce te schimbi, tot ce vrei tu, Ioana. Dar nu acum, pentru că nu-mi doresc să răcești.

    - Nu, eu vreau să vă spun acum, cât am curaj, l-a anunțat ea cu niște ochi rugători să-i acorde ascultare.

    După ce a oftat ușor a resemnare, Ioan și-a reluat locul din fața ei și cu o aparentă seriozitate i-a zis:

    - Bine. Hai să auzim, ce ai de spus atât de important încât nu suportă amânare și necesită curaj din partea ta.

    Cu privirea în jos și cu obișnuitul ei tic de a-și răsuci degetele, Ioana a început să vorbească:

    - Știți că în dimineața aceea în care eu am aflat de Sorina și am crezut tot ce se putea mai rău despre dumneavoastră, mi-ați spus că atunci când mă voi convinge de contrariul spuselor mele, mă așteptați să vin la dumneavoastră cu scuzele de rigoare. Ei, bine, vreau să vă...

    - St, micuțo, nu este nevoie să o faci, crede-mă, a întrerupt-o el, zâmbind cu drag la ea.

    - Dar ați spus că...

    - Știu ce am spus, dar nu mai este nevoie să-mi prezinți aceste scuze. Îmi este suficient să știu că am reușit să-ți dovedesc că nimic din ce ai crezut tu nu este adevărat. Bine? Acum, putem merge? întrebă el după ce primi încuviințarea ei.

    - Nu, pentru că mai vreau să vă spun ceva.

    - Încă ceva?! se miră Ioan, zâmbind și mai larg de timiditatea și drăgălășenia Ioanei, în timp ce-și reluă pentru a doua oară locul din fața șezlongului de pe care ea refuza să se ridice. Bun, să auzim ce mai ai să-mi spui.

    De data aceasta, Ioana și-a făcut curaj să-l privească direct în ochi și cu seriozitate atunci când i s-a confesat.

    - Vreau să vă spun că nu aveam de gând să accept invitația lui Andrei în oraș și nici nu voi avea vreodată. Nu mă interesează deloc, nici el și niciun alt bărbat, în afară de... dumneavoastră, a adăugat aceasta după o scurtă pauză, lăsându-și privirea în jos cu sfială.

    Deși în mare parte era și el convins de acest lucru, o pace desăvârșită și o explozie de fericire a pus stăpânire pe inima lui Ioan, auzindu-i mărturisirea. Și din nou a simțit nevoia să se năpustească asupra buzelor ei și să i le devoreze, dar cum nu voia ca săruturile lui să mai ajungă niște regrete pentru ea, și-a reprimat dorința. Limitându-se doar la a-i lua mâinile în mâinile sale și să depună câte un sărut duios pe ele. După care și-a ridicat privirea în ochii aceia rotunzi și negri și i-a zis:

     - Pentru această informație îți sunt chiar recunoscător și îți mărturisesc că mi-ai făcut ziua și mai frumoasă. 

    Și-au zâmbit cu dragoste unul celuilalt și apoi au decis de comun acord că este timpul să plece. Ioan a condus-o până la ușa dormitorului ei, apoi s-a dus să-și facă și el un duș rapid, urmând să se ducă în camera fiului său și să aibă cu el o discuție foarte serioasă despre cele întâmplate.

    L-a găsit pe micuț stând jos, pe covor, cu un dinozaur de pluș în mână și cu ochii umeziți de la plâns. Conștient că urma să primească o mustrare zdravănă de la tatăl său, nu a îndrăznit să-și ridice fața din podea.

    Cu un glas echilibrat în care nu s-a simțit nici blândețe, dar nici asprime, Ioan, făcându-i semn cu mâna întinsă spre pat, i-a cerut:

    - Te rog, ridică-te de acolo și vino aici și stai jos.

     După ce micuțul i-a dat ascultare, rămânând tot cu privirea în jos, Ioan și-a luat un scaun și s-a așezat în fața lui, întrebându-l:

    - Ești conștient de greșeala pe care ai făcut-o și de consecințele pe care le putea avea?

    - Da, sunt, a murmurat Junior, cu un glas slab, privind podeaua și trăgându-și nasul. 

    - Și nu ai nimic de zis?

    - Îmi cer scuze, tati! Promit că o să fiu cuminte și că nu mai fac, i-a zis copilul, știind că asta era ceea ce aștepta tatăl său. 

    - Ca să încerc să-ți înțeleg cât de cât fapta și să nu cred că ai făcut-o din răutate, spune-mi de ce ai făcut-o? Ce a fost în capul tău, când te-ai gândit să o împingi? 

   Junior a cutezat să-și ridice ochișorii lui negri la tatăl său, ochișori din care începuse să-i curgă lacrimi și mai mari, era evident regretul său și cu o voce plină de candoare, i-a răspuns: 

   - Tati, îți jur că nu am vrut să-i fac rău Ioanei. Eu o iubesc mult și doar am vrut să mă joc cu ea. Nu am crezut că o să-i fie așa rău, dacă intră și ea în apă.

    Cum acest copil a fost slăbiciunea lui încă de dinainte să se nască, Ioan a fost de-a dreptul înduioșat de acei ochișori înlăcrimați și plini de căință. A început să-i șteargă lacrimile de pe obrăjorii lui roșii și bosumflați și cu o atitudine ceva mai îmblânzită, i-a zis:

    - Fiule, eu știu că tu și colegii tăi de la înot aveți astfel de glume, să vă împingeți unul pe celălalt în apă, dar trebuie să înțelegi că nu poți să faci asta cu toată lumea. Mai ales cu cineva care nu știe să înoate foarte bine sau chiar deloc, cum este cazul Ioanei. Te-ai gândit vreo clipă ce se putea întâmpla dacă eu nu eram acolo?

    - Păi dacă nu erai tu acolo, nu o împingeam. Știam sigur că tu o să sari după ea în apă și că o vei slava, că nu vei lăsa să i se întâmple ceva rău, de aceea am și împins-o, i-a mărturisit Junior cu o înfățișare poznașă și cu ochișorii animați de entuziasm.

    - Cum adică de aceea ai și împins-o?! îl întrebă Ioan confuz și mirat totodată.

    - Păi, tati, este simplu, a început micuțul să-și ofere explicațiile cu o atitudine și gesturi împrumutate de la un adult care încearcă să se facă înțeles în fața unui copil, fiind și mai drăgălaș și extrem de comic. Eu am împins-o, tu ai salvat-o și acum Ioana o să te vadă ca pe un erou care i-a salvat viața. Și așa ea nu o să mai fie supărată pe tine și o să vorbească iar cu tine. O să vadă că ești un tată foarte bun, o să te iubească la fel de mult ca și mine și astfel o să fim din nou toți trei împreună, cum eram și înainte. Ea mereu îmi spune că o să rămână pentru totdeauna lângă mine, pentru că mă iubește foarte, foarte mult. Și dacă te va iubi și pe tine, o să vrea să rămână și lângă tine și așa vor exista două motive ca să nu mai plece de aici niciodată.

    Auzindu-i explicațiile, Ioan a rămas perplex de năzdrăvăniile ce-i treceau prin cap fiului său. L-a privit cu ochii mari, uluit de planul pe care l-a născocit mintea lui de copil. Îi era clar, tocmai se afla în fața puținelor situații din viața sa, în care nu știa cum ar fi corect să procedeze și să reacționeze. Nu știa dacă să fie supărat și să-l certe mai rău sau doar să se minuneze și să se amuze de ceea ce a auzit. A păstrat tăcerea pentru un minut, chibzuind la toată acea împrejurare. Apoi, realizând că micuțul, în pofida gogomăniei făcută de el, a avut intenții bune,  l-a privit cu niște ochi mai blânzi și înțelegători și l-a întrebat:

    - De ce te tot temi că Ioana va pleca din casă? Ai auzit sau ți-a mai spus cineva ceva, despre acest lucru, cu excepția Sorinei?

    - Nu. Doar că eu nu vreau să plece. Ioana este cea mai bună prietenă a mea și nu vreau să plece, niciodată, i-a spus Junior foarte hotărât, cu ochișorii încruntați și obrăjorii umflați de la bosumflare.

    - Atât de mult o iubești? se interesă Ioan, mișcat profund de dorința arzătoare a micuțului ca Ioana să nu plece.

    - Foarte mult! Ea este foarte bună cu mine, mă îngrijește mereu, se joacă cu mine și mă face să râd, de aceea o iubesc. 

    În tăcerea ce s-a lăsat între ei, Junior și-a ridicat o privire ușor vinovată la tatăl său și a reluat, întrebându-l:

    - Tati, crezi că greșesc dacă o iubesc chiar și mai mult decât o iubesc pe mami? Oricum, pe mami nu am văzut-o niciodată, doar ce mi-ai povestit tu de ea. 

    O săgeată nemiloasă i-a străpuns inima lui Ioan, auzind cuvintele fiului său și văzând tristețea de pe chipul lui gingaș. Era o altă împrejurare care-i dădea semnale că se apropie timpul când el va trebui să scoată la lumină tot adevărul și că nu mai poate continua să trăiască în acea minciună. Atât copilul, cât și mama lui aveau tot dreptul din lume să cunoască adevărata legătură dintre ei. A oftat profund, a început să-i aranjeze buclele blonde, în timp ce i-a răspuns:

    - Nu, voinicule, nu greșești deloc. Ioana este o persoană atât de bună, delicată și de specială, încât nu ai cum să nu o iubești.

    - Adică și tu o iubești la fel de mult ca și mine? se interesă Junior cu o fețișoară luminată de încântare.

    - Da, la fel de mult.

    - Mai mult decât o iubești pe Sorina?

    Ioan a fost surprins de întrebare, dar a continuat să-i răspundă fiului său cu aceeași sinceritate ca și până acum:

    - Pe Sorina nu o mai iubesc. De aceea, în curând ea nu o să mai facă parte din viața mea.

   - Adică, nu o să mai vină pe la noi pe acasă și nu o să-i mai văd fața de brontozaur nesuferit? se interesă micuțul, apărându-i pe chip o expresie de fericire.

    - Ioan, te rog, să nu te mai exprimi așa despre oamenii din jurul tău, cu atât mai puțin despre adulți, l-a certat tatăl său cu glasul plin de mustrare-i specifică, făcându-l pe Junior să-și lase din nou privirea în jos cu vinovăție și să murmure niște păreri de rău nu prea sincere, pentru ceea ce a spus. 

    Acceptând scuzele micuțului și revenind la o dispoziție mai bună, Ioan i-a răspuns și l-a întrebare:

    -  Iar Sorina, după ce voi avea o discuție cu ea, care va avea loc în curând, nu o să mai vină la noi acasă. 

    - Și atunci, o să poată Ioana să fie iubita ta în locul Sorinei?

    Dacă întrebarea de mai devreme l-a surprins pe Ioan, aceasta l-a lăsat de-a dreptul năucit. Se străduia să-și dea seama cum a ajuns să aibă o asemenea discuție cu fiul său, când el venise în camera sa ca să-i facă observație pentru greșeala făcută?  Încercă să se adune și să facă în continuare față la acea conversație atât de importantă pentru micuț, iar pentru el atât de memorabilă, deoarece avea să și-o amintească toată viața. Îl privi cu toată acea dragoste paternă pe care micuțul a sădit-o în el și cu o voce plină de speranță l-a întrebat:

    - Ți-ar plăcea ca ea să fie iubita mea?

    - Da, foarte, foarte, foarte mult. Ar fi super tare, tati! Nu crezi?

    - Da, într-adevăr, chiar ar fi super tare, l-a aprobat acesta, amuzându-se teribil de mult de entuziasmul molipsitor al fiului său și de bucuria ce i-a apărut în ochișori. Apoi, adoptă o atitudine mai sobră, dar păstrându-și blândețea în voce, își reluă misiunea cu care venise el de fapt în camera copilului: Și acum, revenind la prostioara pe care ai făcut-o, deși intențiile tale nu au fost tocmai rele, vreau să înțelegi că nu este deloc bine ce ai făcut și că puteau să apară consecințe destul de grave. Fiule, neștiind ce ai tu de gând și nefiind pregătită, Ioana putea să alunece pe marginea udă a piscinei, să cadă și să se rănească foarte rău, iar eu să nu o mai pot salva în această privință. Voinicule, nu poți face întotdeauna ceea ce îți trece prin minte, fără să te gândești la ce urmări poate avea fapta ta, dacă iese cineva rănit din acțiunile tale sau nu. De aceea, îți cer ca pe viitor să fii mai atent la aceste lucruri, să te gândești de două ori înainte să acționezi sau să-ți pui în practică planurile tale năstrușnice. Ai înțeles?

    - Da, tati, am înțeles. Nu m-am gândit că Ioana se poate răni. Îmi pare rău și promit că o să fiu mai atent, i-a făgăduit Junior cu un real regret, ca și când abia în acea clipă, și-a dat seama de ce tatăl său a fost atât de supărat pe el, când el a făcut doar o mică glumă.

    - Pe lângă această promisiune, ce consideri că ar trebui să mai faci, ca să mai anulezi din greșeală?

    - Să mă duc să-i cer iertare Ioanei? întrebă micuțul cu ochii mari de lipsa de certitudine că răspunsul lui era cel bun.

    - Exact. Însă, înainte de asta, hai să mergem să faci un duș. Observ că te-ai schimbat de slip, dar cu siguranță nu te-ai spălat.

    - Ba da, tati, am făcut băiță eu singurel. 

    - Tu singur?! întrebă Ioan neîncrezător.

    - Da, tati. M-a învățat Ioana cum să-mi fac baie și ultimele trei oare când am fost la înot, eu mi-am făcut băiță și ea doar m-a ajutat puțin. 

    - Mă să fie, ce băiat mare am și eu nu știam! exclamă Ioan, arătându-se foarte impresionat de realizarea fiului său. Bun, dacă tu susții că ai făcut băiță, atunci vom merge acum la Ioana ca să-ți ceri scuze. Bine?

    - Bine, aprobă micuțul, luându-l pe tatăl său de mâna pe care acesta i-o întinsese deja și  privind în sus la el, foarte încrezător.

    - A, și fii atent, că nu se spune trei oare, ci corect este trei ori, patru ori, cinci ori și așa mai departe. Adică ori, nu oare. Ai înțeles? i-a explicat cu răbdare Ioan, în timp ce se îndreptau spre camera Ioanei. 

   - Da, am înțeles. Trei ori, patru ori, cinci ori, șase ori... 

    Numărătoarea lui Junior s-a terminat abia după ce Ioan a ciocănit la ușa Ioanei și după ce au primit invitația de a intra. Când au pătruns înăuntru și după ce Ioan i-a explicat Ioanei motivul pentru care se aflau acolo, Junior, devenind dintr-o dată timid, și-a ridicat privirea către tatăl său, de parcă și-ar fi luat de la el curajul de care avea nevoie. Știind ce căuta micuțul, Ioan l-a privit în felul său blând și încurajator, apoi i-a făcut semn să se apropie de Ioana și să-i spună ce are de spus.

    Cu pași timizi, Junior s-a apropiat de ea și cu privirea în podea și un glas sfios, a zis:

   - Ioana, te rog frumos să mă ierți pentru că te-am împins în piscină. Nu am vrut să-ți fac rău sau să te rănești din cauza mea. Crezi că poți să nu fii supărată pe mine că te-am împins?

    Inima de mamă a Ioanei a fost profund atinsă, nu doar de scuzele lui timide și sincere, dar și de ochișorii aceia catifelați, cu priviri gingașe și de cârlionții lui blonzi ce-i încadrau fețișoara aceea luminoasă și irezistibilă. Fără să stea prea mult pe gânduri s-a lăsat în genunchi în fața lui, i-a mângâiat tandru obrăjorii și plină de siguranță, i-a răspuns:

    - Sigur că te iert, puiul meu frumos. Și nici nu sunt supărată pe tine. Știu că nu ai vrut să-mi faci rău și că nu ți-ai dat seama de gravitatea faptei.

    Junior s-a arătat fericit de iertarea obținută și și-a înconjurat brațele lui mici pe după gâtul ei și a strâns-o cu toată forța sa. Aceasta i-a răspuns imediat îmbrățișării lui și l-a strâns și ea în brațe cu multă dragoste.  

    Ioan a rămas în picioare, privind cu drag și mulțumire la imaginea înduioșătoare ce se desfășura chiar în fața sa. 

    - Sper că nici dumneavoastră nu sunteți supărat pe el și că nici nu l-ați pedepsit din cauza mea, s-a interesat Ioana, adresându-i-se lui Ioan și înălțându-și ochii la el, privindu-l o expresie ce demonstra că era gata oricând să intervină în apărarea micuțului.

    - Nu sunt supărat pe el. Am avut o discuție în care i-am explicat de ce nu a fost bine ce a făcut și din care sper că a înțeles ceva. Cât despre pedeapsă, încă nu m-am gândit la asta, i-a răspuns acesta, zâmbindu-i cu afecțiune și susținându-i privirea cu tărie, fără să se lase intimidat de amenințarea ei nonverbală. 

    Exact a doua zi, la sfârșitul dimineții, imediat după ce Ioana a revenit de la grădiniță, unde l-a lăsat pe Junior, Sorina și-a făcut apariția în casa Damadian, cu aceeași impertinență ca și rândul trecut. 

    Știa că pierde teren considerabil în privința lui Ioan, simțea și că timpul se scurge vertiginos și că începe să o preseze, iar că disperarea pune stăpânirea pe ea cu o forță din ce în ce mai mare. De aceea, a hotărât să-și joace toate cărțile pe care le mai avea la îndemână. 

    - Domnul Damadian nu este acasă. Așa că îți sugerez să-l cauți mai târziu, a anunțat-o Ioana, imediat ce Sorina a pătruns în casă cu îndrăzneală, fără să salute sau să aștepte vreo invitație în acest sens.

    - Știu că nu este acasă. Nu la el am venit, ci am venit pentru că vreau să vorbesc cu tine, a anunțat-o aceasta, cu aceeași privire răutăcioasă ce nu prevestea sentimente prea bune din partea ei sau că era dispusă să poarte o discuție pașnică. 

    Motiv pentru care, Ioana i-a spus răspicat că ea nu are ce să vorbească cu ea și a plecat în bucătărie, lăsând-o singură și fără să mai aștepte vreun cuvânt din partea ei. Atitudinea și lipsa de atenție cu care a tratat-o aceasta, au înfuriat-o și mai mult pe Sorina, care plecă numaidecât după urmele ei, intră ca o furtună în bucătărie, își trânti geanta pe masă și pe un ton ridicat, i-a zis:

    - Auzi, mironosițo, cu mine nu trebuie să faci pe inocenta, delicata și sfânta, că nu ține. 

    - Nu înțeleg, ce tot vrei de la mine? De ce nu-mi dai pace o dată pentru totdeauna? o întrebă și Ioana, încercând să nu se lase afectată de atitudinea și țipetele ei.

    - Vreau să dăm cărțile pe față și să-mi spui ce ai de împărțit cu iubitul meu?

    - Uite ce este, eu chiar nu-mi doresc să contribui la un nou scandal în casa aceasta. Așa că te rog să pleci și să-ți rezolvi gelozia și aceste îndoieli cu iubitul tău, nu cu mine, i-a cerut și Ioana, devenind și ea înverșunată și încercând să pună capăt chiar în acel moment discuției pe care nu și-o dorea.

     Dar cum Sorina nu era genul de persoană pașnică și conciliatoare, nu avea de gând să evite revolta dintre ele două, pe care era chiar nerăbdătoare să o înceapă. Cu o malițiozitate și mai avansată în privire și cu superioritatea aceea exagerată și nerațională, i-a spus:

    - Tu probabil speri, că prin inocența asta pe care o arăți și prin calitatea ta de sfântă, îl poți cuceri pentru totdeauna pe Ioan. Însă, ca să nu zici că nu sunt și drăguță cu tine, te avertizez că genul de bărbați ca și Ioan, bărbați importanți, de succes și cu o poziție socială apreciabilă, caută doar puțină distracție și să-și încălzească patul pentru o noapte sau două cu femei ca și tine, care speră să întâlnească prințul pe cal alb. Așa că nu visa că dacă arată acum puțin interes pentru tine, o să vrea să aibă și vreo legătură serioasă. Te asigur că după ce va obține ce vrea și se va plictisi de tine, o să rămâi cu buza umflată. 

    - Mă uimește ce părere bună ai despre bărbatul care îți este iubit și pe care susții atât de tare să-l iubești! exclamă Ioana, cu un glas pe care se străduia să și-l păstreze netulburat și ferm, deși în ea se dădea o adevărată luptă între sentimente și principii. Domnul Damadian este cel mai integru, omenos și admirabil bărbat pe care eu l-aș putea întâlni în toată viața mea. Așa că nu te obosi să mă convingi de contrariul. El niciodată nu ar fi capabil să se poarte cu atâta josnicie. Și știi și tu acest lucru. Deoarece, dacă nu ai fi fost convinsă de asta, nu te-ai fi obosit să vii până aici, să-mi spui asemenea minciuni și să arunci cu noroi în reputația lui. Cu siguranță te-ar fi bucurat mult mai mult dacă m-ai fi văzut cum rămân cu buza umflată, nu? Ceea ce tocmai mi-ai spus, nu mă sperie deloc, pentru că nu face altceva decât să demonstreze lipsa ta de siguranță și faptul că te simți amenințată de prezența mea. Iar dacă speri că-mi faci rău cu aceste cuvinte, te înșeli de o mie de ori mai mult decât m-aș putea eu înșela cu intențiile domnului Damadian în ceea ce mă privește. Vorbele tale nu-mi inspiră decât milă. Îmi este milă de tine și de sufletul tău, în care zace atâta răutate. 

    - Blondino, cred că în primul rând, ar trebui să te uiți puțin în oglindă și după aceea să spui că mă simt eu amenințată de prezența ta. Serios, de nu mă faci să râd. Fă și tu o scurtă comparație între mine și tine și vei vedea diferențele enorme care există între noi și cine are mai multe șanse să rămână cu Ioan pentru totdeauna.

   Din fericire, Ioana nu a avut parte de prea multe dispute în viața ei sau cel puțin, ea nu și le amintea. De aceea, inima îi tremura de teamă în piept în timpul acelei confruntări și în fața răutății Sorinei. Se ruga în gândul său, să rămână puternică și să nu-i dea satisfacție acelei femei să o vadă slabă. Nu știa de ce, dar involuntar imaginea domnului Pavel și toate povețele oferite de el, i-au apărut în minte și de aici și-a adunat curajul ca să-i dea răspunsul acesteia: 

    - Îmi este foarte clar care sunt diferențele dintre noi două și nici nu ai idee cât de mândră mă simt și cât de mult îi mulțumesc lui Dumnezeu că ele există și că nu sunt ca tine. Și ai dreptate, s-ar putea ca tocmai aceste deosebiri să facă diferența în alegerea definitivă a domnului Damadian. 

    Când a plecat de acasă, Sorina era convinsă că discursul și scenariile prezentate de ea va da roadele dorite, că o va intimida pe Ioana și o va face să se îndoiască de Ioan. Spera că dacă nu a reușit să-l apropie pe Ioan de ea și să-l îndepărteze de bona fiului său, să reușească să o îndepărteze pe ea de el prin lipsa de încredere. Doar că nu așteptase ca aceasta să-i țină piept cu atâta curaj și să respingă vehement fiecare argument adus de ea. Tocmai de aceea, a trecut la planul doi: victimizarea. 

    - Diferența este că eu nu m-aș fi uitat niciodată la bărbatul altei femei. Până să apari tu în peisaj, eu și Ioan eram foarte fericiți. Amândoi aveam planuri mari de viitor și ne doream să fim împreună pentru totdeauna. El îmi era aproape și mă susținea cu tot ce putea în problema mea de sănătate. Iar acum, din cauza ta, nu trebuie să fac față doar acestei boli necruțătoare de care sufăr, dar trebuie să îndur și pierderea lui și mai ales a sprijinului său. Ioan era singura bucurie care mi-a mai rămas în viață și singura mea speranță că...

    Doamna Olga, venită de la ea de acasă, de ceva timp se afla la ușă și auzea perfect discuția celor două. La început s-a simțit chiar mândră de curajul și de modul în care Ioana a înfruntat-o pe Sorina. De aceea a rămas pe loc și nu a intervenit cu nimic, dar acum, auzind tânguirea falsă a acesteia din urmă și știind că va atinge un punct sensibil din inima Ioanei și că lucrul aceasta o va înmuia, a decis că este timpul să intre și să oprească acea scenă. 

     - Bună dimineață, domnișoara Sorina! Ce-i cu tine aici, așa devreme? Pe cine cauți? Pentru că nici Ioan și nici Ioli nu sunt acasă, a informat-o aceasta, imediat ce a deschis ușa, privind-o fără prea multă amabilitate. 

    Atât Sorina, cât și doamna Olga erau conștiente că între ele două a existat, încă de la început, un sentiment reciproc de antipatie. Dar au încercat amândouă să mențină o atmosferă cât de cât cordială și pașnică în aparență, dar aceasta nu a însemnat că privirile nu prea prietenoase nu au fost prezente de câte ori s-au văzut. 

    - Nu pe ei îi caut. Mă aflu aici pentru că vreau să vorbesc ceva cu bona lui Junior. Așa că, ești drăguță să ne lași puțin singure și să nu ne deranjezi? o întrebă Sorina cu o amabilitate prefăcută și cu o privire furioasă din pricina faptului că aceasta a îndrăznit să o întrerupă fără nicio delicatețe.

    - Îmi pare rău, dar nu prea pot. Eu am treabă în bucătărie, trebuie să mă apuc de mâncare, pentru că și așa este destul de târziu. De aceea ți-aș sugera, să te retragi tu frumușel la tine acasă. Pentru că știi tu, în bucătărie se gătește, miroase a mâncare, iar la mâncare se folosesc anumite ingrediente care chiar pătează hainele și nu cred că-ți dorești să-ți pătezi și această prețioasă rochie pe care o porți. Adică, o domnișoară așa drăguță și distinsă ca tine, nu prea are ce căuta într-o bucătărie. Iar dacă vrei să discuți cu Ioana în altă parte, treaba ta. Dar după cum ți-am spus, eu sunt în întârziere cu pregătirea mesei și aș cam avea nevoie de ajutorul ei. Dar, până la urmă nu-i aceasta o problemă așa mare. Dacă vine Ioan acasă și mâncarea nu este gata, o să-i spun că ne-ai bucurat tu cu prezența ta în această dimineață și că a trebuit să-ți ținem companie și nu cred că va fi prea încântat că tu ai venit aici în lipsa lui și că a ratat vizita făcută de tine. 

    Amenințarea camuflată din vorbele doamnei Olga a fost suficient de sesizabilă pentru Sorina, încât aceasta să-și fixeze în ochii femeii cea mai malefică privire posibilă. Știind că pe ea chiar nu are nicio șansă să o intimideze sau să o sperie și că orice ar face nu mai are cum să întoarcă situația în favoarea ei, cu gesturi pline de furie și-a luat geanta de pe masă și a ieșit afară din bucătărie și din casă ca un uragan.

    - Afurisită femeie! exclamă doamna Olga dezgustată doar de simpla prezență a Sorinei.

     Întoarsă cu fața la Ioana, a fost cuprinsă de un puternic sentiment de compătimire când a văzut-o pe aceasta cu lacrimile șuvoaie pe obrajii ei. S-a apropiat de ea și cu un glas blând a încercat să o încurajeze.

     - Nu, fetiță drăgălașă, nu plânge din cauza răutăților spuse de ea. Nu o băga în seamă.

    - Chiar dacă sunt răutăți, în cele din urmă are dreptate cu tot ce mi-a spus. Dacă nu eram eu, domnul Damadian nu ar fi dorit să se despartă de ea, i-ar fi fost în continuare aproape și ar fi susținut-o în problema ei de sănătate. Înainte să apar eu, ei aveau o relație normală, planuri de viitor și acum... Eu sunt de vină pentru despărțirea lor, doar eu, adăugă Ioana cu o tristețe profundă și cu o mare desconsiderare pentru propria ei persoană.

    - Ba nu ești tu vinovată cu nimic. Ioan niciodată nu a fost cu adevărat interesat de Sorina. Niciodată nu și-a dorit o relație serioasă cu ea. Asta cu relația frumoasă, cu planurile de viitor și cu marea iubire dintre ei, a fost doar în mintea ei bolnavă. El nici măcar nu a vrut să aibă de-a face cu ea, dar Iolanda s-a încăpățânat să i-o bage practic pe gât și să-l facă să o accepte. 

    - Cum adică? întrebă Ioana surprinsă.

    - După ce le-a făcut cunoștință, Ioan a invitat-o pe Sorina la o ieșire în parc cu el și cu Junior. Dar i-a fost suficient să înțeleagă că nu este ceea ce el vrea și că aceea va fi prima și ultima lor întâlnire.  Însă, zgâtia aia de Iolanda, cum Sorina era cea mai bună prietenă a ei și voia cu tot dinadinsul ca ea și fratele său să formeze un cuplu, se tot încăpățâna să o aducă aici în casă numai când Ioan era acasă și să-i vorbească mereu de ea, ridicând-o în slăvi în ochii lui. Și așa Ioan s-a trezit că i se pune în cârcă o relație pe care nu și-a dorit-o și cum nu exista nimic care să-l facă să reacționeze și să ia atitudine, s-a complăcut în situație și a ajuns până în ziua de azi să fie cu ea. Așa că nu ai de ce să te simți vinovată. Din contră, apariția ta aici în casă și în viața lui, i-a adus o fericire la care nici măcar nu mai avea curajul să spere. Ioan merită să fie fericit, iar tu trebuie să înțelegi, o dată pentru totdeauna, că el pe tine te vrea și doar cu tine poate să fie fericit. Nu da ascultare balivernelor spuse de vulpea aia șireată. Oricum, lasă că vede ea. Când i-oi spune eu lui Ioan de venirea ei și de ceea ce ți-a zis, o să...

    - Nu! Nu vreau să-i spuneți nimic, a rostit Ioana foarte speriată de o asemenea posibilitate.

    - De ce, fetițo, nu? Are dreptul să știe și mai ales să o pună la punct.

    - Nu, doamna Olga, nu vreau. Și așa are suficiente probleme, nu are rost să-l mai supărăm și cu acest lucru și nici nu-mi doresc să provoc o altă ceartă între ei doi. 

    - Ioana...

    - Vă rog, promiteți-mi că nu îi veți spune nimic!

    - Bine, îți promit, a asigurat-o femeia când a văzut-o atât de înverșunată în privința acestui lucru, privind-o cu o compasiune și mai avansată pentru faptul că nu poate face mai mult pentru ea, pentru Ioan în special și ca ei doi să poată fi împreună, așa cum merită amândoi.

    După ce a murmurat un mulțumesc slab și niște scuze, Ioana, acum fiind lipsită de orice nădejde și cu umerii lăsați de povara ce se încleștase pe inima ei, a plecat de lângă doamna Olga, urcând în camera sa. 

    Ea nu avea să fie una dintre acele femei lipsită de scrupule, așa cum credea Sorina că este, ea nu putea duce povara unei asemenea josnicii, oricât de multă fericire ar fi avut parte alături de el. Din acest motiv, cu cea mai mistuitoare suferință în suflet, se hotărâse deja ce avea de făcut în continuare.