" Nicăieri nu e mai bine decât acasă, o putem spune cu certitudine că aşa este, chiar dacă o excursie pe un tărâm idilic, ne-ar face ,pentru măcar două săptămâni, să ne simțim mai bine ca acasă, unde trebuie să ne ocupăm de anumite atribuții din viața noastră. Totuşi, locul natal ne atrage, de ce? De ce vrem să avem un loc al nostru, căruia să îi spunem casă?"
Era o zi importantă şi specială pentru cei din familia Brown, fiica cea mare, Jessica, revenea acasă de pe meleaguri îndepărtate. La doar 24 de ani finalizase cu succes Facultatea de Medicină Veterinară din Londra. Părinții ei, Dave şi Jordan, erau separați de mai bine de 10 ani. Familia s-a destrămat în momentul în care Jordan, decise să părăsească viața trăită la fermă, care o nemulțumea, pentru una la oraş, de peste ocean, plecând ,să-şi îndeplinească visul, la Londra.
Jessica, deşi avea 14 ani, când mama sa a plecat, nu a încercat niciodată să o judece, ci doar şi-ar fi dori să fi mers cu ea. Pe de altă parte, Antonia, sora ei mai mică, o credea moartă, deşi ştia că era cât se putea de vie, dar nu şi în sufletul ei.
Antonia, la doar 17 ani ai ei, este o fată ambițioasă, care îşi doreşte să ajungă cât mai departe, are un caracter puternic, uneori prea exagerat, după părerea tatălui ei. Însă în momentul de față, prioritățile ei sunt şcoala şi ajutorul oferit tatălui ei pentru a putea întreține moşia şi ferma.
Pentru că Antonia nu are o relație foarte bună cu mama ei, plecarea Jessicăi a făcut ca legătura specială dintre cele două surori, să se rupă. Ce nu înțelesese niciodată Antonia, era că Jessica învățase să o ierte pe mama lor.
Moşia Brown era una dintre cele mai frumoase şi bogate moşii din micul oraş de la marginea statului Illinois. Avea mulți agajați, care se ocupau cu îngrijirea animalelor şi prelucrarea pământului. Caii, erau cele mai de seamă animale de la moşie, fiind de rasă pură, dar aveau şi o deosebită fermă de vaci, singura din acea zonă. Totul a rămas la fel până în ziua de azi, se schimbase doar Dave, care se ocupase de tot, îsi crescuse singur cele două fiice, care erau ochii şi sufletul lui, dar acum era mult prea obosit, să se ocupe singur de administrarea moşiei şi a fermei, avea mare nevoie de ajutor.
Ziua de azi îi puse pe toți în mişcare, pentru a-i pregăti o petrecere de bun-venit Jessicăi, care a fost plecată timp de 6 ani, însă mai venise de sărbători, dar în ultimii doi ani nu a mai reuşit să vină acasă, nici măcar de sărbători.
- Tată linişteşte-te! Sunt la aeroport, îmi aştept bagajele, spuse Jessica privindu-şi reflecția în uşa de sticlă.
- Bine, Bob ar trebui să fie acolo deja, poate e afară, te aşteaptă, zise Dave ca un tată grijuliu.
- Bine, tată, nu era nevoie să vină Bob, puteam să iau un taxi.
- Un taxi? Nu, moşia e prea departe, iar de când drumul s-a stricat, nici taxiurile nu mai trec pe aici, zise el exasperat.
- Am înțeles, atunci îl aştept pe Bob.
Jessica, era o tânără frumoasă, cu ochii albaştri precum marea la răsăritul soarelui, părul îi era mereu neglijent, dar era perfect în toată acea dezordine, buclele castanii îi străluceau în lumina soarelui. Ieşi din aeroport, cu buzele arcuite într-un zâmbet perfect, era acasă deja, chiar şi aeroportul i se părea că e o cameră din casa ei. Îl căută cu privirea pe Bob, dar nu-l zări, se gândi ca poate întărzie, iar un pic de aer nu i-ar strica. Simți o prezență în spatele ei, care rosti entuziasmat:
- Domnişoară Jessica?
- Da, se întoarse spre el, era Bob, unul mai bătrân, decât cel pe care îl ştiuse, dar acelaşi Bob.
- Bine ați revenit! îi zâmbi el larg
- Bine te-am regăsit, Bob! Ce dor mi-a fost de voi!
Bob o ajută cu bagajele, îi deschise uşa din spate a maşinii, era un jeep vechi, dar nu conta, atâta timp cât acest jeep o va duce acasă, îi era cu adevăra dor de tatăl ei, de sora ei, de tot cee însemna acasă. Porniră la drum, totul părea la fel, oamenii, clădirile, nimic nu se schimbase, poate doar ea, privea cu alți ochi aceste locuri.
Îi întâlni privirea lui Bob în oglinda retrovizoare, erau aceiaşi ochi negri, pe care-i cunoscuse de când s-a născut, atunci Bob era mai tânăr, probabil avea vreo 27 de ani, avea o reputație de cuceritor, avea un şarm aparte, ştia asta pentru că toate angajatele moşiei îl vedeau ca pe Brad Pitt. Nu se casătorise niciodată, aşa că rămase mâna dreaptă a lui Dave, iar acum era bătrân, cel puțin pentru Jessica, însă ochii lui negri erau neschimbați, la fel de tineri ca şi la 27 de ani.
După lungul drum parcurs, ajunse acasă, Jessica privi cu sufletul la gură moşia, care părea atât de mare, de îndepărtată, era aşa emoționată, ar crede chiar că vine pentru prima dată în acest loc. Tatăl ei era deja în fața casei, îşi ținea pumnii strânşi, ba destrânşi, de emoție. Jessica, nu mai aşteptă ca Bob să îi deschidă uşa, coborâ repede şi sări în brațele tatălui ei.
- Jessica, scumpo, ce bucurie să te văd, în care şi oase! țipă de bucurie, îmbrățişând-o puternic şi o sărută părinteşte pe frunte.
- Tată, mă bucur că sunt aici, nici nu ai idee cât mi-ai lipsit, spuse ea cu lacrimi în ochi.
- Şi tu mie, scumpo, am o surpriză pentru tine, draga mea.
- Tată, oftă ea. Ți-am spus.....
- Sht! Nicio vorbă! O întrerupse fără să-i mai dea ocazia să riposteze.
Ținându-se de el, Jessica îl urmă în casă.
- Wow! Tată, ai schimbat culoarea sufrageriei şi draperiile, rămase uimită, chiar arăta bine, era pentru prima dată când ceva se schimbase în casa aceasta, de când mama ei plecase.
- Da, am făcut câteva schimbări, mergi în camera ta şi odihneşte-te puțin, sigur drumul a fost obositor, iar apoi coboară în sufragerie, să vezi supriza pe care ți-am pregătit-o.
Aprobă cu o mişcare a capului şi urcă scările, căuta şi alte schimbări, oare erau ideile Antoniei de a renova casa? Moşia nu era foarte mare, la parter erau doar câteva încăperi, sufrageria, ceva mai spațioasă, biroul tatălui ei şi bucătăria, destul de mare, care face legătura cu aripa, unde locuiesc angajații. La etaj sunt doar 5 camere cu băi proprii, toate aşezate pe de-o parte şi pe de-altă parte a holului. Doar 4 camere erau utilizate, a ei, a Antoniei, a tatălui ei şi una destinată musafirilor. Cea de-a cincea cameră era mereu închisă, se află vis-a-vis de camera Jessicăi.
La etaj, nu se schmbase nimic, Jessica urca scările cu paşi mărunți, când era mică alerga întotdeauna pe ele, dar acum voia să savureze momentul. Ajunse în coridorul lung, peste podeaua cafenie era aşezat un covor dintr-un capăt în altul al coridorului, era turcesc, cu un model înflorat, avea culoarea unei vişine putrede. Se apropie de uşa camerei ei, când observă că uşa de la camera de vis-a-vis, era între-deschisă, camera aceea a fost închisă mereu, de când se ştia ea.
- Parcă o ținea închisă, gândi ea cu voce tare.
Păşi spre cameră şi împinse uşor uşa, nu părea să fie nimeni, însă locuia cineva acolo, pentru că era aranjată, pusă la punct, utilizată, un prosop ud era lăsat pe pat; se trezi deja în cameră, nu era nimeni, nici la baie. Camera era spațioasă, pereții erau albi, podeau părea proaspăt pusă, un pat imens era aşezat în partea dreaptă a uşii, avea pe partea stângă şi dreaptă căte o noptieră, toată mobila din camera era din lemn, de culoarea mahonului.
- Jessica, poți să cobori! Se auzi vocea tatălui ei de pe scări.
Se întoarse repede şi brusc un pahar se făcu cioburi pe podeaua umedă, de lichidul portocaliu care era în pahar, în fața ei o siluetă înaltă, cu o musculatură impresionantă, care era udă din cap până în picioare.
- Îmi.. se bâlbâi ea, se simțea ruşinată, îmi cer scuze, spuse ea aproape fără glas, era speriată de zgomotul paharului care atinse podeaua.
- Nu e nimic, răspunse silueta înaltă şi udă, era un bărbat, acum reuşi să îl observe.
- Chiar nu am vrut, îl privi ea agitată, era uşa între-deschisă şi.. se bâlbâi iar, nu ştiam dacă e cineva aici, încercă să se scuze.
- E în ordine, zise el şi luă prosopul umed de pe pat, stai liniştită, adăugă el, încercând să-şi şteargă maieul, dar era în zadar, pentru că atât maieu, cât şi prosopul erau umede.
- Îmi cer scuze, nu am vrut, lasă-mă să te ajut, fugi în baie să aducă un prosop curat şi uscat, reveni repede şi i-l oferi bărbatului.
- Cred că ar fi mai bine să faci un duş, zise ea.
- Da, luă prosopul şi încercă să şteargă pata portocalie de pe maieu, dar tot e bine, spuse el, acum miros a suc de portocale şi făcu o grimaşă, chiar şi Jessica zâmbi, deşi simți cum toată stima de sine e sub picioarele ei.
Deşi bărbatul arăta caraghios, încercând să şteargă pata, Jessica nu putea să nu observe cât de bine i se vedeau formele lucrate, era un bărbat atractiv, înalt, brunet cu nişte ochi mari, negri, precum măslinele, musculatura o observase din prima, avea nişte brațe puternice, dar Jessica se trezi la realitate, de ce mai stătea acolo să se holbeze, când ar trebui să dispară!
- Mai bine plec, scuze, se grăbi spde camera ei fără să mai privească o clipă în urmă, s-a făcut categoric de râsul lumii, aşa îi trebuie, se gândi ea, dacă este curioasă.
- Mulțumesc pentru prosop, auzi vocea bărbatului care se lovi de uşa trântită de la camera ei, se rezemă de uşa.
- Cine e? gândi ea cu voce tare.
Încercă să uite de incident, pentru că era în camera ei, nu se schimbase nimic aici, sigur făceau curățenie săptămânal în cameră, dar lucrurile era aşezate exact cum le lăsase ea. Pe peretele din dreapta era mobila din lemn, era albă ca spuma mării, patul imens era prelungit din mobilă, fereastra era pe peretele din față, unde pervazul devenise o mini canapea, lângă era un birou , iar deasupra lui era aşezat televizorul. Închise ochii o clipă, vru să îşi aducă aminte de copilărie, de nopțile de pe pervaz, privind drumul din fața moşiei, aşteptând ca mama ei să se întoarcă. Deschise ochii brusc, îşi aminti că tatăl ei o aşteaptă.
După ce reuşi să se calmeze, Jessica prinse curaj şi coborâse în sufragerie, unde toată lumea o aştepta. Încă se simțea ruşinată, privea lumea din sufragerie, dar erau complet transparenți, nu se putea concentra, momentul acela penibil o răvăşise complet şi nu ştia de ce. Trase adânc aer în piept şi îşi repeta în gând, nu o să-mi pierd cumpătul.
- Frumoasa mea! Vino să te văd! Se simți îmbrățişată şi reveni cu picioarele pe pământ.
- Unchiule Jack, ce dor mi-a fost de tine, îl ținea strâns de mâini.
- M-am gândit eu, dar bănuiesc că mi-ai adus ceva din Londra? o întrebă Jack, cu zâmbetul acela şiret, când vorbea cu subînțeles.
- Desigur, e surpriză! zâmbi ea.
- Sper că nu pe maică ta! îi şopti astfel încât să nu-l audă nimeni, decât ea.
- Unchiule Jack! țipă ea, îşi dădu seama că atrase privirea celor din jur.
- Bine, tac! Ridică o mână în semn de pace.
Jack, fratele mai mic al lui Dave, burlac, tânăr şi cu un simț al umorului prea bine dezvoltat, e unchiul preferat al Jessicăi şi al Antoniei. Jack petrece mult timp alături de Dave şi familia sa, acest fapt este cauzat de incapacitatea de a menține o slujbă, iar când nici chiria nu mai poate fi plătită, el se reîntoarce la moşie, chiar daca riscă o ceartă şi o lungă prelegere despre viață din partea lui Dave, nu contează, atâta timp cât este alături de iubitele lui nepoate şi fratele lui.
Jessica o zări pe Antonia, se dezvoltase mult în ultimii doi ani, e ca un model, se gândi Jessica, semănau mult fizic, însă Antonia moştenise ochii verzi ai tatălui ei şi părul drept, însă culoarea părului era aceeaşi ca a Jessicăi.
- Antonia, şopti Jessica, ştia că orice ceartă nu putea să o îndepărteze de ea, o îmbrățişă strâns.
- Jessi, îmi pare bine că ai venit, zâmbi ea.
- Haide, vreau să îți fac cunoştință cu cineva, o trase Dave de mână brusc.
- Tată, stai, voia să mai vorbească puțin cu Antonia, aveau atât de multe să-şi spună. Dave o trase după el, prin mulțimea de oameni, îşi dădu seama că nu-i cunoştea pe toți, ajunse într-un final în fața unei doamne elegante.
- Jessica, ea e Tania, viitoarea mea soție.
O durea îngrozitor încheietura, dar vestea o lovi şi mai tare, direct în inimă, nu ştia de unde să se culeagă şi ce-i veni tatălui ei să-i dea o veste, de o asemenea importanță, aşa pe nepusă masă.
Tania, o femeie în jur de 40 de ani, frumoasă, mereu aranjată, genul acela de femeie cu care ai vrea să te căsătoreşti din prima. Dave îi povestise Jessicăi despre "Tania", timp de doi ani, însă ea nu o cunoscuse şi voia să creadă că nu e nimic foarte serios.
Jessica, îşi drese glasul şi spuse:
- Deci, dumneavoastră sunteți Tania, mă bucur să vă cunosc, în sfârşit, zâmbi ea, iar Tania o strânse în brațe cu o dragoste de mamă.
- Şi eu, drăguțo! Te rog, spune-mi doar Tania.
- Stai, mai vreau să cunoşti pe cineva, Brad, strigă Dave.
Nu, nu, nu, îşi spuse Jessica, e silueta din cameră, acum nu mai avea acel maieu ud, care îi scoase în evidență musculatura, acum avea o cămasă bleumarin şi nişte blugi strâşi, părul îi era dat într-o parte, neglijent, arată superb! Îl privi cu ochii mari, era ruşinată, se simți atât de mică, mai ales că era îmbrăcată foarte casual, iar el era aşa perfect, era intimidată de el, de simpla lui prezență, iar acum urma să îl cunoască, simți un nod în gât.
- Jessica, el e Brad Miller, fiul Taniei. Rămase uimită, se blocă, dar fără să vrea, el o salvase, pentru că-i întinse mâna.
- Brad, zâmbi el.
- Jessica, întinse şi ea mâna, simți un fior când mâinile lor s-au atins.
- Fiica mea, spuse Dave mândru.
- Îmi pare bine să te cunosc, cred că ne putem da drumul la mâini acum, oficial ne cunoaştem, nu? zâmbi el.
- Da, se bâlbâi ea şi îşi trase mâna, şi mie, îmi pare bine, se fâstâci, ce moment penibil, se gândi ea.
- S-a întâmplat ceva, drăguțo? o întrebă Tania suspicioasă.
- Nu, deloc, doar mă bucur că v-am cunoscut, înghiți în sec, avea un gust amar şi nu ştia ce îi provocase acest lucru.
Jack se apropie de ei.
- Dave şi Tania, sunteți atât de amabili să veniți cu mine pentru a cunoaşte pe cineva? spuse Jack pe un ton linguşitor.
- Sigur, replică Tania, voi rămâneți să vă cunoaşteți mai bine! Mă bucur să te cunosc Jessica, abia aştept să stăm de vorbă.
Rămase doar ea şi Brad, se aşternu liniştea, nu îşi simțea gâtul, nu putea să scoată o vorbă, se panică.
- Eşti bine? o întrebă Brad, părea chiar îngrijorat.
- Da, aş vrea un pahar cu apă, de fapt, aş avea nevoie, mi-a amorțit gâtul.
- Îți aduc eu, rămâi ai, apă sau poate un suc de portocale? zâmbi Brad
-Ah.., îşi atinse fruntea cu podul palmei, nu-i venea să creadă că a spus asta, a crezut că au depăşit momentul acela jenant.
- Să înțeleg că apă, spuse Brad aratând cu degetul către ea, vin într-o clipită.
Nici nu mai ştia la ce să se gândească, la nunta tatălui ei cu Tania, la Brad şi momentul penibil, la faptul ca el va deveni fratele ei vitreg, un fior îi parcurse spatele, avea nevoie de aer. Îşi făcu loc prin mulțime, pe lângă canapele ciocolatii din sufragerie, pe care erau aşezați oameni necunoscuți ei, după draperia uriaşă de pe peretele din spate, care era un perete din sticlă, având ferestre din tavan până în podea, găsi uşa care dădea spre grădină, nu era încuită, dar nu era nimeni în grădină, nu multă lume ştia despre această intrare, părea a fi una secretă. Ce mică îi părea acum grădina, era înconjurată de copaci, pe partea stângă era un balansoar, iar aproape pe mijloc era piscina, în dreapta se vedeau în bătaia soarelui câteva sezlonguri, terasa pe care ea se afla acum, avea două mese şi nişte scaune. Se aşeză pe unul din scaune şi privi grădina.
- Apa e servită, auzi glasul lui Brad în dreptul ei.
- Mulțumesc, spuse ea, bău paharul de apă, aproape dintr-o înghițitură, îşi dorea ca amorțeala să dispară.
- Şi eşti doctor? întrebă el, aşezându-se lângă ea, pe scaunul din dreapta ei.
- Da, doctor veterinar, tu cu ce te ocupi?
- Momentan, administrez moşia şi ferma tatălui tău.
- Da? Mă bucur că a găsit tata pe cineva care să-l ajute, de aceea m-am întors atât de repede, să-l ajut, să muncesc aici, oftă ea, apoi continuă, e greu pentru el să se ocupe de atât de multe lucruri, nu recunoaşte că e bătrân pentru 12 ore zilnice de muncă. Vorbise atât de mult, dar era relaxată.
- Da, aşa e, dacă doreşti şi vrei poți să te ocupi de administrarea moşiei, din partea mea ai cale liberă, în plus ai tot dreptul să ceri asta, zise Brad, părea sincer şi era serios, nu simți în vocea lui ironie.
- Nu, prefer să mă ocup de animale, de alte lucruri, zâmbi ea, era sinceră, nu voia să administreze moşia, era prea mult pentru ea.
- Va trebui să ne ocupăm împreună de toate, să ne ajutăm reciproc, o privi el.
- Sigur, vom forma o echipă, chiar o încânta această idee, însă privirea lui Brad o intimida, se ridică de pe scaun şi păşi pe gazonul din grădină.
- O să facem o echipă bună! zâmbi el şi veni în fața ei, pentru a-şi da mâna.
- Apropo, aş vrea să îmi cer scuze pentru mai devreme, nu am intenționat să .. nu voia să deschidă subiectul, dar se simțea ruşinată şi nu putea lucra cu el, fără a clarifica situația jenantă.
- Stai liniştită! Am făcut un duş cu proteine, îi trase cu ochiul, Jessica pufni în râs.
******
Mai multe despre cei doi, în capitolul următor. Sper că v-a plăcut! Aştept, cu drag, părerile voastre!