Memoria unei inimi

XXVI - Bunătatea în competiție cu răutatea și o primă noapte de dragoste

        „Să greșești luându-i pe oamenii răi drept buni e de o sută de ori mai bine decât să greșești în sens invers. Liber poate fi numai omul care îndură violența, nicidecum cel care o săvârșește." - Lev Nikolaevici Tolstoi

***

    Când ultimele ore ale serii au început să-și facă simțită prezența, Ioan se afla în biroul său de acasă și tocmai își închidea laptopul după ce terminase o consultație juridică online. A avut o zi plină, programul la cabinetul de avocatură a fost destul de aglomerat și pe lângă aceasta, o bună parte din zi și-a petrecut-o în sala de judecată, ceea ce i-a adus o epuizare atât fizică cât și psihică. Și-a închis cu zgomot și agenda pe care își notase informațiile primite în timpul consultației, apoi și-a dat ochelarii jos, oftând și în timp ce își freca ochii obosiți, realiză că i-ar prinde bine câteva zile de vacanță. Cum era începutul verii, în curând avea să vină și vacanța judecătorească. Vacanță pe care el, în ultimii cinci ani, nu a mai așteptat-o cu entuziasm, ba mai mult, începuse să-i fie cât mai dezagreabilă acea perioadă în care avea prea mult timp liber, și aceasta pentru că își aducea aminte de Ioana cât mai des, de lipsa ei din viața lui și în mod inconștient, i se intensifica și suferința cu care se întovărășise. Dar acum, că o avea alături, aștepta această perioadă cu emoție, deoarece plănuise o vacanță cu ea și cu fiul lor împreună, asemenea unei familii, așa cum își dorise dintotdeauna. Spera ca până atunci problema lui cu Sorina să fie deja rezolvată, de asemenea, se hotărâse de câteva zile, ca imediat după această rezolvare, să-i destăinuie Ioanei tot adevărul legat de trecutul lor împreună de care ea nu-și amintește și astfel să o poată lua de la început fără secrete și fără alte obstacole sau temeri.

    - Intră! rosti Ioan, când gândurile i-au fost întrerupte de un ciocănit slab în ușa biroului. 

     Cea care își făcu apariția din spatele ușii, era chiar cea care se afla în gândurile și planurile lui de viitor. A intrat în birou, în felul ei, cu sfială, frământându-și degetele încontinuu și vorbindu-i cu o oarecare reținere:

   - Domnule Damadian, aș vrea să vă rog, să-mi permiteți să ies pentru câteva ore și de asemenea, să vă întreb, dacă puteți sta dumneavoastră cu micuțul Ioan cât lipsesc eu?

    - Să ieși? La ora asta?! se miră Ioan de cererea ei neobișnuită. Unde vrei să te duci?

    - Problema este că...

    A făcut o mică pauză ca să-și poată reține lacrimile, iar acea pauză a fost suficientă ca Ioan să-i vadă starea și lacrimile din ochi și bineînțeles să se alarmeze în felul lui excesiv. Se ridică grabnic de la locul său și să se apropie de ea, întrebând-o:

    - Micuțo, ce ai pățit? De ce plângi?

    - Nu! Nu vă faceți griji, eu nu am pățit nimic doar că... adineauri m-a sunat prietena mea Alina. Știți, cea de care v-am mai povestit că m-a ajutat foarte mult, este cea care m-a primit în casa ei când nu aveam unde să înnoptez.

    - Da, știu despre cine este vorba. Și ce ți-a spus de te-a adus în starea asta?

    - Mi-a spus că azi, a avut o ceartă cumplită cu tiranul de soțul ei, că acesta a lovit-o foarte rău și că în urma loviturilor ea nu se mai poate ridica din pat, iar fiica ei este foarte speriată. M-a rugat dacă pot să mă duc la ea. De aceea, vă rog să-mi permiteți să ies pentru câteva ore, ca să văd cu ce o pot ajuta. Sper că înțelegeți că nu o pot abandona acum, când ea are mare nevoie de mine, deoarece și ea m-a ajutat atunci când eu am avut nevoie, i-a explicat Ioana, cu o voce grea, fiind destul de afectată de situația prietenei sale.

     - Sigur că înțeleg. Haide! a îndemnat-o Ioan, luând-o de mână și îndreptându-se cu ea spre ușă.

    - Unde? întrebă ea, refuzând să-l urmeze.

    - Doar nu ai impresia că te voi lăsa singură într-o asemenea împrejurare, mai ales în condițiile în care poți da acolo peste nenorocitul acela care a fost în stare să o lovească? Voi merge cu tine la prietena ta și vom vedea amândoi cu ce o putem ajuta pe ea și pe fiica ei.

    - Nu, domnule Damadian, nu trebuie să vă deranjați. În plus, soțul ei nu se află acasă. Este șofer pe tir și chiar azi a plecat într-o cursă, altfel nici nu ar fi putut să mă sune, sărmana.

    - Te asigur că nu este niciun deranj și chiar și așa, voi merge cu tine.

     - Dar... dumneavoastră cu siguranță sunteți foarte obosit. Ați venit târziu de la serviciu și de cum ați ajuns ați stat doar aici în birou și ați lucrat fără oprire.

    - Când ai să înțelegi cât de importantă ești pentru mine și că o să-ți fiu alături întotdeauna, orice s-ar întâmpla și în orice condiții? o întrebă el, privind-o cu afecțiune în ochii ei negri, pe care îi fixase la rândul ei în ochii lui senini, calzi și plini de sinceritate și încredere.

    Și după o clipă în care s-au contemplat unul pe celălalt, el și-a reluat drumul, îndemnând-o din nou:

     - Hai să mergem și să nu mai pierdem timpul! Cu siguranță prietena ta are nevoie de ajutor.

    - Dar, dacă plecăm amândoi, cu cine va rămâne micuțul Ioan? întrebă ea, făcând o ultimă încercare, însă fără niciun rezultat, deoarece el i-a răspuns cu seninătate:

    - Cu doamna Olga.

    Astfel că au plecat amândoi către casa respectivei prietene, iar Ioan a încercat, ca în limitele posibilităților, să ajungă cât mai repede. Ușa le-a fost deschisă de o fată de treisprezece ani, slăbuță, speriată și cu ochii roșii și umflați de la plânsul excesiv. Când a zărit-o pe Ioana, s-a arătat foarte ușurată de sosirea ei și începând din nou să plângă în hohote, i-a sărit în brațe acesteia, mulțumindu-i fără încetare că a venit.

    În momentul în care au intrat în camera unde se afla Alina așezată pe un pat, atât Ioana, cât și Ioan au rămas de-a dreptul îngroziți de starea în care aceasta se găsea. Se pare că soțul ei nu doar a lovit-o, ci a bătut-o cu bestialitate, lăsându-i chipul desfigurat de vânătăi și umflături, răni ce se regăseau și pe corpul ei. 

    - Alina, prietenă dragă, cum a putut să-ți facă așa ceva tiranul de el? exclamă Ioana, fiind cuprinsă de groază și îmbrățișând-o ușor pe prietena ei, care o privi cu dificultate din pricina rănilor din jurul ochilor și care se exprimă cu aceeași dificultate:

    - Zoe, îți mulțumesc că ai venit! Îmi cer iertare, dar nu știam la cine să apelez.

    - Cum să nu vin? Când tu mi-ai întins mâna de atâtea ori? Nici nu aș fi putut să concep să nu vin și să nu te ajut. Dar nu credeam că te voi găsi în halul acesta. Alina, de data aceasta a mers prea departe și cred că este timpul să pui capăt acestei situații. Nu poți permite să se mai întâmple așa ceva.

     - Știi foarte bine că nu am ce să fac. 

    - Ba da, ai! Tot ce trebuie să faci este să-l reclami la poliție și să-ți iei copilul și să pleci de lângă el pentru totdeauna. Alina, uită-te la tine în ce stare te-a lăsat de data aceasta, pe zi ce trece situația se înrăutățește și chiar dacă nu a făcut-o până acum, ce te faci dacă începe să dea și în fiica ta? Crezi că o vei putea apăra de brutalitatea lui?

     - Nu, în ea nu o să dea, pentru că nu a făcut-o niciodată. Este fiica lui și așa cum este el, o iubește.

     - Nici pe tine nu te-a lovit înainte și totuși a început la un moment dat. Alina, te rog, reacționează, nu mai poți rămâne lângă el.

    - Zoe, știi că l-am mai denunțat odată și n-am făcut altceva decât să-l enervez și mai rău. Și nici nu am unde să mă duc. Cine mă primește pe mine cu un copil de treisprezece ani? Iar să stau undeva cu chirie, nici nu poate fi vorba. Banii pe care eu îi câștig, abia îmi ajung să-i cumpăr cele necesare Sandei și pentru ea stau și îndur. 

     - Dar eu nu vreau să stai și să înduri pentru mine, mamă, exclamă copila, cu lacrimi imense în ochi, devenind cât mai înverșunată: Ți-am spus și eu de atâtea ori să plecăm, pentru că Zoe are dreptate, pe zi ce trece este tot mai rău. Până acum făcea scandal și te bătea doar când era beat, dar aceasta este deja a doua oară când te bate fără să fie beat. Mamă, te rog, eu chiar vreau să plecăm, ca să nu te mai bată și să nu-l mai vedem niciodată pe tata! Să putem trăi și noi liniștite.

     - Gata, fetița mea! Nu-ți face tu griji, că totul va fi bine, i-a zis mama sa, privind-o cu afecțiune și cu o vădită durere în suflet pentru soarta pe care o aveau amândouă.

    - Vezi, până și Sanda vrea să plecați și să scăpați de el. Dragă prietenă, eu consider că ți-ar fi mult mai ușor să suporți niște lipsuri materiale, decât să trăiești cu frica aceasta continuă și să înduri bătăile lui. Nu înțeleg, de ce te încăpățânezi să rămâi lângă un astfel de om? o întrebă Ioana, fiind chiar indignată pe refuzul prietenei sale.

     - Pentru că este soțul meu, Zoe, și nu pot pleca așa pur și simplu.

     - Această bestie a încetat să mai fie soțul tău în momentul în care a început să dea în tine.

    Alina a tăcut pentru o clipă și după ce a oftat profund din pricina suferinței fizice și morală, a zis:

     - Zoe, te rog, ești drăguță să te duci tu până la farmacie să-mi cumperi câteva medicamente? Găsești bani în geanta mea care este pe cuier. 

     În timpul discuției dintre cele trei, Ioan a rămas retras și a privit și ascultat cu mare atenție cele întâmplate. Astfel că a putut observa că Alina a schimbat subiectul de teamă de a nu fi convinsă, dar și din lipsă de argumente logice și solide cu care să-și susțină negarea, iar în privința Ioanei, a putut remarca cum era pe cale să renunțe. Era cu adevărat oripilat de toată situația, deoarece, încă de când a intrat în acea cameră și a văzut-o pe biata femeie atât de bătută, a simțit că mâhnirea își face loc în starea sa. Niciodată nu a putut tolera asemenea abuzuri, iar după ce aflase de ceea ce i se întâmplase Ioanei în trecut, el devenise și mai înverșunat în astfel de cazuri și nu de puține ori, în cariera sa, i se întâmplase să apere femei în instanță și să le ajute cu tot ce putea, fără să se mai gândească la onorariul său.

    Știa că situația celor două, mamă și fiică, avea să rămână la fel de sumbră, dacă nu intervenea și în acest caz și cum nu putea să fie de acord cu așa ceva, se apropie de pat și punând delicat o mână pe umărul Ioanei, dorind să-i ia locul lângă Alina, i-a zis:

    - Permite-mi puțin, Ioana, vreau să vorbesc ceva cu doamna!

    - Dar...

    - Ai încredere în mine, micuțo! Între timp, poți încerca să o liniștești puțin pe domnișoara, este destul de afectată cu tot ce s-a întâmplat.

    Cum îi era imposibil să nu aibă încredere în el, oricât de mult s-ar fi opus, Ioana s-a ridicat și i-a cedat locul ei, de lângă patul Alinei și a luat-o în brațe pe fiica acesteia, străduindu-se ca prin mângâieri și cuvinte calde să o liniștească.

    - Doamnă, așa cum i-am cerut Ioanei să aibă încredere în mine, la fel vă cer și dumneavoastră. Numele meu este Ioan Damadian și sunt avocat. Vă spun acest lucru pentru a vă da seama că m-am confruntat cu foarte multe cazuri de acest gen și știu perfect prin ce treceți și care vă sunt temerile. Dar înainte să dezbatem aceste lucruri, vă rog frumos, să vă întoarceți pentru o clipă privirea la fiica dumneavoastră și să vă uitați la ea cu mare atenție. Puteți observa că este foarte speriată și îngrozită de ceea ce soțul dumneavoastră v-a făcut. Doamnă, ca să spunem lucrurilor pe nume, fiica dumneavoastră suferă o traumă psihologică cu această situație din casă. O traumă care îi va afecta adolescența, viața de adult și mai ales viața de familie. Acestea nu sunt condiții propice pentru a educa un copil și a-i oferi exemple demne de urmat. Vă asigur că fiica dumneavoastră nu o să vă mulțumească niciodată pentru faptul că ați stat să îndurați pentru ea aceste bătăi și scandalurile din casă. Din contră, o să vă reproșeze că ați ales să îndurați. Și știți de ce? Pentru că ei i-ar fi mult mai bine să trăiască fără tată, dar în liniște, într-o armonie familială, decât să aibă un tată de care să-i fie teamă și care să-i facă, viața ei și a mamei ei, un calvar. Dacă ați alege să o scoateți din acest mediu, veți fi în ochii ei ca o mamă-eroină, în caz contrar, veți sfârși ca o victimă demnă de milă, mai ales în condițiile în care ea v-a cerut acest lucru. Ceea ce încearcă fiica dumneavoastră să vă transmită este că ea nu are nevoie de acest sacrificiu pe care îl faceți, ci are nevoie de o mamă luptătoare. Rugămintea mea la dumneavoastră este să vă lăsați ajutată. Sunt dispus să vă ajut cu orice, sunt dispus să vă îndrum și să vă reprezint în instanță, ca să scăpați de el și să-l împiedicăm să vă mai facă vreun rău, pe cale legală. Nu spun că este un drum ușor ceea ce vă propun, însă vă pot spune că toate femeile din astfel de cazuri, nu au regretat nici măcar pentru o clipă că au ales acest drum, în detrimentul unei vieți de teroare. În plus, acest drum durează o perioadă determinată, dar bătăile soțului dumneavoastră vor dura pentru totdeauna. Aceasta dacă nu cumva vă v-a bate într-o zi, până vă v-a lăsa fără suflare și astfel vă veți lăsa fiica singură, în grija unui astfel de nenorocit, cum este tatăl ei. Lucru pe care, bănuiesc că nu vi-l doriți.

     Ioan i-a vorbit cu blândețe, amabilitate, dar și cu o siguranță și încredere debordante, ceea ce a făcut-o pe Alina să spere, măcar pentru o clipă, că are șanse la o viață lipsită de bătăi și de scandaluri, doar că partea financiară a făcut-o să nu mai viseze cu ochii deschiși.

    - Tot ce mi-ați spus este purul adevăr, pe care îl știu și eu. Doar că, vedeți eu nu am unde să mă duc. Acesta este singurul acoperiș pe care îl am și pe care i-l pot oferi fetei mele. Vă mulțumesc sincer pentru ajutorul pe care mi-l acordați, dar eu abia pot să o țin în școală cu salariul meu, deoarece el nu dă niciun ban în casă, așa că nu-mi permit cheltuieli de judecată pentru divorț sau să vă plătesc dumneavoastră serviciile pe care mi le-ați oferit.

    - Doamnă, în primul rând, în astfel de cazuri, dacă îi este dovedită vinovăția, agresorul este obligat prin lege să plătească cheltuielile de judecată. În al doilea rând, nu vreau să-mi plătiți serviciile. Tocmai v-am spus că sunt dispus să vă acord ajutorul meu, iar dacă dumneavoastră mi-ați oferi bani, nu s-ar mai numi ajutor, ci doar exercitarea profesiei. Iar în privința locuinței, nu vă faceți griji, am un apartament, care este gol de câteva luni bune și puteți sta acolo cât doriți și cât aveți nevoie, fără să plătiți vreo chirie.

    - De ce vreți să mă ajutați? întrebă Alina cu o vădită lipsă de încredere.

    - În primul rând, pentru că sunteți prietena Ioanei sau a Zoei, cum o cunoașteți dumneavoastră, iar prietenii ei, sunt și prietenii mei, i-a răspuns Ioan, privind-o pe Ioana în acel moment, cu toată tandrețea lui. Apoi, sunt avocat și am ales această profesie, din dorința de a stopa nedreptățile din lume.

   - Recunosc că mi-ar plăcea să scap din acest infern în care trăiesc de ani buni, dar să accept tot acel ajutor de care mi-ați vorbit, ar însemna să profit de bunăvoința dumneavoastră și nu pot face asta.

   - Doamnă, am observat că sunteți genul de om dispus să facă sacrificii, iar ceea ce vă sugerez eu, este ca în loc să vă sacrificați sănătatea și chiar viața, în avantajul pumnilor soțului dumneavoastră, să faceți un mic sacrificiu și să vă călcați pe mândrie, pentru a accepta ajutorul meu. Cu certitudine este mult mai ușor de îndurat acest sacrificiu.

     - Alina, te rog, acceptă ajutorul oferit de domnul Damadian și ai încredere în dânsul. Crede-mă că nu-ți va părea rău. Dacă spune că este dispus să te ajute, înseamnă că așa este, i-a zis Ioana, făcându-l pe Ioan să o privească plăcut surprins de asigurările pe care ea i le-a dat prietenei sale în privința lui.  

    Alina a chibzuit o clipă, și-a privit din nou cu atenție fiica, după care s-a uitat la Ioan și foarte decisă i-a zis:

    - Aveți dreptate cu tot ce mi-ați spus. Știu că nu va fi ușor să divorțez de el și să-l fac să înțeleagă că nu mai există cale de întoarcere, că de data aceasta nu am să-l mai iert, dar cu siguranță îmi va fi mult mai ușor decât să stau să suport această viață de infern. Așa că accept tot ajutorul pe care mi l-ați oferit, doar să-mi spuneți ce trebuie să fac în continuare.

    Cuvintele ei au adus un sentiment de ușurare în inimile celor trei prezenți și câte un zâmbet de mulțumire că au reușit să o facă să-și dorească o altă soartă pentru ea și pentru fiica ei și să vrea să lupte pentru această schimbare. De ușurare și fericire, Sanda s-a apropiat de mama sa și în timp ce a îmbrățișat-o cu grijă, i-a mulțumit pentru hotărârea luată.

    - În primul rând, trebuie să mergem la spital să vă consulte un medic, să vă îngrijească rănile și să scoatem un certificat medico-legal. Apoi vom depune o plângere la poliție, vom cere în instanță emiterea unui ordin de protecție și a unui ordin de restricție prin care soțul dumneavoastră nu are voie să se apropie la mai puțin de două sute de metri de dumneavoastră, de locuință sau de locul de muncă. Între timp, vom face demersurile pentru depunerea actelor de divorț, i-a explicat Ioan cu răbdarea și amabilitatea sa.

     - Adică, mâine dimineață trebuie să mă duc la spital și să-mi scot un certificat medico-legal? întrebă femeia, parcă pierdută în atâta informație primită.

      -  Nu mâine dimineață, ci în seara aceasta. Ca să nu vă răzgândiți până dimineață, lucru pe care nimeni nu și-l dorește, și mai ales că rănile pe care le aveți arată destul de rău și nu cred că mai suportă amânare, vom merge din seara aceasta la spital, iar mâine vom depune plângerea la poliție. Consider că așa este cel mai rezonabil, nu credeți? o întrebă Ioan cu o privire ce arăta că nu este dispus să accepte un refuz și ca planul făcut de el să nu fie respectat.

    - Bine, facem cum spuneți dumneavoastră, s-a conformat Alina, având o senzație stranie că prin cuvintele și ajutorul oferit de acest bărbat, pe care nu l-a mai văzut niciodată, dar despre care auzise atâtea lucruri admirabile de la Ioana, poate duce la bun sfârșit această bătălie și că alături de el se simte mai puternică ca niciodată. Zoe, te rog, mă ajuți să mă îmbrac? o rugă ea pe prietena sa, încercând să ignore durerile insuportabile în timp ce se ridică în șezut.

    - Sigur că da!

     - Bun, cât o ajuți tu să se pregătească, eu mă duc afară să dau câteva telefoane necesare ca lucrurile să meargă mai repede, a anunțat-o Ioan, privind-o și zâmbindu-i în felul său încurajator, înainte de a ieși.

     Imediat ce Ioan a părăsit camera, Alina nu s-a putut abține, ca plină de uimire, să facă următorul comentariu:

    - Doamne, Zoe, unde l-ai găsit pe bărbatul acesta? Pe lângă faptul că este foarte arătos, este și un adevărat înger.

    - Într-adevăr, este atât de amabil și are o inimă atât de mare, încât pare un înger, a completat și Ioana, căzând pe gânduri și simțind, pentru prima dată, cum o cuprind remușcările pentru toate acele lucruri rele pe care le-a spus despre el. Și nu eu l-am găsit pe el, ci soarta mi l-a pus în drum... sau cred că aș putea spune că el m-a găsit pe mine. 

    - Oricum, felul în care te privește și îți vorbește, demonstrează că se bucură  foarte tare că te-a găsit și că soarta l-a pus în drumul tău, a afirmat Alina și a zâmbit încrezătoare pe ceea ce a spus, atât cât i-a permis durerea din zona feței.

    - Hai să ne grăbim puțin! Spune-mi, preferi bluza aceasta sau pe aceasta? o întrebă Ioana, arătându-i cele două bluze pe care le avea în mână și ignorând complet comentariul ei, însă fără să poată ignora și inima care începuse să-i bată mai tare la auzul acelei remarci. 

     Cei doi au rămas la spital până când Alina a fost consultată și medicul i-a anunțat că din cauza rănilor destul de grave, va necesita internare pentru câteva zile. Sanda, fiica acesteia, a refuzat cu înverșunare să o lase acolo singură pe mama sa și cu ajutorul intervenției lui Ioan pe lângă domnul doctor, dar și pentru faptul că aceasta era destul de speriată și afectată de toată acea situație, medicul a hotărât să o interneze și pe aceasta, alături de mama sa, și să o țină sub supraveghere măcar în acea noapte. 

     Pe drum, Ioana nu se putea abține să nu întoarcă, din când în când, capul spre el și să-l privească cu admirație pentru ajutorul pe care i l-a oferit prietenei sale și pentru modul  remarcabil în care s-a implicat. Ioan i-a observat acele priviri, însă nu i-a răspuns la ele și și-a văzut liniștit de condus și de drum. Îi era clar că ea din nou îl vedea ca pe un sfânt, se uita la el cu o stimă desăvârșită și exagerată și nu acesta era modul în care Ioan voia ca ea să-l privească. Nu și-a oferit ajutorul pentru a-i demonstra ei ceva anume, nici măcar nu a intenționat să dezmintă toate acele monstruozități de care ea l-a crezut capabil, deși involuntar a făcut acest lucru, ci și-a oferit ajutorul pentru că Alina este o persoană importantă pentru ea și mai ales pentru faptul că a putut să o facă, pentru faptul că profesia lui i-a permis să intervină în sprijinul Alinei și a fiicei sale. 

    Cu puțin timp înainte de a ajunge acasă, Ioana a pus capăt acelei liniști din mașină și l-a întrebat:

    - Domnule Damadian, credeți că Alina va scăpa de data aceasta de soțul ei? Nu este prima dată când îl denunță sau când pleacă de acasă, însă el de fiecare dată a găsit-o și a reușit să obțină iertarea ei, ca apoi să o facă să plătească pentru aceste lucruri.

    - Dacă prietena ta rămâne fermă în această privință și refuză să-l mai ierte și de această dată, sunt șanse foarte mari să scape de el. Legea este de partea ei, iar faptul că fiica sa o susține și își dorește să plece de lângă tatăl său, va fi de un real ajutor. Am cunoscut cazuri în care copilul nu cunoștea cu exactitate ceea ce pătimea mama, și acesta o condamna pentru faptul că a plecat de acasă și că voia să divorțeze, susținându-l astfel pe tată, chiar și în instanță. Bineînțeles, copilul fiind manipulat foarte bine de către acesta. Oricum, astfel de specimene de nenorociți, ca și soțul Alinei, au și alte vicii sau nereguli ascunse, așa că voi începe să fac unele cercetări, ca să adunăm mai multe probe împotriva lui. Iar dacă găsim și alți martori dispuși să depună mărturie în favoarea Alinei, cazul este ca și rezolvat. Așa că nu-ți face griji, voi face tot posibilul să o scap pe Alina de soțul ei.

     - Sunt vreo două vecine care cu siguranță vor vrea să depună mărturie în favoarea Alinei, pentru că și ele o sfătuiau mereu să-l lase și să plece din casa lui, completă Ioana foarte sigură de acest aspect.

    - Ioana, vreau să te întreb ceva, dar vreau să-mi răspunzi foarte sincer. 

    - Sigur că da! l-a asigurat ea, ușor încordată de îngrijorarea și gravitatea văzute pe chipul lui Ioan.

    - În dățile în care ai fost la ei acasă și ai înnoptat acolo, s-a întâmplat vreodată ca el să te lovească și pe tine?

    - Nu. Încă de când l-am văzut prima dată, mi-am dat seama de răutatea care zace în el și am evitat mereu să merg acolo când el era acasă. În plus, niciodată nu i-a permis Alinei să aibă prietene sau ca acestea să o viziteze acasă și de aceea eu l-am văzut o singură dată. 

    Ajunși în fața casei, după ce a parcat mașina, Ioan a privit-o cu atenție să vadă dacă ea îi spune adevărul. Mulțumit de ceea ce a văzut pe chipul ei și anulându-și îngrijorarea ce se strecurase în inima sa, i-a zis:

    - Hai să intrăm în casă, deoarece s-a făcut destul de târziu.

    Au intrat fără ca vreunul să mai spună ceva, însă în momentul în care au început să urce treptele scării, Ioana și-a făcut curaj să-i spună ceea ce nu a îndrăznit pe tot drumul spre casă. Cum ea urca înaintea lui, s-a oprit brusc și după ce s-a întors cu fața la el, i-a zis:

     - Nu știu care a fost scopul dumneavoastră cu tot ceea ce ați făcut în această seară, însă vreau să vă mulțumesc din suflet pentru ajutorul pe care i l-ați oferit Alinei. Eu am încercat de nenumărate ori să o conving să pună capăt căsniciei de coșmar pe care o avea cu acel om, dar niciodată nu am reușit așa cum ați reușit dumneavoastră. De aceea, am să vă rămân veșnic recunoscătoare.

    - Și după tine, care crezi tu că a fost scopul meu ascuns? a întrebat-o Ioan, privind-o ca un atotștiutor și urcând o treaptă în plus ca să fie mai aproape de ea.

    - Păi..., începu ea să-i răspundă, fâstâcindu-se din pricina apropierii lui și a privirilor mult prea pătrunzătoare, probabil ca să-mi dovediți că m-am înșelat cu toate acele răutăți pe care vi le-am atribuit și ca să mă faceți să... 

    - Vezi tu, micuțo! a întrerupt-o el cu un zâmbet și mai proeminent. Problema este că din nou te înșeli. Nu acesta a fost scopul meu, nu am încercat să-ți dovedesc contrariul răutăților de care tu mă crezi capabil sau cât de mărinimos pot fi eu. Și aceasta pentru că ultimul lucru pe care mi-l doresc este ca tu să mă vezi ca pe un sfânt. Cunoști acest aspect, deoarece noi doi am mai avut această discuție. Nici măcar nu vreau să te simți obligată să-mi mulțumești sau să-mi fii recunoscătoare. Am ajutat-o și o voi ajuta pe prietena ta pentru că o pot face, pentru că profesia mea îmi permite acest lucru, dar și pentru faptul că am o imensă aversiune pentru nenorociții de teapa soțului ei, care încearcă să se impună în fața unei femei cu forța, cu ajutorul pumnului și care înțeleg conceptul de masculinitate într-un mod eronat și nesănătos. Tocmai de aceea, de-a lungul carierei mele am ajutat multe alte femei aflate în situații asemănătoare și am căutat ca agresorul să primească pedeapsa maximă. Și din aceste cauze, pe care ți le-am enumerat, nu vreau și nici nu ai motive ca să te simți datoare la mine.

    Ioan și-a expus motivele atât de ferm și de convingător, încât nu mai exista loc de niciun dubiu că tot ceea ce a spus, că aversiunea lui pentru genul acela de bărbați, nu erau adevărate. Ioana l-a ascultat și l-a privit cu atenție, ațintindu-l cu ochișorii ei negri, ale căror priviri timide și catifelate, aveau menirea să-i dovedească lui Ioan de ce a fost posibil ca el să se îndrăgostească de ea în modul acela special și fără limite, un mod ce trecea dincolo de timp, spațiu și de logică. După ce el a tăcut, au mai trecut câteva secunde în care ea s-a gândit la cele spuse de el, apoi, cu aceeași fâstâceală și cu timiditatea-i specifică, i-a zis:

     - Chiar și așa, eu tot vreau să vă mulțumesc foarte mult și să vă anunț că, în cazul în care aveți vreodată nevoie de vreun ajutor din partea mea, să nu ezitați să-mi spuneți.

    Ioan i-a zâmbit cu toată dragostea și privind-o curtenitor, a urcat încă o treaptă, astfel nemaiexistând nicio distanță între ei, și în timp ce se juca delicat cu o șuviță ce ieșise din împletitura părului, i-a mărturisit:

    - Știi foarte bine, că unicul lucru de care am nevoie din partea ta este să rămâi alături de mine și de fiul meu. Să continui să faci parte din viața noastră așa cum ai făcut-o și până acum, indiferent de ceea ce va veni și de ceea ce va trebui să înfruntăm împreună. 

    - În această privință nu trebuie să vă faceți griji, doar v-am jurat că nu voi mai pleca niciodată din această casă, doar dacă îmi cereți dumneavoastră să plec.

     - Asta niciodată, Ioana. Atunci când ți-am spus că viața mea este un iad fără tine, crede-mă că nu au fost doar niște cuvinte aruncate în vânt.

     Așa cum se așteptase și Ioan, aceasta s-a intimidat și mai mult în urma vorbelor lui, iar pentru faptul că privirea aceea albastră și bărbătească era mult prea intensă, Ioana și-a lăsat rușinată capul în jos. Gest ce i-a produs lui Ioan un impuls greu de stăpânit de a-i ridica fața și de a-i demonstra de ce el nu o mai poate lăsa să plece din viața lui, printr-un sărut plin de dragoste și de atracția aceea irezistibilă pe care ea i-o provoca din ce în ce mai mult. Dar cum nu voia ca ea să creadă că el profită de toată acea situație sau mai rău, să-i primească sărutul din recunoștința pe care era convins că i-o poartă, și-a ținut în frâu acea jinduire.

    - Domnule Damadian, nu vreau să profit de bunătatea dumneavoastră, dar credeți că este posibil ca mâine dimineață, după ce-l duc pe micuțul Ioan la grădiniță, să mă pot duce la Alina la spital? Mi-ar plăcea să o văd și de aceea vă rog foarte mult să-mi permiteți acest lucru.

    - Sigur că este posibil și aceasta fără să profiți de bunătatea mea, a asigurat-o el, oferindu-i din plin acea privire sinceră și încurajatoare.

    Iar de data aceasta a fost atât de încurajatoare, încât Ioana a îndrăznit să se apropie de el, să-l sărute gingaș pe unul dintre obraji și să-i șoptească la ureche:

    - Vă mulțumesc! Sunteți cel mai bun bărbat pe care l-am întâlnit în viața mea, de aceea nicio femeie nu rezistă lângă dumneavoastră fără să se îndrăgostească. 

    Imediat ce a rostit această concluzie, Ioana a făcut stânga împrejur și a urcat către camera ei în mare grabă, asigurându-se că nu va mai da ochii cu el, cel puțin până mâine. A avut curajul să-i spună acele cuvinte, dar nu a avut și cutezanța de a-l privi în ochi după ce le-a spus.

   Ioan s-a uitat după ea, cu un zâmbet ce trăda starea feerică ce-l cuprinse. Amândoi erau conștienți că ea tocmai i-a declarat din nou că este îndrăgostită de el, folosindu-se de întreaga specie din care face și ea parte, doar pentru a se referi la ea. Însă, ceea ce nu știau niciunul dintre ei, este că la tot acest moment al lor, consumat pe treptele scării, în întunericul din sufragerie s-a aflat un spectator. 

    Un spectator care, deși nu a putut să audă cuvintele șoptite pe care și le-au spus, pentru faptul că în sufragerie era întuneric, iar scara era luminată, a putut observa foarte bine apropierea neobișnuită dintre ei, joaca lui Ioan cu acea șuviță rebelă, sărutul ei lung pe obrazul lui, șoapta aceea la ureche, care l-a amuțit și l-a făcut pe acesta să-și întindă gâtul după ea până când nu a mai putut să o vadă. Toate aceste observări i-au dat de înțeles că motivul distanțării lui și amenințarea de care se temea există chiar în casa acestuia. Și aproape că nu-i venea să creadă, că acea copilă timidă și nesemnificativă îi poate cauza ei atâtea probleme și o obligă să facă lucruri de care nu se crezuse capabilă.

    În momentul în care Ioan s-a răsucit pe călcâie și s-a întors cu fața spre sufragerie, iar lumina a fost aprinsă de către respectivul spectator, zâmbetul de fericire de pe chipul său a fost numaidecât înlocuit de o expresie plină de uluire.

    - Bună, Sorina! Ce-i cu tine aici? 

    - Dacă Mohamed nu vine la munte, se duce muntele la Mohamed. Cum mi-ai spus că o să mă suni ca să ne vedem și au trecut două zile de la întoarcerea mea și tu nu ai făcut-o, m-am îngrijorat. Am crezut că ți s-a întâmplat ceva și ca să mă asigur că îngrijorarea mea a fost de prisos, m-am hotărât să nu mai aștept telefonul tău și să vin eu.

    - La ora aceasta? a întrebat-o Ioan, ușor deranjat de prezența ei acolo și ignorând total reproșul și ironia pe care le-a simțit în tonul folosit de ea.

    - Păi am venit mai devreme și mi-a ținut companie sora ta până ce a plecat în oraș, să se întâlnească cu Edi, iar eu am rămas aici să te aștept și am adormit pe canapea. M-am trezit adineauri, când am aprins lumina, i-a explicat ea, prefăcându-se că nu a văzut nimic din cele întâmplate între el și Ioana. Unde ai fost? Ioli nu știa nimic de tine, ne-a spus doar doamna Olga că ai plecat împreună cu bona fiului tău.

    - O prietenă de-a ei a avut o problemă familială și am însoțit-o până acasă la aceasta. Sorina, îmi pare rău că ai așteptat atâta timp și singură, dar dacă m-ai fi anunțat că vii, nu ai mai fi fost pusă într-o asemenea situație. 

    - Nu-i problemă. Important este că am reușit să te văd, deoarece nici nu ai idee cât de dor îmi era de tine, i-a zis ea într-un mod lingușitor, apropiindu-se de el și încolăcindu-și brațele în jurul gâtului său. 

    Fără să pară prea brutal, Ioan, simțind că până și aceste banale apropieri le suportă din ce în ce mai greu, a obligat-o să-și coboare brațele de pe umerii lui, apoi s-a depărtat încet de ea și a încercat să salveze situația, făcând pe gazda primitoare:Te servesc cu ceva? Vrei să bei ceva? 

    - Nu, mulțumesc! De altfel, eu voiam să-ți propun să mergem în clubul în care s-a dus și sora ta cu Edi. Ar fi frumos să ne distrăm toți patru, nu crezi?

    - Sorina, poate că nu este tocmai gentil din partea mea să refuz, dar în ultimile zile am avut un program foarte încărcat și în această seară chiar mă simt extenuat. În plus, știi că niciodată nu m-au încântat ieșirile în club. Dar dacă vrei, mai poți rămâne câteva clipe aici, să vorbim sau putem programa o ieșire în patru în altă zi, i-a propus Ioan, simțindu-se oarecum vinovat că nu a mai căutat-o în ultimele două zile.

    În alte circumstanțe, Sorina ar fi acceptat bucuroasă să mai rămână alături de el, însă după ceea ce a văzut și cu acea stare furtunoasă pe care o avea, tare îi era teamă că va face sau va zice ceva necugetat, care îi va strica toate planurile, iar ea nu voia asta. Și-a propus să acționeze cu răbdare și inteligență, ca să poată salva în continuare aparențele, astfel că i-a zis:

    - Mulțumesc, dar dacă ești obosit cred că cel mai bine ar fi să te odihnești. De altfel și eu, în situația mea, am nevoie de odihnă. Însă, vreau să-mi promiți că mâine ne vom vedea.

    - Îți promit. Te sun mâine ca să vedem cum facem, i-a zis Ioan nu prea încântat, dar conștient că nu are altă soluție deocamdată. Acum, permite-mi să te conduc.

    Sorina s-a străduit din răsputeri să ascundă revolta din interiorul ei. Acum îi era mult prea clar ceea ce se întâmpla de fapt cu Ioan și motivul pentru care a vrut să se despartă de ea și deși simțea o imensă nevoie de a-i striga toate acestea în față, nu o făcu și îi acceptă cu supunere gestul de a o conduce la ușă. Însă era hotărâtă ca lucrurile să nu rămână așa. 

     Iar hotărârea ei s-a văzut încă de a doua zi de dimineață, când s-a prezentat, foarte senină, în casa Damadian. Era atât de devreme încât Ioan nici nu se întorsese de la plimbarea lui pe lac. Ușa i-a fost deschisă chiar de către Ioana, lucru care o mulțumise cu adevărat pe Sorina, simțind că acea zi nici nu putea să înceapă mai bine pentru ea, deoarece încă de seara trecută se hotărâse să poarte o discuție cu aceasta.  

    - Mă bucur că mi-ai deschis tu, pentru că vreau să vorbesc ceva cu tine, i-a zis Sorina cu o atitudine de superioritate, intrând în casă pe lângă ea, fără să fie invitată și fără să salute.

    - Ce vreți să discutați cu mine? întrebă Ioana temătoare, având senzația că nimic bun nu avea acea femeie să-i spună, mai ales după privirea și felul urâcios în care i-a vorbit.

    - Vreau să-ți amintesc care este locul tău în această casă, că ești doar o simplă angajată, nimic mai mult. Și având acest statut, în cazul în care nu știai, iubitul meu, adică Ioan, care este șeful tău, nu are nicio obligație să facă pe taxiul cu tine sau să te însoțească acasă la prietenele tale. De aici înainte vreau să-ți rezolvi singură problemele, fără să-l implici și pe iubitul meu, deoarece, din cauză că ieri a trebuit să facă pe cavalerul cu tine, noi doi am pierdut o întâlnire romantică pe care o stabiliserăm de comun acord. Așa că aș avea rugămintea ca ceea ce s-a întâmplat aseară să nu se mai întâmple și să nu-mi mai ții iubitul ocupat cu nimicurile tale. Ne-am înțeles!

    Atât tonul folosit de aceasta, cât și privirile adresate Ioanei au fost extrem de usturătoare și răutăcioase. Însă acest fapt nu a împiedicat-o pe Ioana să-i susțină privirea acesteia cu îndrăzneală și într-un mod sfidător, ceea ce a surprins-o foarte mult pe Sorina, care se așteptase la o manifestare plină de obediență din partea acesteia. Dar surprinderea și mai mare a venit în momentul în care Ioana, fără să-i adreseze vreun cuvânt sau vreo replică, s-a urnit din loc și a plecat de lângă ea.

    - Fetițo, tu ai auzit ce ți-am spus? a întrebat-o Sorina foarte revoltată, prinzând-o de braț și împiedicând-o să plece, fără prea multă blândețe.

    - Da, am auzit perfect. Cumva mai ai să-mi spui și altceva? s-a interesat Ioana cu o stăpânire de sine uluitoare venind din partea ei, ceea ce a surprins-o și mai mult pe Sorina, care a privit-o cercetător, gândindu-se că se înșelase în privința ei și că era mai problematică decât crezuse inițial, iar după aceste gânduri, i-a răspuns mecanic:

    - Nu.

    Ioana a profitat de momentul în care Sorina a căzut pe gânduri și în timp ce și-a sustras singură brațul din strânsoarea ei, i-a zis:

   - Atunci, te rog frumos, să-mi dai drumul și să mă lași în pace!

    Iolanda tocmai cobora scările spre parter și văzând postura în care se aflau cele două, fără să audă ceea ce-și spuneau, deși era limpede că nu putea fi vorba de niște amabilități schimbate între ele, privi cu încruntare întreaga scenă. În momentul în care a ajuns lângă Sorina, care nu se arătă prea comodă cu apariția ei, Ioana plecase deja spre bucătăria casei. 

    - Bună, Sorina! Ce i-ai spus Ioanei? Am văzut că vorbeai cu ea.

    - A, bună, Ioli! a salutat-o ea, simulând bucurie pentru prezența ei acolo. Nimic important, doar am întrebat-o de micuțul Ioan. Știi tu, banalități din astea, încercam și eu să mă împrietenesc cu ea. Ioli, crezi că poți ca azi, să te descurci singură la agenție? Eu și Ioan vrem să ne petrecem ziua împreună.

    - Cred că da, i-a răspuns Iolanda, studiind-o cu atenție și cu suspiciune pe prietena sa, din cauza faptului că era convinsă că răspunsul ei a fost o minciună. 

    Peste un sfert de oră, când Ioan s-a întors de la plimbarea sa cu caiacul și a intrat în casă și a văzut-o pe Sorina acolo așteptându-l, a fost la fel de surprins ca și cu o seară în urmă și nu tocmai într-un mod plăcut.

    - Ce-i cu tine aici, așa de dimineață? o întrebă el.

    - Iubitule, ai uitat că azi trebuia să ne vedem?

    - Nu, nu am uitat. Doar că stabiliserăm să te sun eu și să hotărâm atunci la ce oră și unde ne vedem.

     - Ai dreptate, dar n-am mai rezistat să aștept. Ioan, înțelege-mă, mi-ai lipsit foarte mult și chiar îți duc dorul. Am nevoie de tine, mai ales în aceste momente, i-a explicat ea, venind lângă el și încercând din nou să-l atingă și să-l sărute.

    - Sorina, te rog! Uită-te cât de transpirat sunt! a respins-o el, folosindu-se din nou de transpirația excesivă de pe hainele sale.

    Aceasta a ignorat iar respingerea lui și agățându-se și mai mult de gâtul lui, și-a scos la înaintare toate farmecele și toată senzualitatea ei, atunci când i-a vorbit:

    - Nu-mi pasă! Ba chiar îmi placi și mă atragi și mai mult așa transpirat și cu ținuta aceasta sportivă care îți scoate în evidență musculatura corpului. Ioan, nu înțelegi că îmi este dor de tine? De ce te tot încăpățânezi să mă respingi?

    - Pentru că nu este nici locul și nici momentul pentru astfel de lucruri. Știi foarte bine că aici locuiește fiul meu și că nu-mi doresc să vină și să ne găsească într-o postură incomodă atât pentru el, cât și pentru noi. De aceea, te-aș ruga să înțelegi...

     Clinchetul produs de niște cești de cafea, ce anunța intrarea cuiva în sufragerie, l-a făcut pe Ioan să se oprească și să privească peste umărul Sorinei pentru a vedea despre cine este vorba. Era pentru prima dată în viața lui, când nu se bucura de apariția Ioanei în aceeași cameră în care se afla și el. Iar aceasta pentru că era ferm convins că imaginea aceea cu Sorina agățată de gâtul lui, nu a fost prea plăcută pentru ea. 

    Ioan s-a depărtat imediat de iubita sa oficială, iar în timp ce Ioana s-a apropiat și a pus tava, pe care o avea în mâini, pe măsuța de cafea din sufragerie, el a privit-o cu un sentiment de vinovăție. Și aceasta pentru că, în acel moment, chiar se simțea ca un trădător în fața ei. 

    - Îmi cer iertare că vă întrerup, dar v-am adus cafeaua, le-a zis Ioana, fără să-i acorde vreo privire lui Ioan, care nu înțelegea de ce îndeplinește ea astfel de servicii și cine ceruse acea cafea.

    De aceea, cu o privire încruntată și deranjat de situație, întrebă:

    - Ce-s cu astea? Cine ți-a cerut să servești tu cafeaua?  

    - Eu i-am cerut, iubitule, a intervenit Sorina, venind din nou cât mai aproape de el și luându-l de braț, asigurându-se că Ioana observă clar acea apropiere dintre ei. Vreau să începem această zi, luând micul dejun împreună. Dar cred că aș prefera să mâncăm pe terasă. Este o dimineață minunată! Așa că, tu ia tava asta de aici și du-o pe terasă! i-a poruncit aceasta Ioanei, pe un ton aspru și gesticulând din mână ca ordinul să fie executat cât mai repede.

    Ioana a fost surprinsă chiar și ea însăși de pofta nebunească ce se născuse în ea, de a lua acea tavă și de a o turna în capul acelei prefăcute. Nu se crezuse capabilă de asemenea sentimente, dar această femeie îi devenise cu adevărat antipatică într-un timp atât de scurt și nu din pricina geloziei, pe care îi era imposibil să nu o simtă, ci din cauza ipocriziei și a răutății de care dădea dovadă. Însă, manierele sale au ajutat-o să se abțină, să nu intre în jocul ei murdar, fiind convinsă că tot ce dorea Sorina era să o provoace, și să nu se coboare la un asemenea nivel. Astfel că a ales să se poarte cu diplomație, dar nu înainte de a-i răspunde privirilor ei dușmănoase, în aceeași manieră.

    Schimbul lor de priviri ostile a fost evident și pentru Ioan, căruia îi era limpede că Sorina încerca să o umilească pe Ioana cu acea atitudine. De asemenea, a putut să observe și diferența dintre privirile celor două. În ochii Sorinei puteai vedea o răutate autentică și colosală, ca și când cea mai mare cruzime s-a cuibărit în sufletul ei. În schimb, Ioana, deși a încercat să-și folosească cea mai înfiorătoare privire pe care o deținea, în ochii ei s-au putut regăsi blândețea, gingășia și bunătatea ce o caracterizau, iar acestă constatare i-a încălzit inima lui Ioan. Toate aceste observații l-au făcut să înțeleagă că ceva se întâmplase între ele în lipsa lui și făcând unele conexiuni în mintea sa, ajunsese să-și pună întrebarea dacă Sorina într-adevăr adormise pe canapea aseară sau văzuse momentul dintre el și Ioana. 

     În clipa în care aceasta din urmă s-a aplecat după tavă ca să o ducă pe terasa casei, așa cum i se poruncise, Ioan s-a repezit la ea și i-a cuprins numaidecât ambele mâini în mâinile sale, împiedicând-o să facă acest lucru. A privit-o adânc în ochi și cu căldură, apoi i-a șoptit:

    - Nu! Nu este necesar să faci asta. Tu nu pentru asta ești aici și știi foarte bine. 

    Ochii lui senini, calzi și blânzi, cu care s-a uitat la ea, i-au adus Ioanei, în mod miraculos, pacea din suflet de care avea nevoie. Preț de o clipă s-au hrănit amândoi cu acele priviri, iar Ioan a privit-o atât de pătrunzător, de parcă voia să-i spună prin acea cale, toate cuvintele pe care nu i le putea spune din pricina Sorinei. 

    Lucrurile ce se petreceau între iubitul ei și bona fiului său, erau și mai limpede pentru ea, odată cu acele priviri ce i-au confirmat bănuielile și mai ales odată cu reacția lui Ioan. 

    - Acum, te rog, du-te la Ioan în cameră și pregătește-l pentru grădiniță. Aceasta este singura ta obligație în această casă, i-a cerut el în felul său blând, oferindu-i și un surâs plin de afecțiune. 

    Fără să se poată abține, Ioan a urmărit-o cu privirea în timp ce ea i-a dat ascultare și a plecat, iar după ce s-a asigurat că nu-l mai poate auzi, deși se hotărâse să fie răbdător cu Sorina și cu insistențele ei, cum în acea situație era vorba chiar de Ioana, a lăsat deoparte acea răbdare și s-a întors cu niște ochi severi la Sorina și i-a zis:

    - Nu știu ce lucruri îți imaginezi tu, dar să fie pentru ultima oară când o tratezi așa pe Ioana și când îi dai ordine. Ne-am înțeles?

    - Dar ce-am făcut? Cum am tratat-o? I-am cerut doar să-mi aducă niște cafea și să ne servească micul dejun. În fond, este angajată ca servitoare în casa asta și are astfel de obligații, nu? i-a explicat ea, făcând pe inocenta și neștiutoarea.

    - Nu face pe nevinovata cu mine, Sorina, pentru că nu ține! a anunțat-o Ioan cu un glas calm, dar impunător. În plus, Ioana nu este angajată ca servitoare, ci ca bonă a fiului meu, ceea ce este diferit. Și chiar dacă ar fi fost, tot nu ți-aș fi permis să o tratezi în felul acela batjocoritor în care ai făcut-o. Mă surprinzi, nu te credeam în stare de o asemenea conduită. Nu ai niciun drept să-i tratezi pe oamenii din jurul tău cu superioritatea aceea lipsită de bun-simț și cu răutate, cu atât mai puțin pe angajații mei sau pe cei care locuiesc în casa mea. Adică aș fi reacționat la fel dacă era vorba de doamna Olga. Asta ca să nu-ți imaginezi tu cine știe ce.

    - Păi după felul în care reacționezi și înverșunarea cu care îi iei apărarea, aș putea să-mi imaginez foarte multe lucruri care se întâmplă între tine și bona fiului tău. N-am dreptate?

    Ioan a străpuns-o cu o privire și mai severă în timp ce s-a gândit cât de ușurat s-ar simți dacă i-ar spune adevărul despre tot ce exista în inima lui pentru Ioana și dacă ar pune capăt acelei simulări de relație pe care o avea cu ea. Dar cum știa că împrejurările nu-i permiteau să-și descarce sufletul în fața ei, a ales să renunțe la acea discuție contradictorie, care ar fi putut genera o nouă criză pentru Sorina, și i-a zis:

     - Nu-mi doresc să-mi încep ziua, certându-mă cu tine. De aceea, eu unul pun sfârșit acestei dispute aici, iar tu poți să crezi și să-ți imaginezi ce vrei. Mă duc să-mi fac un duș și să mă pregătesc de serviciu. În cazul în care mai dorești să luăm micul dejun împreună, mă poți aștepta.

    Ioan s-a urnit din loc și a plecat de lângă ea, fără să mai aștepte vreo replică din partea ei. Sorina, bănuind că odată ajuns la etaj, în mod cert se va duce și la Ioana ca să o consoleze și nesuportând nici măcar acest gând, se pare că problemele ei cu inima au ajutat-o din nou să-l rețină pe Ioan lângă ea. 

    Nu a apucat să ajungă la capătul scărilor, că un scâncet de durere și o strigare chinuită l-a întors din drum pe Ioan. Când a văzut-o pe Sorina cu fața schimonosită de suferința fizică ce o chinuia și că prezintă aceleași simptome ca data trecută, căută din priviri geanta ei și se repezi către ea. A vărsat iute tot conținutul genții și după ce a găsit flaconul, a cărui etichetă a memorat-o destul de bine pentru astfel de cazuri, i-a administrat Sorinei în mare grabă medicamentul salvator. 

    Știind că nu mai are cu ce să o ajute mai mult de atât, a rămas în fața ei și a privit-o cu neliniște, până ce aceasta a dat primele semne de revenire, respirând și el ușurat apoi.

    - I...oa...n, te... rog, vi...no lângă mi...ne! i-a cerut Sorina cu o voce întreruptă de durere, iar în momentul în care el i-a îndeplinit rugămintea și a luat loc lângă ea, aceasta s-a așezat cu capul pe umărul lui și a murmurat: Nici nu ai idee cât de multă nevoie am de tine și cât de bine îmi face să te știu în viața mea, să te știu așa lângă mine. Iubitule, fără tine nu aș putea să merg mai departe. De aceea, nu-mi place să ne certăm. În plus, vezi bine că-mi fac rău aceste certuri.

    Ioan a cuprins-o și el în brațe și i-a cerut cu blândețe să se liniștească, deși avea o senzație stranie că acel discurs al ei semăna teribil de mult cu un șantaj emoțional. Și din nou avea impresia că ea se folosește de boala sa pentru a-l reține lângă ea, ca și când Sorina prevedea apropierea despărțirii lor definitive și căuta să anuleze acest lucru cu acele vorbe cu care îi amintea lui Ioan de nevoia ei de el și de boala de care suferă. În plus, faptul că și-a revenit extrem de repede, după ce i-a administrat pastila, i se părea oarecum suspect. Pentru că în momentul în care el s-a așezat lângă ea și a luat-o în brațe, aceasta s-a relaxat numaidecât, nu a mai manifestat niciun fel de durere sau disconfort, respirație îngreunată și până și vocea îi era normală. Știa că de cele mai multe ori, îmbrățișările aduc unele beneficii, dar nu știa că acestea pot face și minuni în privința bolilor de inimă. 

    La două zile de la această întâmplare, Edi și Iolanda tocmai se întorceau de la restaurantul în care au fost să cineze împreună. Pe drum, între ei era o tăcere mormântală. De fapt, aceasta a fost și atmosfera pe tot parcursul acelei întâlniri dintre ei, deoarece Edi, oricât de mult s-a chinuit să o atragă într-o discuție pe Iolanda, nu a reușit pentru mult timp, acesta căzând imediat pradă gândurilor ce o frământau. Edi s-a străduit din răsputeri să aibă răbdare cu ea, să aștepte ca ea să ia inițiativa și să-i spună ce o îngrijora atâta. Dar văzând că ea nu avea de gând și cum scenariile din mintea sa, se transformaseră în adevărate drame, în momentul în care au ajuns în fața casei, înaintea ca Iolanda să coboare, a întrebat-o:

    - Iubita, ai de gând să-mi spui ce se întâmplă? De ce toată seara nu am primit mai mult de trei cuvinte din partea ta?

    - Ce vrei să spui?! i-a răspuns Iolanda printr-o întrebare, fiind foarte mirată.

    - Vreau să spun că toată această seară, tu ai stat mai mult pe gânduri și m-ai făcut să mă simt ca și cum am ieșit singur la întâlnirea noastră. În cazul în care nu ai fost conștientă, să știi că în seara aceasta am ieșit să cinăm împreună. Sau îți amintești să mă fi văzut și pe mine prin preajma ta, în seara asta? o întrebă el cu un sarcasm ascuțit.

    - Edi, te rog, nu reacționa așa! Ok, recunosc, nu am fost o companie prea plăcută în această seară, dar există ceva care chiar mă pune pe gânduri.

    - Ce? Spune-mi și mie, pentru că toată seara am așteptat să o faci.

    - Este vorba despre Sorina.

    - Ce-i cu ea?! întrebă acesta surprins.

    - Azi, am avut unele probleme legate de niște furnizori care au întârziat să ne trimită costumele pentru o filmare. În fine, ideea este că ne aflam amândouă în biroul meu și Sorina s-a certat foarte rău cu ei la telefon, adică a țipat îngrozitor și a gesticulat ca o nebună. Eu m-am speriat foarte tare, deoarece eram convinsă că o să facă o criză urâtă din pricina problemelor ei de inimă, însă nu a avut nimic.

    - Așa și? se interesă Edi, fiind confuz.

    - Nu înțelegi?! De când s-a întors de la controalele din Viena sau mai degrabă, de când a descoperit că suferă de această boală, cu mine la serviciu, a avut două astfel de crize, tot așa, din cauza micilor neînțelegeri sau probleme ce apar cu clienții,  cu furnizorii sau cu angajații, iar Ioan mi-a povestit că și cu el a avut vreo două crize. În plus, în primele zile se văita mai mereu, că se simte obosită, că are nu știu ce palpitații sau dureri, lua pastile cu pumnul și arăta chiar deprimată, iar acum, aceste lucruri s-au rărit din ce în ce mai mult, ca și când a uitat că este bolnavă. Ba chiar, are unele momente în care ai putea jura că este perfect sănătoasă și că nu există riscul ca inima să-i cedeze în orice moment. 

    - Adică... vrei să spui că poate fi o minciună treaba asta cu boala? întrebă el șocat de tot ceea ce i-a spus Iolanda.

    - Sincer, nu vreau să o acuz de o faptă atât de gravă. Este prietena mea și mă doare acest lucru, dar sunt unele chestii care mă pun pe gânduri și mă fac să fiu suspicioasă fără să vreau. Poate că este bolnavă într-adevăr, dar eu tind să cred că a exagerat și că nu este atât de bolnavă pe cât ne-a făcut pe noi să credem. De exemplu, astăzi după ce a închis apelul cu respectivii furnizori, eu am întrebat-o îngrijorată cum se simte, iar ea mi-a răspuns foarte senină că în afară că este nervoasă, se simte foarte bine. Ba chiar părea mirată de întrebarea mea. I-am amintit de crizele pe care le-a avut în trecut și de boala de care suferă, iar în acel moment, îți jur, că s-a albit la față. Imediat a devenit foarte agitată și când a încercat să-mi ofere niște explicații stupide, din punctul meu de vedere, s-a bâlbâit și îi tremurau mâinile. Apoi, toată ziua m-a evitat. Mi s-a părut că s-a comportat ca și cum practic a uitat complet că are probleme cu inima și că și-a adus aminte doar atunci când i-am spus eu. În plus, înainte, când lua pumnul acela de pastile, nu știu de ce, dar aveam senzația că le ia doar când eram eu de față și bineînțeles că se victimiza apoi toată ziua. Atunci, nu am observat acest lucru pentru că eram destul de afectată cu ceea ce i se întâmpla și îmi era extrem de milă de ea, dar acum, mai ales după cele întâmplate azi, aceste lucruri din trecut parcă au venit toate peste mine și mi-au întărit și mai mult suspiciunile. Și asta nu este tot, de când s-a întors îmi pare schimbată. Nu o mai simt ca pe prietena pe care o aveam înainte. Am impresia că nu o mai interesează nimic din viața mea, de mine și de prietenia dintre noi două. Nici măcar nu am putut să-i povestesc despre acest început al nostru, pentru că ea nu s-a arătat deloc interesată. Nu a fost curioasă nici despre despărțirea mea de Bogdan. Toată ziua nu face altceva decât să mă întrebe de Ioan și să vorbească despre el și mi se pare că o face într-un mod obsesiv. În plus, într-o dimineață, când a venit la noi acasă, am surprins-o vorbind cu Ioana și deși nu am auzit ce vorbeau, era evident că Sorina îi reproșa ceva și că nu s-a purtat prea amabil cu ea. Apoi, a doua zi la birou, a început să-mi pună diferite întrebări despre Ioana. De cât timp o cunoaștem, cum a ajuns să lucreze pentru fratele meu, cine a adus-o în casă și dacă Junior o place și se înțelege cu ea. 

    - Crezi că bănuiește ceva despre adevărata identitate a Ioanei?

    - Nu știu ce să cred. Dar toate aceste observații mă obsedează și nu pot să nu mă gândesc la tot ce ți-am povestit și să nu-mi fac griji că nimic bun nu va ieși de aici. Nici măcar nu știu ce să fac? Cum să procedez mai departe? 

    - Eu consider că în primul rând ar trebui să-i spui și fratelui tău despre toate aceste observări ale tale și despre toate bănuielile pe care le ai. Dacă este adevărat că se preface, tu realizezi că Ioan ar putea să pună capăt imediat relației cu ea și să fie liber pentru Ioana? Iubita, crede-mă și vreau să înțelegi și tu, că nimic nu l-ar face mai fericit pe fratele tău, decât să-și construiască o familie cu Ioana și cu Junior.

    - Știu! Știu acest aspect. Crezi că eu nu văd cât de trist este Ioan cu toată această situație, că o are în casă pe femeia vieții lui, dar nu poate fi cu ea? Iar acum, de când Ioana s-a distanțat de el, deoarece, probabil că tot din cauza Sorinei, de câteva zile a început să-l evite și să vorbească cu el doar strictul necesar, Ioan este și mai trist. Și nici ei nu-i este ușor, pentru că și ea are aceeași tristețe în ochi. Crede-mă, că privirile lor descumpănite nu ai cum să nu le observi și mă dor și pe mine, deoarece simt că într-o oarecare măsură și eu am contribuit la toată această încurcătură în care este băgat Ioan. Am înțeles că fericirea fratelui meu este doar alături de Ioana și am și acceptat acest lucru. Ba chiar, mi-ar plăcea foarte mult să-i văd împreună. Dar dacă îi povestesc lui Ioan despre toate bănuielile mele, știi foarte bine că el întotdeauna a spus în față ce are de spus și cu siguranță se va duce la Sorina să-i zică despre toate astea și să-i ceară adevărul. Iar dacă tot din ceea ce cred eu, se dovedește că au fost doar niște idei fără fundament, eu ce fac? Cum o să mai apar eu în fața Sorinei după ce m-am îndoit de ea, în felul acesta? întrebă Iolanda complet dezorientată de toate frământările ei cu această situație. 

     - Într-adevăr, fratele tău întotdeauna a fost un om direct și a spus cu franchețe tot ceea ce gândește sau simte, dar în același timp este și un om inteligent. Și sunt convins că nu va acționa imprudent, că va face și el propriile sale cercetări înainte de a se duce la Sorina cu aceste informații. Dar tu trebuie să-i spui, ca el să poată începe aceste cercetări și să nu mai trăiască în minciunile Sorinei. Deoarece și eu consider că bănuielile tale sunt destul de întemeiate, după tot ceea ce mi-ai povestit. 

    - Da, poate că ai dreptate și așa ar trebui să fac, i-a zis Iolanda îngândurată.

    Edi a privit-o cu drag pentru o secundă și a zâmbit discret mulțumit de ceea ce vedea, apoi s-a apropiat de ea și a început să o mângâie pe obraji cu dosul degetelor, în timp ce a întrebat-o:

    - Mai există și altceva care să te preocupe? Sau acesta a fost unicul motiv pentru care ai avut acestă stare în seara asta?

    - Nu, nu mai există nimic altceva. De ce crezi că ar mai fi și altceva?

    - Deoarece, pentru o clipă m-am speriat. Am crezut că vrei să te desparți de mine și nu știi cum să mi-o spui. Mi-a fost teamă că ai realizat că eu nu sunt ceea ce ai sperat sau că relația noastră nu este așa cum te așteptai și că ești dezamăgită și vrei să renunți, i-a mărturisit Edi cu o vădită durere în ochi, doar la simplul gând că urma să o piardă.

    - Prostuțule, cum ai putut să crezi așa ceva? întrebă Iolanda îngrozită de temerile lui și îmbrățișându-l iute. Tu tot nu ești convins cât de mult îmi placi, cât de fericită mă faci și cât de important ai devenit în viața mea? 

    - Hm, păi, iubito, se pare că nu ești suficient de convingătoare și că ar trebui să te străduiești mai mult în această privință, i-a zis Edi cu o privire jucăușă, dar și ispititoare în același timp, schimbând sensul discuției și cerându-i din ochi un sărut care să ateste sentimentele ei pentru el.

    - În acest caz, sper ca asta să te convingă odată pentru totdeauna că tu nu mai scapi de mine, i-a spus Iolanda, intrând în jocul lui seducător și începând deja să-l sărute. 

       Și cum Edi nu s-a mulțumit doar cu acel sărut și voia să o simtă cât mai aproape, a ridicat-o pe brațe, a îndemnat-o să-și pună picioarele de-o parte și de alta a corpului său, după care a strâns-o în brațe și a început să o sărute cu o dorință arzătoare ce parcă nu mai putea fi controlată. 

    Clipe bune s-au sărutat și s-au desfătat cu mângâierile fierbinți oferite unul altuia. Trecând peste unele limite și chiar și haine, cu ajutorul acelor atingeri pătimașe, au început să se cunoască și fizic. Și cum mâinile și simțurile lor descopereau forme, sentimente și reacții din partea amândurora, care îi incitau și mai mult, lucrurile au început să se desfășoare fără rețineri. 

    Edi a realizat că dacă nu se opreau în acea clipă, avea să-și piardă și ultimul strop de luciditate care i-a mai rămas și că se va comporta nebunește, lăsându-se pradă dorinței mistuitoare care îl chinuia.

    - Frumoaso, dacă nu ne oprim acum, îți jur că nu mai țin cont că ne aflăm într-o mașină, în fața casei fratelui tău și că nu este cel mai potrivit moment și o să fac dragoste cu tine aici, a anunțat-o el, cu o voce răgușită și continuând să-i alinte pielea gâtului cu buzele sale, ca la final să urce către gura ei și să o sărute din nou cu aceeași pasiune dominatoare.

    - Și de ce nu te oprești? l-a întrebat Iolanda printre săruturi, deși nu dădea nici ea vreun semn că ar vrea să pună capăt acelui moment.

     Edi s-a oprit brusc din dezmierdările lui, i-a cuprins capul în palmele sale și după ce a fixat-o cu ochii săi albaștri și încărcați de dorință, i-a vorbit cu o așa patimă de parcă și-a descărcat tot oful ce-l purta în suflet:

    - Pentru că nu mai pot, pentru că pur și simplu mă înnebunești, mă fascinezi, mă faci să mă simt ca un obsedat sexual și chiar sentimental și asta pentru că îmi este din ce în ce mai greu să mă abțin, să-mi stăpânesc dorința de a te vedea zilnic, cât mai multe ore, de a te avea lângă mine, de a te simți, de a te atinge, săruta și de a face dragoste cu tine.

     A tăcut și a așteptat o reacție din partea Iolandei, însă aceasta a rămas complet amuțită după destăinuirea lui, de parcă a uimit-o total cele spuse de Edi. El i-a cercetat cu atenție fiecare expresie de pe chipul ei, iar atunci când tăcerea aceea începuse să-i zgârie urechile și să-i creeze o stare de disconfort, a reluat:

    - Ioli, poate mă crezi disperat și poate chiar sunt. În acești ani, în care m-am distanțat, am crezut că odată cu trecerea timpului și cu maturizarea, nu vor mai exista acele sentimente în privința ta, care să-mi controleze orice gând și orice minut din viață sau poate nu cu aceeași intensitate. Însă a fost nevoie să mă apropii din nou de tine, să mă pierd din nou în verdele ochilor tăi, să văd ce se simte când te am în brațele mele, când te sărut și când te ating, ca să devin și mai dependent de tine. Și cu toate acestea, nu vreau să crezi că pun vreo presiune pe tine. Vreau să fac lucrurile cum se cuvine și să nu le grăbim. Prefer să o luăm încet, dar să mergem pe un drum sigur.

    - Și cum crezi tu că s-ar cuveni să facem lucrurile? întrebă ea, privindu-l cu niște ochi pătrunzători. 

    - Ceea ce am vrut să-ți spun este că, deși te doresc ca un nebun, sunt hotărât și capabil să-ți ofer timpul de care ai nevoie, până când ești pregătită să trecem și la această etapă a relației noastre, i-a zis Edi, explicându-i clar ceea ce a vrut să-i spună de la bun început.

    - Și de ce crezi tu, că eu aș avea nevoie de mai mult timp? întrebă din nou Iolanda, uitându-se la el cu amuzament din pricina nesiguranței lui.

    - Pentru că eu știu clar ce vreau. Eu te doresc lângă mine, în viața mea și în patul meu, de ani buni și nu există loc de nicio îndoială, dar tu, abia acum mă cunoști mai bine. Abia acum începi să mă descoperi ca om și ca bărbat și ținând cont că ai ieșit de curând dintr-o relație care a durat câțiva ani și care, probabil în viziunea ta, era o legătură ce avea să dureze pentru totdeauna, consider că te simți ușor bulversată și că ai nevoie de mai mult timp și ca lucrurile dintre noi doi să meargă într-un ritm mai lent. 

    - Sincer, apreciez și îți mulțumesc pentru gestul tău de gentleman de a avea răbdare să mă aștepți, însă te asigur că nu este nevoie. La fel ca și la tine, nici la mine nu există niciun dubiu cu ceea ce vreau. Edi, cumva nu ai simțit aceeași dorință și din partea mea?

    - Ba da! Normal că da! Și crede-mă că acest lucru îmi îngreunează și mai mult misiunea, i-a răspuns el înverșunat, eliberându-se și de această povară. 

    - Misiunea ți-o îngreunezi tu singur, i-a replicat Iolanda foarte sigură pe afirmație ei, ceea ce i-a produs o confuzie lui Edi.

    - Ce vrei să spui?

    - Că te doresc cu aceeași intensitate cu care mă dorești și tu, că mă atragi așa cum nu m-a mai atras niciun bărbat până acum, că sunt convinsă că tu ești alesul, că am fost o mare fraieră că mi-am dat seama de asta prea târziu și că nu vreau să te pierd. Nu știu de unde ți-a venit ideea asta, că eu aș avea nevoie de timp ca să-mi definesc sentimentele sau ca să fiu sigură că te doresc. Edi, eu te iubesc! Și te iubesc pentru totdeauna și nici nu vreau să te îndoiești vreodată de asta, pentru că acum sunt mai sigură ca niciodată de sentimentele mele.

    Preț de o clipă, Edi doar a privit-o cu ochii mari, fiind complet mișcat de declarația ei de iubire și mai ales de felul în care a făcut-o, apoi a adus-o la pieptul său și a îmbrățișat-o cu o pornire nestăpânită, de a o simți cât mai aproape de el, iar după o altă clipă, fără să slăbească acea îmbrățișare pătimașă, i-a șoptit:

    - Iubita mea, îți jur că mă faci să mă simt cel mai fericit bărbat din lume!

    - Și eu mă simt la fel de fericită alături de tine, i-a mărturisit Iolanda, depărtându-se puțin din îmbrățișarea lor, doar ca să-l poată privi în ochi.

    Declarațiile lor de dragoste au fost pecetluite cu un nou sărut a cărui inițiativă a avut-o Edi. Iar atunci când a simțit că se aventurează iar pe tărâmuri pline de tentație și de pasiune, și-a adunat toată stăpânirea de sine și s-a oprit. A privit-o în ochi și după ce a oftat, i-a zis:

    - Ca să nu profit chiar în această seară și în acest loc, de ceea ce tocmai mi-ai declarat, cred că s-ar cuveni să plec cât mai repede.

    - Ai dreptate, s-a făcut destul de târziu și ar trebui să ne purtăm cu ceva mai multă decență și maturitate. Totuși, ne aflăm într-o mașină și pe stradă, l-a aprobat ea, încercând să destindă atmosfera cu o glumă ironică.

    În cele din urmă, după alte câteva săruturi, cei doi îndrăgostiți au reușit să-și ia la revedere unul de la celălalt, deși era destul de evident că amândoi au depus eforturi considerabile ca să o facă, deoarece exista între ei o atracție năvalnică care, de această dată, le-a îngreunat misiunea la ambii.

    Iolanda a intrat în casă cu un zâmbet enorm zugrăvit pe chipul ei frumos și ar fi fost evident pentru oricine, că fericirea pe care o simțea îi ieșea prin toți porii. Zâmbetul acela încă exista și după minute bune de când și-a luat la revedere de la el, timp în care a stat întinsă pe pat, a privit tavanul și a visat cu ochii deschiși la tot ceea ce s-a întâmplat și și-au spus. 

    La un moment dat, telefonul a anunțat-o că a primit un mesaj și sperând că este de la Edi, a verificat destinatarul mesajului foarte nerăbdătoare, iar atunci când a citit următorul mesaj: „Frumoaso, acum am ajuns acasă și deja îmi este dor de tine. Spune-mi, cum să fac să rezist până mâine seară, când te voi revedea?", zâmbetul de pe chipul ei a devenit și mai proeminent. 

    Nu s-a lăsat mai prejos și i-a scris și ea: „Și mie îmi este foarte dor de tine și de când am intrat în casă, nu am făcut altceva decât să mă gândesc la tine. Nu știu cum să te ajut, pentru că nu am idee nici cum voi reuși să rezist și eu". Nu a trecut un minut că un nou mesaj din partea lui Edi a sosit: „Încă mai simt savoarea buzelor și a pielii tale, pe buzele mele și amân să mă spăl pe dinți de teamă să nu o pierd, deoarece este singura consolare pe care o am până mâine." La acest mesaj, care i-a mărit bătăile inimii de emoție, ea i-a scris: „Iar eu amân să-mi dau hainele jos, pentru că miros a tine. Parfumul tău, ce a rămas pe ele, mă ajută să-mi alin dorul." 

    Cum acum îi era clar că și Iolanda împărtășește aceeași dorință ca și el, Edi și-a permis să ridice ștacheta și să-i scrie: „Ioli, iubita mea, mi-ar plăcea enorm de mult să fiu lângă tine în acest moment. Să-ți dau eu jos acele haine și apoi să-mi las mirosul și pe pielea ta, cu ajutorul mângâierilor și a săruturilor mele."

    Mesajul lui Edi i-a provocat o emoție caldă ce s-a răspândit cu iuțeală în tot corpul și care i-a amețit toate simțurile pentru un moment. Apoi, a făcut-o să realizeze cât de mult îl dorește fizic și spiritual pe acest bărbat și de asemenea, să se întrebe: de ce se chinuiau amândoi ca doi adolescenți? De ce și pentru ce mai aveau nevoie de timp, când era limpede pentru amândoi ceea ce-și doresc și direcția în care se îndreaptă relația lor? Erau doi oameni maturi și responsabili de actele lor, așa că pentru ce atâta vorbă, tărăgănare și abținere. Și mai ales, de ce să-l mai tortureze pe Edi cu acea așteptare, când el râvnește la un astfel de moment de atâția ani? În plus, simțea că acea abținere și amânare începe să o tortureze și pe ea.

    În timpul acestor întrebări și frământări ale Iolandei, Edi privea cu nerăbdare ecranul telefonului în așteptarea unui alt mesaj din partea ei. O adiere de dezamăgire i-a traversat chipul când au trecut două minute, iar el nu a primit niciun mesaj. Crezând că ea a pus capăt acelei comunicări a lor și sperând că nu a deranjat-o conotația dată ultimului său mesaj, a lăsat telefonul jos și s-a ridicat hotărât să se ducă la baie și să se pregătească de somn, deși știa că nu va adormi prea curând. Nu a apucat să ajungă la ușă, pentru că s-a întors grabnic din drumul său când sunetul, pe care îl așteptase cu ardoare mai devreme, s-a făcut auzit. A citit cu o emoție crescândă mesajul scris de ea și din cauza conținutului, l-a citit și a doua și chiar și a treia oară, ca să se asigure că nu a început să viseze cu ochii deschiși. I se părea de necrezut că și a patra oară ochii lui au citit tot următoarele cuvinte: „Atunci, fii pregătit să o faci! Pentru că eu tocmai m-am urcat în mașină și mă îndrept către tine". În cele din urmă, s-a convins că mesajul scris de ea este real și cu degetele tremurându-i de emoție pe ecranul telefonului, a anunțat-o: „Te aștept cu nerăbdare, iubito!"

    Cincisprezece minute au trecut până când soneria telefonului a fost înlocuită de soneria de la ușă. Însă, lui Edi, care s-a învârtit ca un leu în cușcă în tot acest timp, i s-au părut cele mai lungi cincisprezece minute din viața lui.

    În momentul în care a deschis ușa și din spatele ei a apărut femeia pe care o aștepta de o viață, s-au privit intens câteva secunde, iar apoi, fără vreun cuvânt rostit, s-au năpustit unul în brațele celuilalt și au început să se sărute cu înfocare, ca și când tocmai au fost eliberați din cuștile în care au fost ținuți captivi și acum, că erau liberi, se puteau desfășura și iubi în voie. 

    Dacă li s-ar fi cerut să spună care dintre ei doi a închis ușa apartamentului sau să reproducă drumul până în dormitor nu ar fi știut să o facă, însă ar fi știut să descrie, cât mai amănunțit posibil, fiecare atingere, fiecare îmbrățișare pătimașă, fiecare sărut pasional și fiecare senzație produsă de acestea. Stăpâniți de o pasiune mistuitoare, încă din clipa în care Edi a deschis ușa și s-au putut vedea din nou în acea seară, amândoi au fost conștienți doar de prezența celuilalt, fără să-i mai intereseze de orice altceva din jurul lor, ci doar căutând cu disperare să se simtă unul pe celălalt cât mai aproape și cât mai intens cu putință.

    Ajunși în dormitor, Edi a luat-o în brațe și înainte să o așeze pe pat, realizând importanța momentului pe care-l trăiau, s-a oprit din acele sărutări aprige, a privit-o cu o expresie extrem de serioasă, dar cu ochii înflăcărați de dorință și de o iubire dominatoare, și a întrebat-o:

    - Ești sigură că asta vrei?

    - Încă mai ai dubii în această privință? i-a răspuns ea cu o altă întrebare, dar nu mai devreme de a-și da ochii peste cap din pricina neîncrederii lui. 

    - Nu. Doar că, nu sunt sigur dacă tu știi la ce te expui.

    - Adică? întrebă Iolanda nedumerită, fiind ea cea care de această dată l-a privit adânc în ochi și cu seriozitate.

    Înainte să-i explice, Edi a adoptat o figură atât de gravă și lipsită de superficialitate, de parcă era în joc însăși viața lui. Apoi, pe un ton care trăda aceeași importanță și seriozitate a lucrurilor, i-a zis:

    - Ioli, dacă vei fi a mea în această seară, vei fi a mea pentru toată viața și fără nicio șansă de eliberare din acest pact. Așa că, te mai întreb încă o dată: Ești sigură că vrei să faci asta?

    Iolanda i-a zâmbit cu drag și vădit încântată de ceea ce a anunțat-o el și i-a răspuns:

    - Mai sigură ca oricând. Dar tu ești sigur că vrei să te pricopsești cu o răsfățată, imatură și cu o mofturoasă puerilă pentru toată viața?

    Auzindu-i întrebarea și amintindu-și că acelea au fost chiar cuvintele folosite de el într-unul din momentele în care ea l-a adus la exasperare, Edi a surâs discret, s-a uitat la ea cu o privire seducătoare și încărcată de iubire, ca și când privea la cel mai dorit și neprețuit lucru pentru el.

    - Dacă m-ar întreba cineva, în același timp în care m-ai întrebat tu acest lucru, dacă îmi doresc să mai trăiesc, la amândoi v-aș răspunde că da. Însă, cel mai sigur, aș fi de da-ul oferit ție. Iubito, ești tot ce am așteptat în această viață și te vreau cu tot ceea ce reprezinți tu, răsfăț, imaturitate sau mofturi. Te-am iubit dintotdeauna așa cum ești și n-aș schimba nimic la tine, pentru că dacă aș face-o, n-ai ma fi femeia de care eu m-am îndrăgostit. 

    - Dacă amândoi suntem siguri de ceea ce vrem, atunci ce mai aștepți? De ce nu pui capăt acestei așteptări și de ce nu-mi arăți cât de mult mă vrei cu tot ceea ce reprezint eu? l-a întrebat privindu-l cu cei mai provocatori ochi verzi.

    - Cu cel mai mare drag voi face asta. Ba chiar, să știi că mă simt onorat că am această ocazie, a anunțat-o și Edi cu o voce șoptită, în timp ce s-a apropiat de pat cu ea în brațe și după ce a așezat-o cu delicatețe, a început să o sărute și să facă dragoste cu ea. 

    După ce pasiunea arzătoare ce s-a dezlănțuit între cei doi a fost domolită, Edi a păstrat-o pe Iolanda cu ardoare la pieptul lui, clipe bune, iar pentru faptul că fața toată îi era încruntată și o seriozitate profundă îi era întipărită pe aceasta, Iolanda l-a întrebat:

    - La ce te gândești? De ce ești așa de serios?

    - La noi, la ceea ce tocmai s-a întâmplat și la faptul că mâine seară îmi va fi imposibil să mă aflu singur în patul acesta și doar să-mi amintesc clipele petrecute cu tine în el. 

    - Nu înțeleg, ce vrei să spui? continuă ea cu întrebările, devenind confuză de cuvintele lui, dar mai ales de gravitatea văzută pe chipul acestuia.

    După ce a inspirat puternic, Edi s-a ridicat în șezut, obligând-o și pe ea să facă același lucru, a privit-o în ochi cu o intensitate copleșitoare și cu aceeași seriozitate, i-a zis:

    - Că vreau să te muți cu mine aici, chiar începând de mâine.

    Un moment destul de lung doar a așteptat o reacție din partea ei, însă aceasta efectiv a rămas năucită de propunerea lui și nu a avut nicio reacție. Motiv pentru care Edi, a luat-o de mâini și vorbind cu înflăcărare, a reluat:

    - Poate ți se pare o nebunie ceea ce-ți propun, dar crede-mă că nu mai pot și nici nu mai vreau să stau departe de tine, nici măcar acele câteva ore până în seara următoare când urmează să ne reîntâlnim. Ioli, ceea ce ți-am spus mai devreme este real. Pentru faptul că tocmai ai fost a mea în acest pat, n-aș suporta ca mâine de exemplu sau în următoarele zile din viețile noastre, după ce ne vedem, să te las la tine acasă și eu să mă întorc singur aici, să mă mulțumesc doar cu amintirea și să aștept din nou o ocazie în care să te pot avea iar în brațele mele. Iubito, până acum nu m-a deranjat nicicum singurătatea în care am trăit, nu mi-am dorit niciodată pe cineva alături, însă cu tine este altceva. Pe tine te vreau lângă mine în orice zi, în orice seară, vreau să te pot ține în brațele mele și să-ți simt prezența în fiecare noapte, vreau să mă trezesc lângă tine în fiecare dimineață, vreau să luăm micul dejun împreună, să ne luăm rămas bun înainte de a pleca fiecare la serviciul său, iar seara să ne reîntâlnim din nou aici și să ne bucurăm unul de celălalt. Adică, vreau să trăiesc cu tine, Ioli. Iar dacă ți se pare prea mic acest apartament, putem căuta ceva pe gustul tău. Știu că tu ești obișnuită să trăiești cu anumite comodități și își promit că...

    - St! a rostit ea, forțându-l să tacă. Nu spațiul este motivul pentru care nu m-aș muta cu tine. 

    - Atunci care ar fi motivul? a întrebat el, fără să-i mai lase timp să continue să vorbească, fiind convins că urma un dar din partea ei. 

    - Faptul că... exact cum ai spus și tu, este o nebunie. Edi, suntem iubiți în mod oficial doar de... o săptămână și câteva zile și simt că deja lucrurile evoluează prea repede.

    - Pentru mine ar fi o nebunie curată să nu te am aici, lângă mine, în fiecare zi. Iar în privința faptului că lucrurile se desfășoară prea repede între noi, îmi pare rău, dar tu singurică ai provocat asta. Eu am căutat să mă port cavalerește, te-am dus frumos la tine acasă după ce am luat cina în oraș și m-am chinuit să nu te invit la mine acasă, deși mi-am dorit să fac asta încă de prima dată de când am ieșit împreună. Dar tu singură te-ai autoinvitat și ai făcut ca relația noastră să treacă la o altă etapă, iar acum, eu vreau să trecem și peste următoarea etapă după aceasta și să locuim împreună.

    - Ești sigur că reziști să locuiești cu mine? întrebă Iolanda, căznindu-se să rămână serioasă.

     Edi s-a apropiat și mai mult de ea, i-a cuprins chipul în mâinile sale și după ce a privit-o cu aceeași seriozitate debordantă în ochi, i-a răspuns:

    - Sunt sigur că nu mai rezist fără să locuiesc cu tine.

    - În acest caz, accept să mă mut aici cu tine, l-a anunțat ea cu o vădită convingere și cu fericirea întipărită pe fața ei.

    - Ești sigură?

    - Foarte sigură! a repetat aceasta cu o convingere și mai evidentă, ceea ce l-a făcut pe Edi să-i mulțumească pentru fericirea provocată cu un sărut tandru și amoros.

    - Ok. Atunci, chiar mâine voi merge să vorbesc cu fratele tău și cu mama ca să-i anunț de hotărârea noastră, iar tu îți vei face bagajele în timpul ăsta.

    - O! Doamne, nici nu m-am gândit la asta! Ce va spune Ioan când va afla? Cu siguranță i se va părea o absurditate din partea noastră și posibil că și mamei tale la fel, a exclamat Iolanda foarte îngrijorată de acest aspect.

    Doar că îngrijorarea ei nu a durat prea mult, deoarece Edi a anulat-o prin săruturile fierbinți pe care a început să i le ofere și prin mângâieri îndrăznețe și provocatoare, în timp ce i-a spus:

    - Nu-ți face griji și lasă asta în seama mea. Acum, lasă-mă să mă bucur în continuare de tine și de această primă noapte împreună.  

    Dimineață, când Ioan cobora scările, pregătit să plece la cabinetul său de avocatură, a avut parte de o adevărată surpriză când i-a văzut pe Iolanda și pe Edi intrând în casă, la ora aceea matinală, fiind foarte veseli și fericiți amândoi. 

    - De unde Dumnezeului veniți la ora asta? Iolanda, tu nu ai înnoptat acasă? întrebă Ioan, privindu-i pe amândoi în felul său mustrător.

    - Nu, eu...

     - Ioan, sora ta a rămas la mine azi-noapte, i-a explicat Edi, adoptând o atitudine bărbătească și arătând a fi gata oricând să-și asume răspunderea pentru faptele lui, întrerupând-o astfel pe Iolanda să dea acele explicații, deoarece era evident pentru oricine că se teme de reacția fratelui ei.

    Ioan i-a privit amănunțit pe fiecare în parte și pe lângă crisparea de pe fețele lor în așteptarea unei reacții din partea lui, acesta a putut observa limpede și satisfacția, mulțumirea și fericirea dobândite de cei doi în urma nopții petrecute împreună. Nu a mai avut nevoie de alte explicații, deoarece a înțeles perfect ceea ce se întâmplase și de asemenea că cei doi mai aveau și altceva de mărturisit și că urma să fie surprins în continuare. Așadar, cu un aer solemn, le-a făcut semn să intre în sufragerie, să ia loc și după ce și-a așezat și el servieta pe unul dintre fotolii, și-a încrucișat mâinile la piept, i-a privit cu seriozitate și pe un ton ponderat le-a spus:

    - Înțeleg. Îmi este foarte clar și care a fost motivul pentru care a rămas la tine și presimt că nu doar pentru asta vă aflați amândoi aici și că mai urmează să-mi spuneți și altceva. Așa că, începeți să vorbiți!

    Iolanda a încercat să vorbească tot ea prima, dar Edi i-a făcut semn că vrea să ia el cuvântul și după ce a primit consimțământul ei, acesta l-a privit pe Ioan în același fel ca mai devreme și în cel mai direct mod posibil i-a zis:

    - Am hotărât amândoi ca, începând de azi, să ne mutăm împreună la mine în apartament.

    Ioan a fost extrem de uluit de vestea primită și pentru început doar i-a privit cu niște ochi mari. Apoi a chibzuit puțin la toată acea situație, după care le-a spus:

    - Consider că înaintați prea repede în această relație și nu știu cât de benefică vă va fi această grabă. Exact cum a spus și mama ta, până acum puțin timp, voi doi nu făceați altceva decât să vă evitați cu orice preț unul pe celălalt, iar acum, nici măcar după două săptămâni de când ați început să ieșiți împreună, voi deja vreți să vă mutați împreună?

    -  Știu că pare o nebunie din partea noastră, însă te asigur că amândoi știm perfect ceea ce ne dorim și unde vrem să ajungem cu această relație. Eu unul, pur și simplu, nu mai concep să stau departe de sora ta, după ce am visat și am așteptat atâta să fiu cu ea. Ioan, omule, tu ar trebui să ne înțelegi mai bine ca oricine, deoarece tu ai suferit și suferi după Ioana, la fel cum eu am făcut-o după sora ta. Gândește-te, dacă mâine ți-ai rezolva problema cu Sorina și ai începe o relație cu Ioana, în adevăratul sens al cuvântului, ai putea să mai stai vreo clipă departe de ea, ai putea să accepți să stați în continuare în camere separate sau mai rău, să locuiți în locuri diferite, așa cum este cazul meu și al Iolandei? 

    Întrebarea lui Edi, pentru moment, a rămas fără răspuns, deoarece Ioan, cum se afla cu fața la scări, a rămas cu privirea pironită la Ioana, care tocmai cobora spre parterul casei și care a auzit perfect cuvintele lui Edi, ceea ce a făcut-o să se oprească din mers în capătul scărilor. 

    Pentru câteva secunde, cei doi s-au privit în ochi cu o profunzime desăvârșită și plină de însuflețire. Dar în momentul în care Edi și Iolanda și-au întors capetele și au privit și ei către locul în care Ioan a rămas cu privirea încremenită, Ioana, la fel cum a procedat și în ultimele zile, a evitat să-l mai privească pe Ioan și și-a continuat drumul spre bucătăria casei, spunând doar un „bună dimineața" la toți, în momentul în care a trecut prin sufragerie. 

    - Îmi pare rău, n-am știut că este aici și că poate auzi discuția noastră, și-a cerut iertare Edi cu un regret sincer, fiind clar pentru toți că Ioana a auzit fiecare cuvințel de-al lui.

    Ioan a privit în urma ei, până ce aceasta a închis ușa de la bucătărie, cu o vădită tristețe apărută pe chipul său. Faptul că Ioana, în ultimele zile, a căutat cu orice preț să pună o anumită distanță între ea și el, că îl evita cât mai mult posibil, vorbindu-i și stând în prezența lui doar atât cât îi cerea rolul de bonă a fiului său, pe acesta îl durea indiferența ei mai mult decât își putea imagina ea. 

    Dezamăgirea și amărăciunea de pe chipul lui au fost extrem de vizibile și pentru cei doi îndrăgostiți, care l-au privit pe acesta cu părere de rău față de suferința lui și care au păstrat tăcerea, până când Ioan s-a întors cu fața la ei și i-a răspuns lui Edi:

    - Nu-i nicio problemă. Stai liniștit. 

    - Așadar, ești de acord ca eu să mă mut cu Edi? îl întrebă sora lui, încă temătoare de răspunsul pe care l-ar fi putut primi.

    - Voi doi nu aveți nevoie de acordul meu pentru a face acest pas. În primul rând, îmi este clar că sunteți mai hotărâți ca niciodată să faceți asta și că nimic nu vă mai poate opri. În al doilea rând, acum amândoi sunteți niște adulți capabili și responsabili să luați propriile decizii și să știți care sunt cele mai potrivite pentru voi. Poate că aveți dreptate și uneori este mai bine să faci ceea ce simți, decât ceea ce trebuie. Ioli, întotdeauna am căutat să-ți fie bine, să te văd mulțumită și să-ți ofer siguranță, iar dacă tu simți că este momentul să faci acest pas, dacă acum ești convinsă de ceea ce vrei, din partea mea ai toată binecuvântarea din lume. Însă, vreau să vă rog, să vă străduiți din răsputeri ca lucrurile să meargă între voi. Amândoi sunteți foarte importanți pentru mine și m-ar durea să vă văd suferind. 

    Conform stilului ei, Iolanda i-a sărit în brațe fratelui ei, l-a pupat pe ambii obraji și i-a mulțumit de nenumărate ori pentru acordul lui. Edi și-a arătat și el recunoștința pentru susținerea sa printr-o strângere de mână și o îmbrățișare bărbătească, după care Ioan și-a luat servieta din nou în mână și le-a zis:

    - Dacă ați terminat cu înștiințările pe ziua de azi, eu am plecat la birou.

    - O să vin și eu după tine, imediat ce vorbesc și cu mama despre hotărârea noastră, l-a anunțat Edi.

    - Ioan, de fapt, eu aș vrea să mai vorbesc ceva cu tine. Este legat de Sorina, i-a zis Iolanda, privindu-l foarte serios pe fratele ei.

    - Acum chiar nu mai am timp, s-a făcut destul de târziu. Într-o oră trebuie să fiu la tribunal și mai trebuie să trec și pe la birou să iau câteva acte. Orice ai să-mi spui despre ea, sunt sigur că suportă amânare, așa că vorbim altă dată. 

    Chiar dacă, din punctul ei de vedere nu mai suporta nicio amânare ceea ce avea să-i spună, Iolanda a fost de acord să aștepte o altă ocazie. 

    Doamna Olga a fost la fel de șocată ca și Ioan când a aflat de hotărârea celor doi de a se muta împreună și la fel de temătoare că graba lor poate strica treburile. Dar în cele din urmă, le-a oferit și ea binecuvântarea ei și ajutor Iolandei în privința bagajelor, însă nu înainte de a le ține o adevărată predică și de a-i pune să-i promită că vor veni în vizită destul de des.

    În seara aceleiași zile, Junior și Ioana se aflau amândoi pe terasa casei, încercându-și amândoi măiestria în arta picturii. Pentru ei clipele petrecute împreună, indiferent de activitatea pe care o desfășurau, era un prilej de bucurie și râsete zgomotoase din partea amândurora. Așa că același lucru se întâmpla și în acel moment, iar bucuria și starea lor de bine se auzea aproape în toată casa. 

    Sorina, cum știa că principala amenințare pentru ea, se afla chiar în casa iubitului ei, în ultimele zile, a căutat cu orice pretext să vină în vizită în acea casă, folosindu-se destul de des de prezența Iolandei, fapt pentru care nu a bucurat-o nicicum vestea că aceasta se va muta cu Edi. Astfel, că și în acea seară și-a făcut apariția în casa Damadian, așteptându-l pe Ioan să revină de la serviciu. Se afla tolănită pe canapeaua din sufragerie, ocupându-și timpul cu telefonul său mobil și strâmbându-se în mod răutăcios de fiecare dată când veselia celor doi ajungea și la urechile ei. 

     La un moment dat, Junior i-a cerut Ioanei o coală curată pe care să înceapă un nou desen, motiv pentru care Ioana s-a văzut nevoită să-l lase pentru o clipă singur și să urce la el în cameră pentru a-i aduce coala dorită. Trecând prin sufragerie a zărit-o acolo pe Sorina, la fel cum i-a zărit și privirile dușmănoase, însă a preferat să-și vadă de drumul său și să nu binevoiască nici măcar să o salute. 

    În timpul în care Ioana a lipsit, Sorinei i-a sunat telefonul și a preferat să iasă pe terasă ca să răspundă la acel apel și să se plimbe de-a lungul acesteia în timp ce purta discuția telefonică, ignorând total prezența lui Junior pe aceeași terasă. 

    Întâmplarea a făcut ca în acel treapăd al ei, în momentul în care a trecut pe lângă micuț, acesta să-și scuture pensula de acuarele în recipientul cu apă și ca o cantitate considerabilă de stropi de culoare albastră să ajungă exact pe rochia albă și elegantă a Sorinei. 

    În clipa în care și-a văzut prețioasa vestimentație murdărită de acuarele, Sorina a închis apelul telefonic imediat și a început să se isterizeze instant, țipând exagerat de tare la Junior:

    - Măi, copilule, ce naiba faci? Tu vezi în ce hal m-ai murdărit?

    - Îmi... pare rău, nu... am vrut! s-a scuzat Junior destul de speriat și intimidat de țipetele și de privirile ei înfiorătoare.

    - Tu chiar mă crezi idioată, încât să cred minciuna ta? Ai făcut-o intenționat, recunoaște! 

     Junior nu i-a mai răspuns nimic, devenind și mai speriat de isteria ei, doar a privit-o cu ochișorii lui negri și nevinovați, ceea ce a produs o amplificare și mai mare a nervilor Sorinei, făcând-o să se aplece către el, să-l apuce agresiv de braț, smucindu-l serios și să țipe și mai tare:

    - Măi, mucosule, tu ai idee cât costă rochia asta?

    - Dă-i drumul, acum! i-a poruncit Ioana, cu un glas aprig, năpustindu-se la Sorina și împingând-o de lângă Junior, forțând-o să-l elibereze pe micuț. 

    După care, asemenea unei leoaice gata să atace și să omoare pentru salvarea puiului ei, s-a apropiat de aceasta și cu o cutezanță impresionantă și o furie vizibilă în ochi, i-a zis:

    - De el să nu te apropii, m-ai auzit! Să nu îndrăznești să-l mai atingi sau să mai țipi la el în viața ta, pentru că atunci chiar ai să mă cunoști cu adevărat și de ce sunt capabilă pentru acest copil. 

    - Bravo! Exact de ce aveam nevoie! Ca mironosița să facă pe războinica cu mine. Blondino, tu crezi că mă sperie amenințările tale? Tu chiar nu ești conștientă că ai zilele numărate în casa asta și că pot face în așa fel încât Ioan să te zboare de aici chiar și mâine?

    Când auzi că Ioana ar putea să plece din casă și implicit și de lângă el, Junior, crezând în posibilitatea amenințărilor Sorinei, a împrumutat din curajul mamei sale și s-a apropiat de aceasta și în timp ce a împins-o cu toată forța lui, i-a strigat cu vorbirea aceea peltică și drăgălașă:

    - Să o lași în pace pe Ioana, urâto! Tu nu o poți da afară de aici!

    Sorina, oarecum surprinsă de reacția micuțului, a încercat să-l apuce din nou de braț, doar că Ioana a fost cu mult mai rapidă și l-a adăpostit pe copil în spatele ei înainte ca aceasta să-l atingă, încercând să-l facă să înțeleagă că nu aceea este soluția unui conflict și totodată să-l și liniștească:

    - Nu, puiule, nu este nevoie să o împingi și să-i vorbești așa. Și nu-ți face griji, că eu nu am să plec de lângă tine. 

     - Știi ce, obraznicule, ia treci tu în camera ta și să nu mai ieși de acolo până când nu vine tatăl tău, i-a poruncit Sorina, privindu-l pe copil cu o vădită ură.

    - Nu ai niciun drept să-l pedepsești tu pe copil și oricum nu a făcut nimic rău ca să fie pedepsit, a intervenit Ioana, luându-i din nou apărarea lui Junior, ceea ce a înfuriat-o și mai mult pe Sorina, care și-a reluat urlatul: 

    - Cum adică nu a făcut nimic? Tu nu vezi ce mi-a făcut la rochie și a făcut-o intenționat.

    - Minți! i-a strigat Ioana în față cu siguranță și cu o surprinzătoare înverșunare, iar ceea ce a urmat au fost niște țipete puternice din partea amândurora, susținându-și fiecare punctul de vedere. 

     În clipa în care Ioan a intrat în casă, cearta cumplită ce se auzea din locuința sa l-a făcut să se încrunte numaidecât și să se îndrepte curios spre terasă, direcția din care provenea zgomotul. Pentru câteva secunde a rămas în ușă și a privit imaginea uluitoare din fața lui, formată din fiul său, care stătea lângă Ioana, agățat de ea și de cele două femei care se certau de zor, fără să-l observe vreuna. De aceea, simțind că începe să fiarbă de mânie din cauza atmosferei neplăcute pe care a găsit-o în casă, acesta s-a văzut nevoit să-și facă simțită prezența, înaintând cu pași mărunți, dar apăsați către ele și privindu-le pe amândouă cu cei mai mustrători ochi.

    - Iubitule, bine că ai venit! Nici nu știi ce a trebuit să suport din cauza ăsteia, s-a văitat Sorina, imediat ce l-a văzut, agățându-se de el și luând rolul de victimă.

    Ioan, deloc impresionat de victimizarea ei, a îndepărtat-o numaidecât de lângă el, iar pentru faptul că și doamna Olga a revenit de acasă de la ea și a apărut pe terasă, auzind scandalul, Ioan a profitat de sosirea ei și a rugat-o: 

     - Doamna Olga, vă rog frumos, să-l însoțiți dumneavoastră pe fiul meu în camera lui și să rămâneți alături de el până rezolv eu această situație.

    La început micuțul a refuzat să plece, susținând că el vrea să rămână cu Ioana, dar tatăl său a reușit să-l convingă cu felul său blând, promițându-i că Ioana va urca în camera lui imediat.

    - Bine, tati, mă duc, dar înainte vreau să-mi promiți că Ioana nu va pleca niciodată din casa noastră, i-a cerut micuțul cu lacrimi în ochi.

    - Voinicule, te asigur că Ioana nu va pleca niciodată și nici nu se va despărți de tine vreo clipă. Cine ți-a spus un asemenea lucru? întrebă tatăl său, temându-se că Ioana plănuia din nou să-i părăsească.

    - Sorina a spus că dacă ea îți cere să o dai afară pe Ioana, tu o vei da chiar și mâine.

    Explicația lui Junior l-a făcut pe Ioan să-și întoarcă o privire extrem de furioasă către Sorina, dar cum nu voia să se certe și el cu ea de față cu fiul său, a încercat să se calmeze, totodată să-l liniștească și pe micuț, asigurându-l din nou că Ioana nu va pleca niciodată de lângă el. 

     După ce, în cele din urmă, doamna Olga s-a retras împreună cu Junior, Ioan le-a privit din nou pe cele două cu mustrare și adresându-se amândurora, cu un glas impunător le-a zis:

    - Ca să nu am timp să devin și mai îngrozit de atmosfera pe care am găsit-o în casă, ați face bine să începeți, în clipa asta, să-mi explicați ce anume v-a făcut să urlați în felul acesta una la cealaltă și să dați naștere unui asemenea scandal. 

    Explicațiile celor două au venit la unison, iar pentru faptul că Sorina și-a reluat țipetele și minciunile, Ioana nu s-a lăsat mai prejos și a țipat și ea. Cum lui Ioan îi era imposibil să înțeleagă ceva din urletele lor, a fost nevoit să țipe mai tare decât ele pentru a se face auzit și pentru a le opri:

    - Încetați amândouă, acum! Nu am ce să înțeleg din urletele voastre, așa că vorbiți pe rând. Sorina, cu ce drept i-ai spus fiului meu că eu o voi alunga pe Ioana din casă, dacă tu mi-o vei cere?

     - Iubitule, fiul tău nu a înțeles bine lucrurile, crede-mă! În plus, uită-te ce mi-a făcut, i-a arătat ea petele de pe rochie. Vorbeam la telefon și în acest timp mă plimbam pe terasă, iar el stătea așezat la masa asta și desena, iar în clipa în care am trecut pe lângă el și-a scuturat pensula pe rochia mea, în mod intenționat.

    - Minți! i-a strigat din nou Ioana, scandalizată de ipocrizia ei și de modul facil în care putea să mintă. Nu este adevărat, nu a făcut-o intenționat. Eu am văzut toată întâmplarea de pe fereastră. În momentul în care tu ai trecut pe lângă masă și micuțul Ioan a scuturat pensula, el era cu spatele la tine și nu a văzut că vii. Ești o mincinoasă fără scrupule, asta ești! Încerci să atragi atenția și să faci pe victima prin vinovăția pe care i-o pui în cârcă unui copil complet nevinovat și care nu ți-a greșit cu nimic. În plus, faci atâta caz pentru o rochie. „Se muncesc munții în chinurile facerii și se naște un șoarece ridicol." Adică, faci atâta zgomot pentru nimic. Este doar o cârpă nu ți-a luat ani din viață, a completat Ioana, când cei doi au privit-o confuzi de exemplul ei, în special Ioan, care pe deasupra era și uluit de îndrăzneala cu care ea își susținea cauza.

     - Nu este orice rochie, ci este o rochie care a costat o avere și pe care am cumpărat-o de la cel mai renumit designer vestimentar din Milano, i-a replicat Sorina cu o mândrie excesivă avută pentru vestimentația sa.

    - Nu contează, tot o cârpă este, care se poate rupe și se poate păta, după cum ai putut observa chiar și tu, a continuat Ioana să-și susțină punctul de vedere, devenind și mai scârbită de atitudinea Sorinei.

    - Normal, ce să știe o prăpădită ca tine, despre aceste lucruri. Acum înțeleg, de ce Junior are asemenea comportări, din moment ce stă cu tine, nu prea are de unde să ia exemple bune. Iubitule, ar trebui să iei măsuri, deoarece fiul tău o să ajungă un obraznic și un bădăran dacă asta se va mai ocupa mult timp de el.

    Fiind din nou condusă de acel sentiment puternic de curaj nebănuit și de dragostea ei imensă pentru copil, ca o neînfricată a început să înainteze cu o atitudine amenințătoare spre Sorina și să-i vorbească foarte aprig:

    - Te-am mai avertizat o dată să nu te mai iei de micuțul Ioan, pentru că altfel o să-ți pară rău. De mine poți spune ce vrei, dar pe el să-l lași în pace! M-ai auzit! 

    Ioan și-a înconjurat brațul pe talia ei și a oprit-o din acea înaintare, lipind-o de el, înainte să ajungă la Sorina și ca situația să capete o amploare nedorită. În mod ironic, acesta se abținea cu greu să nu râdă, deoarece era impresionat, dar și extrem de mândru de modul în care ea îi lua apărarea fiului lor. A asemuit-o și el tot cu o leoaică capabilă de orice ca să-și protejeze puiul și acest fapt l-a făcut să fie și mai convins că Ioana, în adâncul sufletului, simțea că Junior este fiul ei, și că în acele momente ea era ghidată de instinctul său matern. Ar fi dorit cu ardoare, ca în acea clipă, să o cuprindă și mai bine în brațele sale, să o sărute cu toată dragostea lui, chiar în fața Sorinei, să-i mulțumească pentru felul în care i-a luat apărarea fiului lui și să-i spună cât de mândru este de ea, dar s-a limitat să o întoarcă cu fața la el imediat ce ea a dat semne că vrea să se îndepărteze, să-i țină fața în mâinile sale, obligând-o să-l privească în ochi și să-i vorbească cu blândețe și în felul său persuasiv:

    - Micuțo, cred că cel mai bine ar fi să te duci la Ioan. Sunt convins că te așteaptă și că are nevoie de tine.

    - Domnule Damadian, vă rog să mă credeți, că spun adevărul. Fiul dumneavoastră nu este vinovat cu nimic, el...

    - Nu-ți face griji, am înțeles perfect care este adevărul și de partea cui este acest adevăr. Rezolv au aici, ai încredere în mine. Te rog, ascultă-mă și du-te să vezi dacă Ioan s-a liniștit. Și el era destul de agitat și speriat că tu ai putea pleca. 

    După ce a fost învăluită de încrederea și de siguranța că totul va fi bine, așa cum i s-a întâmplat de fiecare dată când s-a aflat în preajma lui, Ioana i-a lăsat pe cei doi singuri și a plecat spre camera lui Junior. 

    Imediat după plecarea ei, Ioan s-a întors către Sorina cu o privirea nu prea blândă și a întrebat-o:

    - Ce crezi că rezolvi, cu aceste minciuni și victimizări? 

    - Minciuni?! se miră aceasta. Iubitule, doar nu o crezi pe mironosița asta. Crede-mă că tot ce am spus este adevărat, uită-te și tu la rochia mea, aceasta este dovada. 

    - Sorina, îmi cunosc fiul foarte bine și nici nu aveam nevoie de confirmarea Ioanei, ca să știu că nu te-a murdărit intenționat. Ioan nu are în comportament astfel de purtări și mai ales că nu avea niciun motiv să o facă. În plus, Ioana are dreptate, este doar o rochie. Prea exagerezi din cauza acelor pete. Iar dacă atât de importantă este pentru tine o rochie, nu-ți face griji, că ți-o plătesc eu. Și nu în ultimul rând, să fie pentru ultima dată când îl acuzi pe Ioan de ceva, fără dovezi și când încerci să-l pui în fața mea într-o lumină proastă. Și de asemena, te-am mai avertizat o dată, dar văd că nu ai ținut cont, să nu mai îndrăznești să te porți urât cu Ioana și să o jignești. Și nici nu-mi place să vii în casa mea și să provoci asemenea scandaluri și situații tensionate.

    - Adică o crezi pe ea, în loc să mă crezi pe mine, care sunt iubita ta? îl întrebă aceasta, adoptând din nou o figură de nevinovată.

    - Fără nicio îndoială, da, o cred pe ea. Și aceasta pentru că, îmi este foarte clar, că niciodată nu l-ai îndrăgit pe fiul meu și că de cele mai multe ori prezența lui ți-a fost incomodă. Și de asemenea, și pentru faptul că, nu știu din ce motiv, dar nici Ioana nu-ți este dragă și că prezența ei în această casă îți este și mai incomodă. 

    Văzând că din nou o pune pe bona fiului său înaintea ei, Sorina și-a ieșit din fire și a lăsat deoparte orice prefăcătorie și a ales să spună lucrurilor pe nume, țipând la el:

    - Înțeleg de ce îi iei apărarea fiului tău, dar nu înțeleg de ce îi apărarea și de ce îi acorzi atâta importanță și ei. De ce nu ești sincer cu mine și nu recunoști că se întâmplă ceva între tine și ea? Este evident că există ceva, mi-a fost suficient să văd tandrețea cu care ai privit-o adineauri și cu i-ai vorbit și ai ținut-o lângă tine.

    - Dacă ți-a fost suficient de ce mai ai nevoie și de confirmarea mea? Și de ce îmi ceri sinceritate, când știi foarte bine că aceasta nu este pe placul tău. Am mai încercat odată să fiu sincer cu tine și nu ai suportat asta. Așa că nu-mi cere un lucru pe care nu-l poți accepta, i-a zis el cu calm, dar pe un ton autoritar. 

    - Adică, recunoști că mă înșeli cu bona fiului tău?

    - Nu, Sorina, nu eu te înșel, ci tu singură o faci. Tu însăți te înșeli mai mult decât o poate face oricine altcineva, din moment ce știi foarte bine că eu nu mai am niciun interes pentru relația asta, dar te încăpățânezi să continuăm, folosindu-te de situația ta.

    Simțind că a spus tot ce avea de spus, Ioan i-a întors spatele și a intrat în casă, dar a fost urmat de Sorina, care continua să-i reproșeze aceleași lucruri ca mai devreme, iar pentru faptul că nu a putut suporta indiferența lui, acesta văzându-și de drumul său fără să-și mai întoarcă privirea spre ea, boala ei a ajutat-o cu o nouă criză să-l rețină și de această dată lângă ea. 

    Ioan s-a oprit și s-a întors, când i-a auzit strigarea chinuită de durere, doar că de data aceasta, pentru câteva secunde, a privit-o cu atenție și totul i se părea mult prea suspect. De exemplu, în loc să-și ia singură pastilele din geanta care se afla chiar lângă ea, în timp ce-și ținea  mâna în dreptul inimii, respira cu dificultate și se văita de durere, Sorina era preocupată și de asemenea și capabilă cu toate acele tulburări fizice, să-l urmărească pe el cu privirea și să se asigure că se întoarce la ea. De asemenea, când s-a certat cu Ioana, s-a manifestat ca o isterică fără să arate vreun semn al bolii ei sau că se menajează singură, știind clar răul pe care i-l poate provoca o asemenea manifestare. Nu știa de ce, dar în acea clipă, privind în spate, toate crizele ei i se păreau suspecte, mai ales că prin intermediul lor mereu a obținut rezultatul favorabil ei. Iar pentru faptul că de această dată și-a oferit un răgaz să o privească, i se părea că fiecare gest de-l ei este mult prea teatral.

    Fără să mai intre în panică de data aceasta, fără să se mai grăbească și fără să o slăbească din ochi, Ioan s-a apropiat de ea și implicit și de geantă, cu gesturi lente i-a scos flaconul cu pastile, i-a deșurubat capacul în același ritm lent, după care a scos o pastilă și i-a înmânat-o acesteia. 

    Atitudinea lui care nu a manifestat niciun pic de teamă, de panică, de îngrijorare excesivă sau de grabă ca și în dățile trecute și mai ales, acea privire încruntată și extrem de analizatoare și suspectă pe care nu și-a luat-o de pe ea, au cam pus-o în mare încurcătură pe Sorina și au făcut-o să-și piardă din aptitudinile de actriță desăvârșită și să nu mai fie în ochii lui atât de credibilă.

    După ce i-a administrat pastila, Ioan, cu o relaxare uimitoare, s-a așezat pe un fotoliu în fața ei, a continuat să se uite la ea cu o privire sfredelitoare și bănuitoare, așteptând să-și revină sau să înceteze cu acel teatru, după părerea lui. În acea clipă, din nou a avut o puternică senzație că Andreea s-a întors în viața lui prin intermediul Sorinei, că avea din nou de-a face cu o femeie perfidă și mincinoasă la fel ca și fosta lui soție. Toate acele manifestări teatrale și priviri viclene i se păreau atât de cunoscute.

    - De ce te uiți așa la mine? îl întrebă Sorina după un timp, încă semnalând un disconfort în dreptul inimii, dar arătând a fi și incomodată de manifestarea lui. 

     Ioan nu i-a răspuns imediat, a mai rămas o clipă sprijinit de spătarul fotoliului și a străpuns-o cu o privire severă, știind că acea neliniște și stare de stres pe care i le provoacă așteptarea și mai ales atitudinea lui, o pot face pe Sorina să cedeze în fața presiunii, să devină agitată și astfel să uite de reprezentația de prefăcătorie pe care tocmai a dat-o și să-și arate adevărata față. 

    - Ți-ai revenit? a întrebat-o el fără nicio umbră de îngrijorare pentru ea. 

    - Cât de cât, i-a răspuns ea, cu o privire temătoare.

     Iar pentru faptul că atmosfera aceea tensionată a crescut și mai mult între ei, Sorina devenind chiar agitată și tulburată de conduita lui Ioan și de momentul de tăcere chinuitoare pe care acesta se încăpățâna să-l mențină, la fel și privirea lui suspicioasă asupra ei, aceasta cu o stare de neliniște, mai mult decât cu o stare de rău, a repetat întrebarea:

    - De ce mă privești așa? Ce s-a întâmplat?

    În cele din urmă, Ioan s-a aplecat spre ea, și-a sprijinit coatele pe genunchi și și-a împreunat palmele, toate făcându-le în același ritm lent și exasperant pentru Sorina, a continuat să-și mențină aceeași privire severă asupra ei și pe un ton foarte ferm și plin de siguranță, i-a zis:

    - Sorina, sper că ești conștientă că bunătatea mea are o limită, că așa cum pot fi bun, amabil și răbdător, la fel pot fi și rău, necruțător și lipsit de orice urmă de cavalerism. Și mai ales, ar trebui să știi că urăsc teribil de mult, ca bunătatea și mărinimia să-mi fie luate drept prostie. 

    - Ce vrei să spui? De ce îmi spui mie toate astea? întrebă aceasta, făcând pe neștiutoarea. 

    - Te las pe tine să te gândești la ce mă refer și mai ales, din ce motiv. Până atunci, te rog frumos să mă scuzi, dar eu mă duc să fac un duș, după care mă voi duce să înot câteva ore, a informat-o Ioan, anunțând-o într-un mod mai discret faptul că seara lor împreună s-a terminat în acel moment.

    După care, s-a ridicat și a plecat de lângă ea complet indiferent, lăsând-o pe Sorina năucită și îngrozită de ceea ce tocmai s-a întâmplat. 

    Ajuns la etaj s-a îndreptat direct spre camera fiului său, știind că micuțul încă poate fi afectat de scandalul iscat, însă l-a găsit foarte liniștit și chiar vesel, jucându-se împreună cu doamna Olga și cu Ioana.

    Ioana care imediat ce i-a sesizat intrarea, întocmai cum a procedat și în zilele trecute, s-a ridicat și a părăsit acea cameră. Doar că de data aceasta, el nu i-a mai acceptat evitarea și a ieșit numaidecât după ea. A urmărit-o până în camera ei și a obligat-o să rămână lângă el, înconjurându-i trupul cu brațele și lipind-o de corpul lui.

    - Domnule Damadian, vă rog! l-a implorat ea, cu privirea în jos, încercând să se îndepărteze și să pună distanță între ei.

    - Uită-te la mine, Ioana, te rog! i-a cerut el, fără să o elibereze. 

    Aceasta a îndrăznit să-și ridice privirea timidă în ochii lui, moment în care lui Ioan i s-a oprit inima în loc pentru o clipă, din pricina emoțiilor ce au dat năvală în toate simțurile lui. Era conștient că felul acela în care ea își înălța ochii ei negri și catifelați, va avea întotdeauna același efect copleșitor asupra lui și că mereu va mișca ceva din interiorul său, la fel ca atunci când a cunoscut-o și când ea s-a strecurat în sufletul lui. 

     După ce s-a bucurat câteva clipe de imaginea ei și de îmbrățișarea lor, lucruri de care nu a ai avut parte în ultimele zile, cu o vădită părere de rău i-a zis:

    - Îmi cer scuze, pentru faptul că ai fost obligată să suporți răutatea Sorinei. 

    - Nu mie trebuie să-mi cereți scuze, ci micuțului Ioan. El a fost cel acuzat pe nedrept. Domnule Damadian, nu înțeleg, cum puteți accepta o femeie care se poartă urât cu fiul dumneavoastră și căreia nu-i este deloc drag? Deoarece, este clar că Sorina nu-l prea are la inimă pe Ioan, s-a interesat ea, fiind chiar revoltată de acest aspect.

    - Micuțo, știi foarte bine că din cauza bolii ei am fost nevoit să rămân cu ea. În plus, niciodată nu a depășit limitele cu Ioan, așa cum a făcut-o în această seară.

    - Boală?! rosti ea mirată. Vă rog, domnule Damadian, singura boală de care suferă această femeie, este de ipohondrie și răutate. Până să apăreți dumneavoastră s-a manifestat ca o isterică și a țipat ca o apucată, iar atunci când v-a văzut a făcut pe victima cu o prefăcătorie iscusită. Sorina este mai șireată ca o vulpe și sunt sigură că nu greșesc cu nimic când spun asta. În plus, chiar și fiind bolnavă cu adevărat, credeți-mă, că nicio femeie din lume nu merită să o puneți înainte de fiul dumneavoastră, i-a zis ea foarte înverșunată.

    Ioan a privit-o cu o vădită adorație în timp ce ea a vorbit, îi plăcea la nebunie când se manifesta ca o războinică și când riposta cu atâta cutezanță, la fel cum îi plăcea să o simtă timidă și cu o mare nevoie de ocrotirea lui, așa cum el a cunoscut-o. Adică, pur și simplu adora întreaga ei personalitate și tot ceea ce ea reprezenta. I-a zâmbit drăgăstos și s-a uitat la ea cu acea privire bărbătească care avea puterea să o intimideze și mai mult și cu toată convingerea sa și un glas încărcat de căldură, i-a zis:

    - Ba există o femeie în lumea aceasta, care merită cu adevărat să o pun înaintea fiului meu. Și acea femeie ești tu. Și asta pentru că tu ești singura care nu m-ar pune niciodată într-o asemenea situație și să aleg între tine și fiul meu.

    Și cum efectul cuvintelor și privirilor lui nu s-au lăsat așteptate, Ioana a rămas tăcută și complet pierdută în brațele și în ochii aceia albaștri ai bărbatului pe care îl iubea cu o așa intensitate, cum nu-și imaginase vreodată că ar fi posibil.

    Ioan, fiind cât mai ispitit să o sărute în acea clipă, dar știind că nu este cel mai oportun moment și că în urma unui astfel de gest, ar face-o să-l evite și mai mult, s-a limitat doar să o strângă pentru o clipă la pieptul său, să-i sărute lung fruntea și să plece din camera ei, consolându-se cu următorul gând: „În curând, micuțo. În curând, vom fi împreună așa cum ne dorim amândoi. Acum sunt mai convins ca niciodată de acest lucru."