N/A: Hei, hei, dragi cititori. Am lipsit o perioadă, dar acum sunt aici cu un capitol proaspăt. Sper să îl savurați și să nu vă supărați că nu am mai scris. Știți ce a zis Mark Twain? "Cuvântul potrivit poate fi eficient, însă niciun cuvânt nu a fost vreodată la fel de eficient ca o pauză la momentul potrivit."
~kisses
27 Martie 1941
Tristețea lui mă dobora. L-am lăsat să plângă ore în șir, ținându-l în brațe, ca mai apoi să adormim, de data asta, eu cuprinzându-i talia, așa cum obișnuia el să o facă în fiecare noapte din acele ultime săptămâni.
Era inadmisibil să nu doarmă împreună, să nu se simtă sub așternuturi, dar nimic mai mult. Să își guste pielea reciproc și să se tachineze înainte să adormă. Camera de la parter era răcoroasă, Jasha dormea într-un pulover alb pe gât și boxerii de aceeași culoare. Acea imagine îi migră în conștiința lui Viktor ca un fulger. Fesele roșcatului erau frumos conturate de elasticul lenjeriei intime, iar acea culoare pură îi scotea șuvițele înflăcărate în evidență și îi încadra fața puternică, dar totuși armonioasă.
Cu ochii pe jumătate deschisi, Viktor îl privi în detaliu. Nu-și putu lua ochii de pe chipul său minute în șir. Era un miracol că stăteau împreună, era imaginea pe care și-o dorise de atât de mult timp. Acum că îl avea numai pentru el, voia să profite, dar nu cu un egoism exacerbat, ci, mai degrabă, cu o pasiune puternică și cutremurătoare.
Romantismul i se zbătea în vene și ieșea o dată cu fiecare atingere a degetelor sale pe pielea rusului. Îi simțea pielea fină și masculină, iar acest contrast îl lăsa ca un vulcan nestins.
Ora șase dimineața ar fi fost, în unele timpuri, ora la care toți se trezeau și schimbau tura de pază, însă acum marca în totalitate ora perfectă în care soarele izbutea să se arunce prin fereastră și să îi cuprindă într-o aură luminoasă și plăcută privirii.
Un singur zgomot în geam nu-l făcu pe Viktor să își mute privirea, dar celelalte două îi creară un sentiment de curiozitate. Fără să se ridice, privi spre fereastră. Nimic. Câteva secunde nu surprinse nimic, apoi observă cum un guguloi minuscul se apropie de geam și formează iarăși acel sunet. Se ridică, se aporpie destul de repede de pervaz și privi.
Un cap mic și blond trecu în fugă, se lăsă în jos, luă una din pietricelele din grădină, și se pregăti să arunce iar, dar se blocă în ochii maritimi ai brunetului.
-Ce faci, puștiule?
Băiatul rânji și își scutură palmele una de cealaltă.
-Ai ceva de mâncare?
Viktor scoase un sunet cald printre buze și îi făcu semn spre ușa de la intrare. Se duse să îi deschisă, apoi îl primi înauntru, în direcția bucătăriei. Puștiul nu avea mai mult de un metru șaizeci. Era destul de slab, cu umerii ușor posomorâți, dar zâmbetul de pe chipul lui forma o căldură în întreaga casă. Viktor primi această atmosferă cu brațele deschise.
-Ia un loc, rosti bărbatul, trăgând un scaun mai aproape de blond.
Îi întinse pe masă o pâine mare, sos de roșii și carne de vânat, care miroasea la fel de bine cum mirosise cu o seară în urmă. Cu un gest al capului, blondinul îi mulțumi și începu să mănânce.
Pentru Viktor, acea masă era prea plină, așa că se mulțumi cu o cafea tare și o țigară aromată.
Ușa se deschise, iar pașii de pe podeaua maronie se făcură auziți în toată bucătărie, mai ales în urechile lui Viktor, care știa că Jasha se trezise. Îl privi lung, iar roșcatul își trecu privirea prin încăpere. Se opri către puștiul care savura fiecare înghițitură, apoi trecu pe lângă Viktor și îi sărută umărul.
-Ce faci aici, intrusule? rosti Jasha, așezându-se pe scaunul de lângă blond.
Băiatul își ridică privirea din farfurie și îl privi zâmbitor. Tonul rusului nu fusese răutăcios, ci curios.
-Sunt de-al vostru.
Acel zâmbet plin de inocență îi umplu inima roșcatului. Era ușor naiv, dar sigur pe sine și încântător. Simțindu-și stomacul gol, se apucă să mănânce cu poftă.
-Am auzit un caz al unui soldat care a stat nemâncat pentru săptămâni întregi, iar apoi, când i s-a oferit o masă ca asta, i-a explodat stomacul de la atâta mâncare.
Seriozitatea cu care puștiul spusese acele cuvinte, porni un râs la unison între cei doi bărbați. Dimineața și-o continuară în bucătărie, iar Feliks se oferi să spele vasele după micul dejun.
-Numele tău e atât de potrivit personalității tale, șușoti Viktor, în timp ce-și aprinse o țigară.
Jucară cărți în curte, schimbară becul din mansardă cu unul nou iar spre seară, făcură o întrecere cu vodkă, Feliks fiind cel care ținea scorul între paharele băute de cei doi camarazi.
***
Un an împreună, toți trei, în aceeași casă de pe deal, ferită de orice trecere a timpului. Anul 1942 începuse cu o iarnă ușoară, plină de momente în care oamenii de zăpadă din fața casei erau semnele unei familii fericite. Feliks crescuse în acel an frumos, iar trăsăturile specifice unui bărbat rus începeau să îi definească chipul și statura. Viktor, împins de la spate de dragostea amețitoare pe care o purta pentru Jasha, îi oferea cele mai frumoase momente atunci când erau singuri, însă se limita de fiecare dată doar la sărutări și atingeri. În liniște, îi aștepta răspunsurile roșcatului, dar soldatul nu se avântase niciodată la mai mult.
Ziua de 7 aprilie îi prinsese pe amândoi în baia casei, undeva la etaj, în fața chiuvetei.
-Să ai grijă, rosti Jasha, lăsându-l pe Viktor să îi așeze un prosop curat sub bărbie.
-Când nu am avut eu grijă?
Vocea puternică și masculină a lui Viktor veni ca răspuns în acea clipă plină de suspans. Îi depuse în treacăt un sărut pe pavilionul urechii, ca mai apoi să îi acopere cu spuma albă a săpunului obrajii, bărbia și o parte din gât. Jasha se poziționă mai bine pe scaun și îi privi în oglindă reflexia camaradului său care se întinse după briceag. Aprinse atunci și micuțul radio de pe dulăpior.
-În această primăvară, focurile s-au oprit, soldații...
Vocea celui de la radio era ușor răgușită și impunătoare, dar niciunul din ei nu dădură prea multă atenție acestui fapt ci se concentrară pe ceea ce urma să se întâmple.
Cu o precizie înzecită, vârful briceagului îi apăsă carnea lui Jasha și rase spuma de pe partea stângă a obrazului. Viktor repetă mișcarea la câțiva milimetri mai aproape de buze, apoi mișcă mâna în apa din vasul de spălat. Firele de păr pluteau la suprafață.
-Până în această dimineață, Moscova era fericită, dar după lista morților, multe familii sunt în doliu.
Tonul bărbatului de la radio deveni mai grav.
Viktor reveni asupra obrajilor lui Jasha și trasă pentru a doua oară o dungă cu unealta ascuțită. De sus până jos, uniform, tăia firele groase și ușor roșcate ale lui Jasha. Bărbieritul împreună era foarte excitant pentru amândoi, dar niciunul din ei nu îndrăznise să recunoască. Acel joc nespus devenise, în curând, epuizant. Trebuia să își vorbească, să spună lucrurilor pe nume.
Atunci, cel ce prezenta știrile, începu să enumere nume fără importanță, nume care se aflau pe lista morților din ultima lună.
-Saltanov Danilovich, Samuil Vojislav, Blazhenov Rostislav... Jaan Petrovich.
Ultimul nume avu o altfel de rezonanță pentru amândoi. Viktor tocmai se pregătea să îi radă și cealaltă parte a obrazului, când, se opri brusc. Jasha rămase blocat în timp pentru un moment scurt, apoi rosti:
-Continuă, Viktor.
Golul din stomacul roșcatului apăru repede și la fel de brusc dispăru. Aflându-se pe lista morților, reprezenta încă o persoană pierdută din viața lui. O persoană dragă, pe care nu avea să o uite prea curând. O persoană în care își împinsese sentimente de dragoste și iubire, un om minunat care îl înlocuise pe Kirill atât cât fusese nevoie. Pentru el, Jaan era o amintire frumoasă, care îl ajutase să se ridice după o căzătură în întunericul crunt.
Imagini cu ei se conturară în fața oglinzii pe care o privea. Erau minunați, dar erau doar o iluzie pierdută. Neamțul îi fusese aproape cât timp Viktor stătuse în umbră. Întreaga inimă a lui Jasha se eliberase de o stânsoare dureroasă. Nu regreta nimic. Nici întâlnirea lor, nici momentele intime, nici despărțirea și nici măcar plecarea lui de pe această lume.
Într-un oftat lejer, își lăsă colegul să îl bărbierească în totalitate. Tăcut, Viktor executa mișcări cu precizie, simțindu-se îngțndurat. Reacțiile camaradului său fuseseră exact opusul a ceea ce se aștepta, dar îl admira nespus pentru calmitatea și acceptarea adevărului.
Viktor fusese de acord, în tot ascest timp, că prezența lui Jaan în viața lui Jasha nu fusese altceva decât o înlocuire a personalității și amintirilor cu Kirill. Binevenit, se agățase de el ca de ultimul fir de speranță, își secase dragostea pierdută în el și recăpătată prin simpla lui prezență. Acum, cu un strat de maturitate peste întregul suflet, Jasha era conștient că nu pierduse un iubit, ci un prieten foarte drag, pe care îl scăpase de la moarte.
Te-am ținut strâns cât ai avut nevoie, cât am avut nevoie. Acum tu ești cel care a decis să plece. Dacă te întâlnești cu Kirill, spune-i să nu fie gelos, l-am iubit prin tine, scumpul meu prieten Jaan.
*felix(latină) = fericire