Jace...
E zarvă mare.
Părinții mei, Robert, Sandy, până și Peter sunt toți în salonul meu și vorbesc continuu. Din câte știu, din ce am auzit am amnezie, nu-mi amintesc ultimele trei luni din viața mea. Nu știu ce s-a întâmplat în timpul acesta dar probabil sunt căsătorit cu Sandy, altfel nu-mi explic prezența verighetei pe degetul inelar. Am o mulțime de întrebări să le pun dar ei parcă sunt pe altă planetă. Fac abstracție de mine și vorbesc fără să mă bage în seamă.
Știu că Sandy, ca și mine de altfel, nu își dorea această căsătorie, dar mi se pare ciudat că nu se poartă cum ar fi de așteptat în fața mamei, adică suntem totuși căsătoriți. Peter tot se uită spre mine și rânjește ca un prost, privirea lui îmi spune tot. El știe ce și cum dar nu îmi zice nimic deși se vede pe fața lui că îi stă pe limbă.
Nu reușesc să îi întreb nimic, printr-o înțelegere mută ies toți lăsându-mă singur. Trec doar câteva minute și ușa se deschide. Cea despre care am auzit de la Robert că o cheamă Sonya se apropie cu pași șovăielnici de patul meu. Mă prinde de mâna sănătoasă spre surprinderea mea și-mi zâmbește. Nu știu de ce dar zâmbetul ei îmi încălzește inima și o prind la rându-mi de mână zâmbindu-i. Nu durează decât câteva secunde căci îmi dau seama ce fac și mă retrag brusc.
Ce naiba fac? De ce zâmbesc? E iubita lui Robert.
Fericirea ce o simt acum nu e deloc bună, nici bătăile năvalnice ale inimii ce pare că o să îmi iasă din piept. Capul începe brusc să mă doară și mă încrunt.
— Ce crezi că faci? o întreb mai aspru decât intenționam.
— Am vrut să văd dacă te simți mai bine, șoptește tristă.
Panică și disperare, durere și tristețe. Trăirile acestea sunt vizibile pe chipul ei și nu pot să înțeleg de ce e așa. Un gând nebun îmi trece prin cap și mă îngrozesc.
Oare am avut o aventură cu iubita prietenului meu?
— După cum vezi sunt bine.
Nu știu ce s-a întâmplat în timpul ăsta pe care nu mi-l amintesc, nu pot să îmi dau seama de ce Robert și-ar face o iubită așa diferită de cele de până acum, căci femeia asta nu e deloc genul lui.
— Nu ar trebui să fi cu Robert? Până la urmă el e iubitul tău.
Ochii ei mă privesc și aruncă fulgere spre mine, mâinile mici se strâng în pumni și oftează zgomotos.
— Te rog să ieși afară, mă faci să mă simt incomod.
Mă aștept la o replică, dar nu vine. Se întoarce pe călcâie și părăsește salonul fără să mai privească în urmă, și nu știu de ce dar mă deranjează asta la culme.
***
— Ce s-a întâmplat în astea trei luni pe care eu nu mi le amintesc? îl întreb pe Robert după ce revine în salonul meu.
El privește aiurea pe fereastră și stă în cumpănă dacă să vorbească sau nu.
— Să intru pe internet să aflu? întreb serios întinzându-mă după telefon.
— Te-ai căsătorit, spune repede și mă opresc brusc.
— Oh, am făcut-o nu?
De ce oare așteptam un răspuns negativ. Era logic că am făcut-o. Nu am fost niciodată suficient de puternic încât să mă împotrivesc vreunei decizii luate de mama.
— Da, dar v-ați despărțit.
— Ce?
— Da, v-ați despărțit. De fapt nici nu ați locuit împreună, Sandy a venit la tine acasă dar după câteva zile s-a mutat înapoi la ea. Ați divorțat de două luni, rostește serios.
— Păi și atunci, de ce port asta? întreb ridicând mâna arătându-i verigheta.
— Ah, aia.
Robert se scarpină nervos prin cap și își mușcă de câteva ori buza.
— Ah, presa, spune ca pe o revelație.
— Presa?
— Da, nimeni nu știe că sunteți separați. O porți ca să păstrezi aparențele.
— Chiar? Ingenios.
— Foarte, spune râzând nervos.
— Și altceva? Am mai fost în Vegas?
— Nu. Te-ai răzgândit în ultima clipă. Ai primit un telefon când eram în aeroport despre un contract și a trebuit să ne întoarcem.
— Aha, chiar așa? Ai renunțat tu așa ușor la planul tău de distracție?
— Nu am avut de ales, rostește zâmbind cu amărăciune.
— Cine era tipa de mai devreme, este noua ta cucerire, nu?
— Nu chiar. Ea este... fiica unei prietene de-a mamei tale.
— Chiar? Și ce căuta aici?
— Ea te-a văzut când ai căzut. Locuiește la tine.
— Oh, se pare că am dat-o în bară. Am crezut că e iubita ta. A intrat mai devreme în salon și se purta cam...afectuos așa că am dat-o afară.
— Ce? Oh frate.
— Ce? De unde aveam să știu? Plus că nu a zis nimic, doar s-a uitat la mine urât și a ieșit. Ar fi putut să zică ceva.
— Ai jignit-o Jace. Ar trebui să te simți norocos că nu ți-a rupt și mâna aia sănătoasă.
— E cumva asasino-bătăușă?
— Nu, dar are momentele ei, rostește el zâmbind.
— Oh. Cum de a primit-o mama în casă?
— Așa cum am zis e fiica unei prietene de-a mamei tale din tinerețe.
— Păi și de ce locuiește la noi?
— E orfană. Părinții și sora ei mai mare au murit într-un accident acum câțiva ani. Mama ta a întâlnit-o din întâmplare și a recunoscut-o pentru că seamănă foarte mult cu prietena ei.
— Și ce face? Cu ce se ocupă?
— Muncește în casa ta. Nu a vrut să locuiască pe degeaba la voi.
— Servitoare?
— Cam așa ceva.
— De când se îmbracă servitoarele așa? Am văzut că purta doar lucruri de firmă.
— Era ziua ei liberă, iar hainele i le-a cumpărat mama ta.
— Înțeleg. Cum mă înțelegeam cu ea?
— Erați... apropiați.
— Apropiați, cât de apropiați?
— Destul de mult, aproape prieteni.
Răspunsurile lui Robert nu mă mulțumesc deloc. Am vaga impresie că nu îmi spune tot, dar brusc mă simt epuizat și o las moartă. Nu e ca și cum nu o să am timp să aflu.
***
Am fost externat după două săptămâni. Pe rând, fiecare din ei mi-au povestit câte ceva din ultimele luni, dar poveștile lor au fost atât de similare că mă fac să mă gândesc că au vorbit între ei ce să îmi spună.
Pe roșcata cu ochi de smarald nu am mai văzut-o. Nu a revenit în salonul meu nici măcar o dată după ce am dat-o afară iar ceea ce mi-a spus Robert, cum că am jignit-o, devine un fapt de necontestat.
Abia când am ajuns acasă am revăzut-o, îmbrăcată cu uniforma de servitoare stătea ascunsă într-un colț mai îndepărtat. Senzația că nu se potrivește deloc în postura asta e mereu prezentă și privirile ei lungi pe care mi le aruncă mă fac să mă gândesc că am fost mut mai apropiați decât îmi imaginam. Distanța dintre noi s-a micșorat rapid însă, spre nemulțumirea mea.
Deși m-am întors acasă de două săptămâni încă nu am scăpat de ghipsul ăsta enervant. Îmi este greu să mă îmbrac singur iar faptul că roșcata e mereu prezentă nu face lucrurile deloc ușoare. Mama a venit cu fabuloasa idee ca ea să îmi fie asistentă personală și ca întotdeauna nu am fost în stare să mă opun. Nu doar o dată a intrat în camera mea și m-a surprins pe jumătate gol dar asta nu a surprins-o deloc ceea ce m-a băgat și mai tare în ceață. Ori e foarte dezinvoltă când vede un bărbat pe jumătate gol ori m-a mai văzut și înainte așa.
Câteodată stau culcat în patul meu și involuntar îmi intind mâna spre partea opusă, pe partea goală. Am sentimentul că ceva lipsește, că cineva lipsește dar nu reușesc să îmi dau seama de ce am senzația asta. Uneori mă enervez și mă ridic, alteori încerc să îmi amintesc dacă era cineva lângă mine dar nu reușesc. De un lucru sunt sigur însă, nu la Sandy mă gândesc. Pieptul mă apasă, o durere de cap absolut insuportabilă mă cuprinde și sfârșesc în baie căutând după analgezice. Simt, știu că trebuie să îmi amintesc ceva important dar niciodată nu reușesc.
Cobor alene scările și mă îndrept spre bucătărie vrând să îmi iau niște apă. Trec pe lângă ușa ce duce la camerele angajaților și nu știu de ce dar mă simt atras de locul ăsta.
Intru căci de data asta tentația este mult prea mare ca să îi rezist. E liniște, e normal să fie așa, e trecut de miezul nopții. Gemete înfundate se aud în spatele unei uși și zâmbesc diabolic.
Servitorii sunt în plină acțiune se pare.
— Lasă-mă sau țip! se aude o voce încet și mă apropii de ușă curios.
— O să țipi, sunt sigur, dar de plăcere, răspunde bărbatul și îi recunosc vocea.
Peter! Doar nu e nebun să o violeze pe servitoarea orfană.
Deschid ușa încet fără să fac zgomot și constat că am dreptate. Fratele meu e urcat pe femeia care se zbate neputincioasă sub el. Nu o văd prea bine, reușesc doar să îi zăresc părul roșu răsfirat pe pernă.
Ceva în interiorul meu se frânge, o durere ascuțită în piept mă lasă aproape fără aer. Sentimentul de gelozie și posesivitate e atât de puternic încât cu greu îmi controlez pornirea furioasă.
Oare de ce îmi vine să îl strâng de gât pe fratele meu?
— După ce termini tu acolo, mă lași și pe mine? întreb fără să îmi dau seama.
— Sigur, răspunde el trăgând cu putere de tricoul femeii rupându-l.
Sânii plini sunt acoperiți doar de un sutien roșu aprins și când îi privesc un flash îmi trece prin fața ochilor. Un sutien roșu atârnat de clanța unei uși. Îmi clatin capul încercând să alung imaginea și nu durează decât câteva secunde până să îl văd pe Peter sărind că ars de pe femeie.
— Jace, nu e ceea ce pare, spune speriat.
— Sigur că nu! Nu ai forța niciodată o servitoare să se culce cu tine. Sunt ferm convins că te-a amenințat că țipă dacă nu o satisfaci cum trebuie, continui sarcastic.
Observ privirea goală a femeii din pat ce se chinuie să își acopere pieptul. Deși văd recunoștință în ochii ei pentru că l-am oprit pe fratele meu mai e ceva în ochii ei și pentru o clipă aș putea să jur că văd frustrare. Pufnesc iritat și ies lăsând ușa deschisă în urma mea.
— Hai Peter, e târziu. Poți continua altă dată.
— Da, vin acum. Noi doi nu am terminat aici, îl aud șoptind.
Peter mă urmează cu pași nesiguri și acum aflați la o distanță suficient de mare mă întorc fulgerător și îl prind de guler împingându-l în perete.
— Stai departe de ea, reușesc să rostesc printre dinți înainte ca aceeași durere de cap să mă cuprindă însoțită de o senzație de deja-vu.
Sentimentul că am mai spus asta e atât de viu că aproape mă doboară dar mă și îngrozește până în măduva oaselor căci nu îmi amintesc.
Care e legătura dintre mine și roșcata asta?
— Jace, cumva ți-ai amintit ceva? mă întreabă șovăind.
— Ce să îmi amintesc?
— Nimic, răspunde rânjind satisfăcut și mă împinge apoi pleacă fluierând.
Ce se întâmplă cu mine? De ce nu pot să îmi amintesc oricât de mult aș vrea?
Un cadou întârziat de moș Crăciun. Sper că v-a plăcut. Ne revedem la anul.
xoxo fluturași