În sfârsit venise acel mult dorit ceas, când puteam sa ma pregatesc a asculta cu mare placere istorisirea prea cinstitului nostru comis Ionita de la Draganesti; dar, prin negura serii, s-auzira strigate si zarva pe drumul Sucevei. De la focurile noastre ne întoarseram cu totii capetele într-o singura parte. si cel dintâi, punând ulcica jos, se scula în picioare chiar comisul.
- Ce sa fie? ne întreba el cu ascutita nedumerire.
Noi nu stiam ce putea sa fie si nu gasiram vorbe de raspuns.
Comisul facu doi pasi spre drum. Atunci se arata din odaia ei si Ancuta, cu fanarul cel mare. Îl tinea la înaltimea pieptului si lumina îi rumenea obrazul, în aceasta lucire trandafirie ochii îi pareau mai mari si mai negri. Coborî cele doua trepte, grabi spre sleah; noi îi vedeam numai obrazul lunecând pe trupu-i de umbra.
- Trebuie sa fie niste carausi, prietine Ionita, îsi dadu parerea capitanul Isac. Când te-i întoarce la locul dumitale, sa bagi de sama sa nu-ti rastorni vinul, care-i lucru bun, macar ca nu-i scump.
- Carausi trebuie sa fie, încuviinta razasul.
Într-adevar erau carausi. Se auzeau voci groase care opreau boii: aho-aho! si lumina fanarului, fulgerând asupra întunecimii, descoperi dintrodata cara cu covâltir rasarite ca din pamânt. Oameni în alb se miscau, aparând si pierind. Cineva rosti cu voie-buiia:
- Buna vremea, jupâneasa Ancuta.
- Bine-ati venit, raspunse hangita.
În vocea ei era un cântec dulce pe care i-l cunosteam. Ridicând cu amândoua mânile fanarul deasupra capului, apleca fruntea ca sa-si deosebeasca mai bine oaspetii. Atunci aparu în lucirea facliei de seu, miscându-se spre gazda, un barbat barbos cu «aciuia si cu giubea. Barba-i era astâmparata si rotunjita de foarfece; râdea cu obraji plini si bogati de crestin bine hranit.
- Eu socot ca-i un negustor, hotarî capitanul Neculai Isac. Hangita îsi cunoscu musteriul si vocea ei crescu si scazu cu desmierdari:
- Chiar domnia ta esti, jupâne Damian? Atuncea mai ales esti binevenit si te poftesc subt acoperisul nostru. Porunceste carausilor sa traga peste podet si sa bage de sama sa nu pravale. Sa intre sub sandramà, unde stii ca putem închide portile ca la cetate, si n-ai nici o grija, chiar daca ai avea aur în buccele.
- N-am aur, draga jupâneasa Ancuta, se apara negustorul râzând.
- stiu, jupâne Damian: trebuie sa ai lucru mai scump; de-aceea sa fii fara grija. Pe lânga porti, pe care le cunosti, avem în popas la focul acesta lume buna care cearca vinul nou. Am taiat pui grasi si-am scos azi din cuptor pâne proaspata. Toate-or fi pe pofta inimii dumitale, mai ales stiindu-te ca esti un om caruia îi plac tovarasiile.
Razasul Ionita se amesteca, ridicând vocea:
-Apoi daca-i asemenea om dumnealui, noi cu mare placere îi gasim loc între noi si-l poftim cu dragoste la focul nostru.
- Domnia sa-i comisul Ionita de la Draganesti, hurui Ancuta ca o hulubita.
Iar negustorul se ploconi spre comis si spre umbrele de la foc.
- Pentru mine are sa fie mare cinste, grai el, si va rog sa ma socotiti ca cel mai umilit rob al domniilor voastre. Mai întâi însa cata sa-mi pun în rânduiala marfa, sa vad de hrana vitelor s-a oamenilor; si dupa aceea nimene n-a fi mai bucuros decât mine sa guste dupa mâncare un pahar de vin nou. Caci dupa cum si la carte scrie, vinul îndulceste inima omului si foloseste madularelor lui.
Comisul se întoarse la focul nostru si ne zise cu buna credinta:
- Mie-mi place negustorul acesta.
- Ai dreptate, cinstite comise, încuviinta mos Leonte. Omul care vorbeste si râde în cea dintâi clipa când te-a vazut, nu are întru sine nici viclenie, nici ascunzis, si mai ales, daca Dumnezeu l-a lasat sa se nasca în zodia Leului si sub stapânirea planetei Soarelui, apoi nu va gasi împotrivire nici ca sa dobândeasca avere, nici sa se bucure de cinste la cei mari. Lucrurile lui sunt vrednice si spornice; si macar ca va umbla semet si va scârtâi din picioare, se va arata pururea blajin si cu prietinie...
- Sa-l întrebam atuncea, mos Leonte, în ce zodie s-a nascut, hotarî cu veselie comisul.
- Daca-i voia domniei tale astfel, sa-l întrebam, eu nu ma-mpotrivesc... se-nvoi zodierul.
Carale si carausii treceau podetul prin lucirea fanarului Ancutei. Am numarat trei cara cu coviltire de scoarta, mari si grele, sunând plin. Ţaranii îndemnau boii: hais-hais! si bicele de cânepa plesneau usor. Trecura si se mistuira sub sandramaua neagra a hanului. O vreme mai auziram voci amestecate, jugurile cazând unul dupa altul, apoi viersul subtire si vesel al hangitei. Dupa aceea veni spre noi negustorul, leganându-se, mare si gros în antereu-i larg si cu încaltarile scârtâind.
- Va poftesc la toti sara buna si bine v-am gasit... zise el.
- Multamim domniei tale, îi raspunse comisul. Te poftesc, prea cinstite jupâne Damian.»
- Ma chiama Damian Cristisor, întregi negustorul, si am dugheana Ia Iesi, în ulita mare.
- Tare bine. Asa ca te poftesc, prea cinstite jupâne Damian, sa sezi aicea lânga mine, pe butuc; si la lumina focului sa ne uitam noi la domnia ta si domnia ta la noi, ca sa ne cunoastem mai bine. Acest prietin al meu batrân si întelept, mos Leonte zodierul, spune, cinstite jupâne Damian, ca te-ai fi nascut în zodia Leului si noi am fi prea doritori sa stim daca-i adevarat.
Negustorul clipi din ochi, ca si cum îl sageta lucirea focului, si se uita în juru-i cu îndoiala.
- Într-adevar, asa este, marturisi el. Ziua nasterii mele a vrut Dumnezeu sa fie 18 iulie.
- si esti bun sa ne mai spui domnia ta, daca anul în care te-ai nascut a fost sub stapânirea soarelui?
- Nu pot s-ascund, asa este, îngâna uimindu-se cinstitul negustor; m-am nascut în anul mântuirii 1814. Cum si de unde ati putut afla toate acestea?
-Ai cuvânt sa te miri, prietine, zâmbi comisul, precum si noi tare ne mai miram; caci fara sa te cunoasca, si numai umbra vazându-ti-o, mos Leonte a putut arata adevarul. si ne-a spus un lucru si mai mare: ca ai sa vii catra noi scârtâind din încaltari, ceea ce mai întai si mai întai s-a dovedit.
Vazându-ne pe toti cu ochi crescuti si cu sprâncenele înaltate, mos Leonte s-a sculat de la locul sau cu ulcica în mâna.
- Cinstite comise, a zis el cu tarie; si dumneata, jupâne Damiene, daca v-oi spune ca numai Domnul Dumnezeu si cartea pe care o am în tasca ma lumineaza întru toate câte le spun, atunci mirarea domniilor voastre fata de mine trebuie sa fie mai mica. Caci pentru Dumnezeu si pentru cartea aceasta înteleapta nimic nu poate fi ascuns... Eu, ca om, puteam gresi. Cartea mea nu greseste. si spunând cartea care-i înfatisarea omului nascut sub cutare semn si cutare stapânire, eu îl cunosc pe om dupa acea înfatisare în care zodie si sub care planeta l-a nascut maica sa. Mai pot spune si altele, deschizând cartea: despre casnicie, despre avere si cinste, despre sanatate si anii vietii, dar stiinta mea nu poate patrunde pretutindeni. si dac-as putea sa-ti spun, cinstite jupâne Damian, ca are sa-ti placa vinul si tovarasia noastra, nu stiu daca, întrebându-ma dumneata, as fi în stare a-ti raspunde ca vii de la Liov ori de la Lipsca, cu marfa din tara nemtasca.
- Aduc marfa de la Lipsca... marturisi cu supunere negustorul.
- Atunci îi bine. Sa fii sanatos si sa-ti deie Dumnezeu Sfântul câstig. si sa bei cu noi ulcica de vin pâna la fund.
Punându-si deoparte uimirea, jupân Damian Cristisor închina ulcica si se arata vesel si prietinos catra noi toti. Primi apoi de la Ancuta un pui fript în talger de lut si pita proaspata si n-a trebuit sa treaca vreme multa ca sa cunoastem în acel negustor drumet, bun tovaras si prietin la treaba întru care ne gaseam.
Când s-a potolit sub sopron orice miscare si carausii învaliti în cojoace se culcara între roti sub cara, negustorul, ca si cum ar fi gramadit grija în buzunarile afunde ale giubelei, paru în toata floarea veseliei lui si închina alta ulcica proaspata capitanului Neculai. Mai ales catra mazâlul de la Balabanesti parea el a simti mai multa dragoste.
- Daca doresti, capitane Neculai, vorbi el, am sa-ti spun cum mi-au fost petrecerile mele prin tari straine. Fiind de Cel de sus rânduit într-o cinstita breasla ca aceea în care ma aflu, acuma câtiva ani am ajuns cu bine la o stare multamitoare si la putina avere. Atuncea am socotit ca mi-a venit vremea sa ma ridic si mai sus cu puterile mele si, precum au facut alti negustori batrâni, m-am hotarât si eu sa ma duc la Lipsea. Pâna-ntr-acea vreme Umblam la iarmaroace cumparând marfa de la negustori nemti si jidovi. Dar am cugetat apoi ca dobânda lor e mai bine s-o agonisesc eu. S-asa am încercat, acu doi ani, un drum pâna la Liov. si umblând atunci cu folos, mi-am pus în gând acest an sa merg mai departe: la Lipsca. Asa ca de Sânta-Maria cea mare m-am sculat si-am dus patru lumânari frumoase de ceara curata
Sfintei Paraschiva la Trei-Sfetite si-am pus pe parintele Mardare sa-mi ceteasca pentru drum, pentru primejdii, pentru boale si-am sezut si eu în genunchi sub sicriul sfintei rugând-o sa m-ajute. si îmbratisând pe Grigorita, fratele meu mezin, si lasându-l în dugheana, m-am suit în caruta si-am apucat drumul Husilor. Apoi de Ia Husi am trecut Prutul si mi-am aratat la stapânirea ruseasca toate îndreptarile. Iar la Tighina, pe Nistru, m-am întâlnit c-un negustor arman, de sub stapânirea muscalilor, cu care am mai facut eu afaceri. Sfatuindu-ne si întelegându-ne, am cumparat noi, acolo la Tighina, cinci sute de batali: frumoasa si buna marfa. Am platit câte-o rubla bucata. si-ndata, fara întârziere, având cu noi patru oameni, am pornit pe jos acei batali, în sus, pe Nistru. Am trecut fara nacaz granita la nemti si-am dat la Cernauti. De-acolo la Liov. si-n Liov am pus marfa noastra în tren si-n putine zile am ajuns stratburg si-am vândut batalii c-un galban bucata - si i-au luat alti negustori, sa-i duca la un târg care se chiama Pariz.
- Pe jos ori cu trenu? întreba capitanul Isac.
- Cu trenu, cinstite capitane. Prin acele tari, la Neamt si la Frantuz, oamenii umbla acuma cu trenu. Azi îs aici si mâne cine stie unde.
- Cum cu trenu? întreba cineva cu voce groasa si suparata. Ma întorsei si vazui privind pe sub sprâncene pe ciobanul de la Rarau. Adevarat este ca si eu si ceilalti doream prea mult sa cunoastem ce fel de masinarie e aceea despre care vorbeste negustorul. Numai comisul si capitanul Isac pareau a sti despre ce-i vorba. Totusi nu se împotriveau sa asculte lamurirea pe care o asteptam noi.
- Nu stiti ce-i trenu? întreba râzând jupân Damian.
- stim, rosti moale comisul.
- Eu nu stiu! icni îndaratnic ciobanul Cine stie ce ticalosie nemtasca a mai fi!
- Adevarata ticalosie si dracie... râse cu voie-buna negustorul. Sunt un fel de casute pe roate, si roatele acestor casute se îmbuca pe sine de fier. si-asa, pe sinele acelea de fier, le trage cu usurinta o masina, care fluiera si pufneste de-a mirare; si umbla singura cu foc.
- Fara cai? întreba mos Leonte.
- Fara.
- Asta n-oi mai crede-o eu! mormai ciobanul. Iar mos Leonte îsi facu cruce.
- De ce sa nu credeti? se amesteca împaciuitor comisul. Eu am mai auzit de asta si trebuie sa credem. De vazut însa n-am vazut.
- Ba eu am vazut, cum va spun, starui cu veselie negustorul. Masina umbla singura cu foc si trage dupa dânsa toate casutele. Apoi în acele casute sunt ori oameni, ori marfuri. si batalii de la Tighina i-am încarcat în acele casute. si merg foarte bine, fara scuturatura si fara nacaz; numaicât c-un huiet mare de trebuie sa graiasca oamenii unii cu altii tare, ca surzii
- Hm! - mormai ciobanul s-ai umblat dumneata în caruta aceea cu foc?
- Am umblat; de ce sa se mire omul de asta, când am vazut si alte lucruri mai de mirare?
- Care lucruri de mirare?
- Apoi sa vedeti. Pe-acolo, prin tara nemtasca, târgurile-s toate alcatuite din case cu câte patru si cinci rânduri.
- Adica din case una peste alta? Am mai auzit eu de asta si n-am vrut sa cred.
- Apoi de ce sa nu crezi, dac-asa-i acolo? Da' eu nu m-am mirat prea tare de asta, cât de alta. C-am vazut uliti dintr-o singura bucata de piatra.
Noi ne priviram în tacere la aceste vorbe.
- Da. s-apoi ies nemtii, boieri si cucoane, si se plimba pe marginea ulitii. Cucoanele au toate palarii, iar boierii toti au ceasornic. Nu numai boierii, ci si lucratorii mai saraci.
- De ceasornice nu ma mir... Întrerupse mos Leonte; dar femeile cu palarii, drept sa-ti spun, mie nu-mi plac.
- Ei, ce sa-i faci? îl mângâie comisul. Asa-s pe-acolo naravurile oamenilor.
- si ce-ai mai vazut, cinstite jupâne Damian?
- Apoi altceva n-am vazut nimica, faradecât mare iarmaroc, acolo la Lipsca. Mare iarmaroc cât lumea asta, si comedii, si muzici, si nemtaria pamântului bând bere. Cine n-a gustat, oameni buni, asemenea bautura, sa nu fie cu parere de rau. Caci e-un fel de lesie amara.
- Asa? se veseli comisul. si ei nu stiu ce-i vinul?
- Or fi stiind; dar eu vin ca la noi n-am vazut si i-am dus dorul.
- Asa? si de mâncat ce-ai mâncat? Eu socot, cinstite jupâne Damian, ca te-ai ferit si de mâta, si de broasca, si de guzgan.
Ciobanul stupi cu putere într-o parte si se sterse la gura cu amândoua mânicile tohoarcei.
- Nu m-am ferit asa de tare, vorbi negustorul, caci n-am prea vazut aceste dihanii. Dar cartofe, sodom, si carne fiarta de porc ori vaca.
- Carne fiarta? se mira capitanul Isac.
- Da, carne fiarta. si bere de-aceea de care va spun.
- Vra sa zica, urma mazâlul, pui în tâgla n-ai vazut?
- Nu prea.
- Nici miel fript tâlhareste si tavalit în mojdei?
- Asta nu.
- Nici sarmale?
- Nici sarmale, nici bors. Nici crap la protap.
- Doamne fereste si apara! se cruci mos Leonte.
- Apoi atuncea, urma capitanul Isac, daca nu au toate acestea, nici nu-mi pasa! sa ramâie cu trenul lor si noi cu tara Moldovei.
Fiind prea veseli cu totii la asemenea cuvinte, am închinat ulcelele catra giubeaua, catra barba si catra obrazul bucalat al lui jupân Damian Cristisor. si-au racnit cu mare larma, felurit, fiecare-n legea lui.
- Altfel, nemtii aceia au si lucruri bune, urma a tâlcui cu îngaduinta negustorul. Mai întai si mai întai la dânsii învatatura-i la mare cinste.
- Iaca asta nu-i rau, întari comisul.
- În tot târgu, în tot satu, cinstite comise Ionita, în tot târgu, în tot satu - scoala si profesori. si toata lumea la carte.
-Atunci oile cine le pazeste? mârâi ciobanul; iar noi iarasi ne-am veselit.
- Toata lumea la carte, si baieti si fete. Comisul se încrunta:
- Cum si fete? Asta iar îi rânduiala care trebuie sa ramâie la dânsii.
Noi cu totii am fost, se-ntelege, de parerea comisului. si iar am strigat, ca sa s-auda pâna-n tara nemtasca.
Negustorul, fiind într-o cumpana mai dreapta decât a noastra, a zâmbit s-a asteptat sa ne linistim. Iar dupa ce ne-am linistit, a urmat:
- si mai au acei nemti, cinstite capitane, lucru bun rânduiala si legea. Eu am cunoscut acolo un morar care s-a judecat pentr-un petic de mosioara cu împaratul. si dac-a avut dreptate, judecatorii i-au dat dreptate împotriva împaratului.
- Asta eu iar n-oi crede-o ca si caruta cu foc! a strigat din nou Constandin ciobanul.
- Ba eu cred si-mi place asta, i-a întors raspuns razasul.
- Asa ca, prea cinstite comise, stând eu acolo trei saptamâni si vazând multe, nici mie nu mi-a placut aflându-i iritici. Însa altfel cred tot în Domnul nostru Iisus Hristos.
- Atunci cum îs iritici?
- Îs iritici precum mi-a spus mie parintele Mardare de la Trei-Sfetite.
- Apoi atunci tot iritici-s si n-am ce le face! se învoi comisul. si parându-ne tare rau pentru asemenea cusur al nemtilor, l-am lasat pe negustor sa-si ispraveasca istorisirea calatoriei lui.
- si-am umblat, zise el, la nemti pe drumuri si-n târguri, si nime nu mi-a facut, nici o sminteala, nici om de rând nici slujbas împaratesc. si mi-am adus cu caruta aceea de foc, cum zice omul ista care nu crede, marfa pâna la Liov. Iar la Liov am încarcat-o în sarabane nemtesti. si la Suceava am schimbat-o în cara de-acestea din Cordun. si la Cornu-Luncii am intrat în tara Moldovei, cu bucurie. si dând vama catra Domnie, vamesii m-au întrebat daca nu le-am adus si lor câte-un dar de la iriticii si ticalosii aceia de nemti. Atuncea am vârât mâna în buzunarul din dreapta al giubelii si-am scos pentru doi vamesi câte-un baider ros. Caci din vreme ma pregatisem pentru asemenea împrejurare, ca sa nu-mi spintec boccelele. Bucurându-i astfel, m-au lasat sa trec; si-am umblat cu liniste pâna în drept cu Boroaia. Ci acolo a iesit din lunca Moldovei un calaret, frumos si voinic om, si mi-a facut semn cu mâna, sa stau. Am înteles ca, daca nu stau, are sa-mi faca semn cu pistoalele. si stând si asteptându-l s-a apropiat de carale mele si m-a întrebat cine sunt si de unde vin si ce fel de marfa duc. I-am spus toate, ca unui judet. si l-am întrebat si eu cine-i.
Mi-a raspuns: Uita-te la mine. Eu îs hot si slujesc la acest drum mare. Sa-mi dai banii pe care-i ai asupra dumnitale.
- Om bun, îi zic eu, sa-ti dau marfa, caci alti bani n-am. Ce-am mai avut am dat carausilor si pâna la locul meu mai am doua zile de drum.
- Asa? Atunci sa-mi spui ce marfa ai.
- Apoi ce marfa sa am? Am marfa de la Lipsca din tara nemtasca. Tot felul de horbote, si margele, si cercei, si pânzeturi pentru nevoile femeiesti.
- Ce vrei dumneata sa fac cu asemenea marfa? zise hotul. N-ai gasit la acei pacatosi altceva, potrivit pentru un voinic ca mine?
- Ba, daca nu ti-i cu suparare si daca ti-a placea, m-am gândit si la asta, om bun, îi spun eu. Poftim un baider ros de lâna de la India, cum n-are nimeni în toata tara si care sade bine mai cu sama omului calare!
- Sa vad! cere hotul.
Eu îndata scot din buzunarul celalalt al giubelei, al treilea baider si i-l întind. Când l-a vazut, mare bucurie pe acel voinic. L-a luat si s-a dus multamindu-mi.
Bucuros de întâmplare, nimeresc în sat la Draguseni, tot deasupra Moldovei. Opresc carale în popas si pun pe oameni sa faca un foc la botul boilor s-o mamaliga în cujba. Când scot eu brânza si rastoarna ei mamaliguta, iaca se înfatiseaza privighetorul si-mi cere îndreptarile, din porunca ispravniciei.
Ce sa va spun? Eu am strasnice îndreptari si mai ales o scrisoare de la nânasul meu dumnealui aga Temistocle Bucsan. Scot si-i arat îndreptarile si-i vâr sub nas mai ales acea scrisoare.
Zice asa în acea scrisoare:
«Din porunca mariei sale Voda, dumneata ispravnic, ori privighetor, ori vames, ori vornic de sat, orisicine ai fi, sa nu cumva sa cutezi a vatama acestuia negutator ci sa-l lasi a merge cu pace la locul sau. Asa.»
Se chioraste acel privighetor la pecete si la iscalitura si cârneste din nas.
Zice:
- Dumneata, jupâne, vii din tara nemtasca? Raspund:
- Da. Vin de la Lipsca.
- si ce fel de marfa aduci?
- Apoi ce fel de marfa? Tot felul de horbote, si margele, si cercei, si pânzeturi, si cituri, pentru trebuintele femeiesti.
- Numai asta? zice el. Apoi ce poate face cu asemenea lucruri un holtei precum ma aflu eu?
- Nu poate face nimica, îi întorc eu cuvânt zâmbind. Daca nu ti-i cu suparare si daca ti-a fi pe plac, cinstite privighetor, eu m-am gândit si la o întâmplare ca aceasta. si am la mine, pe lânga toate fleacurile muieresti, un baider ros de lâna de la India, cum nu se mai afla pe lumea asta mai frumos.
- Sa vad, ma îndeamna privighetorul.
Eu scot al patrulea baider si i-l dau, si el se duce fara sa-mi multameasca.
Asta este, fratilor crestini, sfârsi cu voie-buna negustorul. Mi-am platit darile si vamile s-acuma sunt slobod pâna-n târg la Iesi. Acolo mai am o dare catra Sfânta noastra Maica Paraschiva si catra parintele Mardare. Trebuie sa caut si la obrazul dumnealui nânasului meu aga Bucsan. si pe urma ma pot hodini în casa mea si-n dugheana mea, asteptând rodul trudelor mele si anul când îmi va fi dat sa-mi iau sotie, caci trebuie sa aflati ca înca sunt holtei.
Noi am facut iar mare zvoana, gramadind ulcelele spre barba cinstitului negustor. si într-acea zvoana s-a-nfatisat, parând spariata, însa zâmbind în coltul gurii, Ancuta. Într-un chersin aducea placinte cu poalele-n brâu. La care vedere noi si mai tare ne-am bucurat si ne-am burzuluit. Iar Damian Cristisor Lipscanul, fiind înveselit aproape cât si noi de vinul cel nou, s-a sculat, a vârât mâna stânga în buzunarul cel adânc al giubelii si a scos la lumina o zgardita de margele. Pasind lânga hangita, i-a asezat-o sub gusa si i-a încheiat-o la ceafa. Apoi, facând un pas îndarat, a privit-o cu uimire.
- Jupâneasa Ancuta, a zis el, iata aici marturia tuturor oaspetilor tai. Sa spuie toti daca au vazut vreodata zgardita mai minunata la o muiere mai frumoasa!
Apucând-o de dupa cap, a sarutat-o pe amândoi obrajii. Iar Ancuta, lepadând chersinul, i s-a rasucit pe dedesubtul bratelor s-a scapat în fuga spre han.