Orb sărac

9.5K 28 1
                                    

O baba s-un mosneag iesira catra lumina dinspre carale Lipscanului. Femeia venea înainte, omul ceva mai îndarat, cu capul putin înaltat si parând a asculta cu mare luare-aminte zvoana si vocile de la focul nostru.

Batrânul e orb, mi-am zis eu privindu-l. Pare a-l trage baba dupa dânsa c-o frânghioara; însa el paseste pe urma ei fara gres catra mirosul fripturii si larma sfatului.

Baba purta broboada de stergar alb, catrinta si sumaies scurt. Orbul era si el îmbracat ca muntenii, cu palarioara neagra si strai alb, iar cojocelul îl tinea numai pe umeri; si de sub cojocel, de la subsuoara stânga îi atârna cimpoiul, cu clontul spre pamânt. Când se simti aproape, orbul se opri, numai baba mai facu câtiva pasi catra foc. El se opri si lumina îi batea obrazul neclintit împresurat de barba alba.

Multi dintre tovarasii mei nu-l bagasera înca în sama. Numai jupânul negustor de la Lipsca, întelegând despre ce-i vorba, începu a râde.

- Matusa Salomie, zise el, tot n-ai scapat de mosneagul cel chior? Vad ca se tine scai de dumneata.

- Asa-i, jupâne, raspunse ea cu vioiciune si subtire, însa fara rautate; de când am purces din Radauti, se tine de mine ca umbra, ca sa-l duc si sa-l lepad la târgu lesilor. Acu dumneavoastra, urma ea catra noi ceilalti, veti fi socotit poate altceva, ca oamenii, ca mi-i sotie ori frate; dar eu am uitat si de asemenea zburdaciuni si de neamuri si nu cuget decât la nevoile mele. M-am aninat si eu într-adaos la carutele dumnealui negustorului ca sa pot ajunge pâna la sfânta cuvioasa Paraschiva, în cetatea Domniei, sa pun pe racla ei un puisor de argint si sa-i marturisesc ce durere am. Iar sarmanul acesta, calcând dupa mine, a îndraznit sa se apropie si de sfatul domniilor voastre, fiind un batrân viclean si nadajduind ca-i v-eti porunci sa va zica ceva din cimpoiul sau. M-am stropsit la el sa-si puie în cap cojocelul si sa doarma sub caruta, dar el nu vrea sa înteleaga.

Batrânul zâmbea, atintind spre foc ochii lui de albusuri coapte.

- Mie-mi plac tovarasiile vesele, vorbi el c-o voce blânda si joasa, îmi place si vinul nou, si friptura de pui în tigla. Foarte-mi place s-ascult istorisiri. si sa spun si eu câte stiu din trecute vremi. Dumnezeu a rânduit sa ma pedepsesc fara lumina într-aceasta viata, sa-ntind mâna si sa cersesc pita de la crestini buni. Fiind asa e voia lui Dumnezeu si având el grija de mine ca si de viermii pamântului, am cugetat ca nu trebuie sa plâng, ci sa primesc rânduiala.

Comisul Ionita se întoarse spre orb; si dupa ce-l privi îl întreba cu mirare:

- Fiind un cersetor nemernic precum esti, îti place friptura de pui în tigla?

- Îmi place, stapâne si frate, raspunse cu vocea-i prietineasca orbul.

- si vinul îti place?

- si vinul nou pe care-l simtesc întepându-mi narile.

- Dar istorisiri stii sa spui?

- stiu, ca oricare om, de ce sa nu stiu?

- Vad ca te lauzi, însa afla ca istorisiri ca mine si ca prietinul meu capitanul Neculai Isac nu-i nimeni sa stie în toata tara asta a Moldovei.

- La asta eu nu ma pun împotriva, stapâne.

- Sa nu te pui, caci eu am sa spun cea mai frumoasa si mai minunata istorisire din câte s-au spus.

- S-o spui, stapâne, si eu am s-o ascult bând vin nou din oala domniei tale, pe care ai umplut-o acuma. si domniei tale, jupâneasa crâsmarita are sa-ti aduca o oala noua, pe care ai s-o umpli din proaspat. Asa, având si ce mai trebuie pe lânga vin, am s-ascult cu mare placere si dupa aceea, daca vei binevoi, am sa-ti zic un cântec din acest cimpoi si-am sa-ti cânt viers.

Hanul Ancuței - Mihail SadoveanuWhere stories live. Discover now