— Margret, putem să schimbăm culoarea? Spune Maria concentrându-se pe desenul din fața ei. Tot biroul ajunse în scurt timp plin de foi oriunde te uitai, amestecate cu creioane colorate și reviste deschise cu semne puse la diferite pagini.
— Sigur că da. O asigură Margret, tastând pe tabletă nuanța.
Cele două lucrau de zor și se înțelegeau perfect. Până avea să se obișnuiască, Maria o prefera doar pe Margret pentru a intra cât mai bine în rol. Mai erau momente când aceasta uita că este la locul de muncă și se trezea pe canapea, cu un picior sub ea, desenând de zor. Știa că nu o putea reține nici pe asistenta domnului Caleb foarte mult, așa că singura soluție acum, era echipa propusă de Alex, la care va trebui să apeleze, vrând sau nevrând. Avea undă verde să-și pună ideile la punct astăzi, singură și de mâine le va putea împărtăși și celorlalți.
Un ciocănit ușor le desconcentră pe cele două doamne și în ușă apăru acum altă femeie.
— Margret, domnul Caleb o să fie aici în 10 minute. Vrea să fii în biroul dânsului când ajunge, îi comunică aceasta.
— Îți mulțumesc, vin imediat. Îi răspunde și se ridică, venind lângă Maria. Uite, aici îți poți crea imaginea mai clara a rochiei și poți alege culoarea și materialul de aici, continuă ea arătându-i. Acestea sunt cele cu care lucrăm de obicei, dar mai sunt și altele. O să mai trec astăzi pe la tine. Să nu uiți să le salvezi! Strigă Margret, părăsind încăperea, zâmbindu-i.
Îi mulțumi și Maria, fiind recunoscătoare pentru timpul acordat și reveni la desene.
...
— Clara, scumpo, dă-te din fața televizorului! Îi spune bunica ei. Stai prea aproape.
— Nu vleau!
— Vrei să o sun pe mami, domnișoară? Nu cred că o să fie prea încântată. Hai, vino aici lângă mine, spune și îi face semn să se așeze pe canapea.
— Dal bunicoo...
— Ascult-o pe buni, Clara! Intervine si Jimmy care se pare că rata meciul de la televizor.
— Uite, vezi! Se ridică Perry și merge să răspundă la telefonul fix din bucătărie. Îi spun eu acum lui mami că nu mă asculți.
Cea mică fugi speriată în brațele bunicului și doamna Perry o vede și începe să râdă.
— Alo!
De cealaltă parte nu se auzi nimic.
— Alo? Mă auziți? Continuă aceasta.
Din nou, niciun răspuns.
— Aloo!
— Draga mea, e totul în regulă? O întrebă soțul ei din sufragerie. Ea ridică din umeri și încearcă să înțeleagă ce se întâmplă. Mai stă câteva secunde, cu speranța că cealaltă persoană de la capătul firului va răspunde, apoi pune telefonul în furcă și se îndreaptă încruntată spre soțul ei și micuță.
— Nici eu nu am înțeles ce se întâmplă. A sunat și când am răspuns, nu se mai auzea nimic.
— O fi fost greșeală. Spune domnul Jimmy jucându-se cu micuța.
— Da, poate. Afirmă și soția lui schimbând canalul.
...
La ora 12, Maria se hotărî să iasă din biroul aglomerat, mergând către cel al lui Alex, cu câteva modele preferate din cele desenate de ea.
Bate ușor în ușă și intră când aude că este poftită.
—Hei! Îi spune Alex bucuros, ridicându-se de pe scaun.
—Bună! Îi răspunde și Maria, zâmbindu-i.
— Te rog! Ia loc! Spune acesta revenindu-și.
Adevărul e că totul se schimba când intra Maria în cameră. Parcă și florile se înviorau.
Maria se așeză pe scaunul indicat de Alex și observă că aici, în biroul lui, nu albul domina la fel ca la ea. Maronul trona în toată încăperea și dacă albul de la ea părea mai feminin, maronul de aici îl caracteriza perfect pe Alex. Tot, de la geamuri și ghivecele florilor, până la canapeaua și mocheta din față erau asortate și plăcute văzului.
Revenită cu picioarele pe pământ, Maria îi întinse dosarele și stick-ul pe care le pregătise, chiar dacă Alex nu îi ceruse asta. Doar voia să știe cum se descurcă și dacă este nevoie de vreo schimbare.
— Am pregătit aici câteva materiale, spune aceasta și i le înmânează. Alex le luă curios și deschide laptopul pentru a le viziona.
— Nu mă așteptam la asta așa repede, spune râzând.
— Vreau doar să mă asigur că e bine, îi răspunde și aceasta.
Acum, cât el căuta, Maria avea din nou oportunitatea să îl studieze. Concentrat, părea mai serios și ai fi zis că el conduce toată operațiunea, sau chiar lumea. Maria începu să zâmbească fără să vrea și observă că ochii celui din fața ei sunt acum pe ea. Începu și Alex să zâmbească, uitând de schițe și modele, cu degetele înțepenite pe tastatură. Parcă orice privire de-a ei, răscolea totul înăuntrul lui.
— Maria —
— Salutare, frat —
Dă buzna Alan în birou și imediat se oprește când îi vede pe cei doi înăuntru.
— Alan! Spune și Alex trăznit.
— Da, chiar el. Zice și se apropie de cei doi. Scuze de deranj, dar tata vrea să te vadă. Continuă, uitându-se la Maria. Alan Ace! Îi spune Mariei întinzându-și mâna după a ei și sărutând-o.
Maria se ridică din scaun, dându-i mâna și prezentându-se. La cei aproape 20 de ani, Alan are prea mult șarm în el, gândi Alex, dându-și ochii peste cap. Apoi îi veni în minte întâmplarea în care s-a cunoscut cu Maria și faptul că el nu i-a sărutat mâna niciodată. Dar se duse la ea acasă, deci erau chit.
— Nu-ți face griji, rămân eu cu doamna Maria! Spune Alan rânjind.
— Nu-mi fac griji, pentru că vine cu mine! Sunt sigur că tata ne cheamă cu privire la proiect. Zice Alex sigur pe el.
— Da, doar pe tine.
Alex începe să râdă și îl bate pe umăr pe fratele său, spunându-i:
— Prea târziu! Îi răspunde și îi face cu ochiul.
Alan începuse și el să râdă înțelegând și îi făcu semn spre ușă:
— Vezi ce faci că e bine dispus! Ai grijă!
— Ca întotdeauna!
Maria era acolo a cincea roată de la căruță și habar n-avea ce însemnau jocurile acelea de cuvinte dintre cei doi frați. Se bucură că mai cunoscuse încă un membru al familiei Ace care se apropia, se pare, de stilul lui Alex.
Cei doi se îndreptau acum spre biroul domnului Caleb și Alex îi deschise ușa Mariei.
Din prima clipă, Maria își dădu seama că nici măcar biroul lui Alex nu se compara cu acesta. Era de două ori mai mare pentru că avea și o masă mare cu multe scaune, pentru ședințe și oaspeți mai importanți, gândea ea. Aici se îmbinau mai multe culori, însă predomina negrul. Dar îți bucurau ochii încă de la intrare.
Pășiră amândoi și se apropiară de el, iar acesta se ridică în picioare alături de soția lui:
— Bună ziua, doamnă Jones! O salută patronul. Mă bucur că ați venit și dumneavoastră! Soția mea, doamna Abby, zice și îi face cunoștință.
— Bună ziua, doamnă! Încântată să vă cunosc! Îi răspunde politicos și Maria, întinzând mâna.
— De asemenea, draga mea!
— Bine ai venit și tu, Alex! Îi spune tatăl său. Haideți să luăm loc, voiam să discutăm despre proiect. Afirmă și îi poftește pe toți la masă. Vrea cineva ceva, înainte de toate? O cafea, un ceai...
— Eu aș vrea o cafea, spune Alex relaxat.
— Și eu un ceai, dragule!
— Și eu tot un ceai, domnule!
Domnul Caleb zâmbește și dă un telefon cu comanda, apoi revine la masă.
Aici, acesta află că Maria deja a început lucrările, iar domnul Ace a fost mai mult decât încântat când le-a și văzut. Maria se simțea foarte mândră de ea și își aduse aminte cu drag de vremurile când era apreciată la fel pe timpul facultății. Sfaturile celorlalți o ajutau și îi dădeau idei minunate.
Mica ședință nu dură mult și după ce terminară de băut, cei doi se întoarseră în biroul lui Alex, unde Maria își adună lucrurile rămase.
— Vezi, nu a fost așa de rău.
— Chiar deloc. Glumi Maria și începură amândoi să râdă.
— Mă bucur foarte mult că ești aici, Maria! Îi spune el apropiindu-se.
Maria zâmbi acum la câțiva centimetri de fața lui, iar Alex nu mai rezistă și îi apucă obrajii, trăgând-o spre el și o sărută lung pe frunte. Maria îsi pune mâinile peste ale lui și încercă să-l oprească, dar senzația era atât de plăcută. Începea să se întâmple ceva de fiecare dată când îl vedea pe omul acesta prin preajma ei. Se întâmpla ceva și în sufletul ei. Ceva care nu putea opri și poate nici nu dorea. Și ceva îi spunea că și el simțea la fel.
Frunțile lor erau acum lipite și el se uită la ea cu ochii întredeschiși, înghițind în sec.
— Trebuie să plec...
— Mai stai...
— Nu pot...
Își șopteau amândoi, cu ochii închiși, astfel încât să nu mai audă nimeni, în ciuda faptului că erau singuri în cameră. Maria nu voia să știe ce se poate întâmpla dacă venea acum cineva și îi vedea așa, îmbrățișați.
Reuși să se desprindă de el și să îl mângâie pe obraz.
— Alex...nu mă cunoști...
— Dar te voi cunoaște!
— Am multe probleme.
— Toată lumea are! Le vom rezolva împreună! Spune și îi sărută mâinile.
Maria avea acum privirea în pământ, închizând ochii și strângându-i pentru a nu-i da lacrimile.
Nu trebuia să se întâmple așa. Nu mai putea îndura.
— Trebuie să mă întorc la lucru.
— Ai dreptate. Spune și îi sărută mâinile din nou. Dar ne mai vedem!
Apoi îi deschide ușa și îi zâmbește în timp ce pleacă pe holul larg.
Maria se îndreaptă acum înapoi spre biroul ei, mergând încet și observând curățenia și organizarea celor din jur. Totul era pus la punct în firma asta, ce mai!
Deodată, observă tonul ridicat al unor voci undeva pe lângă ușa biroului ei și mări pasul, curioasă.
— Vă asigur că nu este aici!
— Doamnă, vă rog să mai căutați! Este imposibil! Adresa este corectă!
— Eu vă înțeleg, domnule, spune secretara deja scoasă din sărite. Dar credeți-mă și dumneavoastră când vă spun că nu este nicio doamnă aici pe nume Maria Bruno! Am căutat în baza de date...
Maria înlemni și nici nu mai auzi restul conversației. Se sprijină de un perete și încercă să respire normal, deși inima parcă i se urca în gât. Strângea dosarele în mână și avea ochii închiși.
— Puteți măcar să mai verificați o dată? O rugă poștașul pe secretara enervată.
— Domn —
— Nu e nevoie! Se aude Maria zicând și privirile celor doi se opriră asupra ei. Eu sunt!
Heei, am revenit cu un nou capitol, frumos zic eu. Mai sus aveti niste modele de-ale Mariei, sau cum mi-am inchipuit eu ca ar arata. Sper sa va placa si nu uitati ca parerile voastre conteaza foarte mult pentru mine! Pe data viitoare!