— Bună dimineața! Îi spuse Maria trântind ușa mașinii, zâmbind.
— Bună dimineața! Răspunse și Alex, tot numai un zâmbet. În spatele acestui zâmbet, însă, se ascundeau câteva zeci de minute de încercări de a se da jos din pat pentru a fi acum în fața casei Mariei. Puteai spune că a fost un chin pentru el, mai ales că toată noaptea, Maria a fost în gândurile lui.
— Puteam să iau un taxi de aici. Începu aceasta, punându-și centura. Dar îți mulțumesc că ai venit, zice și îi aruncă o privire în timp ce Alex pornește motorul. Arăta atât de bine dimineața. Avea un profil atrăgător, cu o barbă proaspăt rasă și cu câteva fire la care aparatul de ras poate nu ajunse, se gândea ea râzând.
Se întoarce și Alex, privind-o și zâmbind:
— Cu mare plăcere! Însă trebuie să îți spun că nu sunt obișnuit cu un astfel de program! Spune și o aude râzând.
— Îmi pare rău dacă te-am făcut să aștepți, dar chiar nu m-am gândit că vei fi aici, așa matinal, zice uitându-se la părul lui semi-aranjat.
— Păi, niciodată să nu spui niciodată, nu?
Zâmbesc amândoi și peste 30 de minute ajung în parcarea firmei, nu înainte ca Maria să accepte "cadoul de bun venit" al lui Alex. Acesta nu se lăsă până nu o convinse că are nevoie de o mașină și că va rezolva el asta. Maria încercă să refuze, de nenumărate ori chiar, dar se lăsă păgubașă.
Pășesc amândoi în biroul Mariei și aceasta își pune dosarele pe masă. Alex se așează într-unul din scaunele din fața biroului și o surprinde pe Maria punându-și haina în cuier. Acesta o analiză repede și clipi agitat când ea se așeză pe scaun.
— Pfiu...o să dureze ceva până o să mă obișnuiesc, spune aceasta privind încă o dată lucrurile de pe birou.
— Stai liniștită! Sunt sigur c-o să reușești! Afirmă Alex sigur pe el. Aici ai un telefon la care poți suna pentru anumite nevoi. O să vină Margret peste câteva minute și o să-ți explice ce și cum. O să poată să-ți facă legătura cu biroul meu, al tatei și multe altele.
— Hmm, Margret?
— Da. Ea e mâna dreaptă a tatei, spune cu jumătate de gură. Se uită la ceas și peste câteva secunde, se aude un ciocănit.
Liniștea cuprinde tot biroul, iar Alex ridică din sprâncene la Maria. Ea tușește și strigă:
— Intră!
Era atât de ciudat. Niciodată nu mai fusese tratată așa la locul de muncă și putea spune că nu mai avusese până acum subalterni. La naiba, se simțea bine!
Margret pășește înăuntru în cameră, salutându-i pe amândoi, iar Alex se ridică din scaun, încheindu-și nasturii de la sacou, spunând:
— Doamnelor, vă las! Dar înainte de toate — se uită la Margret care dă din cap afirmativ — aș vrea să-ți prezint pe cineva, Maria!
Aceasta se ridică, așezându-și cămașa mai bine pe ea. De cealaltă parte a ușii putea fi domnul Ace și nu dorea să se simtă din nou prost. Avea să-i dovedească atât lui, cât și ei, că acest proiect va fi dus până la capăt cu succes.
Însă, zâmbetul îi pieri când pe ușă intră o femeie, urmată de alta, alături de un bărbat. Tot așa cam până la vreo 5-6 noi oameni în încăpere. Deja simțea că nu mai are aer.
Alex i se alătură și profită de ocazie venind lângă ea, apucând-o de mijloc. Maria clipea de zor și nu înțelegea ce se întâmplă.
— Maria, fă cunoștință cu noua ta echipă! Tu o să fii coordonatorul lor, iar ei o să te ajute în privința proiectului. Afirmă Alex cu zâmbetul pe buze. Ah, bineînțeles, să nu uităm și de Margret, spuse și îi face cu ochiul. Femeia surâde, puțin rușinată. Ea mai are și alte lucruri de făcut, dar o să te învețe și o să te ajute pentru a te acomoda cât mai repede. Nu-i așa, Margret?
— Stați liniștită, doamnă! O să vă stau la dispoziție și vă rog să-mi cereți ajutorul ori de câte ori este nevoie!
Maria rămase mută de minute bune și în afară de clipit și respirat sacadat, nu făcea. Încercă să facă față mulțimii de ochi care o privea acum și se gândea îngrozită că ea le va spune acestor oameni ce, cum și când să facă. Nu se aștepta la asta, niciodată.
Conștientă că toată lumea aștepta un răspuns de la ea, inspiră adânc și spuse, puțin tristă:
— Trebuie să spun că nu mă așteptam la așa ceva! Sper să colaborăm foarte bine și să iasă niște lucruri uimitoare din mâinile noastre, spuse si stârni râsul printre toți cei aflați în cameră. Însă, ea era îngrozită.
— Cred că e timpul să mă retrag, îi spuse Alex Mariei. Poți apela oricând dacă ai vreo problemă. Biroul meu e în capătul holului, dacă ai nevoie de ceva. Spune și zambește, dând să plece, dar o mână firavă îi atinge umărul.
— Alex...reușește Maria să șoptească și îl trage mai aproape, pentru a nu fi auziți de ceilalți.
Frunțile lor aproape se atingeau și Alex era mai mult decât încântat. Se priveau intens și Maria încercă să revină la subiect.
— Nu cred că pot să fac asta! Îi spune respirând cu greu și uitându-se la trăsăturile feței lui Alex, mult mai proeminente acum.
Planul pe care i-l prezentase Alex în urmă cu o zi, nu semăna deloc cu acesta pe care trebuia să-l urmeze acum. Ea se aștepta la ceva mai simplu: "singurătate creatoare" cum o numea ea, pentru a se putea concentra și lumea să o lase în pace.
Alex reuși să-i zâmbească, aruncând o privire la persoanele care așteptau comanda Mariei. Deabia acum observă că el era obișnuit cu asta, însă ea nu. Se mai uită încă o dată la ea, apoi se întoarce cu spatele și îi spune lui Margret încet:
— Poți să îi iei și să mă lași singur cu doamna Maria? Pune-i să facă ceva, nu știu. Să facă rochii!
Pe Margret o bufnește râsul, înțelegând și conducându-i afară pe ceilalți oameni, închizând ușa după ea.
Abia atunci expiră și Maria tot aerul ținut în plămâni până atunci și se rezemă de geam, privind agitația de afară. Nici nu se compara cu agitația din sufletul ei.
Alex vine în spatele ei și îi pune mâna pe umăr, încercând să o liniștească.
— Ai dreptate! Trebuia să vorbesc cu tine și să te întreb dacă ești de acord, spune acesta uitându-se în jos. M-am gândit că ți-ar fi mai ușor.
Își apleacă și Maria privirea, oftând ușor și se întoarce spre el:
— Alex, ți-am mai zis. N-am fost pusă niciodată într-o astfel de situație...și acum îmi aduci alți oameni pe cap când eu abia fac față lucrurilor ăstora! Spune și arată spre birou, agitată.
— Shh! Zice acesta punându-i mâna pe obraz. O să le spun că m-am răzgândit și că nu mai e nevoie, ok? Spune, privind-o atât de de aproape, încât inima Mariei mai avea puțin și exploda.
Nu dorea să fie privită ca o străină care vine aici și face ea legea după bunul plac. De fapt, cam asta făcea.
— Dar o să vezi, nu o să fie așa de greu. Nu te las să faci asta singură, Maria! Nici nu mă gândesc! Sunt cei mai buni oameni din firma asta și chiar cred că te pot ajuta.
— Știu și îți mulțumesc! Dar...simt că nu pot! Spune punându-și mâna în dreptul capului, închizând ochii. Nu sunt pregătită.
Alex nu mai rezistă și o luă în brațe cu putere, mângâind-o pe părul moale, de culoarea abanosului.
Maria nici nu știa cum să reacționeze la toate acestea, dar știa un singur lucru: brațele puternice ale bărbatului din fața ei, o calmau, o duceau în altă lume. Undeva unde nu mai fusese de mult timp.
Se trag amândoi din îmbrățișare și Alex îi spune:
— Astăzi o să te las să te obișnuiești cu lucrurile. Dar mâine o să îmi promiți că vei coordona echipa și totul va fi bine! Te asigur!
Maria dă din cap afirmativ și îl privește pe Alex părăsind biroul.
— Bună dimineața, scumpule! Îi urează doamna Abby soțului ei care lua micul dejun. Aceasta îl sărută pe obraz, așezându-se la masă și îi zâmbește. Emilia, poți să-mi aduci ceaiul, draga mea? Strigă la servitoarea ce veni imediat.
— Să aveți poftă, doamnă! Îi zice și se retrage.
— I-ai văzut pe băieți în dimineața asta, scumpule?
Înghițind, soțul răspunde:
— L-am văzut doar pe Alan ieșind la alergat acum o jumătate de oră. Alex nici nu cred că s-a trezit.
Cei doi sunt întrerupți de ușa de la intrare care se închide zgomotos și în living apare și mezinul familiei, transpirat fleașcă, înconjurat la gât de un prosop.
— Bună dimineața, dragule!
— Neața mamă! Spune el încă respirând greu.
— Ți-ai făcut tura de dimineață? Îl întreabă tatăl său, zâmbind.
— Și încă cum! Spune și râde. Câinele familiei Adam e încă plin de energie!
Cei trei râseră și veni și Emilia punându-i tacâmuri fiului cel mic. Domnul Ace se șterge la gură cu un șervet și spune:
— Faci duș, te îmbraci, te pregătești și îl scoli pe fratele tău! Astăzi vreau să mergem cu toții la firmă. Spune acesta sorbind din cafea.
— Domnul Alexander a plecat foarte devreme, domnule! Afirmă Emilia turnându-i suc de portocale lui Alan.
Cei doi părinți se uită unul la altul, nevenindu-le să creadă, iar doamna Abby o întreabă:
— Cât de devreme a plecat?
— La ora șase și jumătate când am început să pregătim micul dejun, am văzut mașina plecând, doamnă!
Domnul Ace se uită la ceas și mare îi fu mirarea când văzu că este opt jumate.
Doamna Abby era toată un zâmbet, chiar dacă fiul lor putea fi în altă parte și nu la firmă, ea credea cu toată ființa ei că acolo este.
Se uită și Alan la ei și începu să râdă, iar domnul Caleb își dă ochii peste cap, zâmbindu-i soției sale.
— Se pare că suntem în întârziere, afirmă Alan aruncându-și o măslină în gură și plecând de la masă.
— Așa se pare, spune și domnul Ace zâmbind acum cu toți dinții. Și el gândea la fel ca soția sa.