-Devon, trezeste-te.
Soaptele lui Cezar erau o mangaiere pentru urechile lui Devon. La fel si atingerile usoare ale degetelor lui pe frunte si pe par erau un tratament de relaxare pentru ea. El se sprijinea intr-un cot si aproape ca-i atingea lobul urechii.
-Hai somnorici, sus.
De aceasta data Devon il asculta si se ridica din pat. Se freca la ochi si casca. Cezar era schimbat si aranjat, ea isi ridica o spranceana.
-Ai fost plecat?
El aproba.
-Am fost sa-mi iau niste haine si sa cumpar niste chestii, sper ca nu te superi, dar ti-am folosit baia. Acum, hai sus, astazi iesim din casa.
Ea se stramba.
-De ce? Eu nu vreau.
-Ba da, trebuie sa-ti arat ceva ce am facut si sper ca nu o sa te deranjeze.
Acum Devon era intrigata.
-De ce? intreba suspicioasa.
-O sa vezi, acum, haide, du-te fa un dus, schimba-te si vino sa mananci, plecam imediat ce termini.
-Dar eu...
El se incrunta.
-Sa nu aud comentarii! striga iesind pe usa.
Cu greu, Devon se ridica din pat, isi lua niste haine si intra in baie. Dupa un dus de cateva minute iesi la fel de melancolica din baie si merse la bucatarie. Nu avea pofta de mancare si cu atat mai mult sa plece de casa, dar se pare ca nu avea de ales. Cezar ii aseza in fata o farfurie plina cu mancare. Statea sprijinit cu palmele de marginea minibarului si batea darabana intr-un ritm lent, privind-o pe ea cu sprancenele ridicate. Ea ofta si lua furculita in mana.
-Grey unde e?
-Ieri a plecat sa-l duca pe Mateo acasa, ar fi trebuit sa se intoarca pana acum, dar probabil il retine ceva.
-Sigur Maria, bombani femeia.
Cand in sfarsit termina tot din farfurie, Cezar zambi multumit. Spala farfuria si o puse la locul ei in dulap. Telefonul ii suna de pe masuta din sufragerie. Il ridica si raspunse:
-Joseph?...Da...Nu...Alta data...Bine, bine...Da am inteles.
Devon se uita la el cum se invartea prin camera. Se intreba daca vorbeste cu cine crede ea ca vorbeste.
-Inca mergi la Joseph? il intreba cand inchise.
Cezar se apropie si o lua de mana apoi inainta spre usa.
-Mhm.
Deschise usa si iesira din apartament.
-Si cum merge?
El expira zgomotos tragand-o spre lift.
-Bine. Lasa-ma acum pe mine si hai sa mergem.
In masina niciunul nu spunea nimic. Devon observase doua pungi de hartie pe bancheta din spate, dar nu intreba ce era in ele. Drumul dura in jur de cicisprezece minute. Cand Cezar parca in fata portilor din fier forjat vopsite in negru si auriu, Devon se uita la el confuza clipind de cateva ori.
-Ce cautam aici, Cezar?
El nu-i raspunse ci iesi din masina. Deschise portiera din spate si lua pungile. Sse apropie de portiera ei si o deschise. Intinse mana si ea o accepta. Iesi din masina si isi incrucissa bratele la piept, desi afara era destul de cald. Cezar impinse portile pana ce ei intrara. El mergea in fata, iar Devon se tinea dupa el privind in stanga si-n dreapta. Dupa cateva minute, Cezar se opri. Devon era socata la propriu.
-Ce e asta? Ce cautam in cimitir?
Cezar se aseza in genunchi si scoase din punga o orhidee. O aseza langa piatra funerara si pentru prima data de cand venea aici zambi privind fotografia Sarei. Se uita la Devon si zambi din nou. Din cealalta punga scoase doua jucarii. Le desfacu din ambalaj. Masinuta albastra o aseza langa celelalte jucarii ale lui Elliot. Erau atat de multe incat inconjurasera piatra funerara. Ochii lui Devon se umezira. Privi la jucaria din mana ei. Era acel gen de jucarie specifica bebelusilor, pe care o scuturi si face zgomot. Nu intelegea de ce i-o daduse ei.
-Te-am adus aici, incepu el ridicandu-se de jos, ca sa-ti arat ce am facut ieri, bine nu eu, am pus pe cineva sa o faca pentru ca eu am fost cu tine ieri. O apuca de umeri si o impinse usor putin mai la dreapta de mormantul fiului sau. O alta piatra funerara era acolo. Nu era nicio poza si niciun nume, doar doua cuvinte.
"Ingerasul nostru"
Devon se apleca in genunchi, isi trecu degetele peste acele cuvinte si inchise ochii oftand. Mai jos erau doua date care teoretic reprezentau perioada cat bebelusul ar fi trebuit sa traiasca. Cezar se aseza langa ea.
-Voiam sa fac ceva ca sa demonstrez ca si el a insemnat la fel de mult ca Elliot, pentru mine. Chiar daca a fost aici doar pentru cateva saptamani tot copilul meu e, al nostru. Te...te deranjeaza?
Devon lasa jucaria langa piatra funerara. Isi trecu mainile peste fata si isi sterse urmele de lacrimi. Se ridica si Cezar ii copie gestul. Ea ii apuca mana si o stranse la pieptul ei.
-Cum sa ma deranjeze, Cezar? Ai facut cel mai emotionant lucru pentru mine. Iti multumesc, inseamna enorm de mult pentru mine.
Se asezara pe gazonul proaspat tuns si ramasera acolo in liniste. Devon inca ii strangea mana, cand il observa ca se uita spre fotografia Sarei. Isi musca obrazul pe interior si ii elibera mana. Abia atunci el se uita la ea. Se incrunta apoi ofta si inchise ochii. Intinse bratul si o trase aproape de el.
-Nu vreau sa mai faci asta. Nu vreau sa-mi mai dai drumul niciodata, ai inteles.
Ea il privi. Era serios. Se mai uita odata la fotografia Sarei si apoi la ea.
-Cred ca ar trebui sa fac niste prezentari.
Devon nu intelegea despre ce vorbeste. El se apropie de mormantul fostei sale logodnice.
-Stiu ca de fiecare data cand am venit aici, strigam ca fraierul la tine si iti ceream sa-mi explici de ce m-ai lasat aici singur si tu ai plecat impreuna cu fiul nostru.
Acum pricep. Vorbeste cu ea.
-A fost greu sa inteleg, dar acum stiu de ce. El se uita acum la Devon. Pentru ea. Multumesc ca mi-ai scos-o in cale, daca nu ar fi fost ea, probabil si acum as fi fost aici strigand la tine. M-a ajutat atat de mult si acum o sa incerc sa fac acelasi lucru. Sara, ea e Devon, salvatoarea mea si vreau sa faca parte din viata mea de acum inainte.
Devon nu putea respira. Se intreba daca urechile ei auzisera bine, el ii ceruse voie, ba nu tocmai i-o prezentase Sarei si ii marturisise ca simte ceva pentru ea?! Nu stia cand se schimbase el atat de repede, dar era forte emotionata. Cumva primea ceea ce-si dorise de cand il cunoscuse exact acum in momentele acestea grele.
Atunci cand Dumnezeu iti ia ceva iti da altceva in schimb. Banuiesc ca asta se intampla si aici. Insa pretul a fost mult prea mare.
- Mai am ceva sa-ti spun...de fapt sa te rog, spuse Cezar.
-Spune.
-Eu...Vreau sa te muti inapoi la mine.
Devon inchise ochii si pentru cateva secunde isi aminti de noaptea aceea cand el strigase la ea.
-Nu pot. Nu vreau sa ma intorc acolo.
Cezar ofta. Intelegea si nu o condamna. Oricum se astepta la acest raspuns.
***
Peste o saptamana lucrurile incepeau sa revina la normal, sau cel putin asa i se parea lui Cezar. Cu toate ca Devon inca nu voia sa mearga la munca si nici sa iasa cu el afara sa ia o gura de aer, arata mai bine. Grey se intorsese din Spania, dar plecase imediat in Franta. Avea o sedinta foto acolo. Asta insemna un singur lucru. Cezar ramanea din nou responsabilul. Nu ca i-ar fi displacut. Mai ca se mutase acolo in ultimele zile. Nu stia daca e asa,dar dorea sa creada ca prezenta lui ii face bine ei.
Acum era duminica dimineata. Cand Cezar se trezi lumina deja patrunsese in camera de cateva ore. Cu toate acestea era singur in pat.
Stai asa parca trebuia sa fie aici, in bratele mele, unde s-a dus?!
Sari din pat si isi trase un tricou pe el. Deja avea un rand de haine in dulapul ei. Se schimbasera atat de multe ca nici lui nu-i venea sa creada. Iesi din camera si traversa holul mic in cateva secunde ajungand in living. Ceea ce vazu acolo ii taie respiratia. Devon era pe canapea si tinea un...
-C...catel?! sopti el si ea il privi. De-de unde a aparut?
Intradevar in bratele lui Devon se afla un catelus. Era chiar micut. Probabil un pui. Era alb in intregime cu exceptia ochilor si a nasului care erau negrii. Blana ii era usor ciufulita si asta pentru ca Devon ii facuse baie cu cateva minute in urma.
-Nu-i asa ca e tare dragut, spune Devon mangaindu-l pe animalut intre urechi. Cezar se apropie si se aseaza pe podea. Intinde degetul spre boticul catelusului si acesta il linge si incepe sa-l rontaie.
-Unde l-ai gasit?
Devon salta din umeri.
-Afara, am iesit sa cumpar lapte, si era acolo in fata blocului, mititelul. L-am luat si i-am dat sa manance apoi l-am spalat, apropo am folosit gelul tau de dus, spune ea si rade.
Cezar zambeste.
-Nu-i nimic. Il pastrezi?
Ea il stranse pe catelus in brate.
-Da. O sa-l cheme Snow.
Cezar rase. Evident ca sa avea sa-l cheme. Il mangaie pe blanita catifelata.
-E simpatic. Trebuie sa-i cumparam o zgarda.
Devon aproba. Cezar il ridica pe micut in brate si se aseza pe canapea langa ea, il tinea pe micul animalut doar pe una din coapsele lui. Era genul de caine care nu crestea foarte mult nici in lungime nici in inaltime. Perfect pentru Devon, se gandea el. Ea parea din ce in ce mai bine. Acum ochii ei incepeau sa-si recapete stralucirea de odinioara. El isi ridica mana stanga si ii prinse suvita de par ce i se lipise de frunte. O indeparta si ramase cu degetele incurcate in parul ei moale. Daca era ceva ce adora sa faca acum, era sa se joace in parul ei. Momentul fu intrerupt de telefonul lui Cezar. Il ridica de pe masuta.
-Da mama? Cine? Cand? Da-o afara! Nu-mi pasa, ea nu inseamna nimic pentru mine. Nu vorbi cu ea. Ajung in zece minute. Acum? Nu cred ca e momentul sa...Bine, bine. Si eu, pa-pa.
-Ce s-a intamplat? intreba Devon cand el inchise telefonul.
-Se pare ca femeia care m-a nascut isi face aparitia nepoftita si nedorita si vezi Doamne isi revendica ea dreptul de mama in fata mamei mele.
-Ce?! Stai stai, adica mama ta biologica e aici, in Boston? A venit din Anglia pentru tine?
Cezar pufni.
-Nu e mama mea si nu-mi pasa de unde si pentru ce a venit.
Devon il lasa pe Snow pe podea, iar acesta fugi catre castronelul lui cu mancare.
-Nu esti deloc corect. De unde stii ca nu a fost nevoita sa te lase? De ce judeci asa brusc, ce pierzi daca o asculti?
Barbatul isi trecu ambele maini prin parul negru ca smoala.
-Pentru ca nu am nevoie de explicatii. Mama mea e una singura si e aceea care m-a crescut.
Devon clatina din cap.
-Nu e asa, Cezar...
El se ridica si porni catre dormitor.
-Las-o balta, o sa lamurim asta cand ajungem la casa parintilor mei.
Devon il urma in dormitor. El incepuse sa se imbrace cu haine alese la intaplare din sertarul care m-ai nou devenise al lui. Relatia lor complicata era la fel de neinteleasa, dar macar acum erau impreuna, asta era sigur. Acolo unul pentru altul.
-Noi?
-Mda, mama vrea sa te cunoasca. Si-a ales un moment cam prost ce-i drept, dar...
Nu m-ai apuca sa termine. Devon trecu pe langa el ca fulgerul aproape daramandu-l.
-Si acum spui? Fir-ar, cu ce ma imbrac trebuie sa fac o impresie buna. Sa iau asta, nu, nu, mai bine asta, sau poate asta...
Cezar isi trase tricoul peste cap si isi pune mainile pe umerii ei. Isi apropie gura de urechea ei si ii dadu parul de-o parte.
-Impresia e deja facuta pisicuto. Nu te framanta degeaba, mama o sa te rapeasca si probabil nu te mai vad la fata o saptamana doua, la cum o stiu eu pe ea. Asa a facut si cu...
Realiza ca facuse o gafa asa ca tacu. Devon inspira si expira.
-Cu Sara. E in regula. Poti sa continui.
El isi lasa barba pe umarul ei.
-Imi pare rau, mi-a scapat. Nu voiam sa fac o comparatie, mi-a iesit pe gura inainte sa gandesc.
Ea aproba.
-Stiu, e in regula. Atunci vin asa?
Se intoarse catre el si isi departa mainile. Jeansii albastrii si bluza vaporoapa alba pareau in regula in opinia lui Cezar. L-au lasat pe Snow la domnul Emett care oricum era singur. Batranelul se bucurase de micul catelusi mai rau ca de un copil si ii asigurase ca va avea grija de el. In masina Devon parea usor agitata. Cezar era, pe de alta parte incruntat si concentrat pe drum. Strangea volanul cu atat de multa forta incat degetele i se albisera. Tensiunea era si mai mare cand ajunsesera in fata casei parintilor lui. Un loc intr-un cartier linistit potrivit pentru ei. Cezar parca si cobori din masina asteptand-o si pe Devon. El intinse mana si ea o cuprinse putin stanjenita. Suna la usa si astepta cateva minute.
-Ah dragule in sfarsit. Haide, haide, intrati!
Mama lui Cezar era o femeie destul de mica de statura, dar foarte cocheta. Avea un zambet larg si ochii de un albastru marin. Isi lua in brate fiul pe care il iubise din prima clipa in care il luase in brate. Nu avea sa uite niciodata de micutul bebelus pe care il gasise in fata usii si modul cum se indragostise pe loc de el. Isi indrepta privirea spre Devon care se chinui sa zambeasca.
-Si tu trebuie sa fi Devon, nu-i asa? Oh, ma bucur sa te cunosc in sfarsit, esti foarte frumoasa.
Devon era impresionata de cat de usor o accepta femeia.
-Si eu ma bucur sa va cunosc doamna si multumesc.
-Ah, te rog, spune-mi Kate.
Kate Dawson, o femeie puternica, o sotie iubitoare si o mama devotata. Se bucura nespus ca fiul ei avea din nou sansa la fericire. Iar Devon era exact asa cum si-o imaginase cand Cezar o descrisese. Nu era deloc impotriva ei. Da, o iubise pe Sara la fel de mult ca pe copii ei si ii era nespus de dor de ea si de nepotelul ei, insa era constienta ca Cezar nu putea ramane singur pentru toata viata. Poate era chiar mai constienta ca el...
Ii conduse pe cei doi in gradina din spate,unde Cezar avea sa stea fata in fata cu femeia care ii daduse viata.
Sonia, discuta in soapta cu tatal lui Cezar. Cand barbatul pasi in afara casei, Devon il simti incordandu-se. Il lua de mana impletindu-si degetele cu ale lui. O strângea tare,iar ea isi dadu seama ca pentru el aceasta intalnire avea sa fie dificila.
-Dragule, a venit baiatul, spuse Kate catre sotul ei moment in care doua perechi de ochi se fixara acum asupra lui Cezar. El inghiti nodul din gat si ramase tacut. Tatal sau se ridica si intinse mana pe care fiul sau o stranse. Il imbratisa apoi.
-Bine ai venit, baiete.
-Salut, tata. Mormai Cezar cu privirea intunecata atintita catre femeia care il privea cu teama.
-Si tu trebuie sa fi Devon?
Prea absorbita de barbatul pe care il tinea inca de mana, Devon scutura capul si ii xambi domnului din fata lui.
-Eu sunt, incantata de cunostinta, domnule Dawson.
-Greg, draga, spune-mi Greg.
Sonia se ridica de pe scaunul pe care statea. Avea mainile strans impreunate. Era agitata. Nu in fiecare zi te intalnesti cu micutul pe care l-ai lasat de izbeliste la usa unei case acum aproape douazeci si opt de ani. Si in plus, micutul cu ochii ca doi carbuni a devenit un barbat in toata firea.
Si ce mai barbat...fiul meu e un adevarat cuceritor. Exact ca si tatal sau. Seamana cu el in intregime. Absolut totul a mostenit de la el. Probabil lui Hope i-a fost si mai greu sa accepte ca e fratele ei cand sunt atat de diferiti ca aspect. Ea mi-a spus la telefon ca se inteleg bine acum. Mi-am zis ca asta e momentul sa-lcunosc si eu, dar dupa privirea aceea, cred ca am facut o greseala. Acum nu mai pot da inapoi.
-Buna ziua.
Cezar se incrunta privind-o pe Devon cum se apropie de femeia aceea si intinde mana. Aproape ca ii venea sa injure.
-B-buna. Mormai Sonia. Cele doua isi stransera mana. Devon schita un zambet scurt.
Sonia nu mai suporta privirea acida ce o intepa asa ca decise sa sparga gheata.
-Cezar, mie...imi pare rau, fiule, eu...
Barbatul facu un pas in fata. Kate si Greg decisera ca era mai bine sa se retraga. Fiul lor se descurca si singur, stiau ceea ce crescusera. Problemele lui din ultima vreme nu aveau legatura cu Sonia asa ca aveau incredere ca va lua decizia corecta.
-Pardon. Ma scuzati, "doamna", eu nu sunt fiul dumneavoastra. Si pentru ce va pare rau? Eu nu va cunosc. Puteti sta impacata, nu aveti de ce sa va para rau. Ah, sau stai asa, vorbiti cu mine ssu cu bebelusul pe care l-ati lasat in fata unei case straine fara niciun regret.
Devon il prinse de brat, dar el il trase inapoi.
-Du-te in casa, te rog, ii spuse el calm.
Ea clatina din cap. Sonia isi pleca privirea.
-Nu e adevarat. Am regretat si voi regreta toata viata atat pentru ca te-am lasat pe tine, dar si pe sora ta. Nu am vrut asta, dar nu puteam, nu te puteam privi si...
-Atunci de ce dracu m-ai mai facut,daca nici macar nu te puteai uita la mine?
-Nu mai lasat sa termin. Nu te puteam privi fara sa-mi amintesc de tatal tau. Cezar esti bucatica rupta din el si fie ca ma crezi sau nu, l-am iubit cum n-am iubit niciun alt barbat in viata mea.
-Taci! Se rasti barbatul. Daca ar fi fost asa nu m-ai fi lasat. O mama nu-si abandoneaza copilul doar pentru ca seamana cu tatal lui. Alta scuza jalnica mai ai?
-Cezar, am intrat in depresie, nu mai eram eu, tatal tau m-a abandonat si...
-Nu-mi pasa de depresia ta, nu...
Devon il apuca strans de mana.
-Cezar! Se rasti si el isi muta privirea.
-Ce e?
-Inceteaza acum. Tu stii mai bine decat oricine ce inseamna sa fi in depresie. Nu o condamna fara sa asculti.
-Nu e acelasi lucru Devon...
-Ba este. De fapt ar trebui sa-i multumesti mamei tale ca nu a facut un avort.
Cezar se incrunta.
-Pai poate ar fi fost mai...
Devon il stranse de mana. Avea lacrimi in ochi. Cezar intelese la ce se referea. Tacu pentru ca nu voia in niciun caz sa strice tot ce reusise pana acum cu ea.
-Bine, fie. M-ai lasat pentru ca ai intrat in depresie. De ce nu m-ai cautat apoi, hm? Banuiesc ca nu mai esti depresiva...
Sonia isi inghiti lacrimile.
-Am încercat, dar nu mai erai acolo, familia se mutase. Ce puteam face, nu stiam cine te-a luat in grija, nu stiam nume, stiam doar prenumele tau.
Cezar se incrunta confuz.
-De unde stiai asta?
Sonia zambi trist.
-Nu ti-au spus, eu te-am numit Cezar. Am lasat un bilet langa tine. I-amrugat sa-ti puna numele asta si sa aiba grija de tine. Era...prenumele tatalui tau. Singurul lucru pe care l-am stiut despre el...
-Deci habar n-ai unde e el?
Sonia aproba.
-Ti-am spus, m-a parasit si nu s-a mai intors vreodata. Nici macar nu stie ca are un fiu...
Cezar ofta.
-N-are. Nici tu nu ai. Ti-ai pierdut dreptul asta demult.
Sonia suspina adanc. Lacrimile ei o induiosau pe Devon.
-Dar...incepu Cezar si amandoua il privira uimite. Privea in alta parte cand continua. Sa zicem ca inteleg de ce ai facut-o si poti sa respiri usurata, nu te urasc. De fapt, spuse incrucisandu-si bratele la piept, niciodata nu te-am urat. Am fost suparat, dar nu ti-am dorit raul. Pentru ca am avut si am o familie minunata care ma iubeste si pe care o iubesc, nu imi trebuie alta.
Sonia isi duse mana la inima si zambi. Se apropie de el.
-Multumesc, dragule, nu stii cat de mult inseamna asta pentru mine. Am crezut ca nu o sa ma ierti niciodata. Pot sa te mai vizitez din cand in cand?
Cezar se stramba si ofta.
-Anunti inainte. Si sa nu incepi cu dragalasenii de mama. Nu accept asta.
Sonia ii inghiti tonul crud si aproba.
-Cum vrei tu. Vreau doar sa te vad si sa fiu aproape de tine.
Devon zambi privindu-i. Se pare ca lucrurile mergeau din ce in ce mai bine.
-Mai pot sa-ti cer ceva?
Cezar ridica o spranceana.
-Ai cam multe cereri, nu crezi?
Sonia zambi, asta pentru ca Cezar o spusese pe un ton glumet.
-Ma lasi sa te imbratisez?
Cezar incremeni.
-N...
Devon il lovi discret si il privi incruntata. El inspira adanc.
-Presupun, ca poti...