Capitolul 7- Moment jenant
După ce a plecat de la cafenea, Julianne, a plecat pur și simplu în recunoaștere..nu a mers la școală pentru că nu avea chef și bineînțeles supărarea adusă de blondul creț nu a adus schimbări bune în starea ei de spirit.
Acum blondina pur și simplu se plimbă printr-un parc găsit aproximativ acum 5 ore.. Se gândește la cum a reacționat în fața lui Caden, nu știe de ce i-a sărit țandăra așa de repede, ce a deranjat-o mai mult, faptul că a aflat ceva despre trecutul ei de care fuge sau faptul că băiatul are dreptate. Pentru prima dată în viața ei, Julianne se simțea nehotărâtă și neajutorată în același timp.
"S-o fi având dreptate?"
-Agh..
Se enervează singură punându-și aceste întrebări stupide, până la urmă ce o interesa pe ea faptul că acest..băiat, aflase despre ea? Și ce dacă? Faptul că el știe nu schimbă cu nimic lucrurile, mama ei este tot moartă, iar dansul este doar un alt lucru pe care îl detestă, ceva nou? Nu.
Caden a început să aibă o anumită influență asupra ei, iar Julianne începe și ea să observe pe minut ce trece gândindu-se la el. Toate gândurile acesteia sunt amestecate cu sentimentele ciudate ne mai trăite de fată până acum, îi formează un mic monstru în stomac. Simte cum o mănâncă pe interior, nici ea nu știe ce. Curiozitatea față de personalitate băiatului să fie oare, sau sentimentul de necunoaștere a propriilor reacții din preajma lui? Totul este răstălmăcit și totuși..atât de ordonat.
În cele din urmă Julianne se ridică de pe banca din lemn pe care a stat ore bune. Începe să meargă spre ieșirea din parc cu pași mici, leneși, privind în jurul ei. Scoate o nouă țigare din pachetul ei aproape gol, după care își continuă drumul. Este două după-amiaza, deci putea merge acasă fără ca Dorothea să aibă suspiciuni în legătură cu locul unde a fost de fapt fata. Termină țigara, exact înainte să ajungă în fața ușii de la intrare. Apasă pe clanță destul de plictisită, ajungând în hol unde se descalță rapid lăsându-și ghiozdanul să cadă de pe umăr fiind acum mai ușurată.
-Bunicoo..am veniiit! strigă fata destul de voioasă. Și mi-e foame! continuă aceasta în drum spre bucătărie.
Nimeni. Încăperea era goală, nici urmă de Dorothea sau Ted, nici urmă de vreun miros afrodisiac de mâncare așa cum se obișnuise Julianne să fie în bucătărie de fiecare dată când ajungea acasă de la școală. Casa parcă era pustie, de aceea era ușa încuiată, noroc că a avut cheia pe care i-o dăduse Ted acum câteva zile.
Julianne face câțiva pași până ajunge în fața frigiderului de ultimă generație, probabil ultimul lucru achiziționat de cei doi soți în vârstă. Privește foița prinsă cu ajutorul unui magnet în formă de floare, o ia în mână pentru a putea citi scrisul caligrafic al bunicii sale.
"Draga nostră Julianne, eu și bunicul tău am plecat la casa noastră de vacanță de pe lacul Newfound alături de niște foști colegi de-ai lui Ted. Am uitat de această mini-vacanță pe care am planificat-o acum ceva timp. Vom lipsi o săptămână, știu că este mult dar orice ar fi, ne poți suna. Sună-mă când ajungi acasă, ai frigiderul plin.
Te pupăm!
Bunica și bunicul."
-Super. spune Julianne plină de sarcasm și fără chef după ce citește biletul lăsat de Dorothea.
Strânge biletul în pumn mototolindu-l, după care îl aruncă la gunoi destul de moleșită. Deschide frigiderul, apoi oftează plictisită, ușor indecisă. Dorothea chiar umpluse frigiderul cu mâncare cât să supraviețuiască o săptămână întreagă. Deși mama ei era o bucătăreasă excelentă, Julianne nu a excelat niciodată în domeniul gastronomiei, știe doar să facă banala omletă și veșnicele clătite. Nu a fost niciodată atrasă de acest domeniu și nici acum nu se dă în vânt după gătit.
În cele din urmă blondina își alege puiul la cuptor cu sos preparat cu atâta grijă de priceputa Dorothea. Mănâncă tot din farfurie, strânge după ea, după care urcă la etaj în camera ei. La fel ca acum câteva zile, stă parcă răstignită pe pat, lipită la propriu de salteaua patului.
Se simte obosită. Este obosită de atâta gândit, de atâta suferit, atâta îndurat. Fiecare lovitură pe care o primește zi de zi o descurajează, o face să nu mai fie atât de echilibrată. În timpul petrecut întinsă în pat, ajunge să se gândească chiar și la a înlocui durerea psihică cu cea fizică, dar gândul a fost rapid alungat de către sunetul făcut de telefonul ei.
Este Dorothea. La vederea numelui afișat pe ecran, Julianne se trezește parcă dintr-un vis în care a fost prinsă pentru ore bune. Privește mai întâi pe fereastră, o privire rapidă o face pe Julianne să înțeleagă de ce Dorothea o suna.
-Alo, Julianne? glasul femeii suna îngrijorat asta o făcea pe blondină să simtă puțină vinovăție.
-Bună bunico, scuză-mă că nu te-am sunat când am ajuns acasă, am mâncat după care am adormit. dă fata toate detaliile teoretic adevărate.
-Am fost îngrijorată. mormăie ușor Dorothea. Ai mâncat ceva măcar? Ești bine? întrebările nu s-ar fi oprit dacă râsul molipsitor al Juliannei nu ar fi întrerupt-o.
-Stai liniștită, bunico. Sunt bine, am mâncat pe la trei și cred că acum o să mănânc iar.
-Draga mea, este zece noaptea. Tu ai dormit atâtea ore? spusele femeii o face pe Julianne să-și mărească ochii.
"Doamne! Până și timpul trece pe lângă mine fără să-mi dau seama."
-Am fost obosită. murmurul fetei o face pe Dorothea să ofteze.
Știa că nepoata ei o mințea. Dorothea are parcă un al șaselea simț genial. O cunoaște prea bine pe frumoasa fată, mai ales acum în această situație în care se află. Știe că de fapt fata a fost ocupată cu gândurile ei, știe că nici măcar nu a ieșit din cameră. Dorothea se gândește că a fost o greșeală că a lăsat-o singură pe Julianne în starea în care se află, își dă seama că fata se va neglija în timpul petrecut singură, dar are încredere. Știe că poate avea încredere în ea și că nu va face ceva necugetat așa cum fac majoritatea tinerilor ce sunt în situația ei.
-Bine draga mea, eu și bunicul te pupăm. Ai grijă de tine și...te vom mai suna. și cu asta conversația se încheie Julianne rămânând din nou singură cu gândurile ei.
Nu mai stă mult și se ridică din pat rapid înșfăcând din șifonier niște pantaloni scurți și un maieu ambele materiale fiind negre, ceva obișnuit pentru Julianne. Pentru un moment se oprește pentru a privi atentă spre fereastră. Plouă. Este seară și plouă. Asta o face pe fată să se întrebe de ce plânge de data aceasta cerul. Întrebarea nu o frământă prea mult timp deoarece își continuă drumul spre baie. Are nevoie de o baie fierbinte și o știe.
Odată aflată în cadă, Julianne se afundă în apa caldă dorind un moment de liniște mintală, în care toate aceste gânduri ce îi tot dau târcoale se sfârșesc. Se simte oarecum ușurată, liberă și totuși lipsește ceva. Afecțiune. Asta lipsește, o persoană care să îi spună că îi este aproape, că vrea să o protejeze, că o iubește, doar că Julianne este mult prea orgolioasă să afirme că are nevoie de o astfel de persoană lângă ea. Vrea să fie singură și totuși nu rezistă astfel, se torturează cu propriile mâini și gânduri, iar asta îi este de ajuns.
În cele din urmă iese din cadă atunci când simte că ațipește, începând să-și șteargă frumosul păr bălan și lung, după care restul corpului. Se îmbracă cu hainele luate din șifonier, apoi începe să se pieptăne. Când termină în baie, se oprește pentru câteva secunde doar ca aceasta să-și privească reflexia. Este scârbită de propria persoană, nu se mai simte bine în pielea ei, atât de rău a ajuns.
Nu mai stă să privească, doar iese din baie stingând becul în urma ei și închizând ușa. Acum sunetul ploii este cel care domnește în încăpere. Fulgere urmate de tunete împânzesc cerul iar asta o făce pe Julianne să se simtă ciudat, să simtă o ușoară frică. Ignoră ceea ce se întâmpla în interiorul ei. Își ia telefonul de pe salteaua patului și când să deblocheze ecranul, un ciocănit ascuțit o oprește făcând-o să tresară.
Se întoarce brusc spre fereastră acolo dând de silueta unui băiat creț, ud din cap până-n picioare. Odată ce-și dă seama cine este, Julianne se repede la geam pentru a-l deschide.
-O, Doamne Dumnezeule, ce cauți aici?! interogația și totodată exclamația folosită de Julianne exprimă perfect starea de spirit a fetei.
Băiatul intră rapid pe geam ajungând față în față cu cea care nu l-a putut lăsa să doarmă, cu fata pe care dorește să o repare, cu enigma în persoană. Un rânjet uriaș i se așterne pe față, asta făcând-o pe Julianne să se încrunte și mai mult decât era.
-Caden!
Încercarea fetei de a-l aduce la realitate pe băiat, dă roade, astfel Caden se oprește din a mai analiza chipul perfect al blondinei dregându-și vocea încercând să pară totuși mai serios.
-Am venit..pornește cu curaj..să te văd. și sfârșește aproape șoptit.
-La miezul nopții?! întreabă fata fiind surprinzător de expresivă după părerea lui Caden.
De când o cunoaște nu a avut parte de un astfel de tratament din partea ei.
Julianne nu mai stă să îi ceară explicații blondului plouat, astfel luând-o la pas către baie de unde ia două prosoape, apoi întorcându-se în dormitor la băiatul a cărui haine se scurgeau pe parchetul ei.
-Ține astea. Eu mă duc să-ți aduc ceva de îmbrăcat cât tu faci un duș cald. Baia e acolo. spune fata făcând semn băiatului către baie, apoi ieșind din cameră.
Uimit, Caden ascultă de spusele Juliannei mergând către baie dar nu înainte de a analiza scurt camera fetei. I se părea că i se potrivește, aceeași părere având și despre baie, ceva nu foarte luxos și simplu. Băiatul începe să se debaraseze de hainele care deja i se lipiseră de corp, așezându-le pe calorifer pentru a se usca, după care intră în cadă dând drumul la apă. Se spală rapid, apa caldă mai reducând puțin din posibilitatea extrem de mare de a răci. Se șterge rapid înfășurându-și un prosop în jurul mijlocului său, începând apoi să-și șteargă minunatul păr.
Un ciocănui îl întrerupe din activitate. Julianne îi adusese hainele cu care se presupun că se va îmbrăca. Așa face, se îmbracă apoi iese din baie. În dormitor, o găsește pe Julianne în pat, stând în fund, ținându-și telefonul în mâini, destul de agitată. Prezența băiatului o făcea să se simtă astfel, dar Caden nu trebuia să-și dea seama.
-Acum îmi poți spune ce căutai pe stradă la ora asta, prin ploaie? vocea fetei se face auzită.
Julianne lasă telefonul pe pat și se ridică în picioare apropiindu-se tot mai mult de băiat, lăsând distanță între ei de aproximativ treizeci de centimetrii. Fata analizează câteva secunde diferența lor de înălțime care clar o dezavantaja. Cei 1.60 ai ei nici nu se compară cu cei 1.83 ai lui, iar asta o enerva.
-Am venit să-mi cer scuze. spune băiatul rapid printr-un oftat.
Julianne pufnește automat, apoi își dă ochii peste cap revoltată.
-Ești așa un fraier! zice ea ofensându-l pe băiat, acesta schimbându-și imediat expresia feței. Nu puteai pur și simplu să o lași baltă?
-Nu. răspunde Caden pe un ton de parcă Julianne ar fi pus cea mai stupidă întrebare.
Blondina doar oftează băgându-și mâna prin păr.
-Ei bine, dacă tot nu avem somn și avem casa la dispoziție, eu zic să mergem să mâncăm. vorbele fetei îl uimesc din ce în ce mai mult pe băiat, dar se conformează și o urmează pe Julianne în jos pe scări pană la bucătărie.
-Cum adică avem casa la dispoziție? întreabă nedumerit băiatul în timp ce Julianne deschide frigiderul rămânând indecisă în fața lui.
-Bunicii mei sunt plecați toată săptămâna. răspunde fata luând-o gura pe dinaninte.
-Bunicii?
Întrebarea băiatului o făcea pe blondină să-și dea seama că a spus ceva ce nu trebuia.
-Știi ce? Nu mi-e chiar așa de foame. Vrei înghețată? se scoate fata schimbând subiectul băgându-l puțin în ceață pe Caden.
-D-Da. răspunde băiatul ușor derutat.
Asta o bucură pe Julianne. După ce au luat cutia mare de înghețată din congelatorul Dorotheei, cei doi au urcat la etaj hotărând că ar fi mai bine să se uite la un film.
-Ok, ce gen de film preferi? întreabă fata pe un ton ușor serios din cauza concentrării ei asupra laptop-ului din poala sa.
-Alege tu. îi spuse Caden cu scopul de a afla pe cale indirectă ce filme urmărește Julianne mai mult.
-Ce zici de.. dă fata să continue, dar întreruperea curentului și astfel oprirea oricărei surse de lumină din încăpere, o întrerupe.
-S-a dus filmul. zice Caden ușor amuzat aprinzând ecranul telefonului său observând pana de curent și tot odată de internet.
-Minunat! exclamă fata sarcastică ridicându-se din pat mergând spre biroul ei scoțând din sertar o lanternă.
O aprinde astfel mărind vizibilitatea din cameră.
-Și acum ce facem? întreabă băiatul în timp ce se ridică de pe pat mergând spre fereastră.
-Așteptăm? întreabă de parcă ar fi fost deja evident răspunsul ei, apoi se așează pe pat îndreptând lanterna spre Caden care privește atent afară.
-Tot cartierul are pană de curent, iar ploaia este din ce în ce mai puternică. constată acesta, după care își îndreaptă direcția către biroul fetei, cu pași mici.
Primul lucru pe care îl observă de pe birou este fotografia înrămată ce este întoarsă cu fața în jos. O apucă curios și o întoarce astfel putând admira fotografia în care se afla o fată blondă de vârsta Juliannei. Fotografia părea veche așa că băiatul se întoarce cu fața spre Julianne care îi analizase spatele și întreabă cu o ușoară reținere:
-Este mama ta aici?
Întrebarea odată pusă și fotografia a fost întoarsă spre Julianne. Fața acesteia începe ușor, ușor să se albească. Blondina înghite în sec pentru a prinde curaj de a rosti cuvintele ce voia să le spună, pe un ton calm și lejer. Voia să se confeseze.
-Da. Ea..a învățat la același liceu ca și noi. spune aceasta.
-Unde este ea acum? întreabă Caden în timp ce așează rama astfel încât fotografia să poată fi văzută, după care se întoarce spre fată apropiindu-se ușor, ușor de pat unde ea se află.
Caden observă ezitarea fetei. Julianne în acest moment este blocată pe un punct fix privind în gol. Nu mai voia să țină totul în ea așa că reveni la realitate, apoi își apleacă capul mai mult privindu-și degetele cu care se juca agitată. Caden o privea atent așezat pe pat așteptând răspunsul ei, iar asta nu o prea ajuta pe Julianne.
-A murit acum cinci luni. rostește rapid cuvintele după care trase o gură mare de aer de parcă stătuse prea multe minute fără să respire și avea nevoie disperată de oxigen. Într-un accident de mașină. continuă aceasta ceva mai slab astfel Caden abia auzind.
Voia să plângă în acest moment, dar se abținea. Totuși o lacrimă tot îi scăpase. Imediat ce lacrima fusese zărită de ochii de șoim ai lui Caden, acesta tresări ușor speriat.
-Nu, nu, nu, nu.. spune băiatul rapid în timp ce îi prinde bărbia fetei cu două degete astfel îndreptându-i fața spre a lui. Julianne părea total șocată de gestul lui, dar totuși nu scosese nimic pe gură deoarece era prea blocată. Chipul tău e prea frumos ca să fie împânzit de lacrimi și mai ales de durere. spuse el cu glas ușor făcând-o pe fată să se încrunte ușor la el.
"Dacă ai știi câte lacrimi am vărsat până acum! Dacă ai știi de câte ori."
Fața lui exprima perfect starea pe care o simte. Vrea să o protejeze, urăște să vadă lacrimi pe chipul ei, acum își dă seama de asta deoarece el acum o vede pentru prima dată plângând. Alte lacrimi își fac loc pe obrajii fetei, dar Caden le șterge cu degetul mare de la mana sa dreaptă cu un zâmbet cald pe buze. Nu știa de ce, dar și Julianne începea să zâmbească la vederea expresiei băiatului, ceva în interiorul ei se vărsase și astfel rănile ei interioare fiind mângâiate de un sentiment plăcut de protejare, de dezmierdare.
Băiatul ar fi vrut să facă mai multe pentru ea, nu știa ce, dar voia. Se rezumă la o îmbrățișare strânsă, caldă și plină de promisiuni pe care Julianne nu le putea citi. Ar fi vrut să o facă să râdă acum, dar știa că nu este momentul potrivit.
După ce cei doi se despart din îmbrățișare, ochii lor se întâlnesc, era un moment ciudat, plin de emoții ne mai trăite. Apoi ochii lui coboară spre buzele fetei. Era ispitit, putea să-și asculte instinctul și să o sărute, dar oare era prea îndrăzneț? Voia să-i simtă buzele care păreau atât de apetisante, voia să-i transmită tot ce simte el, dar nu avea curaj. Își ridică privirea la loc asupra ochilor ei și observă că și ea îi analiza buzele.
Și ea era ispitită de buzele lui, și ea voia să le simtă. Pentru prima dată în viața ei voia să sărute un băiat cu patimă, să-l lase fără suflu, să înlocuiască strigătul de ajutor ce voia să iasă din ea, cu un prim sărut exploziv ce are menirea de a-i bandaja rănile interioare. Gura îi era uscată, la fel și buzele așa că le umezi ușor cu limba, după care își întoarse și ea privirea asupra ochilor lui Caden.
Parcă înțelegându-se din priviri, cei doi începeau să se aproprie unul de altul, ușor, precauți, dar îndrăzneți. Își simțeau respirațiile unul altuia pe buze, tensiunea era ridicată în încăperea luminată doar de lanterna fetei, iar când momentul mult așteptat de amândoi era pe cale să fie inevitabil, atunci s-a întâmplat ca lumina să reapară predominând astfel iar în încăpere.
Cei doi se îndepărtează unul de altul parcă cu viteza luminii provocând cel mai jenant moment din viețile amândurora.
-Ăăă..
-Ăăă.. repetă același lucru și băiatul scărpinându-se la ceafă pentru a mai scăpa de rușine.
-A revenit lumina. spune fata zâmbind strâmb în timp ce stinge lanterna jenată.
-Dap. o aprobă băiatul accentuând ultima literă.
-Jenant. murmură fata ridicându-se de pe pat rapid ducându-se spre birou pentru a pune la loc lanterna. Deci ne mai uităm la film? întreabă aceasta întorcându-se spre el privindu-l cu expresie de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
-Sigur. spune băiatul reaprinzând laptop-ul fetei zâmbind strâmb.
Aleseseră să vizioneze The Notebook deoarece niciunul din ei nu îl văzuse. A fost jenant la părțile în care protagoniștii se sărutau cu patimă la fel cum ar fi avut să fie sărutul lor dacă lumina nu revenea. Pe la jumătatea filmului Julianne adormise în brațele băiatului. Caden încă se simțea frustrat. Voia cu orice preț să o sărute, dar soarta își bătea joc de el. Nici el nu a mai stat să vadă sfârșitul filmului deoarece a stins laptop-ul și lumina din încăpere după care a așezat cutia de înghețată pe jumătate mâncată pe noptiera din dreapta patului, apoi se așează lângă fată, dar nu înainte de a-și da tricoul jos de pe el.
O strânge în brațe de parcă nu ar mai vrea să plece niciodată și chiar asta voia. Adormise și el în cele din urmă cu gândul la cum ar fi dacă ar avea curajul să facă ceea ce simte. Amândoi visau frumos, amândoi nu ar mai fi vrut să se despartă de propriile fantezii.
*****
Okkk...gata și acest capitol. Nu uitați să lăsați un comentariu despre cum vi s-a părut.
Vă pup!❤
Roxx☺