Cufundati in caldura si euforia provocata de alcoolul consumat din plin ii faceau pe cei doi proumbei sa se piarda in extazul atingerilor arzatoare. Jessica savura totul din plin, plimbandu-si cu un gest suav palmele pe bratele brunetului. Rochia satenei disparuse ce ceva timp, zacand sifonata pe podeaua rece. In acel moment, pentru Jessica, Bryan era totul pentru ea-sau, mai bine zis, atingerile lui. Dar in miscarile bruntelului se putea simti ezitarea. Cu fiecare atingere se destepta din acea euforie, relizand situatia total neportivita intr-un moment ca acesta. Aceste ganduri i-au fost smulse de soneria telefonului din poseta satenei.
Ceasul de pe noptiera parca se oprise, odata cu atingerile lui Bryan. Dupa cateva minute de meditare, ratiunea isi facuse aparitia. Satena apetisanta din bratele lui nu era decat un obstacol in acel moment. Un obstacol in incercarea lui de a o proteja. Incremenise, respiratia greoiae a satenei fiind singura sursa de sunet. Aceste actiuni imorale ii puteau aduce numai necazuri-unele si mai mari. De ce era atat de incompetent? De ce nu putea pur si simplu sa-si arunce aceste ganduri si intenti infocate? Se ridica cu miscari sacadate, dorindu-si ca totul sa fi doar un un simplu cosmar dulce. Privea usa cu disperare, umbrele de la tocul ei aruncandu-l si mai adanc in exasperarea ce ii acaparase corpul. Scoase rapid telefonul, formand numarul unui taxi.
Jessica privea totul printre gene, confuza, dar doritoare. Il vedea atat de atragator in acele momente incat sangele nu inceta sa-i clocoteasca in vene. Dar ce l-a oprit? Chiar daca era sub influenta acoolului, gandurile inca ii zburdau prin minte cu o viteza uluitoare. Cu fiecare gand, cu fiecare intrebare pe care Jessica si-o punea, simtea cum incet-incet se trezeste din starea euforica. Nu este destul de buna pentru el? De aceea s-a oprit? Acest ganduri i-au fost de ajuns incat sa-si mareasca ochii instantaneu, ridicadu-se in sezut. Dar inca nu era coerenta de-a binelea, cuvintele ii ieseau pe gura cu un ton imprastiat.
-Ce s-a intamplat? glasul aspru al satenei il destepta pe brunet din cugetari.
-Chiar trebuie sa pleci, Jessica.
Cu aceste cuvinte, satena simti cum sangele ii ingheata in vene. Alcoolul isi luase de mult talpasita, corpul ei fiind inlocuit de furie. Mai ca ii venea sa rada, acel ras nervos se chinuia din rasputeri sa nu-i scape printre buze. Simtea cum isi pierde usor mintile. Fiecare miscare alarmata a brunetului catre usa o ducea la capatul puterilor. Nu a spus nimic, doar si-a luat rochia de jos, imbracand-o impiedicat si aranjandu-si parul si aruncadu-i o ultima privire plina de venin, a trecut nonsalata pe langa el, parasind camera.
Bryan ramase perplex in mijlocului camerei. Nu putea spune ca nu intelege situatia, dar un singur lucru nu l-a putut intelege. Incapatanarea ei. Acest lucru il irita cumplit, dar il si intriga. Ura si adora acest aspect al personalitatii satenei,oarecum ciudate. De indata ce Bryan si-a terminat apelul catre un taxi, parasi camera. Ii putea auzi sunetul tocurilor pe podeaua din marmura, facandu-l sa-si mareasca pasul. Incepuse s-o cunoasca mult prea bine incat sa nu-si dea seama ce ii trecuse prin minte. Stia ca umilit-o in cel mai josnic mod. Dar daca nu se baza pe rationament, daca nu si-ar fii alungat gandurile si ispitele care te fac sa iti arunci treptat fiecare celula a ratiunii, ar fi fost cea mai proasta miscare. Jessica il innebunea, si nu il cazul bun al cuvantului. Era promitatoare, o ispita necrutatoare. Il arunca la culmiile extazului cu fiecare atingere asupra corpului ei ravasitor de apetisant. O dorea. Cu fiacre zi dorinta lui devenea din ce in ce mai lacoma.
Jessica incerca sa-si faca loc prin multimea sufocanta. Fiecare discutie, fiecare pahar ciocnit o deruta, luptandu-se sa gaseasca iesirea. Se simtea jignita, acest lucru era clar. Dar nu intelegea nimic din spusele lui Bryan. Nu ii putea intelege comportamentul atat de fluctuant. Aceste mii si mii de intrebari diverse si dureroase o conduceau incet catre marginea unei prapastii. Spre deosebire de Brayn, satena dorea raspunsuri. Dar acea dorinta carnala, acea dorinta arzatoare si intensa ii ravasea corpul cateva momente in urma. Fiinta lui era asemenea unui spirit care o inconjoara, soptinudu-i cuvinte dulci si amare. Apropiindu-se de iesire, in raza ei vizuala rasarise un cap rosu artaztor, zambind si dansand, tinand in mana un martini cu o umbreluta alba. Se oprise in mijlocul salii, pietrificata. Respiratia i se taia brusc, mana intepenindu-i in jurul posetei rosi cand un saten aratos isi odihnea bratul in jurul acelei femei.
Muzica incepuse sa se auda infundat, ecoul rasului roscatei acaparand toata incaperea. Zambetul satenului era prea mult pentru Jessica-care incepuse sa tremure drastic. Cu toate acestea, Jessica isi reveni, privirea ei transformadu-se intr-una asemenea unui sarpe gata de atac. Veninoasa. Putea foarte bine sa-i ingnore-dar sa nu ignoram faptul ca inca era sub influenta apasatoare a alcoolului-dar nu a facut-o. Traiectoria ei era indreptata catre ei, gata de a arunca cladirea in aer. Dar acel brat salvator o oprise. Bryan statea nemiscat in fata ei, parca cazut din cer. In ciuda vorbelor acide si miscarilor agitate ale satenei, Bryan putuse doar sa-si stranga buzele, asteptand ca satena sa-si termine spectacolul-care era un succes nemaipomenit.
Satena renunta. Ceda psihic cu fiecare secunda. Ducea o lupta crancena importiva lacrimilor. Isi promisese ca nu mai avea sa planga, dar satena nu si-a tinut niciodata promisiunile. Ii era scarba de persoana din fata ei, de acel mic dracusor inflacarat si de omul ce avea sa-i fie sot candva. Dar cel mai mult ii era scarba de persoana ei. Tot ceea ce isi dorea era sa merga acasa, unde nimeni nu o poate judeca. Unde se poate judeca singura. Il ocoli pe Bryan, pe cei doi indragostiti-care, spre norocul ei, nu au remarcat-o-indreptamdu-se fara suflet catre iesire.
*Din perspectiva Jessicai*
Corpul imi era greu, fiecare miscare fiind dureroasa. Capul imi bubuia, iar alcoolul isi facea din nou simtita prezenta, amplificand durerea cu fiecare secunda. Rasetele, muzica, fiecare sunet disparuse, doar claxonul taxiului se facuse auzit. Ametelea ma lovise nemilos de puternic, facandu-ma sa ma impiedic in propriile picioare pana la masina. Ma simteam atat de umilita incat nici nu imi daduseam seama ca plang in hohote. Lacrimile isi jucau rolul cu ardoare, ravasindu-se aspura obrajilor mei cu o pofta dementa. M-am spirjinit cu o mana de masina, neavand nici cel mai mic gram de forta sa deschid usa.
-Jess.
Aud o soapta mizerabila auzului meu. Soapta ce imi infioara tot corpul. Il puteam vedea prin reflexia geamului. Ii puteam vedea privirea imbibata de compasiune. Oh, cat uram privirea aceea. Nu credeam niciodata ca o sa ajung in acest hal. Un nimic intr-o lume atat de mare. O lume atat de cruda.
-Pot sa-ti explic, Jessica, te rog, asculta-ma! Mana lui imi atinse umarul, dezmierdandu-l usor. Acesta fiind ultimul lucru de care aveam nevoie.
-Nici sa nu te gandesti sa ma atingi, Bryan! m-am intors, impingandu-l cu acea forta inexistenta din corpul meu. Te poti intoarce la milionari tai, nu am nevoie de nicio explicatie! Tot ce vreau este sa stai departe de mine! glasul meu era unul spart, iar acea privire inca era lipita pe fata lui. M-am intors stergandu-mi lacrimile si deschizand portiera.
***
Am trantit usa in urma mea, aruncandu-mi pantofii si poseta in mijlocul camerei. Acea dorinta puternica de a urla din adancul plamanilor se zbatea sa iasa la suprafata. Acum cateva luni nici nu gandeam ca am sa ma aflu in aceasta ipostaza atat de infecta. Rochia din matase se lipise cu totul de pielea mea, facandu-ma sa ma simt mizerabila. Nici nu m-am obosit sa-mi veriic machiajul-staim deja ca devenise un dezastru. Tot ce voiam era sa dorm si sa uit. Sa ma afund in intuneric, sperand ca totul a fost doar un cosmar plin de roscate si whiskey.
Lumina se strecura usor printre draperi, facandu-ma sa-mi deschis ochii printr-o grimasa. Am clipit de cateva ori, privind absenta intr-un punct fix. Mintea imi era acoperita de o ceata grea si intesata. Chiar daca eram inca adormita, simteam cum mahmureala isi ocupa locul VIP din primul rand. In camera misuna mirosul coplesitor de alcool si parfum, lucru ce m-a facut sa realizez ca nu, seara trecuta nu a fost nici pe departe un cosmar. Doar realitatea cruda. Iar in aceasta realitate exista o persoana care intrece orice limita a cruditatii. Numele Bryan imi rasari in minte asemenea unei jucari cu arc. Faptul ca el este primul lucru care imi pune stapanire pe constinta ma facuse sa ma incrunt. Acea persoana care ma aduce la culmiile extazului, care ma face sa doresc mult mai mult de la viata. Acea persoana care imi infioara orice centimetru al corpului cu fiecare atingere si soapta, coplesindu-ma cu totul. Acea persoana pe care ajunsesem s-o urasc cu toata fiinta, detestand fiecare geamat provocat de ea.
Dar cu toate acestea stiam ca este vina mea. Firea mea naiva, dar totusi nesuferita m-a adus in aceasta situatie. Si ma uram mai mult decat il uram pe el. Ma bagam in aceiasi oala cu toate curvilitele care au trecut prin mainile lui. Nu este de mirare ca a divortat de sotia lui. Dar trageam conluzii fara sa aud intreaga poveste. Poate nu a fost vina lui. Viata lui era un capitol interzis pentru mine. Ma ruina faptul ca eu nu stiu absolut nimic despre acet om care mi-a sucit mintile. Dar un lucru il stiam sigur. Faptul ca eram atrasa fizic de el. Nu puteam nega acest lucru. Bryan era un barbat al dracului de aratos, dar cu o privire atat de pierduta. Um care nu a inteles niciodata iubirea, afectiunea fata de o persoana, fata de mine. Dar oricat de atragator era, asta nu schimba faptul ca era al naibii de nesuferit. Dar acea atitudine m-a intrigat de-a binelea. Doamne, cat il urasc pe acest om.
Dupa mica mea sarada de contemplare a gandurilor, m-am ridicat incercand sa-mi misc picioarele amortite catre toaleta. Dupa un dus de aproape o ora, m-am intins pe canapeaua din living, gandindu-ma cat de mult vreau ca mama sa se intoarca acasa. Soneria telefonului s-a facut auzita, un oftat lung scapandu-mi printre buze si ma rugam din tot sufletul sa nu fie acea persoana. Pe ecranul telefonului cuvantul mama stralucea cu putere, luminandu-mi toata fiinta.
-Mama! glasul meu era unul pitigaiat, lucru ce a facut-o sa rada.
-Cum esti, Jess? Te simti bine? glasul ei bland imi incalzise inima, aproape facandu-ma sa plang de fericire.
-Daca eu sunt bine? Mama, te rog... pufnesc, dandu-mi ochii peste cap. Ce mai intrebare. Ma simteam fantastic de rau. Tu esti bine?
-Desigur, draga mea. Imi vor da drumul maine din cate am auzit, Grace inca este cu mine. Totul este bine, scumpo, nu trebuie sa te ingrijorezi.
Cu aceste cuvinte, lacrimile de fericire s-au facut datoria, jucandu-se pe obrajii. Nici nu imi aminteam ultima data cand am plans de fericire... sau da. Ultima data a fost cand James m-a cerut in casatorie. Oh, cat de fraiera eram. Discutia cu mama nu a durat mult. Normal ca mi-a pus sute de intrebari despre petrecere, dar am reusit sa le evit oarecum.
Stateam in bucatarie, privind in gol. In fata mea se afla scaunul gol, iar dintr-o data imaginea lui Bryan mi-a aparut in fata ochilor. Mi-am scuturat capul, trezindu-ma la realitate. Incepusem sa cred ca devenisem obsedata de acest barbat. Fapt ce era adevarat. Ma intrebam cum pot oameni sa faca atatea lucrui nebune doar pentru putina afectiune. Doar pentru cateva minute de satisfacere. Niste impulsuri demonice, gata sa te consume in cel mai placut si dureros mod posibil. Dupa care sa se treazasca peste cateva minute sleiti de puteri si judecata. Doar pentru cateva minute. Sa fie doar dorinta de a nu ramane singuri? Poate din aceasta cauza il doresc atat de mult pe Bryan. Pentru a nu ramane singura. Sentimentele mele inca erau incomplete. Nu stiam daca il iubesc sau daca il urasc. Ah, asta suna asta de cliseic. Precum o poveste de dragoste stupida, in care protagonista se indragosteste de baiatul cel rau. Baiatul care nu stie ce inseamna iubirea, a iubi sau a fi iubit.
Mi-am turnat din cafeaua fierbinte si amara intr-o cana mult prea mare, mirosul placut inundandu-mi narile, asta pana cand soneria usi m-a facut sa tresar si scap cana pe mine. La dracu! murmur, strangandu-mi ochii de durere. Soneria inca suna insistent, acompaniata de ciocanituri. Am apucat un servetel, stergandu-mi pieptul si picoarele, alegandu-mi cea mai nepotrivita zi in care sa port pantaloni scurti.
-Imediat, pentru numele lui Dumnezeu! tip, strambandu-ma la tricoul meu alb ruinat complet.
Am deshis usa rapid, spunand un da scurt. Nu mi-a luat mult sa recunosc acel parfum, ridicandu-mi privirea imedat catre omul din pragul casei mele.
-Trebuie sa glumesti! rad eu, trandtind usa cat ai cipli.
Sangele imi pompa cu putere. Puteam simti cum fata mi se inroseste cu fiecare secunda. Cum isi permite? Am fugit catre olglinda intr-un impuls total irational, incercand sa-mi aranjez cat de cat parul. Ce naiba este in capul meu? Il puteam auzi strigandu-mi numele, tonul lui provocandu-mi un fior pe sina spinarii. Subconstientul meu purta o cursa nebuna de ganduri si iluzii. Habar nu aveam cum sa ma scap din aceasta situatie. Inima imi striga disperata sa deschid usa, dar creierul imi vorbea pe un ton aproape profesional sa-l ignor, asta pana cand nu imi pune usa la pamanat. Ah, inca un lucru atat de cliseic. Incepusem sa ma misc frenetic de-a lungul holului. Imi era scarba sa recunsoc, dar eram al naibii de speriata. De reactia lui, de reactia mea. De ceea ce avea sa-mi spuna. Iar loviturile puternice in usa nu ma ajutau deloc.
-Jessica iti jur, daca nu deschizi usa...
Aceste vorbe mi-au pus capac, scotand la iveala nervozitatea care statea speriata in spatele fricii dominante. Eram satula pana in gat de atatea ordine. Aproape am alergat catre usa, deschizand-o brusc, facandu-l sa se dea cativa pasi in spate.
-Daca nu ce, Bryan? O sa ma concediezi din nou? Asta o sa faci? Foarte bine, atunci! i-o tai, tonul meu fiind din nou unul pitigaiat. Imaginea din fata mea ma facuse sa stramb din nas. Tinuta lui era una neobisnuit de simpla, un tricou alb, blugi si adidasi. Unica zi in care l-am vazut pe Bryan in haine normale. Si ultima.
Vazand ca nu scoate niciun sunet-inafara de respiratia lui necontrolata-ceea ce este total straniu din partea lui, am dat sa inchid usa din nou, dar piciorul lui s-a opus. M-am simtit aproape azvarlita in mijlocul holului, mai apoi sa aud usa trantindu-se si niste pasi grei facandu-si drum catre mine. Mi-am strans ochii, asteptandu-ma la ce era mai rau, dar am ramas uimita de tonul lui calm.
-Chiar vrei asta? vocea lui era joasa, aproape ii puteam zari tristetea inexistenta din ochi.
Nu. Nu voiam asta. Nu aveam de gand sa raman somera dintr-o prostie. Voiam doar sa dispara din viata mea. Nu puteam pierde acesta slujba. Nu dupa atatia ani. Nu din cauza lui. Gandurile despre soarta mea cruda s-au facut din nou aparitia, dar le-am alungat. Incepusem sa gandesc prea mult de la un timp. Creierul meu avea nevoie de o pauza. Dar daca soarta este cruda, eu de ce sa fiu mai prejos? Jessica cea irascibila inca sta cuminte intr-un colt, asteptand sa iasa la lumina. Acum este momentul.
-Doar pleaca! Tonul meu serios nu il clinti, doar il facu sa pufneasca. M-am indepartat, privindu-l stupefiata. Radea de mine, intr-o situatie ca aceasta, in casa mea. Dar rasul lui irascibil nu a durat mult, expresia lui fiind inolcuita de una animalica, privirea lui intunecandu-se sub ochii mei. Odata cu schimbarea lui brusca, am dat stratul fruntunii de urlete.
-Care e problema ta, Jessica? Tot ceea ce fac pentru tine este sa te tin in siguranta, este atat de greu de inteles? spune printre dinti, aporpiindu-se considerabil de mine. Sau problema ta este simplu fapt ca nu ti-am tras-o seara trecuta, ha?
Am cascat gura la cuvintele lui mizerabile. Simteam cum sangele imi ferbe la foc mic, urcand impresionant de rapid catre cap. Il priveam stupefiata, indepartandu-ma. Era nebun, aruncand cuvinte murdare la adresa mea fara niciun scrupul. Dar expresia mea nu parea sa-l impresioneze, apropiindu-se de mine. Tremuram. Uram acel sentment de teama amestecat cu furie.
-Iesi afara, acum!
-Nu am facut-o pentru siguranta ta, Jessica! Crezi ca nu te vreau? La naiba, Jessica, te vreau al dracului de mult! Dar nu pot, acum nu pot! continua acesta, tonul lui spart facandu-ma sa inspir brusc.
Mi se parea de-a dreptul ciudat atitudinea pe care a adoptat-o. Puteam numara pe degete momentele in care imi vorbise pe un ton atat de destins, incat imi provoca un sentiment oarecum neplacut de stanjenitor. Sincer, aceasta atitudine-ori de cate ori o adopta-mi se partea stranie, greu de luat in serios. Dar creierul meu evita acele cuvinte. Te vreau, Jessica! Il priveam contrariata, nestiind daca sa-l cred sau nu. Era o premiera. Cateva din intrebarile mele disperate au primit intr-un final un raspuns. Chiar daca mintea imi fugea in mii si mii de directii, ratiunea revenise dupa o lunga si agonizanta pauza. Nu ii puteam pica la picioare doar din cauza unor cuvinte scoase pe gura din cauza disperarii. Probabil niste cuvinte care nu inseamna nimic pentru el, dar toata lumea pentru mine. Din nou, atat de cliseic.
Privirea lui o cauta pierduta pe a mea, asteptand o reactie. Dar nu ma puteam misca, nestiind ce sa spun-am putut doar sa inghit in sec, privind intr-un punct fix, parca rugandu-l sa ma absoarba cu totul doar pentru a scapa din aceasta ipostaza. Se apropie de mine cu pasi mici, prinzandu-mi fata in ambele maini-acele maini aspre zgarandu-mi usor pielea. Isi lipise fruntea de a mea, inchizandu-si ochii. Chiar daca tremuram si mai mult din cauza atingerii lui blande, nu mi-am putut controla impulsul de a-i strange mainile in ale mele. Parea atat de pierdut, parca savurand momentul de mica afectiune. Actiunile lui atat de neprevazute ma faceau sa ma intreb ce se afla cu adevarat in inima acestui om. Daca fac parte din ea, cata durere se prelinge in sufletul lui. Povara pe care tatal lui a lasat-o in urma pe odihneste pe umeri lui, doborandu-l pe zi ce trece la pamanat. Asta era ceea ce credeam eu, dar din nou, trag conluzi fara sa stiu intreaga poveste.
-Te rog, Jess, doar asculta-ma.
Soapta lui ma facuse sa-i strang si mai mult mainile. Usor am inceput sa realizez ca niciodata nu am vrut sa ascult ceea ce avea de spus. Toate acele dati cand imi spunea ca trebuie sa vorbim, cand ma ruga sa-i ascult explicatile m-au facut sa relizez ca eu eram cea irascibila. Incapatanarea mea infantila il aducea de fiecare data la capatul rabdarii, fapt ce aducea tot timpul la schimb de replici acide. Jucam rolul victimei mult prea bine, incat nici nu imi dadusem seama ca eram doar o simpla dublura. Toate lucrurile pe care le-a facut pentru mine, faptul ca si-a pierdut o mare parte din ziele de lucru doar ca fie sigur ca sunt bine. Eu priveam lucrurile din punctul meu de vedere. In acel moment doream sa-i cer iertare cu atata ardoare, sa-i spun ca de rau imi pare pentru comportamentul meu copilaresc. Dar nu-mi puteam deschide gura, temandu-ma de cuvintele pe care aveam sa le spun.
-Am nevoie de tine sa ma intelegi si ma asculti. Poti face asta?
Isi indeparta fruntea de a mea, privindu-ma rugator. Am putut doar sa aprob cu o miscare a capului, strangandu-mi buzele.
-Trebuie sa plecam cat mai curand. Spune printr-un oftat lung, retragandu-si mainile.
Am clipit rapid de cateva ori, incruntandu-ma. Unde sa plecam? De ce?
-Poftim? vocea imi era ragusita. De ce?
A inspirat adanc, frecandu-si barba rara.
-Pentru ca am intrat intr-un foarte mare rahat, de aceea, Jessica! imi raspunde rapid, ridicandu-si mainile.
Nervozitatea a revenit.
-Stai, ce? Bryan, explica! m-am rastit, incrucisandu-mi bratele la piept.
-O sa-ti explic, Jessica, dar nu acum! Pentru Dumnezeu, ai spus ca o sa ma asculti! Este chiar atat de greu?
Normal ca momentul de tandrete nu a durat mult. Ar fi fost cea de-a opta minune a lumii.
-Bine atunci! strig inapoi, ridicandu-mi mainile in aer, deveneam senila cu fiecare secunda.
Fiecare discutie pe care o purtam se desfasura mereu la fel. Tipete, liniste, iarasi tipete si usi trantite. Incepusem sa ma obisnuiesc, acest lucru devenind o rutina pentru amandoi. Dar speram ca totul avea sa se schimbe, caci in ultimul timp am acumulat atata ura incat simteam cum ma transform intr-o cu totul alta persoana. Recunsoc ca sunt putin-poate putin mai mult-irascibila, de multe ori total insuportabila. Toate aceasta fiind datorita acestui om din fata mea. Dar imi aruncam vina in bratele lui cand eu eram cea care s-a lasat prada acestor emotii. Poate ca mi-am jucat rolul gresit, deoarece atitudinea-care vrea sa fie-inabordabila nu l-a afectat cu nimic. Il amuza. Isi batea joc de mine de fiecare data cand o puteam in aplicare, tratandu-ma asemenea unei pustoaice. Oh, cat n-as da sa dau timpul inapoi, sa-mi dau cateva palme si sa-mi joc rolul in toata aceasta catastrofa cum trebuie.
Mi-am dat cateva fire rebele dupa ureche, intrand in bucatarie. Am apucat un sul de servetele si m-am aplecat sa streg podeaua imbibata in cafea si cioburi. Toate acestea sub privirile confuze ale brunetului-care m-a urmat, asezandu-se pe un scaun.
-Cu cine te-ai luptat? pufneste, privind dezastrul din jurul meu, lucru ce m-a facut sa-mi dau ochii peste cap.
Incepusem sa cred si mai mult ca acest barbat sufera de un soi foarte rar de bipolaritate.
-Nu am chef de glume proaste acum, Bryan. Doar spune-mi unde trebuie sa plecam si cand!
Aproape imi parea rau de tonul aspru din glasul meu, dar eram prea suprasolicitata cu mult prea multe lucruri si intrebari absurde. I-am putut auzi oftatul usor si degetele batand intr-un ritm alert pe masa.
-Inca nu am hotarat. Oregon? Arizona? Nevada suna bine.
Mi-am ridicat privirea stupefiata, acesta frecadu-si barba ganditor. Nevada? Oregon? Ce naiba? Nu aveam de gand sa plec atat de departe cand mama iese din spital maine. Nici nu stiam cand aveam de gand sa plecam si de ce? Aceasta intrebare de ce ma macina cu fiecare secunda. Gandul ca ar vrea sa fuga de cineva imi misuna prin minte, dar mi se parea imposibil. De ce ar fugi de cineva? Atunci subconstientul m-a lovit din plin. Pierdusem sirul de cate ori mi-a spus ca este in pericol. Fratele lui aducandu-i diferite pachete si mesaje. Sedinta, acel barbat Smith. Totul incepuse sa se lege. M-am ridicat in picioare mult prea bruc, lucru ce m-a facut sa ametesc pentru cateva secunde. M-am asezat pe scaunul din fata lui cu un gest mult prea brusc, facandu-l sa tresara.
-Acel barbat Smith, din cauza lui vrei sa pleci, nu-i asa?
I-am putut auzi respiratia oprindu-se, marindu-si ochii perplex la cuvintele mele. Fata lui se scalda intr-o stupefiere profunda. Aveam dreptate. Simturile mele de detectiv sareau fericite tinand in mana un buchet mare de flori. Dar uimirea i-a disparut de pe fata, pe fruntea lui formandu-se o incruntatura adanca.
-Mi-ai ascultat cumva discutile, Jessica? se ridica usor de pe scaun, formand o umbra amenintatoare deasupra mea.
-Bineinteles ca nu! spun pe un ton fals, dar spuneam adevarul.
A ridicat o spranceana, stangandu-si buzele.
-Atunci cine ti-a spus? tipa, apucand brusc colturile mesei. Chris? Oh, nemernicul! impinse puternic masa, parasind incaperea.
-Nu mi-a spus nimeni nimic, Bryan! strig, urmandu-l grabita. Nu-l puteam impilca pe acel pusti in asa ceva.
-Atunci de unde stii, ha? O pasarica a venit si ti-a ciripit? se intoarse pe calcaie, punandu-si mainile in par, facandu-ma sa ma dau inapoi cativa pasi.
-Nu stiu, Bryan! Poate mi-am folosit creierul, ce spui de asta? tonul imi era plin ironie, lucru ce l-a facut sa pufneasca, sa se intoarca si sa deschida usa. Mergea cu pasi mari catre masina, stangandu-si pumni.
-Bryan!
Il prinsesem de mana, dar acesta si-a smul-o imediat, deschizand masina, mai apoi sa intre in ea si sa porneasca motorul.
-Chris nu are nicio vina, Brayn! strigam, batand disparata in geam, dar acest a plecat imediat, disparand in cateva secunde din raza mea vizuala.
Stateam desculta in fata casei, privind pierduta largul strazii. Bryan vrea sa fuga cat mai departe de acel om. Schimbul lor de replici intepatoare din timpul sedintei mi se paruse ciudat, dar nu chiar atat de ciudat, crezand ca probabil se tachineaza. Dar tot nu stiam intreaga poveste si il uram si mai mult pentru asta. Bani? Ii datoreaza bani? De aceea vrea sa se ascunda tocmai in cealalta parte a continentului? Mi-am scuturat capul, ridicandu-mi privirea catre vecina mea, doamna Nancy. Ma privea din leaganul ei, dand dezaprobator din cap. I-am aruncat un zambet fortat, dupa care am fugit in casa.
***
Traficul din New York este iadul pe pamant. Statusem de cincisprezece minute intr-o intersectie intesata. De ce nu am luat metroul? Ar fi fost de o mie de ori mai rapid. Uram zgomotul din jurul meu. Claxoane, injuraturi, rasete si sirenele masinilor de politie. Intarziasem cateva minute bune, iar vocea Emmei imi rasuna in minte: Cine mai conduce in New York? Ei bine, eu si inca o suta de taximetristi. Am oftat puternic cand am putut sa inaintez doar pentru cativa metri. Aveam telefonul in poala, fiind pregatita sa raspund in orice moment. Am tresarit cand a vibrat, pe ecranul lui razandu-mi in fata mesajul Emmei: Esti blocata in trafic, asa-i? Haha! Am aruncat telefonul pe scaunul pasagerului, lovind puternic claxonul, fapt ce functionase, deoarece traficul incepuse sa se miste.
Inca ma gandeam la ziua precedenta. Eram ingrijorata pana peste cap in legatura cu Chris, dar si Bryan. Acest domn Smith. Nu cred ca-l vazusem la petrecere. Dar nici nu am putut sa ignor privirile insistente ale acelor gorile. Bryan era mai mult decat agitat, era disperat. Dar cert era ca voiam sa plec impreuna cu el, dar nu voiam s-o las singura pe mama. Stiam ca nu avea sa fie singura, Grace ii putea tine companie. Dar inca nu realizam o duzina de lucruri. Bryan a marturisit ca ma doreste. Cum m-am lasat dusa de val in acea seara, aruncandu-mi ratiunea in cel mai apropiat cos de gunoi. Cum am putut face asa ceva? Nu mi-a stat niciodata in fire sa ma arunc in bratele unui barbat atat de usor? Poate inca mai exista o fasie de speranta sau o mica sansa in care pot iesi din acest ocean de greseli si mizerie. Sa pot sa inot catre mal unde viata mea decurgea perfect si mandria mea nu avea de suferit in asemenea hal. Oare unde imi era capul?
Am parcat in fata cladiri, privind in jur. Masina lui Bryan nu era, nici a lui Chris. Confuza, am iesit din masina indreptandu-am catre intrare. Totul era neschimbat, Danielle inca era la receptie iar Nate isi bea linistit cafeaua in acelasi loc unde l-am vazut ultima data. Stai ce? Nate? Oh , nu! Mi-am aplecat capul, incercand sa ma fac nevazuta-cea mai stupida miscare.
-Jess, in sfarsit!
Mi-am ridicat capul, afisand cel mai fals si fortat zambet posibil. De ce trebuie sa strige? Ce este cu familia Parker si strigatul? M-am indreptat catre el, inca plesnindu-l cu acel zambet cuceritor.
-Buna si tie, Nate!
-Arati nemaipomenit, credeam ca...
-Am foarte multa treaba, Nate, asa ca lasa complimentele si spune-mi de ce esti aici.
Expresia lui uimita m-a facut sa zambesc triumfator in sinea mea. Si-a lasat ceasca de cafea pe masuta, ridicandu-se. Isi scoase din buzunarul intern al sacoului un plic destul de gros, lucru ce mi-a aprins un mic beculet deasupra capului. Bani. Mi la intins subtil, privind incruntat in jur. L-am luat urmandu-i gestul, ascunzandu-l in buzunarul sacoului. Din nou plicuri si mesaje ciudate.
-Bryan inca nu a ajuns din cate am vazut, asa ca lasa-i plicul pe birou, ok? Grabit, cu o tenta mica de agitaie in glas dori sa plece.
-Nate, asteapta!
Se intoarse sacadat, aruncadu-mi o expresie ciudata.
-Acel domn... Smith.
Isi mari ochii, apropiindu-se de mine in doi pasi mari.
-Ii datorati bani, asa-i?
Intrebarea mea l-a incremenit pe loc, clipind des.
-Ti-a spus deja? Nemernicul! Ce este in capul lui? maraie, scotandu-si telefonul. Chiar trebuie sa plec,Jess. Ne mai vedem!
Il priveam cum fuge usor spre iesire, urmat de inca un domn. Cine este acest Smith? Si de ce ii datoreaza bani. Am inspirat adanc, indreptandu-ma catre lift. Am scos plicul, privindu-l indelung. Degetele ma mancau. Voiam sa-l deschid atat de mult, dar mi-am alungat aceasta ispita stupida. L-am bagat inapoi in buzunarul sacoului, mai apoi sa-mi dau parul pe spate. Am iesit din lift, doar ca sa o va pe Emma stand in hol, rezemata de perete. M-am incruntat cand privirea ei amuzata a intalnit-o pe a mea. M-am grabit catre birou, ignorandu-i rasul zeflemist.
-Fix treizeci de minute! rade aceasta cu pofta, privindu-si ceasul.
-Taci din gura, Emma! spun artagoasa, trantind usa in urma mea, amplificandu-i si mai mult rasul.
Teancul de acte ce se odihnea linistit pe birou m-a facut sa oftez. Bun venit la serviciu, Jessy! Mi-a ras subconstientul in fata, facandu-ma sa ma asez pe capanea. Dar acest Smith... Cine este cu adevarat? Odata cu acest gand, beculetul a revenit, explodand in mii si mii de bucatele. M-am ridicat brusc, grabindu-ma catre birou. Am dat dosarele deoparte, incepanad sa caut cat mai multe informatii despre acest om. Nimic. Doar un simplu om de afaceri, nascut in San Jose,CEO al companiei S.S.I Enterprise. Nicio informatie legata de el nu era folositoare. Imi perdusem aproape trei si jumatate ore catunad cea mai mica legatura dintre el si Bryan. Pana cand am de o poza. Domnul Parker, fostul director si el, dand mana in fata cladiri. M-am rezemat de spatarul scaunului, punandu-mi mainile pe obraji. Acum totul avea sens. Smith l-a ajutat pe domnul Parker sa deschida aceasta companie, din aceasta cauza ii datoreaza o suma considerabila de bani.
Un ciocanit ritmat s-a facut auzit, facandu-ma sa inchid monitorul cu o viteza incredibila si sa-mi arunc cateva dosare in fata, rasfoinudu-le cu un gest fals de concentrare. Am rasuflat usurata cand Emma a intrat, tindu-si in mana portofelul inflorat pe care i l-am facut cadou acum cativa ani.
- E pauza, vrei sa dam o fuga pana la cafenea? Am auzit ca au adus niste deserturi...
-Am foarte multa treaba, Emma.
Vinovatia de pe fata mea se putea zari de la o posta. I-am facut semn catre dosarele din fata mea si teancul de alaturi.
-Oh, bine atunci.
Mi-a zambit scurt, parasind biroul. Incepusem sa-mi ignor prietena, iar acest lucru era mai mult decat oribil. Acest gand m-a facut sa ma intreb daca este o idee buna sa plec sau nu impreuna cu Bryan. Imi lasam familia in urma si nici nu stiam pentru cat timp. De ce insista atat de mult sa-l insotesc? Nu cred ca am vreo legatura in aceasta mascarada. Sunt doar secretara lui. Am inchis dosarul, ridicandu-ma de pe scaun. M-am apropiat de geam, privind agitatia de afara. Ori cat de mult iubeam acel oras nu puteam sa nu recunosc faptul ca este unul de-a dreptul marsav. Mizerabil, criminalii misunand prin multime fara pic de jena. Gandul m-a dus din nou in cele mai intunecate adancuri ale subconstientului, amintindu-mi de moartea tatalui meu. Acei adolescenti beti, sper ca fapta lor inca le seaca constinta. Tatal lui Bryan, care a murit in acelasi fel, dar acela nu a fost doar un simplu accident. Nu dupa parerea mea. Vinovati nu au fost gasiti niciodata, scena incidentului find una curata.
Mi-am scuturat capul, alungandu-mi gandurile macabre. Dosarele inca imi provocau sila, nu aveam nici cea mai mica a particula de vointa in acel moment, asa ca am renuntat, hotarand ca imi voi termina treaba acasa. M-am trantit din nou pe canapea, un oftat obosit scapandu-mi printre buze. Un obiect tare imi impungea spatele, facandu-ma sa stramb din nas. Atunci memoria mi-a plesnit o palma zdravana. Am luat sacoul, cautand in buzunare dupa acel plic. M-am ridicat ca arsa, grabindu-ma catre biroul brunetului-rugandu-ma ca usa sa nu fie incuiata. Aproape am apucat manerul usi, cand mi-am auzit telefonul sunand. Am scos un marait gutural destul de zgomotos, intorcandu-ma. Am raspuns fara sa ma uit la numele apelantului.
-Da! tonul meu era evident enervat, facand inca un drum catre biroul brunetului.
Am primit inpoi un oftat exasperat, oftat pe l-am cunoscut imediat. Am privit ecranul telefonului, tragandu-mi o palma peste frunte.
-Unde esti? intrebarea lui seaca m-a facut sa-mi dau ochii peste cap, deschizand usa biroului-care spre usurarea mea nu era incuiata.
-Unde as putea sa fiu?
Mi-am tras alta palma peste frunte din cauza tonului artagos. Pierdusem legatura dintre creier-gura de ceva timp. L-am putut auzi cum expira usor si o usa trantita, dupa care zgomotul traficului s-a facut auzit.
-Stii cum sa ajungi in Times Square, Broadway?
-Poftim? Bryan, este un drum de o ora cu masina!
-O ora, perfect! Asta inseamna ca ne vedem la trei si patruzeci de minute!
-Bryan, nu pot ajunge, traficul este o jungla acum! spun alarmata, grabindu-ma catre geam, privind ajitata oceanul de masini.
-Te astept in Olive Garden!
Am privit stupefiata telefonul care mi-a fost inchis in fata. Mi-am lasat mana sa-mi pice moarta pe langa corp, privind absenta prin geamul imens. Oh, doamne, cat il uram. Jocul acesta de-a papusarul si marioneta trebuie sa ia sfarsit. Eram tarata, trimisa in diferite locuri si umilita fara pic de patima. Jucam acest joc atat de prost, iar Bryan era un expert fara cusur. Toate acestea datorinta atitudini mele negandite. Mi-am indreptat spatele, incercand sa-mi revin si sa capat o pozitie cat mai hotarata-in ciuda faptului ca eram cu morala la pamant. Am asezat plicul pe suprafata biroului, privindu-l indelung. Trebuia sa ajung in Times Square intr-o ora. M-am incruntat, intorcandu-ma pe tocurile inalte si ocolind biroul. Trebuia sa gasesc ceva, un mic indiciu pentru a clarifica mai bine situatia in care eram trasa fara consentamant. Am deschis pe rand toate sertarele, oftand exasperata. Doar acte inutile, stilouri si alte nimicuri. Am ajuns la ultimul sertar, incercand sa-l deschid, dar in zadar. M-am pus in genunchi, privind mai bine sertarul ce incepuse sa ma intrige impresionant de mult. Am miscat manerul rotund de cateva ori, tresarind cand o mica usa sa deschis, doar ca in spetele ei sa se afle un seif argintiu. Numai tie ti se putea intampla, Jessica! imi spun descurajata in sine. Am inchis usita, ridicandu-ma si aranjandu-mi fusta. Mai aveam doar patruzeci si cinci de minute.
***
Am coborat alergand treptele din fata cladiri, deschizndu-mi masina. Cand am atins portiera mi-am dat seama ca nu am cea mai mica idee cum sa ajung la destinatie. O fata nascuta in New York care nu stie cum sa ajunga in renumitul Times Square. Eu eram acea fata. Mi-am inchis masina, bagandu-mi cheile in buzunar si facad cu mana unui taxi. Spre surprinderea mea, un taxi si-a facut imediat drum catre mine. Am urcat rapid, spunandu-i adresa, acesta aruncandu-mi o privire ciudata prin oglinda retrovizoare. L-am ingorat, incepand sa regret alegera facuta. Cu fiecare kilometru parcurs simteam cum orgoliul imi este tocat marut. Dar de ce ma gandeam la orgoliu in acel moment? Devenisem atat de obsedata de propria persoana incat imi venea sa-mi lovesc capul de toti pereti din zona. Imi faceam atatea griji pentru mine incat ii ignoram pe cei din jur. Cu cat ma indepratam mai mult simteam cum imi rup orice legatura cu Emma, Danielle, Grace si mama. Sau poate gandurile mele au devenit atat de depresive incat tansformam orice lucru marunt intr-o catastrofa.
Priveam absenta pe geam cand un gand m-a trasnit, facandu-ma sa ma cutremur. Mama. Am uitat de cea mai importanta persoana din viata mea, chiar in ziua cand este externata dintr-un neneorocit de spital. Soferul mi-a observat agitatia, intorcand-se catre mine cu o fata ingrijorata.
-Sunteti bine, domnisoara?
Aproape am ras la cuvantul domnisoara, dar doar i-am aprobat cu o miscare retinuta a capului. Mi-am dus o mana la frunte frecand-o usor in timp ca cautam in contactele telefonului. Mi-am dus telefonul la ureche, miscandu-mi frenetic piciorul. Dupa cinci tonuri-timp in care imi tinusem repiratia-a raspuns.
-Jess, tocmai ce am ajuns acasa! rade aceasta, lucru ce m-a facut sa ma incrunt.
-De ce nu m-ai sunat? m-am rastit, mai apoi sa-mi lovesc genunchiul din cauza tonului meu. Ma schimbasem intr-un timp atat de scurt.
-Nu am vrut sa te deranjez, draga mea, stiind ca esti la munca.
Mi-am dat usor ochii peste cap, zambind la tonul ei melodios si calm. I-am explicat ca s-ar putea sa intrazi in acea seara din cauza programului incarcat, muscandu-mi buzele din cauza minciunilor care imi ieseau pe gura fara oprire-care mai de care mai credibila. M-am rezemat mai bine, ascultandu-i povestile despre Grace si doctorul care ii facea avansuri pe toata durata sederi ei la spital. Eram atat de cufundata in vocea ei incat nici nu imi pasa de povestile ei. Voiam sa o vad si s-o strang in brate atat de tare. Find atat absorbita in discutia noastra incat nici nu observasem ca masina s-a oprit iar soferul se intoarse spre mine. Mi-am intors privirea catre cafeneaua Olive Garden.
-Patruzeci si opt de dolari, domnisoara!
Mi-am luat la revedere de la mama, cautand-mi portofelul in geanta.
-Puteai spune direct cincizeci de dolari! spun zambind, intinzandu-i o bacnota noua de cincizeci.
-Voiam sa fiu corect, domnisoara! imi replica acesta, lundu-mi bacnota din mana.
Daca mi-ar fi dat un dolar de fiecare data cand m-a numit domnisoara as fi avut trei dolari si un espresso. Am coborat, privind micuta-dar totusi eleganta-cafenea, incercand sa-l gasec pe seful meu. Nu mi-a luat mult sa-i recunosc masina parcata chiar in fata taxiului care plecase. Am intrat retinuta in cafenea, cautandu-l cu privirea, dar nimic. Am decis sa urc catre terasa, doar ca sa-l vad stand singur la o masunta, invartindu-si telefonul in mana-probabil asteptand un telefon din partea mea. Am inspirat usor, facandu-mi drum catre singuratic. Si-a ridicat privirea imediat, avand o expresie neutra.
-Era si timpul! spune si se ridica chiar in momentul cand voiam sa ma asez alaturi de el.
-De ce suntem aici? nu am ezitat sa intreb, privindu-l incruntata si asteptand un raspuns cat mai statisfacator.
-O sa vezi! replica lui era una plictisita, luand-o inaintea mea si apcuandu-mi incheietura maini.
-Doar spune-mi, Bryan! l-am tras inapoi, oprindu-l.
A stat cateva secunte pe loc, dupa care a deschis usa cafenelei, facandu-mi semn catre cladirea de vis a vis, raspunzandu-mi la intrebare.
New York Travelex Corporation&Agency. Gura mea a format un o perfect din cauza uimiri ce a pus stapinire pe intreaga mea finta. Am trecut printre aglomeratia de masini, intrand in cladirea rece si surpirnzator de aglomerata. Acest lucru facandu-l pe Bryan sa-mi stranga si mai mult incheietura in mana sa. Mergea repede, privind alert in toate directile, analizand fiecare persoana in parte. Incpusem sa tremur din cauza nervilor care mi-au alungat uimirea din corp.
Faptul ca privea disperat in jur ma enerva cumplit. De ce face asta? De ce nu vrea sa-mi spuna care este problema? De ce mergem la o agentie de turism? Atunci trecutul m-a lovit din plin. Oh, nu! Mi-am tras mana din a lui, urmandu-l in liniste. Acesta nu a protestat, dar i-am putut observa muschii spatelui incordandu-se si facandu-si drum catre un birou liber.
-Aici! spune, facandu-mi semn din cap. Am intrat retinuta in micul birou, zambetul primitor al doamnei facandu-ma sa oftez exasperata in sinea mea, dar i-am intors gestul de amabilitate. Bunul simt inca nu s-a destramat-dar nici ca mai avea mult, rabdarea mea find la cote maxime de o buna bucata de timp.
M-am asezat pe un scaun-unul cat mai departe de Bryan si acea doamna. Acesta s-a dus in fata biroului din sticla, aplecandu-se usor peste el. Am observat ca ii sopteste ceva doamnei, aceasta aproband si incepand sa butoneze rapid pe tastaura. Ii puteam simti agitatia lui Bryan precum un ghimpe infipt in inima. Inca nu-mi explicam care este motivul. Intelegeam ca toata aceasta situatie ii intinde nervi la cote maxime, dar de ce pur si simplu nu discuta cu Smith sau sa-i returneze acei bani. Era imposibil sa nu-i aiba. Compania noastra face bani in fiecare minut, graficele noastre crescand considerabil odata cu venirea lui Bryan. I-am putut zari incercarea de a ma privi cu coada ochiului, lucru ce ma facut sa zambesc subtil si sa-mi intorc capul in partea opusa, privind harta ce era agata pe perete. Statul Nevada era incercuit. Am tresarit, marindu-mi ochii si acaparandu-i atentia doamnei.
M-am ridicat odata ce Bryan a luat cele doua bilete de avion. Asta s-o creada el. Nu poate sa ma trimita in cealalta parte a continentului fara sa-mi spuna macar unde si de ce. Mergeam intepata inaintea lui, deja privind dupa un taxi.
-Jessica! strigatul lui m-a facut sa ma intorc imediat si sa apropii rapid de el.
-Poti sa incetezi, pentru numele lui Dumnezeu, Bryan! M-am saturat de toata chestia asta! vocea imi era scadata, gesticuland disperata cu mainile.
-Crezi ca eu nu m-am saturat, Jessica? Crezi ca eu vreau sa fiu in rahatul asta? Si stii care e partea cea mai amuzanta din toata aceasta chestie cum o numesti tu? Este faptul ca sunt singur in toata porcaria asta iar tu nu ma ajuti deloc! Omul acela imi urmareste fiacre miscare, Jessica! Nu numai a mea, ci si a ta! Tot ce vreau este sa te scot din orasul asta mizerabil, cer prea mult? Mama mea este in Tennessee, iti vine sa crezi? Intr-un sat uitat de intreaga lume doar ca sa fiu sigur ca nimeni nu se apropie de ea! Trebuie sa plecam, Jessica, te implor!
Incremenisem. Pur si simplu devenisem stana de piatra la auzul discursului infocat al brunetului. Habar n-avem cum sa ma descurc cu o asemenea situatie cumplita. Ii puteam remarca durerea din privire si din voce-lucru ce ma dobora psihic si fizic la pamant cu fiecare secunda. Voiam sa ma arunc de pe cea mai inalta cladire din lume pentru comportamentul meu imbecil din trecut si momentul de fata. Ma uram, uram faptul ca eram atat de nepasatoare in legatura cu emotile lui-clar vizibile pe tot parcursul timpului. Eram o scorpie care se gandea numai si numai la ea, fara sa-mi pese de acest om care trecea printr-o perioada mult mai dificila decat a mea. Ce tot spun? Nici macar nu pot compara viata lui cu a mea. Eram doua plouri diferite.
Ochii ii erau rosiatici iar privirea obosita. Holbandu-ma la chipul lui am putut oberva osteneala ce ii masca trasaturile frumoase. Acea barba devenea din ce in ce mai deasa, iar acele riduri de pe frunte mult mai adanci. Dar inca era frumos. Dar cercanele de sub ochi ii furau acea frumuste, dandu-i de gol noptile nedormite-probabil gandindu-se la o solutie de a scapa din ghearele acelui nemernic. Mi-am intins retinuta mana catre obrazul lui, atingadu-l usor. L-am putut simti calmandu-se sub atingerea mea, lucru ce m-a facut sa zambesc subtil in coltul guri. Voiam sa-l ajut. Sa-i fiu aproape in toate aceste momente oribile prin care este nevoit sa treaca. Faptul ca a avut o cadere nervoasa sub ochi mei mi-a fost de ajuns.
-Imi pare atat de rau, Bryan, glasul imi era spart, lacrimile facandu-si drum catre ochi mei. Imi pare rau! mi-am luat mana de pe obrazul lui, strergandu-mi lacrimile ce curgeau necontenit pe obrajii mei.
Am putut remarca faptul ca am atras atentia tuturor persoanelor din jur, fapt ce era destul de stanjenitor. Bryan si-a pus bratele in jurul meu, strangandu-ma la pieptul lui-moment in care mi-am afundat suspinele in camasa lui. Imi mangaia parul lung, incercand sa ma linisteasca. Dupa cateva minute bune in care mi-am descarcat amarul, mi-am ridicat capul catre el.
-Sa mergem! spune pe un ton calm, zambindu-mi.
Am soptit un bine pe care nici eu nu l-am auzit, privindu-i camasa ruinata din cauza rimelului meu. Mi-a prins mana, conducandu-ma catre iesire. Inca puteam simti privirile oamenilor asupra noastra, iar tot ce imi doream era sa intru in pamant de rusine. Mi-am ridicat privirea din pamanat, marindu-mi ochii la vederea persoanei din fata mea. Chirs statea rezmat de masina acum parcata in fata agentiei, zambindu-ne cu subinteles. Mi-am desprins mana din stransoarea brunetului, fugind catre pustiul de afara.
-Chirs! tipatul meu de fericire l-a facut sa rada, mai apoi sa-l iau intr-o stransoare zdravana. Esti bine, slava domnului! rasulfu, luandu-l de umeri si indepartandu-l de mine.
-Sunt bine! continua acesta sa rada, luandu-mi mainile de pe umeri lui odata cu vederea lui Bryan in spatele meu. Esti pregatita?
-Pregatita pentru ce? Bryan? panica isi facu loc, intorcandu-ma catre Bryan.
-De plecare.
Raspunsul lui degajat nu m-a impresionat deloc, agravandu-mi starea de panica si mai mult.
-Cum adica, acum? Bryan, unde?
Atunci a fost momentul cand am fost plesnita cu cel mai frumos si radiant zambet posibil. Simteam cum picioarele ma tradeaza, iar inima mi-o ia la galop la auzul raspunsului plin de entuziasm al brunetului.
-Las Vegas, iubito!