Eram gata să țip când am văzut că era doar Andy. De ce ar face Andy asta? O mie de ganduri și speranțe au apărut atunci în mintea mea, însă m-am trezit la realitate.
-Unde e Camelia? L-am întrebat scurt.
-Eu credeam că pe ea am tras-o în camera , scuze, mi-a spus el.
Mi-am smuls mâna dintr-a lui și m-am repezit la ușă , însă înainte să pun mâna pe clanța, ușa s-a deschis, de după ea a apărut Misa.
-Elsa?
-Misa?
-Ce căutați voi doi aici? Întreabă Misa calmă.
-Asta l-am întrebat și eu pe Andy, se pare că m-a tras în camera asta crezând că sunt Camelia, i-am răspuns Misei.
Aceasta părea că înțelege pe deplin situația și că această chestie ar fi ceva normal. De data asta am reușit să ies din cameră și să plec din casă. I-am dat un mesaj Cameliei spunându-i ce s-a întâmplat și că m-am plictisit de petrecere. Am pornit spre casă liniștită privind cerul înstelat. Am simțit cum o mână mă trage înapoi. Mi-am întors privirea către acea persoană care era poziționată acum în fața mea.
-Îți faci un obicei din asta , domnule Dallas? L-am întrebat puțin enervată de situație.
-Ai ținut minte, Michels, a zis acesta.
M-am întors ca să mă îndrept spre casă.
-Ai de gând să mergi singură? M-a întrebat Justin.
-Mai vezi pe cineva pe aici? L-am întrebat enervându-mă și mai tare.
Justin s-a uitat în jur și a început să râdă.
-Nu,dar ar trebui să te ducem la un psihiatru dacă tu vezi pe cineva, a zis acesta amuzându-se pe seama mea.
Mi-am dat ochii peste cap și am început să merg spre casă. Nu aveam de gând să-mi pierd timpul cu el.
-Michels, aud vocea lui Justin din urmă.
-Așa mă numesc, am strigat.
-Te duc eu acasă , dacă vrei, a spus el.
-Majestatea voastră , nu vă deranjați, i-am răspuns mergând.
În câteva secunde l-am simțit lângă mine. Îi simțeam până și respirația lui alertă. Nu a mai spus nimic. Niciunul dintre noi nu a mai spus nimic până am ajuns în fața casei mele. Când m-am văzut în fața casei mi-am întors fața spre el fiind gata să-i spun un "Noapte bună" și să plec când l-am observat aplecându-se spre mine.
-Uite, știu cum funcționează chestiile astea, dar nu o să se întâmple, i-am spus sinceră.
Nu voiam o relație, era ultimul lucru pe care-l voiam, un copil pe capul meu care să-mi distrugă până și ultimul nervișor rămas. Am avut o relație cu Andy , înainte să fie cine este acum și tot ce a făcut a fost să-mi mănânce zilele. Mă simt foarte bine așa cum sunt , liberă. Cu inima liberă și mintea goală gata pentru studiu.
-Ce crezi că vreau să fac, Michels? A întrebat Justin aplicând o față de "nu te înțeleg".
- Doar stai departe de mine, i-am spus plecând.
Am intrat în casă fiind puțin supărată pe mine pentru modul în care m-am purtat cu Justin. El doar a fost drăguț cu mine și m-a adus acasă , teafără și nevătămată. Acasă, unde sunt singură, mereu singură. Cu mama care călătorește mereu și tatăl decedat în urma unui "accident" pe care mama nu mi l-a povestit niciodată. Prefer să stau departe de oricine, nu am nevoie de cineva care să mă rănească , trăiesc mult mai bine fără. M-am dus în baie și am făcut un duș rapid rece și calmant pentru ca mai apoi să mă apuc de teme și dimineața următoare să mă întreb cum am reușit să ajung în pat.
O dimineață ca toate celelalte, îmi fac rapid ghiozdanul, un duș și mă îmbrac. Ies la timp din casă pentru că deja-i vedeam mașina Cameliei cum ajunge în fața casei mele. Mă urc și aștept să țipe la mine pentru modul în care am plecat, dar nu o face.
-Bună dimineața,El!Spune ea radiind de fericire.
-Hei , raspund eu calmă.
Dacă este Camelia fericită înseamnă că o să o ducem și noi bine toată ziua. Mă simțeam din ce în ce mai bine , până la pauza de masă, când la cantină i-am văzut pe Justin si Rick venind spre noi.Justin părea supărat și închis în el , așa cum e mereu, însă de data asta parcă starea lui era accentuată. Și-a făcut si Andy apariția la masa noastră alaturi de ceilalti doi și s-au asezat lângă Camelia ,evident.Ne-au aruncat câte un "bună" și eu nu m-am obosit să le răspund , doar le-am ridicat mâna în semn de salut. Misa le-a răspuns totuși.
Simțeam o adevărată răceală ce venea spre mine din privirea lui Justin așa că m-am decis să mă ridic și să plec , să mănânc afară. Era o tensiune foarte mare la masa aceasta.
-Elsa, unde te duci? Se aude vocea autoritară a Cameliei.
-Mă duc afară , nu mă simt prea bine... i-am răspuns și am plecat.
M-am așezat la una din mesele de afară și priveam în jur cum toți erau atât de fericiți azi. De fapt toți erau mereu fericiți, sau cel puțin așa dădeau impresia. Refuz să cred că sunt singura persoană care are probleme. Lângă mine și-a făcut apariția Matt.
-Ai pățit ceva? M-a întrebat scurt.
Nimeni nu-mi mai pusese întrebarea asta și să-și dorească un răspuns sincer.
-Nu , sunt bine, i-am răspuns.
Chiar nu pățisem nimic acum. Eram doar eu cu viața mea perfectă privită din exterior. El de ce o vede altfel? Oare încep să nu mă mai pricep să mă prefac?
-De ce întrebi asta? L-am întrebat așteptând un răspuns sincer din partea lui.
-Păi, tu nu stai singură niciodată, pentru că dacă ai sta probabil te-as fi cunoscut acum ceva timp, a răspuns zâmbind.
Oare așa să fi fost? Eu nu stau decat cu Misa si Camelia? De asta nu am prieteni? De asta sunt atât de singură? Oricum e mai bine așa. Decât să am prieteni buni și așteptări mari de la ei, mai bine să am prieteni pe care știu că nu-i voi mai vedea după terminarea liceului.
-Deci care este problema? Insistă Matt.
-Chiar nu e nimic, i-am spus aplicându-mi pe față zâmbetul fals.
Acesta nu a mai spus nimic și a început să privească cu mine ceilalți copii.
-Îl vezi pe rockerul de acolo? Mă întreabă Matt arătând spre un rocker brunet îmbrăcat în negru cu o chitară în brațe cântând.
-Da, i-am răspuns așteptând să continue ce avea să-mi spună.
-Are o viată tristă, spune el spre surprinderea mea.
-Cum așa? L-am întrebat curioasă.
-Pentru că .. începe el fiind întrerupt de o altă voce.
-Elsa, putem vorbi? S-a auzit vocea Cameliei.
-Desigur, i-am răspuns Cameliei. Îmi pare rău, i-am șoptit lui Matt.
Camelia m-a luat de mână și am intrat în sala de mese.
-Ce e în capul tău? M-a întrebat Camelia nervoasă.
-Nu înțeleg ce vrei să spui, i-am răspuns așteptând explicatia.
-Nu poți fi văzută stând cu tocilarul ăla , mi-a aruncat-o Camelia.
Nu i-am mai spus nimic , doar m-am pus la masa celor "populari". Azi nu am apucat să mănânc nimic, iar stomacul meu deja începea să-și spună cuvântul. Camelia probabil a auzit ce a spus stomacul meu pentru că-mi arunca priviri ucigătoare de "să nu îndrăznești să mănânci". Mi-am întors privirea spre fereastră privindu-l pe rockerul de mai devreme. Cum putea avea el o viață tristă când zâmbea și era fericit, de fapt stai și eu fac același lucru , nu poate să-i fie atât de greu. După masă am mers cu fetele la baie.
-De ce nu-i acorzi o șansă lui Justin? S-a auzit vocea Cameliei cu ecou în baia goală.
-Nu înteleg ce vrei să spui, i-am spus Cameliei.
-Andy mi-a zis că Justin te place, spune degajată Camelia. Uite ce e, continuă ea, trebuie să fii cu el.
-De ce? Am întrebat-o.
--Pentru că asta dă bine imaginii tale în acest liceu. Ești prietena mea, dar nu te poți baza doar pe mine ca să scapi de gurile rele. Justin este cheia.