Capitolul 2- Privirea..
Da..miercuri. Ziua din mijlocul săptămânii pe care aproape toți oamenii o urăsc, în special Julianne. Urăște miercurile deoarece mereu avea multe lucruri de făcut în această zi a săptămânii, dar acum e diferit. Se află la o școală nouă cu elevi noi, profesori noi, program nou și cel mai important, o Julianne nepăsătoare. Pe frumoasa blondină nu o interesează nici cât negru sub unghie dacă va întârzia sau dacă va face impresie proastă, este doar în ultimul an, cui îi mai pasă? Nici măcar nu vrea să se ridice din patul mult prea moale care odată a aparținut mamei ei, dar alarma ceasului de pe noptiera din lemn vechi de lângă patul ei e de altă părere.
-Agh...
Mormăitul, aproape mârâitul lui Julianne a ieșit ca un mic ecou în cameră înainte ca mâna blondei să facă cunoștință cu ceasul printr-o lovitură zdravănă asupra deșteptătorului. Zgomotul enervant se oprește făcând-o pe fata înfofolită în pilotă să zâmbească ușor cu un aer triumfător, apoi să-și bage capul sub pernă. Fericirea Juliannei nu durează mult deoarece glasul melodios al Dorotheei se aude de pe partea cealaltă a ușii.
-Julianne, trezește-te scumpo, o să întârzii dacă nu te ridici din pat. Îmbracă-te și apoi coboară la micul dejun.
Julianne își strânge puternic perna în jurul urechilor pentru câteva secunde, apoi aruncă perna pe jos și se ridică în fund pentru a-i răspunde bunicii ei.
-Sunt trează, bunico!
Fetei i-a trebuit multă energie și autocontrol pentru a da un răspuns adecvat bunicii ei, având în vedere că voia să înjure cât o țineau plămânii din cauza faptului că ea nu vrea să se ridice din pat nici în ruptul capului, dar totuși o face. Se ridică în capul oaselor, mergând alene spre baie de parcă se duce la spânzurătoare. Închide ușa băii apoi se dezbracă de pijamale ei care sunt formate din un maiou simplu negru și niște pantaloni scurți, negrii cu scris alb. Se uită în oglindă analizând atentă și dezgustată propria reflexie. Își prinde părul într-un coc dezordonat, oftează dând din cap în sens negativ, apoi intră în cabina de duș dând drumul la apa rece.
Juliannei nu i-a plăcut niciodată să se trezească de dimineață, dar totuși era mult mai entuziasmată de o nouă zi, acum...este doar morocănoasă. Apa rece îi invadează corpul rapid făcându-i pielea de găină, îi place să simtă acest fior așa că mai stă câteva minute așa, înainte să ia gelul de duș cu miros de fructul pasiunii și să se săpunească până ce întreg corpul îi e acoperit cu spumă. Se clătește rapid, apoi iese din cabina de duș, ștergându-se bine cu un prosop alb și moale.
Blondina ia halatul de baie pe ea, mergând în dormitor unde se poziționează în fața șifonierului sprijinindu-se într-un picior și o mână poziționată pe ușă. Acum fetei nu îi mai este greu să se decidă ce să poarte, nu îi mai pasă ce cred ceilalți despre ea și nu va mai fi în centrul atenției, deci cui îi pasă cum se îmbracă?
Julianne ia o lenjerie neagră pe ea, apoi niște blugi negrii tăiați la ambii genunchi, un maiou alb cu o mustață neagră pe el și un cardigan roșu, destul de lung. Fata merge iar la baie unde își pune halatul la loc, de unde l-a luat, apoi își desface cocul dezordonat și se piaptănă cu peria de pe raftul oglinzii. Se dă doar cu rimel apoi părăsește baia pentru a-și căuta pălăria neagră, simplă. O zărește pe birou. O pune pe cap rapid, dar se oprește brusc la vederea unei poze cu mama ei când era tânără. Privirea îi analizează zâmbetul femeii din fotografie apoi pufnește nervoasă dărâmând fotografia din ramă, cu fața în jos. Își pune pe umăr ghiozdanul, din mers luându-și telefonul de pe noptieră, îl bagă în buzunarul de la spate al blugilor apoi iese din cameră precum o furtună coborând scările până la bucătărie, unde bunica și bunicul ei conversau.
-Bună dimineața. salutul mormăit al fetei îi face pe cei doi adulți să-și îndrepte atenția asupra nepoatei lor.
Julianne se așează și ea la masă lăsând ghiozdanul să-i cadă de pe umăr, pe jos.
-Bună dimineața, Julianne, ai dormit bine?
Încercarea Dorotheei de a face conversație cu nepoata sa, o face pe blondină să-i răspundă rapid și scurt.
-Da.
Femeia mai în vârstă se abține să nu ofteze, apoi îi așează în față fetei o farfurie cu clătite acoperite cu sirop de arțar. Julianne imediat începe să devoreze conținutul din farfurie ne mai lăsând nimic în farfurie într-un timp record. Prinde un șervețel de pe mijlocul mesei ștergându-se cu el rapid înainte să se ridice de la masă.
-Mulțumesc pentru clătite, bunico. spune fata în fugă luând o gură din sucul pus de bunica ei în pahar, apoi luând de jos ghiozdanul.
-Poftim bani de pachet. vocea groasă și fermă a lui Ted se face auzită în încăpere.
Fata înșfacă rapid cei 20 de dolari din mâna bunicului ei și îi bagă rapid în buzunarul blugilor.
-Mulțumesc. spune Julianne zâmbindu-i cald dar scurt bunicului ei, apoi îl pupă pe obraz.
Gestul neașteptat este aplicat și pe Dorothea care uimită, oftează ușor după ce nepoata ei părăsește în fugă bucătăria.
-Te iubim, Julianne.
Strigătul Dorotheei o face pe Julianne să se oprească pentru o secundă din în a-și încălța bocancii negrii mat. Zâmbește ușor, apoi după ce se încalță, răspunde:
-Și eu pe voi.
Cu acestea fiind zise, Julianne iese pe ușa casei îndreptându-se spre școală care nu este foarte departe, fata știind drumul deoarece Ted i l-a arătat ieri înainte de cină. Își bagă căștile în urechi dând muzica la maxim simțind cum prinde ritmul. Se oprește pentru puțin timp și își scoate din ghiozdan o țigare din pachet alături de o brichetă, aprinde țigarea și își continuă drumul.
Fumatul este o cale de relaxare pentru Julianne, nu este dependentă de țigări, dar nici nu se lasă de ele. Este ca o formă de protest pentru ea, nu știe mai exact ce protestează, dar o face. Chiar când mai avea puțin din țigare ajunge în curtea școlii unde grupuri, grupuri de elevi erau făcute în parcarea liceului. Unii fumau, alții vorbeau despre mașinile lor scumpe, dar pe Julianne nu o interesa, atitudinea ei întoarce capete, dar nu o făcea să se simtă într-un fel anume. Trage și ultimul fum din țigară, iar când se află la câțiva metrii de intrarea în liceu, se oprește pentru a călca chiștocul.
Își continuă drumul intrând nepăsătoare în clădirea destul de mare, ajungând pe un hol larg plini de elevi. De aici vine partea grea pentru fată și aceea e de a găsi secretariatul. Continuă să meargă pe hol, alene până ce la capătul acestuia găsește ușa pe care scria mare "SECRETARIAT". Inspiră adânc, apoi ciocăne de două ori în ușă, apoi intră.
-Mă scuzați. glasul slab al Juliannei o face pe femeia cu ochelari, în jur de 38 de ani să își îndrepte atenția asupra ei.
-Oh, tu trebuie să fii fata nouă, Julianne Evans. Intră.
Îndemnul femeii o face pe blondină să închidă ușa după ea, apoi să-i zâmbească slab apropiindu-se mai mult de birou.
-Aici sunt cărțile tale, cheia de la dulapul tău și orarul.
Vocea femeii lasă cuvintele să iasă cu o ușoară reținere. Blondina doar îi mulțumește cu un zâmbet mic, apoi își ia lucrurile de pe birou, dând să plece.
-Semeni foarte mult cu mama ta. cuvintele femeii au fost scoase ca printr-o răsuflare, făcând-o pe Julianne să strângă mai tare cărțile din brațe. Am fost prietene bune până să plece de aici după absolvire. Mi-a părut rău să aud ce s-a întâmplat. Condoleanțe.
Femeia fusese cât se poate de sinceră, dar Juliannei nu îi păsa, nu voia mila nimănui. "Îți poți băga toate condoleanțele în cur, femeie!" interiorul sumbru al fetei vorbise, dar nici mult nu mai avea până să le scoată pe gură.
-Mulțumesc. murmură fata, apoi iese val-vârteji din biroul secretarei.
Merge rapid pe holul mare al școlii făcând slalom printre elevi. Privește orarul și observă în colțul din dreapta sus, un număr. 135, numărul dulapului ei. Îl găsește repede, îl deschide la fel de repede, apoi aruncă toate cărțile în dulap procedând la fel cu ghiozdanul. Rămâne doar cu orarul în mâini privindu-l atentă. Oftează când observă ce are prima oră. Matematica...urăște materia asta de când se știe și nimic nu i-a schimbat părerea. Deși participa la olimpiade de matematică și toate cele doar ca să dea bine la dosarul ei de facultate, urăște totul la această materie, iar acum nimeni și nimic nu o mai poate motiva să suporte această "chestie" cum o numea ea.
Își ia caietul de matematică alături de carte, apoi mai privește o dată orarul pentru a vedea în ce sală este. Aruncă cartonul înapoi în dulap, apoi îl trântește sub privirea atentă și încruntată a celor din jur. Își pune cheia în buzunarul de la spate a pantalonilor, luând din cel alăturat telefonul performant. Voia să vadă cât este ceasul, dar observă câteva mesaje și apeluri.
Julianne se încruntă în timp ce glisează ecranul și merge încet. Intră la mesaje unde constată ușor mirată că sunt două de la tatăl ei și unul de la Grace, o fostă cea mai bună prietenă din trupa de dans în care a fost. Chiar când voia să apese pe ecran pentru a vedea mesajele de la Grace, clopoțelul sună anunțând începerea orelor. Blondina înjură în barbă în timp ce blochează ecranul telefonului. Începe să meargă mai rapid privind în stânga și-n dreapta în căutarea sălii de clasă care se află aici la parter. Holul ușor, ușor se golește astfel Julianne putând să găsească mai ușor sala de clasă.
Intră în încăpere fără să mai aștepte altceva, acolo găsind fete și băieți ce-și vedeau de treabă până la intrarea ei în clasă. Julianne nu-i bagă în seamă și încearcă să ignore șușotelile ce deja au început să se audă. Se duce până în fundul clasei așezându-se pe un loc liber, la geam și chiar când se așează, pe ușa clasei apare un bărbat îmbrăcat la cămașă și într-un costum albastru, cu un catalog și o servietă în mână.
-Scuzați de întârziere clasă, am avut probleme cu mașina. vorbește bărbatul în timp ce își așează lucrurile pe catedră.
-Din nou. o șoaptă amuzată care se auzea din dreapta Juliannei o face pe această să pufnească în timp ce începe să-și sprijine capul în mâna stângă.
Blondina își îndreaptă atenția asupra profesorului care deschide catalogul. Fetei i se pare că nu avea mai mult de 30 de ani, și chiar avea dreptate. Bărbatul își ridică puțin privirea asupra clasei și o observă pe Julianne, apoi începe să vorbească mutându-și iar privirea asupra catalogului.
-Văd că avem o elevă nouă. Te rog domnișoară, ridică-te în picioare și prezintă-te.
După ce spune acestea, bărbatul își îndreaptă atenția asupra fetei, precum și întreaga clasei de altfel. Julianne nu poate să se opună acestui lucru și se ridică în picioare privind fix către bărbatul de la catedră. Fata trage aer în piept și chiar când voia să scoată pe gură ceea ce i-a cerut profesorul, ușa clasei se deschide rapid lăsând să intre un băiat înalt, destul de arătos cu păr blond și creț, îmbrăcat într-un tricou simplu și niște blugi, ce ține pe un umăr ghiozdanul.
-Ăăă.. încearcă băiatul să spună ceva privind fugitiv prin clasă, blocându-se puțin confuz cu privirea pe Julianne, dar își îndreaptă iar atenția către profesor.
-Oh..domnule Morgan, a câta oară este când întârzii la ora mea? întreabă bărbatul de la catedră privindu-l ușor obosit pe blondul creț.
-Îmi pare rău, domnule, doar că m-am trezit târziu și..
-Ia loc, domnule Morgan, iar data viitoare când întârzii la ora mea, vei avea o discuție drăguță cu directorul.
Blondul doar dă din cap ascultător și pornește spre locul lui în a doua bancă de la perete, dar până să ajungă acolo, se împiedică făcând întreaga clasă să râdă, mai puțin pe Julianne. Un "Fraiere!" se aude din partea cealaltă a clasei o face pe blondină să pufnească subtil nervoasă.
-Continuă, domnișoară. îndemnul profesorului o face pe Julianne să își întoarcă privirea iar asupra lui.
-Mă numesc Julianne Evans, am 17 ani și vin din California. prezentarea scurtă pe care și-o face blondina îl face pe profesor mai curios.
Șușotelile încep să se audă prin clasă, dar privirea Juliannei rămâne la fel de neutră.
-De ce te-ai mutat tocmai aici, domnișoară Evans? întrebarea nu se lasă întârziată, iar asta o cam irită pe fată.
-Motive personale. vine și răspunsul ei scurt și la obiect.
-Ei bine, domnișoară Evans, bine ai venit în Vermont.
Spusele profesorului o fac pe fată doar să dea din cap și să se așeze la loc pe scaun. Ora în sine începe, iar profesorul începe să predea o lecție nouă, dar Julianne nu-i nici măcar puțin atentă la ce zice bărbatul. Este prezentă doar fizic, mintea ei este în altă parte. Este curiosă să vadă ce i-a scris Grace, dar nu îndrăznește să-și scoată telefonul. Pe la jumătatea orei, blondina își mișcă ochii prin clasă, iar privirea îi cade pe băiatul blond ce întârziase. Și el o privea, încerca să-i descifreze măcar o emoție de-a fetei, dar fața Juliannei nu coopera rămânând cu expresia ei neutră, ușor încruntată.
Zâmbetul ce începea să apară pe fața băiatului o făcu pe fată din ce în ce mai confuză, dar nu lăsa asta să se vadă. Se încruntă spre el ceva mai mult, apoi brusc, își mută privirea către tablă.
"De ce a început să zâmbească în felul ăla? Am ceva pe față?" se întrebă fata, dar apoi o lasă baltă. Și chiar dacă ar fi avut ceva pe față nu i-ar fi păsat. Își reia gândurile întortochiate privind absentă către tablă, până ce ora se termină.
***
Orele au trecut repede, chiar dacă a trebuit să se prezinte la fiecare. Acum este ora prânzului și Julianne chiar în acest moment își închidea dulapul deoarece a trebuit să-și bage cărțile de la ora precedentă. Nu voia să meargă la cantină, voia să citească mesajele de la Grace și de la tatăl ei pentru că nu apucase să facă asta, dar chiar îi era foame, așa că se pune în mișcare urmând ceilalți elevi care se îndreptau într-acolo.
Intră pe ușa mare a cantinei și privește fugitiv în jur zărind bufetul. Pornește într-acolo luându-și o tavă și așezându-se la coadă. În cele din urmă ajunge să-și ia niște paste cu sos și o Cola. După ce plătește, Julianne privește în jur după o masă goală și chiar o găsește la câțiva metrii distanță, undeva mai pe-o parte a cantinei. Pornește spre acea masă, dar în drum trece pe lângă o masă de la care se auzeau multe râsete. Aruncă o privire fugitivă către ei și observă pe masă, în fața unei fete brunete, o tabletă ce era deschisă la un articol cu un scris mic pe care nu a apucat să-l vadă prea bine și cu o poză în care era chiar ea cu un trofeu în mână îmbrăcată în uniforma de majoretă.
Julianne brusc începe să meargă mai repede. Strânge mai tare în mâini tava cu mâncare, iar pulsul deja îi era de două ori mai rapid. Se așează la masa pe care o văzuse goală, apoi începe să mănânce nervoasă.
"Cine mama dracului se crede tipa aia de caută informații despre mine?". Îi venea să înjure ca la ușa cortului, dar ea doar continuă să mănânce. Când simte pe ea privirea arzătoare a unei persoane, Julianne își îndreaptă privirea în stânga ei observându-l, la nu mai mult de două mese depărtare pe acel băiat blond și creț de la prima oră. De data aceasta nu se mai încruntă la el, doar îi susține privirea încercând să găsească ceva în ei, dar nimic.
"Are culoarea ochilor la fel ca a mea", remarcă fata în gândul ei. Se întreabă cum l-o fi chemând. Prenumele lui, numele de familie îl aflase deja de la profesorul de matematică atunci când l-a mustrat pe băiat că a întârziat.
Chiar când privirile lor se adânceau din ce în ce mai mult una în alta, iar zâmbetul băiatului se chinuia să nu-și facă apariția, mai multe fete, cinci la număr, se așează la masa Juliannei, asta făcând ca contactul vizual dintre ea și băiat să se evapore fiind atentă în jurul ei.
-Bună! salută o fată brunetă pe un ton drăgălaș, ce era așezată în fața blondinei buimace.
Julianne o privește nedumerită pe fată analizând-o pentru puțin timp. Era îmbrăcată în uniformă de majoretă, la fel ca celelalte patru.
-Salut. spune blondina sec și oarecum reținută.
-Julianne, așa-i? întreabă aceeași brunetă, iar fata aprobă plictisită din cap. Eu sunt Taissa, iar ele sunt prietenele mele. Facem parte din echipa de majorete a școli.. spune aceasta, iar Julianne pufnește în gândul ei.
"Chiar nu-mi dădusem seama, având în vedere că sunteți îmbrăcate toate la fel în maiouri și fuste, cap sec!"
-..și ne gândeam dacă ai vrea să dai și tu o probă. continuă o altă fată ceva mai entuziasmată.
-Exact. aprobă acea Taissa.
-Și ce vă face pe voi să credeți că aș vrea? întrebarea răutăcioasă a Juliannei nu întârzie să apară.
O fată roșcată de lângă Taissa întoarce o tabletă cu fața spre blondină lăsând la iveală acel articol cu poza în care ea apărea. Nervii Juliannei o face pe aceasta să-și strângă pumnul pe sub masă, apoi să-i arunce brunetei fulgere cu ochii.
-Nu o să se întâmple. răspunde de data aceasta dezvăluind o mică parte din sentimentele ei de nervozitate.
-Și de ce mă rog? întreabă o fată din dreapta blondinei.
-Da, avem nevoie de tine în echipă! exclamă și cealaltă, din partea stângă.
-Răspunsul este tot nu, și nu se va schimba. Vă pierdeți timpul. vocea autoritară și serioasă a Juliannei se face auzită.
Se ridică de la masă sub privirea atentă a fetelor și a câțiva copii din jur, apoi pleacă spre ieșire. Nu o mai interesa vechea ei viață, nu mai avea ce alege din ea. Majoretele și echipa de dans sunt istorie pentru ea și așa vor rămâne deoarece Julianne nu are șanse de întoarcere pe drumul cel bun.
*****
Salut! Gata și al doilea capitol. Sper că v-a plăcut, eu oricum vă aștept părerile într-un mic comentariu.
Vă pupăcesc!
Roxx☺