Memoria unei inimi

XXII - O noapte inedită și hotărârea nestrămutată a Iolandei

„Iată ce ar trebui să știe o femeie: singurul bărbat care este vrednic de iubirea ei, este acela care a socotit-o demnă de respectul său." - Alexandre Dumas fiul

***

Edi privea la femeia din fața lui, pe care o culesese dintr-un club de noapte, cu o lipsă totală de încântare și interes pentru ea, căutând de zor o cale cu ajutorul căreia să amâne momentul pentru care veniseră amândoi în apartamentul său.

- Vrei ceva de băut? Te servesc cu ceva? se trezi el că o întreabă, cu o purtare foarte serviabilă, nu foarte des întâlnită la Edi, în asemenea împrejurări.

- Mulțumesc, dar nu doresc nimic, l-a refuzat frumoasa domnișoară, arătându-și ostentativ elementele de ispitire pe care le deținea din plin, dorința și lipsa de răbdare, care la ea era prezentă în opoziție cu el.

- Atunci, îți este foame? Vrei ca înainte, să comandăm ceva de mâncare? a încercat acesta să se eschiveze cu o altă întrebare, fiind chiar și el surprins de ceea ce rostea gura lui fără vreo aprobare a minții. „La naiba, omule, ce-i cu tine? Încerci să amâni momentul ca o fecioară speriată de prima experiență. Uită-te și tu la tipa din fața ta, cât de generoasă a fost natura cu ea, iar tu pierzi timpul ca un nătâng. Cu siguranță, dacă ar fi fost altul, în locul tău, s-ar fi descotorosit demult de hainele ei și ar fi intrat deja în acțiune, iar tu stai să pierzi vremea, întrebând-o dacă îi este sete sau foame. Și de când naiba ești tu atât de amabil cu femeile care trec prin patul tău sau urmează să o facă?"

- Dragule, știm amândoi pentru ce am venit aici, așa că nu are rost să pierdem timpul cu astfel de lucruri, i-a zis femeia nemijlocit, arătându-se tot mai nerăbdătoare, în timp ce veni lângă el și își încolăci brațele pe după gâtul lui, ca apoi să își strecoare degetele în părul său brunet, gesturi ce l-au scos din monologul acela plin de reproșuri. 

Edi o privi stăruitor în ochii ei albaștri, frumoși de altfel, și căută de zor pata aceea de verde care ar fi putut să-i atingă inima și să-i trezească la viață dorința, pasiunea și plăcerea, care l-ar fi îndemnat să se bucure de prezența acelei femei și de râvnirea ei pentru el. 

Simțind că aerul din plămânii lui se împuțina și că ceva care îi acoperea gura îl împiedica să respire normal, a ieșit și din aceste gânduri și abia atunci a realizat că femeia îl săruta cu înflăcărare, iar el, în mod uimitor, participa mecanic la acel sărut, dar fără să-l simtă sau să-l trăiască în vreun fel. Acea conștientizare a absenței lui de la sărutul insipid dintre cei doi, l-a făcut să înțeleagă că în cazul în care ar fi continuat, el ar fi acționat doar condus de instinctele primare, și-ar fi satisfăcut doar o poftă trupească, însă fără nicio trăire, vibrație, plăcere, pasiune sau cea mai mică simțire lăuntrică. Motiv pentru care, foarte hotărât, a pus capăt sărutului și i-a desfăcut brațele femeii din jurul gâtului său, depărtând-o de el și spunându-i:

- Cred că cel mai bine ar fi să pleci.

Aceasta, cu ochii măriți de uimire, îl privi șocată și doar după o clipă a fost în stare să-l întrebe:

- Ești sigur?

- Mai mult decât sigur, i-a răspuns el cu o hotărâre de neclintit. Uite ce este, chiar... îmi pare rău că te-am făcut să vii până aici, dar eu... De fapt, nu vreau să crezi că nu te găsesc atrăgătoare și că nu-mi inspiri nimic din acest punct de vedere. Din contră, mi-ai plăcut încă din prima clipă când ai intrat în vorbă cu mine, în această seară, și de aceea ți-am propus să venim aici. Doar că acum... se opri pentru o secundă schimonosindu-și fața și răsfirându-și părul cu degetele, încercând să facă față situației neclară în care se găsea. La naiba, nici nu mai știu ce vorbesc, însă știu sigur că vreau să pleci și să rămân singur. Îmi pare rău, dar...

- Stai liniștit, dragule, că înțeleg perfect, l-a întrerupt ea, văzând dificultatea lui de a se scuza și explica, zâmbindu-i acestuia cu o expresivitate a chipului din care se putea observa atât admirație, cât și compătimire pentru el.

- Înțelegi! Ce înțelegi? a întrebat-o Edi mirat.

- Păi, am o vagă impresie că înțeleg mai multe decât înțelegi tu acum, i-a răspuns aceasta cu un aer de superioritate, în timp ce se îndreptă spre canapeaua unde își lăsase geanta și jacheta, iar după ce și-a luat acele două articole, s-a întors din nou cu fața la el, vorbindu-i în același mod prietenos și deloc afectată de situația în care a fost pusă: Oricum, tipa este cu adevărat o norocoasă. Așa că, transmite-i felicitările mele!

Chiar și după un minut de când respectiva femeie a ieșit din apartamentul său, fără să fie condusă, sau ca el să-i mai adreseze vreun cuvânt, Edi a rămas neclintit în același loc. 

A cuprins cu privirea încăperea și în acea clipă, a înțeles perfect cine se făcea vinovată pentru toată acea întâmplare. A început să i se adreseze acesteia cu reproș, ca și când se afla în fața lui:

- La naiba, Iolanda, ai început să-mi controlezi și mai mult gândurile și sentimentele, ba chiar întreaga mea viață. Cât mi-aș dori să te pot urî, în loc să te iubesc în felul acesta... atât de viu și pătrunzător. Dar și dacă te-aș urî, tot ai avea o anumită influență asupra mea și a sentimentelor mele și nu mai vreau asta. Așa că cel mai indicat ar fi să-mi devii indiferentă, a concluzionat el, răsfirându-și din nou părul cu gesturi pline de mâhnire, păstrând tăcerea pentru un moment și meditând la o soluție. Și cum să fac să ajung la această indiferență? La naiba, se pare că Ioan a avut dreptate, pentru că odată cu acele speranțe care se născuseră în mine, mi-am făcut mai mult rău.

Doar după un minut de la acest discurs, soneria de la ușă s-a făcut auzită, iar Edi, gândind că femeia, care a părăsit mai devreme apartamentul său, și-a uitat ceva, s-a dus să deschidă nu prea animat. Pentru o clipă inima i s-a oprit în loc când a dat cu ochii de cea care se afla, într-adevăr, în spatele ușii. Incapabil de vreo reacție a rămas împietrit, privind cu ochii măriți la ea.

- Bună! a salutat Iolanda cu un glas ce se voia a fi stăpân pe situație. Pot să intru? adăugă ea, văzând că el tace în continuare.

- Ce cauți aici, Iolanda? Și... de unde ai știut adresa unde stau? o întrebă Edi, străduindu-se să adopte un ton cât mai neutru și să-și camufleze influența rezultată din sosirea ei acolo.

- Am venit mai demult cu fratele meu, ca să ia un dosar de la tine, doar că eu am așteptat în mașină. De aici știu unde locuiești, i-a explicat aceasta, în timp ce s-a strecurat pe lângă el și și-a permis să pătrundă în apartamentul lui, fără să mai aștepte vreo invitație în acest sens.

Edi a închis ușa în urma ei, fără să pară prea încântat de acea situație.

După ce și-a satisfăcut curiozitatea, cercetând interiorul apartamentului cu privirea, Iolanda l-a întrebat ironic:

- Ce faci? Ești singur, sau îți întrerup vreo seară plină de aventură? 

Înainte de a-i răspunde, Edi a studiat-o amănunțit și a observat limpede că echilibrul ei intenționa să o părăsească, iar articularea cuvintelor era făcută cu greutate din pricina cantității prea mare de alcool din sângele ei. 

- Iolanda, tu ai băut? o întrebă acesta oripilat, știind că ea nu avea asemenea obiceiuri sau scăpări.

- Este posibil... Da, cred că... este posibil să fi băut un pahar în plus, a răspuns aceasta cu un zâmbet larg pe față, devenind foarte euforică și încercând să-și mențină statura cât mai dreaptă. Însă, am avut un motiv pentru care am făcut-o. Mi-am sărbătorit libertatea și finalul relației mele cu Bogdan. Pentru că... ce crezi? îl întrebă ea retoric, începând să râdă în hohote, dar într-un mod lipsit de autenticitate și în care nu se găsea nicio picătură de veselie. M-am dus în clubul în care avea concert în seara aceasta, cu gândul să-l susțin, și acolo, l-am văzut alături de sora unuia dintre membrii trupei. Și nu... nu, nu, nu... repetă ea în neștire, pierzându-și pentru o clipă luciditatea din pricina stării în care se afla. Să nu crezi că asta a fost tot. Ba chiar a avut tupeul să-mi spună în față că iese cu ea deja de o săptămână și ceva, adică de când nu m-a mai sunat pe mine și că din punctul lui de vedere relația noastră era deja terminată. Îți vine să crezi? Nu este ciudat, că doar din punctul lui de vedere relația noastră era încheiată? De exemplu, tu ai considerat că relația mea cu el nu mai exista? 

Edi nu i-a oferit niciun răspuns, ci doar și-a luat ochii de la ea și a privit într-o parte, oftând și fiind vizibil deranjat de faptul că Iolanda a venit să-și plângă supărarea și suferința provocată de despărțirea oficială de Bogdan, tocmai pe umărul lui. Și mai ales după ce l-a respins și i-a spus toate acele cuvinte grele, iar ea se purta în acea clipă ca și când nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, sau ca și când el era obligat să uite și să o ierte pentru jignirile ei.

- De ce ai venit aici, Iolanda? o întrebă el pe un ton nu prea prietenos.

- De ce nu m-ai mai sunat, Edi? Nici nu știi cât de bine îmi făceau acele conversații telefonice cu tine, i-a răspuns ea cu o altă întrebare și cu o bosumflare chiar comică, ținând cont de starea ei amețită.

- Să te sun?! se miră acesta. Pentru ce să o fac, dacă nici nu mi-ai mai răspuns la ultimile apeluri și mi-ai strigat în față că mi-am bătut joc de tine?

- Știi ce! a exclamat Iolanda, arătându-se foarte voioasă dintr-o dată. Ce-ar fi să uităm toate aceste... mici divergențe și să sărbătorim amândoi despărțirea mea oficială de Bogdan? Ai și tu ceva de băut prin casa asta? se interesă aceasta, căutând cu privirea o sursă pentru satisfacerea poftei de alcool, de care era stăpânită.

Iar atunci când a zărit într-un colț, un minibar, ochii i-au strălucit de mulțumire și s-a îndreptat iute spre acel loc, apucând numaidecât o sticlă în mâna sa, fără să conteze lichidul pe care aceasta îl putea conține, atâta timp cât era alcool.

- Nu. Nici să nu te gândești! Cred că ai băut suficient în seara aceasta și ar fi timpul să te oprești, i-a sugerat Edi, urmând-o imediat și luându-i sticla de la gură și din mână, înainte ca aceasta să apuce să bea o picătură.

- Haide! De ce ești rău? se lamentă ea vădit nemulțumită. Nu fi așa de ursuz, hai să bem împreună! 

Zicând acestea a încercat să ajungă din nou la sticla din mâinile lui Edi, moment în care s-a dezechilibrat, însă a avut noroc cu promptitudinea lui, susținând-o la timp, cu mâna liberă. Apoi a fost obligat să pună sticla la loc, pe minibar, și să o cuprindă mai bine în brațele lui, ca ea să poată rămâne în picioare.

- Nu bem nimic împreună! Tu nu vezi că abia te mai ții pe picioare? o certă acesta foarte serios.

Din clipa în care a simțit brațele puternice ale acestuia, încolăcite pe trupul ei, Iolanda a rămas nemișcată și cu ochii pironiți în albastrul ochilor lui, privindu-l cu o profunzime cu care Edi nu a mai fost privit niciodată.

- Nu știu de unde ai apărut sau de ce nu te-am văzut în atâția ani, dar îți jur că niciun bărbat nu m-a mai zăpăcit atât de tare cum o faci tu, atunci când te apropii de mine.

Declarația ei și ochii aceia verzi, pe care îi căutase mai devreme și acum, că i-a găsit, i-au pătruns și mai adânc în inimă, l-au făcut să uite de orice stare de iritare și mâhnire. 

Iolanda s-a apropiat și mai mult de el, eliminând chiar și acei centimetrii despărțitori, și fără să mai stea pe gânduri și-a lipit buzele de buzele lui și a început să-l sărute cu pasiune. Pasiune care s-a regăsit și la el, deoarece încă din clipa în care i-a simțit trupul lipit de-al său, lui Edi i s-a cutremurat întreaga ființă, iar plăcerea simțită l-a scos din amorțirea în care a fost mai devreme. Față de sărutul primit de la femeia care s-a aflat acolo cu puțin timp înainte, la acesta Edi a participat cu fiecare bucățică din el și a încercat să fie conștient de fiecare milisecundă a plăcerii de care a avut parte, încercând să se convingă că este realitate ceea ce trăiește și nu o plăsmuire a minții lui. A strâns-o și mai bine în brațe și a sărutat-o cu patimă și cu o pasiune crescândă clipe bune. Dar simțind că momentul lor intim ia amploare și că înaintează pe un tărâm minat și plin de dorință, din care el n-ar mai fi fost în stare să iasă fără să se bucure până la capăt de Iolanda, cu eforturi supraomenești, și-a dezlipit buzele de ale ei și a depărtat-o de el. Susținând-o în continuare cu brațele, i-a vorbit cu un glas chinuit de abținere:

- Nu, Iolanda. Nu este bine ce facem și ar fi indicat să ne oprim.

- Nu vreau să ne oprim! Te rog, Edi, sărută-mă în continuare! i-a cerut ea, plângându-se și încercând să ajungă din nou la buzele lui, dar văzând că acesta o ținea la distanță și că și-a lăsat capul pe spate, tocmai pentru a împiedica o nouă atingere a buzelor lor, a început să-i desfacă nasturii de la cămașă, cu intenția de a i-o da jos, în timp ce-i vorbi: Nu înțeleg, de ce te împotrivești? Știm amândoi că îți dorești de multă vreme un astfel de moment, așa că ar trebui să profiți. 

-Da, râvnesc la un astfel de moment de multă vreme și nu este singurul lucru pe care mi-l doresc de la tine, dar la fel de bine știm amândoi că tu acum nu judeci limpede din cauza băuturii și nici nu știi ce vorbești! 

- Ba știu foarte bine ce vorbesc și ce vreau, l-a anunțat ea foarte sigură. Haide, Edi, nu fi prostuț și fă dragoste cu mine! Cine știe, poate așa chiar vei scăpa de obsesia pe care o ai pentru mine de atâția ani. Dacă tot nu vrei să sărbătorim libertatea mea cu băutură, atunci, hai să o sărbătorim în acest mod, i-a zis ea, părând foarte sigură și conștientă de ceea ce-i cerea, ba chiar și lipsită de răbdare, deoarece a început să tragă de cămașa lui Edi, când a văzut că dexteritatea ei era afectată de amețeala cauzată de alcoolul consumat și nu reușea să-i deschidă nasturii.

- Încetează, Iolanda! a strigat acesta la ea, prinzându-o de încheieturile mâinilor ca să o facă să se oprească.Te porți prostește și vorbești în același fel. Iar dacă tu crezi că eu aș fi capabil să profit de tine și de situația în care te afli, doar pentru că te doresc ca un nebun, te înșeli amarnic. Așa că, încearcă să-ți revii în fire și să realizezi ceea ce faci.

Iolanda și-a sustras mâinile din strânsorile lui, foarte nervoasă și s-a depărtat un pas în spate, privindu-l cu mânie. Doar că furia ei nu a durat prea mult, deoarece, într-o singură secundă, i-a apărut pe chip un zâmbet nătâng și adoptă o înfățișare și ținută corporală ce se voiau a fi senzuale și seducătoare, dar de fapt, în starea ei, arătau mai degrabă caraghioase. Îl privi pe Edi cu niște ochi amețiți, dar și extrem de ademenitori în timp ce apucă cu mâinile de tivul bluzei sale și și-a tras-o peste cap, dând-o jos de pe ea și rămânând doar în lenjeria intimă. După ce săvârși acest lucru, îl privi pe bărbatul din fața ei foarte mândră și îi vorbi:

- Haide, Edi, nu este cazul să faci pe sfântul și pe inabordabilul cu mine. Doar ești obișnuit cu astfel de aventuri. Nu înțeleg, de ce nu poți avea și cu mine o aventură? Sau ce, cumva nu te mai atrag?

Acesta, din respect pentru ea, și-a întors privirea, evitând să o vadă în acea postură, doar că fără să se poată stăpâni în totalitate, și-a oferit libertatea ca măcar pentru o clipă să tragă cu ochiul la imaginea aceea irezistibilă a femeii care îi stăpânea inima. Acela a fost momentul în care a văzut-o că era dispusă să meargă și mai departe și că și-a dus mâinile la spate cu intenția să-și dea jos și ultimul articol de îmbrăcăminte care îi acoperea sânii. Fără prea multă analiză a situației, s-a repezit către ea și a împiedicat-o să facă acea neghiobie, ba chiar i-a închis el la loc sutienul pe care aceasta a apucat să-l desfacă, spunându-i cu o voce de nerecunoscut și imploratoare:

- Iolanda, te rog, încetează! Te rog, încearcă să realizezi ceea ce faci, în ce situație mă pui și că o să regreți amarnic când îți vei aminti mâine de nebuniile astea.În cazul în care îți vei aminti, adăugă el ca pentru sine, în timp ce se aplecă ca să culeagă bluza de pe jos a Iolandei. Hai, pune-ți bluza din nou pe tine și nu te mai prosti! 

Iolanda nu-i dădu ascultare, iar Edi s-a văzut nevoit să o îmbrace chiar el, în pofida împotrivirii ei și a vorbitului neîncetat, din care nu aveai ce înțelege prea mult, deoarece sunetele scoase erau doar o bolboroseală fără rost. Asta până când a început pe neașteptate și fără vreun motiv plauzibil, să râdă necontrolat în timp ce se agăța de el pentru a căpăta echilibrul necesar. Acesta o susținu și mai bine, încruntându-se la amuzamentul ei extrem de zgomotos și de neînțeles și o întrebă, fiind chiar indignat:

- Acum, de ce Dumnezeului râzi?

- Pentru că ești ciudat, i-a zis ea, exprimându-se cu dificultate. Și știi de ce ești ciudat? Pentru că până acum mă dezbrăcai tu din priviri, de fiecare dată când te uitai la mine, iar acum, când eu vreau să mă dezbrac în fața ta, tu mă îmbraci la loc.

Terminând de dat această explicație, pentru faptul că situația i se părea foarte amuzantă, Iolanda a început să râdă și mai tare. Râs la care Edi nu i s-a alăturat, ba chiar nu arăta nicicum că s-ar bucura prea mult de toată acea situație, iar acest lucru s-a făcut observat și în vocea lui:

- Da, probabil că sunt un ciudat, dar mâine ai să-mi mulțumești pentru ciudățenia mea!

Nu peste mult timp, Iolanda s-a oprit brusc din râs, simțind că stomacul ei intenționa să se răzbune pe ea pentru cantitatea de alcool pe care i-a dat-o și pentru zdruncinarea pe care i-a provocat-o odată de râsul acela strident. Edi, înțelegând din grimasa de pe chipul ei și din gestul pe care l-a făcut, ducându-și mâna în zona abdominală, ceea ce urma să se întâmple, i-a arătat iute cu degetul în ce direcție se află baia. Aceasta, în pofida lipsei de echilibru, a ajuns la timp ca să-și verse conținutul stomacului în vasul de toaletă. 

- Pleacă! Ieși afară, Edi, nu vreau să te afli aici! i-a strigat ea rușinoasă, când a observat că el a urmat-o și că s-a apropiat de ea.

- Nu te mai prosti, că nu ești prima persoană pe care o văd vomitând, a rostit acesta foarte ferm, arătându-i hotărârea lui de a nu pleca, în timp ce s-a pus jos lângă ea, îi adună părul, care îi venise pe față, apoi ținându-i-l el strâns în mână și o mângâie ușor pe spate. 

- Gata, te simți mai bine acum? o întrebă Edi îngrijorat, când aceasta și-a ridicat capul.

- Cred că da, murmură Iolanda, nu prea sigură pe autenticitatea răspunsului ei.

- Hai să te speli pe față! a îndemnat-o Edi, ajutând-o să se ridice și spălându-i și ștergându-i chiar el chipul, cu cea mai mare grijă. 

Când s-a întors să pună prosopul la locul său, Iolanda s-a desprins din susținerea brațului lui și s-a lăsat să cadă ușor pe gresia din baie.

- Ce s-a întâmplat? Îți vine să vomiți din nou? se interesă acesta și mai îngrijorat. 

- Nu.

- Atunci, ridică-te de aici pentru că este rece gresia asta!

Iolanda s-a împotrivit când Edi a încercat să o ridice, ba chiar l-a tras de mână și l-a forțat să i se alăture, ceea ce el a și făcut. Aceasta, imediat ce l-a simțit lângă ea, s-a cuibărit în brațele lui și și-a afundat nasul în gâtul său și după ce i-a inhalat mirosul, a șoptit:

- Miroși atât de bine. Miroși a primăvară! A primăvara de care aș avea eu nevoie în viața mea, ca să o pot lua de la capăt. Edi! l-a strigat aceasta, văzând că el nu are nicio remarcă de făcut.

- Da, Iolanda.

- Să știi că eu chiar îmi doream să fac dragoste cu tine, rostind acestea a început să râdă din nou, dar nu la fel de zgomotos, după care a completat: Și eram convinsă că nu mă vei respinge. 

Edi, cuprinzând-o și mai strâns în brațele sale și auzindu-i vorbele, a inspirat și expirat cu forță, simțind că starea ei de confuzie se transmite și la el, după care, arătându-se din nou foarte deranjat cu toată acea situație și încercând din răsputeri să nu se lase doborât de emoțiile care amenințau să dea năvală asupra lui, i-a explicat:

- Tu nici măcar nu știi ce îți dorești în viață, atunci când nu ești amețită de băutură, cu atât mai puțin acum. Și nu sunt un mizerabil așa cum crezi tu, Iolanda, încât să profit de o astfel de situație. Chiar dacă te doresc, nu vreau să te am în astfel de condiții și mai ales ca tu să regreți a doua zi ceea ce s-a întâmplat.

- Niciodată nu am crezut că ești un mizerabil, i-a șoptit ea, contrazicându-l, cuvinte care i-au adus pe chipul lui Edi un zâmbet amar, ce stătea ca drept mărturie la dezacordul său în privința spuselor ei. Of, dacă lucrurile nu ar fi fost atât de complicate... de fapt, acum nu mai sunt, din moment ce mi-am recâștigat libertatea, a adăugat ea, râzând din nou, fără rost, ca după câteva secunde, să se oprească din râs la fel de brusc cum a început. Și-a înălțat ochii la el și pe un ton plin de reproș, spunându-i: Iar tu, de ce ai decis să renunți la mine, atât de ușor? De ce nu ai venit să te pui în fața mea și să-mi spui: „Uită-te la mine, fraiero, și observă-mă, pentru că peste ani, vei regreta că nu ai făcut-o!"

- Nu trebuie să regreți nimic, Iolanda. Au fost deciziile tale din care cu siguranță ai avut ce învăța, i-a zis el cu blândețe și privind-o cu drag.

- Ba da, sunt foarte multe lucruri pe care le regret, l-a contrazis aceasta, reluându-și locul în brațele lui, ca după un minut de tăcere, să spună: Edi.

- Da, i-a răspuns el șoptit.

- Nu, nu te strigam, ci doar mi-am dat seama că ai un nume foarte frumos. Edi... sau Eduard. Nu, cred că îmi place mai mult Edi. Da, Edi este mai frumos. Sună chiar bine, Edi... Edi.. Edi... 

Iolanda a continuat să rostească numele lui până ce vocea i-a devenit un murmur lipsit de înțeles și a adormit în cele din urmă în brațele lui.

Edi, buimăcit cu totul de acea seară neașteptată, nici nu mai știa exact în ce stare se găsește el. Dacă ar trebui să se bucure de prezența femeii iubite în brațele lui, sau să continue să fie deranjat de toată acea situație și pe nebunia Iolandei. Deși, oricât de mult s-a împotrivit, inima i-a fost atinsă de fiecare dată când își auzea numele rostit de vocea ei și aceasta s-a bucurat de faptul că a avut-o în brațe măcar câteva clipe, că a putut-o revedea și mai ales, pentru acel sărut plin de pasiune.

Observând că Iolanda a căzut pradă unui somn adânc și fiind convins că până a doua zi nu se va mai trezi, se ridică cu ea în brațe și a dus-o în dormitor, unde a așezat-o cu grijă pe pat și a descălțat-o. Când a vrut să o învelească, a sesizat că bluza de pe ea, era murdară din pricina celor întâmplate în baie, astfel că, în cele din urmă, chiar s-a văzut nevoit să o dezbrace ca să o poată schimba cu o cămașă de-a sa. Timp în care, aceasta a mormăit câteva cuvinte nedeslușite, dar fără să deschidă ochii sau să realizeze cele întâmplate.

După ce s-a asigurat că a instalat-o cât mai confortabil în pat, Edi a rămas câteva minute și a privit-o ca fermecat, apărându-i treptat pe chip un zâmbet de încântare. În acele clipe, i se părea ireală prezența ei în patul lui și chiar s-a simțit privilegiat că o putea vedea dormind, îi putea privi în voie chipul acela frumos, care l-a cucerit pentru totdeauna, liniștit și netulburat de niciun efect al băuturii, de nicio revoltă sau pornire impulsivă specifică Iolandei și fără să o audă cum îi reneagă dragostea sau spunându-i lucruri care nu sunt adevărate și care l-au rănit profund. 

În cele din urmă s-a îndurat să plece de lângă ea și ridicându-se de pe pat, s-a apropiat de chipul ei și i-a sărutat ușor buzele, părăsind apoi dormitorul. Era conștient că în acea noapte era nevoit să doarmă pe canapeaua din sufragerie, așa că se așeză pe ea, oftând și meditând la cele întâmplate.

În timpul acelei meditații, a realizat că probabil Ioan o aștepta pe Iolanda acasă și cu siguranță se va îngrijora când va observa că aceasta nu mai apare, astfel că a pus mâna pe telefon și îl apelă pe prietenul său, ca să-l absolve de acea grijă.

- Salut, Edi! i-a răspuns Ioan la telefon, în stilul său prietenos.

- Salut, Ioan! 

- Spune, ce s-a întâmplat? Ai vreo nelămurire cu dosarele de mâine?

- Nu, nu te-am sunat din cauza serviciului, ci să-ți spun să nu o aștepți pe sora ta acasă, în seara aceasta, pentru că va înnopta la mine.

- Cum adică va înnopta la tine?! Și ce caută acolo? a întrebat Ioan, ridicându-se iute de pe fotoliul pe care era așezat și părând destul de indignat de cele auzite.

Edi a încercat să-i explice cât mai concis, știind că detaliile amănunțite ale celor făcute de Iolanda în acea seară, l-ar fi scandalizat și mai mult pe fratele ei.

- A băut?! întrebă Ioan oripilat, continuând să-și expună indignarea prin următoarele interogații: Ce Dumnezeului a fost în capul ei? Cum a putut să fie atât de iresponsabilă? Și de ce a venit la tine și nu acasă?

- Asta nu știu să-ți spun. Mi-a zis doar că a avut o discuție mai aprinsă cu Bogdan și din acest motiv a băut, iar eu m-am trezit cu ea la ușă.

Ioan a oftat profund în telefon, asemenea unui tată care este sunat încontinuu ca să i se facă cunoscute faptele rele săvârșite de fiica lui, apoi cu un glas ceva mai echilibrat, a spus hotărât:

- Plec imediat spre tine și vin să o iau acasă!

- La ce să mai vii, omule, la ora aceasta? Ți-am spus doar că deja doarme, și sunt ferm convins că până dimineață nu se va trezi nici dacă mă hotărăsc să dau în apartament cea mai mare petrecere. În plus, cum vrei să conduci cu mâna aia în ghips? Stai liniștit, că acum situația este sub control.

Acesta a oftat din nou, dându-i dreptate lui Edi, căruia i-a transmis, pe un ton în care s-a simțit cedarea și resemnarea, următoarea rugăminte:

- Edi, te rog, ai grijă de ea! Deși... poate că Iolanda nu merită îngrijirea ta și respectul tău, dar te rog nu uita cât înseamnă ea pentru mine și fă-o măcar pentru prietenia noastră. 

- Hei, nici nu trebuie să mă mai rogi acest lucru. Nu-ți face griji, și ai încredere în mine că voi avea grijă în continuare de Iolanda și mă voi purta și cu respect și corespunzător față de ea, l-a asigurat Edi, înțelegând perfect că rugămintea lui Ioan a avut și alte conotații.

După ce și-au luat la revedere cei doi prieteni, Ioan, fiind destul de dezamăgit și supărat pe acea întâmplare, s-a așezat pe canapea, gândindu-se la sora lui și la ce ar putea să facă pentru ea ca să o aducă pe un drum mai bun. Situația și faptele ei au început să degenereze și mai mult și simțea că Iolanda nu a învățat absolut nimic din refuzul său de a mai vorbi cu ea și că toate eforturile lui depuse, cu și pentru educația și îndrumarea ei în viață, au fost în zadar. Și după mulți ani, în care a încetat să-și plângă de milă sau să caute ajutor prin alte părți, în afară de propriile lui forțe fizice și mentale, Ioan s-a gândit la părinții lor și la cât de bine ar fi fost dacă ei s-ar fi aflat acolo, ca să-l ajute cu acea problemă. Sau dacă l-ar fi învățat, înainte să plece, cum anume să o crească pe Iolanda ca să nu se ajungă în acea situație în care se aflau acum. Era conștient că a greșit foarte mult în creșterea ei, prin felul acela de hiperprotectiv cu care s-a purtat, prin felul acela de a-i oferi tot ce ea a cerut și de a o feri de toate lipsurile și suferințele cu care el s-a confruntat. Și din nou și-a reproșat acest lucru în cel mai dur mod și a cerut în gândul său un ajutor divinității, ca măcar să aibă înțelepciunea și să nu facă aceleași greșeli și în privința fiului său, micuțul Ioan.

După aproximativ o oră de la acea convorbire telefonică cu Edi și gândurile lui, Ioana a coborât de la etaj cu intenția de a merge în bucătărie, dar trecând prin sufrageria casei, l-a văzut pe Ioan întins pe canapea, dormind liniștit, cu cartea desfăcută și căzută pe pieptul său și cu ochelarii la ochi.

Imediat ce mintea ei a receptat acea imagine, i-a apărut pe buze un zâmbet involuntar și plin de încântare. S-a apropiat în liniște de el, nedorind să-i tulbure somnul, și i-a luat ușor cartea de pe piept, a închis-o și a pus-o pe măsuța din fața canapelei, fără să facă nici cel mai mic zgomot. 

Odată cu lipsa acelei greutăți de pe pieptul lui, Ioan s-a trezit și a devenit conștient de prezența Ioanei lângă el, știind că altcineva nu avea cine să fie, din moment ce doar ei doi și Junior au mai rămas în casă la acea oră, motiv pentru care s-a prefăcut că doarme în continuare. Ioana, terminând cu cartea, în aceeași liniște deplină și cu aceeași grijă ca să nu-l deranjeze, i-a luat și ochelarii de la ochi, așezându-i lângă carte. 

Nu a plecat imediat, deoarece  inima, care surâdea în ea de bucurie, a obligat-o să mai zăbovească o clipă lângă el și să-l privească cu admirație, dar și dragoste în același timp. Deși nu o putea vedea, Ioan i-a simțit mult prea clar, intensitatea privirilor pe fața lui și s-a abținut cu greu să nu zâmbească de mulțumire sau să-și deschidă ochii ca să o poată privi și el. După aproape un minut de când ea era captivă de imaginea lui, Ioana nu s-a limitat doar să-l privească, ci a îndrăznit să se aplece ușor și să-i sărute obrazul drept. Acea atingere a buzelor ei pe pielea lui, atât de ușor sesizabilă, asemenea unei petale care sărută Pământul atunci când îl întâlnește în căderea ei după ce a părăsit floarea din care a făcut parte, împreună cu mângâierea unei șuvițe din părul Ioanei, care i-a căzut pe celălalt obraz al lui Ioan când ea s-a aplecat, au fost înnebunitor de plăcute pentru el. A simțit cum inima înflorește în pieptul lui, odată cu acea cutezanță neașteptată a ei, dar știind că acel gest însemna și o anunțare a plecării sale de lângă el și că doar simplul gând că urma să petreacă încă o noapte departe de ea, îi provoca o ofilire grabnică a înfloririi de mai devreme, a deschis ochii și a prins-o de mână chiar în clipa în care Ioana s-a întors cu spatele, intenționând să se retragă.

- Nu pleca, te rog! i-a șoptit el, privind-o cu niște ochi sclipitori de emoția trăită, când ea s-a reîntors, surprinsă de atingerea lui.

- Îmi cer iertare, nu am vrut să vă trezesc, eu doar...

- A fost cel mai frumos mod în care m-aș fi putut trezi, a întrerupt-o el, văzând starea de rușine ce a pus stăpânire pe ea, conștientizând că sărutul său nu a rămas un secret doar al ei. Vino aici lângă mine! i-a cerut Ioan cu blândețe, făcându-i loc să se întindă lângă el.

- Nu cred că ar...

- Vino, Ioana, te rog! a insistat acesta pe un ton implorator, observând ezitarea ei. Micuțo, nu se întâmplă nimic, ai încredere în mine, vreau doar să stai aici, lângă mine. 

Și cum puterea de convingere a lui Ioan nu s-a lăsat mai prejos nici de această dată, la fel și încrederea aceea pe care a cerut-o și pe care i-o transmitea Ioanei prin toți porii lui, aceasta i-a dat ascultare în cele din urmă. Și cu o manifestare destul de stingherită, s-a întins lângă el pe canapea, având grijă să nu se atingă de trupul lui prea mult, deși spațiul îngust nu era chiar de partea ei. Odată ce dorința i-a fost răsplătită, Ioan i-a mulțumit cu cel mai frumos, blând și cuceritor zâmbet al lui. Și-a așezat ușor palma pe obrazul ei și a început să-i mângâie cu tandrețe chipul și părul. Au rămas tăcuți multă vreme, doar privindu-se necontenit unul pe celălalt, iar atunci când Ioan a simțit-o ceva mai relaxată, a îndrăznit să-i înconjoare trupul cu brațul sănătos și să o apropie de el. Era pentru prima dată când simțea că își urăște cu adevărat acel ghips, și aceasta pentru că-l împiedica să o cuprindă și mai bine în brațe. 

- Nu vă dor coastele, dacă stați în această poziție? a curmat ea acea tăcere, întrebându-l îngrijorată.

- Nu, micuțo. De altfel, nu mă mai dor atât de rău ca în prima zi, așa că nu-ți face griji, a mințit el, fiind convins că dacă își va petrece acea noapte pe canapea, împreună cu ea, așa cum a plănuit, în următoarea dimineață, în mod cert, avea să se trezească cu o durere îngrozitoare în zona toracică. Însă nu-l mai interesa nimic în acele clipe, pentru Ioan acel prezent era etern, doar pentru faptul că o putea ține în brațe pentru o noapte întreagă, că urma să aibă prima lor noapte dormită împreună.

- Nici mâna nu vă doare? 

- Nu, nici mâna, a asigurat-o acesta, zâmbind cu drag la ea, știind că prin acele întrebări și frământări, Ioana își făcea cunoscute mustrările de conștiință, născute probabil din postura aceea nedemnă și nepotrivită, după părerea ei, în care se găseau. Tocmai de aceea, Ioan a continuat să-i vorbească în felul său persuasiv, dorind ca ea să se bucure de acea clipă la fel de mult ca și el: Micuțo, nu te mai gândi la nimic altceva. Te rog, eliberează-ți mintea de orice gând care se împotrivește acestui moment și hai să ne bucurăm împreună de el și ca măcar o singură dată, să nu mai ținem cont de nimeni și de nimic, ci doar de ceea ce trăim. Îți repet, nu se va întâmpla nimic din ceea ce nu vrei tu să se întâmple, vreau doar să te am lângă mine și în brațele mele, atâta tot.

Vorbele lui, dar și tăcerea ei, au confirmat faptul că, deși nu și-au spus-o niciodată, amândoi erau conștienți de sentimentele pe care le aveau unul pentru celălalt și atracția care mocnea între ei. Ioana a suspinat reținut, ca și când s-a eliberat de acele gânduri împotrivitoare, așa cum a sfătuit-o Ioan, apoi și-a înălțat la el privirea ei catifelată și în semn de încuviințare, i-a zâmbit în felul său grațios.

S-au privit din nou în ochi și s-au contemplat unul pe celălalt într-o tăcere absolută, dar atât de grăitoare pentru inimile lor, încât își transmiteau emoții și sentimente pe care cuvintele nu ar fi putut să o facă. A fost momentul în care sufletele lor s-au atins unul de celălalt și au realizat înlănțuirea trainică care s-a înfăptuit între ele. Ioan din nou și-a concentrat toată atenția și toate simțurile ca să fie cât mai conștient de modul în care ea se potrivea în brațele lui, de cum trupul ei se atingea de trupul lui și de toate senzațiile pe care acea apropiere i le oferea. Prin acea liniște și priviri încărcate de dragoste, cei doi au avut parte de cea mai caldă și însuflețită comuniune sufletească. Iar atunci când Ioana, condusă de un impuls necontrolat, și-a ridicat mâna și și-a așezat-o pe fața lui, începând să-i mângâie delicat obrazul acoperit de barba scurtă, inima lui Ioan a început să-i danseze în piept de parcă îi era acordată la cele mai sublime cântece de iubire. Preț de o clipă a închis ochii, dorind să simtă și să trăiască mângâierea ei cu toată ființa lui, apoi a revenit cu o privire încărcată de emoție și de dorință, în ochii ei și poate că acea intensitate văzută acolo, sau conștientizarea a ceea ce făcea, a îndemnat-o pe aceasta să se oprească și să-și retragă mâna.

- Nu, nu te opri! Te rog, continuă să mă atingi! i-a cerut Ioan, cu un glas îngroșat și tulburat de senzațiile trăite, luându-i chiar el mâna și punându-i-o la loc, pe fața lui. 

Ioana nu doar că a continuat să-i mângâie obrazul, bucuroasă de acea ocazie, dar și-a permis chiar să-i atingă fiecare linie ce-i contura chipul, ca și când i-ar fi pictat portretul pe o pânză aflată undeva în inima ei. De asemenea, și-a urmărit atingerile cu privirea, studiind amănunțit și cu interes întreaga fizionomie a lui Ioan, iar atunci când a renunțat pentru o clipă să o mai facă și a revenit cu privirea în ochii lui, i-a șoptit:

- Aveți cei mai cerești ochi și sunteți cel mai chipeș bărbat pe care l-am văzut eu vreodată.

Declarația acesteia l-a aruncat pe Ioan într-un vârtej de fiori ai plăcerii. Fără să mai poată respira pentru câteva secunde, a privit-o plăcut surprins și extrem de emoționat. Știa că nu avea un chip cu o frumusețe fizică ieșită din comun, ci mai degrabă era un bărbat normal din acest punct de vederea. El întotdeauna s-a făcut remarcat în fața femeilor datorită mușchilor cu care s-a ales în urma practicării sportului, nu a ochilor sau a chipului său. În plus, în opinia sa, niciodată nu s-a considerat un bărbat frumos, pentru el frumusețea fizică lipsită de o etică cuviincioasă și de un interior care să transmită valori virtuoase, era iluzorie. Dar felul în care ea i-a spus-o și ochii aceia exagerat de sinceri, chiar l-au impresionat și l-au mișcat profund, ajungând la concluzia că acela era cel mai frumos compliment pe care l-a primit în viața lui.

În schimb, Ioana nu părea prea încântată de ceea ce a spus fără să mai analizeze dacă este bine sau nu, și din acest motiv, privi la el șocată, dar și rușinoasă în același timp, iar figura ei l-a făcut pe Ioan să izbucnească în râs.

- O, Doamne, nu trebuia să spun asta! a rostit ea și mai stânjenită, în urma reacției lui, ascunzându-și fața la pieptul acestuia.

- De ce regreți acum? întrebă acesta, foarte amuzat de acea împrejurare.

- Pentru că am spus o prostie, murmură Ioana, încă având fața îngropată în ascunzișul îmbrățișării lui.

- O prostie! se miră Ioan, forțând-o cu blândețe să-și ridice privirea la el și întrebând-o, după ce a obținut contactul vizual: Adică, tu crezi că acel compliment pe care mi l-ai făcut a fost o prostie, sau cumva nu mai ești de acord cu ceea ce ai spus?

- Ba da, normal că sunt de acord! Doar că... nu cred că trebuia să o spun... îmi este teamă să... să nu vă deranjeze în vreun fel cuvintele mele.

- Cum să mă deranjeze, micuțo? a întrebat-o acesta retoric, surâzând la ea. Complimentele întotdeauna sunt plăcute, mai ales când acestea vin de la persoane plăcute, așa cum ești tu pentru mine.

Ioana nu a mai adăugat nimic la vorbele lui, ci doar i-a zâmbit și ea, pierzându-se din nou unul în ochii celuilalt. Ioan a tras-o cu blândețe și mai aproape de el, simțind nevoia să o simtă cât mai mult, i-a sărutat fruntea cu tandrețe, apoi a procedat în același fel cu ambii obraji, continuând să-i sărute fiecare centimetru al chipului ei, cu o delicatețe desăvârșită și fără grabă, de parcă își așternea dragostea lui nemărginită pe fața ei. Știind că n-ar mai fi suportat un alt refuz de la ea, i-a evitat buzele, reușind să facă aceasta scoțându-și la înaintare toată puterea lui de stăpânire. 

Cu toate acestea, la scurt timp, a simțit-o pe Ioana cum vibrează în brațele și sub atingerea buzelor sale și cum devine din ce în ce mai vulnerabilă în fața dorinței lui, odată cu înaintarea acelor săruturi inocente și pasionale, care începuseră să coboare lin pe gâtul ei, și cu mângâierile lui pline de însuflețire. Și deși, aceasta s-a retras puțin când a simțit, prin acea apropiere intimă a trupurilor lor, că pasiunea lui bărbătească devine și mai vie, Ioan a realizat că în mod cert aceeași pasiune dominantă se regăsea și la Ioana, iar în condițiile în care ar fi sărutat-o în acea clipă, cu siguranță ea nu ar mai fi avut puterea să-l respingă din nou. Ba mai mult de atât, avea convingerea că Ioana aceea ingenuă, care tremura în brațele sale și care probabil că se confrunta pentru prima dată cu atracția unui bărbat și cu efectul acesteia asupra ei, i-ar fi permis lui, ca în acea seară să-și descătușeze orice dorință și să-și împlinească pofta de ea. Însă nu-i putea face asta, nu putea să-și abandoneze rațiunea și să se lase condus de dorința lui pentru ea, chiar dacă aceasta căpătase proporții inimaginabile și greu de stăpânit. Și aceasta pentru că Sorina încă exista în viața lui și în mod oficial, ei doi încă aveau o relație împreună, iar în viziunea sa, Ioan considera că dacă în acele clipe, ar fi făcut-o a lui pe Ioana, aceasta ar fi însemnat ca ea să devină a doua femeie pentru el și un astfel de lucru n-ar fi acceptat și nici n-ar fi putut suporta. Nu în asemenea împrejurări își dorea el ca dragostea lor să se consume, riscând apoi să devină o întâmplare regretabilă și fără viitor. Pe lângă aceasta, dacă un asemenea lucru s-ar fi întâmplat între ei doi în acel moment, iar Ioana ar fi aflat de existența Sorinei, era ferm convins că nu l-ar fi iertat niciodată și că oricât de mult i-ar fi explicat că în inima lui doar ea contează, aceasta nu l-ar fi crezut nicicum și ar fi fost de părere că el nu a făcut altceva decât să profite de inocența și de sentimentele ei, ca un infam.

Astfel că, s-a oprit din acele săruturi fierbinți, așternute pe chipul ei, înainte să fie prea târziu. I-a acceptat și acea mică distanțare de trupul său și a privit-o cu o dragoste nemărginită și cu niște ochi expresivi care îi transmiteau nonverbal următoarele cuvinte: „Nu te teme, micuțo, de mine. Deși dorința mea pentru tine crește pe zi ce trece și a devenit aproape dureroasă, încă am puterea de a mă controla. Și exact cum ți-am mai spus-o și în urmă cu aproape șase ani; niciodată nu-mi voi pune propria dorință înaintea binelui tău, cu atât mai puțin acum, când este vorba și de binele meu și chiar de viitorul nostru."

Nu știa cât din aceste gânduri ale lui, a înțeles ea, însă știa sigur că s-a liniștit sub privirile lui blânde și nu și-a manifestat nicio dorință de a pleca. S-a așternut din nou o tăcere absolută între ei și au continuat să rămână întinși unul lângă celălalt, îmbrățișați, privindu-se amândoi cu o emoție crescândă și cu ochii încărcați de iubirea pe care și-o împărtășeau. 

Simțind că în curând somnul va pune stăpânire pe ea, Ioana i-a șoptit:

- Cred că ar trebui să plec, deoarece voi adormi aici cât de curând.

- Asta îmi și doresc, să dormim amândoi aici, în această noapte, a anunțat-o el foarte categoric, dar și cu o doză de blândețe.

- Aici... noi doi?! se miră Ioana de dorința lui.

- Da, aici, noi doi împreună pentru o noapte, și-a întărit el spusele, mângâindu-i ușor cu vârful degetelor, chipul și zâmbind la ea cu drag. Sau cumva, simți că este prea mult, dacă îți cer să dormi alături de mine?

- Nu, i-a răspuns Ioana foarte sigură, nelăsând loc de nicio interpretare, dar continuând să aibă o oarecare obiecție: Doar că...

- Ssst! a forțat-o Ioan să tacă, acoperindu-i buzele cu degetele lui. Nu, micuțo, nu căuta motive împotriva acestei clipe. Vreau doar să te am în brațele mele pentru o noapte întreagă, altceva nu-ți cer. Crezi că poți să-mi oferi măcar acest lucru, fără remușcări sau temeri? a întrebat-o el cu o înfățișare plină de rugăminte și de râvnirea unei nopți petrecută alături de ea.

În loc de un răspuns clar, Ioana, după ce i-a cercetat amănunțit privirea aceea încărcată de emoția care s-a transmis și la ea, s-a apropiat și mai mult de el și și-a pus cu grijă un braț peste trupul lui, îmbrățișându-l. Apoi, cu o dezinvoltură uimitoare, s-a cuibărit la pieptul său, murmurând:

- Noapte bună, Ioan!

- Noapte bună, micuța mea! i-a urat și el, sărutându-i fruntea și zâmbind fericit de consimțământul ei. 

Și deși canapeaua aceea, cam îngustă pentru două persoane, nu a fost prea prielnică pentru brațul lui rupt și coastele fracturate, pentru faptul că a avut parte de prima noapte petrecută alături de ea, după atâția ani plini de dor, Ioan a trăit cea mai confortabilă, liniștitoare și împlinită noapte a sa. De asemenea, și Ioana părea că s-a bucurat din plin de acel moment doar al lor, chiar dacă a avut o deosebită grijă, ca nu cumva să-l înghesuie prea mult sau să-l lovească din greșeală și să-i cauzeze acestuia vreo durere în plus, în zonele accidentate. Din acest motiv, întreaga noapte, Ioan a fost foarte atent să o readucă aproape de el, de fiecare dată când ea s-a îndepărtat, iar Ioana i-a acceptat apropierea fără nicio împotrivire.

Dimineața, cel care s-a trezit primul a fost Ioan, care și-a zugrăvit pe chip un zâmbet cald de cum a deschis ochii și a văzut-o pe Ioana cum doarme în brațele lui. I se părea că întreaga ei ființă strălucea într-un mod aparte și că era atât de feminină, adorabilă și plină de candoare așa cum nu mai văzuse niciodată la nicio femeie. Pentru el, Ioana reprezenta frumusețea feminină în toate formele ei de manifestare și ar fi fost în stare să se uite la ea și să-i contemple chipul la infinit. Doar că și-a dat seama că trebuia să renunțe la acea plăcere de care avea parte și că era nevoit să o trezească, deoarece doamna Olga avea să intre în casă cât de curând și nu ar fi fost tocmai potrivit să-i găsească în acel loc și în acea postură. 

Astfel că, după ce i-a îndepărtat buclele blonde, care-i veniseră pe față, a început să o mângâie cu delicatețe.

- Bună dimineața, micuțo! i-a zis el cu blândețe, când a văzut-o că a deschis ochii. 

- Bună dimineața! i-a răspuns și Ioana cu o privire timidă și somnoroasă.

- Ai dormit bine?

- Foarte bine, l-a înștiințat ea, oferindu-i lui Ioan cel mai înduioșător, proaspăt și grațios zâmbet, care i-a făcut acestuia dimineața și mai magică.  Dumneavoastră ați dormit bine? Vă doare ceva? Nu cred că spațiul și poziția în care ați dormit, toată noaptea, v-a fost prea benefic.

- Ba mi-a fost foarte bine, Ioana, și am avut parte de cea mai excelentă noapte, crede-mă! Așa că, te rog, nu te îngrijora pentru mine.

Certitudinea cu care s-a exprimat și privirea lui intensă și bărbătească pe care a avut-o, au avut menirea să o intimideze și mai mult. Și cum cuvintele erau de prisos la acea bucurie sufletească pe care o trăiau amândoi, s-au privit în tăcere un moment destul de lung, până când ea a spus:

- Cred că ar fi timpul să mă duc să-l trezesc pe micuțul Ioan și să-l pregătesc de grădiniță!

Acesta a încuviințat printr-un gest al capului și i-a permis să se ridice și să plece de lângă el, urmărind-o cu privirea până când ea a urcat scările spre etaj și a dispărut din câmpul său vizual. Momentul acela și plăcerea nopții care tocmai se consumase, l-a făcut să-și jure lui însuși, că în cel mai apropiat viitor, va începe să-și petreacă fiecare noapte, care i-a mai rămas de trăit, cu ea în brațe, că Ioana va fi a lui pentru totdeauna, că o va iubi cu toată inima și în toate modurile posibile și că de asemenea, amândoi vor fi fericiți, așa cum trebuiau să fie în urmă cu aproape șase ani.

În același timp, Iolanda s-a trezit buimacă într-o cameră străină ei, neștiind exact ce caută acolo și cum a ajuns în acel loc. După o scurtă analiză mintală a întâmplărilor de cu o seară în urmă, aceasta s-a îngrozit de propriile fapte și ascunzându-și fața în palme a exclamat:

- O, Doamne, nu! Cum am putut să fiu atât de proastă?

Conștientizând că nu avea curajul să dea ochii cu el, s-a ridicat grabnic din pat, ignorând durerea insuportabilă de cap, s-a încălțat și asemenea unui hoț care se teme să nu fie descoperit, după ce s-a asigurat că el nu se afla prin sufragerie, a ieșit din dormitor și în liniște, și-a cules și celelalte lucruri, poșeta și haina, așezate în ordine pe canapea, și pe vârful picioarelor, s-a îndreptat spre ușa exterioară.

Doar că Edi, auzind ușa de la dormitor deschizându-se și bănuind intenția ei, nu a fost de acord cu plecarea acesteia atât de devreme și în acel mod, și chiar înainte ca ea să apuce să pună mâna pe clanță, făcându-și apariția în cadrul ușii ce dădea spre bucătărie, i-a zis:

- Doar nu ai de gând să pleci în felul acesta mișelește și fără să-ți iei la revedere.

Auzindu-i vocea, Iolanda a rămas împietrită și îngrozită de faptul că a fost descoperită. Abia după o clipă destul de lungă, a cutezat să se întoarcă cu fața la el, moment în care a dat de un Edi extrem de atrăgător, proaspăt, îmbrăcat elegant și pregătit de o nouă zi de serviciu. Cu o ținută corporală impunătoare, stătea sprijinit de tocul ușii, având o ceașcă de cafea în mână, din care a sorbit exact în clipa în care ea și-a ridicat ochii la el, și pe deasupra căreia a privit-o pe Iolanda cu superioritate.

- Haide să mănânci ceva! a îndemnat-o el, foarte nonșalant, făcându-i semn cu capul să îl urmeze. Am pregătit omleta după rețeta care îți place ție și deși sunt convins că nu mi-a ieșit la fel de bună cum ți-o face mama, în fiecare dimineață, sper ca măcar să apreciezi efortul.

Iolanda s-a supus îndemnului său, uimitor de ascultătoare, și după ce și-a reașezat poșeta și haina de unde le luaseră mai devreme, l-a urmat în bucătărie, unde a fost invitată de Edi să ia loc și servită tot de el, cu omleta de care i-a vorbit, alături de o ceașcă de cafea. Toate aceste lucruri s-au petrecut într-o liniște deplină și evitarea continuă, din partea Iolandei, a vreunui contact vizual între ei doi. Tot într-o liniște apăsătoare, cei doi au mâncat o vreme îndelungată, până când ea, nemaisuportând indiferența cu care el trata acea situație, gândurile care nu-i dădeau pace și imaginile care i se proiectau în minte, și-a ridicat privirea la el și l-a întrebat:

- Edi, ce s-a întâmplat aseară?

- Nu-ți amintești nimic? a întrebat-o și el cu un glas rece.

- Îmi amintesc ceva, doar că vreau să știu dacă s-au întâmplat și lucruri de care eu nu-mi amintesc.

- Păi, în afară de faptul că ai apărut la ușa mea amețită de băutură, că mi te-ai plâns de despărțirea ta de Bogdan, asta pentru că l-ai găsit în compania altei femei, că mi-ai cerut să mă culc cu tine, că ai început să te dezbraci în fața mea, că ți-a fost rău și că vorbeai lucruri fără nicio noimă, nu s-a mai întâmplat nimic altceva.

Chiar dacă Edi i-a enumerat toate acele întâmplări pe un ton neutru și a încercat să pară cât mai indiferent, Iolanda i-a înțeles perfect supărarea și mâhnirea pe care a încercat să le mascheze. Și-a lăsat privirea în farfurie, încercând să găsească o cale cu care să îndrepte purtările ei necuviincioase, apoi privindu-l din nou, cu un chip plin de vinovăție, i-a spus:

- Edi, îmi pare rău!

- Știu. De obicei așa se întâmplă după o beție, a doua zi, îți pare rău, a glumit Edi, deși modul rigid în care s-a exprimat și zâmbetul forțat de pe chipul său, au trădat lipsa lui de o bună dispoziție.

- Nu la acest lucru m-am referit când am spus că-mi pare rău, ci la ceea ce s-a întâmplat.

- Mai exact pentru ce-ți pare rău? Pentru faptul că te-ai despărțit de Bogdan, că l-ai văzut cu alta, sau pentru faptul că nu ai reușit să te răzbuni pe el, culcându-te cu mine? a întrebat-o Edi arătându-și de această dată starea lui lăuntrică plină de furia care pâlpâia în el și fixând-o cu o privire tăioasă.

- Nu am vrut așa ceva! l-a contrazis aceasta imediat, fiind chiar oripilată de interpretarea lui.

- A, nu?! Atunci ce ai vrut, Iolanda, dacă nu asta? De ce ai venit la mine în starea în care erai aseară? De ce tocmai la mine? a strigat Edi la ea foarte nervos, iar pentru faptul că ea nu a mai fost în stare să-i răspundă, a continuat tot el în aceeași manieră: Uite ce este, cred că ar fi timpul să spunem lucrurilor pe nume și să nu ne mai prefacem sau să ne mai jucăm, așa cum am făcut-o până acum. Probabil că tu ai crezut, că dacă eu am acele sentimente pentru tine, de atâta timp, voi fi dispus să te văd cum suferi după altul și că nu voi avea puterea să ratez ocazia de a mă culca cu tine, indiferent de motivele pentru care tu ai face așa ceva și de starea ta de conștientizare. Iolanda, nu știu în ce fel vezi tu toată această situație, dar lăsându-mi la o parte puțina modestie care mă caracterizează, să știi că sunt perfect conștient de efectul pe care îl pot avea asupra unor femei și de eforturile minime pe care trebuie să le depun pentru a le putea avea. Și printre aceste femei te numeri și tu, i-a zis el foarte categoric, făcând-o pe aceasta să se uite la el cu stupoare și indignare, dar fără să-i lase timp să intervină sau să riposteze. Știm perfect amândoi, de atracția care există între noi, și te asigur că dacă îmi doream să obțin de la tine doar sex, puteam să obțin asta demult, fără să fiu nevoit să aștept o ocazie ca cea de aseară, în care tu să vii beată în fața mea și să-mi ceri să mă culc cu tine. Iar o astfel de oportunitate ți-o pot da ca exemplu, seara aceea pe care am petrecut-o amândoi în mașina mea, în parc. Să fii sigură, că dacă te-aș fi sărutat atunci când tu mi-ai cerut-o și dacă mi-aș fi exercitat asupra ta toate aptitudinile mele de seducător, așa cum mi-ai reproșat tu de atâtea ori că fac, și la cât de vulnerabilă erai pe plan emoțional, fără nicio îndoială mi-ai fi cedat și ne-am fi petrecut acea seară în patul din acest apartament și nu în parc. Însă, nu vreau asta de la tine. Ești singura femeie de la care nu vreau să fii a mea doar pentru o noapte, ci vreau să fii a mea în toate nopțile pe care le mai ai de trăit de aici înainte. Iolanda, ți-am mai spus-o și ți-o repet: dacă nu te pot avea pentru totdeauna, nu vreau să te am deloc. Așa că, în cazul în care ai sperat că mă poți folosi și că mă poți transforma într-un amant, cu ajutorul căruia să te răzbuni pe trădarea lui Bogdan, îmi pare rău dacă te dezamăgesc, dar te sfătuiesc să cauți în altă parte. Nu voi accepta să am aventuri amoroase tocmai cu tine. De asemenea, să știi că nu sunt dispus nici să ajung un amic pe al cărui umăr să-ți plângi tu dezamăgirile în dragoste și pe care să-l cauți de fiecare dată când ai nevoie de el sau de sfaturile lui, iar în restul timpului să-i dai cu piciorul. Tocmai de aceea, vreau să nu mă mai cauți de aici înainte, ba chiar vreau să devenim din nou doi străini și să ne ignorăm unul pe celălalt așa cum am făcut-o în toți acei ani, pentru că în asemenea condiții eu voi ajunge să-mi pierd mințile și chiar controlul și nu-mi doresc acest lucru. Apropierea noastră și speranțele pe care mi le-am făcut cu tine, mi-au făcut mai mult rău, decât toți acei ani în care ne-am purtat ca doi străini și în care n-am avut parte de nicio privire sau niciun sărut de la tine. Fratele tău a avut dreptate în cele din urmă, pentru că nu a ieșit nimic bun din toată... nebunia asta. De aceea, cred că cel mai bine ar fi să încetăm.

Chiar dacă cuvintele lui Edi au fost destul de dure și au sunat foarte categorice, asemenea unei sentințe necruțătoare, în interiorul său inima îi era îngenuncheată și răpusă de durerea pe care și-a provocat-o chiar el însuși cu acea decizie drastică.

A așteptat o clipă, crezând că ea va avea ceva de spus, sau chiar sperând că va infirma concluziile lui, însă nimic din toate acestea. Iolanda, având privirea în jos, a tăcut gânditoare, fără vreun semn că intenționa să vorbească. Edi s-a ridicat nervos de la masă, și-a pus farfuria și ceașca în chiuvetă, iar pentru faptul că atunci când s-a întors cu fața la ea, a văzut-o cum se joacă absentă cu mâncarea din farfurie, a întrebat-o pe un ton în care nu s-a simțit prea multă blândețe:

- Mai mănânci?

- Nu, a murmurat Iolanda, după care el a continuat să întrebe în aceeași manieră:

- Aseară ai venit cu mașina ta sau cu taxiul?

- Cu taxiul.

- Bun, atunci, hai să te duc acasă, pentru că azi am trei dosare de reprezentat la tribunal și nu-mi permit să  ajung târziu. 

- Pot să împrumut cămașa ta, deoarece am observat că bluza mea este murdară? Promit că ți-o voi înapoia prin intermediul mamei tale, s-a interesat Iolanda, având un glas stins, fiind foarte rușinată și rămânând cu privirea ațintită în farfurie. 

- Sigur că poți, a asigurat-o acesta cu ceva mai multă indulgență.

- Îți mulțumesc! Și stai liniștit, nu este nevoie să te deranjezi ca să mă duci acasă, mă pot duce tot cu taxiul.

Terminând de spus aceste cuvinte, Iolanda s-a ridicat grabnic de la masă și a vrut să iasă din bucătărie cât mai repede posibil, doar că Edi din nou nu a fost de acord cu ea și ocolind iute masa, s-a postat în fața ei, oprind-o și spunându-i:

- Știi foarte bine că nu semnifică niciun deranj pentru mine, dacă te duc acasă și la fel de bine știi, că nu este cazul să-ți expui acum, și în fața mea, încăpățânarea care te caracterizează. Crede-mă că nu voi permite să pleci cu taxiul, în starea asta. Și în pofida împotrivirii tale, eu te voi duce acasă, chiar dacă va fi ultimul lucru pe care îl fac pentru tine.

A așteptat din nou o reacție din partea ei, dar Iolanda, la fel de tăcută, evita cu orice preț să-și ridice privirea la el. Observând că obrajii i-au devenit umezi, Edi s-a apropiat de ea și forțând-o să-l privească, i s-a cutremurat întreaga ființă când a văzut că din ochii aceia verzi, de care el s-a îndrăgostit, izvorau lacrimi mute. Înduioșat de imaginea ei, fără să mai țină cont de starea lui de mâhnire, a adus-o și mai aproape de el și în timp ce-i ștergea lacrimile, cu un glas tremurat, i-a spus:

- Frumoaso, te rog, nu-mi face asta! Nu vreau să te văd plângând sau suferind, lasă aceste lucruri pe seama mea, eu sunt obișnuit cu ele. Tu rămâi cum ai fost și până acum, o femeie frumoasă, plină de viață, mereu cu zâmbetul pe buze și radiind de veselie, optimism și fericire. Oferă-mi măcar această consolare.

- Of, Edi, dacă ai știi cât de mult regret cele întâmplate aseară și felul în care m-am purtat cu tine! i-a mărturisit ea, îmbrățișându-l strâns și dând frâu liber plânsului.

Acesta i-a răspuns îmbrățișării ei în egală măsură, șoptindu-i:

- Știu, frumoaso, și îți mulțumesc sincer pentru aceste regrete. Este o alinare în plus pentru mine. Însă nu vreau să te văd plângând. 

Cu fața schimonosită de durerea lăuntrică, Edi a strâns-o la pieptul lui cu nesaț, pentru el fiind ultima oară când o putea ține în brațele sale pe femeia iubită. Au rămas așa îmbrățișați, o clipă destul de îndelungată, până când Iolanda s-a mai potolit din plâns.

Apoi, el, cu o resemnare și o stăpânire de sine uimitoare, a îndemnat-o din nou să plece și să o conducă acasă, fără ca aceasta să se mai împotrivească. Drumul a fost parcurs într-o liniște chinuitoare pentru amândoi, iar atunci când au ajuns în fața casei, și-au luat la revedere printr-o formă de salut destul de sărăcăcioasă, cu niște manifestări polarice și fără prea multă zăbavă.

Ioan tocmai cobora de la etaj, când sora lui a intrat în casă și chiar dacă au trecut unul pe lângă celălalt fără să-și spună vreun cuvânt, acesta și-a dat imediat seama de adevărata ei stare. Din acest motiv, atunci când Ioana a coborât împreună cu fiul său, pregătiți să plece către grădiniță, Ioan a anunțat-o că îl va duce el pe Junior în acea dimineață, cerându-i în schimb, ca favoare, să se ducă în camera Iolandei și să-i fie alături acesteia cu tot ce poate.

- Sper că veți pleca cu domnul Petre și că nu aveți de gând să conduceți dumneavoastră cu mâna în ghips, s-a interesat ea cu o atitudine autoritară, fiind deja pregătită pentru o mustrare serioasă în cazul unui răspuns negativ din partea lui.

Auzind-o și observându-i acea conduită impunătoare și nefirească pentru felul ei timid de a fi, Ioan nu s-a putut abține să nu zâmbească larg la ea și s-o privească cu drag.

- Stai liniștită, pentru că nu sunt atât de iresponsabil încât să mă încumet să conduc cu o singură mână, și mai ales cu fiul meu în mașină. Ne va duce Petre la grădiniță, după care, pe mine mă va lăsa la birou, pentru că nu-mi permit să mai stau și astăzi acasă.

- Vă rog să aveți grijă, atât de micuț cât și de dumneavoastră, întreaga zi, l-a rugat ea cu cei mai catifelați și gingași ochi.

- Îți promit că voi avea grijă!

După această promisiune, în care s-a regăsit toată sinceritatea lui, Ioana, luându-și rămas bun de la Junior, care era foarte ocupat cu lupta dintre cei doi dinozauri pe care îi avea în mână, s-a aplecat ca să-i sărute cu dragoste obrăjorii. Revenind cu ochii la Ioan, îl privi cu timiditate, neștiind sigur, dacă ar fi potrivit să-și ia la revedere și de la el în același fel. Acesta, la rândul său, o privi cu niște ochi prin intermediul cărora îi făcea cunoscut faptul, că el chiar așteaptă acel lucru din partea ei. Dar simțindu-i ezitarea, fără să mai fie dispus să aștepte ca ea să-și adune curajul necesar, Ioan s-a apropiat el de Ioana și i-a sărutat prelung obrazul, în timp ce-și afundă mâna în părul ei de la spate. După care, rămânând cu obrazul lipit de-al ei, cu o voce caldă, dar bărbătească, i-a șoptit la ureche:

- Îți mulțumesc pentru prezența ta de azi-noapte, care a fost una extrem de plăcută!

Prin apropierea trupurilor lor, a simțit-o clar cum a tremurat de emoție în timpul mulțumirii lui și era ferm convins, că Ioana a experimentat aceiași fiori ai plăcerii, născuți din acel moment, la fel ca și el. 

S-a retras de lângă ea și și-a luat fiul de mână, îndreptându-se, împreună cu acesta, către ieșirea din casă, foarte mândru și mulțumit de cum și-a petrecut ultimile ore și de cum a început acea zi. Junior și-a întors căpuțul plin de bucle aurii, către Ioana, și i-a făcut cu mânuța, luându-și și el la revedere în stilul său propriu și foarte special. De asemenea, și Ioan și-a mai întors încă o dată privirea către ea, înainte să închidă ușa în urma lor, și i-a oferit cel mai atrăgător și cuceritor zâmbet al său. Acele gesturi simple, dar pline de semnificație, ale celor doi, i-au făcut inima Ioanei să-i zburde de emoție, iar fericirea să-i curgă prin vene, realizând cât de importanți au devenit aceștia pentru ea și câtă dragoste a strâns în sufletul său pentru ei, de când se afla în casa Damadian.

După ce Ioan și micuțul au plecat, ea a urcat în camera Iolandei, unde a găsit-o pe aceasta într-o stare de dezolare avansată. Iolanda a primit-o cu recunoștință față de prezența ei, iar aceasta i-a fost alături în felul său blând și răbdător și a consolat-o așa cum s-a priceput ea mai bine. Și fără să bănuiască vreo clipă, după lungi dezbateri și pentru faptul că prietena sa și-a deschis sufletul larg în fața ei și că s-a destăinuit cu totul, iar ea a povățuit-o cu o maturitate și o limpezime a minții, care se găseau într-un stadiu mult mai avansat la ea decât la Iolanda, a făcut-o pe aceasta să vadă lucrurile dintr-o altă perspectivă, să devină convinsă de ceea ce vrea și cum să acționeze ca să-l obțină.

Însă, se pare că soarta se încăpățâna să nu fie alături de Iolanda în planul său, ținând cont de următoarea întâmplare: Bogdan s-a prezentat la ea acasă, chiar a doua zi, cu intenția de a-și cere scuze în fața ei de felul în care i-a vorbit și cum s-a purtat cu ea în acea seară, la club. Totodată, mărturisindu-i sincer, că între el și sora colegului său de trupă, s-a înfiripat ceva doar în urmă cu o săptămână și că într-o oarecare măsură, îi place și că se simte atras de ea, dar fără să fi plănuit acest lucru sau ca el să caute compania altei femei. Acesta, în discursul său, cu care era clar că venise pregătit, i-a mai spus că el nu mai vrea să se certe cu ea, să poarte acel război inutil și să-și facă rău unul celuilalt prin acele comportări imature. Că deși niciunul nu a recunoscut-o, era clar pentru amândoi că relația lor a ajuns într-un punct în care nu mai există cale de întoarcere sau rezolvare pentru ei și că aceasta s-a terminat chiar din momentul în care a revenit în casa părintească. Bogdan și-a mai exprimat și dorința că nu vrea să pună punct sentimentelor, care au existat cândva între ei, și a relației pe care au avut-o, în asemenea condiții dușmănoase și că el a venit acolo să-și ceară iertare în fața ei, pentru tot ceea ce i-a greșit în anii pe care i-au împărțit împreună, și să facă pace cu ea. I-a  spus că își dorește ca despărțirea lor să fie una pașnică, demnă de educația pe care au primit-o amândoi și de ceea ce au reprezentat unul pentru celălalt în trecut.

Și astfel, cei doi foști iubiți, după mult timp de certuri și reproșuri inutile, au purtat o discuție civilizată, sinceră și una chiar foarte prietenoasă. Aprobând întru totul dorința și intenția lui Bogdan, Iolanda, la rândul său, i-a destăinuit și ea despre Edi, despre cele întâmplate între ei și despre sentimentele care s-au ivit în inima ei. Bogdan a primit acea mărturisire cu o nonșalanță surprinzătoare, bănuind și el acel lucru de ceva timp, ba chiar a sfătuit-o să nu renunțe la sentimentele ei și la împlinirea lor, dacă este convinsă de ceea ce vrea. După ce au clarificat întreaga lor situație și au căzut de acord asupra despărțirii lor, au mai rămas ceva timp de vorbă, asemenea unor foarte buni și vechi prieteni.

Doar că, atunci când el și-a manifestat dorința de a pleca, iar Iolanda l-a condus până la ieșirea din curte, Edi, care veniseră în vizită la mama lui, tocmai ieșea din casa de vizavi.

Inima Iolandei i s-a oprit pentru o fracțiune de secundă, când privirea i s-a întâlnit cu a lui și când și-a dat seama de interpretarea pe care Edi o putea face, văzând-o împreună cu Bogdan. De asemenea, și inima acestuia a avut parte de un șoc, atunci când a simțit ochii aceia verzi ațintiți asupra sa, doar că plăcerea a fost mult prea mică, față de durerea simțită când i-a văzut pe cei doi împreună și foarte veseli, părând chiar că se înțeleg foarte bine.

- Sincer, intenționam ca la plecare să te sărut pentru ultima oară. Însă, dată fiind situația de față, îmi voi pune pofta în cui, pentru că nu vreau să-ți îngreunez și mai mult misiunea pe care o ai de îndeplinit, i-a zis Bogdan, cu un mic zâmbet, forțând-o pe aceasta să-și desprindă privirea de la Edi, și să-i surâdă și ea, recunoscătoare pentru renunțarea lui.

Bogdan și-a întors și el capul spre Edi, preț de o clipă, iar cei doi bărbați au avut un schimb de priviri ostile, mai ales din partea acestuia din urmă. Revenind cu ochii la ea, cu o manifestare în care s-a simțit o mică rănire a orgoliului său bărbătesc, dar cu zâmbetul pe buze, i-a spus:

- Se pare că în cele din urmă, el este cel care a câștigat dintre noi doi, chiar și după atâția ani. 

Iolanda nu a adăugat nimic la cuvintele lui, exceptând un mic surâs sincer pe care i l-a oferit.  După care, l-a urmărit din nou cu privirea pe Edi, care s-a urcat în mașina sa și a demarat foarte nervos, lăsându-i pe cei doi singuri.

- Ioli, a început Bogdan să-i vorbească cu o sensibilitate aparte, îți mulțumesc din suflet pentru toți anii pe care mi i-ai oferit și clipele frumoase pe care le-am trăit împreună! Crede-mă, că întotdeauna îmi voi aminti cu drag de toate acestea, iar tu vei rămâne mereu o persoană specială pentru mine.

- Același lucru este valabil și la mine, Bogdan. Și îți mulțumesc sincer pentru această inițiativă a ta, de a veni aici și a-mi vorbi deschis. Chiar mă bucur că am încheiat această etapă a vieții noastre, într-un mod decent și prietenos, i-a mărturisit și ea lipsită de orice urmă de prefăcătorie.

- Ne datoram măcar acest lucru unul celuilalt, iubito. Mai ales după atâția ani frumoși, a completat el, oferindu-și luxul de a-i mângâia fața, ca apoi chiar să o îmbrățișeze sincer. 

Și astfel cei doi au pus punct relației lor, într-un mod demn de doi adulți responsabili și capabili să-și accepte greșelile și sfârșitul unei dragoste apusă. Și în pofida faptului că Iolanda era ferm convinsă că acea situație i-a pus un alt obstacol în cale, aceasta nu era dispusă să renunțe la el sau să dea înapoi de la planul cu care avea să obține iertarea lui și chiar pe bărbatul pe care și-l dorea în viață.

Așadar, în următoarea zi, de la acea întâmplare, chiar în primele ore ale dimineții, Iolanda, cu inima speriată de o posibilă respingere definitivă, dar la suprafață arătând foarte sigură pe ea, s-a prezentat în biroul lui Edi. Acesta, când și-a ridicat privirea din laptop și a văzut-o, pentru o fracțiune de secundă ochii i-au trădat emoția lăuntrică, dar apoi a adoptat o privire nu prea blândă și cu un glas la fel, a întrebat-o:

- Ce cauți aici? 

- Bună! Vreau să-ți cer să-mi acorzi măcar câteva minute în care să-ți pot vorbi.

- Cred că am fost destul de explicit cu tine, acum două zile, când ți-am spus să nu mă mai cauți și că nu vreau ca noi doi să ne mai vorbim, a spus acesta pe un ton dur și foarte categoric.

- Am înțeles perfect tot ce mi-ai spus acum două zile și tocmai de aceea mă aflu aici, i-a replicat și Iolanda, încercând să rămână stăpână pe ea și pe emoțiile ei. 

- Nu mă interesează nimic din ce ai de spus, crede-mă! Așa că ar fi mai bine să renunți și să pleci, i-a sugerat el, mutându-și privirea la ecranul laptopului și reluându-și activitatea ignoră în totalitate prezența ei. 

- Edi, i-a rostit aceasta numele, curmând momentul de liniște care s-a așternut în acel birou și dorind să-l facă să o privească și chiar dacă nu a avut niciun rezultat pozitiv, a înaintat câțiva pași spre el și a continuat să-i vorbească, să știi că ieri, Bogdan a venit la mine doar ca să își ceară scuze pentru felul în care s-a purtat în seara aceea în club și pentru a pune capăt relației noastre într-un mod onorabil, fără să ne mai certăm sau să ne mai purtăm ca doi dușmani. M-am despărțit de el pentru totdeauna, iar el acum, este implicat într-o nouă relație cu sora acelui coleg de trupă.

- Ce pot să spun? Mă bucur pentru el și pentru înțelepciunea voastră, dar aceste lucruri nu mai au nicio legătură cu mine, a anunțat-o Edi, arătându-se foarte indiferent la anunțul făcut de ea și refuzând în continuare să o  privească.

- Ba au o mare legătură și cu tine, pentru că eu vreau să aibă! a exclamat Iolanda foarte convinsă de vorbele ei, însă fără vreo reacție din partea lui. Edi, atunci când am refuzat să-ți mai răspund la telefon și când ai venit acasă la mine, iar eu ți-am vorbit atât de urât, eram supărată pentru faptul că te-am văzut, cu două zile în urmă, cu o tipă într-un restaurant. Și deși nu aveam niciun drept să-ți reproșez sau să-ți cer socoteală, m-am simțit oarecum trădată și mințită, când te-am văzut în compania ei și de aceea am reacționat așa. Dar acea întâmplare a avut și un lucru bun, pentru că m-a făcut să-mi dau seama ce simt pentru tine și cât de mult m-ar durea să te pierd.

Receptând cuvintele ei și înțelesul lor, preț de o clipă, Edi s-a oprit din ceea ce făcea și a închis ochii, până ce a reușit să înfrunte speranțele care se încăpățânau să-l domine din nou și să rămână la fel de nepăsător.

- Iar referitor la seara aceea...

Explicațiile Iolandei au fost întrerupte de soneria telefonului fix de pe biroul lui, la care acesta a răspuns imediat, apăsând pe un buton:

- Da, Alexandra!

- Domnule avocat, domnul care are programată o consultație juridică la dumneavoastră, peste cinci minute, tocmai a sosit.

- Poftește-l în birou, te rog! a anunțat-o Edi fără nicio ezitare, după care s-a ridicat de la locul său și îndreptându-se către ușă, cu o conduită neînduplecată, i-a zis Iolandei: Îmi pare rău, dar minutele pe care le-ai avut alocate pentru aceste explicații, pe care de altfel, nu ți le-a cerut nimeni, tocmai au expirat.

- Ce faci?! Mă dai din nou afară? îl întrebă aceasta cu stupoare, amintindu-și de o altă îndrăzneală de-a lui de acest gen, de acum ceva ani.

- Da, cred că tocmai asta fac, i-a răspuns el foarte nonșalant, fixând-o cu o privire indiferentă. De altfel, ai auzit și tu că urmează să intre aici un client, iar tu nu prea mai poți rămâne. 

Iolanda l-a străpuns și ea cu o privire tăioasă, dar și extrem de analizatoare, care a ajutat-o să spargă acel zid al indiferenței, pe care Edi și-l construise în jurul său, și să înțeleagă perfect lupta care se dădea în interiorul lui și de a cărei izbândă depindea doar de ea. În plus, nu se așteptase ca lucrurile să fie ușoare și ca acesta să o primească cu brațele deschise, de aceea se înarmase cu răbdare și putere de a suporta orice, de această dată. Și chiar dacă situația, în care era pusă, nu era una confortabilă pentru ea, cu privirea ridicată și cu o purtare mândră, a înaintat spre el și înainte să iasă pe ușa pe care Edi deja o deschisese larg, și-a apropiat buzele de urechea lui și i-a șoptit:

- Îmi pare rău, scumpule, dar ar trebui să înveți să te prefaci mai bine. Iar dacă tu poți să renunți la mine pentru a doua oară, îmi pare la fel de rău, dar eu nu pot să renunț la tine. Iar dacă tu nu ești în stare să lupți pentru mine, nici de această dată, atunci voi lupta eu pentru amândoi. Așa că, în cazul în care ți-ai propus să mă dai afară de fiecare dată, ei bine află, că și eu mi-am propus să nu renunț așa ușor și să nu plec azi de aici, până tu nu o să asculți tot ceea ce am de spus.

Terminându-și de expus hotărârea, care părea una de neclintit, a plecat și mai mândră de lângă el și s-a instalat foarte comod pe unul dintre scaunele existente pe acel hol de așteptare. Edi, chinuit și amuțit de violența emoțiilor, pe care spusele și fapta ei i le-au provocat, a urmărit-o cu o privire uimită, dar și extrem de însuflețită. Iolanda l-a fixat și ea cu niște ochi foarte cutezători, arătându-i clar că ea a început deja să-și pună în aplicare cele spuse și că era dispusă să aștepte în acel loc, până ce el își va termina consultația juridică, ca ei doi să-și poată continua discuția.

Cum clientul respectiv și-a făcut apariția la ușa biroului său, Edi a fost nevoit să-și ia privirea de la ea și să-i facă acestuia o primire corespunzătoare, deși mintea îi era încețoșată, iar simțurile toate îi erau îndreptate spre doi ochi verzi, care continuau să-l șocheze, să-l bulverseze așa cum nimeni nu a mai făcut-o și să aibă cea mai mare putere asupra inimii lui. Acea consultație juridică i s-a părut cea mai dificilă din întreaga lui carieră, deoarece atenția și concentrația de care avea nevoie, ca să se poarte cu profesionalism, se încăpățânau să-l părăsească și să-l lase pradă gândurilor care îi aminteau de Iolanda.

Cât timp a așteptat foarte răbdătoare pe acel hol, fratele ei, ieșind la un moment dat din biroul său, cu intenția de a pleca din clădire, s-a mirat de prezența acesteia acolo. S-au privit unul pe celălalt pentru o secundă, și în pofida mirării lui, Ioan a trecut pe lângă ea fără să o întrebe nimic. Pentru o fracțiune de secundă, Iolanda a crezut că acesta va renunța la supărarea lui și că îi va vorbi, iar atunci când a observat că s-a înșelat, dezamăgirea s-a făcut simțită în inima ei de soră. Dar fiind puțin îngrijorat, datorită faptului că agenția de modeling a Iolandei, era reprezentată de cabinetul său de avocatură și cum dragostea lui de frate nu a încetat niciodată să existe, dezamăgirea acesteia nu a durat prea mult, deoarece Ioan, răzgândindu-se, s-a întors din drumul său, chiar înainte să intre în lift, și foarte direct a întrebat-o:

- Ce-i cu tine aici? Ai nevoie de ceva anume?

-Nu chiar. Îl aștept pe Edi să termine treaba cu un client, pentru că vreau să vorbesc cu el, i-a răspuns ea foarte emoționată de acea clipă.

Înțelegând perfect ce vrea Iolanda să vorbească cu prietenul său, și de asemenea, fiind și pus la curent, de către acesta, cu tot ce s-a întâmplat între ei doi, Ioan a expirat și inspirat cu forță, a privit-o ușor mustrător și a început să-i vorbească cu autoritatea specifică unui frate mai mare:

- Ioli, cred că cel mai potrivit ar fi să nu-l mai cauți. Situația asta, dintre voi doi, a degenerat foarte rău și...

- Ioan, l-a întrerupt ea, zâmbindu-i cu căldură și expunându-și convingerea, tocmai din acest motiv mă aflu aici. Vreau să-mi îndrept greșelile, să aduc această situație pe un făgaș mai normal și pe care ni-l dorim amândoi. Stai liniștit, îți cunosc temerile și motivele, însă te asigur că niciodată nu am fost mai sigură pe ceea ce vreau și mai dispusă să lupt, decât sunt acum.

- Ești sigură? se interesă acesta cu îndoiala prezentă.

- Foarte sigură! și-a întărit ea convingerea.

- Și Bogdan?

- Cu Bogdan am încheiat orice legătură. A venit ieri la mine și am încheiat relația într-un mod pașnic. Ba chiar ne-am despărțit asemenea unor prieteni.

Ioan a privit-o mulțumit de ceea ce a auzit și mai ales de noua ei atitudine. Simțea că începe să se așterne ordinea în mintea și în viața surorii lui și asta îi dădea speranțe. A privit-o cu blândețe, o privire de care Iolandei i-a fost cu adevărat dor și de care s-a bucurat cu toată inima ei, apoi i-a zis:

- Atunci, dacă ești atât de sigură, îți doresc succes cu Edi. Și sper să nu fie prea târziu și să reușești să-l convingi de ceea ce vrei, deoarece dezamăgirea lui este destul de mare!

- Îți mulțumesc! a rostit aceasta, devenind și mai emoționată odată cu primirea acelei binecuvântări indirectă a fratelui său. 

Ioan a intenționat să plece, dar a fost reîntors din drumul său, când ea l-a strigat:

- Ioan!

- Da.

- Știi că peste trei zile va fi ziua mea de naștere?

Întrebarea ei l-a făcut pe acesta să surâdă la ea, așa cum faci la un copil care pune cele mai naive întrebări posibile.

- Crezi că aș putea să uit vreodată ziua de naștere a singurei mele surori, indiferent de cât de supărat aș fi pe ea?

- De fapt, voiam să te întreb dacă vrei să vii la petrecerea zilei mele de naștere? s-a interesat Iolanda cu o vădită temere a unui răspuns negativ.

Înainte de a-i răspunde, Ioan s-a uitat la ea cu toată dragostea lui frățească pe care i-a purtat-o încă din primele ei clipe de viață, i-a zâmbit și mai larg și i-a zis: 

- Nu mi-aș ierta-o niciodată, dacă aș lipsi de la un asemenea eveniment.

De atât a avut nevoie Iolanda, ca să primească confirmarea iertării lui și să se năpustească în brațele fratelui său, spunându-i foarte însuflețită:

- Îți mulțumesc, Ioan! Îți mulțumesc tare mult și îmi cer din nou scuze pentru tot ce ți-am spus și ți-am greșit! Te iubesc enorm, frățior scump!

- Și eu te iubesc, suflețel! Și să știi că supărarea mea pentru tine, nu a fost una reală, ci a fost una care am vrut să te trezească la realitate și din care tu să înveți ceva, i-a mărturisit și el, strângând-o în brațe, cu o doză de emoție și de fericire prezentă și în starea lui.

- Știu, Ioan, și chiar am învățat ceva din supărarea ta și din toate acțiunile mele din ultima mea perioadă.

- Mă bucur să aflu acest lucru, a anunțat-o și el, fără să-și mai permită să zăbovească prea mult în acea îmbrățișare și alături de ea, deoarece risca să nu mai ajungă la timp la tribunal.

Și-a luat rămas bun de la ea cu un sărut frățesc pe frunte, iar Iolanda și-a reluat locul pe acel scaun foarte fericită de acea iertare și împăcare, așteptând în continuare ca Edi să termine acea consultație juridică.

Când acesta a deschis ușa biroului său, conducându-l la plecare pe respectivul client, primul lucru pe care l-a făcut, a fost să-și îndrepte privirea spre locul în care o lăsase pe Iolanda, așteptându-l. Faptul că a regăsit-o acolo și că privirile li s-au întâlnit imediat, inima i-a săltat în piept și nu a mai avut puterea să se opună cu atâta stoicism emoției. Și-a luat la revedere de la acel domn, fără să fie cu adevărat prezent la acel ritual și fără să se uite prea mult la el, deoarece ochii lui erau ispitiți să privească spre acei doi ochi verzi, care îl urmăreau cu atâta interes.

După plecarea clientului, cei doi s-au privit intens unul pe celălalt. Edi, din cadrul ușii biroului său, încă analiza dacă să o invite înăuntru sau nu, totodată, dacă să mai poarte o altă discuție cu ea, iar Iolanda, fiind așezată pe acel scaun, aștepta încordată rezultatul acelei analize. În cele din urmă, acesta i-a făcut un semn discret din cap, că poate intra. Imediat ce ea a trecut pragul și a închis ușa, foarte radical, Edi a început să-i vorbească:

- Uite ce este, Iolanda, chiar mă văd obligat să-ți repet încă o dată tot ce ți-am spus în dimineața de acum două zile. Eu chiar vreau și consider că așa ar fi mai bine pentru amândoi, și anume, să încetăm cu...

- Edi, l-a întrerupt ea foarte categorică, nu vreau să-mi repeți acele lucruri, cu care de altfel, nici nu sunt de acord. Vreau doar să spun eu unele lucruri pe care ar fi trebuit să le spun în acea dimineață, dar nu am avut curajul să o fac. În primul rând, vreau să-mi cer din nou iertare pentru purtarea mea și pentru felul în care m-am prezentat la ușa ta! În al doilea rând, vreau să te înștiințez că te-ai înșelat cu acele concluzii pe care le-ai tras. Nu am venit la tine cu gândul că merg la un simplu prieten pe al cărui umăr să-mi plâng dezamăgirile în dragoste, cum nu am venit nici cu dorința de a mă culca cu tine doar pentru a mă răzbuna pe Bogdan. Din contră, când am văzut că Bogdan era deja implicat în altă relație și că eu mi-am dobândit astfel libertatea, primul lucru la care m-am gândit ai fost tu și la faptul că lucrurile nu mai sunt atât de complicate între noi doi. Că nu mai trebuie să analizez eu situația și să iau o decizie care să nu facă rău niciunuia dintre noi trei. Decizia finală a acestei rezolvări a luat-o Bogdan. În mod surprinzător, nu m-a durut faptul că l-am văzut pe el alături de altă femeie, ci m-au durut cuvintele pe care mi le-a aruncat în față și modul dur în care a făcut-o. De aceea mi-am pierdut rațiunea și măsura paharelor de alcool pe care l-am consumat. Iar referitor la faptele mele din acea seară, nu știu de ce am reacționat așa, însă știu sigur că nu-mi ești indiferent ca bărbat. Sunt perfect conștientă de atracția care există între noi și de care ai amintit și tu. Și probabil că... fiind condusă de starea de amețeală, acela a fost modul în care am recunoscut efectul pe care îl ai asupra mea. Cu toate acestea, nici eu nu-mi doresc să am cu tine doar o aventură. Cunoști foarte bine educația și principiile care mi-au fost însușite de către fratele meu, iar eu nu mi-am dorit niciodată așa ceva, cu atât mai puțin cu tine. 

A tăcut pentru o clipă, adunându-și noi resurse cu care să aibă curaj să continue. L-a privit pe Edi, care între timp s-a îndepărtat de ea și s-a dus la fereastra biroului său și care tăcea în continuare,stând drept, cu spatele la ea, cu mâinile adâncite în buzunarele pantalonilor și privind afară. Dar fără ca mintea lui să înregistreze vreo imagine văzută pe stradă, deoarece acesta a sorbit fiecare cuvânt de-al Iolandei și l-a analizat pe toate părțile. 

- Edi, a reluat ea, cu un glas sugrumat de emoție, venind lângă el, îndrăznesc să-ți cer o singură șansă, de care te asigur că voi avea mare grijă. Acum știu sigur ce vreau și pe cine vreau. Tocmai de aceea, nu am de gând să renunț așa ușor. În plus, cred că și tu îți datorezi această șansă. Ai renunțat la mine atâția ani, încât cred că a sosit timpul să nu o mai faci și să iei ceea ce-ți dorești. Mai ales că cea pe care o dorești te roagă să o faci.

Cuvintele ei și acea cerință atât de specială i-au răscolit acestuia întreaga ființă, într-un mod aproape dureros. Iolanda îl dezarma pur și simplu de toată resemnarea, privarea și abținerea pe care și le-a impus el, iar lui chiar îi era teamă să-și facă din nou iluzii. Și-a încruntat fața și a închis ochii pentru o clipă, încercând să-și revină din acea furtună de emoții care a venit peste el. 

- Poftim! i-a zis ea, întinzându-i în față un plic.

- Ce-i asta? întrebă el nedumerit.

- Este o invitație la petrecerea de ziua mea, care va avea loc peste trei zile. O poți considera ca pe un termen până la care te poți gândi și analiza amănunțit viitorul nostru. În cazul în care vei veni la petrecere, voi considera venirea ta ca pe un răspuns pozitiv, iar în cazul în care nu te vei prezenta, înseamnă că răspunsul tău este negativ. Însă, vreau să știi că în pofida unui nu, din partea ta, eu nu voi renunța. Te vreau lângă mine, Edi, și vreau să încercăm să o luăm de la capăt într-o altă manieră.

Edi, într-o clipă de tăcere absolută, a studiat acel plic, pe care l-a luat din mâna ei, atât de atent de parcă în el se afla răspunsul lui. Apoi a îndrăznit să-și ridice privirea la ea, fiind pentru prima dată, de când Iolanda a reintrat în biroul său, când s-au uitat unul în ochii celuilalt și și-au lăsat emoțiile trăite fără nicio mască.

- Voi fi plecat, din București, în acea zi, a informat-o el cu un glas redus.

- A! a exclamat Iolanda cu o vădită dezamăgire, neștiind exact dacă el i-a spus adevărul și într-adevăr va fi plecat, sau acela era de fapt răspunsul lui. Atunci... te invit să luăm masa împreună, în oraș, într-una din zilele următoare, ca să putem discuta.

- Adevărul este că am un program foarte încărcat, în următoarea perioadă, și nu prea voi avea timp de astfel de întâlniri, i-a spulberat acesta orice speranță, cu acel răspuns radical.

Iolanda și-a lăsat privirea în jos, suferind o dezamăgire și mai avansată și analizând situația incertă în care se găsea. Conștientă că misiunea ei nu era una nicicum ușoară și că deocamdată era nevoită să se retragă de pe câmpul de luptă, simțind că a insistat suficient pentru început, și-a înălțat la el ochii aceia verzi, în care se oglindea perfect tristețea din inima ei și care i-a provocat lui Edi o altă schingiuire a inimii sale, atunci când i-a văzut.

- Înțeleg!

Durerea sufletească s-a simțit și în glasul ei când a pronunțat acest ultim cuvânt, înainte de a se urni din loc și de a ieși din acel birou. 

Edi, după o scurtă examinare făcută în mintea sa la toată acea situație și mai ales la toate vorbele ei, resuscitat, a ieșit din biroul său alergând, în speranța că o va prinde din urmă. Speranță ce i-a fost împlinită, deoarece aceasta încă se afla pe hol. Stând cu spatele la el, aștepta ca ușile liftului să se deschidă. De teamă să nu intre în lift înainte ca el să ajungă lângă ea, a strigat-o:

- Iolanda!

Cu o înfățișare animată de noi și nebănuite speranțe, auzindu-i chemarea s-a întors cu fața la el și a așteptat să ajungă lângă ea și să-i spună motivul pentru care a strigat-o:

- Cred că pot găsi puțin timp liber mâine seară. Ce spui?

- Sunt perfect de acord, i-a răspuns Iolanda, cu un zâmbet larg, ce stătea ca drept mărturie la fericirea dinlăuntrul ei și mulțumirea acelei mici reușite.

- Bun, atunci, alegi tu locul în care vrei să mergem, iar eu vin mâine seară, la ora opt, să te iau de acasă, i-a făcut el cunoscut planul său, străduindu-se să nu-și arate emoția, deși ochii lui albaștri și foarte expresivi, îi râdeau de încântare.

Aceasta i-a zâmbit și mai larg, spre deosebire de el, ea și-a expus pe chipul ei frumos, fiecare gram al bucuriei pe care o trăia. A cutezat chiar să se apropie și să-i sărute ușor obrazul drept, după care l-a privit din nou în ochi cu recunoștință și i-a zis:

- Îți mulțumesc foarte mult!

De data aceasta, și-a oferit și Edi libertatea de a schița un mic surâs, și pentru faptul că ușile liftului s-au deschis, iar Iolanda a pășit dincolo de acestea, și-au spus la revedere în acel mod, zâmbindu-și cu dragoste unul celuilalt și cu nerăbdare ca seara următoarei zile să sosească.