7 aprilie 1940
Kirill este un înger. El trebuie protejat și iubit, iar eu sunt singurul ce îi poate oferi o îmbrățișare caldă și niște brațe protectoare în astfel de situații.
Fortăreața rușilor era înconjurată de garduri înalte, gardienii urmărind orice mișcare de la înălțimea turnurilor de pază. Când se făcu ora schimbului de tură a celor care păzeau, aceștia coborâră scările adormiți, lăsând în grijă armele celorlalți mult mai odihniți. Ei se urcară înapoi în turnurile de pază, privind la orizont. Se părea că avea să fie o dimineață caldă și liniștită, fără vreun atac.
-Bună dimineață, iubitule, se făcu vocea lui Jasha auzită la urechea micului şaten. Ce-ți mai face piciorul?
Acesta își desprinse ochii somnoros, îi frecă cu neștiință și își dezveli pulpa piciorului de pătura alba. Fusese bandajat de Viktor și Jasha cu o noapte în urmă.
-E mult mai bine, dar încă mă doare puțin, constată el când începu să îl miște și să își lase greutatea pe el.
Își înconjură partenerul de gât, sărutându-l apăsat și pasional, timp în care Jasha îl prinse mult mai bine și îl ridică, ținându-l tandru în brațe. Sărutându-se așa, ca doi adolescenți îndrăgostiți, ieșiră afară. Primiră câteva priviri drăgăstoase de la colegii ce îi admirau, dar și unele mai puțin plăcute, pe care, bineînțeles, cei doi nu le băgară în seamă.
Acolo îl lăsă jos, pe picioarele sale și îl ajută să se dezbrace de haine. Aproape în fiecare dimineață își făceau duș afară, după niște pietre amenajate de ei cu mai mult timp în urmă, plus niște găleți de apă luate de la izvorul de lângă.
După ce îi dădu tricoul jos, se lăsă în genunchi și se apropie de pantalonii acestuia cu gura. Îi prinse cu dinții, trăgând de ei până reuși să îi coboare până la genunchi. Kirill se înroșise de tot, atât din vina gesturilor sale cât și a frigului.
-Mm, Jasha, nu face asta aici, murmură şatenul, punându-și mâinile printre părul său.
Jasha rămase în genunchi, sărutându-i membrul prin materialul boxerilor. Kirill încercă să îl oprească gentil, însă se lăsă pradă acelei plăceri și renunță să îl mai împingă. Roșcatul continuă cu acele sărutări mici și pasionale, apoi se ridică în picioare și îl ajută să se ducă spre dușuri.
-Mă descurc, iubitule, răspunse şatenul, aplecându-se după găleata cu apă și începând să își umezească trupul.
Jasha dădu din cap, aprobând faptul că avea să poată să se spele singur.
Pe lângă cei doi îndrăgostiți, se afla aproape toată fortăreața acolo, trăind în astfel de momente în cea mai deplină nuditate, săpunându-și trupurile și limpezindu-se cu apa aproape înghețată. După fiecare moment în care își aruncau apă pe corp, strângeau din buze și scânceau datorită temperaturii foarte scăzute, cu toate astea, nu se plângea nimeni. Bine măcar că aveau să fie curați, nemaicontând un astfel de detaliu.
Apa se scurgea pe trupul bine conturat și zvelt al lui Jasha, mici firicele de cristal atrăgând atenția asupra texturii ușor bronzate. Culoarea pielii era uniformă și atrăgătoare, făcând ca multe priviri ale bărbaților să se întoarcă după el. După ce se săpuni, își turnă găleata de apă în cap, lăsând spuma să curgă încet peste fiecare mușchi. Își luă un prosop, se șterse rapid, apoi se îmbrăcă fiindcă frigul deja îi făcuse mușchii mult mai încordați decât erau.
La început nu băgă în seamă țipetele și vocile groase de amenințare care se făceau auzite peste tabără lor, apoi, trezit că din transă, își deschise ochii mai larg și se uită spre grămadă de nemți care începuseră să îi atace colegii cu tot felul de arme.
Se aplecă fără a mai sta pe gânduri și apucă pușca în mână, lăsându-se la pământ. O încărcă într-o fracțiune de secundă, apoi o puse la ochi pentru a luă ținta. Trase imediat și nimeri un cap care căzu la pământ necondiționat. Nimeri alți doi, apoi se feri cu vigilență de un atac cu bombă.
Bâjbâi cu mână după cască și imediat ce o prinse, și-o așeză pe cap și se ridică în picioare, fugind în locul în care știa că se află Kirill.
Când își dădu seama de atac, şatenul se aplecă după armament, însă în acel moment îngheță, amintindu-și că nu îl luase. Privi înapoi spre tabără, cu speranța că cineva îi va arunca pușca, însă prea târziu. Neamțul apăru de nicăieri, îi sări în față și, fără a mai sta pe gânduri, trase nemilos de două ori. O dată îl nimeri în stomac, apoi în inimă, căzând la pământ ca un copil absolut neprotejat.
Tocmai atunci apăru și Jasha după grămada de pietre și găleți goale, mărind privirea la imaginea dramatică ce i se desfăcu în fața ochilor. Când văzu neamțul cum se îndepărta de trupul căzut, roșcatul mușcă buza și adoptă o poziție de atac înfricoșătoare, trăgând în spatele inamicului cu o ură dezlănțuită.
Trase. Trase din nou până își consumă toate gloanțele, apăsând în continuare pe trăgaci, cu toate că rămăsese fără muniție. Sări pe el și începu să îl lovească cu capătul puștii, dându-i pumni, însă inamicul era mort de mult. Privirea îi era nebună, suflul era pronunțat, iar înjurăturile ieșeau din gură lui neîncetat.
Trase apoi un prosop și se înveli, fugind spre Kirill. Se lăsă lângă el, luându-i capul în mână. Îi luă pulsul. Kirill trăia, din fericire, însă privirea lui era cumva pierdută spre cerul senin.
Ochii roșcatului începură să se umezească, apoi, cu un gest rapid și totuși protector, luă un alt prosop și îi acoperi abdomenul plin de sânge, în încercarea de a opri acel lichid roșu. Se aplecă peste el, protejându-l de frig, apoi încercă încet să îl ia în brațe, însă rămase câteva secunde cu capul pe pieptul lui.
Acele bătăi rapide se transpormara în pulsuri nesimțite și încete. În acel moment, Jasha încremeni și urcă cu privirea spre buzele lui, spre ochii ce încercau să se deschidă, spre mâinile ce doreau să se miște și spre balta de sânge ce se formase în jurul lor.
-Kirill, începu să strige disperat, mișcându-i umerii. Kirill, Kirill al meu! Revino-ți!
După această poruncă, îl strânse tare în brațe și îl ridică, începând să merga cu el într-un loc cald. De parcă tocmai atunci realiză cu adevărat ceea ce era pe cale să se întâmple.
Kirill îi putea auzi doar vocea disperată cum îl strigă. Prefera să rămână cu ochii închiși, să știe că îl ține în brațe și că nu-i va da drumul, decât să resimtă într-o altă zi acea lovitură puternică. Kirill se simți brusc într-un loc cald și protector. Probabil Jasha îl luase de pe jos și îl ținea în brațe. Ar fi rămas așa pe veșnicie, dar toate simțurile îi dispărură, îndepărtându-se încetul cu încetul. Dacă înainte mai reușea să clipească din ochi și să își miște mână foarte încet, acum îi dispăruse și pulsul. Era mort.
Îl așeză în pat, încercă să îi aducă cumva înapoi respirația, privirea de înger, ochii albaștri și mari, căldură sufletului, dar era prea târziu.
Inima îi pompa sângele într-un mod neobișnuit, iar mâinile începură să arunce lucrurile din cameră fără să realizeze de fapt ce face. Era nervos, agitat, nu știa ce să facă, pe cine să dea vina, pe cine să mai împuște. Cu toate astea, nu vărsă nicio lacrimă. Se ținea tare.
Afară continuă nebunia încă o oră în care mai mulți ruși au fost împușcați decât nemți, fiind luați pe nepregătite și înghețați din cauza dușurilor reci.
Viktor fu rănit în umăr, bandajat de câțiva medici, însă Kirill... Ei bine, Kirill nu mai trăia.
Reuși să adoarmă. Se gândea că nu va fi în stare sau că nu se cuvine, dar a căzut imediat într-un somn adânc și se trezi două ore mai târziu, când durerea puse stăpânire pe Jasha cu atâta forță încât i se păru cu neputință să-și mai revină vreodată. Se luptă o vreme cu suferința, iar la un moment dat luă în brațe una din pernele pe care dormea Kirill, ce purta mirosul loțiunii sale de păr. O strivi la piept, gemând.
Și acum că-l pierduse, se tot gândea că de abia dacă știa câteva lucruri despre el. De fiecare dată când îl întreba ceva, primea doar răspunsuri evazive, nimic altceva. I se părea ciudat că nici nu își cunoșteau viețile, și totuși erau îndrăgostiți unul de altul. Reuși să verse prima lacrimă pentru el, primul suspin... Îl iubise, dar acum era dus.
De la o singură lacrimă, porniră multe altele ce îi umplură fața cu trăsături aspre și masculine. Ochii își eliberară lacrimile sărate într-un timp foarte scurt, iar durerea îi strânse inima într-o menghină puternică. Brusc, se simți învăluit de o singurătate amară.
Am pierdut un înger în război; l-am pierdut pe Kirill... Ultima clipă petrecută de el îmi va rămâne pe veșnicie întipărită în minte.