Păsări de apă, aripi își udă, ating răcoarea, a văzduhului tundră. Se cheamă, se strigă, inima bate, egrete pierdute colindă în noapte. Iar marea oftează, ardoarea și-o cântă, sunetul valurilor e ca scoică frântă. Stele clipesc pe cerul cobalt, pline de viață în apă tresar. Se îneacă, se zbat, luptă și urlă, nu știu să înoate, se-agață de-o umbră.
Și sufletu-mi toarnă plăceri infinite căci ale apei povești sunt vrăjite. Alge petrol și ierburi corai preschimbă decorul, mistic alai. Și peștii-aur dansează sub apă, se pierd în nisipul și-a ochilor hartă. Rubine dezgroapă, comoară e marea, casă pustie a călătorilor stea.
Căldură emană, cămin al luminii, trupuri plutitoare sunt în bancuri, delfinii. Pierd clipe și gânduri, căci timpul trece și apa mării ca sloiul e rece. Corăbii, suflete de lemn, se preumblă, iar din adâncuri caracatițe-s junglă. Domniță e apa iar sufletu-i spumă, lovește în valuri castelul de humă.
Marea albastră, ecou de ocean, pocal al eroilor scufundat în nectar, din rănile-i foc, visează cianură, soarbe vrăjită iar buzele-i tremură. Moartea sărută apa de gheață, suspinul străpunge și inimi și viață. Tăcerea mânjește cu negru uscatul, iar somnul etern blestemă regatul.