Harry izbi uşa în urma lui cu o asemenea putere, încât simţi cum îi vibrează braţul de durere din cauza impactului. Strânse din dinţi şi scoase o înjurătură murdară, pe care nu se sinchisi să o tempereze la o şoaptă, ci o făcu audibilă până la parter.
Se săturase.
PÂNĂ AICI! Îi urlă vocea, care dracu' ştie pe unde era în creierul lui, dar făcea mare scandal în momentul ăsta. Se săturase de femeia asta. O înţelesese la început, crezuse că în spatele respingerii ei, poate, se afla un motiv serios. Când îşi dăduse seama că e virgină, chiar fusese hotărât să o lase în pace. Dar i se oferise. Şi se întâmplase exact ceea ce crezuse el: acum îl ura. Regreta.
Ei bine, nu avea decât să regrete, dar cum rămâne cu el? Era ca un vampir căruia doar i se dăduse cu sânge pe la nas. Turba de foame, şi respingerea ei îl scotea tot mai mult din sărite. Ei bine, până aici cu abstinenţa. Până la urmă, toate au acelaşi lucru între picioare.
Mărşăluind pe hol, îşi scoase telefonul din buzunar şi îl sună pe Andy. Nici nu ştia dacă mai e încă aici sau plecase. Prietenul lui răspunse după al doilea apel.
- Unde eşti? Îl atacă Harry direct.
- Am ajuns acasă şi tocmai mă pregăteam să îmi comand o pizza. Bonnie e la părinţii ei şi sunt burlac singur şi plictisit acasă. Îmi recomanzi vreun film bun?!
Tropăind pe scări, Harry se căută prin buzunare după cheile maşinii, dar probabil le lăsase în contact.
- Schimbare de planuri! Aşteaptă puţin! Fu tot ce spuse Harry în timp ce trecu prin living, nu se deranjă să se uite după Jenn şi privirea ei respingătoare, pentru că avea să se enerveze şi mai tare. Nu dădu de nimeni şi sări direct în maşină, derapând spre pădure, pe unde se afla altă ieşire de pe proprietate, mai depărtată decât cealaltă de oraş – dar de care presa nu ştia.
Andy îl întrebase de vreo patru ori până acum ce dracului pune la cale.
- Nu îmi pasă de unde o iei, nici măcar cum o să arate, dar până ajung la tine, adică în maxim două ore, vreau să ai pregătită într-o cameră o femeie dornică să facă orice şi să îşi ţină gura după.
După câteva secunde, Andy oftă.
- Fir-ar al dracului! Înjură acesta de la celălalt fir. Harry- încercă el, dar nu se mai putea discuta cu Harry, îi tăie vorba imediat cu o intervenţie acidă.
- Mă ajuţi cu asta ca să ies fără sechele, sau jur că mă duc direct la un bordel şi îmi bag ceva în orice paparazzi care o să mă urmărească. Mi-a ajuns! De o lună mă înnebuneşte femeia asta şi asta e ultima dată când m-a mai respins.
Andy oftă din nou.
- V-aţi certat?
- Tu ce crezi? Mârâi Harry, apăsând acceleraţia şi lăsând o avalanşă de praf în urma maşinii.
- Harry, ai ajuns până aici. Nu risca acum din cauza nervilor, sigur mâine o să regreţi. Încercă Andy să îl convingă.
- Ba nu o să regret nimic. Nimeni nu o să afle. Am tot încercat, Andy, jur. M-am schimbat, am devenit ceea ce îşi dorea ea. Prietenul ei, iubitul ei, jucăria ei... Harry îşi strânse buzele ca să nu spună mai multe. Să îi spună acum lui Andy că se culcase deja odată cu ea, ar stârni o lungă discuţie pe care preferă să o evite. Nu mă vrea şi punct. Mai ales acum, de când a venit nunta asta, abia de stă în preajma mea. Dumnezeu ştie cât o să dureze mariajul ăsta nenorocit şi nu o să pot rezista în halul ăsta. O să îmi pierd minţile.
- Ea se vede cu altcineva?
Harry îşi scrâşni dinţii până când îi simţi plesnind. Ştia răspunsul, dar simpla întrebare îl umplu de şi mai multă furie, numai gândindu-se la posibilitatea asta.
- Nu ştiu şi nu îmi mai pasă. Mi-a dat deja de înţeles cum stă treaba. Spune-mi dacă mă ajuţi, sau mă descurc singur. Vreau să găsesc pe cineva permanent, nu să le schimb tot timpul. O tipă care să nu aştepte nimic, să nu viseze la nimic mai departe şi nu cumva să ciripească ceva în presa sau să încerce să mă şantajeze.
După câteva momente de cugetare, în care se simţea nesiguranţa lui Andy, acesta cedă în cele din urmă.
- Cred că ştiu o fata potrivită, şi e destul de drăguţă şi sexy. O să îşi ţină gura, e bogată şi probabil o să accepte imediat doar să se distreze. Dar eşti sigur că vrei să faci asta?
Privind în faţă şi ridicându-şi bărbia, hotărât, Harry răspunse:
- Du-o la mine în apartament şi pune-o să mă aştepte acolo. Şi mai spune-i să nu îşi facă planuri pentru tot restul nopţii.
Jenn îl privise pe Harry dispărând ca un uragan nervos, de pe fereastra din bucătărie. Era furios, îl auzise înjurând tot drumul şi vorbea cu cineva la telefon. Întrebându-se înnebunită oare unde plecase, urcă înapoi în camera lui... a lor, până când nu apărea Adele şi o întreba ce se întâmplase. Nu avea chef de explicaţii, şi nici nu ştia ce minciuni să mai inventeze. Adevărul: că refuză să se culce cu viitorul ei soţ, nu pică prea bine.
Închise uşa în urma ei şi o încuie imediat, cu intenţia de a ţine departe pe oricine încearcă să intre.
La zgomotele pe care le auzise când ieşise mai devreme, se aşteptase să găsească dormitorul devastat, dar se pare că Harry izbise doar uşile dulapului. Una dintre oglinzii era crăpată, dar nu se spărsese, însă erau cioburi pe podea. Privi câteva secunde până să îşi dea seama că printre bucăţeleşe de sticlă era o fotografie.
Îşi întoarse privirea spre noptieră, ca să privească rama ce nu mai era acolo. Ochii i se umplură imediat de lacrimi, nu reuşi să le stăpânească. Îi închise şi respiră adânc, se aplecă şi culese fotografia de printre cioburi. Făcu ceea ce nu făcuse niciodată în viaţa ei, oricât de disperată ar fi fost: urlă din toate puterile.
Îşi strânse degetele pe poză, dorindu-şi să o rupă, să o facă bucăţi, dar nu reuşi, iar asta o îndureră şi mai tare. Voia să o poată distruge aşa cum o distrusese el mai devreme, când o luase de pe noptieră (unde spusese că îşi dorise să o pună) şi o aruncase în cealaltă parte a camerei, izbind-o şi făcând-o ţăndări de uşa dulapului.
Privi figurile necunoscute din poză, chipurile a două persoane pe care le ura, îl ura pe el şi se ura şi pe ea în momentul ăsta, nu mai putea suporta. Îşi strânse dinţii şi mârâi de frustrare, pentru că nu reuşi să o rupă, aşa că o aruncă înapoi pe podea şi se duse în baie, izbind uşa în urma ei cu acelaşi talent ca persoana de plecase mai devreme. Simţi nevoia să nu mai ştie de nimeni şi de nimic, să îşi golească mintea şi sufletul. Să rămână o carcasă, părea singura ei şansă la supravieţuire în momentul ăsta.
Se dezbracă de haine şi se scufundă în cada plină cu apă, şi chiar dacă asta îi amintea de peşteră şi izvorul termal, de Harry mai mult ca oricând... îşi înghiţi suferinţa şi rămase cu ochii închişi în apa fierbinte, ignorând bătăile din uşă, ignorându-şi telefonul ce suna în cealaltă cameră, ignorându-şi inima distrusă... dar nereuşind să ignore gândul la el.
Ieşi din baie câteva ore mai târziu, era deja întuneric beznă afară şi se cutremură uşor, realizând că Harry încă nu se întorsese. Fusese atentă la cine încercase să intre, fuseseră Russell şi Adele, nu Harry, care venise acasă şi nu putea să intre în camera lui. Îşi verifică telefonul, sperând să găsească măcar un mesaj de la el în care să îi spună unde e, dar erau doar apeluri şi mesaje de la Sam, care o întreba cum stătea cu migrarea. Îi răspunse printr-un mesaj că e bine, doar extenuată şi adormise în cadă, apoi începu să se învârtească prin cameră, agitându-şi telefonul în mână, accesând numărul lui Harry şi renunţând de zeci de ori. Nu îndrăznea să îl apeleze, dar trebuia totuşi să ştie unde e. Îi era teamă să nu facă vreo prostie, să nu se îmbete sau...
Îşi clătină capul şi îl apelă, dar fu respinsă direct de un telefon închis. Îşi închisese telefonul. Asta îi dădu clar de înţeles că nu voia să fie contactat, mai ales de ea. Simţi cum i se umplu ochii de lacrimi şi îi strânse ca să se abţină, apoi îşi găsi de lucru făcând curăţenie. Strânse cioburile şi îşi termină de despachetat lucrurile, aranjându-şi hainele în dulapul lui Harry de parcă îşi băga mâinile în mărăcini. Luând iar poza de jos, o privi fără expresie de data asta, ca pe o simplă ilustraţie ce ştia că nu înseamnă nimic pentru Harry, şi şi-ar fi dorit atât de mult să nu însemne nimic nici pentru ea. Dar însemna... îngrozitor de mult. O puse înapoi pe noptieră, neştiind ce să facă cu ea, dar apoi se răzgândi şi o băgă în sertar. Sigur Harry nu voia să o mai vadă din nou şi nu voia să îl facă să creadă că încearcă să i-o îndese pe gât.
Mâncase doar un iaurt în dimineaţa asta, dar nu îi era deloc foame. Nici nu avea cum să îi fie la starea ei. Era totuşi epuizată, abia de reuşi să se schimbe în pijamale şi se băgă sub cuvertura ce venea cu dureros de multe amintiri, sub care obişnuise să se încălzească lângă Harry. Acum era singură şi rămase parcă îngheţată, nereuşind să adoarmă nici măcar la oboseala pe care o avea. Nu reuşea să închidă ochii, şi ştia că nu avea să reuşească până când el nu se întoarce acasă. Descuiase usa, acum privea telefonul, aşteptând şi sunându-l din zece în zece minute, primind mereu acelaşi răspuns.
Îi auzi maşina cu mult înainte să parcheze în faţa casei. Aprinse telefonul pe care îl ţinea în mână şi după ce o orbi lumina puternică, văzu că era cu câteva minute trecut de miezul-nopţii. Maşina se opri cu o frână puternică şi o izbitură de uşa pe care o auzi chiar şi de aici, semn că ori era încă nervos, ori era beat. Probabil amândouă, îşi dăduse deja seama că nu era alt loc în care să se fi dus. Moştenirea lui o punea în pericol, nu ar trebui să îi pese ei... dar ceea ce simţea acum nu avea nicio legătură cu moştenirea aia nenorocită.
În ciuda felului în care oprise maşina, intră mai silenţios în casă. Jenn ciuli urechile şi auzi voci de jos, Adele îl aşteptase şi îl luase la zor, dar el nu rămase la discuţii şi îl auzi urcând scările şi rugând-o să îl lase în pace. Jenn mulţumi cerului că Ryan nu era aici, scena asta i-ar fi băgat în mari belele.
Îşi puse telefonul pe noptieră şi se pregăti spiritual pentru ce avea să urmeze, încercând să preia poziţia unui somn cât mai natural, pentru că nu se simţea capabilă să poarte vreo conversaţie cu el acum. Se aştepta să dea buzna în cameră şi să izbească uşa în urma lui, poate chiar să îi urle să se dea jos din patul lui, dar abia de îl auzi când intră.
Era întinsă pe spate, cu capul pe o parte. Era lumina în camera de la veioza ce rămăsese aprinsă pe noptiera ei, suficient să îl vadă clar când se strecură în cameră. Îl privi pe ascuns printre ochii întredeschişi, apoi îi închise repede când el veni direct spre ea şi se opri lângă pat. Voia să deschidă ochii să vadă ce naibii face. Nu simţea nici cea mai mică acţiune din partea lui, de parcă stătea pur şi simplu şi o privea... şi apoi îşi dădu seama că exact asta făcea. Îl simţi când se aplecă deasupra ei şi degetele lui îi mângâiară obrazul, dându-i la o parte o şuviţă de păr. Gestul o înfioră şi vru să îşi deschidă ochii să îl privească, dar nu avu curajul, mai ales când mirosul spirtos de alcool o izbi puternic în nas.
- Jenn, Jenn... ce mi-ai făcut tu mie? Aproape că fredonă într-o şoaptă şi ea se opri exact la timp să nu deschidă ochii de nedumerire. Vârfurile degetelor lui se mai plimbară puţin pe obrazul ei, abia atingând, apoi se ridică şi îl simţi depărtându-se. Îndrăzni şi deschise ochii, văzându-i spatele în timp ce se îndrepta spre canapea. Nu se băgă lângă ea în pat şi asta o duru îngrozitor, deşi ea i-o ceruse.
Reuşi doar să îşi scoată bocancii, să îşi desfacă cureaua, apoi se aruncă pe canapea şi acolo rămase. Îşi dădu capul pe spate şi nu mai scoase un sunet, dar îl vedea privind tavanul, până când închise ochii şi adormi. Ea aşteptă până când respiraţia lui deveni mai adâncă, apoi începu să sforăie şi fu sigură că nu există riscul să se mai trezească. Se ridică din pat şi merse spre el, duhnea a whisky şi tutun. Îi copie gestul şi îi mângâie obrazul cu degetele ei, trecându-şi-le apoi prin părul lung şi răvăşit. Adele îl rugase să se tundă pentru nuntă, dar nu reuşise să îl convingă. Nici Jenn nu voia ca el să se tundă, îi plăcea părul lui acum. Dacă tot fusese vina ei că el ajunsese în stadiul ăsta, avea măcar să îl dezbrace şi să nu îl lase să doarmă aşa. Se îndoia că avea să reuşească să îl târască în pat, chiar dacă îl trezeşte. Bărbatul are de trei ori greutatea ei, aşa că slabe şanse.
Îl privi şi încercă să îşi găsească o strategie prin care să îi scoată tricoul, începu de jos şi i-l ridică pe trunchi, dar mâinile lui nu cooperau. Avea să i-l scoată numai dacă îl rupea pe el. Oftând deja obosită, îl prinse de guler şi îl trase spre ea, sperând că poate se trezeşte, oricum nu avea să fie conştient nici dacă deschide ochii, dar măcar să îşi ridice mâinile. Mormăi ceva şi doar îşi lăsă capul în faţă, sprijinindu-şi bărbia în piept. Jenn oftă şi îi prinse capul ca să i-l dea înapoi pe spate, şi atunci o văzu.
Prima dată crezu că era o pata oarecare pe gulerul lui, putea să fie whisky sau cafea, dar când se apropie şi o privi mai de aproape, îi fu clar chiar şi în lumina slabă. Suspină uşor şi înghiţi în sec, trăgându-se de lângă el de parcă s-ar fi putut repezi la ea.
Se gândise toată noaptea ca el o ura, că plecase să bea şi să uite, să se distreze cu prietenii lui şi să uite... dar nu se gândise o clipă la asta. Nu se gândise pentru că el îi promisese că nu o s-o facă. O promisiune încălcată ca toate celelalte pe care i le făcuse, însă asta durea mai mult decât oricare şi îşi simţi ochii plini din nou de lacrimi, privind forma buzelor imprimată pe gulerul lui alb, cu ruj roşu.
Trupul ei îi dădea de ştire că şi-a dat prea mult viaţa peste cap, deoarece, atunci când se trezi, se simţea la fel de epuizată ca atunci când adormise, conştientă fiind că dormise foarte mult. Afară soarele strălucea din mijlocul cerului şi părea ori aproape de prânz, ori deja trecut de el. Gemu cu faţa în pernă, amintindu-şi că astăzi o aştepta proba pentru rochia de mireasă. Stomacul îi ghiorăi revoltat şi nu îl condamnă, însă totuşi nu se simţea capabilă să înghită ceva. După noaptea trecută, nu se mai simţea capabilă de nimic. Voia să zacă aici până când avea să moară. Acum nu îşi mai amintea când şi cum venise înapoi în pat, se cufundase într-un torent de lacrimi şi suspine tăcute până când adormise.
- Jenn! Vocea lui o făcu să tresară, îşi ridică capul şi îl văzu, privind-o. Se aştepta să îl găsească în acelaşi loc, zăcând pe canapea, încă îmbrăcat şi dormind buştean. Părea însă foarte treaz, nici măcar mahmur, schimbat în alte haine şi cu o expresie serioasă. Era aşezat pe fotoliu, cu coatele pe genunchi şi ţinând în mâini ceva ce o făcu pe Jenn să ţâşnească în şezut. Era poza lor, înrămată din nou. Ori visase ea că fusese spartă, ori dormise prea mult şi el avusese timp să o înrămeze din nou... ori începea să îşi piardă minţile.
- Ce ai făcut cu aia? Întrebă repede, arătând spre ramă ca spre un obiect malefic. Realiză totuşi că era alta, cealaltă fusese doar din sticlă, aceasta avea pe margini o fină împletitura de lemn ce se şerpuia în jurul ei ca viţa de vie.
Harry oftă şi privi poza, părea vinovat şi Jenn nu putea să îşi explice de ce. La ce făcuse noaptea trecută, era ridicol să se mai simtă vinovat din cauza unei rame sparte.
- Îmi pare rău pentru ce am făcut ieri. Am fost un dobitoc. Cât despre fotografie, nici nu mi-am dat seama când am spart-o. Nu am făcut-o intenţionat să distrug imaginea cu noi, pur şi simplu am aruncat primul lucru care mi-a căzut în mână.
O privi, iar ea îl privi la rândul ei pe el. Nu mai voia să se certe cu el, se săturase de asta, nu mai avea energie nici măcar să fie cât ar trebui de dură cu el. Trebuia să accepte lucrurile aşa cum erau, aşa cum fuseseră întotdeauna.
Dădu cuvertura la o parte şi se ridică din pat, simţindu-se pe moment ameţită. Era totuşi un semn bun, nu avea greţuri sau alte simptome care să îi dea de ştire că ar fi gravidă, era pur şi simplu obosită de ce se întâmplă în viaţa ei. Şi distrusă ca bărbatul pe care îl iubea îşi petrecuse noaptea cu alta.
- Ar trebui să faci o ramă asemănătoare cu cealaltă, ca Adele să nu îşi dea seama că ai spart-o. Spuse fără nicio inflexiune în glas, şi îşi târşi picioarele spre dulap. Harry oftă în spatele ei şi se ridică în picioare, îl văzu cu coada ochiului cum pune rama pe noptiera lui, acolo unde fusese la început. Simţi nevoia să o ia ea şi să o azvârle într-un perete, pentru că nu avea ce căuta acolo. Nu avea nicio noimă şi parcă îi făcea în ciuda imaginea aia.
- Ţi-am spus că nu am pus-o aici pentru mama, şi nici nu am reparat-o pentru ea.
Jenn se prinse de uşa dulapului, închise ochii şi îşi păstră calmul. Tratează totul la rece. Se sfătui ea pe sine. Se întoarse spre el.
- Ceea ce ai făcut noaptea trecută... ai de gând să faci un obicei din asta? Cât de des? Pentru că nu vreau ca eu să sacrific atâtea căsătorindu-mă cu tine ca să te ajut să obţii ce vrei, în timp ce tu nu îţi poţi controla hormonii.
Îl văzu cum rămase trăsnit pentru câteva secunde. O privi aproape speriat.
- Ce am facut-
- Nici să nu îndrăzneşti să negi! I-o tăie Jenn prompt. Ştiu foarte bine unde ai fost, partenera ta a avut grijă să îşi lase amprenta foarte clară pe gulerul tău.
Harry o privi din nou, apoi îl văzu calmându-se şi nu încercă să se scuze sau să se nege în vreun fel. Deveni la fel de liniştit ca ea, ceea ce era îngrozitor de ciudat având în vedere subiectul. Ţipaseră unul la altul şi gând le ieşise un răspuns diferit la un exerciţiu matematic.
- Tu mi-ai dat de înţeles că nu mă vrei. Că regreţi ce s-a întâmplat atunci. Am fost nervos şi am plecat fără să mă gândesc, voiam pur şi simplu să uit de tine şi să mă simt din nou un bărbat dorit. Dar ştii care e partea cea mai interesantă? Că nu am reuşit să mai fac nici atâta lucru.
Trecu prin faţa ei, cu tendinţa de a ieşi din cameră.
- Ce vrei să spui? Îl opri Jenn. Harry îşi întoarse doar capul spre ea şi îi zâmbi amar.
- Poţi să mă crezi sau nu, dar nu m-am culcat cu nicio altă femeie noaptea trecută. Mi-am dorit, am plecat cu intenţia asta, dar când am ajuns acolo, nu am reuşit să o fac. Faptul că mi-a lăsat urme de ruj pe guler e dovada încercărilor ei eşuate. Nu m-ar fi sărutat pe gulerul tricoului dacă treceam cu ea direct la fapte. Nu te-am înşelat, Jenn, chiar dacă nu îţi pasă de asta.
Şi după asta ieşi din cameră, lăsând-o pe Jenn mai nedumerită decât fusese vreodată în viaţa ei, şi şocată de ea însăşi, pentru că, într-un mod ciudat, îl credea. Nu se culcase cu altă femeie, putea simţi asta şi nu îşi dădea seama cum, dar ştia că el îi spune adevărul. Era ca şi cum ar fi putut simţi mirosul altei femele pe masculului ei, iar ea nu simţea nimic pe Harry. Era o gândire cretacică şi prostească, dar ştia că are dreptate.
Îşi aminti ce îi spusese noaptea trecută când o mângâiase pe obraz. Ce îi făcuse ea lui.
Chiar dacă probabil se referise la faptul că din cauza ei nu se mai putea culca acum cu alte femei, conştientizarea că îşi risca moştenirea în mod ridicol, tot ce au făcut amândoi până acum... era suficient deocamdată pentru ea să i se ridice o piatră de pe inimă.
- Auch! Strânse din dinţi şi se crispă când ceva ce făcea designerul în spatele ei, o înţepă în coapsă.
- Îmi pare rău, scumpo! Se scuză femeia trecută de a doua vârstă, cu mult prea multe culori într-o singură ţinută, şi mai ales ridicol prin faptul că le făcea să arate minunat pe ea. Orice altă femeie ar fi arătat ca un papagal împăiat îmbrăcată aşa.
- Dumnezeule, eşti minunată! Îşi împreună mâinile şi veni în faţa ei. Nereuşind să se mai abţină, Jenn se întoarse şi făcu câţiva paşi spre oglindă. Respiraţia i se opri în gât, aproape că îşi pierduse entuziasmul şi încrederea la câte rochii probase până acum şi nu îi plăcuse niciuna, dar acum rămase fără cuvinte.
- Asta e, nu-i aşa? Adele era în spatele ei, privind-o în oglindă. Jenn doar înghiţi şi aprobă din cap, simţindu-şi ochii în lacrimi imediat. Era absurd cum niciodată nu se gândise la nuntă şi rochia ei de mireasă, dar simţea cum şi le dorise dintotdeauna. Iar rochia asta era tot ce visase în tăcere subconştientul ei.
Nu era vaporoasă, nu îi crea o talie de viespe prin vreun corset strâns şi nici nu îi scotea bustul în evidenţă. Era fină, cădea pe trupul ei ca o baie de lapte amestecat cu praf de argint, făcând astfel încât să acopere, şi să scoată în evidenţă în acelaşi timp. Gulerul îi pleca de la mijlocul gâtului, coborând în jos cu o delicată decoraţie de pietre preţioase. Nu avea mâneci şi spatele era pe jumătate gol, cu un model în V ce se întindea în jos. Fără arc, doar mătase şi dantelă fină, ce îi acopereau picioarele, iar în spate se întindea trei metri în urma ei cu o trenă ce pleca din spatele coapselor, în stilul cozii de sirenă. Se văzu mergând spre altar în rochia asta... şi se îngrozi. Întoarse imediat spatele oglinzii. Simţindu-i tensiunea tot mai acută, Adele se întoarse spre designer.
- Cassandra, ne laşi singure puţin, te rog?!
Femeia zâmbi şi aprobă imediat.
- Bineînţeles! O să fiu cu Russell, bătându-l la cap să renunţe la cravata lui prostească de texan.
Adele şi Jenn chicotiră în urma ei. Cassandra era o prietenă apropiată de familia, iar Jenn ajunsese repede să o placă. S-ar fi implicat mai mult în crearea rochiei ei de mireasă, asta dacă ar fi fost o nuntă adevărată. Adele se întoarse spre ea, privind-o cu o seriozitate îngrijorătoare.
- Jenn, ce se întâmplă cu tine şi Harry?
Jenn oftă şi se descălţă de pantofi, apoi se aşeză pe canapea, nepăsându-i pe moment că avea să îşi cocoloşească rochia. Adele se aşeză lângă ea.
- Nimic... doar că toată presiunea asta cu nunta şi... pur şi simplu ne depăşeşte. Se bâlbâi ea, neştiind ce să spună. O să fim bine, îţi promit. Adele îi luă mâinile între ale ei şi o privi blând.
- Sunt atât de fericită că te-ai mutat în sfârşit aici, dar simt ca tu nu eşti. Te-ai certat ieri cu Harry şi el a venit noaptea trecută beat acasă. Nu v-am văzut niciodată certându-vă. Jenn privi trena de la picioarele ei şi înghiţi uşor, uşurată că Adele nu văzuse şi ce se afla pe gulerul lui Harry – sau evita să îi spună. Ruşinea de a fi înşelată chiar înainte de nuntă o învălui dureros şi se chirci pe canapea, însă trebuia să îşi joace rolul şi să nu îi dea mai multe de bănuit lui Adele. Încercă să zâmbească.
- Nu toate cuplurile se ceartă înainte de nuntă? Noi credeam că e o tradiţie care trebuie respectată. Era cea mai seacă glumă a ei, dar reuşi să o facă pe Adele să chicotească, apoi o trase în braţele ei.
- Oh, scumpa mea, îţi promit că totul va deveni mult mai uşor. Jenn îşi strânse ochii ca să îşi abţină lacrimile, ştiind că nu avea să devină mai uşor, ci din ce în ce mai greu. Harry deja clacase noaptea trecută, în câteva luni va ajunge să o urască şi să nu suporte să o mai vadă.
- Îl iubeşti pe Harry cu adevărat? Îşi ridică capul când Adele o întrebă asta, şi răspunsul fu dureros de rapid şi sigur.
- Da! Nu mai era o minciună. Şi putea să numere pe degete dăţile în care spusese adevărul în ultima lună. Ăsta era cel mai cumplit adevăr dintre toate. Adele zâmbi şi îi mângâie obrazul cu vârful degetelor ei, aducându-i aminte de cum o făcuse Harry noaptea trecută.
- Atunci ai încredere în el, şi ai răbdare cu el. Te iubeşte, Jenn, cred că nici nu îşi dă seama cât de mult te iubeşte. Adele oftă şi îşi coborî privirea. Ţi-a spus despre el şi James, ce i-a făcut, ce i-am făcut eu... Îşi strânse ochii şi Jenn văzu lacrimi în colţurile lor.
- Întotdeauna o să regret asta, am distrus visul copilului meu şi l-am adus într-o asemenea degradare, încât nu îl mai recunoşteam. Nu cred că mă poţi înţelege acum, Jenn, dar o s-o faci când vei avea propriul tău copil. Nu am făcut-o pentru că m-am lăsat manipulată de James, ci pentru că mi-a fost teamă. Ştiam ce include viaţa pe care şi-o dorea Harry, tatăl meu a fost şi el soldat. Jenn îşi mări ochii, surprinsă, iar Adele aprobă din cap. Aşa ne-am întâlnit eu şi James, taţii noştri au fost buni prieteni şi camarazi în armată. Russell a renunţat la puţin timp, după ce a cunoscut-o pe Mary iar ea i-a cerut să rămână lângă ea, dar tata s-a dus in continuare. Ani de-a rândul am suportat teama alături de mama, frica că în orice clipă telefonul poate suna şi o voce necunoscută o să îmi spună că tatăl meu e mort. Nu voiam să trăiesc asta din nou cu fiul meu, nu aş fi putut suporta. Uram ceea ce îşi dorea Harry chiar mai mult decât James, dar nu am putut să i-o spun, însă nici nu l-am ajutat atunci când James i-a distrus viitorul pe care şi-l dorea.
Privind lucrurile din altă perspectivă, Jenn o înţelese acum pe Adele. Înainte să se poată gândi la mai multe, Adele îşi ridică privirea şi continuă.
- Dar mai e o parte a poveştii dintre Harry şi James, ceva ce Harry nu ştie şi nu trebuie să afle vreodată, dar te poate face să înţelegi mai multe. Seriozitatea cu care o privi o sperie pe Jenn.
- Ce e? Întrebă ea dintr-o suflare. Adele oftă dureros.
- În perioada în care am rămas însărcinată cu Harry, eu şi James eram într-o situaţie dificilă. El era tot mai adâncit în munca lui şi erau săptămâni întregi în care nu mai dădea pe acasă, ne certam des, mai ales că atunci s-a îmbolnăvit şi Russell. De mic, Harry a semănat foarte mult cu bunicul lui, şi când avea doi ani, eu şi James am avut o ceartă aprigă. Nu îmi mai amintesc motivul, e irelevant acum, dar mi-a spus ceva ce nu o să pot uita niciodată.
Adele rămase privind în gol şi Jenn se sperie de sumbritatea femeii, niciodată nu o mai văzuse pe Adele aşa. Aşteptă, temându-se să întrebe ce spusese James.
- A spus că Harry nu e fiul lui! Că e al lui Russell. Ne suspecta că l-am trădat în perioada în care el pleca cu săptămânile în delegaţii şi eu rămâneam acasă cu Russell.
Jenn împietri auzind asta, nu îi veni să creadă.
- Ce?! Suspină îngrozită. Adele îşi şterse lacrimile şi îşi trase nasul, străduindu-se să abţină din plâns.
- Deci de asta îl urăşte James pe Harry?! Crede că nu e fiul lui? Întrebă Jenn, cutremurându-se de şoc.
- Nu! A spus-o o singură dată din furie, apoi a regretat. M-a zdrobit atât de tare asta, încât am făcut testul de paternitate chiar dacă el nu îşi dorea, i-am dovedit că Harry e fiul lui. Dar eu şi Russell nu am rămas neafectaţi de asta. Îmi amintesc ziua aia ca pe un coşmar îngrozitor ce nu poate fi uitat. Când a auzit asta, Russell şi-a pierdut minţile şi l-a bătut pe James până când aproape l-a lăsat inconştient. L-a dat afară din casă şi l-a ameninţat că o să îi ia absolut tot dacă mai îndrăzneşte să spună asta o dată. Era oripilant, îl cunosc pe Russell de când eram mică, mi-a fost ca un al doilea tată, mai ales după ce al meu a murit şi mi-a cerut să mă căsătoresc cu James tocmai pentru că el să poată avea grijă de mine. Tot în perioada aia murise şi Mary, femeia pe care Russell o iubise atât de mult şi să audă asta de la fiul lui a creat o prăpastie adâncă între ei, pe care o acoperă, dar nu o s-o mai poată niciodată umple. La fel şi între mine şi James. L-am iubit şi îl iubesc, aşa cum cred că mă iubeşte şi el pe mine, dar niciodată nu am avut dragostea completă de care are nevoie un cuplu.
Jenn oftă şi îşi frecă fruntea cu degetele, simţindu-se tot mai îmbolnăvită de rădăcinile adânci şi veninoase pe care le prindea în familia asta cu fiecare secret dezvăluit.
- Harry nu ştie despre asta?!
Adele se întoarse repede şi o privi aproape speriată.
- Nu! Şi trebuie să îmi juri că nu îi vei spune niciodată, Jenn. Îi mulţumesc lui Dumnezeu ca Ryan era prea mic să îşi mai amintească, altfel ar fi folosit asta împotriva lui Harry.
Jenn aprobă din cap.
- Bineînţeles că nu o să îi spun. Dar, cu toate astea, James nu l-a iubit niciodată pe Harry aşa cum l-a iubit pe Ryan. Crezi că în interiorul lui încă mai crede că Harry nu e fiul său? Chiar şi după testul de paternitate?
Adele cugetă câteva secunde, apoi clătină din cap şi oftă.
- James nu îl urăşte pe Harry, Jenn. Şi sunt sigură că a ştiut că e fiul lui chiar şi când a spus acea blasfemie. L-am văzut regretând-o o perioadă lungă de timp. Dar distanţa dintre Harry şi James e creată de altceva. James... se teme de Harry.
Jenn o privi înmărmurită.
- Ce vrei să spui?
Adele surâse amar.
- Toţii copiii lui Russell au moştenit dorinţa de stabilitate a lui Mary, nu spiritul aventurier al lui. Harry a fost primul din familie care l-a moştenit pe el. Încă de mic, James a simţit în el spiritul tatălui său, pofta de viaţă şi de pericol. De a te arunca cu capul înainte fără să îţi pese de consecinţe. Russell a fost un bărbat puternic, impunător şi de temut. James a trăit cu astea în copilărie şi le ura, nu le înţelegea, aşa că atunci când şi-a dat seama că Harry e la fel, a încercat disperat să îl schimbe, dar nu a reuşit. Încercările lui nu au făcut decât să îl depărteze de copil, Harry era cum era şi caracterul lui nu a putut fi schimbat. Ryan era ca o copie a lui James, făcea totul ca el, de asta poate l-a iubit întotdeauna mai mult. Harry îl speria, aşa cum îl speriase dintotdeauna şi tatăl lui.
Punând în sfârşit toate piesele cap la cap, Jenn se simţi uşurată şi revoltată de o potrivă.
- Dar tot ce a făcut i-a adus doar ura lui Harry. Dacă se temea de el, de ce nu a încetat să îl provoace? Toate astea au crescut rebeliunea lui Harry.
- James credea că îl poate schimba, dar nu a reuşit să îl domine. Apoi, prăpastia dintre ei a devenit mult prea adâncă şi James nu mai ştia cum să se apropie din nou de fiul lui. Ştiu că regretă, urăşte faptul că Harry îl iubeşte mai mult pe Russell decât pe el, dar toate astea sunt doar vina lui. Încercând să îl tragă de partea lui, nu a făcut decât să îl împingă şi mai mult în braţele lui Russell, care oricum îl iubea la fel ca pe propriul copil. Ce îi spusese James nu îl depărtase de Harry, dimpotrivă, Harry a devenit centrul universului lui Russell după ce a murit Mary. Adele zâmbi nostalgică, amintindu-şi de vremurile trecute şi de fiul ei mai mic mereu cuibărindu-se în braţele lui Russell când se lovea de respingerea tatălui său.
Jenn rămase tăcută, asimilând şi procesând informaţiile. Îşi dădu seama că James nu era atât de puternic pe cât voia să pară, era un bărbat docil şi sperios, care se temuse până şi de caracterul fiului său şi nu avusese curaj să îl suporte, încercase să îl domine şi să îl schimbe.
- Harry ar trebui să ştie lucrurile astea. Poate îl vor ajuta să înţeleagă de ce tatălui lui a fost mereu aşa distant, chiar dacă e un motiv ridicol. Spuse ea, iar Adele clătină din cap.
- E mult prea târziu, lui Harry nu îi mai pasă. Chiar dacă l-ar înţelege şi poate l-ar ierta, nu cred că va mai fi vreodată în stare să se apropie de tatăl lui.
Jenn răsuflă dureros şi îşi trecu mâna prin păr, simţind o cumplită milă pentru bărbatul de care era îndrăgostită. Poate Harry avusese o familie, ambii părinţi, dar asta nu însemna că crescuse în dragoste şi fericire. Poate suferise la fel de mult ca ea, care nu avusese nimic. Îşi puse din instinct mâinile pe pântec, rugându-se în gând să nu fie însărcinată, pentru că o îngrozea gândul ca fiul sau fiica lor să crească în aceeaşi lipsă de iubire ca ei doi.
Zilele ce au urmat s-au mişcat parcă într-o viteză ameţitoare, şi într-o lentoare depresivă în acelaşi timp pentru Jenn. Nunta a fost pusă la punct până la ultimul detaliu, în timp ce ea şi Harry trăiau unul lângă altul comportându-se de parcă unul era o bombă explozivă pentru celălalt. Nu mai dormise lângă ea în pat, toată săptămâna, dormise doar pe canapea. Nu se mai certaseră, dar era imposibil din moment ce abia îşi vorbeau. Erau amabili unul cu altul, dar exact aşa cum eşti cu un străin de care te ciocneşti accidental pe stradă şi îţi ceri politicos scuze, apoi îţi vezi de drum. Harry nu mai plecase în nicio noapte, ea ştia în permanenţă unde e pentru că îi spunea întotdeauna, chiar îi ceruse părerea despre cât de mare vrea să fie iahtul pe care îşi vor petrece luna de miere. O întrebase ciudat de politicos, şi la fel de politicos îi răspunsese şi ea că nu are cunoştinţe în domeniu şi se lasă pe mâna lui. Erau atât de distanţi şi politicoşi unul cu altul, încât aveau să îşi piardă minţile în foarte scurt timp.
Snow necheză uşor şi îşi aplecă capul să fie mângâiată de Jenn. Aceasta zâmbi şi îşi aşeză palma pe fruntea iepei, continuând să o ţesale după ce îi dăduse harnaşamentul jos. Călărise cu ea prin pădure aproape două ore şi se simţea mult mai calmă acum, dar nu suficient de calmă pentru ce avea să se întâmple mâine. Nunta de care se temea era acum la distanţă de doar câteva ore şi îi venea să îşi sape o groapă în pământ în care să se ascundă. Afară se auzea zarva ultimelor pregătiri, curtea din spate fusese milimetric decorată cu flori şi scaune, un altar ce aştepta uniunea ei şi a lui Harry. Nu pierduse niciodată timp privind şi analizând detaliile, pentru că de ce o făcea mai mult, de asta devenea mai conştientă de ce avea să se întâmple, adică mai terifiată. Trăia izolată în lumea ei cât mai putea.
- Frumos exemplar, nu? Aproape că sări în sus când auzi vocea lui Ryan în spatele ei. Nu îl simţise intrând şi se cutremură toată realizând că e singură aici cu el. Nu îşi mai făcuse simţită prezenţa în ultimele zile iar ea şi Harry ajunseseră la concluzia că se dăduse bătut. Nici nu se aşteptau să fie prezent la nuntă. Dar acum era aici, zâmbindu-i înfiorător de prietenos şi simţi nevoia să o ia la goană mâncând pământul şi să scape de el, dar, cum nu putea să facă asta, doar aprobă din cap şi se întoarse spre perierea lui Snow, sperând că Ryan să se simtă afectat de respingere şi să plece. Normal că nu se întâmplă.
- Harry ţi-a dat-o ţie cadou. Foarte darnic fratele meu, nu?!
O provoca, ştia asta, iar ea îşi strânse buzele şi nu spuse nimic. Îl simţi pe Ryan şi mai aproape în spatele ei, răsuflându-i ceafă.
- Nu e deloc rău pentru o orfană din Cleveland. Cunosc femei educate din scutec pentru seducerea bărbaţilor, dar nu au reuşit să facă ce ai făcut tu. Care e secretul tău?
Nu se putu abţine şi îşi întoarse capul spre el, regretând imediat pentru că deja i se umeziseră ochii. Niciodată Ryan nu arătase ca un şarpe mai mult ca acum, îl putea practic auzi sâsâind în jurul ei.
- De ce faci asta? Şopti cu glasul sugrumat de încercarea de a-şi stăpâni lacrimile.
Ryan zâmbi, prefăcându-se nedumerit.
- Ce fac? Te felicit că ai reuşit să îl vrăjeşti pe fratele meu. E ceva rău?
Înainte ca Jenn să îi poată răspunde, numele ei fu strigat de un glas puternic şi cunoscut, dumnezeiesc în momentul ăsta, spre care voia să fugă imediat.
Harry intră în hangar şi se opri câteva secunde uimit când văzu că cei doi erau împreună, apoi începu din nou să meargă, apropiindu-se cu viteză.
- Ce cauţi aici? Îşi atacă direct fratele, dar apoi o privi pe Jenn, şi când văzu lacrimile din ochii ei, parcă i se tăiară picioarele. Fu imediat lângă ea şi îi luă faţa în palme, ridicându-i capul. Ea încercă să se ferească, dar nu îi fu greu să îşi dea seama cine îi făcuse asta.
Se întoarse cu o privire de venin spre fratele său.
- Ce i-ai făcut? Mârâi printre dinţi, iar Jenn îi putu simţi tremuratul furiei vibrând în trupul lui. Se chinui să îşi abţină lacrimile, până când nu se ajungea la ceva dezastruos.
Ryan râse, stupid de amuzat.
- De ce toată lumea mă întreabă asta? O privi pe Jenn, cu un zâmbet viclean ascuns în spatele unuia prietenos. Ridică din umăr.
- Doar o felicitam. Pentru o micuţă orfană din Cleveland... să te ducă pe tine la altar, nu e rău deloc. Rânji spre amândoi, aşteptând şi delectându-se cu furia ce mocnea şi apoi explodă în ochii fratelui său mai mic. Dar, de data asta, Ryan îşi făcuse calculele greşit. Nu realizase ce efect putea să aibă replica asta asupra lui Harry, şi apucă doar să audă un mârâit diavolesc înainte ca un pumn parcă oţelit să i se izbească în faţă şi să îl arunce la pământ.
Harry se năpusti asupra lui în următoarea secundă, lăsând-o pe Jenn şocată pentru că nici nu fusese capabilă să îşi dea seama cum se mişcase Harry atât de repede. Cu un mârâit animalic pe care nu îl mai auzise niciodată ieşind de la el, prinse gulerul cămăşii lui Ryan şi îl ridică atât cât să îl lovească din nou cu pumnul în faţă.
- Vierme nenorocit! Îşi înjură Harry fratele, simţind cum toată presiunea ce se adunase în el atâţia ani, se revărsa în sfârşit. De atâtea ori se abţinuse, îl lăsase în pace şi nu începuse cu el o confruntare care s-ar fi terminat într-o bătaie sângeroasă, dar acum nimic nu îl mai putea opri să îl desfigureze pe nenorocit. Acum nu mai era vorba de el, de ceea ce îi făcea Ryan lui şi era în stare să îi reziste. Acum era vorba de Jenn. Şi din cauza a ce îi spusese nenorocitul, simţi sălbatica dorinţa să îl omoare chiar acum.
Atunci când pumnul se izbi din nou de faţa lui Ryan şi Jenn auzi sunetul dezgustător de os rupt, fu în sfârşit în stare să reacţioneze.
- Harry! Îi strigă numele, îngrozită, iar asta îi atrase atenţia lui Harry pentru o secundă, suficient ca Ryan să apuce să riposteze. Pus la pământ, prinse gulerul lui Harry şi încercă să îl lovească cu pumnul în faţă. Harry reuşi să se ferească şi lovitura doar îl şterse, dar îi atinse bărbia şi îşi simţi dinţii clănţănind în gură. Din instinct, se ridică şi se dădu înapoi, iar Ryan fu şi el imediat în picioare, cu sângele deja şiroindu-i pe bărbie, ieşindu-i din nas. Când se repezi asupra lui Harry, Jenn ţipă de frică şi îşi puse mâinile la gură.
Fără prea mare efort, Harry îi bară atacul, folosindu-şi antebraţul drept scut, apoi îl împinse în spate şi plasă altă lovitură puternică direct în mandibula lui Ryan, făcându-l pe acesta să urle de durere şi să se clatine pe picioare.
- Vă rog, opriţi-vă! Le ţipă Jenn îngrozită, neîndrăznind să intervină între ei şi nereuşind să facă altceva. Ar fi trebuit să plece şi să cheme pe cineva care să îi despartă, dar nu se putea mişca de pe loc. Îi privi îngrozită, cu picioarele înmuiate.
Speriaţi de luptă celor doi, caii deveniră agitaţi şi începură să necheze din boxele lor, iar Shadow, simţindu-şi stăpânul în pericol, începu să izbească cu picioarele în uşa boxei lui.
Bătaia dintre cei doi deveni o încăierare în toată regulă, cu care Jenn nu mai putea să ţină pasul. Era o învălmăşeală de pumni şi picioare, cădeau la pământ, se tăvăleau, urlau şi îşi mârâiau înjurături unul altuia, dar cel puţin era uşurată din cauza faptului că Harry reuşea să se apere mai bine. Ţipă îngrozită şi fu aproape să se arunce între ei când Ryan reuşi să îl lovească cu pumnul în stomac, iar Harry icni şi faţa i se schimonosi de durere. Îi strigă lui Jenn să rămână unde e, mai ales văzând expresia diavolească de pe faţa plină de sânge a lui Ryan. Îi era teamă să nu o lovească şi pe ea.
Hărmălaia fu în sfârşit auzită de ceilalţi, şi mai mulţi îngrijitori dădură buzna în hambar, venind apoi în fuga spre ei. Jenn mulţumi sfinţilor şi îi rugă disperată să îi despartă. Doi dintre bărbaţi, mai masivi şi înalţi se năpustiră asupra lor, prinzându-le braţele de la spate şi imobilizându-i, apoi trăgându-i unul de lângă celălalt. Drogaţi de frenezia luptei, se zbătură şi mârâiră furioşi, dar doar unul reuşi să scape.
Harry îşi dădu capul pe spate şi îl lovi cu capul în gura pe "hingherul" lui, apoi se dădu într-o parte şi îşi îndoi cotul în stomacul bărbatului, care expiră în gol din cauza durerii, îi dădu drumul şi căzu în genunchi. Orbit de furie, vru să se repeadă din nou la fratele său, dar Jenn reuşi să reacţioneze la timp de data asta şi se puse în faţa lui.
- Harry, nu, te rog! Ajunge! Îşi puse palmele pe pieptul lui şi îl imploră din privire să se oprească. Îşi simţea ochii înecaţi de lacrimi, care îi căzuseră şi pe obraji. Pieptul lui Harry se ridics ca un uragan sub palmele ei şi sălbăticia din ochii lui o sperie, dar nu era îndreptată spre ea. Se aştepta să o împingă pur şi simplu într-o parte, părea uriaş acum în faţa ei, dar se stăpâni şi rămase pe loc, privind-o, până când tremuratul i se mai domoli. Un firicel de sânge i se scurgea din gură şi Jenn simţi nevoia acută să îl cureţe şi să verifice cât de gravă era rana, dar se abţinu.
Restul familiei dădu buzna în hambar, toţi îngroziţi şi cerând explicaţii. Russell şi James urlară la cei doi fraţi, pe Adele o apucă plânsul imediat şi îi privi terifiată, mai ales pe Ryan, care după ce se mai potolise din furie, abia reuşea să se mai ţină pe picioare. Se sprijini de bărbatul care îl ţinuse prizonier până acum.
Harry nu părea prea afectat, deşi Jenn văzuse loviturile pe care le încasase şi el. Nu privi spre nimeni şi nu răspunse la nicio întrebare, nici măcar când Russell urlă la el. Scuipă o gură de sânge, aruncând o ultimă privire plină de ură spre fratele său, apoi îi prinse mijlocul şui Jenn cu braţul lui şi o trase spre ieşirea din hangar, urlând să fie lăsat în pace când ceilalţi se luară după el.
Jenn îl urmă tăcută, intrară în casă şi trecură printre servitoarele ce urmăriseră socate spectacolul din interior. Nu îi eliberă mijlocul nicio secundă, intrară în camera lor şi Harry încuie uşa în urma lor. Abia acum îi dădu drumul şi făcu câţiva paşi în faţă, trecându-şi mâinile prin păr.
Jenn se pregăti pentru furia lui, avea probabil să urle şi să spargă iar totul în calea lui, dar o surprinse când se întoarse spre ea şi pe chipul lui se citea doar calmitate şi regret. Îi cuprinse din nou obrajii în palme.
- Îmi pare rău, Jenn! Îmi pare atât de rău, iubito. Nu ştiam că e aici, i-am văzut maşina când am ieşit din casă, dar nu îmi trecuse prin cap că venise la tine. Eu te căutam să îţi cer părerea în privinţa costumul pentru nuntă. Îşi aplecă capul şi îşi propti fruntea de a ei. Slavă Domnului că am ieşit, altfel cine ştie ce îţi mai spunea nenorocitul.
- Nu mai contează! Şopti ea, amintindu-şi că Harry avea abia azi ultima probă pentru costumul de ginere, nu se sinchisise prea tare pentru asta. Acum observă şi că el era îmbrăcat în pantaloni de bumbac negri, şi o cămaşă albă – cel puţin fusese odată albă, pentru că acum era prăfuită şi plină de ţărâna în care se tăvălise cu Ryan.
- Ba contează! O contrazise Harry, strângând din dinţi, apoi îşi coborî mâinile ca să o cuprindă în braţe.
Ea îl privi în ochi, încercând să îşi dea seama ce simţea el acum. Ce gândea, când se uită la ea cu o asemene profunzime, dar nu reuşi să ghicească şi nici să se concentreze din cauza sângelui ce i se scursese din colţul gurii, pe bărbie. Acum nu mai ezită şi îşi ridică mâna să îl atingă.
- Eşti bine? Îl întrebă speriată, Harry aprobă repede din cap, nederanjându-se să îşi verifice rana.
- Dacă o să mi se învineţească vreo parte a feţei mâine, îmi pare rău că va trebui să te măriţi cu mine aşa. Încercă el să glumească, dar Jenn nu reuşi să se amuze. Clătină din cap şi se eliberă din braţele lui.
- Stai aici! Îi ordonă şi intră în baie, unde înmuie în chiuvetă colţul unui prosop şi se întoarse în dormitor. Harry o aştepta în acelaşi loc.
Îi şterse sângele de la gură, el nici nu icni, doar o privea pe ea, tăcut. Îi forţă buza să se deschidă şi observă că rana venea din interior, de undeva din gingie, dar nu părea foarte grav pentru că sângerarea se oprise deja. Jenn îi şterse şi faţa de praf şi aproape că îi dădură din nou lacrimile de regret.
- A fost doar vina mea. Trebuia să plec de lângă el în prima secundă. Te-ai abţinut atâţia ani şi acum ai clacat din cauza mea. Harry dezaprobă imediat din cap, îi luă prosopul din mână, îl aruncă şi o forţa să îl privească.
- Am amânat de prea mult timp, dar pentru că nu am avut niciodată un motiv cu adevărat serios. Acum a fost serios, Jenn, şi nu regret nimic. O s-o fac din nou dacă nenorocitul îndrăzneşte să se mai apropie de tine.
Ea se cutremură, apoi îl imploră din privire să nu o mai facă. Vru să spună mai multe, să îi ceară să nu ducă ura dintre el şi fratele lui mai departe din cauza ei, dar îşi coborî privirea pe abdomenul lui şi îşi aminti de lovitura pe care o suferise aici.
- Te-a lovit în stomac! Te doare? Îşi puse imediat mâinile pe abdomenul lui şi începu să pipăie, era o mică durere care îl făcu pe Harry să se crispeze, dar doar pentru o secundă.
- Sunt bine!
- Lasă-mă să mă uit! Îi ceru ea, dorind să se convingă singură, şi nu aşteptă confirmarea atunci când începu să îi descheie cămaşa. Harry împietri imediat, şi pentru că era prea captată de loviturile lui, crezu că din cauza asta o făcuse. Deşi motivul era cu totul altul. Desfăcu toţi nasturii şi descoperi pieptul şi abdomenul lui Harry, care îi luă şi ei suflarea pentru câteva secunde, dar se strădui să se abţină şi să se concentreze. Cu vârful degetelor îi pipăi coastele ce păreau întregi, şi nu era nimic vânat încă.
- Te doare? Îl întrebă ea din nou.
- Jenn... expiră Harry, dar ea nu îl privi, continuă să îi analizeze trunchiul.
- Vrei să îţi aduc nişte gheaţă? Poate acum nu te doare, dar sigur mai târziu o să te doară. Şi rana de la gură-
- Jenn! Îi opri vorbăria cu o exclamaţie dintr-o răsuflare, iar ea îşi ridică în sfârşit privirea spre el. Aproape că se sperie când văzu expresia de pe faţa lui, focul din ochii lui care ştia exact ce înseamnă.
- Harry... fu tot ce reuşi să spună înainte ca el să se năpustească asupra ei. Buzele lor se striviră într-un sărut aşa cum nu mai avuseseră de prea mult timp.
Harry nu mai spuse nimic, nu mai ceru nimic. Luă pur şi simplu ceea ce îşi dorea cu sălbăticie. Gemu şi o împinse în spate, până când partea din spate a coapselor ei se izbi de birou. Atunci Harry se aplecă şi o ridică, înconjurându-şi talia cu picioarele ei. Îşi smulse cămaşa de pe el dintr-o mişcare, şi o cuprinse în braţe pe Jenn, strângând-o până când ea icni şi gemu de plăcere în gura lui, simţind că nu mai are nicio putere să îi reziste. Sărutul avea gust sărat din cauza sângelui ce îi umpluse gura.
Purta costumul de călărie, care era format tot dintr-o cămaşă cu nasturi pe care Harry se chinui înnebunit să îi desfacă, smulgând jumătate dintre ei.
În subconştientul ei răsunau clopote de alarmă acum, dar Jenn nu mai avu puterea să le audă sau să le dea importanţa. Felul în care Harry o săruta şi o strângea în braţe în momentul ăsta, făcea ca nimic altceva să nu mai conteze. O ridică de pe birou şi o purtă în braţe spre pat, încă încolăcită în jurul lui şi cu buzele devorându-le pe ale ei.
O aşeză pe cearşafurile reci şi catifelate şi se întinse deasupra ei, desfăcându-i bretelele sutienului şi trăgându-l de pe ea. Îi sărută lacom sânii şi îi tachină sfârcurile cu vârful limbii lui până când se întăriră de extaz, dar nu avu răbdare să facă mai mult. Se ridică în genunchi între picioarele ei şi îi desfăcu fermoarul pantalonilor. Înjură în barbă chinuindu-se să îi tragă cizmele de călărit din picioare, apoi îi frecă fundul de pat aproape făcând-o să râdă în strădania de a-i da şi pantalonii jos. Îi trase şi lenjeria şi nu mai avu timp să se dezbrace şi el, clocotea deja şi îi ţiuiau urechile de nevoia de a o avea pe Jenn, aşa că se mulţumi doar să se desfacă la curea şi fermoar şi se aplecă deasupra ei.
- Prezervativ! Reuşi Jenn să îngăime, obţinând puţină luciditate în toată ceaţa pasiunii, dar nu şi Harry.
- Dă-l dracu'! Nu mai am răbdare şi vreau să te simt în întregime.
Şi după ce expiră asta pe buzele ei, Jenn îl simţi pătrunzând adânc şi brutal în ea, făcând-o să ţipe în gura lui şi apoi să se arcuiască sub el. Era dur şi sălbatic, toate tensiunea pe care o acumulase în zilele astea se revărsa acum într-un act ce aproape că o spintecă pe Jenn la început. Chiar dacă nu mai era virgină, era încă foarte strâmtă şi masivitatea lui Harry îi provocă o durere zdrobitoare la început, dar trecu mult mai repede şi după câteva minute nu o mai simţi deloc, simţi doar plăcerea nebunească de a fi a lui. Mâinile lui erau peste tot pe ea, atingând, strângând şi masând. Gura lui coborî pe gâtul ei în timp ce îşi amplifică mişcările, făcând-o pe Jenn să geamă incontrolabil, nepăsându-i că ar putea fi auziţi de cineva.
- Mi-a fost atât de dor de tine! Rosti pe gâtul ei, muşcând pielea moale şi fierbinte, apoi sărutând-o. Jenn îşi înfipse unghiile în spatele lui, trăgându-le apoi în jos până când pătrunseră pe sub pantalonii ce îi atârnau pe şolduri şi îi strânse fesele tari în palme, înfigându-şi apoi unghiile şi în ele. Şi ei îi fusese dor de el. Îngrozitor de dor.
Harry gemu gutural şi se ridică spre buzele ei, era proptit într-un cot, iar cu cealaltă mână îi cuprinse sânul şi îl strânse posesiv. Ea îl strânse între picioarele ei, primindu-i asaltul şi îşi ridică tălpile pe gambele lui, astfel încât să îl baricadeze în ea.
- Nu vreau să mai fim cum am fost săptămâna asta, Jenn. Nu pot să suport distanţarea asta dintre noi. Eşti lângă mine, dar te simt mai departe ca oricând. Gâfâi şi luă o pauză ca să o sărute, apoi continuă printre săruturi adânci şi pasionale...
- Prefer să ţipi la mine, să mă loveşti, să te confrunţi cu mine. Chiar şi să mă urăşti, atâta timp cât devii cea de la început. Te vreau înapoi, pasională şi aprigă cum erai, nu rece şi distantă ca acum.
Vru să îi spună că nu mai putea să fie cea de la început, că lucrurile se complicaseră prea mult şi sentimentele ei nu îi mai permiteau să trateze totul cu aşa uşurinţă, dar nu mai putu pentru că Harry îşi lipi buzele de ale ei şi nu îi mai dădu voie să spună nimic, trăgând-o cu el spre abisul întunecat al plăcerii în care înotau amândoi.
După ce totul se terminase şi amândoi îşi recăpătaseră răsuflarea, rămaseră întinşi pe pat, ţinându-se tăcuţi în braţe. Harry se ridică ca să îşi scoată într-un sfârşit şi pantofii alături de pantaloni şi lenjerie. Se întinse lângă Jenn şi o trase în braţele lui, ea îşi urcă capul pe pieptul lui şi se cuibări lângă el. Mâna lui Harry i se plimba calmant pe spate.
O făcuse din nou. Nici măcar nu era sigură dacă scăpaseră prima dată, iar acum se culcase din nou cu el fără protecţie. Părea parcă blestemată să fie în continuare nechibzuită, dar nu asta era acum principalul gând din mintea ei. Erau altele chiar mai dureroase.
Harry tresări imediat când o simţi plângând şi o forţă să îşi ridice capul ca să îl privească.
- Jenn, de ce plângi? O întrebă speriat.
Ea îşi trase nasul şi se forţă să îşi abţină lacrimile, dar nu reuşi. Se depărtă de el şi se ridică în şezut.
- Pentru că devine tot mai dureros.
Harry se ridică şi el imediat lângă ea, acum speriat de-a binelea.
- Te-am rănit? Îmi pare rău, iubito, nu am vrut să fiu aşa brutal, am-
Jenn îl opri, clătinând din cap, şi se feri de mâna lui când vru să o atingă acolo ca să o aline.
- Nu la asta m-am referit. Sunt bine. Se trase de lângă el, tot mai mult pe marginea patului, dar Harry veni după ea.
- Atunci ce devine tot mai dureros? O întrebă el înnebunit.
Jenn îl privi fără vreo expresie, apoi îi spuse calm:
- Să mă ofer unui bărbat care doar mă foloseşte.
Harry amuţi, iar Jenn continuă, cu lacrimi în ochi de data asta înainte să se ridice din pat.
- Să fac dragoste cu tine, ştiind că nu o să mă iubeşti niciodată.
Chiar dacă Harry ar fi ştiut ce să spună, nu ar mai fi apucat pentru că ea intră în baie şi se închise înăuntru.
Harry rămase în acelaşi loc, privind acum uşa pe care dispăruse ea şi simţind cum ceva în interiorul lui se dărâmă în momentul ăsta, un zid care parcă îl ţinuse prizonier până acum şi îl împiedicase să vadă... acum reuşea în sfârşit să îşi dea seama ce se întâmplă în viaţă şi în inima lui.
Şocul îl zgudui mai tare decât orice lovitură a lui Ryan.