Deși îi lăsasem spațiul necesar să mă depășească și încetinisem considerabil, nu o făcuse. Mergea în dreptul meu, aruncându-mi priviri ce îmi făceau genunchii să se înmoaie.
Așa cum mă așteptam, ieșisem de pe sosea, intrând pe un drum mai ascuns, dar nu era prea rău. Îmi făcusem griji ca vor exista gropi prea adânci pentru mașina mult prea joasa pe care o conduceam.
Din păcate drumul ducea spre o pădure, și nu era loc decât pentru o mașină, iar Damon era acum cu 2 mașini mai în spate. Abia ca îl mai zăream. Mergeam liniștita după ceilalți, analizând abia acum tot ce se întâmplase. Era primul jaf serios la care participasem de-a binelea, ba chiar mai mult, avusesem unul dintre cele mai grele roluri. Mă aplaudam mintal pentru cum mă sincronizasem perfect. Eram surprinsă de propria mea persoană. Deși am tremurat probabil din toate încheieturile, acționasem ca la carte. Încă nu îmi venea sa cred ca folosisem o armă de bună voie, fără să o scap din mână. Abia mai văzusem așa ceva pana acum!
Și totuși... Simțeam ca o parte din merit îi revenise lui Damon. Nu aș fi putut fără el. Nici măcar nu as fi avut curajul sa sar din mașină, dar mai să fac restul lucrurilor nebunești pe care le făcusem. După aproape o oră de condus ajunsesem la destinație. Un fel de depozit prea bine camuflat, ca toate ascunzătorile lor, de altfel.
Din cauza multitudinii de copaci și verdeață locul acesta ar fi de neobservat nu doar dintr-un elicopter, ci și dacă ai sta lângă el. O poarta imensă se deschisese în fața noastră, și abia acum observasem copacii uriași plantați chiar pe ușă. Avea un fel de suport în lateral, cu pământ și copaci, iar când poarta se deschidea, îi lua și pe ei cu ea, iar când se închidea la loc, părea ca nimic nu fusese mutat. Trebuia sa recunosc, treaba asta era bine gândită, chiar ingenioasă.
Spațiul era imens. Lăsasem mașina într-un loc la întâmplare. Acolo ne mai așteptau câțiva angajati, pentru a verifica încă odată dacă mașinile nu au un dispozitiv de urmărire de care Damon nu se ocupase. Gândindu-mă acum, asta îmi părea imposibil. Damon părea genul de om căruia nu îi scapă nimic.
- Cât o sa stăm pe aici? O întreb pe Blair care își admira bijuteria tocmai furată.
- Ca de obicei, până mâine. Dar trebuie sa avem grija cum plecam de aici. Probabil proprietarii mașinilor întorc toată zona cu susul în jos să găsească vinovatii, spune răzând, deloc îngrijorată ca am putea fi găsiți. Așa ca i-am luat exemplul. Ei fac asta de mult, deci trebuie să știe cum merg treburile.
- Apropo, te-ai descurcat al naibii de bine! Sa fiu sinceră, aveam dubii. Am fost înspăimântata când am auzit ca tu ai a treia mașină. Eu aproape am murit prima oară când am făcut asta și i-am încurcat pe toți! Îmi povestește chicotind, iar Dara o aprobase din spate.
- Chiar așa! Am crezut ca e un caz pierdut. Muuult prea împiedicată! Rade, iar Blair îi da un cot, deloc subtil.
Fetele îmi mai povestisera de gafele lui Blair și cum toți credeau ca nu are vreo șansă, iar acum părea ca fusese făcută pentru asta și despre Dara, care fusese și ea pericol public, însă pentru inamici, căci nu ezita sa îi cotorogeasca și nu arata milă. Amândouă erau cu adevărat puternice!
Probabil ca dacă le-as fi cunoscut la școală, as fi crezut ca sunt doar niște adolescente cărora banii și popularitatea li se urcaseră la cap, însă acum realizasem ca toată reputația lor era în mare parte o mască, pentru ca lumea sa nu se apropie prea mult. Dacă s-ar apropia, ar afla mai mult decât e nevoie și ar ajunge sa fie cel mai probabil uciși, sau să le respingă. Să le judece.
Îmi dădusem seama de ce ei erau mai mult decât o familie. Se aveau doar unii pe alții și cât de rău trebuia sa fie asta. Nu se puteau apropia de persoane din afara cercului lor, nu își puteau face prieteni, nu puteau avea relații serioase cu cineva din afară, pentru că i-ar pune în pericol. Iar o persoana în plus de care să îți pese, însemna o slăbiciune în plus. Era un risc prea mare, pe care nimeni nu îl vroia. Asa ca se agatau unul de celălalt. Deci cel mai mult îi ucidea singurătatea, dedusesem.
- La ce te gândeşti? Îl aud pe Damon șoptindu-mi la ureche în timp ce îmi înconjura talia cu brațele.
M-am uitat în jur speriată ca vom fi văzuți, însă ceilalți nu mai erau aici, decât cei care se ocupau de mașini și nu păreau sa ne observe.
- Nu știu, la ce s-a întâmplat mai devreme. La ce naiba tocmai am putut sa fac eu! Și la cum se va schimba totul pentru mine.
- Ce vrei sa spui? Întreabă nedumerit.
- Știi ce vreau sa spun, Damon. Viața asta. Nu tine totul doar de adrenalină, curse, afaceri murdare, bani. E mult mai mult, nu-i aşa? Sunt riscuri. Sunt lucruri pe care nu le voi mai putea face niciodată... Sunt...
- Shh! Îmi spune trăgându-mă în braţele lui și sărutându-mi fruntea.
- Nu e nimic roz în treaba asta!
- Nu trebuie să fie! Cu cât te gândeşti mai mult cu atât te torturezi mai mult. Nu supraviețuiești dacă nu inveti sa iti placa modul ăsta de viața. Ăsta e L.A, baby!
Mi-am scufundat fața în scobitura gâtului său, inhalandu-i parfumul.
- Și sa știi... viața în Los Angeles te prinde mai mult decât crezi! Îmi spune rânjind de data aceasta. As fi vrut să îi dau dreptate, dar voi avea nevoie de timp sa accept gândul ca așa vor fi lucrurile de acum încolo.
- Vreau sa dorm. Toată treaba asta m-a epuizat. Unde ar trebui sa merg?
- Cu mine, spune zâmbindu-mi în același mod caracteristic lui. Absolut seducător. Știam ca zâmbetul ăla va fi într-o bună zi moartea mea.
- Ia-ti gândul, Damon!
Am urcat scările ce păreau sa duca spre un fel de camere. Și așa cum am presupus, asta erau. Strâmbasem din nas la prima camera în care intrasem și avea o simpla saltea în mijloc, cu un cearșaf mototolit. Cea de-a doua avea o canapea micuța și o pătura, și deși nu era cine știe ce, era mult mai buna decât prima. Aici era destul de frig, așa ca m-am ghemuit pe canapea trăgând pătura peste mine. Abia așteptam să fac un dus.
Atipisem puțin, când am simțit salteaua canapelei mișcându-se și un trup masiv lipindu-se de al meu. Am zâmbit. Intarziase. Deși nu aveam sa recunosc vreodată, îl așteptasem. Știam ca nu mă ca asculta și va venii sa doarmă cu mine. Am zâmbit în sinea mea, rămânând nemişcata.
DAMON:
Mă învârteam pe salteaua asta blestemată negasindu-mi o poziție cât de cât confortabilă. Se simțea mai tare și rece decât podeaua, însă era singura libera.
Nu puteam sa îmi iau gândul de la Jessica . Deși îi surprinsese pe restul, eu știam ca va reușii. La dracu! Era și mai bună decât crezusem. Dispăruse fiecare părticică din fetița speriată din prima zi.
De când o văzusem prima oară simțisem ca fata asta îmi va da bătăi de cap și nopți nedormite. Avea ceva ce mă atrăgea. Din nu știu ce motiv, simțeam o nevoie nebuna sa o țin numai lângă mine.
Mă uram ca îi iau femeia lui Kevin, însă era ceva ce mă depășea. Nu-mi dorisem în viața mea vreo femeie cum o dorisem pe ea. Nu știam exact ce vroiam. Sa o iubesc, sa ma culc cu ea, sa o posed și sa o domin, sa o protejez. Cert e ca vroiam atât de multe, încât mă speria.
Nu îi înțelegeam alegerea tâmpita de a-i da speranțe lui Kevin, când atracția dintre noi era atât de puternică. Începusem să mă îndoiesc de asta când o văzusem în bar sărutându-l cu atâta dorința și pofta. Mă făcusem praf în seara aia. De frustrare. Și nu puteam face nimic. În alte circumstanțe l-aş fi făcut praf pe boul pe care îl sărutase. Însă nu aveam nici un drept. Era a lui. Îl alesese. Am vrut atât de mult sa îi las cale liberă și sa mă retrag, însă îmi fusese imposibil. Îmi demonstrase exact contrariul când mă sărutase cu câteva ore în urma.
Atât de intens de parcă viața ei depindea de sărutul acela. Și dumnezeu știe cum naiba m-am abținut sa o fac a mea, când mă adusese în acel prag.
Nu! Nu mai puteam rezista singur pe salteaua asta rece. Putea sa țipe la mine cât vroia, dar va dormii cu mine.
Am pășit ușor în camera alăturată având grija sa nu o trezesc. Dormea învelită pana la urechi, cu siguranță îi era frig. Și mie îmi era, locul ăsta era precum un congelator.
M-am strecurat lângă ea cât de încet putusem, trăgând-o la pieptul meu, sperând ca ne vom încălzii reciproc. Parfumul ei fin încă se simțea pe gâtul ei, pe care nu mă putusem abține sa nu îl sărut.
Am continuat sa o sărut încet, abia atingându-i cu buzele pielea fină. Nu mișca absolut deloc. Eram conștient ca în felul acesta voi trezii uraganul, însă nu mă puteam oprii, nu puteam rezista tentației.
Îi prinsesem ușor lobul urechii între buze, apoi o sărutasem suav pe pielea sensibilă din spatele sau, când un geamăt mic îi scăpase.
Se prefacuse. Mincinoasa se bucura în secret de sărutările mele, fiind complet trează.
Îmi era greu sa accept, la început o luasem ca pe o joacă, însă era mult mai mult de atât. Diavolița asta mica îmi intrase în vene.
*********************
Ei bine, ce spuneți? V-a plăcut acest capitol? Ce credeți ca se va întâmpla intre cei doi?
Kisses
P.s: Vă place coperta? Mulțumiri @IoanaDuta! You are the best! menționează un utilizator