Iniţial am vrut să dedic capitolul persoanei care mi-a sugerat sa ii readuc pe Bella si Jason. Nu pot face acest lucru pentru ca sunt mai multe persoane care isi doresc capitolul de fata. Sorry! (Stii tu cine esti)
Cu doisprăzece ore mai târziu decât v-am obijnuit dar măcar în aceeaşi zi!
Lectură plăcută!
Un telefon răsună cu putere în camera cufundată în liniște și întuneric. Nu fu nevoie decât de o simplă notă a piesei din dotare a telefonului că un trup se și trezi. Jason sări ca și ars spre noptiera de lângă pat și prinse telefonul. Apăsă pe butonul din lateral al ecranului iar soneria gălăgioasă amuți. Știa că nu alarma ce îi dădea trezirea fu ceea care îi perturbase somnul ci un apelant insistent. Ridică obiectul ce lumina peretele și tavanul și îl privi încruntându-se. Lumina era orbidoare în ciuda contrastului negru al ecranului și fu obligat să clipească de mai multe ori. Văzu prima dată un număr pe care nu îl cunoștea dar numele scris mare cu alb îi apăruse mai târziu în raza vizuală. Telefonul încă vibra în mână parcă încercând să iasă de pe silențios și să îi țipe în față. Fără a mai sta pe gânduri răspunse vârcolacului responsabil cu escorta.
- Ar fi bine să ai un motiv bun pentru care mă trezești la ora asta, mârâi Jason iritat.
Nu putea spune că era obosit din cauză că se culcase târziu dar se trezise de mai multe ori în timpul nopții și adormise greu.
Lângă el Bella se roti și îl îmbrățișă. Pântecele ei proeminent se lipi de mijlocul lui. Ca și cum micuța ființă vie din interior știa lângă cine stă și pe cine atinge îi dădu de știre lovindu-l ușor. Nu știa dacă fusese lovit cu piciorul sau împuns cu căpușorul dar gestul ei îl făcuse să zâmbească. În timp ce aștepta la telefon ca să primească informații își îmbrățișă soția și își odihni mâna pe lăcașul unde se afla copilul lui. Fetița sa se roti în pântece și ajunse să își pună ceea mai mare parte din corpul ei micuț sub atingerea lui. Jason zâmbi și o mângâie ușor ca să o dezmierde.
- Ce spuneai? întrebă el vârcolacul de la telefon.
Vocea lui era mult mai dulce și mai liniștită iar acest lucru se datora copilului care asculta prudent. Nu își dorea să îl sperie încă de dinainte de a se fi născut.
- Avem o problemă.
Jason expiră zgomotos, se așteptase să fie sunat pentru așa ceva.
- Și nu puteți să o rezolviați singuri?
Nu fusese foarte aspru. În timp ce aștepta la telefon se gândi cât de mare noroc poate să aibă cel cu care vorbea. Dacă micuța lui nu i-ar fi atras atenția s-ar fi ridicat din pat și ar fi mers în birou unde ar fi țipat la telefon și ar fi mârâit.
- Ce problemă aveți? întrebă el.
Mângâia absent pântecele Bellei în timp ce privea prin semi întuneric cum copilul este treaz asemeni lui. Se vedea cum se mișcă și presupuse că era fericită. Din când în când îl lovea în palmă iar el zâmbea fericit. Îi plăcea foarte mult interacțiunea ce o primea.
- I-am pierdut.
Jason nu fusese pe deplin atent la ceea ce auzise fiind ocupat să se joace cu micuța și să o mângâie prin pântece.
- Ce ați pierdut?
Auzi cum vârcolacul de la celălalt capăt al telefonului oftă. Îl forța să îi spună tot concret.
- Ne-au întins o cursă și am pierdut mașinile.
Jason fu lovit mai puternic de către fiica sa. Zâmbi iar furia reuși să îi dispară. Era calm și perfect relaxat.
- V-au furat mașinile?
- I-am pierdut pe ei în cele două mașini.
Jason pufni amuzat.
- V-au întins o cursă și i-ați pierdut din vedere?
- Cam așa ceva și nu știm exact când au făcut schimbul.
Jason se încruntă. Avea ghinionul de a vorbi la telefon cu unul dintre acei vârcolaci care aveau doar mușchi, nu și creier.
- Explică-mi ce s-a întâmplat.
- Aisha s-a urcat într-o mașină iar Ben în alta. Au pornit pe drumuri separate și ne-am despărțit în două grupe ca să îi urmărim pe amândoi. Când au oprit ca să alimenteze la volanul celor două mașini nu erau ei, erau alți vârcolaci.
- Ce?!
În zadar încercase micuța sa să îl liniștească. Țipase iar o senzație de iritare îl cuprinse. Nu mai mângâia pântecele Bellei și se retrase din pat.
- Incompetenților! vorbise el cu voce groasă.
Nu putea părăsi camera, ușa scârțâia iar Bella s-ar fi putut trezi. Fu nevoit să se ducă la geam și să vorbească de pe cel mai ton jos posibil cu o voce ce prevestea nervozitatea pe care o simțea.
- V-am spus să nu îi lipsiți din ochii, continuă el.
- Asta am și făcut, alpha...
- Dacă a-ți fi făcut asta atunci nu i-ați fi pierdut!
Scăpase un mârâit gutural. Nu fusese tare și puternic dar fusese unul înspăimântător și prevestitor de necazuri.
- Au avut un plan pregătit, alpha iar noi...
- Voi a-ți mușcat-o rău de tot. Găsiții de îndată și făceți-va treaba! Pot fi în pericol.
Mârâise iar când se pregăti să închidă auzi vocea vârcolacului de la telefon oprindu-l. Își duse telefonul la ureche și așteptă.
- Ce mai vrei?
- Mai este o problemă, vorbi cu teamă vârcolacul. Nu știm unde sunt sau încotro se îndreaptă.
Jason mârâi și închise telefonul. Geamul era deschis iar un aer răcoros în mângâia pieptul încercând să îl liniștească. Oftă plin de nervozitate și așteptă.
Ben nu îi spuse încotro se îndreaptă, nici nu îi dăduse un indiciu despre locul în care se întâlnea cu vrăjitoarea. Tot ceea ce știa de la el era că aveau să se întâlnească. Mârâi înfundat și privi ecranul telefonului. Apăsă pe câteva butoane și duse telefonul la ureche.
- Nu are rost, se auzi o voce din spatele lui.
Tresări și se întoarse pe călcâie. Nu se așteptase ca soția lui să fie trează dar presupuse că el fusese cel care îi dăduse trezirea. O văzu stând în pat sprijinită într-un cot. Îl privea somnoroasă în timp ce pântecele i se agita.
- Las-o să doarmă în continuare, continuase ea.
Fără a avea un motiv prea întemeiat Jason închise apelul. Se sprijini de tocul geamului și o privi cu jind. Presupuse că micuța lui se agitase foarte tare în pântece după ce el nu o mai mângâiase și o trezise pe Bella. Nu putea știi sigur dar își dorea să afle ca să știe dacă el fusese de vină.
- Te-am trezit eu?
Bell oftă și își duse mâna la pântece. Lăcașul în care se afla scumpa lor fiică era destul de proeminent trădând lunile avansate de sarcină. În somnolența nopții nu mai știa sigur cât timp va fi până la naștere dar știa un singur lucru, trecuse de luna a șaptea de sarcină.
- S-a agitat foarte tare când ai plecat de lângă mine.
Jason făcu o față de cățeluș. Vedea cum puiul lui se agită tot mai mult sub atingerea ei. Zâmbi și se duse grăbit spre cele două. După mișcarea dezordonată a pântecelui presupuse că îl căuta.
Se întinse de îndată pe pat dar nu se ridicase la nivelul ei. Rămase mai jos, mult mai jos, și privi pântecele în care se afla copilul lui. Rămase la nivelul puiului său și își puse mâna peste lăcașul ei într-un mod leneș. Nu făcea altceva decât să aștepte ținându-și mâna într-un singur loc. Așteptă și tot așteptă cu nerăbdare. De odată se produse un mic declic. Fetița lui îl lovi de îndată în mână și începuse să se agite în jurul palmei sale. Zâmbi și îi făcuse pe plac răsfățându-o. Începuse să o mângâie și să o tot mângâie iar ea se mai liniști. Rămase locului parcă așteptând să fie dezmerdată asemenea unui pui de lup, sau în cazul de față asemenea unui pui de vârcolac.
După un timp Jason nu o mai mângâie și se opri. Își retrase mâna și așteptă să vadă ce se întâmplă. Pântecele Bellei se agită ca un uragan iar ea scoase un suspin. Jason o privi vigilent încercând să își dea seama ce se întâmplă.
- Nu îi comvine că nu o bagi în seamă, vorbi ea printre suspinse.
Jason, văzând ce ravagii face încă de pe acum micuța, își puse încă o dată palma peste pântece. Micuța din interior se liniștii iar el zâmbi larg. Bella nu mai suspină și se liniști și ea.
- E șmecheră, râse el.
Își puse capul lângă pântece și așteptă în timp ce ea se mișca puțin din când în când. Îi plăcea să își aibă tatăl alături, își dăduse seama el. Zâmbi și o dezmierdă mai departe pe micuța lui. În timp ce aștepta și își odihnea capul fu lovit pe neașteptate. Se speriase și privi uimit pântecele în timp ce acesta se sălta ușor. Auzi un râset și privi de îndată în direcția din care venea. Bella râdea cu poftă în timp ce îl privea.
- Ce s-a întâmplat? întrebă el.
- Te-a pocnit că vrei să dormi.
Jason zâmbi și se așeză la loc lângă pântece. Continuase să o mângâie și de data aceasta nu își mai puse capul unde să poată fi lovit. În schimb presăra din când în când câte un sărut răzleț iar puiul său părea că așteaptă tot mai mult acest tratament. Începuse să aștepte să fie sărutată și mângâiată tot mai mult iar mișcările sale se împuținară. După un timp Jason presupuse că puiul său adormise și încheie tratamentul cu un sărut.
- Te iubește, îi spuse Bella mângând și ea pântecele.
Jason o mai sărută o dată pe micuța lui și se urcă mai sus în pat. Se duse în dreptul Bellei și o sărută apăsat.
- Ne iubește, o corectă el.
Bella zâmbi și așteptă ca el să se întindă lângă ea.
- Cine te-a trezit? întrebă ea în șoaptă.
Știa că micuța lor îi putea auzi, faptul că era un vârcolac chiar dacă unul nenăscut, încă, îi afecta auzul. Asemeni tuturor auzea mai bine decât un om obijnuit.
- Unul dintre cei cu escorta.
- S-a întâmplat ceva rău?
Jason oftă.
- I-au pierdut. Ben le-a tras clapa și s-a dus la întâlnire fără ei.
- Este chiar așa de rău?
- Da, dacă îi întinde o capcană.
Bella se gândi la Benjamin cel dur capturat și pus într-o cușcă de metal. Imaginea nu se potrivea deloc nici cu imaginația și nici un realitatea. Era imposibil ca Ben să fie capturat, era puternic și înfiorător iar reputația sa nu fusese cumpărată de la magazin.
- Nu cred că este o capcană. Ben nu pare a fi genul ușor de capturat.
- Și nici nu este ușor de capturat, dar Camy sau Aisha sunt foarte ușor de capturat.
Bella oftă.
- Este de ajuns să o prindă pe una dintre ele ca să îl facă să îi cadă la picioare.
- De ce ești atât de convins că este o capcană?
- Pentru că este vorba despre Ben, vârcolacul care a făcut planul de bătaie contra lui Tamir, cel care a supraviețuit unei răni fatale.
Jason se opri iar Bella așteptă continuarea.
- Este suficient să îl ai pe el de partea ta ca celelalte haite să ți se supună.
Bella căscă ochii de uimire. Știuse că Ben era respectat și puternic dar nu se așteptase să fie atât de puternic iar prezența lui să conteze atât de mult. Știa că avea o reputație frumușică pentru că îl ajutase pe Caden și se luptase cu Tamir, ba chiar supraviețuise, dar nu știuse niciodată că socrul ei era atât de bine văzut de comunitatea vârcolacilor.
- Doar nu crezi că vor fi războaie între haite, spuse Bella.
Jason oftă.
- Ba cred că da. Nu multă lume știe că Ben s-a întors acasă și mă aștept în orice moment la un atac.
- Asupra noastră? se miră Bella.
- Haita noastră deține un teritoriu foarte vast și important. Înainte de toată chestia cu originarii eram doar una dintre haitele numeroase din regiunea vestică, acum suntem haita din regiunea vestică. După ce ne-am întors din luptă iar lumea a văzut cât de multă lume a venit teafără am primit pământuri ca și cadou de mulțumire.
Păruse că nu mai are chef de conversație. Bella îl lăsase să se adune. Deși era un vârcolac de aproximativ optisprăzece ani erau lucruri pe care încă nu le cunoștea pe deplin. Îi lăsase ceea mai mare parte dintre acele lucruri lui Jason în calitate de alpha și de soțul ei.
- Crezi că vom rezista unui atac?
- Nu degeaba am antrenat de atâta timp vârcolacii și i-am răsplătit pe cei mai buni. Acum când Ben s-a ocupat de ei nu mai am nici un dubiu că vom fi nevătămați.
Un gând ciudat își făcu loc în mintea ei.
- Dacă ne-ar ataca toate haitele din regiunile celelalte am supraviețui?
- Nu cred. Avem o armată de vârcolaci nu o armată de Benjamini.
Bella râse dar Jason nu o urmase. El rămase tăcut și doar o privi.
- Suntem în pericol? întrebă ea mai apoi.
Jason își roti mâna prin aer și o îmbrățișă. O trase mai lângă el iar micuța din interiorul pântecelui îi recunoscu prezența și se dădu mai spre el. Zâmbi simțind-o atât de aproape și cu greu se abținu să nu o mângâie.
- Nu ai de ce să te temi, am să te protejez cu prețul vieții.
Bella îi sărută prieptul și se întristă puțin privind o imagine foarte deranjantă: ea cu cei trei copii ai săi stând pe străzi după ce Jason murise în luptă și fusese dată afară din haită.
Ca și cum ar știi ceea ce își imagina ea Jason se aplecă spre ea și o sărută lung alungându-i toate temerile.
- O să fie bine.
Bella își mai reveni dar ca să fie sigură că este pe deplin mai bine îl prinse de ceafă și îl trase spre ea pentru un sărut.
- Când te-ai luptat cu Bread ți-ai imaginat că o să formăm o familie câțiva ani mai târziu?
- Nici odată nu mi-am imaginat că frumoasa șatenă pe care am salvat-o se va căsătorii cu mine... mai ales după ce va afla ceea ce vreau să îi fac.
Bella râse iar Jason se prefăcu rușinat. Își aminteau perfect planul lui de a se strecura în patul ei.
- Eu aș spune că ai avut succesc cu planul ăla, vorbi Bella, ești în patul meu.
- Patul nostru, o corectă el.
Se aplecă spre ea și o făcu să se pregătească de un sărut. Când buzele lor aproape se atinseseră el se își schimbă ținta buzelor și depuse un sărut fugat pe pântecele în care se afla puiul lui. Bella râse cu poftă și își afundă mâna în părul lui mângâindu-l ușor.
Jason îi zâmbi și o mai sărută pe iubita lui fetiță în timp ce mintea lui era în altă parte. Era dimineață iar soarele mai avea puțin până răsărea. Se întreba ce se întâmplă cu Ben și întâlnirea lui cu vrăjitoarea. Se întreba dacă una dintre cele două fete fusese capturată iar el era acum forțat să facă diferite chestii pentru a le recupera. Se întreba dacă cel care îl capturase îl va folosi ca să atace haita pe care o stăpânise cândva.