După mai multe minute trecute Alice se liberă de nevoia acută de a plânge. Deși îi era teamă să nu fie considerată drept o plângăceaosă nu se putea opri din vărsatul lacrimilor. Ea nu era așa de obicei și considera că totul era din cauza șocurilor resimțite în aceea zi. Aflase că Eroul, lupul ei credincios, nu era nimeni altul decât băiatul de care era îndrăgostită, fusese la un pas de moarte și aproape ucise un lup, un vârcolac ca mai apoi să leșine să se trezească lângă un Christopher gol. Ca totul să pună capac descoperise că și el îi împărtășea sentimentele și ținea la ea la fel de mult pe cât îl iubea ea. Deși visase de multe ori la acest moment nu îi venea să creadă că în cele din urmă se întâmpla. Ei încă i se părea un vis.
Văzu cum un zâmbet apare pe chipul lui iar ochii verzi i se luminaseră.
- Ce? întrebă ea încercând să își dea singură seama de ce reacționase el astfel.
Îi alanizase chipul cu ochii verzi frumoși și pomeții ridicați dar nu descoperise nimic.
- Ești atât de frumoasă când visezi cu ochii deschiși!
Alice se ridicase brusc în șezut. Văzu pe chipul lui o umbră de surprindere iar ochii îi transmiseseră teama ce o simțea în interiorul smaraldelor. Îl liniștii din priviri și se așeză turcește lângă el.
- Nu pot să cred că încă mai visez cu ochii deschiși!
Christopher se ridicase și el în șezut dar nu se așeză turcește. Deși îl lăsau pantalonii extrem de largi să poată face și un șpagat nu își dorea să arate carghios.
- Am spus ceva greșit?
- Nu, nu ai spus nimic greșit doar că nu mă pot opri din visatul ăsta cu ochii deschiși. Nu mă pot controla.
În timp ce vorbise văzu cum privirea lui coboară în jos pe trupul ei. Încercă să nu se lase prea afectată de felul în care era mângâiată de privirea lui. Când văzuse ochii lui coborând mai jos de abdomen se înroșii și își dăduse seama de ce o privise atât de mult și de intens. Era îmbrăcată într-o rochiță iar felul în care stătea nu o avantaja deloc în ciuda faptului că se simțea foarte comfortabil. Își schimbase de îndată poziția nevrând să îl lase să o privească și mai mult. Când el o privi din nou încercă să parcă cât mai relaxată în ciuda fapului că se simțea stânjenită.
- Îmi place când visezi, ești mult mai frumoasă.
Alice avea chef de glume și, după ce trase aer în piept îl privi cu o falsă expresie de iritare.
- Adică sunt urâtă?
Chris râse.
- Știi că nu asta am vrut să spun.
Alice îl privi încercând să îi spună că nu îl crede printr-o minciună gogonată. Sub privirea ei pielea lui se făcu ca și de găină iar el se scutură traversat de un frison puternic. O atrăgea felul în care arăta înfrigurat și considera că era un punct în plus pentru aspectul lui demențial. Îi stătea bine cu pielea de găină iar chipul său ușor palid era mult mai frumos în această combinație demențială.
- Ți-e frig, constată ea.
- Ba nu, mi-e bine.
- Minți.
Ochii lui verzi nu o contraziseseră iar ea se mobiliză de îndată. Se ridică de pe pat și îl prinse și pe el de braț. În ciuda faptului că îl trase ușor el nu se ridicase. Doar se întoarse după ea și ajunse să stea pe marginea patului îl timp ce o privea de jos.
- Nu îmi este frig, vorbi el încercând să pară cât mai convingător.
Alice se apropiase dintr-un pas de el lipindu-și cât mai mult trupul de al lui. Își aplecă ușor capul și îl ridicase pe al lui cu două degete de bărbie. Buzele ei îi atinseseră de îndată fruntea și persistaseră mai mult decât fusese necesar pentru o astfel de acțiune. Apăsă puțin mai tare iar atunci când se depărtă văzu o pată de culoare mai roșiatică pe fruntea lui palidă.
- Ești rece, îți este frig, vorbi ea convingător. Trebuie să te îmbrăcam ca să nu răcești.
- Dar eu nu răcesc, se plânse el.
- Oricine răcește așa că haide cu mine să te îmbrăcăm.
Deși îi surâdea ideea de a merge cu ea prin casă ținându-se de mână și să se lase îmbrăcat de mâinile ei nu voia să plece. Presupunea că de îndată ce vor deschide ușa vor da de trei perechi de urechi care îi ascultaseră în tot acest timp și care îi urmăriseră în permanență. Chiar dacă nu ar fi dat peste familia ei care să îi spioneze presupunea că de îndată ce vor ieși pe ușă vor fi zăriți și se va știi că erau treji. Știa că de îndată ce James îi va vedea sau auzi îi va separa și îi va cere explicații serioase ca mai apoi să îl dea afară. Nu se gândea la momentul stânjenitor în care va fi aruncat cât mai departe de casă iar vârcolacii din haita lui vor tăbărî pe el, se gândea la momentul în care Alice a lui îl va privi neputincioasă din pragul ușii în timp ce era ținută strânse de Justin. Nu își dorea ca ea să îl vadă slab și să îi vadă moartea inevitabilă. Nu își dorea ca ea să fie într-o stare de șoc și mai mare și să nu îl mai poată vedea niciodată.
- Mergem în camera mea, cred că am câteva haine care ți se potrivesc.
Vorbele ei îl scoaseră din gânduri și fără să realizeze se lăsase ridicat de pe pat. O prinse de mână și o strânse puternic dar tandru cât să nu îi rupă degetele. O lăsase pe ea să meargă în față pentru că știa drumul și pe unde să meargă. Văzu în fața lui un hol ca mai apoi să se lase tras de ea fără a se opune. Își ciulii urechile ca să audă unde erau vampirii și să o poată grăbi când aceștia se vor apropia.
- Nu credeam că ne vom mai revedea cândva, se auzi o voce feminină de jos.
- Ți-am spus că am să revin într-o zi, se auzi o altă voce feminină.
- După atâția ani trecuți credeam că nu ai să mai revi.
- Promisiunea este o promisiune.
Se încruntă când auzi schimbul de replici neînțelegând înțelesul acestora. Distinse din tonul uneia dintre voci un dram de familiaritate. Nu știa cine era persoana care venise după mai mulți ani dar cert era că o cunoștea de undeva. Ceea ce nu știa el era de unde și cine era. Ca să poată să își dea seama cine era proprietara vocii trebuia să o vadă pe femeie dar el nu își dorea să fie încă dat în vileag. Își dorea să petreacă mai mult timp alături de Alice iar dacă ar fi coborât la parter nu ar mai fi putut petrece nici un minut alături de ea.
Auzi o ușă deschizându-se și se pregăti să îi spună lui Alice să se grăbească. Când întoarse capul spre ea văzu cum ușa din fața lor se deschide iar ea intră grăbită. Îl trase înăuntru iar el se supuse grăbit să nu fie descoperit. Când ea îi dăduse drumul recunoscu camera ei cu fiecare piesă de mobilier. Ea se duse la șifonier iar el se așezase pe pat în timp ce o privea cum caută pe un raft plin de tricouri. Nimic nu era schimbat în camera plină de parfumul ei ademenitor, totul era același. Cărțile așezate pe categorii erau la locul lor iar când privi dulăpiorul de lenjerie zâmbi. Sertarul de sus era ușor întredeschis iar el cu greu se abținu să nu îl inspecteze. Deși era extrem de nerăbdător să își bage nasul în lenjeria ei nu dorea să o supere. Se așeză mai confortabil pe pat în timp ce ea căută printre haine. O văzu oftând cum scoate mai multe mormane și pune altele la loc. Se ridică silențios de pe pat și se duse și el la dulapul plin de hainele de data trecută. Categoria de haine cu care nu o văzuse niciodată era la locul ei și încercă să nu cotrobie și el ca să nu îi dea de înțeles că îi căutase în dulap.
- Ce anume ai făcut când ai fost în camera mea? întrebă ea căutând pe un raft mai jos.
- Nimic special, doar ți-am citit jurnalul.
Cuvintele pe care le spuse îl incriminau pentru fapta nepoliticoasă. Se prefăcu că vede ceva ce îl atrage și luă un tricou la întâmplare ca ea să nu îl vadă prea bine.
- Doar atât? întrebă ea. Nu ai făcut nimic mai mult?
- Nimic mai mult? repetă el suspicios.
Știa perfect cum puse fiecare lucru de al ei la locul său și se asigurase că totul este exact așa cum găsise ca ea să nu își dea seama că intimitatea îi fusese încălcată. Se întreba ce anume putuse ea să găsească de îl întreba asemenea lucruri.
- Știi tu... mi-ai umblat prin dulapuri? Sertare sau cărți?
Alice îl privi cu coada ochiului iar până când să își poată da el seama că fusese urmărit se schimonosii iar chipul lui îl trădă.
- Deci chiar mi-ai umblat prin lucruri!
Nu îi plăcea tonul ei iar pe neașteptate primi o lovitură cu un tricou peste braț. Nu îl duruse aproape deloc dar nu se așteptase la un asemenea gest.
- Nesimțitule! Nu te credeam atât de pervers și de obsedat încât să îmi forțezi încuietoarea de la dulap ca să îmi vezi lenjeria şi să mi-o furi.
Văzu următorul atac și opri la timp tricoul ce urma să îl lovească în față. O dezarmă și o privi încercând să își dea seama dacă ea glumește. Ochii ei în schimb îl priveau acuzator și iritați.
- Nu ți-am forțat încuietoarea de la dulap, se apără el. Când am văzut că este închis am renunțat.
- De ce minţi?
- Nu mint iar tu ştii asta. Când am intrat la tine în cameră am vrut să aflu de ce ai plâns nu ca să îţi fur lenjeria.
- Atunci cine?
Văzu cum chipul ei se mai îmblânzeşte în timp ce el ofta. Alice luă un tricou la nimereală şi il dădu.
- Probează-l, îi ceru ea mult mai calmă de această dată.
El luă tricoul şi îl îmbrăcă dintr-o mişcare. Spre surprinderea lui tricoul negru îi venea bine peste trup şi nu îl strângea. O văzu privindu-l încântată şi zâmbi.
- Ştiam eu că o să îţi vină, vorbi ea mândră.
O văzuse cum mai ia un veşmânt din dulap şi il întinde cu acelaşi aer.
- Cred că o să ţi se potrivească mai bine decât pantalonii lui James.
Alice se întoarse cu spatele la el şi merse la fereastră. O văzu cum se sprijină de cadru şi aşteaptă. Înţelese ceea ce este în mâinile sale şi se îmbrăcă grăbit cu pantalonii sport. Dacă fuseseră auziţi de familia ei nu îşi dorea să fie prins gol puşcă. Se mişcase silenţios şi la fel făcu şi când se duse la ea. O îmbrăţişă de la spate şi avu bucuria de a o simţi cum se lasă pe el.
- De unde ai ştiut că or să mi se potrivească? o întrebă.
Buzele lui erau aproape de urechea ei şi avu bucuria de a o vedea afectată de acea apropiere. Îi plăcea la fel de mult pe cât îi plăcea şi lui.
- Am ghicit.
- Avem aceleaşi mărimi?
- Nu chiar. Tricoul şi pantalonii le-am luat cu câteva numere mai mari. Prima mea achiziţie din bani de buzunar.
Zâmbi.
- Prima achiziţie stă pe primul iubit al tău.
- Iubit?
Chris se încruntă speriat. Intrase în defensivă neştiind ce să facă. Credea că şi ea îşi dorea acelaşi lucru.
- Oh, nu vrei să..., începu el trist.
- Ba sigur că vreau!
Se bucură de întreruperea spontană.
- Doar că mă miram cât de repede a trecut totul. Deja suntem la capitolul iubit-iubită...
- Credeai că va trece mai mult timp până când vom ajunge aici?
- Da, cel puţin câteva luni.
Chris îşi apropie din nou buzele de urechea ei. O atinse în treacăt şi o simţi cum devine mai atentă ca niciodată. Zâmbi în sinea lui şi trecu mai departea ajungând să îi dea un sărut pe umăr. O simţi cum se înfioară uşor în braţele sale iar respiraţia i se opreşte pentru câteva secunde. Îi plăcea felul în care reacţiona la fiecare atingere primită şi părea că se concentrează doar pe un singur loc.
- Noi am trecut peste acele câteva luni. Am fost zi de zi unul lângă celălalt.
O simţi cum oftează şi se pregăti sufleteşte pentru încă o tură de plâns, nu ştia dacă se calmase de tot sau nu.
- Nu chiar în fiecare zi, spuse ea.
- Când nu am venit m-a oprit Dylan. Mi-a spus că unul dintre conducători, adică cineva din consiliu, ştie de faptul că mă văd cu tine.
- Şi ai riscat?
Vocea ei era uimită.
- Ştiam că ai să te întorci în pădure în fiecare zi iar dacă nu mă găseai vei rămâne acolo. Nu am vrut să te las singură.
Îşi mişcă braţele din jurul ei astfel încât ajunse să o îmbrăţişeze mai bine. Ea făcuse aproape acelaşi lucru şi îşi puse braţele în jurul mâinilor lui.
- Defapt, m-ai lăsat singură...
- Dar nu şi în seara ce a urmat.
- Ce vrei să spui?
Privi pe fereastră spre pădurea din faţa casei. Văzu cum locurile în care el stătuse ascuns erau perfect acoperite de a fi văzute. Crenga de copac pe care se urcase când venise doctorul era şi ea de asemenea ascunsă privirii. Întinse mâna spre ascunzătoarea sa şi îi arătă locurile ascunse de care doar el ştia.
- Acolo m-am ascuns şi te-am vegheat, îi spuse zâmbind.
- D-dar cum?
Zâmbi ştiind că a impresionat-o.
- Tufişurile mă ascund perfect iar creanga este foarte rezistentă.
- Creanga? Vrei să spui că te-ai uitat în cameră?
Era uimită dar el distinse şi altceva în vocea ei, stânjeneala.
- Am vrut să mă asigur că eşti bine...
- Dar eram bine! îl întrerupse intrigată. De câte ori m-ai văzut goală?
Chris zâmbi la auzul vocii ei uşor piţigăiată.
- Nu te-am văzut goală.
Alice se întoarse în braţele sale. Îl îmbrăţişă şi îşi ascunse chipul în pieptul lui.
- Nu pot să cred că m-ai spionat! se auzi vocea ei înfundată. Perversule!
Chris râse iar faptul că îşi mişcase pieptul o făcu să îl privească. Era roşie la faţă, foarte roşie, iar ochii ei nu erau prea blânzi.
- Perversul de mine ţi-a salvat viaţa pentru că s-a uitat la tine în cameră, îi spuse el calm şi cu o privire de căţeluş.
Profită de faptul că fruntea ei era expusă atât de aproape de el şi îşi lăsă ştampila buzelor peste pielea roşie.
- Ce? vorbi ea uimită. Când?
- Când a venit doctorul să te consulte cu greu m-am abţinut să nu intru personal în casă şi să îl atac. Fraţii tăi în loc să intre în casă ca să te salveze se holbau la maşina lui sport. Am aruncat cu o piatră în uşa de la intreare ca să îi fac să intre.
Când termină de povestit şi o privi îi văzu uimirea din priviri. Alice îşi lăsase în jos privirea şi îl îmbrăţişă strâns.
- Eroul meu!
Chris zâmbi şi îi răspunse la îmbrăţişare.
- Când m-ai salvat prima oară..., începu ea şovăielnic şi lăsase propoziţia în aer.
- Am fost la prima transformare. Ştiam regulile dar am intrat în pădure să alerg, am trecut pe lângă râu şi te-am văzut. Nu puteam să te las să mori când puteam face ceva.
Alice îl strânse şi mai tare în braţe. Îl sărută pe piept în dreptul inimii prin materialul tricoului iar el simţi cum inima îi bate mai tare. Ştia că are întrebări şi le aşteptă cuminte.
- Cum ai ajuns să mă salvezi atunci în oraş? Credeam că eşti în pădure şi mă aştepţi.
- Asta am vrut să fac dar Dylan mi-a spus că vă întâlniţi după şcoală, i-ar mai fi spus şi că plecase la Aylin dar nu îşi dorea să o supere. Când s-a apropiat miezul nopţii nu am putut dormi şi am mers să mă plimb ca să mă poată lua somnul. Apoi te-am auzit ţipând.
- Erai îmbrăcat când ai venit la mine.
- Asta pentru că nu am vrut să vin gol la tine. Mi-am aruncat hanoracul la colţ şi m-am transformat.
- Aveai pantalonii pe tine...
Zâmbi dându-şi seama că ea a fost atentă la el când o salvase.
- Este o şmecherie ca să nu îţi sfâşii hainele când te transformi. Mai întâi scapi de tricou iar apoi îţi deschei pantalonii şi îi laşi să cadă puţin. Când te transformi doar te strecori afară şi nu ai nimic rupt.
O lăsase să proceseze informaţiile primite ca mai apoi să îi ofere întrebări.
- Ce s-a întâmplat cu ei?
Ştia cine erau "ei". Oamenii care o fugăriseră.
- Cel pe care l-am muşcat nu a supravieţuit şi a murit pe când ceilalţi doi au fugit mâncând pământul.
- Nu a supravieţuit? întrebă ea uimită.
- Rata de mortalitate a unui om transformat este mică dar el a fost în acele procente. Nu a supravieţuit.
- De aceea te-a lovit Jennifer când au venit după mine?
Chris zâmbi.
- Nu. Ea m-a plesnit când a venit Aylin jos îmbrăcată aproape cu nimic. A presupus că joc la dublu şi de aceea m-a lovi.
- Joc la dublu?
- În ochii ei eram cu Aylin dar umblam şi după tine.
- Deci nu ştia că eşti vârcolac?
O sărută încă o dată pe frunta caldă.
- Nimeni nu ştia.
- Deci asta mă face o persoană specială?
Zâmbi când îi auzi tonul uşor pisicos. O prinse uşor de bărbie şi îi ridică mai mult chipul. Se aplecă uşor spre ea în timp ce îi vorbi mai mult şoptit.
- Una foarte specială.
Închise ochii privind fugitiv buzele pe care abea aştepta să le simtă. Se aştepta ca din clipă în clipă să le simtă aşa cum şi le imaginase de zeci de ori. Buzele lui întâlniră obrazul ei şi se retrase dezamăgit. Nu înţelegea motivul acum când nu o mai durea inima iar totul era mult mai bine între ei, acum când ştia ceea ce făcuse pentru ea.
- Credeam că...
Nu mai termină propoziţia, era mult prea dezamăgit de el însuşi. Îşi spunea vorbe grele în sinea lui ştiind că acţionase ca un prost.
- Vreau să te sărut! îi spuse ea dintr-o dată.
Ochii ei îi spuneau cât de puternică era dorinţa ei, la fel de puternică ca şi a lui.
- Dar mi-e frică ca de moarte.
- Ţi-e frică?
Nu îi venea să creadă ceea ce auzise. Nu spuse mai multe ci o lăsase să continue
- Nu sunt bună la aşa ceva! îi mărturisi ea. Nu am mai sărutat pe nimeni şi îmi este frică să...
Nu o mai lăsase să vorbească. Se avântă cu capul înainte şi profită de faptul că vorbeşte. Se năpustii asupra gurii ei şi luă ceea ce îşi dorise de multă vreme şi după care tânjise. Îi sfărmă buzele şi le frânse încontinuu. O luase prin surprindere şi nu se aşteptase la un răspuns prea curând dar când îl primi simţii cum zboară. Nu avea experienţă dar făcea ceea ce ştia ea mai bine şi se descurca de minune. Când fu nevoit să rupă sărutul se întrebă de ce este nevoie se aer ca să respire. O privi cum şi ea are respiraţia întretăiată în timp ce tenul ei se înroşise. Nu ştia dacă din cauza lipsei de aer sau a sărutului surpriză.
O lăsase să respire şi să îşi revină pe deplin. Nu ştia cum va reacţiona mai departe deşi era în braţele lui.
Alice privi buzele lui roşiatice în contrast cu culoarea puternică din obraji. Zâmbi şi acţionă la fel de rapid pe cum o făcuse şi el. Îl prinse de ceafă şi îl trase spre ea în timp ce privi atentă cum buzele lui erau perfect întredeschise parcă aşteptând-o. Când le atinse cu ale sale simţi cum zâmbeşte iar ea nu se lăsase mai prejos. Se bucură de aroma sa plăcută în timp ce îşi îndeplinea una dintre numeroasele fantezii cu el. Erau în camera ei iar el purta hainele sale cumpărate special pentru prima ei dragoste. Îl săruta după ce el îi mărturisii sentimentele nu doar o singură dată. Îşi duse ambele braţe pe după gâtul lui în timp ce îl trase mai mult spre ea. Simţea că nu mai este un vis de fiecare dată când buzele îi erau atinse atât de dulce de ale lui.