Din păcate numărul capitolului nu mai corespunde cu data în care suntem...
Alice coborî din mașina lui Justin nu prea încântată de ceea ce avea să facă. Închise portiera în urma ei și privi spre blocul unde se afla casa lui Dylan. Oftă ca și când ar fi mers la ghilotină și se întrebă cum oare ajunse să accepte o asemenea chestie.
- Sună-mă când ai terminat iar eu am să vin de îndată, îi spuse Justin de pe geamul portierei sale. Nu am să te fac să aștepți.
Alice îi făcu semn cum că a înțeles și traversă strada spre blocul în care locuia Dylan. Din păcate pentru ea și pentru Erou nu avusese timp să treacă pe acasă și să îi spună că nu se vor putea revedea în acea zi căci era sigură că nu va lucra doar o oră la proiect. Îi era teamă ca nu care cumva prietenul ei să creadă că îl abandona în favoarea unei alte persoane. În realitate dacă ar fi putut face întreg proiectul l-ar fi făcut chiar dacă nu i-ar fi convenit dar măcar așa se putea vedea cu Eroul. Îi era teamă că în ultimul timp relația dintre ei doi se deteriorase. Văzuse ceva la el, ceva ce nu putea explica și nici nu putea înțelege pe deplin, care îi spusese că se schimbase. Îi era teamă că această schimbare era una majoră și îi era frică să nu îl piardă pe veci. Era destul de mare acum, era un adult, și știa că se apropia momentul în care el va părăsi locul său natal ca să își caute o parteneră. Ținea la el și îi dorea tot binele din lume dar nu credea că va rezista momentului în care el o va părăsi. Îi va fi prea dor de el și nu va putea rezista de una singură fără să vorbească cuiva. Avea jurnalul în care putea scrie dar nu îi putea comunica și nici nu îl putea mângâia așa cum o făcea cu el. Era atât de ironic cum până în prezent ea îl părăsise câteva luni pe an fără să se uite înapoi la el iar acum când se gândea că și el ar putea face acest lucru nu îi convenea și o îngrijora. Poate că așa fusese și el în acele luni în care ea fusese plecată, poate că prietenului ei nu îi convenise că trebuia să plece de la soare deși era om, poate că și el avusese aceeași stare de agitație și de îngrijorare ca și ea.
Un vecin de al lui Dylan care ieși din bloc o readuse cu picioarele pe pământ. Își revenii din starea de visare și intră în bloc fără a se gândi la nimic altceva decât la faptul că era bucuroasă că nu venise direct cu Dylan. Așa putuse să își mai așeze gândurile și, din păcate, să își sporească îngrijorarea.
Ajunse de îndată în fața apartamentului lui Dylan. Sunase la sonerie iar prietenul lui Chris îi deschise ușa de îndată cu un zâmbet mare pe față.
- Ai venit repede, îi spuse el invitând-o înăuntru.
- Prea repede?
- Nu, ai venit bine.
Apartamentul în care locuia Dylan era imens și frumos. Din cauza prezenței de lângă ea se intimidă și nu își roti privirea peste tot prin casă. Doar privi canapeaua frumoasă din sufragerie, biblioteca cu televizorul imens din față și covorul frumos de pe jos. Deși era pe holul micuț prima cameră pe care o văzu fu sufrageria.
- Am pregătit ce am crezut că este necesar la mine în cameră.
Alice se încruntă când auzi acestea. Una era să vină la un băiat acasă, alta era să intre în dormitorul lui.
- Nu te teme, râse el. Nu am să îți fac nimic.
Alice își aminti vorbele lui de la școală "Te aștepți să cred că ai încredere în mine?" și rămase locului. Dylan ridică o sprânceană văzând-o atât de pironită locului.
- Mi-ai recunoscut că nu pot avea încredere în tine, îi aminti ea.
Dylan oftase. O lăsase pe holul îngust și trecu din living într-o cameră printr-o ușă laterală.
- Vino când ai tu chef să începem proiectul, se auzi vocea lui Dylan. Eu am toată ziua la dispoziție.
Alice își încrucișă brațele pe piept și merse agale după Dylan. Spre surprinderea ei camera lui era curată și frumos aranjată. Un pat comod lângă ușă, un calculator lângă geamul paralele cu ușa și un șifonier mare cât întregul perete rămas liber. Dylan stătea la birou și căuta ceva pe internet.
- Cu ce vrei să începem? întrebă ea din tocul ușii.
Dylan se întoarse cu scaunul de birou spre ea și îi făcu semn să se așeze pe marginea patului. Alice îl ascultă și așteptă ca el să înceapă.
- Ai văzut pe ce vrea profesorul să facem proiectul? o întrebă.
- Pe mai multe foi A4. De ce?
- Ca să vedem cum îl facem.
Dylan luă o foaie de pe marginea biroului și veni lângă ea pe pat. Se așeză comod cu un picior sub el și puse foaia între ei.
- M-am gândit ca lângă titlu, în colțul din dreapta, să avem o imagine cu inima anatomică.
În timp ce vorbise îi arătă cum ar fi vrut să arate proiectul lor.
- Apoi o scurtă introducere puțin mai simandicoasă iar apoi pură biologie.
- Pură biologie? întrebă Alice mirată.
Dylan își ridică privirea din foaia albă dintre ei doi și o privi așteptându-se ca ea să înțeleagă ceea ce el vorbise.
- Adică să descriem tot ceea ce știm despre inimă.
- Doar ceea ce știm? Nu mai bine căutăm informații în plus și pe internet.
- Ba da. Acum spune tu la ce te-ai gândit.
Alice luă foaia și îi explică cum vedea ea că va arăta proiectul lor.
- Nu murim dacă punem și imagini legate de informații, explică ea.
Îi vorbi despre felul în care credea ea că va arăta cel mai bine încadrarea textului și a imaginilor ca mai apoi să încerce să facă totul mai interesant. Îi spuse că zilele trecute găsise imagini desenate în creion ale inimii care puteau uimii dacă erau puse alături de un text pe măsură.
În următoarele ore se contraziseseră și discutaseră despre ceea ce vor dori să apară prima dată în amalgamul de informație. Singurul lucru pentru care rămăseseră de acord era ultima pagină a proiectului pe care o vor umple cu o rubrică "Știați că..."
**********
La câteva străzi distanță, într-o cameră ușor dezordonată dar cu parfum floral se aflau două trupuri încolăcite într-un pat. Săruturile lor umpleau camera de gălăgie iar chicotele lor repetate nu se opreau deloc. Pe neașteptate fata prinse buza inferioară a băiatului și o mușcă cu putere. Din cauza durerii și a efectului surpriză băiatul se depărtă de ea de îndată. Se așeză pe marginea patului cu spatele la ea și își duse mâna la buză. Fata brunetă se ridică în șezut și îi privi spatele încordat.
- Haide că nu a durut atât de tare, îi spuse Aylin.
Se așeză și ea pe marginea patului sărind de câteva ori. Christopher o ignoră și se lăsă preocupat de buzele sale pe care le simțea umflate. Le pipăi şi le atinse în nenumărate locuri încercâd să localizeze durerea. Aylin îi dădu la o parte mâinile de la buze și îl prinse de bărbie cu dibăcie. Îi întoarse fața spre ea și se repezi să îl sărute. Chris îi împinse mâinile la o parte și se ridică de îndată din pat.
- Încetează! îi vorbi el dur.
- De ce aș face-o? Cu ce am greșit de data asta?
- M-ai mușcat!
Chris își duse mâna la buza inferioară iar când își privi degetele văzu câteva pete de sânge. Se cutremură la vederea lor și se încruntă spre pat unde Aylin îl privea plictisită.
- Și ce dacă? întrebă ea cu un ton ce îl irită. E romantic.
- Nu mai e romantic când îți dă sângele.
Aylin se ridică de pe marginea patului și veni spre el. Christopher se dădu înapoi până când ajunse să se oprească în peretele din spatele său.
- Am să își arăt ce este romantic la treaba asta.
Aylin își puse o mână de o parte și de alta a lui Chris și se apropie mult prea mult de buzele lui încă sângerânde. Chris o evită și se strecură afară din cușca brațelor sale. Se duse de partea cealaltă a patului încercând să își oprească sângerarea. Gustul metalic al lichidului vieții îi intrase deja în gură iar lui nu îi plăcea deloc.
- Haide, iubire! se smiorcăi Aylin. Lasă-mă să îl sug.
Tonul plin de voluptate cu care pronunțase ultimul cuvânt îl făcuse să se cutremure. Venise la ea acasă ca să poată face ceva pentru proiectul de la biologie. Presupunea că înlocuitorul avea să le ceară proiectele să vadă cât au făcut iar el nu avea chef să primească o notă proastă. Trase destul chiulul cu Aylin, acum venise momentul pentru treburi serioase.
- Trebuie să facem proiectul.
Aylin se apropie de el cu pași lenți.
- Ai dreptate, vrei să îl întâlnești pe al meu?
Când Chris auzise vocea ei suavă și voluptoasă simți cum i se face pielea de găină. Nu pățise astfel pentru că îi plăcuse ci pentru că se săturase de comportamentul ei și felul în care acționează. Încă de când fuseseră puși în aceeași echipă Aylin nu făcuse nimic altceva decât să îl ațâțe și să îl enerveze. De fiecare dată când adusese discuția despre titlul posibil al proiectului ea nu făcuse nimic altceva decât să spună diferite organe ale sistemului reproducător.
- Vrei, te rog, să încetezi și să ne apucăm de lucruri serioase? o întrebă el exasperat.
Aylin îl privise rănită dar el nu crezuse nimic din expresia ei. Știa că blufează și nu avea chef de jocuri acum când se înserase și mai avea puțin timp până mergea acasă. Avea de gând să facă ceva din proiect, măcar o pagină, pentru ziua de mâine în care era mai mult decât sigur că profesorul îi va întreba cum stau.
- Dar sunt serioasă.
Până și vocea ei era prefăcută și tristă. Se simțea scârbit de ceea ce avea în fața ochilor. Pe neașteptate fata brunetă venise lână el și își încolăci brațele în jurul gâtului său.
- Practica înaintea teoriei, nu sună bine?
În alte circumstanțe vorbele ei ar fi avut un cu totul alt înțeles dar atâta timp cât se aflau în dormitorul ei Chris știa înțelesul pervers. Îi dădu la o parte mâinile de pe el și o privi cât mai serios posibil.
- Vreau să fac proiectul, nu să trag chiulul cu tine.
- Dar și eu vreau să fac proiectul, iubire. Chiar vreau să îl fac.
- Pe bune? Pentru că nu pari deloc a-ți da silința.
- Haide să facem proiectul.
Chris ridică o sprânceană privind-o intens pe bruneta din fața lui. Nu știa dacă vorbise serios sau era doar o altă capcană de a ei. Gândindu-se că poate îi venise în cele din urmă mintea la cap se duse și luă ghiozdanul de pe pat. Se așeză pe marginea acestuia și scotoci după caietul de biologie. Pe neașteptate fu tras cu putere și țintuit de pat. Deasupra lui se urcă Aylin iar el clipi surprins.
- Practica prima dată.
Aylin râse dar Chris nu găsea nimic amuzant. Își feri capul în timp ce buzele ei încercaseră să îl sărute și cu o foarte mare ușurință o ridicase de pe el și o lăsase pe pat. Își închise ghiozdanul și îl puse pe umăr privind-o pe brunetă plin de dezgust. Îi întoarse spatele și ieși pe ușa dormitorului ca mai apoi să traverseze holul și să ajungă la ușa de la intrare. Roti cheia în ială iar când să deschidă ușa iubita lui o trânti la loc și își lipi spatele de ea.
- Nu pleci nicăieri. Nu am terminat cu tine.
Chris ridică o sprânceană enervat. Se aplecă înainte și lovi ușa când își așeză o mână deasupra umărului ei.
- Nu mă interesează, eu am plecat.
Savură privirea ei uimită și prinse de clanța uși. Apăsă și deschise ușa cu ușurință în timp ce iubita lui se distanță cât mai mult de intrare.
**********
- Acum când am lămurit tot cred că putem începe.
Alice oftă ușurată. Își petrecuseră mai bine de două ore vorbind și discutând despre diferite detalii ale proiectului. Ca niciodată o încânta că primea ajutor, unul destul de consistent, și că nu fusese exclusă sau ceva asemănător din proiect. Îi plăcea lucrul în echipă iar Dylan nu era un oarecare. Dylan era incredibil de deștept și știa bine ceea ce își dorea să apară în proiect dar accepta și sfaturi. Se ciondăniseră, ce este drept, pe ordinea în care ar trebuii să apară diferitele categorii pe care le aleseseră dar într-un final ajunseseră la o înţelegere. Ceea ce îi plăcuse cel mai mult la Dylan fu spiritul de întrajutorare. Se oferise să caute informații și imagini în timp ce ea avea doar de scris și de refolmulat câteva fraze. Îi ceru părerea și aprobarea de fiecare dată când când găsea câte o imagine care i se părea potrivită și necesară. Îi plăcea felul în care Dylan se schimbase de la incidentul cu Justin. Îi plăcea că acum nu mai era tipul dur şi necioplit, îi plăcea că devenise mai politicos. Îi mulţumi în gând lui Justin că îl schimbase pentru proiectul de la biologie.
Alice stătea pe pat și citea mai multe informații despre inimă din carte în timp ce Dylan era la calculator și căuta poze și diferite texte suplimentare.
Când Alice termină un paragraf destul de lung își ridică privirea spre coechipierul ei și îl privi atent. I se părea ciudat că nu mai auzise deloc nici un click al cursorului și nici o tastă a tastaturii. Spatele lui lat acoperea întreg monitorul iar ea fu nevoită să se ridice de pe pat ca să vadă ceea ce făcea. Dylan, privea relaxat un videoclip dintr-un joc. Alice cunoscuse de îndată lumea virtuală pe care o privea băiatul și se încruntă.
- Chose your destiny? întrebă ea.
Vocea ei îl făcuse pe Dylan să tresare speriat în scaun iar ea râse. Prietenul lui Chris închise de îndată tot ce avea pe monitor și se întoarse neliniștit în scaun spre ea.
- Cunoști jocul?
Alice râse. Cunoștea jocul la perfecție iar faptul că îl prinse o făcuse să se întrebe dacă juca și el. Nu îl întrebă direct ci doar îi răspunse la întrebarea adresată.
- Firește că da.
- Și... îl joci?
- Este jocul meu preferat.
Pentru câteva secunde se delectă cu expresia lui uimită. Văzând că el nu mai acționează sub nici o formă îi zâmbi amuzată.
- Tu îl joci?
Dylan doar dădu din cap. Se ridică de pe scaun și se duse la pat de unde luă cartea de biologie în brațe.
- Ai ales tabăra în care vrei să fi? o întrebă.
- Nu am ajuns încă acolo. Tu?
- Mai am puțin.
Alice se duse și ea și se așezase pe pat. Luă manualul de biologie din mâinile lui Dylan și răsfoii până când ajunse la lecția despre inimă.
- Te-ai gândit în ce o să te transformi?
Alice își ridică privirea din manual și răspunse fără a se gândi nici o clipă.
- Vampir. Tu?
- Vârcolac, îi răspunse el la fel de rapid.
Alice își lăsase din nou privirea în manual și căută paragraful interesant pe care îl găsise. Pe neașteptate manualul fu sustras din mâinile ei iar ea își ridică privirea spre Dylan.
- De ce vrei să fi vampir? o întrebă.
- De ce vrei să fi vârcolac? i-o întoarse.
Dylan zâmbi.
- Să fi vârcolac e super tare. Te poți transforma într-un animal, faci parte dintr-un colectiv, te joci cu alții, te vindeci repede...
- Dar ai purici și ești subjugat de lună. Nu îți poți controla latura animalică și îi poți răni pe ceilalți într-un acces de furie. Ca să nu mai zic de transformările din nopțile cu lună plină şi durerile de la ruperea oaselor.
- Asta este o prostie! sări Dylan. Să fi vârcolac este cel mai tare. Nu trebuie să te transformi în nopțile cu lună plină decât dacă vrei iar cei apropiați nu sunt în nici un pericol. Cât despre transformări nu dor aşa de tare. Poți alerga mile întregi fără să obosești.
- Și când ești vampir poți alerga mile întregi, nici nu trebuie să te transformi pentru asta.
- Ai dreptate, nu trebuie să te transformi pentru asta, dar în schimb trebuie să stai ascuns ziua de teama soarelui. Când ești vampir trebuie să te temi cu adevărat pentru cei din jurul tău. Îi poți ataca de îndată doar pentru că le simți inima cum bate sau doar pentru că îți este foame.
- Ba nu sunt în nici un pericol cei apropiați. Când ești vampir poți face o grămadă de lucruri uimitoare!
Alice se gândi de îndată la cei patru vampiri cu care împărţea casa. Niciodată nu fusese atacată sau în pericol de a fi atacată din cauză că le era foame sau că ei îi auziseră inima.
- Cum ar fi?
Alice se înflăcărase și la fel făcuse și Dylan.
- Alergi incredibil de rapid fără a fi transformat sau fără a-ți rupe hainele. Te vindeci aproape instantaneu pe când la vârcolaci le ea zile sau poate char luni.
- Aici depinde de cât de adâncă este rana, o informă Dylan. Dar au auzul foarte fin și un miros foarte dezvoltat.
Alice dădu din cap.
- Și vampiri au auzul dezvoltat.
- Dar nu ca și vârcolacii, o contrazise Dylan. Dacă mergi pe stradă și țipi cât de țin plămânii un vârcolac te-ar putea auzi de la kilometri depărtare pe când un vampir de la maxim un kilometru și jumătate.
Alice dădu din cap. Aici prietenul lui Chris avea dreptate, auzul unui vârcolac nu se putea compara cu cel al unui vampir.
În următoarea jumătate de oră cei doi se contraziseră serios pe tema vârcolacilor și a vampirilor. Zeci de argumente și teorii fuseseră spune dar nici unul nu cedase în fața celuilalt. Alice susținea fermă că vampirii sunt mai buni pe când Dylan ținea de partea vârcolacilor.
- Nu este așa de rău să fi vampir, admise el într-un final. Trăiești veșnic deși nu mai poți vedea lumina soarelui și te hrănești doar cu sânge.
- Sângele este obligatoriu dar poți consuma și alte alimente. Nici vârcolacii nu sunt așa de răi. Până la urmă cine nu s-ar transforma într-un patruped?
Râseră amândoi. Alice privi în treacăt pe fereastră și se opri de îndată din criza de râs ce o apucase pe neașteptate. Dylan se sperie și îi urmări privirea până la fereastră.
- Ce s-a întâmplat?
Alice se ridică de îndată de pe pat și începuse să își adune lucrurile.
- S-a întunecat, trebuie să ajung acasă.
- De ce? Te transformi la miezul nopții? râse Dylan.
Alice îi oferi o privire tăioasă iar el se opri de îndată.
- Scuze.
Alice își strânse fiecare obiect ce îi aparținea iar după ce se asigură că Dylan va aduce a doua zi proiectul pe jumătate terminat la școală se îndreptă spre ieșire.
- Mă bucur că ai putut veni, îi spuse el ca mai apoi ea să îl părăsească.
- Ne vedem mâine, îi spuse ea și zâmbi.
- Ne vedem.
Alice coborî cele câteva scări și ieși din scara blocului. Își scoase telefonul din buzunar ca să îl sune pe Justin să vină să o ia și se încruntă la ecranul telefonului. Semnalul de la rețea era inexistent iar ea oftă. Avea nevoie de semnal ca să sune iar singura ei opțiune era să se plimbe prin oraș până când avea să găsească semnal. Putea urca înapoi la Dylan şi să sune de pe fixul sau numărul lui dar îşi propuse să nu îl mai deranjeze. Ce se putea întâmpla într-o seară atât de frumoasă în care luna plină o privea atent?
Înainte de a vă părăsi vreau să ţineţi minte un lucru important nu ştiţi cine este Eroul până nu vă dezvălui... dar asta nu înseamnă că nu îmi place când vă ascult teoriile :D