Dragii mei, nici nu știți ce surpriză minunată mi-ați făcut de dimineață! M-am uitat în topul poveștilor cu vârcolaci iar, în timp ce primul volum al seriei ocupă locul IV, volumul II ocupă primul loc.
Vă mulțumesc că îmi sunteți alături și îmi citiți cartea, habar nu aveți ce mult înseamnă pentru mine!
Nu vă mai țin, știu că sunteți nerăbdători să dați cu ochii de Erou.
Alice încercă să nu fie prea entuziasmată când coborâse din mașină. Adevărul era că nu îi plăcea felul în care Jennifer șofa și se speria mai tare cu fiecare secundă ce trecea. Dacă Justin conducea rapid când mergeau la școală ea conducea mai ceva ca un pilot de curse în drumul lor spre casă. Zecile de viraje de pe drum fuseseră luate cu atâta rapiditate încât Alice nu crezuse doar o singură dată că vor ajunge pe carosabil. Se speriase teribil iar atunci când coborî inima ei bătea incredibil de repede. Se clătinase pe picioare, ce este drept, dar nu lăsase nici o secundă ca acest lucru să se vadă în timp ce mergea în fața lui Jennifer. Intrase în casă palidă ca varul și se îndreptă direct spre bucătărie unde luă un pahar imens de apă. Sub privirea cercetătoare a Angelei bău până la ultima picătură dintr-o singură răsuflare.
- Ce ai pățit? o întrebă Angela.
Justin venise și el în bucătărie după un pahar cu apă iar când o văzu se alarmă puțin. Încercase să se apropie de ea dar Alice îl ținuse la distanță, băuse prea multă apă iar amețeala nu i se oprise.
- Nu îmi pasă nici dacă conduci cu cinci kilometri pe oră dar de acum încolo eu nu mai merg când Jennifer e la volan! declară ea.
- Așa de rău a fost? întrebă Angela.
- Glumești? Am crezut că mor de sute de ori!
Alice se ținuse de stomac iar când auzi vocea țipătoare a șoferiței ei intrând în casă știuse că nu mai avea ce să facă acolo. Nu dorea să fie văzută palidă și amețită de Jennifer ca să nu o facă să creadă că reușise să conducă într-adevăr atât de rău. Luă un măr de pe fructiera de pe blat și îl băgă în străfundurile ghiozdanului.
- Am nevoie de aer.
Spunând acestea Alice plecase pe ușa de la bucătărie în pădure. Deși își spuse că nu va mai merge să se întâlnească cu Eroul din cauză că nu venise cu o zi în urmă se trezi mergând pe același drum obișnuit. În timp ce pășea își spunea o grămadă de reproșuri cum că nu este bine ceea ce face dar se și mustra pentru că se gândise să nu se întâlnească cu el. Eroul era prietenul ei, singurul ei prieten, iar dacă și cu el avea de gând să rupă legătura atunci cine o va mai asculta pe ea? O avea pe Angela, Jennifer, Justin și James care o puteau asculta și sfătuii, ceea ce Eroul nu putea, dar ei îi schimbau deciziile după felul în care avea ei chef. Familia ei avea putere mare asupra ei iar pe deasupra, chiar dacă nu spuneau, o condamnau pentru faptele pe care le făcea. Nu era un copil rău, mânca tot din farfurie, își făcea temele, avea note bune dar micile evenimente din viața ei trebuiau să fie ascultate de cineva. Acel cineva era Eroul, persoana în care avea cea mai mare încredere și care nu o putea pedepsi. Dacă ea nu se ducea să se întâlnească cu el, atunci și el ar fi putut proceda la fel ca și ea iar în următoarea zi când venea ea să nu vină el. Știa că dacă nu se va întâlni cu el atunci el se va simții abandonat iar ea era curioasă să vadă de ce el lipsise. Îl iubea și ținea la el enorm de mult iar dacă întâlnirile cu el deveneau tot mai rare și aproape inexistente dispărea și o parte din inima ei. Fără să își poată da seama prea devreme Eroul ajunse să fie o persoană foarte importantă pentru ea și să însemne la fel de mult. Ajunse pe același piedestal ca și cei din familia ei iar nu multă lume ajungea acolo. În nord avea câțiva prieteni iar toți erau vampiri dar nu ținuse legătura cu ei și nici nu îi puse pe același piedestal ca și familia ei. Nu îi ura pe cei din nord dar nici nu prefera să meargă acolo în loc să fie cu Eroul. Poate că din cauza faptului că petrecuse atât de mult timp cu el ajunse să însemne atât de mult pentru ea iar cei din nord nu. Ce erau nouă luni pe lângă trei luni? O imensă perioadă de timp.
Alice ajunse de multă vreme la locul de întâlnire dar din cauza gândurilor ei multiple se trezi în aceeași stare de visare ca și cea de dimineață. Nu vedea nimic în jurul ei și nici nu auzea nimic decât atunci când zgomotul era fie foarte aproape fie foarte puternic. Așa se întâmplase și când Eroul veni să se întâlnească cu ea. Nu îl observase decât atunci când el o linse scurt pe nas iar ea tresări speriată.
- Ce nai...? dădu ea să spună dar apoi își zări prietenul.
Eroul, așa cum nu se așteptase niciodată, era mult mai drăguț și mai atrăgător ca oricând. Lupul cu blană roșiatică avea părul ciufulit și mai mult umflat. Una dintre urechi îi stătea ușor pleoștită în timp ce el își întoarse capul și o privi cu ochii lui galbeni incredibil de frumoși. Alice se topi de îndată și sări să îl îmbrățișeze. Eroul se sperie și șcheună scurt dar de îndată ce văzu că nu este în nici un pericol se liniștii. Alice nu stătuse degeaba în timp ce era cu brațele în jurul prietenului său. Îi mângâie blana roșiatică frumoasă și îl sărută de nenumărate ori. Își strânse puternic brațele în jurul lui și stătuse nemișcată minute în șir. Când Eroul amorții ea îi dădu drumul și îl privi încă mângâindu-l.
- Mi-a fost atât de dor de tine! îi spus ea.
Eroul îi linse mâna cealaltă, cea care nu îl mângâia, în semn de înțelegere. Faptul că o putea asculta și înțelege tot ceea ce ea îi spunea făcuse să îi fie incredibil de drag de el și insuportabil gându-l să îl părăsească pe veci. Chiar dacă nu îi putea da nici un răspuns și nu îi putea spune dacă greșea sau avea dreptate faptul că o asculta și era acolo însemna incredibil de mult pentru ea.
- Nici nu știi cât de mult mi-ai lipsit, îi spuse ea mângâindu-l între urechiușe.
Eroul îi linse încă o dată mâna iar în continuare făcu ceea ce ea nu se așteptase niciodată din partea lui. Lupul ei roșiatic se apropie de ea enorm de mult și o îmbrățișă cum putea el mai bine. Alice nu îl lăsase să fie singurul care îmbrățișează și își încolăcii pentru a doua oară brațele în jurul lui.
- Am trăit clipe de coșmar, Eroule.
Eroul se scutură ușor iar ea înțelese că nu mai dorea să fie îmbrățișat. Nu luă respingerea lui ca pe un lucru negativ ci înțelese că el era dornic să o asculte. Eroul merse lângă copacul de întâlnire și se așeză pe pământ având o parte din trup lipită de trunchi. Semăna cu o semilună iar Alice se duse lângă el și se așeză. Își afundă mâinile în blana lui și îl mângâie drăgăstoasă.
- Nici nu știu de unde aș putea să încep, oftă ea.
Trase puternic aer în plămânii și începuse să îi spună tot ceea ce pățise. Îi vorbi despre faptul că este îndrăgostită nebunește de un coleg de la școală iar el recent se cuplase cu o altă fată. Nu îi spuse numele gândindu-se să nu meargă în timpul verii în oraș din cauza foamei sau a setei și să dea peste el. Dar în schimb îi spuse cum îi văzuse de dimineață sărutându-se și cum se chinuise se plângă. Îi dădu doar un singur detaliu despre Christopher, îi spuse culoarea ochilor lui în cea mai frumoasă variantă posibilă. Îi făcu comparați cu ochii lui verzi și îi spuse cât de mult își dorise să o poată lovi pe fata ce îl săruta. Nici numele lui Aylin nu îl spuse. Chiar dacă avea momente, destul de multe, în care dorea ca ea să pice pe scări nu îi dorea moartea.
În continuare îi spuse despre ceea ce a pățit cu doctorul nebun care a încercat să o violeze. Când ajunse la partea asta simți cum mușchii lupului se încoardă sub degetele ei. Îl mângâie de îndată și îl masă cum știa ea mai bine ca să îl liniștească. Ceea ce nu putu ea face fu să îi îmblânzească privirea plină de ură și rece ca gheața. Când încercase să îi ia capul în mâini el se smulse. La început se simțise rănită dar apoi își dăduse seama de ce. În timpul în care ei se tot întâlniseră se atașase și el de ea iar auzind ceea ce îi făcuse unul dintre oameni îl enerva. Se liniștii și își alesese cu grijă cuvintele cu care avea să îi povestească ceea ce pățise. Nu îi spuse amănunțit și nici cum doctorul o pipăise și o pălmuise. Evitase cu ardoare partea în care doctorul îi tăie tricoul și o atinse ca să nu se simtă nici unul dintre ei stânjeniți. Trecu repede peste partea în care el doar o pipăise și îi spuse cum Angela o auzise și veni de indată să vadă ce se întâmplă. Mai departe îi spuse cum Justin fusese lovit în timp ce încercase să îl oprească ca mai apoi să îi relateze drumul cu mașina la spital.
Îi povesti despre halucinațiile ce le avuse și despre cum plânse în timp ce îi vedea pe cei doi sărutându-se. Când ajunse la partea asta Eroul își puse capul peste picioarele ei și îi linse blugii în semn de consolare. Alice primi gestul și începuse să îl mângâie pe cap. Era acoperită și în spate și în față de trupul lui iar vântul ce adia prin pădure nu o atingea deloc.
Îi povesti în mare despre cum stătuse în pat două săptămâni și despre cât de dor îi fusese de el și de pădure. Trecu rapid peste aceste evenimente din ultimele două săptămâni ca să ajungă să îi povestească despre evenimentul din acea dimineață. Îi spuse cum Dylan și Aylin veniseră împreună pe motocicletă și aproape o călcaseră. Poziția confortabilă în care se afla fu distrusă când îi povesti cine se aflase sub căștile de protecție. Desigur, îi prezentase drept iubita și prietenul băiatului de care îi plăcea dar asta nu îl opri din a-și ridica capul de pe picioarele ei. Reacția lui o înțelese cum că nu se așteptase la așa ceva și îi relată scurt și repede ceea ce făcuse Justin.
- Profesorul de biologie ne-a dat să facem un proiect pe echipe. Eu ma picat cu prietenul lui iar el și cu ea au picat în aceeași echipa.
Lupul își ridică una dintre lăbuțe de pe picioarele ei și o agită în aer. Momentele când el îi adresa întrebări erau cele mai grele pentru că ea trebuia să ghicească mai întâi întrebarea.
- Mă întrebi dacă îmi place?
Eroul își scutură capul, nu aceasta fusese întrebarea.
- Mă întrebi dacă voi face proiectul singură, ca de obicei?
Lupul își întoarse capul spre ea, ghicise întrebarea.
- Da, așa cred că se va întâmpla. Prietenul lui nu mă va ajuta cu nimic iar eu voi face totul.
Eroul își ridică încă o dată lăbuța în aer.
- O să ne mai vedem? Da, răspunsul este da. Chiar dacă timpul nostru va fi mai scurt sau nu ne vom vedea câteva zile vreau să știi că eu voi face tot posibilul să te văd.
Eroul tot nu își lăsase lăbuța jos și continuă să o agite.
- Dacă mă întrebi cât o să dureze toată chestia cu prietenul lui să știi că nu o să continue decât până când terminăm proiectul.
Lupul tot nu își lăsase lăbuța jos. Alice încercă să se gândească la o întrebare mai complicată al cărui răspuns prietenul ei vrea să îl audă. După ce se gândi o perioadă știu întrebarea perfectă dar nu era atât de sigură de răspuns.
- Îmi ceri părerea legată de echipe?
Lupul îi linse podul palmei în semn de aprobare. Alice zâmbi, ghicise întrebarea, dar și oftă. Își studie sentimentele și le puse în fraze și propoziții care credea că sunt cele mai potrivite.
- Nu îmi prea place pentru că, evident, eu nu sunt în aceeași echipă cu el. Dar știu că nu am nici o șansă ca el să mă poată plăcea vreodată și să aibă sentimente pentru mine, eu vreau să devin vampir iar el vrea să își formeze o familie, nu ne putem apropia. Dar știu că dacă aș fi în echipă cu el m-ar ajuta la proiect și nu ar trebui să fac totul singură, știu că, știu că... țin la el și pun sentimentele mele în tot ceea ce fac.
Alice oftă tristă.
- Ideea este că mă prostesc singură.
Nu îl mai mângâie pe cap și își pierdu toată veselia.
- Continui să sper că mă place dar el doar mă ignoră, este mai rău decât dacă m-ar jigni. Vezi tu, dacă el mă jignește atunci mă respinge și nu mai am sentimente pentru el dar el nu face asta. El se așează lângă mine, îmi vorbește și mă alimentează inconștient. Da, îl iubesc și da, sunt o mare proastă care crede că el se va uita la mine. Eu nu sunt ca și A... nu sunt ca și ea. Ea are părul negru și strălucitor, al meu este doar spălăcit. Ea are trupul acela de fată perfectă pe când eu sunt o balenă eșuată. Nu sunt genul lui.
Eroul începuse să o lingă în repetate rânduri ca să o liniștească dar ea îl respinse din cauză că îi era frig. El nu o considera o fată cu părul negru spălăcit, părul ei era frumos și strălucitor, nu uns așa cum era al lui Aylin. Da, avea dreptate când spunea că Aylin era suplă și avea corpul de fată perfectă dar pe el nu îl interesa perfecțiunea plictisitoare care nu mai putea fi îmbunătățită și care era atât de căutată de toți. Pe el îl interesa felul în care imperfecțiunile ei păreau a fi perfecte și extrem de frumoase. Nu era deloc o balenă eșuată dar în comparație cu trupul lui Aylin orice fată, indiferent cât de slabă era, părea a fi grasă, părea a fi o balenă eșuată. El condisera că Alice era genul lui în totalitate. Din păcate nu îi putea spune aceste lucruri, nu se putea da de gol transformându-se și să o șocheze. Trebuia să se apropie de ea și să o pregătească ca atunci când el se va transforma ea să nu fie speriată. Ar fi vrut să îi spună tot ceea ce gândea în acel moment dar teama de a o speria pe Alice și de a-l evita total era prea mare. Ţinea mult prea mult la ea ca să o sperie pe veci și să o facă să sufere de o fobie, orice fobie care putea apărea. Oricât de mult își dorea să o poată contrazice și să o poată face să înțeleagă cât de frumoasă și de perfectă era nu putea. Nu putea face nimic decât să îi lingă palmele până când acestea erau la fel de ude de parcă ar fi băgat mâinile în apă. Îi linse și materialul blugilor pe coapse și încercase să o lingă și pe față dar nu se putea mișca fără a o deranja.
Într-un final lupul reuși să o mai bine dispună. Alice își cufundă iar mâinile în blana lui. Îi luase capul între mâini și îl privi în ochii galbeni și strălucitori.
- Cât îmi doresc să fi o persoană, un om, și să pot vorbi cu tine mai pe îndelete fără a-ți ghici întrebările.
Eroul voi să se transforme chiar în acel moment în om dar mâinile ei îl atinseseră într-un loc greșit al capului. Alice îngheță și la fel făcuse și el. În timp ce ea își retrase mâinile speriată el încercă să se liniștească. Locul în care fusese atins era în spatele urechii unde cu două săptămâni în urmă doctorul îl lovise cu o piatră de câteva ori. Atunci nu băgase în seamă dar i se formase o rană superficială. Se vindecase frumos și destul de repede dar dintr-un motiv neștiut de el coaja îi rămase parcă așteptând să fie atinsă de mâinile ei.
- Ce ai pățit, Eroule? îl întrebă Alice speriată.
Îl prinse de cap și îl întoarse astfel încât să îi poată căuta prin blană. La început lupul protestă dar ea nu se dădu bătută și rămase fermă pe poziții. La început căută cu degetele după coaja ce o găsise dar îi luă blana la puricat și descoperii ceea ce o făcuse să icnească speriată. Coaja unei răni lungi cât un deget se afla în spatele urechii drepte iar prietenul ei nu se foise deloc și așteptase cuminte ca ea să caute.
- Ce ai pățit?
Vocea ei incredibilă de îngrijorată reuși să îl încânte dar din păcate nu îi putea spune ceea ce făcuse. Și chiar dacă ar fi făcut-o ar fi speriat-o rău de tot.
- Te-ai bătut?
Alice nu avusese nevoie de prietenul ei care să îi spună ceea ce se întâmplase. Intuia că el se bătuse și îi părea extrem de rău că se gândise să îl părăsească și să nu se mai întâlnească cu el. Îi părea rău că îi căutase toată ziua o grămadă de acuze și îl condamnase în timp ce el fusese rănit. Îi părea rău că nu reușise să intuiască mai devreme și nici nu fusese acolo pentru el ca să îl poată ajuta să se vindece, să îl panseze și să îl îmbrățișeze.
Eroul dădu din cap iar capul lui fu de îndată prins de brațele ei și strâns la piept. Inima ei pe care dorise de multe ori să o asculte și să o tot asculte o auzea acum bătându-i tare în ureche. Sunetul ritmic îl relaxă și îl făcuse să se gândească că, poate după ce îi va știi secretul, va reuși să o convingă de sentimentele sale. Își dorea foarte mult acest lucru și își făcuse zeci de scenarii despre felul în care se va apropia mai mult de ea și cum îi va spune. Acum, când găsise metoda perfectă avea de gând să acționeze, așteptase prea mult.