A doua zi Alice fu foarte dezamăgită şi se trezi fără prea mare chef. Încă se întreba de ce Eroul nu venise să se întâlnească cu ea iar lipsa lui o lăsase într-o stare foarte ciudată. Mereu se întreba ce pățise și de ce nu putuse să vină. Nu înțelegea de ce lipsise și își bătuse capul încontinuu cu acest lucru. Se gândi că poate prietenul ei era la vânătoare ca să se hrănească din moment ce ea nu îi mai putuse da de mâncare. Era o explicație destul de plauzibilă dar îl cunoștea destul de bine încât să fie sigură că o vânătoare nu dura o zi întreagă. Apoi se gândise că dacă merse într-adevăr la vânătoare o făcuse când se pregătea să vină să se întâlnească cu ea. Poate că nu dorise să vină flămând deși ea îi putea oferi și porția ei de mâncare. Dar apoi își aminti că este un lup iar el putea consuma până la cincisprezece kilograme de mâncare dar putea sta nemâncat și o săptămână... dar ea fusese mai bine de două săptămâni bolnavă. Una peste alta găsi nenumărate scuze și nenumărate acuze pentru lipsa lui.
O bătaie în geam o făcuse să tresare în scaunul mașinii. Privi de îndată spre cel care se atinse de mașina lui Justin și se încruntă.
- Cât vrei să stai acolo? o întrebă Jennifer.
Alice privi în jurul mașinii și constată că era în parcarea școlii între alte două mașini parcate. Prin fața mașinii trecu un grup de elevi veseli iar ea clipi des. Fusese atât de ocupată cu găsirea unui motiv pentru absența Eroului încât nici nu își dăduse seama când ajunse la școală. Stânjenită de starea de visare în care fusese prinsă ieși din mașină ca un fulger.
- Ușor surioară că nu ne fugărește nimeni, o liniști Justin zâmbind.
Folosind cheile de la mașină încuie portierele cu ajutorul alarmei și îi zâmbi. Alice se încruntă la el neînțelegându-i starea atât de relaxată.
- Am ajuns mai repede... iar, explică Jennifer tăios.
Alice știa că lui Jennifer i se urâse de școală și nu mai dorea să vină sub nici o formă. Dacă nu era ea care trebuia păzită de cei doi atunci sora ei cu părul blond ar fi fost de multă vreme într-o altă parte. Șofatul atât de grăbit al lui Justin o enerva dar de la un timp între cei doi se iscase o stare de ură frățească. Justin conducea grăbit spre școală dar ca un melc spre casă pentru a o enerva pe Jennifer dar ea stătea mult în baie, folosea o tonă de parfum pe care el nu îl suporta și vorbea zilnic la telefon câteva ore întregi. De la un timp fiecare ajunse să facă lucrul ce îl irita pe celălalt. Din moment ce Justin era în dezavantaj alesese să asculte muzica rock dată la maxim în camera lui. În ciuda faptului că închidea ușa din când în când Jennifer putea auzi perfect fiecare vers și se enerva că nu putea vorbi la telefon. Pe lângă muzică Justin alesese să se comporte mai grosolan când era în preajma blondei. Când erau în mașină și vedea o fată mergea mult mai încet și fluiera sau spunea ce bine arată. Complimentele lui erau pe măsura așteptărilor dar de la un timp Jennifer dispera când șoferul făcea astfel. Pe lângă acest lucru care pe Alice nu o deranja de fel era și comportamentul lui tipic băiețesc din filmele adolescentine. Stătea cu picioarele pe masă știind că acestea miroseau pentru că o făcea dinadins, purta unele haine mai multe zile ca să o asfixieze pe Jennifer cu mirosul pe care Alice abia dacă îl simțea și râgâia ca un porc. Când Jennifer era în oraș el revenea la normal și era băiatul model al mamei. Făcea curat, strângea fiecare lucru lăsat în urmă de când o supăra pe sora lui, își făcea temele corespunzător și nu deranja pe nimeni. Orice urmă de băiatul dezgustător dispărea iar el mirosea frumos și era curat.
Alice îl văzu pe Justin zâmbind și porni înainte. Cei doi vampiri o urmară de îndată iar ea încetini pasul ca să fie în ton cu ei.
- Unde erai cu mintea, micuțo? o întrebă Justin.
- Când?
Alice nu știa ce să spună ca să nu îl dea de gol pe prietenul ei.
- Ieri, astăzi.
- Nicăieri.
Știau că minte iar ea știa că ei se prinseseră că totul era o minciună.
- Te gândeai la un băiat de care îți place? o întrebă Jennifer zâmbind pe sub mustăți.
Justin o săgetă cu privirea iar Alice se opri locului roșie ca focul în obraji. Deși nu se gândise la Chris ci la Erou întrebarea o făcuse să se simtă stânjenită. Da, îi plăcea de Chris, încă avea sentimente pentru el dar nu el îi ocupase mintea iar pentru prima dată când nu o făcea frații ei se prinseseră de acest lucru. Îi venea să le dea în cap căci fix acum își găsiseră să o întrebe când întrebarea nu era adevărată deși fața ei o contrazicea.
Când cei doi își dăduseră seama că sora lor rămăsese în urmă reușiseră să pună între ei o distanță de câțiva pași. Se opriră locului amândoi în același timp iar când o priviră rămăseseră șocați. O motocicletă mare, puternică și neagră trecuse prin spațiul îngust dintre ei doi. De îndată se temuseră că Alice intrase sub roți iar fumul ce fusese lăsat în urmă nu îi ajutaseră să se calmeze. Jennifer se duse de îndată la locul unde o văzuseră pe Alice ca să o poată găsi teafără dar căzută în fund pe beton și cu mâna la gură tușind puternică din cauza motocicletei. Justin nu făcuse același lucru ci se hotărâ să îl pedepsească pe cel care aproape îi făcuse sora să intre sub acele roți. Nu fusese orb și văzuse distanța periculos de mică prin care trecuse motocicleta precum şi pericolul la care fusese expusă Alice.
Alice și Jennifer îl urmaseră cu privirea pe Justin cum se îndreaptă spre motociclist. Motorul puternic fu parcat în ultimul loc liber al parcării de lângă școală înainte ca o mașină de teren să apuce să revendice locul. Clacsonul mașinii nu îl intimidă pe motociclist și îi arătase degetul mijlociu șoferului camionetei. De pe șeaua motocicletei coborâse o fată suplă și un băiat. Fata își dăduse casca de protecție jos și își scutură părul lung și negru. Șoferul ei făcuse aproape același lucru doar că el își trecuse mâna prin părul tuns periuță. Justin o dădu din calea lui pe Aylin și îi trase un pumn lui Dylan. Nu îl lăsase să cadă pe jos ca un jalnic ci îl prinse de gulerul bluzei și îl ridică puțin de la sol.
- O singură dată mai faci chestia aia și te șterg de pe fața pământului, îi vorbi el furios.
În jurul lor se adunaseră toți elevii din parcare iar numărul lor nu fu unul mic. Alice începuse să se teamă pentru Justin şi pentru ceea ce ar putea păţii. Îşi spuse că este vampir iar frate său va putea să scape fără probleme dintr-o bătaie... dacă ar fi vrut să scape.
- Uite ce e, omule, dacă vrei un loc de parcare..., vorbi Dylan speriat.
- Nu mă interesează că furi locurile de parcare, i-o reteză Justin nervos. Dacă o singură dată mai încerci să îmi calci sora eu personal mă asigur că ai să vezi cum e să ajungi sub roți. Ai înțeles?
Un firicel de sânge se scurgea pe la colțul gurii lui Dylan iar Alice se sperie. Credea că Justin, văzând sângele își va demasca latura vampirească și îl va ataca. Spre surprinderea ei Justin îi dădu brusc drumul îmbrâncindu-l și plecă fără a auzi răspunsul lui. Veni lângă cele două surori ale sale și o ajută pe Alice să se ridice de pe jos.
În timp ce mergeau spre intrarea în școală Alice putu simți privirile elevilor din parcare dar și a celor care rămăseseră lângă intrare ca să privească ceea ce se întâmplase. După acel incident Justin insistase să o conducă până la intrarea în clasă pe sora lui mai mică iar Alice nu protestă. Îl vedea nervos și foarte încruntat privind țintă tot mai mult. Deși nu avea curajul să întrebe știa, presupunea, că vederea sângelui și mirosul acestuia atât de aproape de el îl făcuse să devină puțin mai agitat. Îi era frică de răspunsul pe care l-ar putea primii dacă îl întreba și de reacția lui. Nu dorea ca fratele său să facă o scenă pe holurile școlii unde mișuna un furnicar de elevi.
- Justin? îl atenționă ea văzându-l că stă prea mult timp locului.
Justin clipi des și o privi ca și cum tocmai ce s-ar fi trezit la realitate. O privea ca buimac.
- Ce este?
Ochii lui erau puțin roșii pe margini iar Alice reuși să vadă lupta ce se dădea în interiorul lui. Încerca să nu se transforme iar agitația de pe hol nu îl ajuta prea mult. Simțea, auzea și aproape atingea fiecare inimă care pulsa și pompa sânge în întreg organismul uman. În urechi nu auzea decât fiecare mecanism cardiac iar fiecare pulsație îl aducea tot mai aproape de prăpastia care putea cauza zeci de morți în rânduri elevilor. Vampirul se lupta de zor cu vântul ce îl împingea tot mai mult spre prăpastie. Ajunse atât de aproape încât întrebările din interior menite să îl atragă mai mult erau incredibil de clare și de puternice. Ce contează câțiva elevi în minus? Oricum nu merită să trăiască după felul în care se comportă. Fiecare dintre ei a făcut un lucru oricât de mic care a rănit-o pe Alice sau care chiar a distrus pe cineva. Fiecare dintre ei a călcat în picioare inima cuiva sau chiar o persoană prin gesturile, vorbele și atitudinile lor. Nu merită să rămână nepedepsiți. Nu merită să rămână în viață și să contamineze pământul pe care trăiesc. Nu merită să calce iarba și să distrugă tot ceea ce este frumos. Nu merită să trăiască, nu merită să trăiască, nu merită să trăiască...
- Justin!
Justin simți o usturime în partea stângă a feței. Își duse mâna la obraz și simții cum vântul ce îl împingea spre prăpastie se oprise. Întrebările ca un mănunche de lanţuri ce îl trăseseră spre prăpastie se opriră de îndată. În fața lui stătea Alice roșie la față și cu mâna dreaptă strânsă la piept.
- Ce s-a întâmplat? o întrebă el buimac.
Nu înțelegea de ce elevii de pe hol se opriseră și se holbau la ei.
Alice îl îmbrățișă iar el se aplecă ca să o poată cuprinde.
- Era să te transformi, îi spuse ea. Du-te acasă și calmează-te.
- Dar tu și Jen?
- Vom veni mai târziu. Tu doar calmează-te. Du-te.
Alice îi dădu drumul și se întoarse în laboratorul de biologie fără a privi înapoi. Merse la locul ei obișnuit unde spre surprinderea ei îl găsi pe Chris. Cealaltă bancă era ocupată de alți doi colegi iar ea nu avea nici un alt loc unde să se așeze. Își puse caietul pe bancă în fața locului liber de lângă Chris și îl privi surprinsă.
- Iar vrei să te țin treaz?
- Nu, îi spuse el precaut. Am dormit bine noaptea trecută.
- Atunci cum de ești în spate?
Chris privi undeva mai sus de umărul ei dar ea nu băgase de seamă. Credea că și el privește noua planșă cu anatomia câinelui-lup. Colegul ei de bancă își îndreptă degetul arătător spre băncile din față și arătă spre un loc unde un păr negru se agita lângă o claie de păr tunsă periuță.
- Mi-a fost ocupat locul.
- Iar sora mea e a doua variantă?
Alice tresări și se întoarse de îndată cu spatele la Chris. Dădu peste Justin care nu plecase așa cum ar fi trebuit ci o urmărise. Starea lui de nervozitate nu se calmase câtuşi de puţin iar maxilarul lui era încleştat. Partea bună era că întreg chipul lui rămase neatins de partea vampirească.
- Alice nu este a doua opțiune.
- Serios? Căci eu altceva nu văd.
Alice recunoscu tonul enervat al fratelui său și îl prinse de braț încercând să îl calmeze.
- Încetează.
Justin nu o băgase în seamă.
- Singurul lucru pe care îl văd, continuă el enervat și cu voce joasă, este cum locul veșnic liber de lângă sora mea este ocupat de un profitor.
- Nu sunt un profitor.
- Atunci nu te comporta ca și unul.
Spre bucuria lui Alice Justin se întoarse cu spatele la ei și plecă înainte ca ea să îi mai spună ceva. Se așeză lângă Chris și îl privi cerându-și iertate. Îi era rușine de situația în care fusese băgată și îi era teamă că ar putea avea probleme.
- Îmi cer scuze pentru Justin, începu de îndată Alice, nu a dormit destul și...
- Înțeleg, o întrerupse Chris. Nu este nevoie de scuze.
- Nu știu ce l-a apucat. De dimineață el...
- Nu este nevoie, o întrerupse din nou.
Lui Alice îi venea să intre în pământ de rușine din cauza a ceea ce făcuse Justin. Nu înțelegea ce îl apucase de intrase de îndată în sala de clasă și se legase de Chris. Avea dreptate Justin când spuse că locul veșnic liber de lângă ea era ocupat dar poate că își alesese și el prost momentul în care să vorbească despre asta. În fond el fusese cât pe ce să se transforme în vampir de față cu toți și se certase cu Chris pe ceea ce ea considera un nimic.
- Spui că ai dormit bine? încercă ea să lege o conversație.
- Mai bine ca niciodată. Dacă nu mă trezea Dylan de dimineață nu mai veneam la școală.
Alice făcu ochii mari.
- Am avut noroc că el s-a culcat de după-masă și a venit seara la mine. În timp ce el se juca pe calculator eu am dormit.
- Dar tu nu te-ai mai culcat când ai ajuns acasă?
- Nu, am avut puţină treabă.
Alice privi în faţă spre banca în care Dylan vorbea cu Aylin. Amândoi erau energici şi vorbeau cu însufleţire.
- Cum de nu doarme cu capul pe bancă? întrebă ea.
- Spune că somnul ce l-a avut ieri i-a fost suficient. Spune că a dormit ca un puișor până la ora zece.
Alice calculă orele de somn pe care le-a dormit prietenul lui Chris.
- A dormit șapte ore?
- Opt defapt. La ora de istorie s-a ascuns după planșe și a tras un pui de somn iar la sport în vestiar la fel.
- Dacă a dormit atât de mult înseamnă că nu a dormit cu o seară în urmă?
Alice era brusc foarte curioasă de programul de somn lui Dylan. Băiatul se comporta ciudat în ultimele zile stând cu ea în bancă iar ea avea chef de conversație. Era de părere că dacă reușea să discute cât mai mult despre orice alt subiect colegul ei de bancă va uita de Justin și de atacul lui verbal.
- Păi el nu a dormit în week-end aproape deloc.
- Dar tu? Abia după ce vorbi realizase cât de acuzator sunau vorbele ei. Adică și tu ai fost obosit ieri, presupun că i-ai ținut companie.
Chris zâmbi.
- Cam așa ceva.
Alice văzu o umbră trecând prin fața clasei și se opri din crearea de conversație. Privi direct în față unde un profesor îmbrăcat la costum, mult mai tânăr dar puțin mai gras ca și profesorul lor obișnuit stătea în picioare lângă catedră. Numele profesorului fu unul extrem de ciudat și de complicat iar ea nu reuși să îi rețină nici măcar o inițială.
- Cum îl cheamă? îl întrebă pe Chris în șoaptă.
- Habar nu am, îi răspunse el cu un glas la fel de scăzut. Nu am fost atent.
După o jumătate de oră în care profesorul vorbi chestii care nu prea aveau legătură cu biologia scoase o foaie dintr-un portofoliu și o prezentă clasei.
- Pe această foaie am numele fiecărui elev din această clasă. Voi sunteți douăzeci de elevi iar eu am alcătuit zece echipe a câte doi. Fiecare echipă va trebuii să își aleagă câte un organ al corpului uman și să îl descrie cum crede că este mai bine. La finalul lunii vreau ca fiecare echipă să vină în fața clasei și să prezinte organul ales.
Alice se încruntă știind ce însemna acest lucru. Un proiect în care doar ea va muncii iar colegul ei de clasă, oricare ar fi acesta, să primească o notă pe munca ei asiduă. Nu îi plăcea deloc aceste proiecte indiferent de materia la care se aflau. Mereu situația era aceeași iar ea nu suporta deloc inegalitatea ce lua naștere între ea și coechipierul ei. Niciodată când ceruse colegului ei de echipă să facă ceva acesta nu făcuse. Nu conta că era fată sau băiat, niciodată nu participase decât ea la proiect. Oftă și își lăsă capul peste brațele încrucișate de pe bancă încercând să nu dea prea multe semne de exasperare.
- Hei, ești bine? o întrebă Chris în șoaptă.
Când făcuse gestul de a se odihni cu capul pe bancă nu se gândise nici măcar o secundă că va primi atenție din partea colegului ei de bancă. Nu îi putea spune nimic legat de ceea ce pățise când știa că între ei nu se formase nici o legătură de prietenie ci doar una de colegialitate. Ura acea legătură deși știa că dacă ar fi fost mult mai apropiată de el ar fi suferit mai mult.
Profesorul începuse să strige numele elevilor care făceau parte dintr-o echipă. Până mai spre final nu auzi deloc numele ei, al lui Chris, Dylan și Aylin. Nu își făcea speranțe deșarte pentru că știa că defapt niciodată nu va reușii să cadă în aceeași echipă cu băiatul pe care îl plăcea. Își sprijini capul într-o mână și așteptă ca speranțele din colțul inimii ei să fie spulberate ca de fiecare dată.
- Aylin Brown și Christopher Smith.
Exact cum era de așteptat băiatul pentru care încă avea sentimente căzuse în echipă cu iubita lui. Pentru câteva secunde Alice se bucură că nu reuși să pice în echipă cu Aylin care ar fi distrus-o și mai tare vorbind numai despre Chris sau vorbind mereu la telefon cu el.
- Dylan Wild și Alice Green, vorbi mai departe profesorul nou de biologie.
Alice îl privi pe Chris așteptând ca acesta să aibă un entuziast crescut pe față din cauza echipei în care ajunse. Spre surprinderea ei Chris era perfect impasibil, ba chiar zâmbi ironic.
- Doi biologi înnăscuți în aceeași echipă, șopti el astfel încât numai Alice să îl audă, felicitări domnule înlocuitor.
- E un înlocuitor? fu tot ceea ce putea ea să spună.
- Da.
Ora se încheiase iar colegii lor începuseră să își strângă lucrurile și să iasă cât mai repede pe ușă. În timp ce Alice își luă caietul și pixul îl auzi pe Chris cum vorbi pe același ton ușor enervat.
- Abia aștept să ne vină înapoi profesorul.