În zilele care urmară starea lui Alice se îmbunătăţi considerabil. Febra îi scăzuse iar episoadele de halucinaţii dispăruseră complet. Fusese intrernată pentru douăzeci şi patru de ore iar apoi trimisă acasă cu un tratament pe măsură. Avea de luat zilnic mai multe tipuri de pastile iar atunci când le lua simţea nevoia de a se odihni. Pofta de mâncare îi crescuse şi începuse să golească farfurie după farfurie din tot ce îi punea Angela pe masă.
De îndată ce începuse să îşi controleze mai bine mişcările Justin îi aduse temele pentru şcoală iar ea le făcu pe toate.
Pe zi ce trecea nu doar că se simţea mai bine dar şi inima ei frântă îşi începuse procesul de regenerare. Încetul cu încetul durerea dispărea iar amintirea lui Chris sărutând o altă fată nu o mai afecta atât de tare. Plângea noaptea când una dintre halucinaţii se nimerea să fie exact Chris şi Aylin dar în rest nimic mai mult. Îşi spuse că nu are rost să sufere pentru un băiat în ochii căruia nu însemna nimic şi nici să verse lacrimi amare care nu puteau să îl aducă la ea. Se linişti iar cu timpul îşi dăduse seama că el nu avea nici o importanţă. Ştia că îi era imposibil ca ei doi să fie un cuplu, el era un băiat din oraş, un băştinaş pe când ea era o intrusă care nu se putuse adaptase. Nu conta deloc eforturile ei de a-l impresiona şi nici strădania ei de a-l face să o observe. Ştia că de îndată ce va împlinii vârsta necesară se va transforma în vampir iar el se va căsători cu o frumoasă femeie din oraş cu care va putea avea o familie fericită. Ea avea un vis iar el altul iar destinele lor nu se intersectau sub nici o formă.
Trecuseră două săptămâni de la incidentul cu doctorul care încercase să o violeze pe Alice. În acest timp reuși să își revină și să ne însănătoșească dar din păcate avea o mică traumă din cauza celor întâmplate. Nu Justin era cel care îi făcuse mult mai greu să doarmă noaptea ci doctorul nebun care încercase să profite de ea. De îndată ce Alice nu mai avu parte de halucinații avu parte de coșmaruri în care doctorul reușea de multe ori să își ducă la final planul și să o violeze. Adesea de partea lui trecea și Chris iar totul devenea mult mai înfricoșător când fața lui se schimba și căpăta trăsăturile fioroase de vampir ale lui Justin. Când avea coșmaruri Angela devenea îngerul ei păzitor și o trezea de îndată ce simțea cum se agită în somn. Alesese să doarmă în același pat cu ea și îl părăsise pe James până când ședințele de terapie își făcuseră efectul.
De îndată ce Alice merse la școală știuse că nu avea să fie nimic bine. Pentru început toți o priveau ciudat și îi adresau cuvinte urâte mult mai aprig ca înainte. Din fericire pentru ei Justin și Jennifer nu interveneau din dorința ei căci altfel toți ar fi fost ca sfinții. Se duse în sala de clasă și se așezase în banca de două persoane din laboratorul de biologie. De îndată ce se așezase pe scaun în ultima bancă privi cea mai nouă planșă expusă în laborator. Era prezentată forma anatomică a unui câine lup iar ea se gândi de îndată la Erou. Nu reușise să îl vadă de mai bine de două săptămâni și își făcea griji serioase pentru el. Nu mai știa sigur dar avusese senzația că plouase rău de tot iar o furtună trecuse peste orășel. Se îngrijoră pentru prietenul ei știindu-i temerea dar în același timp murea de nerăbdare să îl vadă. Avea multe să îi povestească și îi era datoare cu poveste din ziua când descoperise că era bolnavă, prietenul ei trebuia să știe de ce reacționase astfel. Îi era dor de el și își dorea să îl mângâie cât mai repede. Nu reuși să îl vadă de dimineață de la geamul din camera ei și nu îndrăznise să între în pădure nu din cauza creaturilor ce erau acolo ci din cauza familiei ei care ar fi intrat la bănuieli. Știa cât de importantă era acoperirea pentru a se putea vedea mai departe cu lupul ei și știa ceea ce ar putea face familia ei dacă ar afla cu cine se întâlnește zi de zi în pădure.
Își strânse bluza groasă de pe ea între degete iar moliciunea ei o ațâța și mai tare cu gândul la Erou. Simțea brusc nevoia de a-i mângâia blana roșcată și de a-și afunda degetele în frumusețea ei strălucitoare. Avea chef să îi atingă nasul umed și să îi sărute fruntea caldă în timp ce îl copleșea cu îmbrățișări. Era ciudat să simtă brusc aceste lucrui având în vedere că lipsea, uneori, aproape patru luni de acasă în timpul verii și nu simțea deloc dorul nebun ce o cuprinse acum.
Îşi dăduse seama că în ultimul an se schimbase mai mult decât visase. Pentru început sentimentele ei pentru Chris se intensificaseră iar atracţia faţă de el crescuse. Chiar dacă inima îi fusese frântă reuşi să fie tare şi să nu plângă atunci când poate că alte persoane ar fi plâns. Se schimbase iar faptul că simţea nevoia de a oferi mai multă dragoste Eroului era cea mai mare dintre transfromări. Ţinuse mereu la el ca la un animal de companie iar în ciuda faptului că îi salvase viaţa nu dorise niciodată să îl copleşească cu iubire. Acum ar fi fost în stare să plece de la şcoală şi să sară peste ore doar ca să îl vadă şi să îl îmbrăţişeze.
Se sunase de intrare iar toţi colegii de pe hol intrară în laboratorul de biologie. Unul dintre ei fu Chris care se mişca mai greu ca de obicei. Alice observă de îndată de la depărtare pe faţa lui cearcăne adânci şi urme de oboseală pronunţate. Ochii lui verzi strălucitori erau cam spălăciţi iar pleoapele aproape închise. Culoarul din mijloc care despărţea cele două rânduri de bănci era populat de ultimii întârzâiaţi dornici să se aşeze. În timp ce traversa culoarul şi trecea pe lângă fiecare bancă văzu părul brunet al iubitei lui agitându-se frenetic. Spre marea ei surprindere Chris nu se aşezase în locul liber de lângă ea ci veni în spatele clase. Pentru câteva secunde Alice fu sigură că brunetul se va aşeza în banca cealaltă unde un loc era liber şi nu îşi creă iluzii false cum că el ar vrea să stea lângă ea din propria iniţiativă. Câteva secunde mai târziu scaunul liber de lângă ea fu ocupat de nimeni altul decât de băiatul care îi frânse inima sărutând o altă fată.
- Te rog nu mă lăsa să dorm! îi spuse el cu o voce obosită.
În secunda următoare se trânti cu capul pe masa iar Alice ştiu că vrea să doarmă. Privi surprinsă spre Aylin care o tăia din priviri alături de prietena ei Naomi. Dylan se aşeză pe locul liber de lângă Aylin şi îl privi cu ochii mari pe Chris apoi pe ea. Alice nu avea chef să îi suporte privirea şi nici cuvintele grele ce ştia că urmau să fie spuse. Se întoarse spre Chris şi îl scutură de mânecă. Fu nevoie de ceva mai multă forţă decât se aşteptase dar într-un final reuşi să îl trezească. Atunci când o privi ea ştia că reuşise să aţipească.
- Ţine-mă de vorbă, îi ceru el abia ţinându-şi capul pe umeri.
- De ce ai venit la şcoală?
- Am lipsit prea mult.
- Sunt sigură că o zi în plus putea să te ajute, îi spuse privindu-l. De ce eşti aşa?
- Aşa cum?
- Aşa de obosit.
- Am avut treabă toată noaptea.
- Da, dar...
Alice fu întreruptă de profesorul de biologie care intră în viteză pe uşă. Prezenţa didactică reuşi să îl facă pe colegul ei de bancă să fie puţin mai treaz dar de îndată ce fu ascuns de colegi de orice privire revenii la somnolenţa sa.
- De ce ai venit în spate?
- Ca să fiu cu tine.
- Poftim?
Alice îl privea buimacă întrebându-se dacă auzise corect. În ciuda faptului că avea pentru prima oară o discuţie cât de cât obijnuitā cu el colegul ei de bancă era mai mult somnoros. Se întreba dacă şi el era ca restul persoanelor adormite. Se întreba dacă îşi va mai aduce aminte ceea ce face sau dacă gândea cât de cât limpede.
- Tu mă poţi tine treaz, îi spuse el.
Alice făcu ochii mari. Privi spre claia de păr negru perfectă din faţa ei cum se agită şi râse în sinea ei de mişcările acesteia.
- Iubita ta?
- Nu ar fi putut.
- De ce?
- Nu îi pasă suficient de mult încât să mă ţină treaz fără să nu mă critice.
- Dar prietenul tău?
- Prea interesat de oră ca să îmi aibă de grijă.
- Atunci de ce eu?
Alice era foarte curioasă de răspunsul lui şi murea de nerăbdare când profesorul începuse să meargă pe culoar până în spate. Îl atenţionă pe Chris iar el de îndată se îndreptă de spate şi se prefăcu că era atent. Alice îi urmă exemplul şi se prefăcu curioasă de găsirea unei informaţii inexistente din caiet. Profesorul se mişca atât de încet de parcă ar fi ştiut de ceea ce făceau doi în spatele clasei. Alice oftă exasperată de viteza de deplasare a profesorului ei iar Chris se chinuia să se menţină drept. De îndată ce profesorul cu viteză de melc le întoarse spatele cei doi se relaxară. Alice îl privi pe colegul ei iar el se cocoşă de spate. Urmaseră mai multe secunde de tăcere iar Alice crezu că răspunsul nu va mai veni.
- Nu ştiu. Îmi place compania ta.
- Poftim?
Alice nu fu sigură dacă auzise bine sau dacă îşi imaginase totul.
- Tu nu eşti ca restul. Pe ei nu îi interesează nimic şi sunt aerieni. Tu eşti diferită.
- Şi iubita ta e diferită, îi reaminti ea.
- Dar nu ca tine. Tu mă poţi ţine treaz toată ziua, ştiu ca poţi, ea nu poate.
Profesorul ajunse în faţa clasei şi se întoarse spre ei. Alice tăcu de îndată şi încercă să se controleze sănu vorbească. Avea un şuvoi de întrebări de pus dar ochii cercetători ai profesorului o întrerupseră. Se ascunse după spatele corpolent al unui coleg şi vorbi fără a-l privi.
- De ce eşti atât de sigur? Nu mă cunoşti.
Asemenea ei Chris îi răspunse fără a o privi.
- Ai dreptate, dar ştiu ce tip de persoană eşti, îţi place să îi ajuţi pe restul chiar dacă te pui în pericol.
- De ce crezi că sunt acel tip de persoană?
- Pentru că te pui în pericol vorbind cu mine la ora celui mai sever profesor.
Alice îl privi uimită de răspunsul lui care avea atât de multă dreptate. Chris zâmbi iar ea se întrebă dacă inima ei începuse să mai bată pentru el. Deschise gura uimită iar când dădu să îi răspundă clopoţelul sună. Zeci de colegi se ridicară grăbiţi şi porniră spre ieşire iar ea rămase privindu-l cum zâmbeşte dar neputând să îi vorbească.
- Chris?
Dylan, prietenul lui, şi Aylin veniră lângă bancă şi îl priviră. În mod surprinzător nici unul dintre ei nu o jigniră deloc ci se comportau de parcă ea nu ar fi fost acolo. Chris se ridică şi îşi strânse lucurile iar ea făcuse acelaşi lucru dar mai încet.
- Ne mai vedem! îi spuse Chris înainte ca Aylin să îi sară în braţe.
Alice ştiuse ceea ce va urma şi îşi feri privirea. Din păcate pentru ea nu îşi acoperi urechile şi auzi perfect sărutul ce urmase.
**********
Restul zilei decurse bine... sau cel puţin asta crezuse Alice. Când merse pe hol avu surpriza de a nu mai fi jignită şi tratată de parcă era o boală vie. Fusese ignorată la fel de mult pe cât erau ceilalţi colegi ai ei iar ea se bucură de tratamentul primit.
Câmd sosi pauza de prânz ea se întreptă grăbită spre cantină. Se trezise destul de târziu şi nu apucă să servească un mic dejun prea consistent. La intrarea în cantină avu parte de o surpriză de proporţii. Se întâlni cu Chris care asemenea unui cavaler îi deschise uşa şi o lăsase să intre prima dintr-un număr mare de elevi. Aylin, care era alături de el o privi cu răutate în timp ce trecea înaintea ei. Când Alice se duse să îşi ia de mâncare avu surprinderea de a fi strigată de o voce masculină.
- Hei, Alice! Aşteaptă.
Se conformase vocii şi aşteptă cuminte. Lângă ea apăru Chris care din cauza oboselii avea vocea mai schimbată.
- Mulţumesc pentru azi-dimineaţă.
Alice zâmbi, nu se aşteptase să primească un mulţumesc din partea lui.
- Te-ai mai trezit?
- Puţin dar suficient cât să pot trece peste orele de curs.
Cearcănele de sub ochii îi trădau cu o şi mai mare putere oboseala în ciuda a ceea ce vorbise.
- Abia aştept să ajung acasă şi să trag un pui de somn. Sunt aşa de obosit!
Alice zâmbi din politeţe şi se întreptă spre masa ei la care Justin şi Jennifer o aşteptau. Ştiind că ea o lua într-o direcţie iar Chris în alta îi ură baftă în încercarea lui de a sta treaz şi se întreptă spre masa ei.
- Ne mai vedem, Green, îi spuse el înainte de a pleca.
Alice se duse de îndată la masa ei şi se înfruptă dintr-o pară suculentă încercând să nu zâmbească de faţă cu fraţii ei. Deşi era o persoană deschisă şi comunica cu ei nu dorea ca ei să ştie ceea ce îi făcuse Chris. Ştia că posibilitatea ca cei doi să îl abordeze şi să îi pedepsească sau să îl înspăimânte era mare.
- Cine a fost ăla? o întrebă Jennifer.
- Chris, un coleg.
Alice se concentră asupra prânzului ei şi nu observă privirile celor doi vampiri. Amândoi se uitau după Chris care între timp se aşezase la masa sa.
- De îndată ce am să ajung acasă mă pun să dorm, sunt frânt! vorbea el.
- Şi eu am să fac acelaşi lucru. Diseară vreau să stau treaz până dimineaţa, vorbi Dylan lângă el.
Mai multe hohote de râs se auziseră de la masa lor iar cei doi vampiri nu mai putură urmării şirul comversaţiei. În timp ce se priveau reciproc ştiau că gândeau acelaşi lucru: Chris era cauza pentru care Alice se comportase ciudat în ultimul timp şi plânse. Ceea ce nu puteau înţelege era motivul pentru care ea plânse. Se întrebau ce făcuse Chris de o rănise atât de tare şi ce puteau face în această privinţă.
**********
De îndată ce Alice ajunse acasă reuşi să reintre în rutina ei obijnuită. Alergă ca de obicei de la maşină până în casă unde în bucătărie o întâlni pe Angela. După ce o sărută pe obraz şi luă mâncare cu ea, şniţele din carne de porc, un măr şi apă ieşi în pădure. Alergă cât putea de repede spre locul de întâlnire unde de obicei venea Eroul. Sări peste obstacolele ce le întâlni cu plăcere şi entuziasm. Fiecare trunchi doborât şi fiecare bolovan fu cu grijă traversat, ocolit sau sărit. Era fericită iar eliberarea ce o primii prin alergarea ei spontană o făcuse să chicotească de câteva ori.
Timp de mai bine de două săptămâni fusese bolnavă şi obligată să intre în pădure doar cu privirea şi cu gândul. Acum, când ochii ei puteau vedea fiecare trunchi, fiecare coroană încă verde şi puternic ranificată, şi fiecare schimbare micuţă simţii cum zboară de fericire. Îi fusese teribil de dor de pădure şi îi lipsise mult aerul pur şi curat pe care îl simţea când intra în interiorul teritoriului ei. Îl considera a doua ei locuinţă şi o iubea. În tot timpul în care a fost închisă în casă se întrebase ce se schimbase şi ce vietăţi noi veniseră în pădure. Nu stătu prea mult timp pe gânduri între a se decide ce va face: să se întâlnească cu Eroul sau să viziteze pădurea.
Ajunse la locul de întâlnire în timp record şi cu respiraţia întretăiată. Era toată udă dar asta nu o oprise nici o clipă în alergarea ei. Se aşeză între cele două rădăcini ale copacului şi aşteptă venirea prietenului ei. După ce îşi mai potoli respiraţia scoase din ghiozdan mărul şi îl mâncă.
Trecuse mai bine de jumătate de oră când se hotărâ să îşi scoată caietele din ghiozda şi să îşi facă temele. Se afundă în ecuaţile de la matematică şi în literatura obligatorie de la limba engleză. Memoră fiecare dată istorică din caiet şi învăţă fiecare denumire complicată de la biologie ca mai apoi când termină totul pentru şcoală să fie tot singură. Trecuseră trei ore iar Eroul nu venise deloc să se întâlnească cu ea. Tristă şi dezamăgită de lipsa prietenului ei se ridică de jos şi porni prin pădure spre casă. Mersul ei era încet spre deosebire de cel când venise. Încă mai spera ca Eroul să vină şi să o întoarcă din drum. Nu îi venea să creadă că prietenul ei nu venise după o perioadă în care ei nu se văzuseră. De fiecare dată când venea înapoi toamna el era acolo şi o aştepta, de fiecare dată când ea venise în pădure el fusese acolo şi se întâlniseră. Nu înţelegea de ce nu venise şi se întreba dacă nu păţise ceva. Îşi făcea griji pentru el iar dorul ce îl avea se intensifica. Acum îşi dorea mai mult ca niciodată să fie lângă ea şi să îl îmbrăţişeze.