Totul era atât de frumos încât îți era imposibil să nu vrei să ieși afară din casă și să te bucuri de soare. Vântul, veșnic grijuliu și plăcut vuia din când în când pentru a răcori pe cei înfierbântați. Soarele, așa cum se aștepta toată lumea, zâmbea și radia cu toată puterea în timp ce oferea căldură. Păsărelele ciripeau cu voioșie în timp ce fie stăteau în copaci pe grengile puternice alături de familiile lor fie zburau prin văzduh și se jucat făcând mici întreceri. Iarba verde și strălucitoare, păpădiile galbene și frumoase, pădurea tânără și plină de viață te invitau să ieși afară din casă și să petreci cu ele. Fiecare dintre ele îți aducea zâmbetul pe buze. Te făceau să vrei să mergi să le întâmpini și să te distrezi sau chiar să te relaxezi în preajma lor. Cu toții simțeau aceast lucru și răspuneadu chemării... cu excepția lui Camy. Ea rămase în dormitorul său de îndată ce termină de gătit mâncarea. Se trezea dis de dimineață și începea să gătească ca de fiecare dată. Când termina câteva ore mai târziu părăsea bucătăria iar întreaga casă primea atenția ei. Ștergea praful, mătura și spăla fiecare colțișor al casei până când acesta lucea mai ceva ca un cristal în razele de lumină ale soarelui. De obicei își termina toate treburile în fiecare după-amiază iar apoi stătea și aștepta cuminte în camera ei. De cele mai multe ori putea fi văzută privind în zare de la fereastra dormitorului. Cei mai mulți care o vedeau stând în aceași poziție credeau că fie murise și înțepenise fie că nu era decât o bucată de carton. Dar dacă se uitau puțin mai atenți la pieptul ei puteau observa ridicările neregulate. Cea ce la geam întodeauna era aceași, adevărata Camy care pur și simplu se uita pe geam până când soarele apunea. De multe ori atunci când nu avea somn, mai exact aproape în fiecare noapte, se ducea la geam și își continua activitatea de după-masă. Stând astfel ajunse să fie considerată bolnavă, ba chiar nebună, iar cei mai bătrâni din haită chemau adesea vrăjitoarea pentru a desface vraja care îi puse stăpânire pe corp. Olivia la început luase în serios situația și mereu făcuse câte o vrajă de a o liniști sau de a-i da pacea de care avea nevoie dar după mai multe dăți își dăduse seama că nici măcar vrăjile ei nu puteau face față. Renunțase să le mai creeze iar acest lucru nu picase destul de bine aspura brunetei. Camy nu doar că se simțea mai rău dar începuse să se vătămeze corporal, nu doar sentimental, iar Olivia se văzu nevoită să îi facă zilnic vizite pentru a se asigura că nu se sinucide. La scurt timp de la începerea tratamentului cu vrăji Olivia se mutase în camera de oaspeți a familiei Clark. Camy suferea puternic în interior iar cei mai mulți dăduseră vina pe pierderea lui Alice dar nu știau decât jumătate din adevăr. Întradevăr, încă suferea după pierderea lui Alice dar pe lângă acea durere se mai adăugase una mai puternică. Ben plecase, o părăsise în urmă cu câțiva ani iar ea rămase cu sufletul pustiu. În fiecare noapte plângea până rămânea fără lacrimi iar nimeni nu era în stare să o liniştească. Aisha încercase de mai multe ori dar nu reuşise decât să îi întărească suferinţa. Deşi o durea inima să o vadă astfel nu putea interveni, de fiecare dată când ea păşea în cameră în toiul nopţii Camy plângea şi mai tare. În ciuda faptului că întreaga ei casă era plină de viață și mereu era cineva care să rămână cu ea se simțea tot mai singură pe măsură ce zilele de la plecarea lui Ben treceau. Olivia își petrecea timpul alături de ea, de cele mai multe ori doar o privea cum muncește nu din cauză că era leneșă ci din cauză că activitatea fizică o ținea departe de gânduririle negre.
După mai multe tentative de sinucidere eșuate Camy înțelese că nu are rost să mai continue. Se socotea vinovată de tot ceea ce se întâmpla, plecarea lui Ben și răpirea lui Alice. Începuse să se autodistrugă. Nu mai mânca și muncea mai ceva ca o sclavă, toate din propria inițiativă. Se pedepsea singură trăind cu inima frântă în mii de bucățele şi tot timpul trasă de cineva ca să continue. Acel cineva care o îndemna să trăiască era Aisha, copila de culoare adoptată care trăia în haită fără a fi un vârcolac. Dacă nu ar fi fost sentimentul de afecțiune pentru ea care rămase Camy ar fi reușit să își ducă la capăt tentativele de suicid. Deși era singură ca părinte încerca din răsputeri să îi ofere un adăpost copilei asigurându-se că are ceea ce mânca și cu ce să se îmbrace. De nimic mai mult nu se putea asigura. Sprijinul emoțional de care avea din când în când nevoie nu i-l putea oferi, rămasă goală pe dinăuntru nu mai avea același mod plăcut de a vorbi. Reușise să trăiască până în prezent fiind tot timpul împinsă de copiii ei și de Olivia. Vrăjitoarea îi făcea de trei ori pe zi aceași vrajă cu care îi putea controla mișcarile corpului. O așeza pe un scaun și mânca la masă alături de Jason, Bella, Ronnie, Aisha și Chad. Scaunul din celălalt capăt al mesei, cel al lui Ben, pentru a nu rămâne gol și a o face cât de cât să se mai liniștească fusese ocupat de Olivia. Vrăjitoarea se mutase în casa ei și o supraveghea de aproape din respect și adorație pentru Ben. Nimeni nu înţelegea de ce Ben o părăsise, o abandonase, când ea avusese cea mai mare nevoie de el
Ușa dormitorului se deschise încet, de parcă celui care intra îi era teamă să nu o trezească din somn.
- Ți-am făcut un ceai de mentă, mami, preferatul tău.
Aisha, la fel de îngrijorată și de iubitoare față de mama ei ca întodeauna lăsă ușa întredeschisă în spatele ei și așeză o tavă strălucitoare pe noptiera de lângă pat. Mirosul biscuiților făcuți în casă proaspeți scoși din cuptor și cel al ceaiului de mentă ajungea până la nasul de vârcolac al lui Camy dar ea nu reacționă sub nici o formă. Cu ani în urmă, înainte de plecarea lui Ben, atunci când Aisha îi aducea asemenea bunătățuri Camy înfuleca de îndată câteva prăjiturele.
Văzând-o că nu reacționează se duse la ea și o îmbrățișă de la spate.
- O să fie bine. Tati o va aduce pe Alice acasă mâine.
În zadar încercase Aisha să îi vorbească pe cel mai dulce ton de care era în stare și să îi ofere dragostea ei. Era de parcă ar fi îmbrățișat o stâncă, Camy nu se clinti și nici nu îi dădea afecțiunea pe care o primea. Văzând acestea Aisha luase un biscuite și îl puse în câmpul vizual al mamei sale.
- Uite ce delicios arată. Sunt proaspete!
Camy nu aruncase nici măcar o privire biscuitelui auriu cu fulgi de ciocolată delicioși.
- Dacă nu ai să mănânci nimic tati se va supăra.
Camy nu reacționase iar prin urmare Aisha o lăsase singură în încăperea ei, în cușca pe care și-o clădise în jurul său în ultimii ani. Ușa închisă silențios dar pe care Camy o auzi ca pe o lovitură de tun îi trezi amintirea pe care o îngropase adânc și care contribuise la starea ei actuală.
Era iarnă iar în ciuda căldurii din casă Camy simțea că îngheață de frig. Avea pe ea două bluze foarte groase dar se simțea de parcă nu purta nimic și umbla prin zăpadă. Plecase din bucătărie renunțând la ceaiul de mentă pe care și-l dorise și se îndreptă spre living. Acolo îl găsi pe Ben privind ecranul televizorului fără nici un pic de interes. Coborâ cele câteva trepte, înconjură canapeaua și se așeză lângă el. Își trase picioarele sub trup și se ghemui la pieptul lui cald și plăcut unde se simțea în siguranță. Automat Ben o îmbrățișă iar ea oftă trist.
- Ce este? o întrebă el.
Camy nu dorise să îi spună. Tăcuse și privi la rândul ei ecranul televizorului.
- Ce te doare? mai făcu o încercare Ben.
Camy nici de această dată nu îi răspunse. Nu avea chef de vorbă iar singurul lucru pe care îl dorea era să nu îi mai fie frig. Văzuse o pătură pe cealaltă parte a canapelei și o luase grăbită. Când să se reașeze la pieptul soțului ei acesta se ridică și plecă. Ea rămase locului surprinsă dar cu o durere imensă, nu se aștepta să fie respinsă iar asta nu îi făcea deloc bine. Chiar și fără el alături ea se întinse pe canapea, o durere îngrozitoare de cap o apucase și simți nevoia de a se întinde.
- ... doar să vi cât mai repede, se auzi vocea lui Ben venind înapoi în living.
Brunetul venise lângă canapea și îngenunchie lângă chipul soției sale.
- Ce se întâmpla cu tine, iubita mea? o întrebă el.
Îngrijorarea și afecțiunea i se puteau citi în voce alături de altceva. Dure, o durere imensă care încerca să fie mascată cu tandreța cu care îi mângâia părul. După o perioadă de timp în care Ben crezuse că nu i se va răspunde Camy deschise gura și se chinui să vorbească.
- Nu mă simt prea bine.
Vocea ei era răgușită, știa și ea asta și se îngrozea. Nu avusese niciodată vocea răgușită. Ben, văzând-o astfel se aplecă peste ea și îi sărută fruntea. O senzație de bine o cuprinse iar ceva o încălzi în interior. Buzele lui erau incredibil de reci în comparație cu fruntea ei supra încălzită.
- Ai febră.
- Vreau să dorm.
Ben o ridică de pe pat în brațele sale mari și o transportă până în cameră. Era incredibil de bine în brațele lui iar orice urmă de boală, teamă sau chiar problemă dispărea când el o ținea strâns la piept. Se așezase cu ea pe patul lor și o trase lângă el. Camy îl îmbrățișă instinctiv pe sub plapumă și își odihni capul greu pe pieptul lui. Simți vag cum mâna lui mare îi mângâia spatele în timp ce un spasm și o tuse puternică o cuprinse pe neașteptate.
- Jason va veni de îndată să te consulte.
- Nu...
- Am vorbit cu el. Trebuie să ajungă.
- De ce l-ai sunat?
O tuse neașteptată o împiedică să vorbească în continuare. Ben simțise acest lucru și o lăsă să vorbească deși îl durea inima din cauza sunetelor produse.
- Nu vreau să îi stric ziua cu familia.
- Ești mama lui.
- Acum are o altă femeie care să îl intereseze.
Atunci Ben nu mai protestă și o lăsase să câștige. În timp ce o mângâia pe spate Camy adormise. Somnul ce îl avusese atunci nu numai că fusese dulce dar și liniștitor. Nu visase nimic dar se simșea fericită și împlinită de parcă Alice era acasă. Se simțise așa cum nu o mai făcuse niciodată iar când se trezi de-a binelea se simți ca o persoană nouă. Se făcuse seară iar când privise în jur după soțul ei nu avusese parte de o surpriză prea plăcută. Ben, așa cum ea nu îl mai văzuse niciodată, îndesa în grabă mai multe haine într-un geamantan. Speriată dar și surprinsă de ceea ce descoperise Camy se ridică grăbită din pat și îl opri tocmai când el se pregătea să ducă un morman de haine groase la cutia cu haine de pe pat.
- Ce faci? îl întrebă ea speriată.
- Plec.
Ben, așa cum nu îl mai văzuse până atunci, îi răspunse cu nervozitate iar chipul lui arăta de parcă ar putea să o distrugă printr-o simplă privire. Continuase să meargă spre pat și îndesă hainele înăuntru gemantanului fără a o privi nici măcar o singură dată.
- De ce?
Nu îi răspunse. În schimb trecu pe lângă ea și o ignoră de parcă ea nu ar fi fost acolo. Gestul lui o rănise mai tare ca un cuțit. Când el parcurse încă o dată drumul de la șifonier la pat ea îi tăie calea.
- Unde pleci?
Era terifiată. Hainele ce fuseseră așezase în geamantan erau doar bărbătești și nu erau doar pentru un singur sezon, pleca pentru mai bine de un an. Gândul că va fi departe de el o îngrozea, îl iubea iar el era singura ancora care o mai ținea în picioare. Hainele lui cele mai bune, hainele pe care le plăcea cel mai mult și de care avea nevoie oriunde erau înghesuite în grabă într-un mod haotic. Se grăbea iar oriunde mergea nu o va lua și pe ea. Știa acest lucru pentru că nu o trezise și nu îi spuse nimic.
- În lume, făcuse o pauză ca mai apoi să spună ceea ce îi răniseră inima, departe de aici.
"Aici" fusese înțeles de Camy drept "tine". Putuse auzi cum inima ei căzuse pe jos și se sparse într-o mie de bucățele imposibil de a fi aduse înapoi. Simți cum picioarele ei cedează dar nu se lăsa așa de ușor. Se sprijini de pieptul lui și îi prinse cu fermitate bluza în pumn, nu avea să îi dea drumul nici dacă o lovea.
- De ce? fu tot ceea ce reuși să spună.
Nu îi răspunse. Îi desprinse mâna cu mai multă brutalitate decât ea se așteptase, o ocolise și luase geamantanul de pe pat ca mai apoi să pornească spre ușă. Casa era goală, doar ei doi mai rămăseseră în acea zi neagră în imensa casă. Camy pornise după el, coborâ treptele în grabă în timp ce vedea în ceață fiecare pas al său. Lacrimile îi apăruseră incontrolabil iar ea nu avea cum să le mai oprească. Nu se mai putea controla iar sentimentele puseseră stăpânire pe ea. În zadar fugi după el și îl trase de mâneca bluzei oferite drept cadou de Craciun, în zadar se puse în fața lui și îi tăie calea, în zadar îl trase și încercase să îl oprească, el tot continuase să înainteze de fiecare dată ocolind-o și smucindu-se din brațele ei. Când trecuse la violență fizică și îl lovi în repetate rânduri cu pumnii în piept el se opri doar pentru a o liniști. Îi prinse mâinile cu o singură mișcare și le strânse dureros de tare. Lăsase geamantanul jos iar când crezuse că îl convinse să rămână el îi luă bărbia cu cealaltă mână și o privi pentru prima oară de când se trezise. Ochii de care se ea se îndrăgostise erau epuizați și plini de ceva ce ea nu putea desluși. O durea și mai tare să îl privească direct în ochi, exact așa cum se așteptase.
- Plec, Camy, te rog înțelege și nu mă opri, nu are rost.
Lacrimile ce îi curseseră îi încețoșașseră vederea. Printre lacrimile sufletului ei putuse vedea mila și durerea din cei ai soțului ei. Pe neașteptate o trase într-o îmbrățișare ca de urs și o strânse puternic. Inima lui, inimă care mereu avusese impresia că bate pentru ea îi pulsa cu putere lângă ea iar atunci avusese impresia că nu doar inima ei era sfâșiată de durere ci și a lui.
- Știu că îți cer prea mult, vorbi el iar sunetul vocii sale minunate se auzi înfundat dar incredibil de controlată. Iartă-mă.
Ben îi dăduse drumul dar ea nu dorise ca îmbrățișarea să se termine. Se prinse cu încăpățânare de bluza lui și trase tare până când aproape o sfâșiase. Încerca să îl țină aproape, să îl oprească pe ultima sută de metri și să îl facă să se răzgândească dar îi era imposibil. Tare ca o stâncă Ben se smuci din îmbrățișarea ei disperată și, rupându-și bluza până aproape ajunse o cârpă în mâinile ei, reuși să se elibereze. Deschise ușa holului și luându-și geamantanul plecă fără a arunca o privire înapoi asupra soției sale care căzuse pe podea înlăcrimată și sângerândă în interior.
Câteva ore mai târziu când Jason ajunse într-un final la casa părintească avusese parte de un șoc teribil. Cea care îi dăduse viață zăcea întinsă pe holul de la intrare într-o baltă de sânge și de lacrimi. Prin apropierea ei nu se vedea nici o armă, nici un cuțit, dar balta de sânge se tot întindea. Când, încă în stare de șoc, reuși să o ducă pe Camy în camera ei și a lui Ben și să o bandajeze înțelese ce armă folosise de fapt pentru a se vătăma. Plină de durere lăuntrică încercase să își scoată ghemul ce o apăsa cu putere din piept și care o făcuse să o doară atât de tare, încercase să își scoată inima cu totul. Își zgâriase întreg pieptul cu unghile în locul unde se afla inima dar nu reuși să treacă nici măcar de țesut. Jason ajunse la timp, dacă Camy ar mai fi încercat de câteva ori ar fi putut muri găsind alte metode de a se sinucide.
De atunci Camy nu mai vorbise cu nimeni din familie pentru o întreagă săptămână. Începuse să nu mai mănânce iar acest lucru se vedea prin paloarea și lipsa ei de energie. Când vorbise se destăinui Bellei care rămase alături de ea în fiecare zi. Îi spuse cum Ben plecase și nu se uitase înapoi, îi spuse despre durerea pe care o simte și despre gândurile ei sinucigase. Îi mărturisii că doar durerea fizică o făcea să uite de cea afectivă iar ea murea de durerea afectivă. Începând din acea zi în care Camy spuse totul nu mai fusese lăsată singură. Tot timpul era cineva cu ea în cameră iar atunci când plecau cineva din exteriorul casei o urmărea și se asigura că este bine. Acel cineva era Michael, fratele ei care se cățăra în copacii din fața dormitorului și se camufla printre crengi. Daca ea încerca ceva Michael imediat dădea de știre celor din casă iar aceștia interveneau.
În prezent trecuseră trei ani de când Ben plecase și o rănise atât de tare pe Camy încât o schimbase. Era foarte palidă și slabă, foarte slabă. Abia vorbea cu cei din casă și prefera să stea mereu singură. Daca era cu cineva în încăpere nu scotea nici măcar un sunet, nici dacă o tăiai ea nu vorbea. Când Bella și Aisha mergeau la cumpărături pentru a-i cumpăra haine singurul loc unde îi găseau haine care să îi vină era raionul de copii.
O pală de vânt puternică aduse cu ea un miros incredibil de cunoscut. Camy revenise puțin în simțuri și își ridică nasul în vânt pentru a adulmeca mai bine. Se făcuse seară iar la noapte se anunțase o ploaie. Cerul era plin de nori dar asta nu o speria. Recunoscu mirosul iar în interior simți bucurie și ceva foarte ciudat, ceva ce nu mai simțise de multă vreme. În interiorul pieptului ceva prinse viață și începuse să bată atât de frenetic încât o energiză de îndată. Fără să mai stea pe gânduri sări de la fereastră și ateriză asemenea unei pisici pe pământul de lângă casă. Cu pași energici și extrem de grăbiți începuse să alerge spre pădure iar de acolo spre locul unde o ducea inima și nasul. Cu o simplă mișcare se transformă în lup și grăbi și mai mult pasul. Vedea vag cum trunchiurile copacilor trec pe lângă ea și dispar în noapte. Viteza și eliberarea pe care le simțise o făcuse aproape să tresalte de bucurie, țelul ei era să ajungă cât mai repede la destinație și nimic nu o putea opri. Nu se transformase de dinainte ca Ben să o părăsească iar acum se simțea incredibil de bine în forma de lup. Aproape că se simți vinovată de plăcerea ce i se crease.
În timp ce alerga în calea ei apăruse de nicăieri un trunchi răsturnat de copac. Cu măiestrie și priceperea de care fusese cândva capapilă sări peste și își continuă drumul. SImțea că se apropie, simțea mirosul atât de familiar încât se îmbătă cu el și aproape că și-l putea imaginea pe purtător în fața ei. Reuși să evite la mustață un stejar imens care ar fi putut-o lăsa inconștientă și continuă. Picioarele o ardeau de durere iar lipsa hranei se simțea cu desăvârșire, oricât o forța Olivia să mănânce niciodată nu i-ar fi ajuns pentru fuga ce o încerca. Începuse să se simtă epuizată dar își propuse să nu se oprească nici dacă ar simți că leșină. Trebuia să ajungă cu orice preț, trebuia să se convingă că nu greșise și că încă mai exista speranță pentru sufletul și inima ei.
Când simți mirosul de umezeală în aer știu că nu mai are mult și ajunge. Acceleră și țâșni din pădure asemenea unei rachete. În fața ei, aproape de o stâncă, văzu o siluetă. Era schimbată față de ceea ce își amintea dar nu o interesa nici dacă se îngrășase și chelise sau dacă devenise mult mai utrât, important este că venise. Așa cum se obijnuise se transformase din mers și se izbi cu o forța inimaginabilă de trupul imens. Îl îmbrățișă strâns iar împreună ajunseseră în peretele stâncii cu o bufnitură puternică. Căzuseră la pământ iar acolo unde corpurile lor unite atinseseră stânca se formaseră câteva fisuri. Ne mai stând pe gânduri și fără a-l analiza se repezi flămândă asupra perechii de buze crăpate și uscate a bărbatului de sub ea. Durase doar o secundă ca acesta să îi răspundă plin de surprindere dar pe ea nu o deranja. Îi prinse fața între mâini și continuă să îl sărute cu aceași poftă cu care își dorise să o facă încă de acum trei ani. Barba lui o gâdila dar pe ea nu ar fi interesat-o nici dacă ar fi fost lame ascuțite, tot ceea ce conta era să îi poată simți buzele sub ale ei și să îl știe aproape. Buzele lui aveau un gust sărat și rece dar asta nu conta, ceea ce conta era că erau acolo și îi răspuneau cu aceași pasiune cu care și ea le atingea.
Când într-un final sărutul fusese rupt Ben respira de parcă alergase la un maraton iar Camy îi ținea unisonul. Își lăsase fruntea să se odihnească peste a lui și îl privi în ochii. Ben era fericit, ochii pe care îi visase și care îl opriseră de la păcăt reușeau într-un final să îi întâlnească pe ai săi și să comunice așa cum erau obijnuiți.
- C-Cum..., încercă el să vorbească printre gâfâituri.
- Nu contează, i-o reteză Camy. Astăzi îți iert toate păcatele...
În întuneric Ben zâmbi precaut.
- ... dar mâine te omor.
Expresia terifiată nu rămase prea multă vreme pe chipul său. Camy se repezi și îl sărută încă o dată cu aceași flămânzeală și poftă în timp ce cu mâinile fără vlagă, acum puternice, îi sfâșie hainele cu brutalitate. Totul era atât de familiar și de ademenitor încât ea nu se putuse abține și își trecu mâinile peste pieptul lui. Degetele ei trecuseră peste cele trei cicatrici atât de familiare care îi traversau pieptul și o parte din abdomen. Simțind însemnarea pe care i-o făcuse sub degete un mic geamăt i se strecură printre buze. Senzaia oferită de atingerea pielii sale o făcuse să se simtă mai vie ca niciodată.
În depărtare se auzi un tunet iar mai apoi o ploaie puternică începuse. În timp ce cei doi vârcolaci își consumau dorul unul față de celălalt și își spuneau vorbe de iubire tunetul le acoperea cuvintele sacre rostite și icnetele în timp ce fulgerul le lumina chipurile ude și pline de pasiune. Admirația dar și dorul erau întipărite puternic pe chipul fiecăruia în timp ce în ochii negri și ușor transformați flacăra iubirii se reaprinse mai tare ca niciodată. Miile de bucăți ale inimilor lor se uneau pentru a forma un întreg mai puternic și mai mare.