Un ger năpraznic de spărgea pietrele se întindea pe o distanță de mai bine de o sută de kilometri. Orice vânt, orice adiere, orice mișcare produsă de vegetația din jur făcea calvarul să fie mult mai puternic și mai greu de suportat. Totul era alb, fiecare brad, fiecare firicel de vegetație era îmbrăcat în frumoasa haină albă. Viscolul se întețise tot mai mult și era tot mai puternic pe măsură ce timpul trecea. Pe neașteptate un suflu de vânt puternic răscoli totul în jur făcând brazi din apropiere să se aplece de parcă s-ar închina și ar cere îndurare în fața naturii din care făcea parte. Suflul vântului ridica zăpada de pe mormanele pe care era pusă și o ducea cu el până când se întâlnea cu un corp suficient de mare încât să îl oprească.
În imensul perete de zăpadă și vânt o siluetă fantomatică se mișca încet și cu greutate. Fiecare pas al său era apăsat și greoi în timp ce natura îl punea la încercare. Gluga îmblănită ce îi acoperea capul îl proteja de mușcăturile neîncetate ale vântului iar ochelarii speciali pentru o asemenea vreme îi asigura puținul de vizibilitate de care avea nevoie cât să nu cadă într-o prăpastie. O mănușă foarte groasă se duela cu gerul pentru a ține la căldură mâna care ținea de marginile glugii. Urechile siluetei erau la adăpostul sigur oferit de o căciulă foarte groasă și călduroasă care se simțea rece din cauza temperaturii. În barba mare a bărbatului ce se chinuia să înainteze mai mulți fulgi de nea se hotărâseră să îl acompanieze și se prinseseră strâns de fiecare firicel. Părul lui negru primise același tratament iar acum era plin de mici țurțuri de gheață.
Într-un târziu, după multe ore de mers primejdios, în depărtare se zări o cabană. Bărbatul încercă să studieze puțin locul care îi va fi ca adăpost dar nu reuși să vadă nimic. În timp ce mergea încontinuu grăbi puțin pasul, noaptea era pe aproape iar temeperatura urma să scadă și mai mult.
După un drum ce păru o eternitate bărbatul ajunse la cabana ce îl putea salva. Pe fereastra mică de lângă ușă vedea slab o lumină înăuntru iar el nu mai rămase pe gânduri întrebându-se de politețuri. Bătu o singură dată în ușă în încercarea sa de a deschide ușa și intră. Un aer cald îl întâmpină de îndată iar el simți cum se apropie de un șoc terminc.
- Închide repede ușa, se auzi o voce grăbită dintr-un colț al camerei.
Bărbatul se întoarse și închise ușa cât de repede îi permiseseră straturile de haine de pe el care încercaseră să îi țină de cald. În timp ce se chinuise să închidă cât mai bine ușa de lemn simți cum vântul de afară îi era bine-venit pentru căldura ce îl cuprinse. Se întoarse cu spatele la ușă și își dădu gluga gecii albe jos ca mai apoi să își scoată ochelarii și căciula plină de zăpadă. Zăpada din părul lui negru și lung se topi de îndată iar acesta se udase. Își trecu o mână învelită în manușă prin barba ce devenise de îndată udă. Pe neașteptate un prosop îi acoperi fața. Luat prin surprindere dar și cu mulțumire își șterse părul ud și fața plină de zăpada topită.
- Mulțumesc, spuse el.
Vocea lui, voce pe care nu o mai auzise de ceva vreme, era groasă și vibrantă dar ușor răgușită. Dacă nu ar fi fost el și proprietarul cabanei ar fi crezut că vorbise o altă persoană.
- Ai străbătut cale lungă ca să ajungi aici, vorbi proprietarul cabanei.
Pentru câteva secunde se lăsase liniștea. Bărbatul încercase să privească persoana cu care vorbea dar o ceață densă îi acoperi ochii iar oriunde privea nu reuși să vadă nimic. Vocea pe care o auzise era una ciudată, o combinaţie între o voce feminină şi una masculină.
- Nu are rost să te strădui să vezi, n-ai să poți dacă eu nu vreau.
Bărbatul se liniști și privi în direcția în care auzi vocea proprietarului.
- Spune-mi de ce m-ai căutat?
Vocea proprietarului era tăioasă. Din tonul său bărbatul înțelese că proprietarul nu încuraja acest lucru.
- Am nevoie de ajutorul tău...
- Bineînțeles că ai nevoie! se răsti proprietarul. Altfel nici măcar nu te gândeai să vi la mine.
- Nu am știut de existența dumneavoastră.
- Chiar dacă ai fi auzit nu ți-ar fi păsat nici cât negru sub unghie, pramatie.
- Îmi cer mii de scuze...
- Nu are nici un folos! ridică proprietarul vocea. Nu te pot ajuta cu nimic.
Bărbatul devenii impacientat.
- Nici măcar nu știți...
- Nu conteaza, îl întrerupse proprietarul cabanei, și nu mă interesează. Nu te pot ajuta.
Vocea proprietarului se îndepărta tot mai mult pe măsură ce vorbise. Bărbatul deveni agitat și înaintă pe urmele acesteia cu disperare. Știa că dacă proprietarul va dispărea el nu îl va mai putea găsi iar prin urmare nu va primi ajutorul acestuia. Trebuia să îl oprească cu orice preț pe proprietar să își ia tălpășița. Înaintă orbește fiind conștient de faptul că nu cunoștea terenul iar un dușman i-ar putea lua capul într-o secundă, dar nu conta. Trebuia să îl oprească și să îl convingă că doar el este ultima lui soluție. În cele din urmă mâna lui reuși să prindă o bucată de material. Nu mai stătu pe gânduri și o prinse și cu cealaltă mână și îngenunche.
- Vă implor! spuse el. Am nevoie de ajutorul dumneavoastră, sunteți ultima mea speranță.
Un amalgam de gânduri îl atacaseră pe neașteptate. Fiecare gând reprezenta o frântură de imagine a ceea ce se va întâmpla dacă el nu va reuși să capete ajutorul după care venise.
- Vă implor ajuta-ți-mă! stăruii el.
Liniștea se așternu iar un vânt rece îi făcu părul de pe ceafă să i se zburlească. Simți tot mai puternic scăderea temperaturii iar el își dăduse seama de un lucru năucitor. Eșuase. Nu reușise să convingă proprietarul cabanei cât de necesar îi era ajutorul iar acum fusese lăsat singur în mijlocul pustiului pe un viscol care îi putea lua viața. Proprietarul plecase iar el simțise cum vântul se întețește și mai tare. Simți sub greutatea lui zăpada iar prin părul negru și mare vântul îi lipea alți fulgi de nea. Regina gheții, femeia care îi fusese alături până când intrase în cabană, revenise lângă el. Îi dădu târcoale aducând în urma ei un vânt puternic până când se hotărâ să îl îmbrățișeze. Frigul puternic îl cuprinse pe bărbat o dată cu imbrățișarea reginei iar un tremur îi cuprinse întreg corpul. Regina gheții îl avea acolo unde și-l dorise iar acum îi făcea tot ceea ce dorea. Știa că va primi același tratament oribil ca și alpiniștii care se aventurează prin aceste locuri și sfârșesc în brațele ei pentru eternitate. Conștient pe deplin de eșecul care nu doar că îi dovedea cât de slab era dar îi confirma nepriceperea în lume. Simți cum nu mai rezistă. Dădu drumul materialului și se ghemuii de parcă l-ar fi luat durerea de cap. Zeci de lacrimi începuseră să îi curgă pe la colțurile ochilor care nu mai lăcrimaseră de un car de ani. Regina gheții fu pe fază ca întodeauna și îi atinse obrajii umezi. Sub degetele ei de gheață lacrimile se cristalizaseră iar urmele lăsase se simțeau ca mici săruturi din partea ei, senzația nu era prea departe de adevăr. Zeci de gânduri negre începuse să îi apară în minte și se gândea cum să le pună în aplicare când simți ceva pe umăr.
- Ridică-te, alpha, nu ești un exemplu bun într-o asemenea ipostază jalnică.
Pentru câteva secunde rămase nemișcat gândind că are vedenii și auzise o voce ciudată din cauza lipsei de mâncare dar atunci când ceva îi strânse umărul se convinse că este real. Se ridică grăbit și privi în direcția din care auzise vocea ciudată. Cabana în care fusese cu câteva minute în urmă dispăruse iar el rămase în mijlocul pustiului pe un viscol năpraznic. Totul era alb iar orice urmă de vegetație dispăruse lăsându-l singur. În fața sa văzu o persoană îmbrăcată într-o pelerină lungă până în pământ care îi acoperea și capul cu o glugă. Tot veșmântul era de culoare alb iar dacă nu ar fi fost mănușa de o culoare mai închisă care să țină mâna întinsă spre el bărbatul nu ar fi reușit să distingă silueta.
- Urmează-mă.
Bărbatul dădu din cap și păși încet pe urmele siluetei. Vocea, așa cum se așteptase, nu era una nici de bărbat dar nici de femeie. Nu era deloc groasă, puternică și intimidantă dar nici subțire, timidă și plină de teamă. Era o combinație între ele: intimidantă și timidă, subțire dar în același timp groasă. Nu putea spune cu prea mare exactitate ce trăsătură era mai puternică dar știa că nu era vocea unui om obijnuit. Când venise pe aceste meleaguri nu căutase ajutorul la un om, căutase ajutorul la o ființă supranaturală care îi putea rezolva problema și îi putea liniștii sufletul. Nu oricine ajungea la proprietarul cabanei, cei mai mulți mureau pe drum din cauza Reginei Gheții sau a lipsei de hrană. Cine ajungea la fiinţa supranaturală rareori primea ajutorul căutat. Erau lăsați în frig iar de acolo mureau. Nimeni nu știa ce anume ar trebuii să facă pentru a primi ajutor, se știa doar că nu te vei mai întoarce.
De nicăieri în fața lor apăruse o cabană. Spre deosebire de cealaltă aceasta era mult mai mare și mai frumoasă. Zăpada și viscolul puternic se opreau înainte de a intra pe verandă de parcă exista un zid care le ținea departe. Bărbatul văzu silueta urcând cele trei trepte iar el o urmă îndeaproape. Pe un nou fundal, pe cel al lemnului, silueta care îl ghidase era mult mai ușor de distins. Deși nu vedea nici o trăsătură putea spune doar că era mai scundă decât cei peste un metru optzeci ai săi. Silueta intrase în cabană iar el o urmă. Totul înăuntru era frumos amenajat și aranjat. Nu exista nici o urmă de praf iar tot locul strălucea lună. În fața sa silueta se opri și își scoase pelerina. De sub aceasta se ivi o siluetă feminină îmbrăcată în totalitate în haine de piele. La o privire puțin mai atentă bărbatul văzu cum hainele din piele se transformă într-o rochie de seară mulată pe trupul frumos dezvoltat.
- Lasă-ți haina pe cuier și vino după mine.
Vocea îi era melodioasă și foarte plăcută. Bărbatul își dăduse jos geaca groasă și o așeză pe cuier ca mai apoi să o urmeze. În timp ce pășea îi fusese imposibil să nu observe forma rotunjoară a fundului ei bombat prin materialul rochiei scurte, îl atrăgea ca pe un magnet iar lui îi era imposibil să își mute privirea. Fiecare mișcare produsă parcă era controlată cu bună știință pentru a-i bucura privirea în timp ce urechile sale auzeau fiecare pas al ei prin intermediul tocurilor cui.
Acaparat de mișcările fumoaselor fese bărbatul observase destul de târziu că femeia se așezase pe un fotoliu din piele de culoare neagră. Sătuse pentru câteva secunde lângă ea și o privi fără să îi poată vedea de fapt trăsăturile. Mintea lui încă era captată în trecut, mai exact la fesele pe care dorea să le simtă.
- Așează-te.
Vocea ei plăcută îi transmise un curent electric prin tot corpul iar el se așeză pe canapeaua din fața fotoliului. Femeia ale căror fese le mângâiase cu privirea avea un chip frumos iar un păr roşcat foarte bogat și voluminos. Ochii ei erau albaștri iar acest lucru îl atrăgea cel mai mult. Buzele îi erau roșii ca sângele și voluminoase iar întreg ansamblul lor îi trezea gânduri neotodoxe. Picioarele ei lungi și frumos colorate de lumina soarelui erau așezate unul peste altul în diferite poziții. Bărbatul o privii intens în ochii care îi plăceau atât de mult iar ea făcuse același lucru. Pentru câteva secunde el se războise cu propria sa persoană în încercarea de a se opri din a-și lăsa privirea să alunece mai jos de bărbia ei. Priveliștea era ademenitoare dar el dorea să păstreze limita decenței. Când femeia își mușcase buza într-un mod erotic el simțise că nu mai poate rezista în fața dorințelor animalice. Trase aer adânc în piept și încercă să se liniștească. Văzând că nu funcționează din cauza mișcărilor repetate ale femeii închise ochii cu o urmă de părere de rău. Își dorea să o admire mai mult mai ales când descoperise lipsa lenjeriei pe pielea ei frumoasă. Având ochii închiși inspirase și reuși să se relaxeze în fața tenațiilor păcătoase ale roşcatei.
Pe neașteptate simți cum o nouă greutate se așează pe canapea destul de aproape de el. Deschise repede ochii fiind în alertă iar primul lucru pe care îl văzuse fu o pereche de ochii albaștri. Inima lui ratase o bătaie iar el încercă să nu pară stânjenit de ipostaza în care se afla. Cu coada ochiului văzu cum silueta femeii se așează peste coapsele lui iar presiunea cu care era așezat pe canapea crescu confirmând ceea ce văzuse. Simțea că paralizează în timp ce era fermecat de perechea de ochii albaștri. Nu îndrăznise să își mută privirea dar nici să o dea la oparte. Rămase în aceași poziție și la fel de rigid pe cât fusese atunci când intrase. Mâinile sale erau așezate pe lângă corp cât mai relaxate cu putință deși își doreau cu ardoare să îi poată mângâia pielea și să o simtă. Nu se mișcase sub nici o formă. În schimb ea făcuse toată treaba. Degetele ei începuseră să coboare de pe umeri în jos pe brațe ca mai apoi să îi prindă cu putere mâinile și să le așeze în locul care îl întâmpinase pe drum, îi așezase mâinile pe fundul ei. Bărbatul fusese luat prin surprindere și tresări fără voie sub ea. Un surâs se ivi pe buzele roșiatice ca ma apoi acestea să se apropie tot mai mult de fața lui. Aproape milimetric acestea nimeriseră lângă colțul gurii lui și parcurseseră un drum scurt dar plin de atingeri fine până la ureche prin barba mare.
- Arată-mi ceea ce știi, îi ceru ea cu vocea suavă.
Buzele ei îi prinseseră lobul urechii și îl supseseră ușor ca mai apoi să coboare cu zeci se sărutări bine plasate.
Bărbatul nu reacționase de fel. Rămase exact așa cum stătuse la început singura deosebire fiind plasarea mâinilor sale. Nu făcuse nimic spre deosebire de amicul său care încercase să străpungă materialul pantalonilor groși spre locul după care tânjeau atât de mult. Observase cu întârzâiere că și ea dorea să îl întâlnească salutându-l cu micile zvâcniri de care el tocmai de devenise conștient. Fiecare salt al ei era făcut privindu-l intiens în ochii îndemându-l să acționeze. Urechile lui auzeau vag micile ei gemete iar respirația ei proaspătă de mentă îl ademenea să o guste. Zgomotul produs de ciocnirea trupurilor lor prin materialul pantalonilor lui inunda camera și o făcea pe ea să surâdă plină de plăcere. Își lăsase capul pe al lui sprijinindu-se de fruntea mare și lată peste care plasă un sărut apăsat și senzual. Privindu-l astfel mișcările ei continuaseră fără oprire în timp ce el nu participase cu nimic la momentul ce se crease. Când ea începuse să îl sărute pe gât și să urce încet simți cum se trezește pe deplin la viață. Dorința de a-i oferii mai multă plăcere, de a o simții într-u totul începuse să crească în interiorul lui. Strânse ferm fesele ei între mâini și o auzi cum geme ușor bucurându-i urechile cu sunetul produs. Dorința de a se afla cât mai repede în interiorul coapselor celei de deasupra lui crescuse semnificativ iar ea simțise acest lucru și îi răspunse izbindu-se cu și mai mare putere în el. Văzu cum cele două buze după care îi era poftă se apropiau tot mai mult de gura care dorea să o guste cât mai repede. Văzu cum ochii ei frumoși se închid încet iar cele două perni moi de culoare roșie se deschid pregătite de un sărut. Făcuse și el același lucru urmându-i exemplul. Când aproape reușise să îi atingă buzele de care era sigur că sunt moi se produse declicul. Văzu în fața ochiilor o fantasmă care îl determinase să o oprească pe femeia de pe el, văzuse o pereche de ochii negri triști și dezamăgiți dar cel mai grav îi văzuse plini de lacrimi și durere. Cu o smucitură puternică o dăduse jos pe femeia de pe el și o aruncase pe locul liber de pe canapea. Se ridicase fulgerător în picioare și o privi pe femeia ușuratică. Aceasta rămase pentru câteva secunde în aceași poziție în care fusese aruncată, crezuse că de acolo jocul va continua dar se înșelase. Îl privi confuză ca mai apoi să poată înțelege refuzul. Bărbatul se întoarse cu spatele la ea, privirea lui plină de dezgust și de scârbă imensă o putea terifia iar el nu își dorea să îi ofere coșmaruri deși aproape îl băgase în păcat. O auzi cum se ridică iar el își dorea ca ea să fi rămas acolo. Credea că dacă ea va insista și va continua să îi dea târcoale nu se va mai putea opri. Nu își dorea să intre în păcat iar ea exact asta își dorea de la el.
- Felicitări, se auzi o voce nouă.
Noua voce îl luase prin surprindere și tresări. De această dată avusese surpzia de a putea distinge câteva însușiri ale vocii. Ca și cea a roșcatei de pe canapea vocea ce o auzise era una plăcută și suavă dar mai ales era plină de mândrie și un dram de surprindere. Când se roti pentru a vedea cine vorbise avusese surprinderea de a vedea o femeie îmbrăcată într-o rochie neagră de seară. Pentru câteva secunde se întrebă dacă nu venise într-un moment prost iar cele două trebuiau să meargă la un eveniment adecvat ținutelor lor. Chiar dacă încercase să îi vadă chipul noi femei nu reușise, o pată asemănătoare unei cețe dense îi acoperea toate trăsăturile feței lăsând la iveală doar un păr negru și bogat.
- Eu sunt Katherine, vrăjitoarea a cărui ajutor îl cauți.
Bărbatul rămase împietrit. Roșcata care încercase să îl împingă în păcat își linse suav degetele și îi făcu cu ochiul privindu-l intens cu ochii ei albaștri de o nunață ireal de ademenitoare și de frumoasă.
- Mia, vorbi Katherine privind-o peste spătarul canapelei, este suficient.
Mia se întoarse spre ea și o privi preț de câteva secunde ca mai apoi să se ridice. Își trase mai jos rochia peste coapse și își aranjă cât de cât părul ca mai apoi să înconjoare canapeaua și să plece. Bărbatul o urmării incontrolabil cu privirea cum pășește și iasă din livingul pe care tocmai ce îl observase. Își roti pentru câteva secunde privirea prin jur pentru ca mai apoi să o vadă cu coada ochiului pe Katherine apropiindu-se de el.
- Așează-te, alpha.
Vocea femeii era incredibil de plăcută și îi era mai mare dragul de a se supune. Când încercase iar să privească chipul ei ceața nu dispăruse. Chiar dacă clipise des tot nu reușise să îi vadă trăsăturile.
- Nu are rost să te chinui, nu mă vei putea vedea.
- Cu tot respectul, îmi place să văd persoana cu care conversez.
- Iar mie îmi place ca vizitatorii mei să fie mai... adecvați.
Bărbatul se uită la el. Avea o pereche de pantaloni foarte groși care îl făceau să pară mai mare. Două bluze și un pulovăr foarte gros, simplu, îi încălzeau jumătatea de sus a corpului. În picioare avea o pereche de bocanci de culoare crem care încă mai aveau mici urme de zăpadă pe margini. Se uită la mâinile sale și se întrebă dacă nu ar fi trebuit să arate altfel. Erau ușor vineții cu câteva vase de sânge mai pronunțate, unghile îi erau tăiate dar din cauza vremii marginile se tociseră iar pielea îi era crăpată și roșie pe alocuri din cauza frigului. Știa că dacă frumoasa femeia i-ar atinge palmele le-ar simții aspre și pline de bătături.
- Mâinile tale sunt în regulă, ceea ce nu îmi place atât de mult este felul în care arăți.
Bărbatul își duse o mână la barbă și și-o mângâie cu afecțiune.
- Este frig în zona asta, am nevoie de părul facial ca să nu îngheț.
- Nu părul tău facial mă deranjează, îți stă foarte bine cu barbă.
- Părul? Am nevoie și de el.
- Poate că dacă era puțin mai scurt arăta mai bine dar asta nu înseamnă că nu te face să fi atrăgător.
Bărbatul se gândi la părul lui negru ca pana corbului lung până la umeri. Chiar dacă ar fi dorit să se tundă nu ar fi putut. Singurul oraș era la o distanță imensă iar lui îi plăcea felul în care arăta, îi plăcea să arate mai sălbatic, mai intimidant și mai puternic.
- Atunci ce anume nu vă place?
- Comportamentul tău.
Bărbatul rămase tăcut câteva secunde. Se gândea dacă făcuse ceva ce o deranjase dar era puțin probabil. Nu se descălțase la intrare dar nici femeia roșcată nu o făcuse iar pe jos nu existau covoare ca să nu înghețe...
- Vorbești și ești politicos dar nu îmi place modul în care reacționezi.
Bărbatul se aplecă în față iritat de spusele ei.
- Sunt un bărbat cu o familie și îmi iubesc soția. Indiferent de circumstanțe nu vreau sa fiu cel care o înseală.
Femeia își așeză un picior frumos și perfect peste celălalt.
- Apreciez că te-ai putut opri și nu ai continuat ceea ce Mia a început, dacă ai fi făcut-o te-aș fi ucis de îndată. Dar mie nu îmi place cum reacționezi când ești disperat.
Bărbatul se lăsase înapoi în fotoliu.
- Bărbatului care a comandat vârcolacii împotriva lui Tamir și a învins salvând lumea nu îi stă prea bine să implore și să se înjosească căzând în genunchi.
- Nu...
- Ai vorbit destul, Benjamin. De acum încolo eu voi fi cea care va conduce discuția.
- Nu ştiu ce să mai fac...
- Știu, dar ai parcurs atâta drum ca să îți ofer o soluție la problema ta...
Ben înghițise în sec. Se aștepta ca din secundă în secundă să fie dat afară și lăsat în mijlocul pustiului fără nici o șansă de supraviețuire.
- ... iar eu am să te ajut. Mi-ai trecut toate probele.
O piatră imesă se ridică de pe inima înghețată și sângerândă a lui Ben. Într-un sfârșit avea să capete răspunsul la întrebarea ce îl măcinase în toți acești ani, într-un sfârșit va reuși să își liniștească sufletul plin de neliniște, într-un sfârșit va reuși să afle locul unde se afla Alice, fica lui mult iubită.