Asta.nu.se.întâmplă,îmi repet în minte.
Nu este real.Nu este aici,nu acum,nu după atâta timp,nu când sunt așa.Nu când îmi era bine.Nu când reușisem să mă vindec dracului de dorul său.Îmi făcusem o viață.Făra el în ea.Și îmi era bine.Până să își facă apariția după 17 ani.
Tata sa uitat pentru o clipă la mama,apoi a început să mă analizeze pe mine din cap până în picioare.Atunci când l-am văzut pentru prima oară,am avut un sentiment familiar în legătură cu el,acum nu îmi doream decât să dispară din nou.
-Brigitte,i se taie glasul,și dă să vină spre mine.
Imi ridic mâna să-l țin la distanță și fac un pas înapoi.El încremenește pe loc,cu o privire de parcă i s-ar fi frânt sufletul în două.Dar era imposibil așa ceva,căci dacă chiar ar fi avut un suflet,nu ne-ar fi părăsit niciodată pe mine și mama.
-Caroline,jur că n-am știut,se întoarce tata către soția lui.
Femeia a înghițit în sec,apoi a lăsat încet tava cu curcanul pe mobila de bucătărie.Spencer avea aceiași figură pe care o avea și tata,doar că toată atenția lui era acum asupra mea.
Vedeam în privirea lui vinovăție,iar faptul că îmi spusese de atâtea ori că ține la mine ca la o soră,nu era spusă doar așa,pentru că mă iubea.
Știa.Nemernicul știa.Și nu sa sinchisit să îmi spună.Oare și mama știa? De acea a fost atât de atașată de Spencer încă din prima zi? Iar ziua în care eu și Spencer ne-am cunoscut pentru prima oară,a fost și ea aranjată? Știa cine sunt atunci când ma văzut?
M-am înconjurat cu brațele,de parcă aș fi vrut să îmi creez un scut în jurul meu.Aveam prea multe gânduri,și nici măcar nu doarmeam.Eram trează mai mult ca oricând.Mi l-am imaginat de atâtea ori cum arată.Cum ar fi fost viața mea dacă nu ar fi plecat.
-Nu am vrut să știu nimic despre trecutul tău,Rupert,spune Caroline,iar glasul i se frânge,dar nu mi-am imaginat niciodată că ai fi în stare să îți părăsiți propriul copil.
-Caroline,nu înțelegi,este mult mai complicat de atât,nu am avut de ales,spune tata,luându-i mâinile între ale lui.
Nu ne-a ales pe noi.Nu ne va alege nici acum.De ce ar face-o? Era al naibii de fericit fără noi în viața lui.Ne lăsase în urmă,exact ca pe o amintire urâtă.
-Mereu avem de ales,își retrage mâinile dintre ale lui.
Privirea ei coboară în podea,rușinată,dar mama îl privea pe tata făra nicio privire în ochii.De parcă sufletul ia părăsit trupul atunci când la văzut aici,în casa noastră,după atâta timp.
Spencer ia aruncat o privire tatălui său,apoi a ieșit din bucătărie și a venit spre mine.Mi-a luat mâinile între ale lui,cu o privire disperată în ochii.
-Brigitte,încearcă să spună,dar nici măcar cuvintele nu îi ies pe gură.
M-am holbat la el secunde bune.Parcă nici nu l-aș cunoaște.Aveam un frate și era cel mai bun prieten al meu.Viața mea tocmai se mai dusese dracului puțin.
-Ce? Vrei să îmi spui că tu nu ai știut nimic,frățioare? spun printre dinți.
Spencer și-a ferit privirea de a mea pentru o clipă,a tras aer în piept și și-a ridicat capul,privindu-mă adânc în ochii.
-Te rog,ascultă-mă.Nu știam cum să îți spun.Mi-a fost teamă că,dacă vei afla adevărul,nu ai fi vrut să mă mai vezi vreodată.
Pot ierta multe,dar nu o greșeală atât de enormă.La dracu,nici eu nu aveam idee cum aș fi reacționat dacă mi-ar fi spus,dar în niciun caz bine,la cum mă cunosc.
Mi-am smuls mâinile dintre ale lui și i-am luat obraji în palme.El a zâmbit și sa prins cu degetele de încheieturile mele,în timp ce își trecea degetele mari peste dosul palmelor mele.
-Ai dreptate,îi spun,pentru că dintre toți oamenii de pe pământul ăsta nenorocit,în tine aveam cea mai mare încredere.Și tocmai ai călcat-o în picioare.
În colțul ochilor mi s-au strâns lacrimi,dar a naibii să fiu dacă aveam de gând să le las să cadă.Mă săturasem să îmi văd sufletul facut praf pentru a nu știu câte oară.
-Iartă-mă,Brigitte,dar aș fi făcut orice ca să nu te pierd.Ești..,a dat să spună,dar nu l-am lăsat să termine.
-Nu! țip.Nu mă numi așa,nu sunt sora ta.Ai deja o familie,hai să lăsăm lucrurile așa cum sunt.
Spencer sa dat înapoi,trecându-și palmele peste față.Dacă nu aflam acum,cât avea de gând să mă mai mintă?
-Și tu ești familia mea,Brigitte,țipă înapoi.Te iubesc.În ultimii doi ani nu m-am gândit decât la cum să fac să îți fie bine.Am căutat luni întregi o soluție ca să te scap de coșmarurile alea oribile.Singurul lucru pe care îl regret este că nu am reușit să îți ofer o cale de scăpare.
O cale de scăpare.
Nu mai aveam o cale de scăpare.Sora lui,prietena lui cea mai bună avea probleme,normalitate sa dus dracului de mult pentru mine,iar el încă nu poate să accepte asta.
Jake este singurul care a pășit în întunericul meu fără să-i peste.Dar știu că fantezia asta nu va ține la nesfârșit,dar încerc să mă bucur cât pot de ea.Pentru că atunci când cortina se va trage,spectacolul se va încheia pentru totdeauna.
Aveam obiceiul de a nu mă mai uita înapoi.Nici acum nu aveam de gând să o fac.Dacă o să-l pierd pe Jake,acesta va rămâne în trecut,ca unul dintre puținele lucruri bune care mi s-au întâmplat în viața asta a mea.
-Pentru că trebuie să fiu reparată.Surioara ta,zâmbesc amar,are probleme,iar tu nu poți abține din a face pe eroul ei,pe marele salvator.Uită-te la noi,Spencer! Nu avem nimic în comun.Abea dacă arătam ca niște prieteni,darămite ca o nenorocită de familie.
A deschis gura,dar nu a ieșit nimic.Pentru că nu mai era nimic de zis.Terminasem.Atât cu el,cât și cu reuniunea asta de doi bani.Trebuia să ies de aici.Aveam impresia că nu îmi mai ajungea aerul din încăpere.
M-am răsucit pe călcâie,vrând să ies,dar nu am apucat să fac nici măcar un nenorocit de pas când vocea tatei mi-a răsunat în timpane,oprindu-mă în loc.
-Brigitte,scumpo,spune încet,și mă întorc.
Trece pe lângă Spencer,iar mama face un pas în față,exact ca o tigroaică care vrea să își apere puiul.
-Oprește-te acolo,îi spune tăios,distanța dintre tine și ea este mai mult decât suficientă.
Tata a încuvințat din cap,zâmbind ușor.Mama și-a dat ochii peste cap,strângându-și brațele la piept.
Ma holbam la omul din fața mea și încercam să înțeleg.A spus că este mult mai complicat de atât.Ce poate fi atât de complicat încât să îți dea impresia că familia ta nu te va ajuta? Ce era atât de complicat încât să ne părăsească?
Acum îmi dau seama de ce mama nu a avut să își păstreze numele.Nu mai voia nimic care să o lege de el.Carter.Brigitte Carter.La dracu,își putea cere scuze de o mie de ori și tot nu ar fi suficient încât să-l iert.
-Îmi pare atât de rău,scumpo!
Nu știu cât de sincere erau scuzele astea,dar nu mă ajutau cu nimic,căci nu simțeam nimic când le auzisem,în sfârșit.
-Este prea târziu pentru asta,tată,îmi feresc privirea pentru o clipă.Scuzele nu vor da timpul înapoi.Scuzele nu vor înlocui momentele cand aveam nevoie de tine și nu erai acolo.Nu ți-a păsat și ai ales să pleci.Fără să te uiți vreo clipă în urma ta.
-Știu că mă urăști,Brigitte.Știu că nu ai nevoie de scuzele mele,dar sunt sincere.Știu că nu merit iertarea ta.Nici nu ți-o voi cere,dar n-am încetat nicio clipă să nu mă gândesc la voi.
-Puteai rămâne.Puteai să îi ceri ajutorul mamei.Puteam să fim o familie.Dar ai decis să ne trimiți la dracu și să îți vezi de viață.
A scuturat din cap și,odată ce el a mai făcut un pas spre mine,mama a făcut la fel.Aproape ajunsese între mine și el,dar știa că aveam nevoie de asta,căci nu era numai între ea și el,ci și între mine și el.Ca tată și fiică.
-Am vrut să mă întorc,dar m-am gândit că nu vreți să mă mai vedeți.Au trecut zile,luni,ani,apoi am decis că nu mai este cale de întoarcere.Că răul era deja făcut.
Cel puțin,acum știu de la cine am moștenit dorința de a lăsa totul baltă și de a fugi cât mai departe.O am în sânge,fie că îmi place sau nu.
-Am reușit să ne descurcăm și fără tine,intervine mama,privirea lui străpungându-l.
-Nu am fost cel mai bun soț din lume,știu,Katherine,dar mi-am dat silința să fiu un om mai bun încă din ziua în care am plecat.
Mama a surâs,zâmbind amar.Nu o încălzeau cu nimic cuvintele lui.Inima ei se transformase în piatră din ziua în care a plecat.Și a mea la fel.
-Mă bucur că ai învățat cum să fii un om mai bun,Rupert,doar că ai învățat cum să faci asta părăsindu-ți familia.
Am strâns din ploape,dorindu-mi să ies odată pe ușa aia afurisită și să îmi pun oricine în gânduri,înainte ca ele să îmi facă mintea praf.
-Nu vă cer să uităm trecutul,nu pot decât să îmi imaginez cât de dureros a fost pentru voi,dar vă cer iertare pentru toată suferința pe care v-am cauzat-o.
-Timpul în care aveam nevoie de tine sa scurs,tată.Și nu se mai întoarce.
Le arunc celor doi o ultima privire și ies pe ușă înainte să îmi crape capul,fără umbrelă,fără o jachetă,dar cu inima în bucăți pentru a două oară.Bate,și bate așa din cauza lui,simțeam durerea asta pentru a două oară și nu suporta.
_____________
Credeam că reușisem să nu mai simt nimic,dar el făcuse cumva ca totul să se întoarcă împotriva mea.Stropii de ploaie se amestecau cu lacrimile de pe obraji mei și tot ce voiam era să nu clachez.
Eram stricată.În toate modurile în care putea fii cineva stricat.Uneori nu simțeam deloc,iar în alte dăți simt prea multe.Orașul ăsta ar fi trebuit să fie scăparea mea,dar a devenit umbra trecutului meu.
Trecusem pe lângă atâtea străzi în ultima oră încât le pierdusem numărul.
Mi-am strâns brațele la piept și m-am oprit în loc o clipă.Nu mă mai interasa ploaia torențială care se abătea în momentul ăsta asupra mea,sau faptul că tremuram din toate încheieturile.
Nu eram gata să mă întorc acasă încă,cu toate că tata și ceilalți și-au luat luat probibil deja talpăsița până acum.
Un fulger a luminat întreg cerul,făcându-mă să tresar.
Am luat-o din loc,căutând cu privirea un afurisit de adăpost.Dacă aveam să mai stau mult în furtună,mama urma să îmi ia trupul de la morgă.
Am traversat afurisita de strada,fără să bag de seamă cele două faluri de motocicletă ce se îndreptau spre mine.Nu știu de ce mă așteptam să mă lovească sau să mă depășească,dar nu sa întâmplat nici una,nici alta.
M-am oprit în mijlocul străzii,în timp ce tipul cu motorul a oprit lângă mine,ridicându-și casca de pe ochii.
Jur,dacă nu ar fi deschis gura să vorbească,nu l-aș fi recunoscut în vecii.
-Ești nebună sau ceva? mă întreabă,țipând prin furtună ca să îl pot auzi.
Mi-am dat ochii peste cap și am continuat să merg,urcându-mă pe bordură,sub salcie.L-am auzit înjurând printre dinți,ceva complet incorect mie,și a coborât după motor,venind spre mine.
Nu știu dacă sunt cea mai norocoasă persoană în secundă asta sau cea mai ghinionistă.M-am lipit de trunchiul salciei atunci când sa proptit în fața mea,ca să iau distanță.
-Ce dracului faci singură pe stradă,pe o vreme ca asta?
-Căutam o cale să mă sinucid,dar nu prea mi-a ieșit,spun cu sarcasm.
Jace a pufnit pe nas și a aruncat o privire scurtă spre motorul sau,proptit în mijlocul străzi.Doar nu are impresia că voi merge undeva cu el.
-Dacă nu vrei ca dorința să ți se îndeplinească,fioroaso,ar fi bine să ne mișcăm puțin,îmi întoarce spatele,pornind spre motor.
A urcat pe nenorocirea aia cu două roți și a întors cheia în contact,trezind capcana aia a morții la viață.M-am holbat la ea,era complet neagră,se purta pierde ușor în decor,dacă cele două faruri nu ar fi fost aprinse.
-Vrei să te implor?
-Ar fi un început,rânjesc.
-Pentru cineva care mai are puțin și face hipotermie,ai cam mult tupeu.
Doar nu se aștepta să tac.Mai aveam puțin și îl pogneam chiar acolo,în secție,darămite când suntem aici,singuri.
-Drumul îți este liber,nemericule.Poți să îți iei talpăsița oricând dorești.
Cel puțin,cu ticălosul asta prin preajmă,am uitat de situația de acasă.
Nu știam care este treaba dintre el și Jake,de ce se urăsc atât de mult,dar nici nu mă interesa.Jace era doar un alt nemernic din trecutul lui Jake,cu care nu voiam să am dea face.
-Încerc să îți fac o favoare,puștoaico,nu îmi îngreuna și mai mult situația.
Mie? Să îmi facă o favoare? Nu eu i-am cerut să oprească și să mă ia cu el.Dumnezeule,omul ăsta este cu adevărat un ghimpe în coaste.
-Pleacă,nemericule.Nu vin niciunde cu tine.
-Acum văd de ce Jake te-a ales pe tine.Avea nevoie de cineva care să-l țină sub control,dar să fie în același timp de neatins.
-De neatins? Despre ce dracului tot vorbești?
-Ești proprietate lui,mai nou,puștoaico.Cine se atinge de ce este a lui,nu mai apucă ziua de mâine.
Nici el nu o să o mai apuce dacă continuă să scoată pe gură cuvinte fără sens.Îmi spune toate astea doar pentru că îl urăște pe Jake.
M-am dezlipit de trunchi și am mers spre el.Ochii lui nu mă scăpau nicio clipă din priviri.L-am apucat de marginile jachetei pe care o purta și l-am tras spre mine.Un colț al buzei mi sa ridicat și am deschis gura.
-Nu sunt proprietatea nimănui.Acum fă-te dracului nevăzut din fața mea până nu te pognesc,îi dau drumul la jachetă,înpingându-l puțin în spate.
-Fie cum vrei tu,fioroaso,își trage casca pe ochii.Încercam doar să te ajut.
Am dat un pas în spate și l-am urmărit cu privirea până sa făcut nevăzut.Acum nu mă puteam gândi decât la cum să dau de Jake.Meritam niște nenorocite de explicații.Și aveam să le primesc.Într-un fel sau altul.