𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝟏𝟐 - 𝐕𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧𝐭𝐚 𝐦𝐞𝐚 𝐟𝐞𝐦𝐢𝐧𝐢𝐧𝐚
KAI MARTIN
Sunetul bocancilor mei răsună pe holul întunecat și sinistru al sediului, iar pașii mei alerți dau de înțeles că sunt gata să omor pe cineva - ceea ce este și adevărat - pentru că încerc să ajung cât mai repede în birou și să aflu al cui cap o să-l decapitez în seara asta.
În momentul în care am văzut numele lui Dean pe ecran, am știu că s-a întâmplat ceva, dar nu mă așteptam ca situația să fie atât de gravă. Unul dintre vapoarele care transporta cocaina noastră, a explodat în mijlocul oceanului.
Cum s-a întâmplat? Încă nu știu, dar când am să aflu cine e vinovatul, am să-mi las latura întunecată să pună stăpânire pe mine și niciodată nu iese ceva bun când o fac.
Trântesc ușa de perete, iar în fața mea stau cei trei crai de la răsărit și alți câțiva angajați, de care nu sunt atât de interesat acum. Sunetul ușii pare să-i sperie pe toți pentru că acum mă privesc ca pe un criminal psihopat în serie.
— Kai, noi...Dean începe să vorbească, dar ridic mâna făcându-i semn să tacă.
Toți din cameră amuțesc și îmi analizează cu grijă fiecare mișcare pe care o fac, fiecare pas până mă așez jos pe scaun.
— Cum dracului ați lăsat să se întâmple asta? urlu lovind cu putere biroul din stejar.
Perfect, am reușit să-l fisurez și pe ăsta. E al treilea în ultima lună.
— Vaporul a plecat din port la ora 14:25 după ce marfa a fost încărcată, iar la 16:10, vaporul a dispărut de pe hartă. Am trimis elicopterul, iar când băieții au ajuns în locul în care a dispărut, au găsit doar rămășițele sale.
În timp ce Garrett îmi explică cum s-a întâmplat totul, sângele începe să-mi clocotească în vene, asemeni unui vas cu apă ajunsă la punctul de fierbere. Îmi mușc puternic buza de jos, simțind gustul metalic al sângelui în gură și mă gândesc la toată marfa pierdută.
— Știm cine a făcut-o? întreb, dar nimeni nu răspunde. Am întrebat ceva și vreau un răspuns până nu-mi ies din minți și vă decapitez pe toți.
— Nu știm cine, dar tindem să credem că a fost Javier Martinez, unul dintre angajați îmi răspunde cu teamă în glas.
Simt cum vena de la cap mai are puțin și-mi plesnește. Nu cred că Javier ar face asta după ce am încheiat înțelegerea cu el. Ar fi inconștient din partea sa să o facă știind că fiica lui se apropie de mine, iar eu pot să-i elimin pe toți doar ridicând un deget.
Dar vorbim aici despre același tată care și-a trimis fiica să lucreze cu drogurile știind că era să o piardă din cauza lor. Un tată care se gândește doar la afacerile sale, nu și la copii săi.
— Cercetați. Dacă a fost el, o să plătească cu vârf și îndesat, spun serios privind cum toți ies din cameră, cu excepția lui Dean.
— Doar nu vrei să-i faci ei rău, Kai, se apropie de birou sprijinindu-se cu brațele de el.
Așa e. Nu vreau.
— Dacă asta e soluția ca Javier să se învețe minte, am să o rănesc, rostesc cuvintele simțindu-mi inima cum se sfâșie în bucăți.
— Nu gândești rațional. Dacă o rănești pe ea, te rănești și pe tine. Nu uita cum ai avut grijă de ea după ce a ieșit din spital, nopțile pierdute doar ca să o privești și să te asiguri că e bine. Kai tu..
— A fost doar teatru, Dean, îl întrerup fiindcă cuvintele sale îmi străpung inima.
N-am crezut că o să spun asta vreodată, dar femeia asta chiar a reușit să dărâme zidurile din jurul meu. A reușit să mă facă să am sentimente reale. Sentimente pozitive pe care nu credeam că am să le mia recuperez vreodată din întunericul în care le păstram.
— Te minți singur, te joci cu focul mai mult decât e cazul, prietene. O să te arzi într-un final, iar de data asta ești pe cont propriu.
Știu că vorbește serios. Și are dreptate, dar orgoliul meu nu-mi permite să trec peste afaceri și să-mi văd de viața mea. Transportul ăsta avea să-mi aducă milioane de dolari, iar cine l-a oprit, știa asta deja.
— Viața mea amoroasă nu te privește pe tine, Rogers. Caută vinovatul și vezi-ți de ale tale. Acum ieși din biroul meu.
Îi fac semn spre ușă privindu-l nervos.
— Orgoliul ăsta o să te coste scump, Kai. O să pierzi persoanele importante din viața ta, când te aștepți mai puțin, la fel ca pe Keith.
— Mai rostește-i o dată numele și uit că ești cel mai bun prieten al meu, Dean, mârâi cuvintele, înfigându-mi mâna în gâtul său și punând presiune pe trahee.
Când vine vorba de Keith, mă transform. Moartea sa m-a marcat atât de tare pentru că și mama a murit la fel ca el și tot eu am găsit-o. Amândoi au murit în brațele mele.
„ În timp ce zeci de gloanțe străpung geamurile casei, Keith încearcă să-i înfrunte împreună cu tatăl său, iar eu o caut pe mama. Imediat cum primele gloanțe au apărut, ea a fost de negăsit.
Am intrat în prima cameră cu pistolul în mână și am verificat-o. Nu era nimeni înăuntru. Am luat toate încăperile la rând fiind atent ca gloanțele sa nu mă lovească, până am ajuns în bucătărie și am văzut-o.
Purta șorțul pe care l-a primit cadou în urmă cu două zile, de Crăciun. Părul său brunet era împrăștiat pe gresia albă, printre cioburile geamurilor, iar în zona abdomenului avea o pată mare roșie.
— Mamă... am șoptit și am alergat până am ajuns lângă trupul ei.
I-am cuprins chipul în palmele mele privind stupefiat rana sa. Ochii i s-au întredeschis și a zâmbit slab.
— Fiule...
— Nu vorbi mamă, o să fii bine. Voi avea grijă să...
— K-Kai, nu o să fiu. Ai grijă de t-tine și de K-Keith, mâna sa mi-a atins fața și mi-am lăsat obrazul pe ea, lacrimile mele îmbinându-se cu aceasta.
— Mamă nu spune asta...murmur printre suspine.
— N-nu lăsa întunericul să-ți învăluie inima pură, fiule. T-te iubesc.
Ochii săi negrii și-au pierdut strălucirea șși am privit cum viața i s-a scurs din ei, iar mâna de pe chipul meu i-a căzut inertă pe lângă corp. I-am închis ochii cu mâna tremurândă și am lăsat lacrimile să-mi curgă pe obraji.
Am simțit cum s-a așezat o mână pe umărul meu și m-am întors cu pistolul îndreptat spre persoana respectivă.
Când am observat cine era persoana, am aruncat pistolul pe insula bucătăriei și m-am aruncat în brațele fratelui meu. Era singurul care mi-a mai rămas. Iar din privirea sa mi-am dat seama că și eu eram la fel pentru el. Tatăl său nu mai e nici el. Acum mi-am dat seama și că gloanțele s-au oprit.
— A murit, Keith.
— Încă e aici, frățioare, îmi arată locul inimii, fixându-mi privirea. Mereu o să fie acolo. Și poate eu n-am să fiu în stare să umplu golul lăsat de ea, dar cineva, într-o bună zi, o va face. "
Mi-am luat mâna din jurul gâtului lui Dean și m-am depărtat de el. A început să tușească puternic și mi-a aruncat o privire ucigătoare.
— Ești un nerecunoscător, Kai. Am făcut atâtea pentru tine și tu vrei să mă omori doar pentru că ți-am spus adevărul?
— Ieși, spun fără să-l privesc în ochi.
— Adevărul te doare, iar vina te macină, nu-i așa? Dacă nu vrei să se întâmple din nou, ai grijă de persoana pe care o iubești, Kai. Altfel riști să o pierzi ca pe Keith și mama ta.
Inima mi se strânge și-mi încleștez din nou pumnii gata să-l lovesc, dar realizarea mă lovește din plin. A fost singurul care m-a ajutat când Keith a murit și a fost mereu lângă mine din momentul ăla.
— Dean, nu mă face să te scoată băieții cu targa de aici. Ieși din birou.
Încerc să mă calmez și mă arunc extenuat pe scaun când aud ușa cum se închide în urma lui. Îmi frec chipul cu palmele și privirea îmi fuge printre degete la fotografia cu mine și Keith.
— Se fac șase ani, frățioare. Șase ani în care n-am făcut nimic, așa cum ți-am promis. Mi-e din ce în ce mai greu fără tine. Nu înțeleg cum te descurcai cu toate astea. Mi-e dor de tine și de mama, sper că sunteți bine amândoi. Vă iubesc.
Am luat în mână poza cu toți trei, iar o lacrimă a căzut pe chipul mamei. Încerc să-mi reprim suspinele pentru că nu vreau ca cineva să mă vadă în starea asta, dar e din ce în ce mai greu.
Se apropie decembrie, iar eu în luna aia nu sunt tocmai cea mai agreabilă persoană. Mereu dispar din oraș înainte cu o săptămână de data morții lui Keith și mă întorc înainte de Anul Nou, pentru a-l petrece cu prietenii mei.
Faptul că mama și fratele meu au murit în aceeași lună mă afectează mai mult decât mi-aș fi dorit, dar de fiecare dată mă întorc în casa unde locuiam când mama a murit. Încă îi simt prezența acolo, camera ei nefiind atinsă de ani de zile.
Bucătăreasa noastră, face rețeta mamei de fursecuri în fiecare an pentru a nu strica tradiția familiei și îmi pregătește aceleași feluri de mâncare pe care mi le-ar fi pregătit ea.
Marie e îngerul trimis de mama, a apărut la puțin timp după înmormântarea mamei și avea nevoie urgentă de un loc de muncă, iar cum aveam să rămân doar eu în casa aia, cineva trebuia să se ocupe de ea.
La scurt timp am început să văd asemănările dintre ea și mama. Până și felul în care vorbea era asemănător, iar atunci mi-am dat seama că mama mi-a trimis-o. Știa că am nevoie de cineva care să fie acolo pentru mine.
Telefonul îmi vibrează în buzunar atenționându-mă că am primit un mesaj. Îl scot ușor din buzunar, iar când privesc ecranul, un mic zâmbet își face loc pe chipul meu.
Eve: Sper că e totul bine și ai rezolvat situația.
Eu: Mai durează puțin. Vrei să mergem undeva după?
Eve: Mă inviți cumva în oraș, Kai?
Asta fac? La naiba! Da, asta fac.
Eu: Să fii gata la 20:00. Îmbracă-te cât mai lejer.
Eve: S-a făcut. Să vedem de ce ești în stare, Martin. :)
Eu: Nu mă provoca, iubito. Sunt în stare de multe lucruri când e vorba de tine.
Știam locul perfect unde aveam să o duc. În centrul orașului se organizează o dată pe an un carnaval, iar din câte știu de la Diego, este unul dintre locurile ei preferate.
***
Stau rezemat de capota mașinii, în fața casei lui Eve, așteptând să iasă ca să putem pleca. Scot pachetul de țigări din buzunar cu intenția de a fuma una cât o aștept, dar rămân cu bricheta aprinsă când o văd cum iese din casă.
Blugii de culoare neagră cu talie înaltă, îi scot picioarele subțiri în evidență. Topul roșu pe care îl poartă, lasă la vedere un decolteu adânc în formă de V, pe deasupra având o geacă de piele care îl acoperă cât de cât. Ținuta fiind completată de o pereche de teneși.
Drace! I-am spus să se îmbrace lejer, dar s-a îmbrăcat în varianta mea feminină!
— Închide gura că intră musca, Kai.
Spune amuzată și îmi închide gura cu degetul său arătător.
Când a ajuns în fața mea? Și mai important de atât, când am deschis gura?
Privesc în jos și înjur în barbă când văd țigara la picioarele mele.
— Ți-am spus să te îmbraci lejer, spun oarecum deranjat de scena anterioară.
— Nu asta înseamnă lejer pentru tine?
Face semn spre hainele mele și zâmbește cu subînțeles. Eu așa mă îmbrac mereu. Rare sunt dățile când iau altceva pe mine.
— Touche.
Îi fac cu ochiul și îi deschid ușa pasagerului, apoi arunc o privire spre casă, unde îl observ pe Diego care mă salută, îi întorc gestul și urc în mașină.
— Unde mergem? întreabă curioasă
De parcă ți-aș spune, Eve.
— E surpriză. O să vezi când ajungem. Ai chef de ceva nebunesc înainte să mergem unde vreau eu?
— Arată-mi ce poți, amor.
— Cuvântul tău e lege pentru mine, iubito. Pune-ți centura.
Imediat cum și-a fixat centura, am apăsat pedala de accelerație plecând cu scârț de pe loc și lăsând în urma noastră un nor de fum. În Mexic cursele ilegale sunt renumite, dar asta o să fie o cursă mortală, scheme pe care doar eu știu să le fac.
Am reparat mașini toată adolescența mea cu Keith la pista din orașul ăsta, iar când am concurat pentru prima oară, el a fost în public. Acum, eu și Eve, vom face o cursă prin oraș, doar ca să-i arăt că mă poate avea încredere în mine.
CAPITOL NECORECTAT
Bună! Zilele astea nu am postat pentru că sunt foarte răcită și nu am putut mai deloc să stau cu ochii în laptop să scriu. Încă nu mi-am revenit, așa că nu știu când o să postez următorul capitol. Nu uitați de voturi și comentarii, mereu când le citesc mă simt mai bine. Vă pup! :* :* :*